Piaţa de creditare

Legea care ne desparte

“Miliardul furat” rămâne datorie publică. Însă, în spatele actului legii ce a legiferat-o se dă o luptă acerbă. Miercurea trecută, pe 15 februarie, Guvernul nu a susţinut iniţiativa legislativă a preşedintelui Igor Dodon de abrogare a legii privind transformarea în datorie publică a garanţiilor oferite de către stat Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) pentru creditul de urgenţă acordat celor trei bănci devalizate.

Guvernul şi BNM sub “lupa” FMI

O echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) a sosit pe 14 februarie într-o vizită de două săptămâni la Chişinău pentru a face prima evaluare a programului pentru Republica Moldova, aprobat de consiliul de directori al FMI la 7 noiembrie 2016.

Istoria de credit – la un nou nivel de dezvoltare

Interviu oferit ziarului Capital Market de către Aurica Doina, membru al Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

Înfiinţată în anul 2008 şi licenţiată de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare la 26.03.2010, cu termenul de valabilitate nelimitat, pentru desfăşurarea activităţii de prestare a serviciilor de formare, prelucrare şi păstrare a istoriilor de credit, precum şi de prezentare a rapoartelor de credit şi de prestare a serviciilor aferente, întreprinderea mixtă „BIROUL DE CREDIT” SRL este o societate cu răspundere limitată care are 17 asociaţi, dintre care circa 80 la sută reprezintă băncile comerciale naţionale.

Rolul ÎM „BIROUL DE CREDIT” SRL se referă la organizarea schimbului informaţional între participanţii creditori existenţi: 11 bănci comerciale, 8 organizaţii de microfinanţare, 3 societăţi de leasing, 2 asociaţii de economii şi împrumut, în scopul oferirii informaţiei care vizează descrierea situaţiei privind respectarea de către debitori a obligaţiilor asumate prin contractele de credit, monitorizarea şi identificarea riscului de credit, inclusiv cel de fraudă, precum şi a altei informaţii necesare în vederea luării deciziilor mai responsabile şi mai fiabile privind creditarea, ceea ce, în final, facilitează accesul la finanţare a persoanelor fizice şi juridice. Este de menţionat că, în anul 2016, 13 asociaţii de economii şi împrumut au încheiat contracte cu biroul istoriilor de credit privind schimbul informaţional.

Având în vedere importanţa acordată acestui domeniu în creşterea accesului la finanţare, în prezent, Parlamentul Republicii Moldova a supus dezbaterilor un proiect de acte legislative, care propune revizuirea legislaţiei privind birourile istoriilor de credit după 5 ani de implementare practică şi completare a acestuia cu reglementări noi, care determină noi direcţii de dezvoltare a sistemului naţional de raportare creditară.

Interconectarea pe energie electrică între România şi Republica Moldova: Între intenţii şi realitate

Interconexiunea pe domeniul energiei electrice dintre Republica Moldova şi România este un proiect viabil şi o urgenţă care ar creşte securitatea energetică moldovenească şi ar consolida integrarea sistemului energetic moldovenesc în sistemul energetic european, consideră autorii studiului lansat săptămâna trecută de către Centrul Analitic Independent Expert-Grup şi Expert-Forum.

În Moldova va fi facilitată activitatea turistică şi îmbunătăţit mecanismul de evidenţă în domeniul turismului

Acest lucru este prevăzut de amendamentele la legea privind organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice şi alte acte ale legislaţiei în vigoare, aprobate de Parlament în prima lectură. Modificările au fost elaborate de Agenţia turismului, pentru ajustarea legislaţiei din domeniul turistic al ţării la standardele internaţionale.

Termoelectrica, pusă pe jar de datoriile nefacturate

Cel mai mare furnizor de căldură din ţară, Termoelectrica, are datorii de 2,5 miliarde de lei faţă de furnizorul de gaze, Moldovagaz. Săptămâna trecută Moldovagaz a solicitat blocarea conturilor întreprinderii Termoelectrica şi CET-Nord de la Bălţi. Cea mai mare parte a datoriilor a fost acumulată ca urmare a neajustării la timp a tarifelor la energia termică.

Statul instituie monopol asupra jocurilor de noroc

La mai bine de o lună după scandalul cazinourilor de la sfârşitul lui octombrie, când peste 160 dintre acestea au fost sigilate de poliţie, statul a anunţat că va prelua controlul asupra jocurilor de noroc.

Energia din biomasă devine tot mai răspândită în R. Moldova

Odată cu începerea sezonului rece, subiectul facturilor pentru căldură devine unul sensibil pentru majoritatea cetăţenilor moldoveni, iar identificarea unor surse alternative de energie, ce presupun şi o economie financiară, reprezintă cea mai bună soluţie. Un suport în instalarea sistemelor de încălzire pe bază de biomasă este oferit de proiectul „Energie şi Biomasă”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Care sunt realizările obţinute cu susţinerea proiectului în cei cinci ani de activitate în R. Moldova şi în ce măsură ţara noastră poate scăpa de dependenţa energetică, vă invităm să aflaţi din materialul de mai jos.

Moldova, salvată de la colaps. Împrumut pe 10 ani şi dobândă zero

Republica Moldova a scăpat de colaps după ce, pe 7 noiembrie, FMI a aprobat împrumutul de 178,7 milioane USD. Este o gură de aer pentru autorităţile de la Chişinău, în condiţiile în care cea mai mare parte a deficitului bugetar urma să fie acoperit din finanţările externe.

Pagini

Subscribe to Piaţa de creditare