„Poate trebuia să aprindeți lumina încă din primele luni ale acestui mandat”, a fost întrebat Ilie Bolojan la TVR.
„Prima dată trebuia să vezi unde sunt cămările guvernării. Și uneori trebuie să le descoperi și îți trebuie timp pentru asta”, a răspuns Ilie Bolojan.
Pe de altă parte – a mai spus Ilie Bolojan – „atunci când lucrezi este imposibil să le faci pe toate perfect. Gândiți-vă că anumite lucruri a trebuit să le facem cu anumită întârziere, într-o anumită forță. Unele lucruri s-au lungit, gândiți-vă că am avut contestările la Curtea Constituțională. Ce greu a trecut corectarea situației din zona de justiție, cu pensionările la vârste mult prea reduse, cu acele pensii care erau la un nivel care, comparativ cu ceilalți oameni, erau, într-adevăr, niște diferențe foarte mari, care creau o mare nemulțumire. Deci toate lucrurile astea s-au făcut greu”, a afirmat premierul.
Premierul mai spune că și în actul de guvernare, ca și în munca fiecărui om, acasă, la serviciu, „nimeni nu este perfect”.
„Dar mă rog să mă credeți că dacă aș fi văzut în această perioadă, că dacă mâine aș renunța la acest post, lucrurile s-ar schimba dintr-o dată, credeți-mă că n-ar fi niciun fel de problemă să fac asta, dar nu s-ar schimba. Pe de o parte și eu totdeauna am căutat să duc lucrurile până la capăt și atunci când am fost pe un post, să fac tot ceea ce ține de mine pentru a onora încrederea oamenilor sau responsabilitatea cu care am fost învestit”, a mai declarat Ilie Bolojan.
Bolojan a răspuns că PNL nu poate ignora ce s-a întâmplat. Președintele i-ar putea cere să rămână într-o coaliție pro-europeană. Răspunsul e același.
„Dacă cineva nu te respectă, dacă minte în permanență, dacă nu respectă nicio înțelegere, a mai încerca o coaliție cu un astfel de partid nu se poate”, a spus premierul. Responsabilitatea crizei este „în curtea PSD”.
Efectele instabilității asupra guvernăriiBolojan a explicat că incertitudinea politică prelungită reduce capacitatea de livrare a Guvernului. „Dacă nu știi cine-ți vine șef, dacă se schimbă secretarul general, dacă unii demisionează, alții sunt amenințați cu demiterea, randamentul aparatului scade. E logic”, a punctat premierul.
A adăugat că absorbția fondurilor europene și termenele din PNRR sunt probleme serioase. Au nevoie de decizii și acorduri clare.
PNL la consultări: fără PSDReferitor la întrebarea ce alternative vede după moțiune, Bolojan a răspuns că PNL va merge la consultările cu președintele cu o poziție consecventă deciziilor deja luate.
„Putem fi într-o guvernare, dar nu mai putem fi într-o coaliție cu PSD”, a spus el. A lăsat o ușă întredeschisă: dacă cineva din conducerea PSD și-ar asuma răspunderea pentru această criză, lucrurile s-ar putea discuta, dar a apreciat că acest scenariu este puțin probabil.
„Un pol de modernizare, și din opoziție”Premierul a precizat că niciun partid nu este condamnat să fie veșnic la guvernare. „Dacă nu există altă soluție, PNL trebuie să construiască un pol de modernizare care, într-o situație limită, poate fi construit și din opoziție”, a conchis Bolojan.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Iuri Ușakov, Vladimir Putin a apreciat decizia lui Donald Trump de a prelungi armistițiul cu Iranul, considerând că aceasta poate crea condiții pentru negocieri și poate contribui la stabilizarea situației.
„Vladimir Putin consideră că decizia lui Donald Trump de a prelungi armistițiul cu Iranul este corectă; acest lucru ar trebui să ofere o oportunitate pentru negocieri și, în general, să contribuie la stabilizarea situației”, a spus Ușakov.
În același timp, liderul de la Kremlin a avertizat asupra unor consecințe „inevitabile și extrem de grave” în cazul în care Statele Unite și Israelul ar recurge din nou la forță împotriva Iranului. Ușakov a precizat că aceste consecințe ar afecta nu doar Iranul și statele vecine, ci întreaga comunitate internațională.
Rusia a fost cea care a inițiat convorbirea, descrisă de Kremlin drept una cu un ton „sincer și pragmatic”.
Cei doi lideri au discutat și despre războiul din Ucraina. Potrivit lui Ușakov, Putin a ridicat posibilitatea unui armistițiu care să coincidă cu Ziua Victoriei, marcată în Rusia pe 9 mai, când Moscova comemorează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.
Donald Trump a declarat că discuția cu Putin a fost „foarte bună”La rândul său, Donald Trump a declarat că discuția cu Putin a fost „foarte bună” și a susținut că o soluție pentru conflictul din Ucraina ar putea apărea „relativ rapid”.
Trump a mai afirmat că Putin s-a oferit să ajute în legătură cu războiul cu Iranul, în special în privința uraniului îmbogățit.
„Ar vrea să fie de ajutor. I-am spus: înainte să mă ajuți pe mine, vreau să-ți închei războiul”, a declarat Trump pentru CNN, în Biroul Oval.
Liderul american a spus că Putin i-a transmis că Rusia ar putea avea un rol în chestiunea uraniului iranian. Moscova a propus anterior preluarea controlului asupra stocului de uraniu îmbogățit al Iranului, într-un aranjament similar rolului jucat de Rusia în acordul nuclear din 2015.
Trump nu a exclus explicit posibilitatea ca Iranul să trimită uraniul în Rusia, dar a sugerat că prioritatea sa rămâne încheierea războiului din Ucraina.
Bolojan afirmă că de la începutul acestei luni a luat măsuri care să limiteze evaziunea fiscală.
„Practic nu mai permitem ca în orice județ din țară, administrațiile financiare să-i libereze documente pentru funcționarea unor vânzări în angro de combustibil. Aveam așa-numitele antrepozite fiscale. Și, sigur, este normal să ai vânzări în angro, dar companiile care sunt cunoscute de toți românii sau mari comercianți, dar când ai sute de astfel de situații, înseamnă că și posibilitatea de evaziune și sumele din această zonă și aici sunt foarte mari, au fost limitate și, din nou, a fost un deranj”, spune Bolojan, la TVR
Premierul mai spune că, în multe locuri, companiile de stat n-au fost folosite ca să livreze cele mai bune servicii pentru români, el găsind „foarte multă ineficiență, foarte multă risipă”.
„E foarte simplu că atunci când ai o zonă de tip monopol, cum sunt în zonele de energie, semimonopoluri, în zonele de transporturi monopoluri, să-ți muți ineficiența în prețuri, să o muți în buzunarul cetățeanului și aceste lucruri trebuie corectate și, da, așa cum am spus, am aprins lumina pe aceste zone și cu siguranță și asta a deranjat”, a spus Bolojan.
Întrebat despre banii publici folosiți ca pușculiță de partid nu reprezintă o problemă transpartinică, Bolojan a spus că „asta îi deranjează pe toți cei care folosesc aceste practici”.
„Atunci când într-un loc am văzut că lucrurile nu mergeau bine, că erau pierderi, să ne înțelegem bine, se vedea clar că la această situație au contribuit în mod transpartinic sau transinstituțional, mai multe instituții. Pentru că e anormal să nu vezi, de exemplu, că în energie se întâmplă acest lucru, timp de doi ani de zile se emită zeci de mii de autorizații de megawați și să nu vadă nimeni acest lucru. Dar am văzut o constantă. Întotdeauna când era o problemă undeva, erau niște oameni care erau susținuți la rândul lor de oameni din Partidul Social-Democrat. Asta a fost o constantă întotdeauna. Dar asta nu înseamnă că erau singuri. Deci măsurile de a face ordine în finanțele publice, de a reduce risipa, sunt corecte, ele trebuie aplicate și în mod evident îi deranjează pe toți cei care au profitat de aceste lucruri, pentru că este absolut normal să se întâmple asta”, a mai spus premierul Ilie Bolojan.
Întrebat cum evaluează situația cu 20 de voturi peste pragul necesar, Bolojan a refuzat să facă pronosticuri. A atacat însă logica demersului.
„Cei care lucrează la o demolare a Guvernului, dacă s-ar gândi la interesul țării și nu la interesele de grup, ar trebui să vină cu o soluție”, a spus premierul.
A comparat situația cu Germania, unde orice moțiune trebuie însoțită de un premier și guvern alternativ propus.
Costuri reale pentru RomâniaReferitor la impactul crizei politice, Bolojan a avertizat că instabilitatea generează creșterea dobânzilor la împrumuturi, scăderea încrederii investitorilor și deprecierea cursului valutar. „Dobânzile sunt de 60 de miliarde doar anul acesta, cât valoarea autostrăzii Moldovei într-un singur an”, a spus premierul.
Negocieri în cursÎntrebat dacă mai există canale de negociere cu semnatarii moțiunii, Bolojan a confirmat că discuțiile au loc.
„Există o agitație înainte de moțiune. Există discuții între parlamentari în interiorul grupurilor. Asta se întâmplă și acum, este un fenomen normal”, a răspuns el. A adăugat că va discuta cu orice parlamentar care caută să înțeleagă motivele și soluțiile pentru viitor.
Moțiunea, după preluarea interimatului la Energie?Întrebat dacă moțiunea a venit ca reacție la preluarea de către Bolojan a interimatului la Ministerul Energiei, după demisia miniștrilor PSD, premierul a răspuns indirect. A explicat că a găsit autorizații de racordare emise pe hârtie, fără investiții reale, de 3-4 ori mai mari decât capacitatea rețelelor.
„Sunt sume imense în joc. Cu siguranță a deranjat acest lucru”, a spus Bolojan.
„Bugetul nu mai e pușculiță”Premierul a mai spus că a blocat finanțarea administrațiilor neperformante și a proiectelor nefinalizate.
„Ca o familie cu rate mari, am trebuit să stabilesc reguli și să pun reflectoarele pe zonele care ne generau pierderi masive”.
Potrivit actului normativ, valoarea totală a fondurilor se ridică la aproximativ 918,3 milioane de lei, echivalentul a peste 180,7 milioane de euro. Fondurile urmează să fie asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru anul 2026.
Din totalul alocat: 308,1 milioane lei (60,64 milioane euro) merg către sectorul vegetal, iar 610,2 milioane lei (120,11 milioane euro) sunt destinați sectorului zootehnic.
În sectorul vegetal, sprijinul financiar vizează culturile amplasate pe teren arabil, precum și culturi specifice precum inul și cânepa pentru fibră, tutunul, hameiul și sfecla de zahăr.
În sectorul zootehnic, ajutoarele sunt acordate pentru bovinele din sectorul lapte, bovinele din sectorul carne, precum și pentru ovine și caprine.
Beneficiarii măsurii sunt fermierii, persoane fizice sau juridice, care utilizează terenuri agricole și/sau dețin legal animale, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Condițiile de acordare și documentele necesare sunt stabilite prin Ordinul MADR nr. 125/2024, cu modificările și completările ulterioare.
România are 728 de paturi la 100.000 de locuitori. Media UE este de 511. Suntem pe locul 3 în Europa la acest indicator. În același timp, rata medie de ocupare era la sfârșitul lui 2025 de doar 51% la bolnavii acuți. La bolnavii cronici, 60%. Optimul recomandat este de 80%.
Ce prevede planulReducerea este liniară: 4.691 de paturi pe an, în perioada 2026-2028. În 2028, numărul total de paturi contractabile va fi 203.211. La sfârșitul lui 2025 erau în contractare 116.650 de paturi. Din acestea, 94,8% sunt în spitale publice. 5,2% – în spitale private. Proporția nu se poate modifica până în 2028.
„Nu ne mințim că vom ocupa 100 de paturi”Cseke Attila, cel care asigură interimatul la Ministerul Sănătății, a respins ideea că reducerea vizează economii bugetare.
„Nu are sens să contractezi 100 de paturi cu un spital care are grad de ocupare la 40. Doar ne mințim pe noi înșine”, a spus ministrul interimar. Paturile goale generează costuri: saloane, energie, cheltuieli de funcționare.
Cine decide care spitale reducDistribuția pe județe se face prin ordin al ministrului Sănătății. La bază stau indicatorii de ocupare pe 2025, furnizați de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Planul nu se aplică penitenciarelor-spital, unităților cu măsuri educative sau spitalelor de îngrijiri paliative – unde rata de ocupare este oricum de aproape 100%.
Spitalizarea de zi, în creștereReducerea paturilor vine și pe fondul exploziei spitalizării de zi. În 2024 au fost 6 milioane de pacienți tratați și externați în aceeași zi, o creștere de 15% față de 2023.
Premierul Ilie Bolojan nu a fost prezent la citirea moțiunii de cenzură în Parlament. Purtătorul de cuvânt Ioana Dogioiu a explicat absența succint: programul premierului a fost altul.
Întrebată de ce a ales premierul să nu meargă la citirea moțiunii, Ioana Dogioiu a răspuns că prezența nu este obligatorie.
„Guvernul României a fost reprezentat de domnul Săpunaru. Nu văd absolut niciun fel de problemă”, a spus purtătorul de cuvânt. A precizat că Bolojan va fi prezent la dezbaterea moțiunii.
Agenda premierului, secretăÎntrebată ce alte întâlniri a avut premierul în cursul zilei, Dogioiu a refuzat să ofere detalii.
„Nu vă pot spune. Bună seara!”, a fost răspunsul final.
Miercuri, în urma ședinței de Guvern, purtătoarea de cuvânt a Cabinetului Bolojan, Ioana Dogioiu a anunțat ajutoare de 1 milion de lei pentru persoanele afectate de incendiul din localitatea Rucăreni, comuna Soveja, Vrancea.
Potrivit acesteia, ajutoarele vor fi acordate astfel:
În situația în care locuințele persoanelor care au primit ajutorul în sumă de 25 de mii de lei sau 15 mii de lei, din cauza afectării structurii, se deteriorează în totalitate, persoanele vor primi diferența de sumă până la valoarea de 30 de mii de lei.
„În perioada următoare, pe măsura evaluării în continuare a pagubelor, va fi acordată a doua tranșă de ajutoare pe modelul deja stabilit de CNSU, în care se va ține cont și de asigurările pe care le au persoanele respective, asigurări obligatorii sau facultative”, a adăugat Dogioiu.
Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că acordul MERCOSUR, care va intra în vigoare pe 1 mai, nu va genera falimente imediate în rândul fermierilor români. Recunoaște că este o amenințare reală și anunță negocieri urgente cu procesatori și retaileri pentru sprijinirea cărnii de porc românești.
MERCOSUR este o amenințare pentru fermierii din toată Europa. Tanczos Barna temperează însă temerile. Falimentele imediate nu sunt un scenariu realist. Acordul vizează mai multe sectoare economice. Agricultura nu a fost în centrul negocierilor.
Prioritatea: carnea de porc româneascăGuvernul identifică piața cărnii drept problema urgentă. Tanczos Barna a purtat deja discuții cu producătorii. Urmează întâlniri cu procesatorii și marile lanțuri de retail. Scopul: un lanț scurt de valorificare. Carnea de porc proaspătă românească trebuie să ajungă direct la consumator.
Ce instituții sunt implicateLa masă au fost chemați ANSVSA și ANPC. Se caută reglementări care să sprijine concurența loială. Sume importante au fost investite din fonduri europene și buget național. Capacitatea de producție a crescut. Acum trebuie să vină și mecanismele de sprijin pentru vânzare.
O sursă de securitate de nivel înalt, citată de Press TV, afirmă că SUA „ar trebui să se aștepte în curând la un alt tip de răspuns”. Condiția: cererile Iranului să nu fie respinse, conform ANSA.
Lipsa de reacție a Teheranului față de blocadă a fost prezentată drept o încercare deliberată de a păstra deschis canalul diplomatic.
Costul războiului: 25 de miliarde de dolariRăzboiul din Iran a costat SUA 25 de miliarde de dolari. Cauza principală: zeci de mii de bombe și rachete utilizate. Declarația aparține controlorului Departamentului Apărării, Jay Hurst, făcută în cadrul unei audieri la Congres. Este prima estimare publică a costurilor operațiunii militare „Epic Fury”.
Trump, între amenințări și cina cu regele CharlesDonald Trump a atacat din nou Iranul pe rețelele sociale. A afirmat că regimul nu știe „cum să semneze un acord non-nuclear” și trebuie să „se pună la punct”. Postarea era însoțită de o imagine generată cu inteligență artificială. Trump apare înarmat, în fața unui peisaj devastat de explozii.
La cina cu regele Charles al III-lea, Trump a declarat: „Am învins Teheranul.” A adăugat că nu va permite niciodată Iranului să se doteze cu armă nucleară. Palatul Buckingham a temperat entuziasmul. Monarhul este „conștient de poziția guvernului său privind proliferarea nucleară”, au precizat reprezentanții palatului.
Măsura, aflată încă în lucru, ar putea permite autorităților naționale să nu aplice amenzi companiilor care încalcă regulile stricte privind monitorizarea și reducerea emisiilor de metan, ce urmează să intre în vigoare anul viitor. Opțiunea de tip „zero penalități” ar putea fi valabilă între unu și trei ani, potrivit uneia dintre sursele citate de Politico.
Regulamentul european privind metanul este una dintre măsurile-cheie ale UE pentru reducerea poluării generate de sectorul combustibililor fosili. Acesta prevede sancțiuni severe pentru cumpărătorii și exportatorii de petrol, gaze și cărbune care nu monitorizează și nu limitează emisiile de metan în conformitate cu standardele europene sau cu un standard voluntar recunoscut de industrie.
Companiile din sectorul petrolului și gazelor, alături de mai multe state membre și de administrația Trump, susțin însă că noile cerințe vor fi dificil de respectat și ar putea duce la riscuri privind aprovizionarea cu energie, precum și la amenzi considerabile.
Posibila derogare ar urma să facă parte dintr-un pachet mai amplu de recomandări pe care Comisia Europeană intenționează să îl prezinte în luna iunie, înaintea unei reuniuni a liderilor UE. Recomandările ar trebui să ajute companiile să aplice regulile într-un mod „pragmatic”, fără a pune în pericol securitatea aprovizionării.
Purtătoarea de cuvânt a Comisiei, Anna-Kaisa Itkonen, a declarat recent că executivul european urmărește să se asigure că noile norme nu afectează livrările de energie. În același timp, ea a exclus ideea suspendării formale a aplicării regulamentului, solicitată de companiile petroliere și gaziere, afirmând că Bruxellesul „nu intenționează să redeschidă sau să modifice regulamentul privind metanul”, deoarece o astfel de decizie ar crea și mai multă incertitudine.
Organizațiile de mediu critică presiunile industriei combustibililor fosili și susțin că respectarea regulilor privind metanul poate contribui, pe termen lung, la consolidarea securității energetice. Metanul este un gaz cu efect de seră puternic, considerat unul dintre principalii factori ai încălzirii globale.
RomâniaPentru România, discuția de la Bruxelles are o miză directă. Țara este atât producător de gaze, prin companii precum Romgaz și OMV Petrom, cât și parte a pieței europene care depinde de stabilitatea fluxurilor de energie. O aplicare mai flexibilă a regulilor ar putea reduce presiunea administrativă și financiară asupra companiilor în perioada de tranziție, dar ar putea provoca reacții critice din partea organizațiilor de mediu.
Unul dintre cele mai importante proiecte vizate indirect de noul cadru este Neptun Deep, proiectul de gaze din Marea Neagră dezvoltat de OMV Petrom, ca operator, și Romgaz, fiecare cu o participație de 50%. Proiectul presupune investiții de până la 4 miliarde de euro, iar prima producție de gaze este estimată pentru 2027.
Prin achiziția OSGAPI, specialist recunoscut în diagnosticul vulnerabilității la inundații, SGS își extinde expertiza în zona evaluării riscurilor climatice și a adaptării la schimbările de mediu. Serviciile OSGAPI sunt dedicate autorităților publice, companiilor și proprietarilor de active. Această integrare consolidează oferta SGS în zona de sustenabilitate și management al riscurilor climatice.
În paralel, achiziția Alverad, companie specializată în securitate cibernetică și tehnologii operaționale (OT), întărește poziția SGS ca furnizor global de soluții de Digital Trust. Expertiza Alverad este esențială pentru protejarea infrastructurilor industriale și a sistemelor critice într-un mediu digital tot mai complex, contribuind la extinderea portofoliului SGS în domeniul securității cibernetice și al rezilienței operaționale.
Citeşte comunicatul integral AICI
Echipa națională de hochei pe gheață a României a învins fără emoții selecționata Țărilor de Jos, promovată în sezonul trecut în acest eșalon.
Echipa tricoloră, care a retrogradat din Grupa A în sezonul trecut, s-a impus cu scorul de 7-0, într-un meci controlat de la un capăt la altul.
Prima linie de jucători a contribuit decisiv la victorie, marcând cinci dintre cele șapte goluri ale partidei.
Printre cei mai eficienți jucători s-au numărat Tamas Reszegh, autor a două goluri, și Hunor Csaszar, care a încheiat meciul cu un gol și trei pase decisive.
De asemenea, Balazs Peter, Zsombor Molnar și Yevgeni Skachkov au încheiat partida cu câte trei puncte fiecare.
Portarul Attila Adorjan a avut o evoluție perfectă, reușind shut-out-ul după cele 10 intervenții salvatoare.
În celelalte meciuri ale primei zile, Estonia a învins Spania cu 12-2, ocupând prima poziție a ierarhiei, iar Coreea de Sud a trecut de China cu 7-4.
Pentru echipa României urmează un test important în etapa a doua, contra Chinei, meci programat joi, de la ora 14:30.
Victor Negrescu împărtășește descoperirea istorică din biblioteca Adunării Naționale a Republicii Franceze pe pagina sa de Facebook.
El a regăsit „o parte din istoria noastră: hărți vechi ale României și Transilvaniei, cu Alba Iulia în prim-plan, și o scrisoare semnată de Tache Ionescu. Un memento clar că destinul României a fost puternic legat de Franța și de Europa indiferent de perioadă sau conjuctură politică”.
„Pentru mine a fost și un moment cu relevanță personală. Am studiat și activat politic în Franța, iar revenirea la Paris, ca parte a delegației compuse din reprezentanți din partea mai multor grupuri politice, conduse de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, căruia îi mulțumesc pentru invitație, are o semnificație aparte. Discuțiile cu președinta Adunării Naționale, doamna Yaël Braun-Pivet și colegii parlamentari, au fost despre o Românie ferm ancorată în proiectul pro-european, care construiește parteneriate solide cu toate statele membre și cu Franța în mod special”, spune Negrescu.
Potrivit europarlamentarului, s-a pus accent pe intensificarea cooperării economice, pe colaborarea privind Mercosur și bugetul european dar și pe consolidarea dimensiunii de apărare.
Prezența militară franceză în România demonstrează, de altfel, angajamentul său în regiune și subliniază importanța coordonării pe dosare importante de interes pentru ambele părți, mai spune Negrescu.
Ferrari a prezentat astăzi Handling Speciale, o nouă și exclusivă configurație disponibilă la cerere pentru Ferrari Purosangue, dezvoltată pentru a intensifica și mai mult caracterul sportiv al primului Ferrari cu patru uși și patru locuri din istoria brandului.
Configurația Handling Speciale a fost creată pentru a oferi o experiență de condus și mai sportivă, prin rafinarea reacțiilor mecanice și electronice ale mașinii, fără a compromite versatilitatea de zi cu zi care definește Ferrari Purosangue. Este destinată celor care caută un setup cu un accent și mai puternic pe sportivitate, păstrând în același timp capacitatea de a utiliza mașina zilnic și în orice context.
Atributele definitorii ale unei configurații autentice cu patru locuri – spațiul complet pentru patru pasageri, poziția de condus mai înaltă, dar sportivă, precum și funcționalitatea generală a habitaclului – rămân neschimbate. Arhitectura de bază a Ferrari Purosangue în configurația Handling Speciale continuă să fie apreciatul layout cu patru uși bazat pe o arhitectură transaxle, cu un motor V12 aspirat natural poziționat front‑central și cutia de viteze montată în spate, în combinație cu sisteme de dinamică a vehiculului de ultimă generație. Noua configurație revizuiește semnificativ mai multe elemente esențiale ale răspunsului dinamic, inclusiv calibrarea suspensiei active, concepută pentru a reduce mișcările caroseriei cu 10% și pentru a oferi o senzație vizibil mai compactă. Drept urmare, Ferrari Purosangue, în configurația Handling Speciale, reacționează mai direct la comenzile șoferului, amplificând senzația de control în succesiunea virajelor și în timpul schimbărilor rapide de direcție.
Citeşte comunicatul integral AICI
Publicată de către o companie nou înființată, AEMME Publishing, revista Vogue România va deveni cea mai nouă adiție a celebrei reviste de modă.
„Suntem profund onoraţi să aducem Vogue în România şi să devenim custodele unui brand global atât de emblematic. Această lansare marchează un moment definitoriu pentru peisajul media şi de modă local, precum şi o oportunitate unică de a evidenţia creativitatea, autenticitatea şi relevanţa culturală pe care România le are de oferit. Ambiţia noastră este de a construi o platformă modernă, orientată spre viitor, care nu doar celebrează cele mai relevante voci şi talente ale ţării, ci le şi conectează la dialogul global pe care Vogue îl modelează de generaţii”, a declarat Mario Antico, fondatorul publicației.
Revista, un mix între brandul global și cultura RomânieiVogue România va îmbina autoritatea globală a brandului Vogue cu o perspectivă locală puternică, punând în lumină oamenii, cultura şi ideile care definesc România contemporană.
Odată cu această lansare, Vogue îşi extinde reţeaua globală la 29 de pieţe, incluzând țări precum Statele Unite, Regatul Unit, Australia, Polonia, Italia și Thailanda.
Scule și Unelte Design – Zilan a integrat marketplace-ul Trada în ecosistemul operațional construit alături de Senior Software, într-un demers care susține creșterea vizibilității portofoliului, accesul la clienți noi și eficientizarea procesării comenzilor.
Cu peste 10.000 de produse în portofoliu, compania avea nevoie de un canal de vânzare capabil să susțină o expunere mai bună a articolelor, accesul la segmente noi de clienți și administrarea eficientă a comenzilor. În acest context, integrarea Trada a venit ca o extensie a strategiei de dezvoltare a canalelor digitale și de valorificare mai bună a unui portofoliu extins.
Citeşte comunicatul integral AICI
Când vezi cum se tunde barba vecinului tău, udă-ți-o pe a ta. La asta trebuie să se gândească politicienii, economiștii și… pensionarii din mare parte a Europei. Germania, cea mai puternică țară din Europa și cea care de obicei dă ritmul „reformei”, a început să și demonteze statul social, anunțând reduceri drastice la pensii și asistență medicală pentru a finanța cheltuielile de apărare, notează El Economista.
Aceste reduceri au loc într o țară a cărei datorie publică abia depășește 60% din PIB, ceea ce servește drept un avertisment serios pentru toate acele țări cu niveluri de îndatorare mult mai mari, care intenționează să finanțeze creșterea cheltuielilor de apărare printr o emisiune netă mai mare de datorie publică, menținând sau chiar extinzând în același timp alte categorii majore de cheltuieli. Evenimentele recente de pe piață au dezvăluit că împrumuturile publice „nelimitate” au consecințe, iar Germania vrea să dea un exemplu.
Este oarecum paradoxal, din punct de vedere istoric, că Berlinul inițiază această dezmembrare, unii chiar au considerat că a început după Marea Recesiune, a statului bunăstării, când tocmai cancelarul german Otto von Bismarck a fost cel care a susținut modelul la sfârșitul secolului al XIX lea.
Omul care a călăuzit destinul Prusiei (precursoarea Germaniei moderne) timp de două decenii a implementat primul sistem de pensii contributive și asigurări sociale obligatorii pentru a înfrâna ideile socialiste și a îmbunătăți viața lucrătorilor, punând astfel bazele unui model la care Regatul Unit a contribuit ulterior semnificativ.
Tăieri de miliarde și un nou model de „stat social”Vremurile s au schimbat, iar vântul pare să bată în direcția opusă. În urmă cu doar câteva ore, guvernul de coaliție german a fost de acord cu un pachet amplu de reduceri ale asistenței sociale în valoare de 38,3 miliarde de euro până în 2030, reducând drastic sistemul de sănătate și garanțiile de pensii pentru a elibera fonduri pentru cheltuieli militare. Uniunea Creștin Democrată (CDU) și Partidul Social Democrat (SPD), care formează coaliția de guvernare sub cancelarul Friedrich Merz, au ajuns la acord înainte de ședința de cabinet programată pentru 28 aprilie 2026.
În mijlocul diviziunilor și tensiunilor constante dintre cele două facțiuni ale sale, creștin democrații și social democrații, guvernul Marii Coaliții pare hotărât să lanseze mult lăudata „toamnă a reformelor” a lui Merz, care a fost acum amânată pentru primăvara următoare.
Finalul, deocamdată, al alegerilor regionale din Germania oferă o fereastră de oportunitate despre care analiștii au avertizat că ar putea fi folosită pentru a introduce reforme care este puțin probabil să fie foarte populare. Fitilul s-a aprins acum câteva luni, când tinerii membri rebeli ai CDU au amenințat că vor bloca o propunere a SPD de îmbunătățire a pensiilor. Merz a stins focul, dar luptele interne au arătat clar că proiecțiile pe termen lung nu se potriveau.
Unul dintre cele mai frapante mesaje pentru Europa din partea acestei mișcări de la Berlin se referă la pensii. Merz a declarat că pensia de stat va fi reformată în ceea ce el însuși a descris ca fiind o „acoperire de bază” pentru bătrânețe și că nu va mai fi suficientă pentru a menține un nivel de trai pe termen lung. În plus, indemnizațiile de șomaj pe termen lung vor fi, de asemenea, reduse. Efectul combinat reprezintă cea mai semnificativă dezmembrare a statului social german de la reformele Agendei 2010 a lui Gerhard Schröder de la începutul anilor 2000, un program care a divizat SPD ul atât de profund încât partidul nu și a revenit niciodată pe deplin.
Avertisment pentru Europa: urmează pensii mai mici?Când aceste reduceri din Germania au început să fie dezbătute, Juan Ramón Rallo, doctor în economie și popularizator, a arătat deja într o analiză spre restul Europei și în special spre Spania, cu următorul argument: „Spania ar trebui să ia notă. Dacă statul bunăstării german, cu o datorie publică de 63% din PIB, este în scădere, cel spaniol, cu 103%, este mult mai aproape de prăpastie”, a subliniat acest expert.
Nu numai atât, Rallo a analizat cheltuielile publice pentru a clarifica problema, subliniind că „cheltuielile sociale (între cele două țări) nu sunt prea diferite: Germania alocă 19,7% din PIB ul său protecției sociale, comparativ cu 18,5% în Spania; 4,5% educației, comparativ cu 4,2%; și 7,5% asistenței medicale, comparativ cu 6,6%. Nu există nicio prăpastie care să ne permită să presupunem că ceea ce este nesustenabil acolo va fi în mod miraculos viabil și aici”, a concluzionat acest expert.
S-a vorbit mult despre nesustenabilitatea pensiilor în mare parte a Europei. Chiar și Financial Times a publicat recent un editorial controversat care punea sub semnul întrebării capacitatea țărilor europene de a menține sisteme atât de generoase. Prin urmare, mișcarea Germaniei ar putea reprezenta ceva mult mai mare decât pare. Acesta ar putea fi primul pas către o „reducere reală” a pensiilor la nivel european. În Europa, Spania s-ar putea confrunta cu una dintre cele mai mari probleme din următorii ani.
Este adevărat că Europa, în general, le a promis pensionarilor săi multe, atât în termeni financiari, cât și în ceea ce privește drepturile. Printre țările care au făcut cele mai multe promisiuni, Spania se remarcă prin cele mai mari drepturi la pensie din întreaga Europă.
Calculul acestei datorii implicite la pensii, sau al drepturilor la pensie, în conturile naționale este o estimare a valorii tuturor pensiilor pe care gospodăriile le au acumulat până la o anumită dată, fie prin sisteme publice (sistem de tip „pay as you go”, care este sistemul spaniol), fie prin sisteme private (fonduri capitalizate). Obligațiile Spaniei depășesc 600% din PIB, cea mai mare cifră din Europa, conform datelor Eurostat.
Un raport realizat de Capital Economics din ianuarie anul trecut, pe care elEconomista.es îl prezentase deja în avanpremieră, a arătat cum, în ciuda performanțelor economice superioare de la începutul pandemiei în comparație cu vecinii lor din nord, economiile din sudul Europei au fost deosebit de vulnerabile în ceea ce privește pensiile.
Studiul a indicat că cheltuielile publice medii pentru pensii în zona euro sunt proiectate să crească cu aproximativ 1% din PIB în următorul deceniu, deși cu diferențe semnificative între țări. Deși 1% din PIB poate părea puțin, în țările care se confruntă deja cu dezechilibre bugetare, 1% ar putea fi picătura care a umplut paharul și a declanșat suspiciuni sau prețuri pentru piețe în ceea ce privește nesustenabilitatea datoriei publice, care se confruntă cu această provocare enormă la niveluri istorice ridicate.
Presiunea uriașă: îmbătrânirea populației și costurile„Această creștere este determinată de îmbătrânirea populației, pe măsură ce vasta generație a generației „baby boom” ajunge la vârsta de pensionare, un proces mai pronunțat în Italia și Spania, mai puțin intens în Franța și în conformitate cu media zonei euro în cazul Germaniei”, a remarcat Franziska Palmas, autoarea raportului. Pe fondul controversei din jurul „contrareformei” pensiilor din Franța și al dezbaterii din Germania, raportul Capital a indicat în mod explicit Spania.
Firma britanică a explicat că cheltuielile cu pensiile în Spania ar putea crește cu puțin peste 1,5% din PIB până în 2035 (peste un deceniu), deși recunosc că Comisia Europeană consideră că această cifră va fi și mai mare, ajungând la 1,8%. Problema este că, în Spania, cea mai mare parte a cheltuielilor și problema majoră vor apărea mai târziu și toate deodată, în timp ce în prezent sunt mascate de creșterea contribuțiilor la asigurările sociale prin diverse mecanisme.
„În Germania și Spania, principalul risc este automulțumirea. Este puțin probabil ca creșterea cheltuielilor cu pensiile în ambele țări să genereze îngrijorare semnificativă în rândul investitorilor pe termen scurt, având în vedere că rata datoriei Germaniei este destul de scăzută, iar cea a Spaniei a înregistrat o tendință descendentă datorită creșterii economice solide”, a declarat Palmas.
Dintr o perspectivă paneuropeană, marea întrebare este dacă trebuie, într un fel, să facem un pas înapoi pentru a câștiga avânt și apoi să sprintăm înainte.
„Se susține uneori că Europa prioritizează în mod deliberat bunăstarea în detrimentul creșterii economice. Cu toate acestea, statul european al bunăstării, care în majoritatea țărilor are un sistem de pensii de tip „pay as you go”, are nevoie de creștere economică pentru a rămâne sustenabilă.
Ca să nu mai vorbim de finanțele publice, care se află deja într o stare critică în mai multe state membre. Fără creștere economică, raporturile datorie publică PIB riscă să devină nesustenabile”, au argumentat Ruben Dewitte și Peter Vanden Houte, analiști la ING, într un raport recent.
Imediat ce măsurile guvernului german au fost anunțate, ministrul spaniol al transporturilor, Óscar Puente, a postat rapid pe rețelele de socializare: „Luați aminte. Putem preveni acest lucru aici.” Cu toate acestea, cazul Germaniei, cu o datorie publică din PIB cu 40 de puncte procentuale mai mică decât Spania, demonstrează că nu este ușor să redresezi finanțele și să te confrunți cu mai multe provocări simultan.
Problema majoră din Germania este că această serie de reduceri este justificată de reînarmare, lucru greu de acceptat de public. Deși s a afirmat în repetate rânduri că pachetul masiv de stimulare al Berlinului, axat în mare măsură pe apărare, precum și pe infrastructură, va genera locuri de muncă și va stimula activitatea economică, adevărul este că cheltuielile enorme pentru apărare, în special pentru a contracara amenințarea rusească, provoacă presiuni fiscale suplimentare. Acest lucru se extinde și la restul economiilor europene, care, deși mai puțin viguroase decât Germania, s-au angajat, de asemenea, față de NATO, să și mărească cheltuielile militare.
OCDE a avertizat recent că „creșterea cheltuielilor pentru apărare ar putea stimula modest activitatea economică pe termen scurt, dar creează o presiune fiscală suplimentară, în timp ce efectele sale asupra creșterii pe termen lung sunt incerte. Beneficiile economice de durată sunt mai probabile dacă guvernele întreprind reforme structurale mai ample, alături de reînarmare.” Cheltuielile nu sunt nelimitate… nimic nu este gratuit.
În plus, politicienii germani s au confruntat cu critici serioase după ce au descoperit că o parte din stimulul alocat investițiilor a fost folosit pentru cheltuieli curente sau, așa cum spun unii economiști, pur și simplu pentru a „astupa găuri”. Acest lucru face ca măsura actuală a guvernului să fie cu atât mai semnificativă.
„Continuăm să credem că stimulul fiscal va stimula în cele din urmă activitatea economică. Cu toate acestea, având în vedere că o parte din acest stimul va fi folosit pentru a acoperi costul fiscal tot mai mare al unei populații îmbătrânite și că atenția guvernului pare să se mute de la planurile de investiții în infrastructură la dezbateri despre viitorul statului bunăstării, anticipăm că impulsul generat de stimulul fiscal va fi dezamăgitor”, a declarat însăși Palmas în urmă cu câteva luni la Capital Economics.
Pentru alți analiști, hotărârea guvernului a fost insuficientă.
„Merz a preluat funcția de cancelar cu un mandat clar și un partener de coaliție supus. Un an mai târziu, Germania a trecut printr o schimbare radicală a politicii fiscale, dar sunt vizibile doar semne timide de reformă structurală. Progresul promis în ceea ce privește reformele legate de cheltuielile sociale, competitivitate și deficitul fiscal structural, dincolo de fondul special alocat apărării și infrastructurii, încă nu s-a materializat”, a declarat Carsten Brzeski, economist șef la ING, chiar înainte de anunțarea măsurilor luate de Berlin
Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi avut loc în noaptea de 5 aprilie 2026, în jurul orei 00:55, când mai mulți bărbați, membri ai unei galerii sportive, ar fi montat un sistem de localizare GPS pe autoturismul unui bărbat de 35 de ani, pentru a-i urmări în timp real deplasările. Autorii sunt de la Steaua, victima – de la Dinamo.
Ulterior, acesta ar fi fost blocat în trafic de mai multe autoturisme pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei. În timpul incidentului, suspecții ar fi lovit cu obiecte contondente luneta și geamurile mașinii, provocând distrugeri.
Bărbatul ar fi reușit să părăsească zona, însă ar fi fost urmărit și șicanat în trafic de un alt autoturism, pierzând controlul direcției de mers și ieșind de pe carosabil.
Anchetatorii mai arată că, ulterior, prin amenințări cu acte de violență, persoana vătămată ar fi fost deposedată de un rucsac în care se aflau două steaguri cu însemne specifice ale galeriei echipei.
În urma perchezițiilor, persoanele vizate au fost depistate și conduse la audieri, urmând ca procurorii să dispună măsurile legale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Cercetările sunt continuate de Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.
Autoritățile precizează că perchezițiile domiciliare reprezintă o etapă procedurală în cadrul anchetei, fără a încălca principiul prezumției de nevinovăție.