„Negocierile de la Istanbul nu sunt necesare pentru o pace de compromis, pe baza unor condiții irealiste inventate de cineva, ci pentru victoria noastră rapidă și distrugerea completă a guvernului neo-nazist”, a transmis Medvedev într-un mesaj publicat pe Telegram, subliniind că aceasta este ideea centrală a memorandumului de pace rusesc transmis Ucrainei cu o zi înainte, notează baha.
Tot marți, s-a raportat că Rusia a propus un cadru de încetare a focului, ca parte a planului său de pace, solicitând retragerea completă a trupelor ucrainene din regiunile Donețk, Luhansk, Zaporijia și Herson, teritorii pe care Moscova le consideră rusești.
Ucraina propune o nouă rundă de negocieriUcraina a propus, luni, după negocierile de pace de la Istanbul, organizarea unei noi runde de discuții cu Rusia înainte de sfârșitul lunii iunie, potrivit The Guardian.
„Propunem părții ruse să organizeze o reuniune până la sfârșitul acestei luni, între 20 și 30 iunie”, a declarat ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, după discuțiile de la Istanbul. El a adăugat că delegațiile ar trebui să încerce să convină asupra unei întâlniri între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin.
În luna mai, Zelenski i-a propus lui Putin să se întâlnească personal cu el la Istanbul, după ce președintele rus a respins cererea Ucrainei și a aliaților europeni de a aproba o încetare a focului de 30 de zile.
Articolul Medvedev: Scopul negocierilor de la Istanbul este „victoria rapidă” a Rusiei apare prima dată în Mediafax.
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan spune că sufoziunea veche de la mina turistică de la Praid a fost acoperită luni după-amiază și până marți la prânz nu s-a mai extins, ceea ce e „un semn bun” cum că această mină ar putea fi salvată.
Întrebat, marți, dacă, în ceea ce privește Salina Pride, partea turistică, există date care să confirme o posibilă prăbușire, Bogdan Ivan a spus că de luni a fost „o foarte mică sufoziune, care este una mai veche”. Aceasta fost acoperită luni după-amiază pentru a testa dacă se extinde și nu s-a extins până în prezent.
„Nu e nicio schimbare acolo. Ceea ce e un semn bun. Zona care a fost încă de la început sub risc e cea a vechii mine care nu este folosită. E o mină de la 1762, Mina Iosif, care a fost principala sursă prin care apa s-a infiltrat în mina turistică. Dar pentru mina turistică deocamdată nu avem niciun indiciu care să ne conducă spre ipoteza în care ea ar putea să se prăbușească”, a spus Bogdan Ivan, la Digi 24.
Întrebat dacă localnicii evacuați ar putea să revină la locuințele lor, date fiind semnele bune, Ivan a spus că această decizie nu s-a luat încă.
„Informațiile tehnice vor fi partajate cu specialiștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Se vor prezenta opțiunile care există din punct de vedere tehnic și evident că va fi o decizie a Comitetului pentru Situații de Urgență în care specialiștii vor decide dacă populația se va putea întoarce sau nu. Depinde foarte mult de date pentru că ne dorim ca oamenii să fie în siguranță”, a mai spus Ivan.
Articolul Ivan: Deocamdată nu avem niciun indiciu că mina turistică de la Praid ar putea să se prăbușească apare prima dată în Mediafax.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) preconizează în prezent o încetinire a creșterii mondiale la un nivel „modest” de 2,9 %, în scădere de la previziunea anterioară de 3,1 %.
OCDE a dat vina pe creșterea „semnificativă” a barierelor comerciale pentru retrogradare și a avertizat că „perspectivele economice slăbite vor fi resimțite în întreaga lume, aproape fără excepție”, potrivit BBC.
De la revenirea președintelui american Donald Trump la Casa Albă, o listă lungă de țări a fost vizată de taxe vamale, însă abordarea imprevizibilă a liderului privind punerea în aplicare a măsurilor a creat o incertitudine generalizată.
„Preconizăm, practic, o retrogradare pentru aproape toată lumea. Vom avea mult mai puțină creștere și mai puține locuri noi de muncă decât am prevăzut în trecut”, a declarat Alvaro Pereira, economistul șef al OCDE. Grupul a redus, de asemenea, previziunile pentru economia SUA în acest an de la 2,2% la 1,6% și a prezis că creșterea va încetini din nou în 2026.
OCDE a avertizat că SUA sunt expuse riscului de creștere a inflației, lucru pe care Trump a promis în mod repetat că îl va reduce în timpul campaniei sale prezidențiale.
Articolul Avertisment OCDE: Creșterea economică globală afectată serios de taxele impuse de Trump apare prima dată în Mediafax.
„Apa infiltrată în salină, apa care a inundat salina, este acum evacuată, iar asta poate să producă probleme ecologice, pentru că uitându-mă la cifrele comunicate de colegii mei, văd că avem o creştere alarmantă de la o zi la alta. Dacă în data de 29 mai cantitatea de cloruri exprimată în miligrame pe litru, doar cu titlul de exemplu, la priza Fântânele pe Târnava Mică era de 51 de miligrame. Astăzi această cifră a crescut de 10 ori, este în jurul 500 de miligrame pe litru. Ieri (luni – n.r.) a fost şi mai rău. Însă monitorizăm cu atenţie, pentru că în aval de mină, staţiile de tratare existente pot folosi o apă ce are maxim 250 de miligrame pe litru. Orice creştere peste această cantitate depăşeşte puterea de tratare a staţiilor, iar asta înseamnă că apa devine nepotabilă”, spune la Digi24 Mircea Fechet.
El explică faptul că „la 1000 de miligrame începem să avem mortalitate piscicolă, iar la 2000 de miligrame, adică la 2 grame de sare pe litru de apă, practic nu mai supravieţuieşte aproape nimic în cursul respectiv de apă, în funcţie de modul în care va evolua situaţia de la salină”.
Întrebat dacă salinitatea va creşte în următoarea perioadă, el a spus că depinde foarte mult de cantitatea de apă evacuată din salină, în măsura în care vor exista prăbuşiri”.
„Şi experţii spun că întrebarea nu mai e dacă vor exista astfel de prăbuşiri, ci când se vor prăbuşi anumite secţiuni mai mari sau mai mici şi care va fi timpul în care aceste prăbuşiri vor avea loc. Pentru că dacă acest timp va fi de ordinul secundelor sau minutelor, putem avea cantităţi mari evacuate dintr-o dată din salină, cantităţi de apă puternică încărcată la ieşirea din masivul de sare, avem acum 2900 de miligrame pe litru. În acest moment, la 500 de miligrame, nu putem să discutăm despre o mortalitate piscicolă masivă, dar, repet, de la 1000 de miligrame începem să avem şi această problemă. (…) La concentraţii mari, cum spunem popular, saramura arde tot ceea ce atinge”, încheie Fechet.
Articolul Fechet: Cantitatea de cloruri din Târnava Mică a crescut de zece ori apare prima dată în Mediafax.
Într-un context în care cercetarea românească rămâne subfinanțată (cu un buget de doar 0,17% din PIB), USR consideră că este urgent necesară o reformă profundă, centrată pe calitate, responsabilitate și transparență, se arată în mesaj.
„Cercetarea românească nu trebuie să mai fie Cenușăreasa politicilor publice, dar nici refugiul sinecurilor. Susținem cu toată convingerea cercetătorii onești, care își fac treaba în ciuda birocrației și subfinanțării. Ei trebuie susținuți și încurajați. În același timp, nu putem ignora semnalele care au venit de-a lungul anilor și care spun că unele institute folosesc fonduri publice fără responsabilitate, iar cercetarea este pe locul al doilea. Este timpul atât pentru o evaluare clară și o alocare a resurselor publice în funcție de performanță, cât și pentru o exploatare inteligentă a oportunităților oferite de prioritățile europene și de nevoile industriei de apărare”, afirmǎ Ștefan Pălărie, liderul senatorilor USR.
USR propune evaluarea obiectivă a institutelor de cercetare (INCD-uri) și susține în continuare procesul prevăzut prin Legea 25/2023 de integrare voluntară – parte din reformele asumate prin PNRR – fie prin asocieri în consorții, fie prin fuziuni, fie prin trecerea în coordonarea instituțiilor de învățământ superior de stat.
Potrivit partidului, evaluarea trebuie să identifice institutele performante și pe cele care nu justifică finanțarea publică , iar finanțarea ulterioară trebuie să fie condiționată de rezultate clare, nu distribuită uniform.
O altǎ propunere a USR este finanțarea predictibilă, corelată cu performanța:• Bugetare multianuală pentru institutele evaluate pozitiv.
• Alocări transparente și echitabile pentru granturi de cercetare, cu reducerea birocrației și respectarea calendarului competițiilor.
• Realocarea fondurilor iresponsabil cheltuite (inclusiv sporuri excesive) către competiții interne pentru proiecte relevante.
„Pentru ca cercetarea sǎ fie tratată cu respect, este vitalǎ combaterea sinecurilor și abuzurilor. USR nu va tolera folosirea INCD-urilor pe post de „refugii politice”. Solicităm plafonarea legală a sporurilor salariale disproporționate și eliminarea mecanismelor prin care unii directori își acordă singuri beneficii. Sinecurile nu sunt știință. Ele subminează încrederea în cercetători și afectează accesul la fonduri pentru cei merituoși”, se mai arată în comunicat.
USR solicitǎ, de asemenea, alinierea la temele europene și noi surse de finanțare:• Cercetarea din România trebuie corelată cu misiunile Horizon Europe și cu temele majore ale tranziției verzi, digitale și de securitate.
• România trebuie să acceseze fondurile disponibile prin programul strategic Readiness 2030 pentru cercetare în domeniul apărării.
• Susținem implicarea cercetării românești în ecosisteme internaționale, prin parteneriate și reforme legislative adecvate.
„USR va sprijini mereu cercetătorii care fac performanță. Dar nu vom accepta abuzuri mascate în hârtii științifice. Cine vrea bani publici trebuie să-și demonstreze relevanța, utilitatea și integritatea profesională”, conchide Pălărie.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, anunță, marți, că Ministerul a demarat evaluarea tuturor unităților de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul național.
David spune că, în calitate de ministru, abordează lucrurile serios și sistematic.„În Raportul QX (https://www.edu.ro/raportQX) există un diagnostic transparent al sistemului de CDI și propuneri clare de reformă, care vin în întâmpinarea multor îngrijorări pe care le văd în spațiul public. Fără a relua aici detaliat concluziile Raportul QX, deoarece poate fi analizat de oricine este interesat, spun doar în sinteză, așa cum observă, de altfel, și evaluatorii internaționali, că sistemul nostru de CDI suferă de fragmentare (în prea multe unități de CDI, unele prea mici, fără o bună coordonare între ele), de o resursă umană insuficientă (avem cei mai puțini cercetători din țările Uniunii Europene) și, pe alocuri, cu un „mindset” insuficient de competitiv, și de subfinanțare cronică și impredictibilă, ceea ce îi afectează performanța. Fiind la nivel de viziune, țintind arhitectura și mecanismele fundamentale, evident că nu acoperă toate aspectele concrete sau întrebările posibile, dar dacă normalizăm arhitectura și aceste mecanisme fundamentale, multe soluții concrete vor veni de aici, iar pe restul le implementăm ușor într-un astfel de cadru sănătos. Așadar, așa cum am spus, urmăresc cu atenție discuțiile mai vizibile din spațiul public, deoarece multe pot fi inputuri bune la momentul operaționalizării viziunii prezentate în Raportul QX”, arată Daniel David.
Articolul USR: Cercetarea merită respect – bani pentru performanță, nu pentru sinecuri apare prima dată în Mediafax.
Poliţiştii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Cluj au desfăşurat o acţiune de control pe linia prevenirii şi combaterii muncii ilegale a străinilor, în judeţul Cluj.
Verificările au avut loc la punctul de lucru al unei societăţi comerciale care are sediul în judeţul Maramureş şi care activează în domeniul construcţiilor. În urma controlului, au fost identificaţi 10 străini din Nepal, cu vârste cuprinse între 28 şi 41 de ani, care, la momentul controlului, se aflau în şedere ilegală pe teritoriul României.
Ca urmare a celor constatate, reprezentantul societăţii comerciale a fost invitat la sediul structurii de imigrări, pentru continuarea cercetărilor.
Ulterior, societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 100.000 de lei privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, republicată. Potrivit acestui articol, „primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin aflat în şedere ilegală, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată”.
Articolul Zece nepalezi lucrau ilegal la o firmă de construcţii din Cluj. Ar fi ajuns ilegal în țară apare prima dată în Mediafax.
O persoană a murit în regiunea nord-estică a Ucrainei, Harkov, și mai multe au fost rănite în orașul nordic Cernihiv, din Ucraina, în noaptea de luni spre marți, după atacuri rusești, potrivit Reuters.
Lovitură ucraineană provoacă pene masive de curent în teritoriile ocupate de rușiLiderul numit de Kremlin în regiunea ocupată Zaporjie, Evgheni Balițki, a declarat că un atac ucrainean a provocat întreruperi de electricitate în 457 de localități, lăsând peste 600.000 de locuințe fără curent.
Rusia ar fi pierdut 990.800 de soldați în Ucraina, susține KievulDe la lansarea invaziei din 2022, Rusia a pierdut aproximativ 990.800 de soldați, potrivit Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, conform datelor raportate la 3 iunie. Cifrele includ aproximativ 1.100 de pierderi înregistrate doar în ultimele 24 de ore.
Pe lângă pierderile de personal, raportul indică distrugeri semnificative de echipamente: 10.881 de tancuri, 22.671 de vehicule blindate, 50.607 autovehicule și unități de transport carburant, 28.623 de sisteme de artilerie, 1.402 lansatoare multiple de rachete, 1.176 de sisteme de apărare aeriană, 384 de avioane, 336 de elicoptere, 38.748 de drone, 28 de nave și 1 submarin.
Umerov acuză Rusia că face „spectacol diplomatic” la negocierile de paceMinistrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a criticat Rusia pe 2 iunie pentru că întârzie progresul real în cadrul negocierilor de pace de la Istanbul, scrie The Kyiv Independent.
El a declarat că Moscova s-a limitat la prezentarea unui simplu memorandum, fără să se implice constructiv, acuzând partea rusă că „trage din nou de timp” și că face un „spectacol diplomatic”.
Zelenski: Rusia a respins îngrijorările legate de copiii ucraineni răpiți în cadrul negocierilor de pacePreședintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit că, în timpul negocierilor de pace din 2 iunie de la Istanbul, oficialii ruși au recunoscut că au luat copii ucraineni, dar au luat în derâdere eforturile Ucrainei de a aduce subiectul în discuție.
Potrivit lui Zelenski, partea rusă a respins îngrijorarea drept „un spectacol pentru bătrânele europene fără copii”.
Zelenski, deschis la o întâlnire cu Putin și Trump în TurciaPreședintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că este pregătit să se întâlnească atât cu Vladimir Putin, cât și cu Donald Trump în Turcia, pentru a impulsiona obținerea unui armistițiu, anunță The Kyiv Independent.
Vorbind pe 2 iunie, Zelenski a afirmat: „I-am spus președintelui Erdogan că susțin un summit la nivel de lideri, pentru că am impresia că nu va exista un armistițiu fără o întâlnire directă.”
Ucraina și Rusia, aproape de un important acord de schimb de prizonieri după negocierile de la IstanbulDupă negocierile desfășurate la Istanbul, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina și Rusia se pregătesc pentru un schimb de prizonieri de amploare.
Următorul schimb ar putea implica cel puțin 1.000 de persoane din fiecare tabără și ar putea ajunge la un raport de 1.200 pentru 1.200.
Zelenski a mai adăugat că acordul ar putea include și jurnaliști sau deținuți politici aflați în prezent în închisorile din Rusia.
Articolul Războiul din Ucraina, ziua 1196. Umerov acuză Rusia că face „spectacol diplomatic” la negocierile de pace / Zelenski, deschis la o întâlnire cu Putin și Trump în Turcia apare prima dată în Mediafax.
„Se pare că unele persoane de la vârful politicii românești au înțeles, după tot ce s-a întâmplat în societatea noastră, că lumea s-a săturat de aceiași oameni plantați în funcții parcă pe vecie. Au înțeles că e nevoie de oameni noi, nemânjiți, lipsiți de aroganță, care să vină cu un suflu modern și proaspăt și, mai ales, în care societatea să aibă încredere.
În acest context, vinerea care abia a trecut, am avut o întâlnire cu unul dintre liderii politici, întâlnire în cadrul căreia am fost întrebat dacă aș fi dispus să ocup o funcție de secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Neștiind ce să răspund, am zis că cel mai înțelept ar fi să reflectez câteva zile, rămânând să vin cu un răspuns azi (marți -n.r.)”, scrie pe Facebook Marian Godină.
El precizează că, de vineri până marți, a reflectat„Încă de când am devenit cunoscut am suferit, și încă sufăr, de sindromul impostorului. Am simțit de multe ori că sunt pus pe un piedestal mult prea mare, de multe ori sunt stânjenit de laudele primite, am simțit de multe ori că nu merit lucrurile bune care mi s-au întâmplat și care încă mi se întâmplă, cele mai multe datorită vouă, celor care mă urmăriți aici. Sunt stânjenit când sunt numit „scriitor”, m-am simțit de multe ori prost când am primit premii, diplome, invitații etc.
Așadar, primul sentiment pe care l-am simțit când mi s-a făcut propunerea asta a fost tot un soi de jenă pe care mi-e foarte greu să o descriu în cuvinte. Probabil m-am temut ca nu cumva să fie o pălărie mult prea mare pentru mine. M-am gândit zilele astea dacă, în cazul în care propunerea s-ar materializa, aș putea face ceva bun pentru colegii mei din MAI, mi-am pus și câteva idei pe hârtie. M-am gândit și m-am tot gândit. Mi-a fost teamă să nu cad în păcatul trufiei, dar să nu fiu nici laș. Știu că sunt oameni care ar fi acceptat fără să stea pe gânduri. Știu că sunt persoane analfabete care nu și-ar fi pus nicio clipă la îndoială abilitățile și ar fi acceptat fără să ezite, ba chiar și-ar fi dorit funcția de ministru. Eu am stat însă și m-am gândit.
Am luat decizia să nu accept această propunere, dar mă bucur că cineva s-a gândit la mine și sper ca acolo să ajungă un om onest și mult mai bine pregătit decât mine, care să mă facă să fiu și mai împăcat cu hotărârea luată”, încheie Godină.
El nu precizează despre ce lider politic este vorba.
Articolul Marian Godină refuză funcția de secretar de stat în MAI apare prima dată în Mediafax.
O întreprindere privată a fost lovită în micul oraș Balakliia din regiunea Harkov, care se învecinează cu Rusia, ucigând un angajat și rănind mai mulți alții, a declarat Vitali Karabanov, șeful administrației militare a orașului, pe aplicația de mesagerie Telegram.
„Un atac masiv cu drone (vehicule aeriene fără pilot) asupra orașului”, a declarat Karabanov, fără a oferi detalii despre amploarea acestuia.
Atacurile au avut loc la câteva ore după ce delegațiile ruse și ucrainene s-au întâlnit în Turcia pentru negocieri de pace, în cadrul cărora Moscova a declarat că va accepta să pună capăt războiului numai dacă Kievul renunță la noi porțiuni mari de teritoriu și acceptă limitarea dimensiunii armatei sale.
Ucraina a respins în repetate rânduri condițiile Rusiei, considerându-le echivalente cu capitulareaDronele care au căzut pe străzi și clădiri rezidențiale în orașul Chernihiv din nordul țării au provocat mai multe incendii, inclusiv la case rezidențiale, a declarat Dmytro Bryzhynskyi, șeful administrației militare a orașului, pe Telegram.
Patru persoane au fost spitalizate, a declarat Bryzhynskyi. Serviciul de urgență al Ucrainei a declarat că alte 20 de persoane, dintre care opt copii, au primit asistență medicală la fața locului.
Serviciul a publicat pe contul său de Telegram fotografii care arată pompieri luptând cu flăcările în întuneric și medici îngrijind un grup de copii.
În orașul portuar Odessa, din sudul țării, atacurile aeriene rusești din timpul nopții au avariat clădiri rezidențiale și infrastructura civilă, dar nu au existat răniți, a scris primarul Hennadiy Trukhanov pe Telegram.
Amploarea totală a atacului rus din timpul nopții asupra Ucrainei nu a fost cunoscută imediat. Moscova nu a făcut niciun comentariu imediat, iar Reuters nu a putut verifica în mod independent rapoartele ucrainene.
Ambele părți neagă că ar fi vizat civilii în războiul declanșat de Rusia în februarie 2022. Cu toate acestea, mii de civili au murit în conflict, marea majoritate dintre ei fiind ucraineni.
Articolul Un mort și mai mulți răniți în atacurile rusești asupra Ucrainei apare prima dată în Mediafax.
„În cursul acestei dimineţi, 3 iunie 2025, la trecerea la nivel cu calea ferată dintre staţiile Gaieşti-Mătăsaru, trenul R-E 9202 Piteşti – Bucureşti Nord a lovit un vehicul rutier al cărui şofer s-a angajat în trecerea căii ferate fără să se asigure. În urma impactului, locomotiva a fost avariată, iar circulaţia este întreruptă pe ambele fire de circulaţie (pe un fir din cauza accidentului, iar pe celalalt fir CFR SA efectuează lucrări)”, anunţă CFR Călători.
Potrivit sursei citate, trenul îşi va relua circulaţia cu o locomotivă de ajutor, după îndepărtarea de pe linie a vehiculului avariat şi finalizarea procedurilor legale.„Menţionăm că pasagerii aflaţi în tren şi personalul feroviar nu s-au aflat în pericol. Până la restabilirea circulaţiei în condiţii de siguranţă, trenurile cu tranzit pe zona afectată staţionează, respectiv R-E 9024, R-E 9251 şi R-E 9201. Detalii despre aspecte referitoare la intervenţia ce are loc ca urmare a întreruperii circulaţiei (timp de remediere şi reluarea acesteia), pot fi solicitate la managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată”, se arată în finalul comunicatului.
O persoană a murit şi două sunt rănite, în urma unui accident care a avut loc marţi dimineaţa, pe Magistrala CF 101, în apropiere de localitatea Cojocaru, judeţul Dâmboviţa. Trenul a lovit o autoutilitară.
Articolul Accident în Dâmboviţa. Locomotiva trenului care a lovit o autoutilitară este avariată apare prima dată în Mediafax.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna aprilie a anului 2025 a fost de 467,4 mii persoane. Cifra este în scădere față de luna precedentă (490,9 mii persoane), dar în creștere față de aceeaşi perioadă a anului precedent (431,0 mii persoane).
Pe sexe, rata şomajului la bărbați a depăşit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 6,0% în cazul bărbaților şi 5,5% în cazul femeilor).
Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 24,8%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada ianuarie – martie 2025.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,5% pentru luna aprilie 2025 (4,7% în cazul bărbaţilor şi 4,2% în cazul femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 73,8% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2025.
Articolul Un tânăr din patru cu vârsta între 15 și 24 de ani este șomer: cea mai mare rată a șomajului apare prima dată în Mediafax.
Cercetătorii de la Universitatea din Virginia au descoperit un posibil punct de cotitură în tratamentul bolii Alzheimer: blocarea unei singure molecule numite STING (stimulator al genelor interferonului) a protejat șoarecii de pierderea memoriei, inflamația cerebrală și deteriorarea neuronală asociate bolii, scrie Science Blog.
Concluziile studiului contrazic teoriile tradiționale, sugerând că Alzheimerul nu este cauzat doar de acumularea plăcilor toxice, ci mai ales de răspunsuri imunitare scăpate de sub control, declanșate de deteriorarea ADN-ului odată cu înaintarea în vârstă.
Deteriorarea ADN-ului alimentează inflamațiaPe măsură ce îmbătrânim, deteriorarea naturală a ADN-ului se acumulează în creier.
Studiul arată că această deteriorare activează STING, care provoacă inflamație cronică și leziuni neuronale.
În Alzheimer, „alarma” STING rămâne permanent activă, accelerând evoluția bolii.
Blocarea STING aduce beneficii multipleLa șoarecii modificați genetic pentru a simula Alzheimerul, ștergerea genei STING a redus formarea plăcilor amiloide cu până la 40%, a diminuat acumularea de proteine toxice și stresul oxidativ și a îmbunătățit memoria. Neuronii din jurul plăcilor au fost mai bine protejați, iar inflamația s-a redus.
Analiza ARN la nivel de celulă unică a arătat că microgliile (celulele imune ale creierului) au trecut de la un comportament distructiv la unul protector.
Speranță pentru o terapie cerebrală cu spectru largDincolo de Alzheimer, STING pare implicat și în Parkinson, SLA și alte boli neurodegenerative.
Blocarea sa ar putea oferi o strategie terapeutică unică. Totuși, STING are și roluri esențiale în combaterea infecțiilor și cancerului, ceea ce impune un echilibru atent între suprimarea imună și protecția necesară.
Studiul a fost publicat în revista Alzheimer’s & Dementia și oferă o nouă perspectivă asupra rolului sistemului imunitar în evoluția bolii Alzheimer. Cercetătorii speră că terapiile care vizează STING pot încetini sau preveni leziunile neuronale. Următorul pas crucial va fi testarea pe oameni în cadrul studiilor clinice, intr-un viitor nu foarte îndepărtat.
Articolul Alzheimerul ar putea fi încetinit prin blocarea unei molecule, arată un nou studiu apare prima dată în Mediafax.
„Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada de Poliție pentru Transportul Public a fost informată, în jurul orei 08.15, despre un incident, în care o persoană s-ar fi precipitat pe calea de rulare a trenului, într-o stație de metrou din Sectorul 4, chiar când acesta intra în stație”, informează Poliția Capitalei.
Polițiștii au stabilit că este vorba despre o femeie în vârstă de 40 de ani.
„De asemenea, din verificări, s-a mai stabilit că aceasta este rănită ușor și nu a suferit leziuni grave produse de un posibil impact cu trenul, întrucât trenul a fost oprit în timp util. La acest moment, mai multe echipaje de prim-ajutor sosite la adresă, intervin pentru a acorda sprijin medical persoanei în cauză. Circulația trenurilor a fost reluată în condiții normale. Activitățile sunt în desfășurare, iar cercetările sunt continuate de Brigada de Poliție pentru Transportul Public – Serviciul Poliție Metrou, pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs incidentul”, se arată în finalul informării.
De asemenea, Metrorex a informat că începând cu ora 08:45, circulația trenurilor de metrou a fost reluată în condiții normale.
Știrea inițială:Potrivit Metrorex, la ora 08:10, în statia de metrou Eroii Revoluției, firul 1, a avut loc o tentativă de suicid.
În urma acestui eveniment, circulația trenurilor de metrou este reorganizată în sistem pendulă între stațiile Constantin Brâncoveranu –Tineretului fir II.
Personalul Metrorex a solicitat intervenția SMURD.
Conform procedurilor interne, organele abilitate, împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Călătorii sunt informați prin sistemul de sonorizare din stații și trenuri.
Articolul Tentativă de suicid la metrou: O persoană a încercat să se sinucidă în stația Eroii Revoluției apare prima dată în Mediafax.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, pun în executare 6 mandate de percheziţie domiciliară, în Baia Mare.
Cercetările se fac în dosare penale deschise pentru săvârşirea infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals informatic.
„În fapt, din cercetări a reieşit că mai mulţi medici ar fi decontat, în perioada 2023 – 2025, servicii medicale în favoarea unor cetăţeni ucraineni, în valoare de peste 1.700.000 de lei, prin prezentarea unor documente false sau cu date inexacte. Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal”, transmite Poliţia Maramureş..
Activităţile de marţi se desfăşoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliţiei Române, pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel, în cadrul operaţiunii JUPITER.
Articolul Maramureş: Medici acuzaţi că au decontat servicii medicale pentru ucraineni cu documente false apare prima dată în Mediafax.
„Într-o Europă care merge spre solidaritate fiscală, România pare că vrea să rămână blocată în trecut! Suntem printre ultimele ţări din Uniunea Europeană care încă nu aplică un sistem de impozitare progresiv. Avem în continuare un sistem de impozite „unice”, care ignoră realităţile sociale şi încurajează inechitatea”, scrie Budăi, marţi, pe Facebook.
Acesta afirmă că nu crede că este normal ca un angajat cu salariul minim să plătească aceeaşi cotă de impozit ca un CEO cu venituri de zeci de mii de euro lunar.
„Nu este corect ca sistemul fiscal să nu facă diferenţa între nevoi reale şi acumulări de avere. Nu este just ca diferenţa de taxare dintre muncă şi capital să fie aşa de mare. Un stat responsabil nu poate construi echilibru social fără un minim de echitate fiscală. Solidaritatea este baza unei societăţi sănătoase. Impozitarea progresivă nu este o invenţie radicală. Este normă în majoritatea statelor europene: Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia – toate au înţeles că nu poţi construi o societate echitabilă cu reguli oarbe. Impozitarea progresivă poate reprezenta un instrument important pentru realizarea unei distribuţii mai echitabile a poverii fiscale şi pentru sprijinirea dezvoltării economice sustenabile”, mai spune Marius Constantin Budăi.
Fostul ministru afirmă că el crede într-un sistem fiscal care ţine cont nu doar de eficienţă, ci şi de umanitate.
„Impozitul progresiv a fost introdus în România pentru prima dată în anul 1923, sub conducerea guvernului liberal al lui Ionel I.C. Brătianu, prin adoptarea Legii nr. 661/1923”, mai spune Budăi.
Articolul Budăi: România, printre ultimele ţări din UE care încă nu aplică un sistem de impozitare progresiv apare prima dată în Mediafax.
Ești într-o formă bună și ai energie pentru sarcini care au tot fost amânate. La serviciu, poți primi un semn de încurajare sau sprijin din partea cuiva cu influență. În familie, evită tensiunile — cineva apropiat ar putea fi mai sensibil decât de obicei.
Horoscop 3 iunie – TaurAi o atitudine pragmatică și reușești să gestionezi bine problemele apărute. Se poate ivi o oportunitate financiară sau o idee legată de economii. Cineva din familie îți cere sfatul și îl va aprecia sincer. Ai grijă la oboseala acumulată.
Horoscop 3 iunie – GemeniZi cu multe interacțiuni și ocazii de a lămuri lucruri din trecut. Poți relua o conversație lăsată neterminată sau să faci pace cu cineva. La muncă, o veste legată de un coleg sau colaborator îți poate influența planurile de viitor.
Horoscop 3 iunie – RacAtenția ta se îndreaptă spre casă și cei dragi. E o zi bună pentru activități gospodărești sau planuri în familie. La muncă, te simți ușor distras, dar reușești să te adaptezi. Spre seară, te poate cuprinde o stare de melancolie — acordă-ți timp.
Horoscop 3 iunie – LeuAi șanse mari să fii remarcat pentru ideile sau inițiativele tale. E o zi potrivită pentru întâlniri sau negocieri. Totuși, ai grijă să nu pari prea autoritar. În plan personal, cineva apropiat are nevoie de înțelegerea ta.
Horoscop 3 iunie – FecioarăTe concentrezi pe eficiență și ordine. Ai chef să faci lucrurile corect și să pui lucrurile la punct, ceea ce îți aduce satisfacție. În relațiile apropiate, fii puțin mai flexibil — nu toată lumea se mișcă în ritmul tău.
Horoscop 3 iunie – BalanțăSimți nevoia să echilibrezi o situație tensionată. Este o zi bună pentru reconciliere sau pentru a exprima ce simți, cu tact. Financiar, e bine să eviți cheltuielile emoționale. Spre seară, o veste de la distanță îți poate schimba starea.
Horoscop 3 iunie – ScorpionLucrezi bine în echipă, deși s-ar putea să fii nevoit să preiei rolul de mediator într-un conflict mic. O informație sau o ofertă interesantă poate veni pe neașteptate. Rămâi atent la semnele din jurul tău.
Horoscop 3 iunie – SăgetătorTe simți entuziast și deschis la nou. Zi favorabilă pentru discuții sincere, întâlniri sociale sau planuri de călătorie. Ai grijă, însă, să nu sari peste detalii importante într-un proiect personal.
Horoscop 3 iunie – CapricornTe concentrezi pe responsabilități și nu vrei să lași nimic neterminat. Eforturile tale sunt observate, chiar dacă nu ți se spune direct. Posibilă tensiune cu cineva din familie legată de o decizie practică.
Horoscop 3 iunie – VărsătorZi plină de idei și motivație. Ai chef să te implici în ceva nou sau creativ. În relațiile personale, poți aduce un suflu proaspăt dacă inițiezi o conversație sinceră. Ai grijă la tendința de a face totul de unul singur.
Horoscop 3 iunie – PeștiAi nevoie de liniște și de timp pentru tine. Poți simți o ușoară epuizare, dar dacă încetinești ritmul, îți vei regăsi echilibrul. O conversație cu cineva apropiat îți poate oferi sprijinul de care ai nevoie.
Articolul HOROSCOP 3 iunie 2025. Zi tensionată pentru raci, berbecii dau lovitura în carieră apare prima dată în Mediafax.
Președintele preaplin Nicușor Dan a fost în prima sa călătorie externă, la Vilnius, la ceva, o sintrofie, o organizație, o inițiativă, nu știu, B9, ceva cum era în perioada interbelică Mica Înțelegere. Țările astea mai mici făceau așa și ele, niște înțelegeri care, sigur, se făceau pulbere când intrau micele înțelegeri în raport cu marile înțelegeri. Domnia sa a plecat cu un avion militar Spartan.
Vai de mine, ce cântări! Cum s-a dus el cu avionul ăla militar și cum a ajuns! Și acolo a fost pus în primul rând, nu în ultimul rând. Cum a fost aplaudat! A fost aplaudat că a zis „e prima dată când vin aici” și, mă rog, ei l-au aplaudat.
Și eu, dacă mă duceam, mă aplaudau. Această cântare a mersului cu avionul militar mă face pe mine, mă obligă să atrag atenția asupra unei campanii, dacă se poate spune, unui fenomen. Asemănător cu fenomenele, cum sunt, anormale, meteorologice.
Și anume, obsesia demnitarilor, a politicienilor de a călători cu mijloace de transport cât mai modeste. Totul a pornit de la Klaus Iohannis, care în călătoriile în străinătate își lua un avion privat.
Și după asta a început o bătălie între politicieni: cine și cu ce mijloc mai modest merge? A venit Bolojan și a introdus avionul de linie. A plecat cu avionul de linie și a pus singur valiza, și a zâmbit stewardesei, și și-a pus singur și centura.
Și și-a suflat nasul singur. Și, vai, ce om modest! Ba chiar a cărat valiza SPP-istului. Apoi a venit Nicușor Dan. Tot așa. Avion de linie, când s-a dus la meetingul de la Varșovia. Uau! A plecat cu avionul de linie. A stat la coadă.
S-a dus și și-a cumpărat singur un sandwich. Și și-a cărat singur valiza. Și s-a șters singur la nas.
Deci, constatăm o evoluție. Eu cred că deocamdată am ajuns la… Și acum s-a considerat că avionul ăsta militar este sub avionul de linie.
Zicem așa: am avut avionul prezidențial pe vremea lui Iliescu. După aceea am avut avionul privat de lux pe vremea lui Iohannis. Apoi am avut avionul de linie, al lui Bolojan și al lui Nicușor Dan.
Acum Nicușor Dan a ajuns la avion militar. Eu cred că următoarea fază va fi mers cu căruța taca-taca-taca.
Nu, cu caleașca. După asta va fi și cu căruța, prima dată căruța cu cai, și apoi căruța cu boi. Și apoi va fi mersul pe jos, ca badea Cârțan. Deci eu cred că asta este… Sigur că, între timp, România se va prăbuși și va crește deficitul bugetar, nu va avea politică externă.
Nu contează. Contează faptul că politicienii noștri, în frunte cu președintele, sunt preocupați de a călători cât mai modest.
Deci nouătatea… politicienii au hotărât să se schimbe. Gata, au zis: „Noi ne schimbăm, nu ne mai aleg ăștia și, în consecință, o să mergem pe jos”. Eu zic că următorul va fi mersul în patru labe.
Târâș nu, că-i prea la limită. Și va fi, să vă spun așa: de la avionul privat de lux al lui Klaus Iohannis, la mersul în patru labe al președintelui Nicușor Dan.
Articolul Ion Cristoiu: De la avionul privat de lux la mersul în patru labe apare prima dată în Mediafax.
Fostul portar legendar al Germaniei și al Bayern München, Oliver Kahn, a anunțat luni că a abandonat planurile de cumpărare a clubului francez Bordeaux, aflat în grave dificultăți financiare.
Decizia a fost comunicată printr-o scrisoare deschisă trimisă ziarului local Sud Ouest, conform AFP.
Kahn a explicat că nu este dispus să plătească suma cerută de 50 de milioane de euro pentru finalizarea tranzacției.
„Prin urmare, în ciuda pregătirilor ample și a analizei riguroase, am luat cu mare dezamăgire decizia bine gândită de a renunța la proiectul nostru de preluare”, a declarat fostul portar în scrisoarea sa.
Bordeaux, de șase ori campioană a Franței, traversează o perioadă foarte dificilă, fiind retrogradata în Nationale 2, liga a patra franceză, din cauza problemelor financiare majore. Clubul cu o istorie glorioasă în fotbalul francez și european se află în căutarea unui investitor care să îl salveze de la dispariție.
Retragerea lui Kahn din negocieri lasă clubul bordelais în continuare în căutarea unei soluții pentru supraviețuire, într-un moment în care timpul pare să se scurgă pentru una dintre formațiile istorice ale fotbalului francez.
Articolul Oliver Kahn renunță la preluarea clubului Borde apare prima dată în Mediafax.
Spotify a continuat să introducă actualizări discrete, dar utile, în ultima vreme, concentrându-se în special pe podcast-uri și pe descoperirea de conținut nou.
Deși Spotify HiFi rămâne în continuare o promisiune de viitor, platforma compensează cu funcții practice care ar putea schimba modul în care utilizatorii interactionează cu aplicația, notează Techradar.
Prima noutate vizează organizarea podcast-urilor în pagina principală prin introducerea unui feed dedicat „Following” care grupează toate emisiunile favorite într-un singur spațiu. Această funcție le permite utilizatorilor să urmărească mai ușor episoadele noi de la creatorii preferați.
În plus, Spotify afișează acum recomandări de podcast-uri direct sub scurtăturile din pagina principală, eliminând necesitatea căutării îndelungate.
De la feed-ul „Following” la „Upcoming Releases” și „Follow-Along”În săptămânile următoare va fi lansată și secțiunea „In this episode”, care va permite creatorilor să facă legături către conținutul menționat în episoade.
A doua funcție majoră este noul hub „Upcoming Releases” din pagina de căutare, care le permite utilizatorilor să vizualizeze și să salveze în avans albumurile care urmează să fie lansate. Hub-ul include două liste: una cu recomandări personalizate bazate pe obiceiurile de ascultare și o listă „Top 10 countdowns” cu cele mai anticipate lansări globale.
Cea de-a treia noutate este funcția „Follow-Along” pentru audiobook-uri, care afișează conținut multimedia suplimentar – fotografii, grafice și melodii menționate în carte – direct în secțiunea „Now Playing”. Utilizatorii pot asculta acest conținut sau îl pot adăuga la playlist-urile personale, transformând experiența audiobook-urilor într-una mai interactivă.
Articolul Spotify lansează discret trei funcții noi care îmbunătățesc experiența utilizatorilor apare prima dată în Mediafax.
„Pot să confirm că cei doi lideri vor vorbi, probabil, în această săptămână”, a declarat ea, potrivit AFP.
Președintele american a acuzat vineri China că nu respectă termenii acordului comercial negociat la 12 mai între cele două țări, la Geneva.
După două zile de întâlniri, Washingtonul și Beijingul au convenit să își reducă temporar tarifele la 30%, respectiv 10%, angajându-se să continue discuțiile în vederea încheierii unui acord comercial.
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat duminică că este „încrezător” că o convorbire la nivel înalt între cei doi lideri ar putea „rezolva” problema.
Articolul Donald Trump și Xi Jinping vor vorbi „probabil” în această săptămână, anunță Casa Albă apare prima dată în Mediafax.