MediaFax.ro

MAE salută lansarea noii activităţi de vigilenţă sporită pe Flancul Estic al NATO – Eastern Sentry

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 20:25

Mediafax

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, şi Comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich, au anunţat vineri, 12 septembrie 2025, lansarea unei noi activităţi de vigilenţă sporită pe Flancul Estic al Alianţei, sub autoritatea SACEUR, Eastern Sentry.

„Este o reacţie promptă a Alianţei la violările repetate al spaţiului aerian suveran al statelor Aliate. Măsurile defensive circumscrise acestei activităţi sunt un răspuns necesar la activităţile iresponsabile şi periculoase ale Rusiei care au implicaţii negative grave asupra teritoriului Alianţei Nord-Atlantice. Această activitate militară va fi agilă, flexibilă şi va acoperi ansamblul acţiunilor în materie de apărare aeriană, inclusiv anti-dronă, de pe întreg Flancul Estic, implicând atât capabilităţi aeriene cât şi terestre. De asemenea, va încorpora tactici şi tehnologii inovatoare pentru a răspunde noilor provocări, ca acelea provenite din utilizarea dronelor”, anunţă MAE.

Potrivit comunicatului, lansarea Eastern Sentry „reprezintă, astfel, o nouă măsură de consolidare a Flancului Estic de manieră coerentă, adaptată la natura şi intensitatea ameninţărilor la adresa securităţii Aliate”.

„Este, în acelaşi timp, o nouă dovadă a solidarităţii Aliate şi a angajamentului de a apăra fiecare centimetru de teritoriu al NATO. România rămâne un promotor al procesului de întărire a posturii Aliate pe Flancul Estic şi un contribuitor constant la acest proces, atât prin consolidarea propriei apărări, cât şi prin aportul consistent pe care îl are în alte domenii şi în alte regiuni de pe Flancul Estic”, se arată în finalul comunicatului MAE.

NATO lansează operaţiunea Santinela Estică pentru a-şi consolida poziţia pe flancul estic, a anunţat vineri secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Armata poloneză a anunţat miercuri dimineaţă că a doborât drone care au încălcat spaţiul său aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei vecine. Polonia este stat membru NATO ceea ce înseamnă că a fost încălcat şi spaţiul aerian al organizaţiei militare.

Articolul MAE salută lansarea noii activităţi de vigilenţă sporită pe Flancul Estic al NATO – Eastern Sentry apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Reacția Rusiei după ce ambasadorul său a fost convocat de MAE: Clişeele standard ale propagandei antiruse

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 20:23

Mediafax

„La 11 septembrie, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a fost invitat la MAE României pentru a-i fi exprimat protestul cu privire la presupusa încălcare a spaţiului aerian al Poloniei de către vehiculele aeriene fără pilot ruseşti în noaptea de 10 septembrie. În cadrul întâlnirii, au fost enunţate clişeele standard ale propagandei antiruse, fără legătură cu realitatea. Ambasadorul a subliniat nepotrivirea iniţiativei române şi lipsa de dovezi ale acuzaţiilor formulate împotriva Rusiei. El a propus să se consulte declaraţiile MAE şi ale Ministerului Apărării al Rusiei pe această temă, atrăgând atenţia asupra disponibilităţii de a purta consultări cu Ministerul Apărării al Poloniei, de care, totuşi, partea poloneză se eschivează”, potrivit unui comunicat de presă.

Lipaev a subliniat că „anume implicarea ţărilor NATO în conflictul din Ucraina şi continuarea sprijinului militar acordat regimului de la Kiev duc la escaladarea tensiunii în regiunea europeană şi reprezintă principalele obstacole în calea unei soluţionări paşnice”.

Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat joi pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti pentru a transmite condamnarea fermă a României privind incidentul în care mai multe dorne ruseşti au pătruns în spaţiul aerian polonez.

Potrivit comunicatului de presă emis de MAE, partea română a susţinut că incidentul reprezintă: „o escaladare fără precedent, precum şi o ameninţare la adresa securităţii cetăţenilor unui stat Aliat şi partener strategic al României”, subliniind consecinţele „războiului de agresiune” declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.

În cadrul discuţiilor, MAE a exemplificat şi incidente anterioare când Rusia a atacat obiective din Ucraina, aflate în apropierea graniţei cu România.

„A fost subliniat din nou caracterul iresponsabil al acestor atacuri, care afectează securitatea naţională şi stabilitatea în regiunea mai largă a Mării Negre”, se arăta în finalul comunicatului MAE.

Articolul Reacția Rusiei după ce ambasadorul său a fost convocat de MAE: Clişeele standard ale propagandei antiruse apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Ionuț Moşteanu: „Eastern Sentry”, răspuns ferm la provocările Rusiei pe flancul estic

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 20:20

Mediafax

„Astăzi„ (vineri – n.r.), Secretarul General al NATO şi Comandantul Suprem Aliat în Europa au anunţat lansarea operaţiei Eastern Sentry – o operaţie cu caracter defensiv, de la Nordul Îndepărtat la Marea Neagră. Aceasta este răspunsul ferm al Alianţei la repetatele provocări şi încălcări ale spaţiului aerian din partea Rusiei în Polonia, în România şi în alte state de pe flancul Estic”, scrie pe Facebook Ionuţ Moşteanu.

Unitate, vigilenţă, reacţie rapidă, adaugă el, sunt răspunsurile corecte la agresiunea Rusiei.

„Alături de aliaţii noştri, suntem pregătiţi să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO”, încheie Moşteanu.

NATO lansează operaţiunea Santinela Estică pentru a-şi consolida poziţia pe flancul estic, a anunţat vineri secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Armata poloneză a anunţat miercuri dimineaţă că a doborât drone care au încălcat spaţiul său aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei vecine. Polonia este stat membru NATO ceea ce înseamnă că a fost încălcat şi spaţiul aerian al organizaţiei militare.

Articolul Ionuț Moşteanu: „Eastern Sentry”, răspuns ferm la provocările Rusiei pe flancul estic apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Care sunt cele mai vândute bunuri de lux în online la nivel UE: 17% sunt achiziționate la mâna a doua

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 18:49

Mediafax

Aproape o treime din toate achizițiile de modă, frumusețe și produse de lux din Europa se realizează online. Totuși, o mare parte din aceste vânzări nu se fac prin retaileri de modă sau lux, ci prin platforme multinaționale. Până la 17% merg deja către piețe de second-hand, precum Vinted.

Un sfert din toată moda, online

30,5% din tot comerțul cu produse de modă, frumusețe și lux are loc online: comerțul electronic a reprezentat 224 de miliarde de euro din totalul de 734,5 miliarde de euro în vânzări în Uniunea Europeană și Regatul Unit anul trecut.

Bunurile de lux obțin cea mai mare pondere online: aproape jumătate dintre vânzări se fac digital, comparativ cu 25,7% în modă și 37,2% în frumusețe. Din această sumă, consumatorii au cheltuit 96 de miliarde de euro în afara granițelor.

E-commerce în UE: cifre record și noi măsuri de reglementare

Comerțul electronic continuă să crească accelerat în Uniunea Europeană, atât în rândul consumatorilor, cât și al companiilor. Potrivit celor mai recente date Eurostat, publicate în 2025, aproape opt din zece utilizatori de internet din UE, cu vârste între 16 și 74 de ani, au cumpărat online în ultimele 12 luni. Este o creștere semnificativă față de 2014, când doar 59% dintre europeni făceau achiziții digitale, arată Eurostat.

Cele mai active grupe de vârstă rămân tinerii între 25 și 34 de ani, urmați de cei cuprinsi între 35 și 44 de ani. În privința tipurilor de produse, hainele, încălțămintea și accesoriile domină clasamentele, în timp ce comenzile de mâncare de la restaurante și fast food au câștigat teren vizibil în ultimul an.

Tendința ascendentă este vizibilă și în mediul de afaceri. Aproximativ 24% dintre firmele europene au raportat vânzări online în 2024, iar procentul urcă la aproape jumătate în cazul companiilor mari, în timp ce IMM-urile rămân la un nivel de circa 23%. În total, e-vânzările au generat 19% din cifra de afaceri a firmelor din UE, o creștere notabilă față de 14% în urmă cu un deceniu.

Pe măsură ce comerțul electronic devine tot mai important pentru economia europeană, autoritățile caută să echilibreze stimularea cumpărăturilor online cu protejarea pieței interne. În același timp, platformele internaționale și piețele second-hand câștigă tot mai mult teren în preferințele consumatorilor.

Articolul Care sunt cele mai vândute bunuri de lux în online la nivel UE: 17% sunt achiziționate la mâna a doua apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Hopincă, despre școli și grădinițe: „La stat, mai bine decât la privat”

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 18:41

Mediafax

Primăria Sectorului 2 a modernizat 49 de școli și grădinițe pentru noul an școlar.

„La stat mai bine decât la privat. Acesta este obiectivul Primăriei Sectorului 2”, afirmă edilul Rareș Hopincă.

Primăria Sectorului 2 anunță că a modernizat în această vară 49 de școli și grădinițe.

La începutul noului an școlar, reprezentanții administrației locale s-au întâlnit cu directorii unităților de învățământ pentru o ședință de lucru menită să identifice soluții pentru buna desfășurare a procesului educațional.

„Pentru educație, vom găsi mereu soluții”

„La stat mai bine decât la privat. Acesta este obiectivul Primăriei Sectorului 2”, scrie pe Facebook Rareș Hopincă.

El a subliniat importanța colaborării dintre școli, administrația locală și comunitate, astfel încât copiii să învețe în condiții moderne, sigure și stimulative.

„Nu trecem printr-o perioadă ușoară din punct de vedere al finanțărilor și resurselor alocate, însă vreau să dau un mesaj clar: pentru educație vom găsi întotdeauna soluții”, încheie Hopincă.

Articolul Hopincă, despre școli și grădinițe: „La stat, mai bine decât la privat” apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Rusia reduce dobânda-cheie. Cheltuielile de război adâncesc deficitul

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 18:33

Mediafax

Banca Centrală a Rusiei a redus vineri rata dobânzii de politică monetară cu un punct procentual, ajungând la 17%. Măsura a fost luată ca urmare a faptului că economia rusă dă semne clare de oboseală, iar cheltuielile pentru războiul împotriva Ucrainei presează tot mai mult bugetul și inflația.

„Inflația s-a temperat oarecum în iulie și august, dar rămâne ridicată, la 8,2%”, a transmis banca centrală, citată de Associated Press. Instituția a avertizat că „așteptările inflaționiste nu s-au schimbat considerabil în ultimele luni”, ceea ce înseamnă că oamenii și companiile se așteaptă în continuare la scumpiri, iar acest lucru poate face ca inflația să rămână ridicată.

PIB-ul scade, inflația rămâne ridicată

Deși banca încearcă să controleze prețurile, Ministerul de Finanțe pompează fonduri în economie prin comenzi de armament și prime de recrutare, ceea ce a dus la o creștere temporară a salariilor și a consumului: „Aceste măsuri au alimentat creșterea, salariile și inflația în cei 3 ani și jumătate de război”.

Economia rusă încetinește: creșterea anuală a PIB-ului a scăzut la 1,1% în al doilea trimestru, de la 1,4% în primul trimestru și 4,5% la sfârșitul anului trecut. Comparativ cu trimestrul anterior, economia a scăzut cu 0,6%, semn că pierderile se acumulează.

Deși economia și-a pierdut avântul, șomaj e minim, iar veniturile rușilor cresc

Deficitul bugetar al Rusiei a crescut la 4.900 miliarde de ruble (aproximativ 58 miliarde de dolari) în perioada ianuarie-iulie, față de doar 1.100 de miliarde de ruble în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit analiștilor Școlii de Economie de la Kiev – institut de cercetare economică care monitorizează economia rusă în contextul războiului, „cheltuielile au atins 129% din nivelul planificat”, în timp ce veniturile din petrol și gaze au scăzut cu 19%.

Totuși, în pofida sancțiunilor internaționale și a pierderii accesului la piețele europene pentru gazele naturale, economia rusă rezistă mai bine decât se anticipa: „Exporturile de petrol au rămas constante, chiar dacă prețurile au fluctuat, iar șomajul este la minime record, în timp ce veniturile populației sunt în creștere. Primele de recrutare au stimulat consumul, mai ales în regiunile sărace”, arată sursa citată.

Pentru a acoperi deficitul, guvernul vinde obligațiuni în ruble către băncile locale, care le cumpără cu entuziasm, anticipând că dobânzile vor continua să scadă.

Articolul Rusia reduce dobânda-cheie. Cheltuielile de război adâncesc deficitul apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Ucigașul lui Charlie Kirk a fost arestat/ Asasinul este Tyler Robinson, 22 de ani. Mesaje antifasciste găsite pe cartușele acestuia / Autoritățile din Utah cer pedeapsa capitală

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 18:31

Mediafax

UPDATE Autoritățile din Utah cer pedeapsa capitală pentru suspect

Autoritățile din Utah au declarat că vor cere pedeapsa cu moartea pentru suspectul care l-a împușcat pe Charlie Kirk, scrie SkyNews.

Utah, statul în care a avut loc împușcătura, este unul dintre cele cinci state americane care autorizează execuția prin pluton de execuție.

UPDATE FBI are o conferință de presă despre caz și suspect

Conferința de presă a FBI a început cu guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, care a precizat „L-am prins”.

El a spus că un membru al familiei lui Tyler Robinson a contactat un prieten de familie, care apoi a contactat șeriful cu informația că Robinson a mărturisit sau a sugerat că el a comis crima.

Reamintim că suspectul în cazul uciderii activistului american Charlie Kirk a fost identificat ca fiind Tyler Robinson, în vârstă de 22 de ani.

Un membru al familiei a declarat că Robinson devenise „mai implicat în politică” în ultimii ani.

Potrivit FBI un membru al familiei și-a amintit un incident recent în care Robinson a venit la cină înainte de 10 septembrie și a menționat că Charlie Kirk urma să vină la Universitatea Utah Valley, vorbind despre motivul pentru care „nu-l plăcea pe acesta și punctele sale de vedere”.

A fost prezentată și o poză a lui Tyler Robinson

Mesaje inscripționate pe cartușe

Robinson a inscripționat mesaje pe cartușe.

Spencer Cox, guvernatorul statului Utah, a spus că mesaje inscripționate pe cartușe au fost descoperite împreună cu pușca.

El a spus că inscripțiile de pe un cartuș tras erau: „”Notices. Bulges. OWO. What’s this?” ( n.r o traducere în română ce să păstreze sensul original nu a fost posibilă)

Au fost găsite inscripții și pe cartușele nefolosite, a adaugat Cox. El spune că acestea scriau:

  • „Hei, fascistule! Prinde!”
  • „O bella ciao, bella ciao, bella ciao, ciao, ciao” ( refren din celebrul cântec italian anti-fascist)
  • „Dacă citești asta, ești gay. LMAO.”

Colegul de cameră al suspectului Tyler Robinson le-a arătat anchetatorilor mesaje pe Discord, o aplicație de chat în grup, în care Robinson vorbea despre recuperarea unei puști, potrivit guvernatorului statului Utah, Spencer Cox.

Colegul de cameră „le-a permis anchetatorilor să facă fotografii ale ecranului pe măsură ce fiecare mesaj era afișat de colegul lui Robinson”, a declarat Cox astăzi într-o conferință de presă.

„Conținutul acestora includea mesaje asociate cu contactul Tyler, în care se menționa necesitatea de a recupera o pușcă dintr-un punct de livrare, mesaje legate de supravegherea vizuală a zonei în care a fost lăsată pușca și un mesaj care se referea la faptul că pușca a fost lăsată înfășurată într-un prosop”, a detaliat Cox.

„Mesajele se referă, de asemenea, la gravarea cartușelor și la o mențiune despre o lunetă, precum și la faptul că pușca era unică. Mesajele de la contactul Tyler menționau, de asemenea, că acesta își schimbase hainele”, a remarcat Cox.

UPDATE NBC News: Un tânăr de 22 de ani din Utah, ar fi suspectul acuzat de uciderea lui Charlie Kirk

Tyler Robinson, 22 de ani, din Utah, a fost identificat de surse citate de NBC News drept suspectul arestat şi acuzat de uciderea lui Charlie Kirk, cunoscut comentator şi activist politic conservator.

Detalii despre circumstanţele crimei şi motivele acesteia nu au fost încă făcute publice.

Suspectul în cazul asasinării lui Kirk a fost prins, a anunţat preşedintele american Donald Trump în tinpul unei emisiuni la Fox News.

Pe social media au circulă mai multe poze de pe rețele de socializare ale suspectului

UPDATE Ce a spus Trump în interviul în care a anunțat capturarea asasinului

Bărbatul aflat acum în custodia poliției și interogat în legătură cu asasinarea lui Charlie Kirk a fost găsit cu ajutorul unei persoane care îl cunoștea, potrivit președintelui Donald Trump.

„Practic, cineva care îi era foarte apropiat l-a denunțat”, a declarat Trump vineri dimineață, în emisiunea „Fox and Friends”.

„Asta se întâmplă când ai niște fotografii bune”, a spus președintele, referindu-se la fotografiile mai clare ale suspectului publicate joi de FBI.

Trump a spus că informatorul era „o persoană implicată în aplicarea legii, dar era o persoană credincioasă”.

Tatăl persoanei arestate a cooperat cu anchetatorii, a spus Trump.

Președintele a recunoscut că a primit doar o scurtă informare înainte de interviu și a spus: „Sunt întotdeauna supus corectării, dar vă spun doar ceea ce aud”.

UPDATE Surse CNN: Suspectul este interogat

O persoană se află în arest și este interogată în legătură cu împușcarea mortală a activistului conservator Charlie Kirk, potrivit patru surse familiarizate cu cazul, citate de CNN.

Persoana respectivă este încă interogată, potrivit surselor.

Suspectul s-ar fi predat la îndemnul tatălui său, după ce o persoană ce l-a recunoscut i s-a adresat acestuia, a precizat Trump în intervenția de la Fox News.

UPDATE Suspectul în cazul împușcării lui Charlie Kirk se află în arest, afirmă Trump

Donald Trump, președintele SUA, a declarat că forțele de ordine au arestat un suspect în cazul împușcării mortale a activistului conservator Charlie Kirk la o universitate din Utah, relatează Reuters.

El adaugă că autoritățile locale „au făcut o treabă excelentă, toată lumea a colaborat. Totul a ieșit bine”.

„Sper că va primi pedeapsa cu moartea”, a adăugat Trump.

Anterior, în cadrul emisiunii Fox & Friends, Trump a declarat că „cineva foarte apropiat” suspectului l-a denunțat.

El nu a dezvăluit identitatea persoanei respective, dar confirmă că vor exista noutăți în cursul zilei de astăzi.

În actualizare

Articolul Ucigașul lui Charlie Kirk a fost arestat/ Asasinul este Tyler Robinson, 22 de ani. Mesaje antifasciste găsite pe cartușele acestuia / Autoritățile din Utah cer pedeapsa capitală apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

O specie de fluture apărută în Europa alarmează experții climatici

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 18:31

Mediafax

Fluturele alcaparrera (Colotis evagore), prezent în mod obișnuit în zone aride precum Africa și Orientul Mijlociu, a fost observat pentru prima dată în Comunitatea Madrid. Mai exact, a fost văzut în Sierra de Guadarrama, la aproximativ 1.200 de metri altitudine, fapt care, potrivit asociației ZERYNTHIA, reprezintă un nou semnal al crizei climatice, scrie EFE.

Înregistrarea speciei a fost documentată pentru prima dată în această zonă pe 30 iunie 2025, coincizând cu cea mai călduroasă lună a anului în Spania. Exemplarul observat era o femelă solitară, vizibil uzată și cu aripile deteriorate, ceea ce indica o proveniență îndepărtată.

De obicei, aceste observații sunt sporadice, fără formarea unor populații stabile, din cauza intoleranței la frig și a lipsei principalei plante de hrană pentru omizi.

O specie africană în expansiune

Colotis evagore este un piérides termofil și migrator, cu o subspecie iberică numită Colotis evagore nouna, stabilită permanent în sud-estul peninsulei încă din a doua jumătate a secolului XX. Totuși, până acum prezența sa era exclusivă în sudul Spaniei, în special în Andaluzia orientală și Murcia. Au mai fost semnalate populații nepermanente în Catalonia, Aragón și Valencia, în strânsă legătură cu planta de alcaparra (Capparis spinosa).

În Madrid, unde Capparis spinosa este extrem de rară și apare doar în zone alterate, nu se așteaptă formarea unor populații stabile ale speciei.

Rolul climei

Luna iunie a fost cea mai caldă lună înregistrată în Spania din 1961, cu o anomalie termică de +3,6 ºC față de media perioadei 1991–2020. Temperaturile medii mai ridicate decât în mod normal, înregistrate și în iulie și august, au favorizat expansiunea mai multor specii termofile. Printre acestea se numără și Colotis evagore, care a pătruns în regiunile interioare ale peninsulei, unde în mod obișnuit nu reușește să supraviețuiască iernii.

Mai mulți experți ai Asociației ZERYNTHIA, care au coordonat înregistrarea împreună cu naturaliști locali, au subliniat că astfel de observații sunt esențiale pentru a documenta efectele încălzirii globale asupra biodiversității.

ZERYNTHIA este o asociație non-profit dedicată studiului, popularizării și conservării fluturilor și a habitatelor lor, reprezentând Spania în Federația Europeană Butterfly Conservation Europe. Activitatea sa permite documentarea unor episoade inedite, precum cel din Madrid, care devin mărturii directe ale impactului schimbărilor climatice asupra biodiversității.

„Fluturii migratori precum Colotis evagore reflectă în mod tangibil modul în care schimbările climatice alterează tiparele de comportament, distribuție și reproducere ale faunei”, au explicat reprezentanții.

Acest avistament la Madrid nu implică formarea unei populații stabile a speciei. Totuși, confirmă modul în care schimbările climatice determină expansiunea fluturilor termofili și a altor specii către noi zone din interiorul peninsulei.

Articolul O specie de fluture apărută în Europa alarmează experții climatici apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Tragedie în Maramureș: un elev de 13 ani a decedat după ce a leșinat la școală

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 18:31

Mediafax

Un elev de 13 ani dintr-o localitate din Maramureș a decedat după ce a leșinat la școală. Echipajele medicale nu au reușit să-l resusciteze, iar cadavrul a fost transportat la morga spitalului pentru necropsie. Polițiștii investighează circumstanțele incidentului.

Polițiștii din Maramureș au fost sesizați, vineri, în jurul orei 15.00, prin 112, că un elev a leșinat la o unitate școlară din localitatea Băița de Sub Codru.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa și echipaje medicale, care au încercat resuscitarea minorului de 13 ani, însă, din păcate, acesta a murit.

Cadavrul a fost transportat la morga spitalului pentru efectuarea necropsiei, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale incidentului.

Până în prezent, nu există suspiciuni privind decesul băiatului.

Articolul Tragedie în Maramureș: un elev de 13 ani a decedat după ce a leșinat la școală apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Autoritățile din Utah cer pedeapsa cu moartea pentru suspectul care l-ar fi împușcat pe Charlie Kirk

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 18:29

Mediafax

Știm că persoana în cauză este Tyler Robinson, un tânăr de 22 de ani din Utah.

Guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, a declarat anterior că pedeapsa cu moartea este o opțiune.

Utah, statul în care a avut loc împușcătura, este unul dintre cele cinci state americane care autorizează execuția prin pluton de execuție.

Articolul Autoritățile din Utah cer pedeapsa cu moartea pentru suspectul care l-ar fi împușcat pe Charlie Kirk apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Dispeceratele poliţiei naţionale şi poliţiilor locale ar putea fi integrate

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 18:04

Mediafax

Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut astăzi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, o întrevedere de lucru cu viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, la care a participat şi secretarul de stat Bogdan Despescu.

Discuţiile s-au concentrat pe teme de interes major pentru cetăţeni: implementarea conceptului de fluidizare rutieră în Bucureşti şi judeţul Ilfov, digitalizarea serviciilor publice pentru creşterea accesibilităţii şi reducerea birocraţiei, precum şi operaţionalizare unor dispecerate integrate care să reunească Poliţia Naţională şi poliţiile locale, pentru o mai bună coordonare a intervenţiilor.

Scopul întâlnirii este de a eficientiza serviciile publice şi de a îmbunătăţi siguranţa şi confortul cetăţenilor în activităţile de zi cu zi.

Articolul Dispeceratele poliţiei naţionale şi poliţiilor locale ar putea fi integrate apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Cine este Tyler Robinson, asasinul lui Charlie Kirk. Mesajul „Hei, fascistule! Prinde!”, găsit pe cartușele puștii sale

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 17:58

Mediafax

Tyler Robinson, suspectul de 22 de ani reținut în cazul asasinării lui Charlie Kirk, este activist, conservator și cofondator al organizației Turning Point USA, potrivit People.

El a folosit o armă de tip bolt-action (cu acțiune prin arc), pe care a operat-o de pe o clădire înaltă.

Tyler Robinson ar fi fost dat în primire autorităților de un membru al familiei, care l-a recunoscut într-o fotografie distribuită de oficialii FBI.

Motivul atacului nu este confirmat, dar la conferința de presă susținută de FBI în colaborare cu oficiali guvernamentali, a fost înaintată ideea unui asasinat politic.

Un membru al familiei a declarat că Robinson devenise „mai implicat în politică” în ultimii ani.

Potrivit FBI, un membru al familiei și-a amintit un incident recent în care Robinson a venit la cină înainte de 10 septembrie și a menționat că Charlie Kirk urma să vină la Universitatea Utah Valley, vorbind despre motivul pentru care „nu-l plăcea pe acesta și punctele sale de vedere”.

Spencer Cox, guvernatorul statului Utah, a spus că mesaje inscripționate pe cartușe au fost descoperite împreună cu pușca.

El a spus că inscripțiile de pe un cartuș tras erau: „”Notices. Bulges. OWO. What’s this?” ( n.r. o traducere în română ce să păstreze sensul original nu a fost posibilă)

Au fost găsite inscripții și pe cartușele nefolosite, a adaugat Cox. El spune că acestea scriau:

  • „Hei, fascistule! Prinde!”
  • „O bella ciao, bella ciao, bella ciao, ciao, ciao” ( refren din celebrul cântec italian anti-fascist)
  • „Dacă citești asta, ești gay. LMAO.”
Spencer Cox: „E un atac la libertatea de expresie”

Guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, a declarat în cadrul conferinței:

„E un atac la idealurile noastre, la cine am fost ca națiune, la cine suntem, la cine am putea să fim. E mai mult decât un atac, e un atac la libertatea de expresie, așa cum este ea statuată în Declarația de Independență. (…)

Nu vom fi niciodată în stare sa rezolvăm alte probleme, dacă nu putem avea o confruntare de idei pașnică și în siguranță. În ultimele 48 de ore, am fost cit se poate de mânios și cât se poate de trist.

Cum mânia mă făcea să-mi pierd controlul amintirea lui Charlie mă făcea să-mi revin. Tinerii îl iubeau pe Charlie. Tinerii îl urau pe Charlie”.

„Întotdeauna iartă-ți dușmanii! Nimic nu-i enervează mai mult”

Discursul lui Cox s-a concentrat, de altfel, pe imposibilitatea oamenilor de a avea un dialog contradictoriu, fără recursul la violență:

„Iată ce spunea Charlie: când oamenii au încetat să mai vorbească, s-a născut violența. Întotdeauna iartă-ți dușmanii! Nimic nu-i enervează mai mult. E important să fii cu picioarele pe pământ. Închide-ți telefonul, deschide-ți Biblia”.

„Putem alege o cale diferită. Nu pretinzând că diferențele nu contează. Aud tot mai des că cuvintele sunt violență. Cuvintele sunt cuvinte, violența este violență. Acea persoană e în custodia noastră și va fi trasă la răspundere”, a spus Cox, care a admirat reacția pașnică a cetățenilor din Utah, care s-au retras în rugăciune, nu au reacționat violent.

Articolul Cine este Tyler Robinson, asasinul lui Charlie Kirk. Mesajul „Hei, fascistule! Prinde!”, găsit pe cartușele puștii sale apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Scandal în Florida. Un consilier local, presat să demisioneze după un comentariu controversat despre moartea lui Charlie Kirk

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 17:52

Mediafax

Un consilier din localitatea Palmetto Bay, Florida, se confruntă cu reacţii negative şi cu un val de solicitări de demisie din cauza unui mesaj despre moartea lui Kirk.

În postarea ştearsă ulterior, consilierul Steve Cody a numit asasinarea lui Kirk „un sacrificiu potrivit”, potrivit NBC. Consilierul a vrut să răspundă unei remarci cunoscute a activistului din 2023, conform căreia „merită să existe un cost, din păcate, al unor decese cauzate de arme de foc în fiecare an” pentru a păstra drepturile celui de-al Doilea Amendament (dreptul de a purta arme de foc n.r.).

„Charlie Kirk este un sacrificiu potrivit pentru Lorzii noştri: Smith & Wesson. Sfinţite fie numele lor”, a scris Cody.

Ulterior, consilierul a explicat la NBC6 de ce a făcut postarea şi apoi a şters-o.

„Recunosc că nu a fost bine gândită. Regret pentru că a fost lipsită de sensibilitate. Cred că există o anumită ironie în ea, dar a provocat multă durere unor oameni pe care îi cunosc şi pe care îi respect, aşa că am retras-o”, a spus Cody.

Charlie Kirk, în vârstă de 31 de ani, comentator radio şi un aliat influent al lui Donald Trump, a fost împuşcat miercuri într-un campus universitar din Utah.

Articolul Scandal în Florida. Un consilier local, presat să demisioneze după un comentariu controversat despre moartea lui Charlie Kirk apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Bilanțul victimelor în urma atacurilor din Gaza a urcat la cel puțin 50 de morți. Spitalele sunt copleșite

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 15:56

Mediafax

Numărul persoanelor ucise în atacurile israeliene lansate vineri asupra Fâşiei Gaza a crescut la minimum 50, au anunţat surse medicale locale.

Potrivit Al Jazeera, dintre acestea, cel puţin 37 au fost raportate în oraşul Gaza şi în nordul teritoriului aflat sub asediu.

Operaţiunile militare au continuat pe parcursul zilei, iar autorităţile sanitare avertizează că bilanţul ar putea creşte pe măsură ce echipele de salvare intervin în zonele afectate.

Situaţia umanitară din Gaza rămâne extrem de gravă, cu spitale suprasolicitate şi resurse medicale limitate.

Articolul Bilanțul victimelor în urma atacurilor din Gaza a urcat la cel puțin 50 de morți. Spitalele sunt copleșite apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

CNAS: Tratamentele pentru pacienții oncologici sunt asigurate fără întreruperi

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 15:51

Mediafax

Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță că pacienții oncologici beneficiază în continuare de tratamente fără întreruperi.

CNAS monitorizează constant fondurile și a redistribuit 405 milioane lei pentru a acoperi necesarul medicamentelor, evitând sincope în sistem.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite că pacienții oncologici beneficiază în continuare de tratamentele necesare, fără discontinuități.

Instituția monitorizează permanent modul de utilizare a bugetului aprobat și dă asigurări că ia toate măsurile legale pentru a preveni eventualele sincope, până la aprobarea unei rectificări bugetare.

CNAS rămâne atentă la semnalările pacienților

În contextul în care, din septembrie, creditele de angajament pentru medicamentele oncologice din contractele cost-volum nu mai erau suficiente pentru acoperirea integrală a necesarului, CNAS a redistribuit fonduri în valoare de 405 milioane lei, conform solicitărilor spitalelor, astfel încât pacienții să își poată continua tratamentul.

Președintele CNAS, conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan, a solicitat o analiză detaliată a derulării Programului Național de Oncologie la nivel național.

Raportul a arătat că sistemul funcționează adecvat, existând doar probleme punctuale în unele unități medicale din 7 județe și din București, care au fost gestionate operativ.

CNAS subliniază că rămâne atentă la semnalările venite din partea pacienților și a unităților medicale, pentru a interveni prompt atunci când apar dificultăți, și colaborează cu instituțiile partenere pentru ca pacienții din România să aibă acces neîntrerupt la tratamente și servicii medicale.

Articolul CNAS: Tratamentele pentru pacienții oncologici sunt asigurate fără întreruperi apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

CNAS: Tratamentele pentru pacienţii oncologici sunt asigurate fără întreruperi

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 15:48

Mediafax

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite că pacienţii oncologici beneficiază în continuare de tratamentele necesare, fără discontinuităţi. Instituţia monitorizează permanent modul de utilizare a bugetului aprobat şi dă asigurări că ia toate măsurile legale pentru a preveni eventualele sincope, până la aprobarea unei rectificări bugetare.

În contextul în care, din septembrie, creditele de angajament pentru medicamentele oncologice din contractele cost-volum nu mai erau suficiente pentru acoperirea integrală a necesarului, CNAS a redistribuit fonduri în valoare de 405 milioane lei, conform solicitărilor spitalelor, astfel încât pacienţii să îşi poată continua tratamentul.

Preşedintele CNAS, conf. univ. dr. Horaţiu-Remus Moldovan, a solicitat o analiză detaliată a derulării Programului Naţional de Oncologie la nivel naţional. Raportul a arătat că sistemul funcţionează adecvat, existând doar probleme punctuale în unele unităţi medicale din 7 judeţe şi din Bucureşti, care au fost gestionate operativ.

CNAS subliniază că rămâne atentă la semnalările venite din partea pacienţilor şi a unităţilor medicale, pentru a interveni prompt atunci când apar dificultăţi, şi colaborează cu instituţiile partenere pentru ca pacienţii din România să aibă acces neîntrerupt la tratamente şi servicii medicale.

Articolul CNAS: Tratamentele pentru pacienţii oncologici sunt asigurate fără întreruperi apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Un avion United Airlines cu 142 de pasageri a aterizat de urgență în Japonia după o alertă de incendiu la bord

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 15:38

Mediafax

Zborul UA32 al companiei United Airlines, plecat de pe aeroportul Narita din apropiere de Tokyo, a fost deviat către Osaka la aproximativ o oră şi jumătate de la decolare, după ce senzorii au indicat un incendiu în zona de marfă, au anunţat oficiali ai aviaţiei japoneze, scrie Associated Press.

Postul public NHK a difuzat imagini cu pasagerii coborând pe tobogane de evacuare de pe aeronava Boeing 737-800 staţionată pe pistă.

Nu au fost raportate răniţi, iar în filmări nu se observă foc sau fum.

Ambele piste ale Aeroportului Internaţional Kansai au fost închise temporar în timpul operaţiunii.

Autorităţile japoneze investighează dacă a existat într-adevăr un incendiu sau doar o alertă falsă.

Articolul Un avion United Airlines cu 142 de pasageri a aterizat de urgență în Japonia după o alertă de incendiu la bord apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Angel Tîlvăr, decorat de preşedintele Poloniei pentru contribuţia la securitatea regională

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 15:37

Mediafax

Tîlvăr a declarat că primeşte această recunoaştere „cu emoţie şi responsabilitate”, subliniind că este un semn al aprecierii nu doar personale, ci şi al eforturilor României de a fi un aliat de încredere şi un partener strategic pentru Polonia şi întreaga regiune.

În mandatul său la Ministerul Apărării (2023-2025), Tîlvăr a coordonat proiecte majore de securitate într-un context marcat de războiul din Ucraina şi de tensiunile de pe Flancul Estic al NATO. Printre realizările invocate de acesta se numără inaugurarea Centrului European de Instruire F-16 de la Feteşti, sprijinul pentru instruirea piloţilor ucraineni, lansarea iniţiativei comune România–Bulgaria–Turcia pentru siguranţa navigaţiei în Marea Neagră, achiziţia de avioane F-16 şi F-35, modernizarea cadrului legislativ în domeniul apărării şi programe de sprijin pentru personalul militar.

De asemenea, Tîlvăr afirmă că a avut un rol activ în diplomaţia militară, prin participarea la reuniuni internaţionale şi consolidarea parteneriatelor României cu SUA, Canada, Coreea de Sud, Turcia şi Republica Moldova, precum şi prin coordonarea reuniunilor formatului B9.

„Această distincţie mă onorează, dar mai ales mă responsabilizează. Ea confirmă că România şi Polonia rămân unite în prima linie a securităţii europene şi euroatlantice, pe temelia prieteniei, solidarităţii şi a valorilor comune”, a mai transmis fostul ministru al Apărării.

Articolul Angel Tîlvăr, decorat de preşedintele Poloniei pentru contribuţia la securitatea regională apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Bolojan: Opt proiecte de spitale vor fi scoase de la PNRR. Vor trece la Programul Sănătate 2021–2027

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 15:36

Mediafax

„Am convenit ca proiectele care au un stadiu de raportare sub 36% să fie mutate pe lista Programului Sănătate”, a precizat Bolojan.

Printre investițiile vizate se află: noul sediu al Spitalului de Urgență MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, laboratorul de radioterapie de la Spitalul Județean Pitești, relocarea și modernizarea secției de oncologie la Alba Iulia, extinderi la Spitalul nr. 2 Vaslui, Institutul Regional de Oncologie Timișoara, un spital nou la Giurgiu, o clădire pentru secțiile de boli infecțioase și pneumologie în Oradea, precum și investiții la Spitalul Militar din Pitești.

Premierul a subliniat presiunea bugetară uriașă generată de obligația finalizării proiectelor PNRR până anul viitor și a avertizat asupra riscului de pierdere a fondurilor dacă termenele nu sunt respectate.

„Identificarea altor surse de finanțare este singura soluție pentru a menține lucrările, având în vedere că sumele alocate României prin PNRR au fost reduse semnificativ pe componenta de împrumut, iar în același timp există supracontractare și întârzieri în derularea unor proiecte. Investițiile în sănătate trebuie să continue pentru a asigura siguranța pacienților, modernizarea infrastructurii medicale și accesul tuturor românilor la servicii medicale de calitate”, a conchis Bolojan, după o întâlnire la care au mai participatministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, alături de reprezentanți ai spitalelor și ai constructorilor.

Articolul Bolojan: Opt proiecte de spitale vor fi scoase de la PNRR. Vor trece la Programul Sănătate 2021–2027 apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

România riscă să piardă 227 milioane de euro din PNRR: Comisia Europeană critică numirile netransparente din companiile energetice de stat

MediaFax.ro - 12 Septembrie, 2025 - 15:29

Mediafax

Guvernul României a fost informat oficial, în ședința de joi, că România riscă să piardă 227.936.161 de euro din fondurile PNRR, după ce Comisia Europeană a suspendat această sumă din cererea de plată nr. 3, invocând neîndeplinirea integrală a Jalonului 121.

Informarea, întocmită chiar de Ministerul Energiei, arată că procedurile de selecție pentru consiliile de administrație și supraveghere ale companiilor energetice de stat nu au fost derulate integral, transparent și competitiv, potrivit cerințelor din OUG 109/2011.

Jalonul 121 prevede selectarea și numirea, prin proceduri competitive și transparente, a membrilor consiliilor de administrație și supraveghere din companiile energetice de stat. Legislația obligă autoritățile să demareze procedura de selecție în termen de 60 de zile de la expirarea unui mandat sau de la o numire provizorie, tocmai pentru a preveni conducerea prelungită prin interimat. Pe de altă parte, numirile provizorii oferă posibilitatea evitării, cel puțin temporare, a procedurilor laborioase de selecție, menținând astfel un control mai direct asupra conducerii companiilor.

Numire controversată la vârful Hidroelectrica

Cazul Hidroelectrica, compania fanion a statului român din sectorul energetic, este vizat explicit de Executivul european. Potrivit Ministerului Energiei, Comisia a constatat „4 deficiențe în Consiliul de Supraveghere și 2 deficiențe în cadrul Directoratului”. Actualul director general al Hidroelectrica, Károly Borbély, este vizat de observațiile CE, în contextul unui posibil conflict de interese. Comisia a constatat că acesta a fost membru în Consiliul de Supraveghere și în Comitetul de Nominalizare și Remunerare, înainte de a fi numit în funcția de CEO, în cadrul unei proceduri pe care contribuise anterior să o definească.

Deși Ministerul susține că Borbély nu a participat la deciziile esențiale și că selecția a fost realizată de un expert independent, Comisia a concluzionat că „procedura de selecție pentru președintele Directoratului (…) nu îndeplinește condițiile de transparență și competitivitate” și că perioada scurtă dintre demisie și numire „nu poate fi considerată o perioadă de detașare suficientă pentru a evita un conflict de interese”.

Hidroelectrica, vizată și pentru numirea directorului financiar

Și numirea actualului director financiar al Hidroelectrica, Marian Fetița, este vizată de observațiile Comisiei Europene. În documentul transmis Guvernului, se menționează că, în data de 26 februarie 2025, Comisia a solicitat Ministerului Energiei clarificări privind îndeplinirea condițiilor de eligibilitate profesionale pentru funcția de membru al Directoratului. „Persoana numită ca și CFO nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate impuse în procedura de selecție”, iar „dovezile transmise de România nu au putut confirma că deținea o certificare activă ca și auditor financiar, contabil autorizat, consultant fiscal, membru ACCA-UK sau CFA (standardele internaționale de competență profesională în domeniul financiar-contabil n.r)”, a fost concluzia CE.

Ministerul Energiei a solicitat Consiliului de Supraveghere remedierea situației și a avertizat că menținerea acestei deficiențe poate duce la pierderea unei sume de aproximativ 16 milioane de euro din PNRR.

CE Oltenia: selectați în funcții de firma pe care au angajat-o

Și în cazul Complexului Energetic Oltenia, Comisia Europeană a identificat cinci deficiențe în Consiliul de Supraveghere – trei referitoare la procedura de selecție, un post menținut vacant și prezența unui reprezentant al acționarului minoritar – și alte două nereguli în Directorat.

Doi membri ai Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Dan Iulius Plaveti și Cosmin Trufelea, au fost implicați direct în procedura de achiziție a firmei de consultanță ARC Consulting SRL din Cluj, care a fost desemnată să organizeze selecția pentru ocuparea funcțiilor din Directorat.

Comisia Europeană a considerat situația neconformă cu cerințele de guvernanță corporativă asumate prin PNRR, deoarece cei doi membri ai Directoratului au semnat contractul de achiziție cu firma de consultanță, care ulterior i-a selectat chiar pe ei în funcțiile de conducere.

Val de nereguli în companiile de stat din energie

Comisia Europeană a identificat deficiențe privind guvernanța corporativă și în alte companii energetice cu capital de stat: Nuclearelectrica, Romgaz, Oil Terminal, Conpet, SAPE, Electrocentrale Craiova, Midia Green Energy, CNCIR și Complexul Energetic Valea Jiului. Problemele semnalate vizează, în principal, numiri provizorii repetate în lipsa unor proceduri de selecție competitive, proceduri de recrutare nefinalizate sau contracte de mandat încheiate pe durate mai scurte decât perioada legală de patru ani.

În cazul Nuclearelectrica, întreg Consiliul de Administrație este în proces de înlocuire, iar la SAPE, Agenția Națională de Integritate a confirmat starea de incompatibilitate a unui membru al consiliului. La Midia Green, Comisia a constatat trei deficiențe care au dus la demisia sau revocarea membrilor vizați, iar la Conpet și Oil Terminal au fost semnalate nereguli în desfășurarea procedurilor de selecție.

În cazul CE Valea Jiului, Ministerul Energiei nu a declanșat procedura, motivând discuțiile în curs privind modificări legislative, întrucât societatea se află în proces de închidere a activității miniere.

25 de milioane de euro penalități pentru patru scaune

Deși la începutul anului 2025 reprezentanții Guvernului anunțau declanșarea procedurilor de revocare în companiile de stat vizate de Comisia Europeană, inclusiv CE Oltenia, Ministerul Energiei susține acum că nu are instrumente legale pentru a forța revocarea membrilor Directoratelor întrucât prerogativa în acest sens aparține exclusiv consiliilor de supraveghere.

Încercările de a modifica actele constitutive ar fi inutile, spun autoritățile, în condițiile în care contractele de mandat au fost deja semnate. Mai mult, selecțiile în curs pot fi contestate în instanță, iar în cazul Hidroelectrica, refuzul de a relua procesul de selecție pentru Directorat este calificat drept o „ignorare nejustificată” a obligațiilor asumate prin PNRR.

În plus, numai în cazul Hidroelectrica, „revocarea fără justă cauză ar obliga compania la plata unor daune-interese de aproximativ 5 milioane de lei”. În paralel, un calcul preliminar realizat de experții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene estimează o penalitate de cel puțin 25 de milioane de euro pentru menținerea în funcție, contrar cerințelor PNRR, a celor patru membri ai Directoratului de la Hidroelectrica și Complexul Energetic Oltenia.

Schimbare de ministru – schimbare de realitate

În contrast cu poziția actuală a ministerului, fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, susținea într-o postare publică din 27 iunie 2025, intitulată „Adevărul despre șefii din energie și PNRR”, că problema Jalonului 121 a fost deja remediată în timpul mandatului său și că toți membrii consiliilor vizați de Comisie au fost revocați, că s-au emis ordonanțe care permit revocarea celor incompatibili și că procedurile de selecție pentru înlocuirea lor erau deja declanșate.

„Revocarea persoanelor semnalate în comunicările CE a fost făcută deja, în timpul mandatului meu, fiind revocați prin AGA toți membrii CA/CS indicați de analiza europeană. Tot în mandatul meu, au fost adoptate în Guvern OUG nr. 4/2025 și nr. 22/2025, care clarifică și simplifică mecanismul de revocare, oferind temei legal pentru înlăturarea oricărui membru incompatibil sau numit fără respectarea cerințelor de profesionalism, experiență și independență. De asemenea, legislația de guvernanță corporativă a fost pusă în acord cu observațiile Comisiei Europene”, transmitea Sebastian Burduja, menționând că „mereu a spus adevărul”.

„Avem o soluție deja funcțională. Și este valabilă pentru orice alt caz care poate apărea. Nu e nevoie să schimbăm abordarea „de acum înainte” pentru că această schimbare a avut deja loc, în strânsă coordonare cu experții Comisiei Europene”, scria ministrul de atunci al energiei, precizând că „România nu va pierde nicio sumă din cauza acestui jalon”.

Contestați, dar greu de înlăturat

În lipsa unor pârghii legale directe și cu contracte de mandat deja încheiate, autoritățile se confruntă cu un blocaj profund: doar consiliile de supraveghere pot decide revocarea membrilor Directoratului, iar în unele cazuri, aceste consilii includ tocmai persoane implicate în selecțiile contestate de Comisia Europeană.

Plecarea „de bunăvoie” a celor din Directorat este puțin probabilă, mai ales în condițiile în care funcțiile sunt bine remunerate și vin cu influență asupra deciziilor strategice și administrative.

Doar 65,5% dintre procedurile asumate prin Jalonul 121 au fost finalizate, potrivit constatărilor CE, iar termenul pentru remedierea tuturor deficiențelor este 28 noiembrie 2025. Dacă România nu prezintă proba completă a conformării, există riscul ca fondurile să fie pierdute definitiv.

De la funcții la pensiile speciale: 869 de milioane blocate din fondurile pentru dezvoltare

Jalonul 121 nu este singurul care a atras sancțiuni. În total, România are 869 de milioane de euro suspendați din cererea de plată numărul 3 a PNRR, ca urmare a neîndeplinirii a trei jaloane: reforma guvernanței corporative în companiile energetice de stat – 227 milioane de euro, 330 milioane de euro pentru că Autoritatea de Monitorizare a Întreprinderilor Publice nu este încă complet funcțională și aproximativ 231 milioane de euro pentru lipsa implementării concrete a reformei pensiilor speciale, potrivit relatărilor Europa Liberă.

Energia, sub control politic. Fondurile, în pericol real

Între riscul de a plăti daune dacă forțează revocarea și pericolul pierderii fondurilor europene dacă nu intervine, statul român rămâne captiv într-o zonă gri – una în care, până acum, cei numiți discutabil nu par dispuși să părăsească funcțiile.

România riscă să piardă bani europeni nu din lipsa fondurilor, ci pentru că nu respectă propriile reguli privind transparența și competența în guvernanța companiilor de stat. În loc să fie un model de reformă, sectorul energetic rămâne vulnerabil la numiri politice, interimate prelungite și proceduri opace.

Articolul România riscă să piardă 227 milioane de euro din PNRR: Comisia Europeană critică numirile netransparente din companiile energetice de stat apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator - MediaFax.ro