Despre problemele cu care se confruntă producătorii de struguri se va vorbi, ştiu bine, până va fi găsită în iarbă ultima bobiţă de poamă, până va fi cules dintre frunze ultimul strugure. E chiar un gen de tradiţie a noastră: să nu culegem aşa, în tăcere sau vorbind despre nu se ştie ce, dar să o facem căinându-ne că „ce folos de poama asta, că munceşti tot anul şi bagi bani tot anul, şi îţi legi toate speranţele de munca asta, dar uite, vine toamna şi nu vrea nimeni să dea un leu pe ea”. Şi aşa, până se încheie culesul, până fierbe mustul şi începe să-şi facă efectele paharul cu vin.
