MediaFax.ro

Grindeanu, replică pentru Bolojan: Nu cred că se așteaptă să fim sectă de adulatori

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 12:47

Sorin Grindeanu a spus că în acest moment coaliția pierde timp în ceea ce privește legea privind reducerea pensiilor magistraților, iar PSD propune ca marți, în coaliție, să se dea drumul la un grup de lucru pentru a avea o lege cât mai curând posibil.

Întrebat ce va face dacă premierul nu va fi de acord, dacă ia în calcul să inițieze sau să semneze o moțiune de cenzură, cum a spus premierul, Grindeanu a spus că dacă PSD vrea să facă mutări politice, nu trebuie să semneze moțiuni.

„Pur și simplu decidem să nu mai facem parte din coaliție și atunci nu mai ai guvern. De câte ori trebuie să spună PSD-ul că nu vrem să facem majoritate cu cei de la AUR? În fiecare zi? Am spus cel puțin în ultimele zile de nu știu câte ori acest lucru. Dar nici nu cred că se așteaptă de la noi, așa cum am spus și acest lucru, să fim pe post de sectă de adulatori și de unanimități și de aplaudaci la politicele unora sau altora. Dacă avem ceva de spus, o spunem și o spunem apăsat. Nu văd rostul unei coaliții în care toată lumea stă aliniată în poziție de drepți, chiar dacă sunt critici constructive”, a spus Grindeanu.

Grindeanu a spus că nu vrea să se facă concesii legate de vârsta de pensionare, cu perioada de tranziție sau să mai fie situația de acum, cu 100% pensia cât e salariul.

Premierul Ilie Bolojan a reacționat joi seară, după ce liderul PSD, Sorin Grindeanu, i-a sugerat public să demisioneze din funcție, spunând că orice partid are posibilitatea să depună moțiune de cenzură.

„Orice partid consideră că guvernul nu-și face datoria, are posibilitatea să depună moțiune de cenzură și să facă o majoritate în Parlament, cu AUR sau cu cine se poate, pentru ca guvernul să plece”, a declarat premierul Ilie Bolojan, joi, la Antena 3 CNN.

Categorii: MediaFax.ro

Daniel Băluță, candidat la PMB: Trebuie să depanăm orașul și abia după să vorbim despre ceea ce ne dorim

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 12:46

„Problematica Bucureștiului este complexă. Numai dacă am vorbit despre trafic, ar trebui să vorbim despre diferența de dezvoltare între sudul orașului și nordul orașului. Despre faptul că în sudul orașului sunt mai puține joburi bine plătite decât în nordul orașului”, a afirmat, luni, Daniel Băluță, candidatul PSD la PMB.

„Avem urgență urbană, cum am numit-o, aceea termoficării, care trebuie rezolvată de îndată. Avem traficul, avem poluarea, sunt foarte multe clădiri, o mulțime de clădiri care sunt în risc seismic. Toate rețelele utilitare, și am văzut drama care s-a întâmplat în urmă cu doar câteva zile în sectorul 5, toate rețelele utilitare sunt într-o stare de uzură morală, măcar”, a continuat social-democratul.

„Problematica orașului este complexă, de aceea, din punctul meu de vedere, lucrurile cu care trebuie să începem este depanarea acestui oraș. Și de-abia după aceea să putem să vorbim despre ceea ce ne dorim”, a mai spus acesta.

Privind o eventuală victorie în alegerile locale din București, Băluță a mai spus: „Nu sunt omul care poate să facă miracole în câteva zile, dar ceea ce pot promite este că viața noastră se va îmbunătăți și orașul va deveni casa noastră. Va fi un oraș sigur, va fi un oraș liniștit, un oraș în care nu trebuie să se mai întâmple incidente, cum am văzut, un oraș în care aerul este respirabil”.

Categorii: MediaFax.ro

Lituania va închide granița cu Belarus și va doborî baloanele care i-au invadat spațiul aerian

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 12:43

Premierul lituanian Inga Ruginiene a anunțat, luni, că Lituania va închide granița cu Belarusul. Decizia a fost luată după ce mai multe „baloane de contrabandă” au intrat în spațiul aerian al țării, scrie The Guardian.

Singurele situații exceptate de la această regulă sunt pentru diplomați și pentru cetățenii europeni care pleacă din această țară.

„Așa vrem să trimitem un semnal Belarusului și să-i spunem că niciun atac hibrid nu va fi tolerat aici”, a declarat Ruginiene, luni, după ședința Consiliului de Securitate.

De asemenea, Ruginiene a mai subliniat că Lituania nu va exclude invocarea Articolului 4 din Tratatul NATO.

Premierul lituanian a mai anunțat faptul că țara sa va începe să doboare baloanele contrabandiștilor care trec granița din Belarus, după ce acestea au întrerupt în repetate rânduri traficul aerian, notează Reuters.

Incidentele din Lituania se adaugă unui tipar îngrijorător în Europa în ultimele luni, alimentând temerile că operațiuni sub acoperire pot viza infrastructura fără avertisment.

Joia trecută, Lituania a declarat că două avioane militare ruse au intrat în spațiul său aerian timp de aproximativ 18 secunde. Potrivit armatei lituaniene, avioane spaniole Eurofighter Typhoon ale Poliției Aeriene Baltice a NATO au fost mobilizate și patrulează zona după incursiunea aeronavelor rusești.

Aeroporturile din München, Oslo și Copenhaga au suferit întreruperi scurte din cauza unor presupuse drone, declanșând alerte mai ample în rândul membrilor NATO, pe fondul creșterii încălcărilor spațiului aerian.

 

 

Categorii: MediaFax.ro

Grindeanu: Nu vom pierde timpul. Facem grupul de lucru până vine motivarea CCR

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 12:41

„În primul rând, nu vom pierde timpul. În acest moment, Coaliția pierde timp. Avem un deadline care e data de 28 noiembrie, iar propunerea noastră este că până vine motivarea din partea CCR să constituim acest grup de lucru, să finalizăm un proiect de lege pe care, din perspectiva noastră, ar trebui să-l aprobăm rapid și data de 28 noiembrie să ne prindă cu această lege aprobată. În primul rând, să nu uităm, România are nevoie de o clarificare și de o întoarcere la normalitate și de o lege în acest domeniu”, spune Sorin Grindeanu.

El afirmă că dacă data de 28 noiembrie este cumva depășită „ne-ar duce să și pierdem bani”.

„Dincolo din injustiția, care acum e generatoare la alte categorii sociale de revoltă, prin neaprobarea unei asemenea legi, am ajuns în situația în care am și pierdut banii europene. (…) Dar o să merg mâine (marți, la ședința coaliției – n.r.) și o să mergem acolo și o să spunem argumente. (…) Eu am avut o întâlnire la sfârșitul săptămânii decâte, nu pentru a discuta lucruri care țin de cuantumul pensiei, de perioada de tranziție, ci pentru a vedea dacă acești oameni sunt dispuși și sunt la dialog. Sigur că e nenegociabil să discutăm o altă vârstă decât 65 de ani pensionarea. Sigur că nu ne interesează să avem o lege cum e acum, să fie 100% pensia, cum e salariul. Astea sunt lucruri care sunt de bun simț și pe care nu avem cum să le negociem. Dar și să stăm acum și să pierdem timpul, pentru că noi pierdem timpul în acest moment, și ceea ce propun eu și propune PSD-ul este ca mâine, în coaliție, să dăm drumul la acest grup de lucruri și rapid, pentru că nu sunt foarte multe lucruri, cred eu, care trebuie a fi discutate, să avem un proiect de legătură”, adaugă liderul interimar al PSD.

Premierul Ilie Bolojan a afirmat joi că reforma pensiilor speciale ale magistraților va fi reluată imediat ce Curtea Constituțională își va motiva decizia de respingere pe motive de formă.

Lipsa avizului CSM coroborat cu neașteptarea curgerii de către Guvern a întregului termen de 30 de zile necesar obținerii acestuia încalcă art.1 alin.(3) și (5) raportat la art.133 alin.(1) și art.134 alin.(4) din Constituție, anunță CCR după ce a respins reforma pensiilor magistraților.

Categorii: MediaFax.ro

Turcan: Reorganizarea din Ministerul Culturii seamănă mai mult cu o feudalizare decât cu o reformă

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 12:38

Fostul ministru al Culturii, Raluca Turcan, a reacționat dur la anunțurile privind reorganizările și concursurile demarate de actualul ministru al Culturii, acuzând lipsă de transparență și posibile conflicte de interese.

„Înțeleg că la Ministerul Culturii au fost demarate concursuri și procese de reorganizare. Foarte bine – astfel de demersuri sunt necesare. Întrebarea este însă: cum și din ce motive sunt ele realizate?”, a scris Raluca Turcan pe rețelele sociale.

Fostul ministru susține că, în mandatul său, a organizat concursuri doar în instituțiile unde existau „blocaje sau conflicte serioase”, iar pentru restul cazurilor a inițiat modificarea Legii managementului instituțiilor publice de cultură, un proiect legislativ aproape finalizat.

Turcan acuză actuala conducere a Ministerului Culturii că reorganizările recente „riscă să semene mai degrabă a feudalizare decât a preocupare reală pentru performanță”.

Ea a atras atenția și asupra unei posibile situații de conflict de interese, afirmând că prima propunere de comasare vizează Teatrul de Operetă <Ion Dacian> — instituție unde actualul ministru ar fi dorit să devină manager, dar nu a promovat concursul de management.

„Pentru că nu a promovat el însuși concursul, a deschis un proces împotriva Ministerului Culturii, unde anterior a fost secretar de stat și acum este ministru. Instituția Ministerului Culturii trebuie ferită de suspiciuni de conflict de interese”, a subliniat Raluca Turcan.

Ea mai acuză graba cu care sunt organizate noile concursuri „în baza unei legi vechi, depășite”, deși noua lege a managementului cultural ar putea fi adoptată „în maximum o lună”.

Turcan a încheiat avertizând că „ultimul lucru, mai grav chiar decât deficitul bugetar, este ca în România cultura și educația prin cultură să fie puse între paranteze. Atunci, da, nu va mai fi nimic de făcut”.

Categorii: MediaFax.ro

Grindeanu: Daniel Băluță este candidatul PSD pentru Primăria Municipiului București

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 12:36

Sorin Grindeanu a spus că Organizația București a propus ca Daniel Băluță să fie candidatul PSD pentru Primăria Municipelui București.

„De asemenea, întărește ceea ce era, cred, evident și pentru dumneavoastră, ca vicepreședinta regională în moțiunea pe care am depus-o pe București-Ilfov este doamna Gabi Firea, care întărește, bineînțeles, echipa din experiența pe care domnia sa o are”, a spus Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, în prima parte a zilei de marți, PSD va avea un Comitet Politic Național pentru ca decizia să fie luată și statutar, deoarece în statutul PSD, candidații la consiliile județene și candidații la municipiile reședință de județ, inclusiv candidatul la Primăria Generală, sunt validați prin votul Consiliului Politic Național.

Categorii: MediaFax.ro

Gabriela Firea îi predă ștafeta lui Daniel Băluță: „PSD va recâștiga Primăria Generală a Capitalei”

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 12:33

„Scopul nostru este acela de a recâștiga Primăria Generală a Capitalei. Ne propunem acest lucru și, de data aceasta, sunt convinsă că vom fi mult mai bine organizați și suntem acum și solidari între noi și intrăm în această campanie cu prima șansă și sunt absolut convinsă că, prin colegul nostru Daniel Băluță, vom recâștiga Primăria Generală a Capitalei”, a declarat, luni, Firea.

Fostul primar al Capitalei afirmă că ceea ce se întâmplă în această perioadă în București „nu este de dorit și cetățenii își doresc o schimbare în ceea ce privește traficul, termoficarea, curățenia, investițiile din spitale, ceea ce se întâmplă în parcuri, că, până la urmă, lucrurile care par mici sunt importante pentru cetățeni”.

Gabriela Firea afirmă că PSD pleacă de pe prima poziție în cursa electorală și vrea ca Băluță să nu treacă prin ceea ce a trecut ea, și anume să fie o „victimă din punct de vedere politic”: „Vrem să-i oferim absolut toate instrumentele necesare și umane, care sunt cele mai importante, spun eu, sinceritatea noastră, coagularea echipei, de asemenea, forța politică și forța administrativă. De aceea, împreună cu președintele interimar Sorij Grindeanu și cu colegii noștri de la cele șase sectoare, am decis să-i predau ștafeta, din punct de vedere politic, colegului meu Daniel Băluță, ștafeta Organizației PSD Municipiul București”.

Firea adaugă că face acest gest „cu inima deschisă, cu sinceritate, fără resentimente”.

Categorii: MediaFax.ro

UE nu vrea să mai depindă de SUA și China. Planul Ursulei Von der Leyen pentru a asigura accesul la materiile prime critice

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 09:56

„Pot anunța astăzi că lucrăm la un nou plan, RESourceEU, similar inițiativei REPowerEU, care ne-a ajutat să depășim criza împreună după ce (Vladimir) Putin a tăiat livrările de energie fosilă. Obiectivul este de a asigura accesul la surse alternative de materii prime critice”, a declarat Von der Leyen în cadrul evenimentului Berlin Global Dialogue, desfășurat în capitala germană, scrie EFE.

Von der Leyen a făcut referire astfel la criza energetică pe care au traversat-o țările europene în urma invaziei Rusiei în Ucraina, moment în care Moscova a oprit livrările de hidrocarburi către Europa.

„Am învățat lecția într-un mod dureros în ceea ce privește energia și nu vom repeta greșeala cu materiile prime critice”, a afirmat președinta CE în cel mai important discurs al zilei de sâmbătă din cadrul Berlin Global Dialogue, o reuniune internațională la care au participat figuri politice și economice de prim plan pentru a discuta chestiuni geopolitice și geoeconomice.

Un plan împotriva presiunilor externe

Von der Leyen a declarat, de la tribuna din Berlin, că planul său privind materiile prime critice — esențiale pentru dezvoltarea produselor tehnologice dintr-o gamă largă de sectoare — servește intereselor industriilor europene și reprezintă un răspuns la un nou context geoeconomic marcat de ostilitate.

Ea a subliniat că în prezent există țări care folosesc lanțurile de aprovizionare, tarifele și alte măsuri non-comerciale ca „instrumente de presiune”.

În special, Von der Leyen a menționat decizia recentă a guvernului chinez din 9 octombrie, prin care a restricționat exportul tehnologiilor legate de pământurile rare.

Risc în dependența de resursele chineze

Von der Leyen a descris aceste acțiuni ale Chinei drept „un risc semnificativ”, deoarece îngreunează dezvoltarea industriei de pământuri rare în alte țări.

„Dacă ne gândim că peste 90% din consumul nostru de magneți din pământuri rare provine din importuri din China, vedem clar riscul pentru Europa și pentru sectoarele noastre industriale strategice — de la industria auto la cea a motoarelor, apărare, aerospațial, inteligență artificială sau centre de date”, a explicat ea.

Referitor la China, Von der Leyen a precizat că, pe lângă eforturile de a găsi soluții prin dialog cu gigantul asiatic, Uniunea Europeană este „pregătită să folosească toate instrumentele disponibile pentru a răspunde, dacă va fi necesar”.

Potrivit președintei CE, noul plan european va căuta soluții pe termen scurt, mediu și lung pentru a obține surse alternative de materii prime critice.

Acorduri ca parte a planului

Printre ideile planului, potrivit lui Von der Leyen, se numără atât găsirea de soluții în colaborare cu China, cât și reciclarea materiilor prime critice în Europa, dar și accelerarea încheierii de acorduri cu țări precum Ucraina, Canada, Kazahstan, Uzbekistan sau Chile, precum și cu teritoriul autonom danez Groenlanda.

Von der Leyen a subliniat, de asemenea, că „Europa are un plan” general pentru a face față unei lumi marcate de rivalități precum cea dintre China și Statele Unite pe plan comercial, sau de o economie globală tot mai dominată de confruntare, nu de cooperare.

Ca rezultat al reacției Europei la această nouă realitate, Von der Leyen a evidențiat noile acorduri semnate cu Mercosur, Mexic, Indonezia și Elveția.

„Avansăm cu Filipine, Thailanda, Malaezia, Emiratele Arabe Unite și altele. Aceste noi parteneriate deschid piețe în expansiune, întăresc securitatea economică și previn blocajele din lanțurile noastre de aprovizionare”, a afirmat ea.

„Europa trebuie să-și folosească greutatea geoeconomică în avantajul propriu și să își urmărească interesele”, a conchis Von der Leyen.

Categorii: MediaFax.ro

UTA a pierdut cu FCSB. Ce crede Adrian Mihalcea, antrenorul arădenilor

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 09:53

UTA e pe locul 11, 16 puncte, și în utimele cinci runde are trei eșecuri și două rezultate de egalitate.

FCSB s-a impus prin reușitele lui Daniel Bîrligea (13), Florin Tănase (38 – penalty), Darius Olaru (80 – penalty) și Mamadou Thiam (90+3).

„E oribil tot ceea ce se întâmplă! E ca un vis urât din care nu reuşim să ne trezim. Nu e nimic de comentat. Nu am pus nici un fel de problemă, azi a fost doar un meci şcoală. E al treilea meci din ultimele patru în care jucăm în zece oameni şi toate cartonaşele roşii luate în minutul 45. Nici mental nu stăm bine, se simte când intră pe teren, la meci. E păcat. E umilitor şi pentru mine, ca antrenor, dar şi pentru ei. Atât de buni am fost în primele etape şi atât de slabi acum… nu ştiu, am avut noroc atunci?

Rezultatele nefavorabile din ultima perioadă e normal să îşi lase amprenta. Dar mă gândesc că am jucători de echipa naţională, Iliev, Tzionis… se află şi ei într-o bulă negativă… E greu să găseşti acum o scuză, ar fi penibil. Aşteptăm declicul ăla, care nu vine, şi avem o săptămnă grea, care ar trebui să ne dea de gândit. Jucăm cu Metaloglobus, dacă şi ei ne dau patru, atunci ar trebui să plecăm toţi. Eu sunt principalul vinovat, eu aleg cine joacă, eu le explic ce să facă pe teren, e clar însă că în ultima perioadă nu fac ceea ce discutăm, dar o să reflectăm la tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, pentru că nu e ok.

Oboseala dar și calitatea jucătorilor poate face diferența

Vom mixa iarăşi pentru aceste două meciuri care urmează, să arătăm bine din punct de vedere fizic, pentru că jucătorii sunt obosiţi. În ceea ce priveşte calitatea, doar ei pot face ceva să iasă din starea asta. E totul anapoda, mi se pare că nu ar trebui să mai analizăm nimic, să nu mai pregătim nimic, să închid ochii, să mă trezesc la meci şi să spun: asta e echipa, intraţi şi jucaţi.

Dar cât de adâncă poate să fie această groapă a Marianelor. Trebuie să ne schimbăm şi avem două meciuri importante, două examene în această săptămână şi trebuie să le câştigăm”, a declarat Adrian Mihalcea, după partida cu FCSB, conform gandul.ro.

Categorii: MediaFax.ro

Donald Trump, de la bordul Air Force One: Mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu Kim Jong Un

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 09:47

Aflat la bordul avionului Air Force One, Donald Trump a afirmat despre Kim Jong Un: „Mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu el. Dacă ar dori să se întâlnească”.

Trump efectuează în prezent un turneu asiatic care include o vizită în Coreea de Sud, programată pentru miercuri și joi, cu ocazia reuniunii Summitului de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC).

Posibilitatea unei întrevederi între cei doi lideri a stârnit speculații privind reluarea dialogului diplomatic dintre Washington și Phenian, care nu au mai avut o întâlnire directă de peste șase ani.

Donald Trump a afirmat în repetate rânduri că este dispus la o întâlnire cu Kim Jong Un, susținând că cei doi au avut o relație excelentă.

De asemenea, liderul de la Casa Albă este programat să se întâlnească cu președintele chinez, Xi Jinping în marja Summitului.

Categorii: MediaFax.ro

Epure salvează un iepure: Când numele devine destin în Galați

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 09:40

O patrulă de jandarmi din Galați a trăit noaptea trecută o intervenție neobișnuită: salvarea unui iepure încolțit de câini în centrul orașului.

Coincidența face ca șeful echipajului să fie plutonierul adjutant Epure Bogdan.

La miezul nopții, micuțul urecheat a fost observat de jandarmi sub o mașină, încolțit de doi câini. Jandarmii au oprit imediat, au gonit câinii și au încercat să-l prindă pe iepure.

Dar animalul avea alte planuri. A început o cursă scurtă, cu întoarceri bruște și sărituri demne de o competiție olimpică. După câteva minute de alergătură, jandarmii au reușit să-l prindă.

Ca să nu mai treacă prin aceleași emoții, iepurele a fost „cazat temporar” în curtea unei persoane, până se va găsi stăpânul.

Cei prezenți spun că, pentru o clipă, omul și iepurele s-au privit lung, de parcă încercau să stabilească cine poartă numele cui. Nu se știe dacă s-au înțeles între ei, dar un lucru e sigur: urecheatul a primit câțiva morcovi. Probabil i se făcuse foame după atâta alergătură.

Categorii: MediaFax.ro

Mesajul emoționant al elevei cu dublu aur la olimpiada internațională: Respectați profesorii, în țara noastră, „excelența e povară bugetară”

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 09:33

Strigătul emoționant al elevei olimpice care a obținut DUBLU AUR pentru România: „Respectați profesorii!”. Ce înseamnă tăierea burselor pentru olimpici: „Profundă dezamăgire și revoltă interioară. În țara noastră, excelența e povară bugetară”

„Educația este o rană frumoasă”. Este o definiție dulce-amară a învățământului românesc, care aparține unuia dintre cei mai străluciți elevi pe care i-a dat această țară în ultimii ani. Maria – Lavinia Tudose, elevă a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați, a obținut două medalii de aur la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2025 (IELO). Cu câteva zile înainte, în perioada de pregătire, tocmai afla că Guvernul avea să-i taie bursa.

Cum a primit vestea, cum a reușit să se mobilizeze pentru concurs și, mai ales, ce mesaj are pentru politicienii aflați la putere, totul într-un interviu acordat gandul.ro.

Un copil mai coerent decât un ministru

O minte sclipitoare și un discurs excepțional, care le pune autorităților oglinda în față, așa cum nimeni nu a reușit până acum.

„Olimpicii – acei tineri care își petrec nopțile învățând, care sacrifică vacanțe, prieteni și odihnă pentru a aduce prestigiu României nu cer recompense uriașe. Cer doar recunoaștere, respect și un semn că efortul lor contează. Faptul că statul își întoarce privirea de la ei transmite un mesaj dureros: că în țara noastră excelența nu este o prioritate, ci o povară bugetară. Educația nu se construiește pe tăieri și indiferență, ci pe investiție, recunoaștere și grijă pentru valoare. Iar atâta timp cât meritul va fi ignorat, ne vom întreba mereu de ce tinerii noștri aleg să-și caute viitorul în alte țări… Este trist, dar acesta este adevărul.”

Maria – Lavinia studiază la profilul filologie bilingv – engleză din cadrul Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați, un liceu cu tradiție în formarea elevilor de elită. După ce a obținut locul I la faza pe țară a Olimpiadei la Limba Engleză, eleva din Galați și-a asigurat participarea la faza internațională a olimpiadei, unde a reușit performanța de a cuceri două medalii de aur – una la proba individuală, la nivelul C1, și una la proba pe echipe. Olimpiada a reunit elevi din țări precum China, Luxemburg, Turcia, Georgia, Bosnia și Herțegovina, Slovacia, Bulgaria, Grecia, Letonia și Republica Moldova.

La competiția IELO 2025, organizată în luna august la Colegiul Național „Decebal” din Deva, România a obținut un total de zece medalii: patru de aur, trei de argint și trei de bronz.

Pasiune îmbninată cu performanță

Maria – Lavinia Tudose a povestit de unde vine pasiunea ei pentru limba engleză, dar și pentru limbile străine în general.

„Pasiunea mea pentru limba engleză a început din școala primară, când la mine în școală se țineau cursuri de limba engleză după ore. Părinții mei au ținut foarte mult să cunosc o limbă străină, să am această deschidere spre noi orizonturi, așa că nu au ezitat să mă înscrie. Și a fost dragoste la prima vedere, dacă mi se permite exprimarea aceasta. Am fost pur și simplu atrasă de această limbă și mi-a plăcut enorm să o studiez.

Și asta am făcut și pe parcursul anilor de gimnaziu, dar nu la nivel de performanță. Performanța aceasta a venit odată cu intrarea la liceu, unde doamna mea profesoară, Anca Manea, mi-a deschis ochii cu privire la oportunitatea de a merge la olimpiadă. Și nu a fost un parcurs ușor, dar a fost cu siguranță unul valoros. Uneori nici nu simțeam că muncesc, atât de tare eram fascinată de tainele limbii engleze și atât de tare îmi doream să cunosc cât mai multe.

Pentru limbile străine am avut o afinitate, se pare, căci cu aceeași plăcere am studiat și limba franceză, iar anul trecut am promovat examenul Delf, nivelul B2, cu un punctaj foarte bun. Deci se poate spune că și limba franceză se numără printre pasiunile mele. În viitor, mi-aș dori să învăț spaniola și italiana, și pot doar să sper că voi găsi timpul necesar pentru acest proces”, a povestit Maria-Lavinia Tudose.

Muncă și timp liber sacrificat

Maria – Lavinia Tudose recunoaște că munca este unicul secret din spatele performanței, mărturisind că munca asiduă întrece adesea talentul.

Eleva susține că singurul sacrificiu adevărat pentru ea a fost timpul său liber. Vorbește însă și despre o parte bună care a ajutat-o mai târziu în viață și anume faptul că s-a autoeducat să fie disciplinată și să-și ducă toate sarcinile la bun sfârșit.

Însă nu toate lucrurile din spatele medaliilor câștigate sunt ușoare. Dimpotrivă. Olimpica vorbește și despre lupta dificilă pe care a dus-o cu toate fricile sale, respectiv cu teama de eșec, cu sindromul impostorului, crezând deseori că locul ei nu este între olimpici.

Bucuria de a studia engleza la nivel de performanță și dorința de a afla cât mai multe despre această limbă au făcut ca niciun obstacol să nu stea în calea reușitei tinerei din Galați.

Autoeducarea pentru disciplină

„Sacrificii financiare ale familiei nu pot spune că au fost, eu am avut norocul să nu am nevoie de ore de pregătire pentru niciuna din performanțele mele, așa că pe această parte nu pot să vă spun prea multe detalii. În schimb, cel mai mare sacrificiu a fost timpul meu liber. Adesea veneam obosită după 6-7 ore de cursuri și mă mai puneam încă vreo cinci să fac subiecte de olimpiadă, să scriu eseuri, să fac audiții.

Partea bună este că m-am autoeducat să fiu disciplinată, de aceea atunci când știu că am o sarcină de rezolvat, nu mă împiedică nimic, nici măcar oboseala. Știam că dacă vreau să îmi depășesc limitele, trebuie să muncesc, să învăț, să mă prefecționez, să îmi înving nesiguranțele, și exact asta am făcut. Dificilă a fost și lupta cu toate fricile mele, cu teama de eșec, cu sindromul impostorului, adesea credeam că locul meu nu este între olimpici, că totul este rezultatul unui noroc divin și că nu merit cu adevărat să mă aflu acolo. Această luptă cu mine însămi a fost o provocare, una pe care din fericire am trecut-o și din care am învățat foarte multe.

De asemenea, toată vara, când teoretic aș fi avut timp pentru activități recreative, eu am stat cu cartea de engleză în brațe, învățând în permanență. Și la mare am fost cu laptopul după mine, ca nu cumva să ratez oportunitatea de a mai scrie un eseu. Și nu regret absolut nimic, pentru că, în final, efortul a meritat. Pe lângă premii și recunoaștere, mă bucur că am câștigat încredere în propriile mele forțe și că mi-am dovedit că nimic nu este imposibil. Dar da, cel mai mare sacrificiu a fost timpul și energia mea, pe care le-am investit în studiul limbii engleze.”

Respectul pentru profesori a fost uitat

Maria-Lavinia Tudose a vorbit și despre calitatea învățământului românesc din 2025, dar și ultimii ani, recunoscând că marea ei tristețe o reprezintă lipsa de respect față de meseria de profesor, pe care o consideră una dintre cele mai nobile.

Eleva olimpică la engleză își dorește o carieră în învățământ, tocmai de aceea recunoaște că i-ar plăcea să vadă o Românie care înțelege că educația nu este o cheltuială, ci o investiție.

„O întrebare foarte grea. În România anului 2025, educația rămâne o rană frumoasă — o floare care tot încearcă să înflorească dintr-un sol bătătorit de nepăsare și promisiuni uitate. Privind în jur, văd lucruri care mă bucură: există dascăli care pun suflet în tot ceea ce fac, care reușesc să transforme o lecție într-o experiență de viață, iar unii elevi încep să înțeleagă cât de important este să gândești critic și să fii curios. Acestea sunt semnele unui viitor posibil, mai luminos. Totuși, nu pot trece cu vederea ceea ce lipsește.

Ca o persoană care aspiră să ajungă în învățământ, mă întristează tare lipsa de respect față de profesori, felul în care această profesie, deși una dintre cele mai nobile, este adesea privită cu indiferență. În loc să fie sprijiniți și apreciați, profesorii sunt deseori puși în situații dificile, confruntați cu tăieri bugetare, salarii insuficiente și un sistem care ă îi descurajează. De asemenea, educația are nevoie de mai multă viziune și coerență.

Educația ca o investiție, nu ca o cheltuială

Trebuie să formăm elevi care gândesc, nu doar care reproduc informații. Să punem accent pe valori, pe cultură, pe respectul față de cunoaștere. Mi-ar plăcea să văd o Românie care înțelege că educația nu este o cheltuială, ci o investiție. O țară care își tratează profesorii cu respect, ca pe niște sculptori ai viitorului. O școală unde copiii sunt învățați să gândească, nu doar să repete, și unde dragostea de cunoaștere e mai puternică decât teama de examen. Dar cred că momentan acestea rămân la stadiul de vise.”

Olimpica internațională la engleză din Galați mărturisește că opțiunea ei pentru studiile universitare o reprezintă România, deși recunoaște că nu a fost o decizie luată cu inima împăcată, ținând cont de întreg contextul educației din România.

Tăerea burselor olimpicilor între dezamăgire și revoltă

Cât despre decizia Ministerului Educației de a tăia bursele olimpicilor, Maria-Lavinia Tudose susține că a primit vestea cu profundă dezamăgire și revoltă interioară.

„Având în vedere că doresc să studiez limba română la facultate, voi opta pentru a studia în România. Să nu vă gândiți că iau această decizie cu inima împăcată, pentru că situația educației din România nu este optimă. Însă prefer să rămân, măcar pentru moment, cu speranța că se va schimba ceva, și că poate voi fi parte din acea schimbare. De asemenea, mi-ar fi greu să mă știu departe de tot ce iubesc, de aceea studiul în România rămâne drumul pe care voi merge.

Am primit decizia Ministerului de a tăia bursele olimpicilor cu profundă dezamăgire și revoltă interioară. Mi se pare nu doar o greșeală administrativă, ci un semn al unei neglijențe mai profunde, al unei societăți care își uită valorile și care, din păcate, nu mai știe să-și respecte performanța. Ceea ce mă întristează și mai mult este faptul că, din ce știu, există un amendament al legii educației care prevede susținerea elevilor cu performanțe excepționale, însă el pare să fie trecut cu vederea, ignorat, ca și cum ar fi doar o frază frumoasă într-un document uitat într-un sertar ministerial.„

Visul său profesional, inspirat de dascălii din gimnaziu și liceu

Eleva din Galați povestește că visul său profesional este să devină profesoară de limba și literatura română. Recunoaște că inspirația pentru această decizie vine de la profesoarele sale din gimnaziu și din liceu.

Tânăra mărturiște că și-ar dori ca într-o zi profesia de dascăl va fi din nou privită cu respectul pe care îl merită.

„Mi-au arătat că o oră de română poate fi mai mult decât o analiză literară — poate fi o călătorie prin idei, prin sentimente și prin felul în care ne înțelegem pe noi înșine. Ele au fost cele care mi-au insuflat respectul față de cuvânt și dragostea pentru limbă, iar eu îmi doresc să pot face același lucru pentru alți elevi.

Îmi doresc să urmez Facultatea de Litere, la specializarea română-engleză, o alegere care, din păcate, nu este mereu privită cu entuziasm de ceilalți. De multe ori aud că „îmi irosesc potențialul”, că a fi profesor nu mai „merită”, că nu este o carieră „de viitor.” Dar eu nu cred asta. Cred că adevărata valoare a unei cariere nu stă în statistici sau salarii, ci în sensul pe care îl aduce în viețile celorlalți.

Poate că sunt naivă, dar încă mai sper că lucrurile se vor schimba, că într-o zi profesia de dascăl va fi din nou privită cu respectul pe care îl merită. Alegerea mea nu e una din comoditate, ci din pasiune — acea pasiune care m-a făcut mereu să iubesc literatura, limba română, frumusețea ideilor și puterea cuvintelor. Așa că, deși recunosc că privesc temătoare la viitor, nu am de gând să renunț la dorința mea”, a conchis Maria – Lavinia Tudose, elevă a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați, olimpică internațională.

Categorii: MediaFax.ro

Tragedie în Nepal: Doi alpiniști au murit în urma unei expediții pe muntele Ama Dablam din Himalaya

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 09:03

Alpinistul francez Hugo Lucio Colonia Lazaro, în vârstă de 65 de ani, a murit după ce a fost lovit în cap de o bucată de gheață desprinsă de pe versant.

Acesta a fost evacuat de urgență cu elicopterul la Kathmandu, însă medicii nu i-au mai putut salva viața.

Cel de-al doilea alpinist, Hong Khy Park, în vârstă de 66 de ani, din Coreea de Sud, a decedat duminică, în timp ce escalada muntele împreună cu alți cinci colegi, bărbatul s-a prăbușindu-se brusc pe traseu.

Ama Dablam, cu o altitudine de 6.814 metri, este situat în regiunea Solukhumbu. Este considerat un munte cu o dificultate tehnică ridicată, datorită crestelor sale abrupte.

Categorii: MediaFax.ro

Avertismentul unei jurnaliste ruse în exil: Propaganda rusă este extrem de sofisticată, aproape perfectă

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 09:02

Cartea ei a fost publicată în limba spaniolă la editura Capitán Swing. Este o cronică a Rusiei care dă voce celor uitați de sistem – de la pacienți din instituții psihiatrice până la fete din sate recrutate pentru prostituție – și care, printre aceste relatări despre o țară ce se întinde mult dincolo de Moscova, împletește propria ei poveste, una de sacrificiu și opresiune.

Ea a lucrat pentru deja cenzuratul ziar Novaya Gazeta. A fugit din țara natală la începutul războiului cu Ucraina, iar de la distanță afirmă că, deși „Rusia este mai mare decât (președintele Vladimir) Putin și decât fascismul”, nu ezită să-și numească țara astfel.

„Mi-e greu să procesez asta, pentru că Uniunea Sovietică a luptat cândva împotriva fascismului și aproape toate familiile au participat la acel război, dar nu trebuie decât să vezi lucrurile care se spun acum”, spune ea despre actualul regim, în cadrul căruia a fost calificată drept trădătoare de patrie.

Kostyuchenko (Iaroslavl, 1987) a dezvăluit în 2023 suspiciunea că ar fi fost otrăvită de stat din cauza reportajelor sale despre invazia Ucrainei. Apărarea propriilor drepturi ca persoană homosexuală i-a adus și bătăi, și arestări, iar criticile la adresa ambițiilor expansioniste ale Rusiei i-au provocat conflicte chiar și cu mama ei, care are dificultăți în a accepta că URSS nu mai este „cea mai importantă țară din lume”.

Mi-ar plăcea să cred că Putin este singura problemă pe care o avem, dar el este doar unul dintre cei 150 de milioane de ruși, iar toți sunt responsabili. E greu de înțeles ce se întâmplă acum în Rusia, pentru că jurnalismul este practic criminalizat. Fascismul are nevoie de represiune, pentru că se bazează pe frică”, spune ea într-o conversație purtată pe Zoom.

Jurnalista crede că primul pas spre o schimbare constă în ceea ce se întâmplă deja în Rusia (faptul că „oamenii s-au săturat de acest război”), ceea ce, în opinia ei, reprezintă „o fereastră de oportunitate”. Nu consideră realistă posibilitatea unei lovituri de stat, dar crede că o revoluție este ceva ce se poate spera.

Uniune civică

„Oameni diferiți, cu valori și opinii diferite, au început să lucreze împreună. Acesta este un prim pas. Și, evident, Putin și administrația sa știu acest lucru, de aceea societatea rusă este puternic reprimată, pentru a-i face pe oameni să se teamă unii de alții.”

Kostyuchenko nu crede că presiunea externă funcționează. Unele sancțiuni menite să izoleze țara, susține ea, au servit de fapt la menținerea economiei și finanțarea războiului. „Așa că, dacă aș fi un politician occidental, m-aș strădui să sprijin societatea civilă din interiorul Rusiei, pe cei care sunt acolo și pot schimba lucrurile.”

Ea rămâne optimistă, „pentru că, altfel, nu aș putea merge mai departe”. Totuși, admite că mașinăria de propagandă rusă, „extrem de sofisticată, aproape perfectă”, face dificil ca cetățenii să se ridice împotriva guvernului.

„Sper să mă înșel, dar se pare că funcționarii statului rus se gândesc tot mai mult să aplice modelul chinez în realitatea rusă, precum deconectarea de la internet. Oamenii tind să creadă că sunt mai inteligenți decât propaganda, dar aceasta influențează pe toată lumea, la diferite niveluri”, avertizează ea.

În cartea sa, Kostyuchenko concluzionează că cuvântul nu poate opri un război și nici salva o țară, dar are puterea de a crea legături între oameni, care, în ultimă instanță, „sunt cel mai puternic lucru pe care îl avem în lume”.

Kostyuchenko nu regretă sacrificiile pe care a trebuit să le facă pentru a-și face vocea auzită.

„Știi că mulți dintre colegii tăi au fost uciși și că într-o zi ți se poate întâmpla și ție. Știi că unii ajung în exil și niciodată nu am crezut că voi fi una dintre ei, (…) dar, fără îndoială, încheie ea, nu am impresia că a fost o greșeală.”

Categorii: MediaFax.ro

Câți români au reușit să iasă din insolvența personală și care este procedura care trebuie respectată. Informațiile direcției de specialitate de sub umbrela ANPC

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 09:00

În cei aproape opt ani de la intrarea in vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice și până pe 10 septembrie, au fost 641 de cereri înregistrate din partea românilor care au simțit că nu reușesc să facă față datoriilor la nivelul Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice a ANPC, potrivit răspunsului transmis de oficialii ANPC pentru Mediafax.

„Precizăm că au fost depuse de către debitori cereri de deschidere a procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare pentru datorii sub pragul minim prevăzut de lege, de 15 salarii minime brute pe economie, și a fost înregistrat inclusiv un caz în care a fost solicitată deschiderea procedurii de insolvență pentru datorii de aproximativ 2.400.000 lei”, au prezicat oficialii ANPC.

Unul dintre cazurile recent apărute în spațiul public care au demarat procedura legală este o verișoară a latifundiarului Gigi Becali, Tudora Chiacu, potrivit unui articol exclusiv publicat de Cancan. Tudora Chiacu a cerut ajutorul statului și a obținut, în primă instanță, insolvența personală după ce s-a înglodat în datorii și nu a mai putut face față plăților. Judecătoria Buftea i-a admis recent cererea de insolvență pe persoană fizică și a dispus prelungirea suspendării provizorii a executărilor până la aprobarea planului de rambursare a datoriilor.

Prevederile legale

Legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018, după ce proiectul de act normativ fusese avizat favorabil de Guvern în octombrie 2014, trecuse de votul Parlamentului și a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în iunie 2015.

Insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente. Insolvenţa debitorului se prezumă atunci când acesta, după trecerea unui termen de 90 de zile de la data scadenţei, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori, conform ghidului elaborat de oficialii ANPC .

Valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al datoriilor scadente ale debitorului necesar pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei pe bază de plan de rambursare a datoriilor sau a procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active. Aceasta este de 15 salarii minime pe economie.

Începând cu data de 1 ianuarie 2025, salariul minim brut este de 4.050 lei lunar, ceea ce înseamnă că pragul în prezent este de 60.750 de lei.

În funcție de situația personală, debitorii pot accesa trei tipuri de proceduri ale insolvenței:

  • procedura de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor – Durata de executare a planului este de maximum 5 ani de la data rămânerii definitive a deciziei de deschidere a procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor iar debitorul şi creditorii săi pot prevedea în plan şi posibilitatea prelungirii executării cu cel mult 12 luni, în condiţiile stabilite în plan. Planul, însoţit de o evaluare, elaborată de comisia de insolvenţă, cu privire la fezabilitatea acestuia, se notifică creditorilor cunoscuţi.
  • procedura judiciară de insolvenţă prin lichidare de active;
  • procedura simplificată.
Câte dosare s-au închis

Potrivit răspunsului ANPC pentru Mediafax, de la intrarea în vigoare a legii și până în prezent au fost finalizate șapte proceduri de insolvență pe bază de plan de rambursare prin îndeplinirea integrală a planurilor de către debitori și dintre aceștia 1 debitor s-a eliberat de datoriile reziduale prin sentință judecătorească definitivă.

Județul Data depunerii cererii Data deciziei de deschidere procedurii administrative Data deciziei de finalizare a  procedurii Data eliberării de datorii reziduale prin hotărâre a instanței Obs./ suma radiată de instanță Arad 13.08.2018 16.07.2019 04.09.2024 12.11.2024 30.000 lei Arad 22.11.2018 27.04.2020 19.06.2025 – Prin planul de rambursare a achitat integral Galați 26.10.2018 10.07.2019 04.09.2024 – Prin planul de rambursare a achitat integral Hunedoara 19.08.2019 08.04.2021 20.12.2022 – Prin planul de rambursare a achitat integral Bihor 21.01.2020 23.06.2020 03.12.2024 – Prin planul de rambursare a achitat integral Hunedoara 04.07.2023 24.05.2024 11.07.2024 – Prin planul de rambursare a achitat integral Bihor 09.05.2024 – 13.03.2025 – A achitat toată datoria dupa emiterea deciziei de admitere in principiu (nu a mai fost emisă decizie de deschidere)

ANPC precizează că au fost înregistrate și patru dosare închise din culpa debitorilor care nu au efectuat plățile conform planurilor aprobate de către creditori.

Judetul Data depunerii cererii Data deciziei de deschidere procedurii administrative Data deciziei de finalizare a  procedurii Obs. Iași 23.05.2019 22.07.2021 27.04.2023 Nu a respectat planul si procedura a fost închisă. Caras Severin 27.08.2020 27.01.2022 29.02.2024 Nu a respectat planul si procedura a fost închisă Caras Severin 27.08.2020 27.01.2022 08.10.2024 Nu a respectat planul si procedura a fost închisă București 07.01.2022 15.03.2023 20.06.2024 Debitorul a decedat la 06.03.2024. Nu a fost deschisă procedura succesorală și nu există informații despre eventuali succesibili

Potrivit ANPC, în cadrul procedurii simplificate de insolvență a fost înregistrat un singur dosar, la Bistrița-Năsăud, care a fost finalizat și referitor la care debitorul a fost eliberat de datoriile sale prin sentință judecătorească definitivă. Suma totală datorată și radiată a avut o valoare de 17.446,16 lei.

„În ceea ce privește procedura judiciară de insolvență precizăm că nu dispunem de informații din partea instanțelor de judecată, însă pe baza publicațiilor din cadrul Buletinului procedurilor de insolvență, secțiunea persoane fizice, vă putem indica că până în prezent a fost aprobată deschiderea procedurii pentru 28 de debitori”, a transmis ANPC.

În prezent în evidențele Direcției de Insolvență au fost înregistrați trei debitori care se găsesc în perioada de supraveghere postprocedură de insolvență și care sunt monitorizați în conformitate cu prevederile art. 73 din Legea 151/2015, au conchis reprezentanții ANPC în răspunsul pentru Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, vizat de un nou mandat de arestare pentru spionaj politic

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 08:41

Potrivit agenției Anadolu, instanța a emis mandatul de arestare în noaptea de duminică spre luni, un nou mandat de arestare pentru Ekrem Imamoglu și alte două persoane, printre care Merdan Yanardag, redactor-șef al postului de televiziune Tele 1, cunoscut pentru pozițiile sale critice la adresa guvernului.

Postul de televiziune a intrat vineri în posesia statului pe fondul acuzațiilor de spionaj.

Procuratura susține că Imamoglu ar fi fost implicat într-o presupusă schemă de corupție pentru strângerea de fonduri pentru candidatură la președinție și că ar fi desfășurat activități de „spionaj politic” pentru a obține sprijin internațional.

Imamoglu, considerat cel mai mare opozant al președintelui Erdogan se află în detenție încă din martie, pentru corupție, iar în iulie a fost condamnat pentru insultarea procurorului șef din Istanbul.

Categorii: MediaFax.ro

Incendiu la o casă din Baicoi, județul Prahova. O victimă carbonizata a fost identificată

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 08:26
UPDATE:

Incendiul se manifestă generalizat la un saivan de 300 mp, o rulotă și 10 tone de furaje.

Salvatorii au identificat o victimă carbonizată.

În prezent, pompierii depun eforturi pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Știrea inițială:

Potrivit primelor informații, flăcările s-au extins la întreaga construcție, iar două persoane ar putea fi blocate în interior.

Intervin trei autospeciale cu apă și spumă ale pompierilor, precum și o ambulanță SMURD.

Situația este în evoluție, echipajele de intervenție luptându-se cu focul pentru a-l stăpâni cât mai repede.

Categorii: MediaFax.ro

Katy Perry şi Justin Trudeau confirmă relaţia: Prima apariţie oficială la Paris, moment de afecțiune în public

MediaFax.ro - 27 Octombrie, 2025 - 06:48

În seara de 25 octombrie 2025, în inima capitalei Franței, Katy Perry (41 de ani) și-a sărbătorit aniversarea în compania lui Justin Trudeau (53 de ani), scrie ew.com. La finalul petrecerii de la faimosul club Crazy Horse, cei doi au fost surprinși de paparazzi într-un moment de afecțiune, confirmând legătura dintre ei. Apariția lor împreună transformă luni de speculații într-o certitudine, relația este practic oficială.

Această oficializare vine după o serie de întâlniri discrete care au alimentat permanent interesul presei. Totul a început în iulie, cu o cină privată în Montreal, urmată de imagini surprinse în timpul unei vacanțe pe iahtul artistei, în largul coastei Californiei. Până acum, însă, cei doi au evitat să comenteze natura relației lor.

Atât Perry, cât și Trudeau se află într-o nouă etapă a vieții personale, venind după despărțiri intens mediatizate. Artista a pus capăt logodnei sale cu actorul Orlando Bloom, în timp ce politicianul canadian s-a separat de soția sa, Sophie Grégoire-Trudeau, în 2023, după o căsnicie de 18 ani.

O sursă din anturajul lor a declarat pentru publicația People că între cei doi există o „chimie evidentă”, dar că preferă să lase relația să evolueze natural, fără presiune, având în vedere carierele solicitante ale fiecăruia.

Pentru public și presă, momentul de la Paris este dovada clară pe care o așteptau. Rămâne de văzut dacă Perry și Trudeau vor alege să își trăiască povestea discret sau dacă acest debut public prefigurează o relație asumată în fața întregii lumi.

Categorii: MediaFax.ro

Steaua București câștigă Cupa Balcanică, primul său trofeu european la volei masculin

MediaFax.ro - 26 Octombrie, 2025 - 23:37

Roș-albaștrii au trecut succesiv de SC Ankara, scor 3-1 (20-25, 25-20, 25-23, 25-23), de OFI Creta, scor 3-1 (25-23, 17-25, 31-29, 27-25), și, în ultimul meci, duminică, de gazdele de la OK Kakanj, scor 3-0 (25-21, 25-20, 25-20).

Este prima victorie a unei echipe românești în Cupa Balcanică după 13 ani, ultima fiind în 2012, de către Universitatea Cluj. Performanța le aduce steliștilor și dreptul de a participa în CEV Challenge Cup 2025-2026, a treia competiție continentală ca valoare, după Champions League, și CEV Cup.

Lotul echipei steliste a fost format din Alexandru Rață, Cristian Păun, Nicolas Grigorie, Răzvan Baziliuc, Claudiu Dumitru, Rareș Bălean, Ciprian Matei, Victor Asmarandei, Sergiu Filip, Santiago Arroyo, Baetens Seppe, Svetoslav Ivanov, Krasimir Georgiev, Murilo Radke, Josef Polak. Robert Vologa și Adrian Aciobăniței nu au făcut deplasarea la Kakanj, fiind accidentați.

 

 

Categorii: MediaFax.ro

Premierul Bolojan, despre vila din Strada Gogol: Nu huzuresc! Eu stau în Guvern, acolo doar dorm

MediaFax.ro - 26 Octombrie, 2025 - 23:15

Întrebat despre locuința în care a stat, Bolojan a declarat: „Nu huzuresc! Eu stau în Guvern, asta e viața mea! Acolo doar dorm”. Premierul a precizat că, pe durata mandatului său, are dreptul la o locuință pusă la dispoziție de stat și că ziua își petrece timpul la Guvern, nu în vila respectivă.

Conform anchetei Gândul, vila a trecut printr-o modificare a destinației printr-o Hotărâre de Guvern adoptată joi, care a făcut șederea premierului legală. În trecut, Bolojan a încercat de trei ori să schimbe regimul juridic al imobilului, însă abia decizia recentă i-a permis să locuiască acolo în deplină legalitate.

Documentele RA-APPS arată că vila din Str. Nikolai Gogol nr. 2, cu o suprafață utilă de 387,76 mp și curte de 1.174,19 mp, era destinată oficial foștilor șefi de stat conform HG 60/2015. Pentru a fi atribuit premierului, era necesară modificarea regimului juridic al imobilului, procedură realizată recent.

RA-APPS a informat că atribuirea cu destinația de reședință oficială pentru alți beneficiari decât foștii șefi de stat putea fi făcută doar după modificarea actului normativ și transmiterea propunerii către Secretariatul General al Guvernului.

Categorii: MediaFax.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator - MediaFax.ro