Comisia Europeană a adoptat programul de lucru pentru 2025. Printre priorităţile CE se regăsesc stimularea competitivităţii, sporirea securităţii şi consolidarea rezilienţei economică în UE.
Conform unui studiu, cheltuielile militare din Rusia, a cărei economie a fost pusă pe picior de război de preşedintele Vladimir Putin, depăşesc în prezent bugetele de apărare ale Europei la un loc.
În premieră, Moldovagaz a cumpărat, marţi, gaze naturale pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) din mijloacele financiare ale Tiraspoltransgaz, a anunţat miercuri Ministerul Energiei de la Chişinău.
Heineken a condus miercuri o creştere a acţiunilor celor mai mari producători de bere din Europa, după ce profiturile şi veniturile anuale ale grupului olandez au depăşit previziunile.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă miercuri că, în 2025, va lansa apeluri de proiecte în valoare de peste 1,7 miliarde euro în cadrul Programului sănătate.
Cei peste 100 de eurodeputaţi din intergrupul pentru educaţie şi competenţe susţin crearea unui plan european dedicat acestor domenii în valoare de 20% din bugetul european pe termen lung, afirmă vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu.
Termenul pentru depunere a solicitărilor de finanţare pentru Schema de energie regenerabilă a fost prelungit până în 31 martie, faţă de 28 februarie, cum fusese anunţat iniţial, a transmis miercuri Ministerul Agriculturii.
„Este o eroare”, transmit oficiali ai ANPC, după ce anterior instituţia a anunţat că activitatea unui dezvoltator imobiliar din Voluntari, judeţul Ilfov, a fost oprită temporar de comisarii au găsit abateri cu privire la suprafeţele minime ale unităţilor locative.
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, va decide dacă va desecretiza cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale, „după ce va analiza ce e mai bine de făcut pentru români”, spune liderul interimar al PNL, Cătălin Predoiu.
Mexicul, Canada şi Uniunea Europeană au condamnat marţi decizia preşedintelui american Donald Trump de a impune tarife vamale pentru toate importurile de oţel şi aluminiu luna viitoare, o măsură care a alimentat temerile privind un război comercial, scrie Reuters.
Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi apelul formulat de Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, prin care s-a dispus procedura falimentului societăţii, transmite Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Dacă aţi văzut imagini cu infamul concept de scaun de avion cu două niveluri şi v-aţi gândit „asta nu se va întâmpla niciodată”, mai gândiţi-vă o dată.
Ministrul Agriculturii, Florin-Ionuţ Barbu, s-a întâlnit, marţi, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, şi cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pentru a discuta accelerarea investiţiilor în sistemul de irigaţii.
Uniunea Europeană vrea să aloce 200 de miliarde de euro pentru investiţii în inteligenţa artificială în Europa, anunţă, marţi, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Costul este mai important decât locaţia pentru 44% dintre românii care îşi cumpără o locuinţă, arată un studiu recent.
Bruxelles-ul pregăteşte o revizuire radicală a viitorului buget comun al UE, în valoare de mii de miliarde de euro, prin înlocuirea a zeci de programe cu fonduri fuzionate, care ar da mai multă putere guvernelor naţionale în unele investiţii, dar ar însărcina Bruxelles-ul cu investiţiile în sectoare-cheie.
ANCOM a făcut, în 2024, 4.241 de controale, în ruma cărora a emis 103 notificări şi a aplicat 825 de avertismente şi 490 de amenzi contravenţionale şi administrative, în valoare de 2.577.500 de lei.
Pagini