Prezent la deschiderea Festivalului de Film de la Londra, care a început marți, regizorul britanic Ridley Scott a criticat în termeni duri cinematografia contemporană, susținând că industria filmului „se îneacă în mediocritate”.
În timpul discuției dedicate carierei sale, cineastul a vorbit cu sinceritate despre toate provocările cinematografiei moderne, dar mai ales despre absența calității scenariilor și dependența tot mai mare a producțiilor de efecte vizuale, în detrimentul conținutului: „Cred că multe filme din ziua de azi sunt salvate cu ajutorul efectelor digitale, care le fac și mai costisitoare. Asta pentru că, de la bun început, nu au un scenariu grozav, scris pe hârtie. Scrie-ți-l pe hârtie mai întâi”, i-a îndemnat Scott pe cineaștii prezenți la Londra, citat de Hollywood Reporter.
„Doar vreo 10% din filmele de azi merită văzute”Cunoscut pentru filme precum Alien, Blade Runner, Gladiator sau Black Hawk Down, regizorul britanic în vârstă de 87 de ani a vorbit despre tendințele actuale din cinema, despre efectele supraproducției globale și despre propria relație cu creațiile sale mai vechi.
„În momentul de față, ceea ce descopăr este mediocritatea. Ne înecăm în mediocritate”, este constatarea regizorului, în urma observațiilor sale asupra producțiilor recente.
„Cantitatea de filme care se fac astăzi în lume este de ordinul milioanelor. Nu vorbim de mii, ci de milioane! Și majoritatea sunt slabe. Cam 60 – 80% sunt pur și simplu mediocre. Din restul, cam un sfert sunt acceptabile, doar vreo 10% merită cu adevărat văzute, iar un vârf de 5% sunt chiar bune”, a rezumat cineastul a rezumat cineastul abundența de producții care nu nu se traduce și prin calitate.
Se refugiază în propriile filmeScott a explicat că, dezamăgit de oferta actuală, a început să revadă propriile sale filme – o practică pe care o numește „un lucru groaznic”, dar necesară pentru a-și regăsi inspirația: „Am început să mă uit la propriile mele filme. Și, de fapt, sunt chiar bune. Și, de asemenea, nu îmbătrânesc. Am văzut Black Hawk Down seara trecută și m-am gândit: «Cum naiba am reușit să fac asta?»”
Cu toate acestea, titanul cinematografiei britanice nu este complet lipsit de speranță: „Cred că, din când în când, apare un film bun. E chiar o ușurare când vezi că cineva face un film bun!”
Când trecutul devine măsura prezentuluiVorbind despre cariera sa timpurie, legendarul cineast a rememorat și tensiunile de pe platourile filmului Alien: „A fost foarte de dificil să fac Alien, de fapt. Între producători, toată lumea avea o opinie, iar eu nu eram obișnuit cu opiniile. Fusesem propriul meu șef timp de ani de zile. A trebuit, la propriu, să trasez o linie în nisip și să spun: Lăsați-mă în pace. Uitați-vă cum fac asta, bine?… Și nu a fost o experiență prea plăcută”.
Evenimentul dedicat carierei și viziunii artistice a lui Ridley Scott a fost parte dintr-un program mai amplu de întâlniri cu regizori de prestigiu, organizat de Institutul britanic de Film în cadrul ediției din acestă toamnă a Festivalului de Film de la Londra, care se va încheia peste zece zile.
Însă declarațiile legendei cinematografiei britanice au stârnit deja reacții puternice în rândul profesioniștilor din industrie și al publicului, fiind interpretate de unii ca un semnal de alarmă pentru starea cinematografiei, iar de alții ca o dovadă de nostalgie pentru standardele de odinioară ale unui alt tip de cinema.
Articolul Filmele de azi „se îneacă în mediocritate”, spune britanicul care a realizat Alien și Gladiatorul apare prima dată în Mediafax.
Șeful DSU, Raed Arafat a anunțat că, marți după amiază, locuitorii din zonele vizate de codul roșu de ploi vor primi o avertizare Ro-Alert. Sunt vizate județele Constanța, Ialomița, Giurgiu, Călărași, Ilfov dar și municipiul București.
Marți dimineață, șeful DSU Raed Arafat, a făcut un apel către populație, îndemnând cetățenii să rămână vigilenți și să ia măsuri de precauție, dar și să activeze sistemul Ro-Alert, care le permite să primească avertizări în timp real de la ISU.
În contextul avertizării de cod roșu de ploi, școlile din mai multe județe,dar și din Capitală.
Meteorologii au extins avertizarea Cod roşu de ploi torenţiale şi abundente, astfel că aceasta vizează, până miercuri, la ora 15.00, judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti, unde se vor acumula cantităţi de apă de 80-100 şi izolat 120-140 de litri pe metrul pătrat. Alte 14 judeţe din Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei, Dobrogea, sud-estul Transilvaniei şi al Olteniei se vor afla sub Cod portocaliu de ploi, în timp ce judeţe din Dobrogea, Muntenia, jumătatea de sud a Moldovei şi din zona Carpaţilor de Curbură se află sub incidenţa unui Cod galben. În Bucureşti, vremea va fi închisă şi deosebit de rece şi va ploua.
Articolul Atenție! Se va emite curând Ro-Alert. Raed Arafat anunță că va fi emis Ro-Alert în zonele vizate de codul roșu de ploi apare prima dată în Mediafax.
În urma ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Giurgiu, s-a decis activarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției la sediul ISU Giurgiu, din care fac parte reprezentanți de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu, Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu, Apa Service SA Giurgiu şi Reţele Electrice Muntenia SA Giurgiu, pentru monitorizarea evoluţiei fenomenelor meteorologice periculoase.
La nivelul ISU Giurgiu va fi activată grupa operativă, începând de marți, ora 20:00, până la încetarea fenomenelor meteorologice, fiind pre-alertate toate subunitățile de intervenție și pregătită tehnica din dotare. Au fost înștiințate unitățile administrativ-teritoriale pentru punerea în aplicare a măsurilor proprii prevăzute de planurile operative în situații de urgență. Va fi asigurată permanența la nivelul comitetelor locale pentru situații de urgență și va fi menținută legătura operativă cu Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI).
CJSU a decis că vor fi suspendate cursurile în toate unitățile de învățământ din județul Giurgiu în data de 8 octombrie, pentru protejarea elevilor și a personalului didactic.
Populația va fi avertizată despre fenomenele meteorologice periculoase prin mesaje RO-Alert.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu va asigura măsuri în sprijinul cetațenilor, dacă situația va impune. Prin echipajele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu va fi monitorizată circulaţia pe drumurile rutiere din judeţ. La nivelul Sistemului de Gospodărire a Apelor Giurgiu se va monitoriza cu atenţie evoluţia nivelurilor şi debitelor pe cursurile de apă din judeţul Giurgiu, respectiv se vor pregăti forţele, mijloacele şi materialele pentru intervenţii operative în vederea limitării şi diminuării efectelor negative .
La nivelul Apa Service SA Giurgiu, va fi suplimentat numărul echipelor de intervenţie pentru a se acţiona operativ în cazul producerii unor avarii la reţelele de alimentare cu apă şi de canalizare și se vor adopta măsuri necesare pentru evacuarea apei în regim de urgență.
De asemenea, la nivelul Reţele Electrice Muntenia SA Giurgiu, va fi suplimentat numărul echipelor de intervenţie pentru a se acţiona operativ în cazul avariilor la reţelele de alimentare cu energie electrică și vor fi adoptate măsuri pentru verificarea și curățarea rigolelor, a șanțurilor și a căilor de scurgere a apelor pluviale, pentru prevenirea acumulărilor de apă.
Totodată, se vor monitoriza zonele predispuse la inundații și se va interveni de urgență, dacă situația o impune.
Giurgiuvenii sunt sfătuiți să evite deplasările în zonele inundabile sau apropiate de cursurile de apă, să nu traverseze poduri sau drumuri inundate, chiar dacă apa pare puțin adâncă; curenții pot fi periculoși, să ridice bunurile de valoare și aparatura electrică la nivel superior, în cazul în care locuința este situată într-o zonă joasă sau în apropierea unor cursuri de apă. Ei trebuie să adăpostească animalele domestice la un nivel sigur și să urmărească informările autorităților locale și ale ISU pentru evoluția situației și pentru eventuale ordine de evacuare preventivă.
Pompierii militari sunt pregătiți să asigure, în cel mai scurt timp, intervențiile necesare pentru limitarea efectelor produse de situațiile de urgență, forțele de intervenție urmând a fi suplimentate la nevoie. În acest sens, pentru gestionarea eficientă a potențialelor situaţii de urgenţă care pot apărea, în sprijinul ISU Giurgiu vor fi dislocate forțe și mijloace. Astfel, ISU Caraș-Severin și ISU Hunedoara trimit în Giurgiu patru autocamioane, 12 motopompe transportabile, patru motopompe remorcabile, două microbuze, două autospeciale pentru muncă operativă cu peridoc și bărci pneumatice.
În județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București intră în vigoare marți seara o avertizare Cod roșu. Aici va ploua torențial și abundent, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 80…100 și izolat 120…140 l/mp
Articolul Școlile din Giurgiu se închid din cauza codului roșu de ploi apare prima dată în Mediafax.
„Vă aducem la cunoştinţă că, începând cu data de 1 septembrie 2025, a intrat în vigoare noua valoare a tarifului reglementat pentru serviciile de sistem, aplicat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice «Transelectrica» S.A.. Conform Ordinului Ministrului Energiei nr. 60 din 26.08.2025, publicat în Monitorul Oficial, tariful a fost majorat de la 7,04 lei/MWh la 12,79 lei/MWh. Această creştere tarifară, impusă prin reglementare, va conduce la o majorare a preţului final facturat pe care îl veţi plăti pentru energia electrică consumată”, anunță, potrivit zf.ro, Hidroelectrica.
Potrivit anunţului Hidroelectrica, noul tarif va fi reflectat pe facturile emise începând cu luna octombrie 2025, aplicabil pentru consumul de energie începând cu luna septembrie 2025, inclusiv.
Articolul Anunțul Hidroelectrica pentru clienți: Preţul final facturat va fi majorat apare prima dată în Mediafax.
Cei cinci bărbați sunt acuzați de tentativă de răsturnare a guvernului, iar aceștia riscă o pedeapsă maximă de nouă ani de închisoare. Oficialii au declarat că protestele au reprezentat o încercare de a prelua puterea, notează Reuters.
Totodată, alte 13 persoane au fost reținute în legătură cu manifestațiile de sâmbătă, a anunțat ministerul de Interne al Georgiei.
Anunțul vine după ce susținătorii opoziției georgiene s-au adunat sâmbătă în centrul orașului Tbilisi, ziua în care au fost organizate alegeri locale, încheiate cu victoria partidului aflat la guvernare.
Cu câteva minute înainte de închiderea urnelor, un grup mai mic de protestatari a încercat să ocupe palatul prezidențial. Demonstrațiile au degenerat, iar polițiștii au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa mulțimea.
Vice-ministrul de interne al Georgiei, Alexander Darakhvelidze, a declarat, potrivit Reuters, că arestările au fost efectuate în conformitate cu legile privind tentativa de răsturnare a guvernului și a ordinii constituționale, precum și participarea la tulburări publice în masă.
În octombrie anul trecut, partidul Visul Georgian a câștigat alegerile parlamentare, însă opoziția consideră că acestea au fost fraudate. O lună mai târziu, partidul a anunțat că îngheață negocierile de aderare a Georgiei la Uniunea Europeană, punând brusc capăt unui obiectiv național de lungă durată.
Articolul Georgia acuză cinci figuri ale Opoziției de tentativă de răsturnare a guvernului. Protestele, o încercare de a prelua puterea, spun oficialii apare prima dată în Mediafax.
„Din păcate, de multă vreme, am început să sporim treptat măsurile de securitate”, a spus Kurzer. „Ne-ar plăcea să trăim într-o țară în care nu ar fi nevoie să facem asta atât de des”.
Un britanic de origine siriană a intrat cu mașina în pietoni și apoi a început să înjunghie oameni în Yom Kippur, cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc, în fața unei sinagogi din nordul Manchesterului. Poliția a declarat ulterior că a împușcat accidental una dintre cele două victime ucise în atac, potrivit Reuters.
Mulți evrei din Marea Britanie spun că sunt vizați în mod nedrept din cauza solidarității pe care majoritatea comunității o are cu Israelul, mai ales după atacul condus de Hamas asupra Israelului în urmă cu doi ani. Acest lucru a dus la atacuri asupra evreilor în cadrul protestelor pro-palestiniene și ale altor grupuri împotriva războiului Israelului în Gaza.
Ca urmare, comunitățile evreiești au fost nevoite să cheltuiască mai mulți bani pentru a angaja companii private de securitate suplimentare și să se bazeze pe o rețea de voluntari în așteptarea unui sprijin mai mare din partea guvernului, spun oficialii comunității.
Atacurile împotriva evreilor și a țintelor evreiești au crescut la nivel mondial de când Israelul a început asaltul asupra Gazei după atacurile conduse de Hamas în 2023. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu se plânge de mult timp de creșterea antisemitismului în multe țări europene.
Aproximativ 300.000 de evrei trăiesc în Marea Britanie, deschide o nouă filă, reprezentând 0,5% din populația totală a Regatului Unit și a cincea comunitate evreiască ca mărime din lume, potrivit datelor Institutului independent pentru Cercetarea Politicilor Evreiești. Londra și Manchester găzduiesc cele mai mari comunități.
Articolul Atacul din Manchester: Evreii din Marea Britanie iau măsuri de securitate mai stricte după atentatul de la sinagogă apare prima dată în Mediafax.
Analizăm în acest moment varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă, anunţă prefectul Capitalei, Andrei Nistor, despre codul roşu de ploi torenţiale din Capitală.
El afirmă că toate instituţiile responsabile au fost alertate şi sunt pregătite să intervină. Inclusiv Apa Nova este mobilizată pentru a asigura funcţionarea canalizării şi pentru evacuarea rapidă a apei acolo unde este nevoie.
„Situaţia şcolilor: Analizăm în acest moment varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă. Ştiu cât de dificil este pentru părinţi să se adapteze unei eventuale închideri a şcolilor. Dacă vom decide suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică părinţii care nu pot ţine copiii acasă vor avea o soluţie alternativă, iar pentru cei care preferă să îşi ţină copiii acasă, absenţele vor fi motivate pe baza solicitării părinţilor. Vom reveni cu informaţii oficiale imediat ce decizia privind şcolile va fi luată. Vă rog să urmăriţi doar canalele oficiale pentru informaţii corecte şi să circulaţi cu prudenţă în această perioadă”, încheie Nistor.
Școli închise în Călărași, Ialomița și GiurgiuReprezentanții Ministerului Educației anunță că au fost notificați de autoritățile din județul Călărași cu privire la decizia de suspendarea a cursurilor pentru miercuri.
De asemenea, și autoritățile din județele Constanța au anunțat încă de luni suspendarea cursurilor în școli pentru ziua de 8 octombrie.
Marți dimineața, aceeași decizie a fost luată de autoritățile din județul Ialomița.
Cursurile vor fi suspendate miercuri în toate unităţile de învăţământ din judeţul Giurgiu, pentru protejarea elevilor şi a personalului didactic, transmite, marţi, ISU Giurgiu. În judeţ intră în vigoare o avertizare code roşu de ploi.
Situația în București și IlfovPrefectul județului Ilfov a convocat, marți, de la ora 15.00, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență pentru a decide dacă școlile vor fi închise din cauza ploilor abundente.
„Avem ședință CJSU de la ora 15.00, când vom analiza luarea în calcul a opririi cursurilor școlare până la nivel licean, precum și alte măsuri necesare”, spune pentru MEDIAFAX prefectul județului Ilfov, Simona Neculae.
Totodată, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a transmis propunerea de suspendare a cursurilor cu prezenţă fizică în Capitală, în contextul atenţionărilor meteorologice.
Ministerul Educației a precizat că școlile vor stabili măsuri privind recuperarea orelor.
În județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București intră în vigoare marți seara o avertizare Cod roșu. Aici va ploua torențial și abundent, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 80…100 și izolat 120…140 l/mp.
Articolul Școlile se închid în mai multe județe din cauza ciclonului! Ședință pentru închidere și în Ilfov și București apare prima dată în Mediafax.
„Primăria Municipiului București anunță că, urmare a emiterii codului roșu de ploi abundente pentru Capitală, toate structurile din subordinea municipalității sunt în alertă și pregătite să intervină acolo unde este nevoie”, transmite PMB.
Bucureștenii care se confruntă cu probleme din cauza fenomenelor meteo pot suna gratuit, la numărul 0800 800 868, disponibil non-stop.
Sesizările sunt preluate în permanență de dispeceratul Primăriei Capitalei și direcționate imediat către echipele de intervenție, pentru o reacție rapidă.
Recomandările autoritățilorPrimăria Municipiului București recomandă locuitorilor să evite deplasările care nu sunt absolut necesare și să manifeste prudență pe durata avertizării meteorologice.
În județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București intră în vigoare marți seara o avertizare Cod roșu. Aici va ploua torențial și abundent, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 80…100 și izolat 120…140 l/mp.
Articolul Alertă maximă și mobilizare totală la Primăria Capitalei după emiterea codului roșu de ploi apare prima dată în Mediafax.
Vizitatorii care sosesc în oricare dintre cele 29 de țări din spațiul Schengen vor avea fața și amprentele digitale scanate în cadrul noului sistem de intrare/ieșire.
Cetățenii australieni și cetățenii altor țări din afara UE care călătoresc în Europa începând de duminică, 12 octombrie, pot întâlni noul sistem biometric de intrare/ieșire (EES) și, deși acesta ar putea crea întârzieri la început, în cele din urmă ar trebui să ofere un proces simplificat, potrivit The Guardian.
Iată ce trebuie să știe călătorii.
Cum se schimbă sistemul de frontieră al UE?Cetățenii non-europeni care călătoresc în spațiul Schengen – 29 de țări, inclusiv 25 din UE, plus Elveția, Norvegia, Liechtenstein și Islanda – vor intra în curând folosind noul sistem.
Irlanda și Cipru vor continua procesarea manuală a pașapoartelor pentru pasagerii care sosesc. Regatul Unit nu face parte din spațiul Schengen.
În loc să utilizeze ștampile, țările din zonă vor înregistra fețele călătorilor, amprentele digitale și datele de intrare și ieșire.
„EES va înlocui treptat ștampilele din pașapoarte cu un sistem digital care înregistrează momentul intrării și ieșirii călătorilor, accelerând controalele la frontieră și ajutând personalul să lucreze mai eficient”, se arată pe site-ul oficial al UE.
Acest lucru are ca scop și prevenirea migrației ilegale și oferirea autorităților de frontieră a unui acces mai larg la informațiile călătorilor, ceea ce, potrivit țărilor, va reduce riscurile de securitate.
Deși implementarea începe în acest weekend, schimbările vor fi treptate, EES urmând să fie pe deplin operațional până la 10 aprilie 2026.
Cine va fi afectat?Orice persoană fără pașaport UE care călătorește în țările din spațiul Schengen pentru o perioadă scurtă va utiliza EES, care este gratuit.
O ședere de scurtă durată înseamnă până la 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile, potrivit Travel Europe. Această perioadă este calculată ca o singură perioadă pentru toate țările europene care utilizează EES.
Dacă călătorii utilizează sistemul de autoservire disponibil la destinație sau o aplicație mobilă, dacă țara în care călătoresc oferă una, trecerea frontierei va fi mai rapidă.
Ce trebuie să facă călătorii?Odată ajunși la destinație, călătorii vor trebui să răspundă la întrebările din codul de frontieră Schengen, care vor crea o înregistrare a datelor lor. Această înregistrare este păstrată timp de trei ani, astfel încât pentru reintrarea în această perioadă vor fi utilizate doar amprentele digitale sau fotografiile.
Site-ul Smartraveller al guvernului australian avertizează că implementarea sistemului poate crea întârzieri la început: „Procesul de înregistrare ar trebui să dureze doar câteva minute, dar când sistemul va fi pus în funcțiune, este posibil să se formeze cozi mai lungi la frontieră”.
Rămâneți mai mult de 180 de zile?Australia are acorduri de scutire de viză cu mai multe țări din spațiul Schengen, printre care Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Islanda, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia și Suedia.
Fiecare dintre aceste țări oferă scutiri de viză în propriul mod, iar călătorii care intenționează să rămână mai mult timp vor trebui să se asigure că cunosc acordul.
Articolul Noile controale biometrice la frontierele Europei. Iată ce trebuie să știe călătorii apare prima dată în Mediafax.
Un stil de viață sănătos și aportul corect de nutrienți pot sprijini producția de spermatozoizi sănătoși și mobilitatea acestora, contribuind la sănătatea generală pe termen lung.
Infertilitatea masculină
Infertilitatea apare atunci când un cuplu nu reușește să conceapă un copil după aproximativ un an de relații intime regulate și neprotejate.
În general, factorul masculin contribuie în mod substanțial la aproximativ 50% din toate cazurile de infertilitate.
Citeşte comunicatul integral AICI
Articolul Fertilitatea bărbaților: un semnal surprinzător al sănătății și longevității apare prima dată în Mediafax.
Bărbatul, reținut în orașul Lviv din vestul țării, este suspectat că a ajutat Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) să coordoneze atacuri asupra bazei temporare a unității sale și asupra pozițiilor din apropiere din regiunea Lviv.
Potrivit SBU, deținutul transmitea, de asemenea, coordonatele geografice ale convoaielor blindate, depozitelor de tranzit și parcărilor de vehicule din apropierea regiunilor de frontieră ale Ucrainei către superiorul său rus prin intermediul unor aplicații de chat anonime, potrivit The Kyiv Independent.
Regiunea Lviv se află la granița Ucrainei cu Polonia și este un punct cheie pentru ajutorul militar occidental care ajunge în țară. Regiunea a fost lovită de un atac masiv combinat cu drone și rachete în noaptea de duminică.
Ridica banii direct de la bancomatSuspectul, care s-a alăturat armatei ucrainene „sub pretextul de voluntar”, a fost reținut cu ajutorul ministrului apărării Denîs Șmîhal și al comandantului suprem Oleksandr Sirskii, a menționat SBU.
Autoritățile ucrainene l-ar fi reținut pe suspect în timp ce se îndrepta către un bancomat pentru a primi plăți din Rusia.
Deținutul a început să spioneze pentru Rusia după ce s-a alăturat forțelor ucrainene, a declarat SBU, fără a specifica unitatea din care făcea parte. Se crede că a fost recrutat prin intermediul fratelui său, care locuiește în Rusia.
Un număr de cetățeni ruși s-au alăturat forțelor ucrainene în fața agresiunii Moscovei.
Unitățile formate din cetățeni ruși și care luptă de partea Ucrainei, precum Corpul de Voluntari Ruși sau Batalionul Siberian, au câștigat notorietate după incursiunile în vestul Rusiei în 2023 și 2024.
Articolul Un rus care s-a înrolat în armata ucraineană a fost reținut sub suspiciunea de spionaj apare prima dată în Mediafax.
Negocierile exclusive dintre fondul de investiții care deține Distribuție Energie Oltenia (DEO) și grupul francez Engie pentru vânzarea companiei de distribuție a energiei electrice au eșuat, potrivit unor surse din piața energetică. Gigantul francez s-a retras din discuții, iar în prezent au mai rămas doi potențiali cumpărători interesați: Premier Energy și Electrica.
„Săptămânile trecute discuțiile s-au oprit, iar tranzacția, pe care piața o dădea destul de probabil să fie anunțată chiar în acest an, nu va mai avea loc”, afirmă sursele Economica.net, care explică și motivul: compania franceză s-ar fi reorientat spre o altă oportunitate de achiziție, pe o altă piață, apărută în timpul negocierilor.
Engie își dorește de ani buni să intre pe piața distribuției de energie electrică din România, dar toate încercările au eșuat până acum. A pierdut în fața Enel privatizarea Electrica Muntenia Sud, iar mai recent, în 2023, a fost aproape să cumpere CEZ Vânzare, care deservește 1,3 milioane de clienți, dar a pierdut și acea tranzacție în favoarea Premier Energy.
Ultimul activ CEZ din portofoliul MacquarieDistribuție Energie Oltenia este ultimul activ important pe care îl mai deține în România grupul financiar australian Macquarie, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții la nivel global, care investește în infrastructură, energie și utilități. Macquarie a intrat pe piața din România în 2020, când a cumpărat întreg portofoliul CEZ – care includea capacități de producție regenerabilă, rețele de distribuție și furnizarea de energie – pentru suma de 961 de milioane de euro. În urmă cu doi ani, activele din sectorul regenerabil au fost vândute către grupul PPC (Public Power Corporation) pentru circa 1,2 miliarde de euro, iar compania de furnizare CEZ Vânzare a fost preluată de Premier Energy. Suma plătită în acest caz nu a fost făcută publică.
„Macquarie ar dori să vândă relativ repede și afacerea de distribuție din Oltenia, dar nu vor vinde cu orice preț, în niciun caz nu vor vinde la o valoare mai mică decât baza reglementată de active, cifrată undeva la circa 750 de milioane de euro”, spune sursa citată. Alte voci susțin că pretențiile ar putea ajunge chiar la un miliard de euro.
Cine ar putea cumpăra DEOÎn lipsa Engie, doi potențiali cumpărători sunt luați în calcul de piață pentru preluarea Distribuție Energie Oltenia. Premier Energy, controlată de fondul ceh Emma Capital, are deja experiență în domeniul distribuției prin rețeaua pe care o operează în Republica Moldova și și-a consolidat recent poziția pe piața românească, achiziționând CEZ Vânzare.
Cealaltă companie interesată este Electrica, societate românească de stat, care administrează deja trei dintre cele opt zone de distribuție din România. Electrica a mai fost implicată în trecut, alături de Hidroelectrica și SAPE, într-o tentativă de achiziție a activelor CEZ, însă oferta lor a fost depășită atunci de cea a fondului Macquarie.
Electrica administrează deja trei dintre cele opt zone de distribuție a energiei electrice din România, iar extinderea nu ar crea probleme de concurență dacă ar prelua și Distribuție Energie Oltenia. Distribuția de energie este un serviciu reglementat, fiind considerat monopol natural. În fiecare regiune operează un singur distribuitor, iar activitatea sa este controlată strict de stat.
DEO alimentează 7 județeParte din grupul Evryo (noul nume al operațiunilor CEZ România), Distribuție Energie Oltenia, alimentează mai mult de 1,5 milioane de consumatori din 7 județe: Dolj, Argeș, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinți și Teleorman. Compania are aproximativ 1.500 de angajați, iar în 2024 a avut o cifră de afaceri de 1,57 miliarde de lei și un profit net de 260 milioane de lei.
Articolul Engie s-a retras din cursa pentru Distribuție Energie Oltenia. Cine mai vrea distribuția de electricitate din sudul țării? apare prima dată în Mediafax.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița, întrunit marți, a dispus o serie de măsuri pentru prevenirea și gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, ca urmare a avertizării meteorologice Cod roșu de ploi abundente, valabilă de marți de la ora 21.00 până miercuri la ora 23.00.
S-a dispus activarea Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI) și a grupei operative a ISU Ialomița pe întreaga perioadă de manifestare a codului roșu.
Se va asigura permanența în toate primăriile, vor fi verificate rigolele, șanțurile și cursurile de apă și vor fi monitorizate persoanele vulnerabile (vârstnici, persoane cu dizabilități, gravide, bolnavi cronici etc.).
„De asemenea, s-a dispus suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ din județul Ialomița pentru data de 08 octombrie 2025, în scopul protejării elevilor și personalului didactic”, a decis CJSU Ialomița.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Constanța a decis, luni, închiderea școlilor, grădinițelor și creșelor din județul Constanța, pentru ziua de 8 octombrie, ca urmare a avertizării cod roșu de ploi abundente.
Articolul Școlile vor fi închise, miercuri, în Ialomița, pe fondul avertizării Codului roșu de ploi. Aceeași decizie, luată și de Constanța apare prima dată în Mediafax.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo cod portocaliu, pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă de marți, ora 21:00, până miercuri, ora 23:00.
Se vor semnala ploi importante cantitativ și se vor acumula cantități de apă de 60…90 l/mp și izolat de 100 l/mp.
Pompierii din cadrul ISU București – Ilfov (ISU B-IF) a avertizat populația asupra acestor pericoleDe asemeneai au făcut mai multe recomandări:
ISU B-IF anunță că a emis informări pentru populație prin intermediul canalelor de comunicare instituționale și al panourilor electronice stradale.
Articolul Cod portocaliu în Capitală. Avertismente pentru bucureșteni asupra pericolelor cauzate de ploile puternice apare prima dată în Mediafax.
Criticile vin după ce Angela Merkel a declarat, într-un interviu pentru publicația ungară Partizan, că în 2021, ea a încercat să propună un nou format de negocieri directe între Uniunea Europeană și Rusia, însă s-a lovit de opoziția a patru țări.
„În iunie 2021, am simțit că Putin nu mai lua în serios acordul de la Minsk”, a spus Merkel, referindu-se la acordul de pace privind controlul regiunii Donbas din estul Ucrainei, încheiat în urma conflictului din 2014-2015.
Angela Merkel a mai spus că inițiativa nu a fost susținută de mai multe state est-europene: „Unii nu au susținut acest lucru. În special statele baltice, dar și Polonia, s-au opus”.
Reacțiile oficialilor polonezi și din țările balticeÎn urma acestor declarații, mai mulți oficiali din Polonia și țările baltice au reacționat, criticând-o pe Angela Merkel. Contrazicând-o direct pe Merkel, fostul prim-ministru leton Krišjānis Kariņš a spus că, la acea vreme, multe țări nu înțelegeau Rusia, „inclusiv Germania și fosta cancelară însăși”, potrivit POLITICO.
„I-am spus în mod constant că nu se poate trata cu Putin „cu bună-credință”, dar ea credea că statele baltice greșeau. Eram foarte conștient de opiniile lui Merkel, dar sunt uimit că, după tot ce s-a întâmplat în Ucraina, ea încă mai gândește astfel”, a mai afirmat Kariņš, notează sursa citată.
Și ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna, a reacționat luni, spunând că Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru conflictul din Ucraina.
„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este motivat de un singur lucru: refuzul său de a accepta prăbușirea Uniunii Sovietice și ambițiile sale imperialiste neîncetate. Rusia este singura vinovată pentru această agresiune”, a scris într-o postare pe X.
De asemenea, fostul prim-ministru polonez Mateusz Morawiecki, actualul vicepreședinte al partidului Lege și Justiție (PiS), a scris pe X că „Angela Merkel, prin interviul său nechibzuit, a dovedit că se numără printre cei mai dăunători politicieni germani pentru Europa din ultimul secol”.
Și europarlamentarul polonez Waldemar Buda, membru al PiS, a criticat afirmațiile lui Merkel. „Când Merkel spune că voia să ajungă din nou la un acord cu Putin, acest lucru ar fi dus probabil la divizarea Ucrainei! Ei nu înțeleg că, făcând afaceri cu Putin, au provocat războiul!”, a spus acesta.
Acordul de la MinskAngela Merkel a condus Germania între noiembrie 2005 și decembrie 2021, perioadă în care a fost direct implicată în eforturile diplomatice privind conflictul din estul Ucrainei. Acordul de la Minsk II a fost semnat pe 12 februarie 2015 sub medierea OSCE, Germaniei și Franței, alături de reprezentanți ai Ucrainei, Rusiei și ai separatiștilor din Donbas. Acordul a avut ca obiectiv principal oprirea confruntărilor armate și stabilirea unui armistițiu durabil.
Articolul Țările baltice și Polonia o critică pe Angela Merkel după ce a sugerat că sunt parțial responsabile pentru invazia din Ucraina apare prima dată în Mediafax.
Veniturile totale medii lunare au fost în trimestrul II 2025, în termeni nominali, de 9.502 lei pe o gospodărie, reprezentând 3.824 lei pe o persoană, în creștere cu 3,9% atât pe o gospodărie cât și pe o persoană, faţă de trimestrul I 2025. Comparativ cu trimestrul II al anului precedent, veniturile totale medii lunare pe o gospodărie au crescut cu 15,7%, iar cele pe o persoană cu 16,8%.
Veniturile băneşti medii lunare au fost, în trimestrul II din 2025, de 8.928 lei lunar pe o gospodărie (3.593 lei pe o persoană) în creştere cu 4,1% faţă de trimestrul I 2025, iar veniturile în natură de 574 lei lunar pe o gospodărie (231 lei pe o persoană), în creștere cu 0,8% faţă de trimestrul I 2025.
Salariile brute şi alte drepturi salariale au fost de 6.564 lei lunar pe o gospodărie și au format cea mai importantă sursă din veniturile totale (69,1% din veniturile totale ale gospodăriilor, în creștere faţă de trimestrul I 2025 cu 0,7 puncte
procentuale). La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, o contribuție însemnată au avut-o atât veniturile din prestaţii sociale de 1.844 lei lunar pe o gospodărie (19,4% în trimestrul II 2025, respectiv, 20,5% în rimestrul I 2025 din veniturile totale ale gospodăriilor), cât şi veniturile în natură de 574 lei lunar pe o gospodărie (6,0% în trimestrul II 2025, respectiv, 6,2% în trimestrul I 2025).
În ceea ce privește mediul de rezidenţă, nivelul venitului total mediu lunar pe o gospodărie în mediul urban în trimestrul II 2025 a fost de 11.091 lei, de 1,4 ori mai mare decât în mediul rural, iar pe o persoană de 4.572 lei, de 1,5 ori mai
mare decât în mediul rural.
Din punct de vedere al structurii veniturilor totale, în trimestrul II 2025, în mediul urban, ponderea salariilor brute şi a altor drepturi salariale ȋn veniturile totale a fost de 75,2%, mai mare cu 15,7 puncte procentuale faţă de cea din mediul rural, în timp ce în mediul rural ponderea veniturilor din prestații sociale a fost de 22,4%, mai mare cu 4,9 puncte procentuale față de cea din mediul urban.
Cheltuielile totale medii lunare ale populației au fost în trimestrul II 2025, în termeni nominali, de 8.042 lei pe o gospodărie (3237 lei pe o persoană) și au reprezentat 84,6% din veniturile totale, în creștere cu 376 lei pe o gospodărie față de trimestrul I 2025. Comparativ cu trimestrul II al anului precedent, cheltuielile totale medii lunare pe o gospodărie au crescut cu 16,2%, iar cele pe o persoană au crescut cu 17,3%.
Cheltuielile băneşti medii lunare au fost, în trimestrul II 2025, de 7.580 lei pe o gospodărie (3051 lei pe o persoană), mai mari cu 5,3% față de trimestrul I 2025.
Contravaloarea consumului de produse agroalimentare și nealimentare din resurse proprii, în trimestrul II 2025, a fost, în medie, de 463 lei lunar pe o gospodărie (186 lei pe o persoană), în scădere cu 1,0% față de trimestrul I 2025.
Pe ce se duc baniiÎn trimestrul II 2025, principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul (cheltuielile bănești de consum și contravaloarea consumului uman din resurse proprii) de 4.779 lei lunar pe o gospodărie (59,4%) şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, taxelor de 2.734 lei pe o gospodărie (34,0%). Cheltuielile legate de producţia gospodăriei (cheltuielile bănești de producție și contravaloarea consumului furajer din resurse proprii) au fost în trimestrul II 2025 de 185 lei pe o gospodărie (2,3%).
Mediul de rezidenţă evidențiază diferențe între nivelul cheltuielilor totale medii lunare. În mediul urban cheltuielile medii lunare pe o gospodărie au fost de 9.383 lei, mai mari de 1,4 ori decât în mediul rural. Astfel, o persoană din mediul urban a cheltuit, în medie, 3.868 lei lunar, de 1,5 ori mai mult decât o persoană din mediul rural. Din punct de vedere al structurii cheltuielilor totale, în mediul urban, ponderea cheltuielilor pentru impozite, contribuții, cotizații și taxe a fost de 37,1% în cheltuielile totale, cu 8,1 puncte procentuale mai mare decât în mediul rural, în timp ce în mediul rural ponderea contravalorii consumului de produse agroalimentare și nealimentare din resurse proprii a fost de 10,6% în cheltuielile totale, de
3,9 ori mai mare decât în mediul urban.
Articolul Date INS: Cu cât au crescut cheltuielile medii ale unei gospodării din România în trimestrul doi al anului apare prima dată în Mediafax.
Liderul mișcării pentru drepturile civile din SUA a fost „prima persoană din lumea occidentală care ne-a arătat că o luptă poate fi dusă fără violență”, potrivit președintelui de atunci al comitetului de atribuire a premiului, Gunnar Jahn.
„El este primul care a transformat mesajul iubirii frățești în realitate în cursul luptei sale și a dus acest mesaj tuturor oamenilor, tuturor națiunilor și raselor”.
La 35 de ani, el era și cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace la acea vreme. Astăzi, cea mai tânără câștigătoare este activista pakistaneză pentru educație Malala Yousafzai, care avea 17 ani când a câștigat premiul în 2014.
NELSON MANDELAPremiul Nobel pentru Pace a fost controversat în multe ocazii, dar majoritatea au fost de acord în 1993 că Mandela merita acest premiu, potrivit lui Geir Lundestad, secretarul de atunci al Comitetului Nobel norvegian. Mandela a petrecut 27 de ani în închisoare și a continuat să pledeze pentru o tranziție pașnică către sfârșitul apartheidului în Africa de Sud.
Ceea ce nu era evident era acordarea premiului împreună cu Frederik Willem de Klerk, ultimul lider alb al Africii de Sud, a spus Lundestad în memoriile sale din 2015. Mulți au spus că Mandela ar fi trebuit să câștige singur, în timp ce alții au spus că Mandela nu putea face pace fără un partener, a povestit Lundestad. În cele din urmă, premiul a fost acordat amândurora pentru a încuraja tranziția pașnică către o Africa de Sud democratică, care nu era încă finalizată la momentul acordării premiului.
HENRY KISSINGER ȘI LE DUC THOPrintre cele mai controversate premii se numără cel din 1973, acordat diplomatului american Henry Kissinger și lui Le Duc Tho din Vietnamul de Nord pentru încheierea Acordurilor de pace de la Paris din ianuarie 1973, în baza cărora Washingtonul a finalizat retragerea militară din Vietnamul de Sud. Decizia comitetului a șocat pe mulți la acea vreme, întrucât Kissinger a jucat un rol major în strategia militară a SUA în etapele finale ale războiului din Vietnam, care a durat între 1955 și 1975.
Le Duc Tho a refuzat premiul pe motiv că pacea nu fusese încă instaurată. Doi dintre cei cinci membri ai comitetului au demisionat în semn de protest.
Kissinger, deși a acceptat premiul, nu s-a deplasat în Norvegia pentru ceremonie și a încercat ulterior, fără succes, să returneze premiul.
Documentele interne publicate în 2023 au arătat că comitetul de atunci a acordat premiul știind foarte bine că războiul din Vietnam nu se va termina în curând.
AUNG SAN SUU KYIUna dintre puținele femei care au câștigat premiul, Suu Kyi a fost una dintre numeroasele militante pentru drepturile omului din anii 1990 care au primit Premiul Nobel pentru Pace, pentru lupta sa non-violentă pentru democrație împotriva dictaturii militare din Myanmar. Timp de ani de zile, ea a fost salutată ca una dintre cele mai merituoase laureate ale premiului, dar acest lucru s-a schimbat după ce, în 2017, armata din Myanmar a comis masacre și violuri în grup „cu intenție genocidă” împotriva minorității musulmane Rohingya, potrivit unei anchete a Națiunilor Unite.
Suu Kyi, care conducea guvernul civil din Myanmar la acea vreme, a fost criticată pentru că nu a condamnat represiunea armatei împotriva Rohingya. În 2021, în urma unei lovituri de stat militare, Suu Kyi a fost arestată din nou. În vârstă de 80 de ani, ea se află în detenție de atunci, iar starea ei de sănătate este precară, potrivit fiului ei.
MAHATMA GANDHIEl a fost pe lista internă a comitetului cu candidații în cinci ocazii diferite, iar comitetul era pregătit să îi acorde premiul în 1948, anul în care a fost asasinat, potrivit lui Lundestad. Comitetul ar fi putut să îi acorde premiul postum – acest lucru era posibil la acea vreme, dar nu mai este acum –, dar nu a făcut-o.
Potrivit lui Lundestad, acest lucru s-ar putea datora faptului că comitetul nu a vrut să ofenseze Marea Britanie, aliatul apropiat al Norvegiei și fosta putere colonială în India, sau pentru că politica lui Gandhi ar fi putut fi percepută ca fiind prea „străină” sau „antimodernă” de către membrii unui comitet centrat pe Europa.
Violența divizării Indiei ar fi putut juca, de asemenea, un rol, a spus el. Cel puțin 1 milion de oameni au fost uciși și 15 milioane au fost dezrădăcinați.
În orice caz, „printre omisiuni, Mahatma Gandhi ocupă un loc aparte”, a scris Lundestad în memoriile sale. „Este, desigur, extrem de regretabil că principalul purtător de cuvânt al non-violenței din secolul al XX-lea nu a primit niciodată Premiul Nobel pentru Pace”.
Articolul Cine a câștigat până acum Premiul Nobel pentru Pace? apare prima dată în Mediafax.
Unitățile de apărare aeriană ruse au distrus 184 de drone ucrainene în cursul nopții, a raportat marți agenția de știri RIA, citând date furnizate de Ministerul Apărării.
Viktor Orbán îl acuză pe Zelenski de „șantaj moral” în legătură cu aderarea Ucrainei la UEPrim-ministrul ungar Viktor Orbán a declarat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski folosește o „tactică de șantaj moral” și că „Ungaria nu are nicio obligație morală de a sprijini aderarea Ucrainei la UE”.
„Se pare că președintele Zelenski vrea să decidă ce este mai bine pentru maghiari. El folosește din nou tactica sa obișnuită de șantaj moral pentru a determina țările să-i susțină eforturile de război”, a spus acesta într-o postare pe X.
„Vreau să aflu ce fac cu ele”: Trump spune că decizia privind trimiterea de rachete Tomahawk în Ucraina „a fost într-un fel luată”Președintele american Donald Trump a declarat luni că decizia privind furnizarea de rachete Tomahwk Kievului „a fost într-un fel luată”.
Președintele SUA, Donald Trump, a spus luni că decizia privind trimiterea de rachete Tomahawk Ucrainei a fost „într-un fel luată”, scrie Axios. Cu toate acestea, Trump vrea să știe, înainte de a accepta să furnizeze rachetele Tomahawk, ce intenționează să facă Ucraina, concret, cu ele.
AIEA înregistrează explozii în apropierea centralei nucleare de la ZaporojieEchipa Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) de la centrala nucleară de la Zaporojie (ZNPP) a auzit mai multe serii de bombardamente în apropierea instalației pe 6 octombrie, anunță serviciul de presă al AIEA pe X.
Agenția a declarat că două proiectile au lovit la 1,25 km de perimetrul centralei.
„Bombardamentele sporesc riscurile de siguranță nucleară la ZNPP, care nu are energie electrică din exterior de aproape două săptămâni”, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi.
Ministrul german al Economiei: Berlinul trebuie să devină lider în industria dronelor și să sprijine UcrainaGermania trebuie să devină lider în industria dronelor pentru a-și consolida propriile capacități de apărare și pentru a sprijini Ucraina, a declarat ministrul Economiei și Energiei, Katherina Reiche, într-un interviu acordat publicației germane RND și publicat pe 6 octombrie.
„Cei care doresc suveranitate aeriană trebuie să o construiască. Germania trebuie să devină un loc de referință pentru dezvoltarea și producția de drone — pentru a sprijini Ucraina, pentru a-și consolida propriile capacități de apărare și pentru a-și proteja infrastructura critică. Evenimentele din ultimele zile au arătat acest lucru în mod clar — în Ucraina și aici, în Germania”, a declarat Reiche, potrivit The Kyiv Independent.
Dronele ucrainene ar fi vizat infrastructura petrolieră din Siberia, la peste 2.000 km distanță de linia frontuluiDronele ucrainene ar fi atacat orașul Tyumen din regiunea rusă Siberia în seara zilei de 6 octombrie, au raportat oficialii locali, scrie The Kyiv Independent.
Oficialii din regiunea Tiumen din Rusia au afirmat pe Telegram că trei drone ucrainene au fost doborâte deasupra unei „instalații industriale” din oraș, adăugând că nu au avut loc incendii, victime sau explozii în timpul atacului.
Oficialii au afirmat în continuare că instalația nespecificată funcționează „fără întrerupere” după atac.
Articolul Războiul din Ucraina, ziua 1322. Dronele ucrainene ar fi vizat infrastructura petrolieră din Siberia, la peste 2.000 km distanță de linia frontului apare prima dată în Mediafax.
Sosirile înregistrate în unitățile de primire turistică, inclusiv apartamente și camere de închiriat, în luna august 2025 au însumat 2.073.300 persoane, în scădere cu 4,6% faţă de cele din luna august 2024.
Din numărul total de sosiri, în luna august 2025, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 85,6%, iar sosirile turiştilor străini 14,4%.
Înnoptările înregistrate în în luna august 2025 au însumat 5.090.900, în scădere cu 4,8% faţă de cele din luna august 2024. Din numărul total de înnoptări, în luna august 2025, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 88,6%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 11,4%.
Durata medie a şederii în luna august 2025 a fost de 2,5 zile la turiştii români și de 1,9 zile la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna august 2025 a fost de 43,5%, în scădere cu 3,1 puncte procentuale faţă de luna august 2024.
În primele opt luni ale anului, sosirile înregistrate au însumat 9.676.800 persoane, în scădere cu 1,7% faţă de perioada similară din 2024. Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 82,7%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 17,3%.
Unde au fost mai mulți turiștiÎnnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele opt luni au însumat 21.114.500, în scădere cu 1,0% faţă de cele din perioada 1 ianuarie-31 august 2024.. Durata medie a şederii a fost de 2,2 zile la turiştii români și de 2,1 zile la turiştii străini.
Pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor a înregistrat valori mai mari în: Constanța (1.608.600 persoane), Municipiul Bucureşti (1.291.300 persoane) și Braşov (924.000 persoane), iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au înregistrat valori mai mari în: Constanța (4.956.700 persoane), Municipiul Bucureşti (2.599.200 persoane) și Braşov (1.761.700 persoane).
Pe țări1, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi au provenit din: Germania (163.700 persoane), Italia (142.900 persoane) și Israel (105.600 persoane).
Articolul INS: Numărul de turiști a scăzut în august 2025 comparativ cu august 2024 apare prima dată în Mediafax.
Ambasada României în Statele Unite reacționează la știrea că actorul american John Malkovich este aproape pe jumătate român.
„Am aflat cu mare bucurie că actorul american John Malkovich, cu strămoși croați și cehi, este aproape jumătate român.
O veste foarte bună în contextul viitorului său rol jucat în biografia, „The Yellow Tie”, care redă povestea vieții și carierei extraordinare a celebrului dirijor român, Sergiu Celibidache”, se arată într-un comunicat al ambasadei.
John Malkovich: „Sora mea și cu mine am făcut un test ADN: 43% român”„Ne readuce la noi conexiuni extinse, dar totuși atât de profund legate, româno-american. Filmul urmează să fie lansat în cinematografe pe 14 noiembrie 2025, în România”, scriu reprezentanții Ambasadei României în Statele Unite ale Americii.
„Sora mea și cu mine am făcut un test ADN, cred că era într-un episod „National Geographic”, dar nu mai știu sigur.
Nu era ceva care să mă preocupe sau să mă intereseze prea tare, dar a ieșit că sunt român 43%, deloc evreu, nimic african, restul era ceh ceea ce dă un pic de sens poveștii despre orașul Brno.
Pe atunci, la nașterea bunicului meu, zona era încă sub Imperiul Habsburgic.
Nu mult după nașterea lui, imperiul s-a destrămat, odată cu sfârșitul Primului Război Mondial. Asta e tot ce știu”, spune actorul, în contextul în care toată comunitatea artistică așteaptă cu nerăbdare lansarea filmului despre viața dirijorului Sergiu Celibidache, „Cravata Galbenă”.
Un rol cu ADN de românJohn Malkovich are aici rolul lui Celibidache la maturitate, iar dezvăluirea actorului vine să adauge greutate rolului din filmul dedicat maestrului Celibidache.
Malkovich s-a născut în 1953, la 9 decembrie, în Illinois, din părinți imigranți croați.
Inițial, a dorit să urmeze o carieră sportivă, dar pasiunea pentru teatru l-a dus înspre studiul academic aprofundat al actoriei.
A avut roluri în peste 70 de filme, în piese de teatru și producții de televiziune. Nominalizare la Oscar pentru „Places in the heart” și ”Line of Fire” și un premiu Emmy pentru rolul său în producția adaptată pentru televiziune a piesei „Moartea unui comis-voiajor”.
Este regizor și producătorși chiar fashion designer cu marca proprie, „Technobohemian”.
Articolul Ambasada României în SUA: John Malkovich e aproape jumătate român – o veste bună în contextul rolului său din filmul „Cravata Galbenă” apare prima dată în Mediafax.