Virusul sincițial respirator este extrem de contagios, cu un indice de infecțiozitate estimat la 4,5, ceea ce înseamnă că o persoană infectată poate transmite virusul, în medie, la peste alte patru persoane. Aproximativ 70% dintre sugari contractează VSR în primul an de viață, iar până la 90% dintre copii până la vârsta de doi ani. Conform datelor internaționale, VSR este responsabil de 50–80% dintre cazurile de bronșiolită și de 31% dintre pneumoniile infantile.
În România, 1 din 50 de sugari este spitalizat în primul an de viață din cauza complicațiilor provocate de VSR. România ocupă locul 6 în Europa la spitalizări VSR la sugarii sub 1 an şi rămâne printre primele țări şi la grupa sub 5 ani, semnalând o incidență mult peste media europeană.
Citeşte comunicatul integral AICI
ISU Olt anunță că explozia s-a produs joi, într-un bloc de locuințe, la o garsonieră situată la etajul trei, în orașul Balș. Explozia a fost urmată de un incendiu, mai transmit pompierii din Olt.
Conform ISU, până în acest moment au fost identificate două victime, cu arsuri și o persoană cu atac de panică.
Pompierii acționează pentru lichidarea incendiului, concomitent cu evacuarea locatarilor.
Autoritățile din județul Olt au activat Planul roșu de intervenție. La fața locului au fost mobilizate șase echipaje SMURD, două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear) și un post medical avansat pentru intervenții în situații de urgență.
Potrivit celor mai recente date citate de Novinite, standardul puterii de cumpărare (PPS) în Bulgaria este de 13.079 euro, ușor mai mare decât cel al României, de 13.023 euro.
Grecia, stat membru al UE din 1981, rămâne în urmă cu 12.436 euro, evidențiind progresul economic rapid al Bulgariei după aderarea la Uniunea Europeană în 2007, împreună cu România.
PPS-ul este un indicator care arată valoarea reală a banilor în fiecare țară și permite comparații directe ale nivelului de trai.
În țările balcanice care nu sunt în UE puterea de cumpărare rămâne mult mai redusă: Turcia se apropie de pragul de 10.000 de euro, Serbia ajunge la 8.971 de euro, iar Macedonia de Nord la 7.609 euro. Albania înregistrează cea mai mică valoare din regiune, de doar 5.098 euro.
Pe lângă vecinii balcanici, Bulgaria depășește și unele state din Europa Centrală. Slovacia are un PPS de 11.433 euro, iar Ungaria 11.999 euro, scrie Novinite.
Pe primul loc în Uniunea Europeană se află Luxemburg, cu un PPS de 38.581 de euro.
Asta înseamnă… „dezvoltare”Presa elenă își exprimă îngrijorarea după ce noile date arată că Grecia a rămas în urma Bulgariei și României la puterea de cumpărare.
Publicația Europost din Grecia critică situația într-un articol intitulat intitulat „Asta înseamnă … «dezvoltare»”.
Europost scrie că aceste date sunt dovada unui progres economic rapid al Bulgariei, în timp ce Grecia continuă să se confrunte cu dificultăți în a îmbunătăți nivelul de trai al populației.
Grecia a traversat în ultimele două decenii o serie de crize economice profunde, marcate de recesiune, programe dure de austeritate și un nivel ridicat al datoriei publice.
Clipul video, publicat inițial de presa rusă și propagat rapid pe platformele online, îl arată pe Putin în timpul unei discuții despre interzicerea dispozitivelor de vapat. Însă atenția publicului a fost captată de aspectul fizic al președintelui: mâini inflamate, o tentă palidă a pielii și o postură generală încordată. Jurnalistul ucrainean Dmytro Gordon a subliniat că „pumnii lui Putin par să-l doară”, adăugând că expresia sa facială sugera un posibil disconfort sau o tensiune musculară.
Un istoric al momentelor controversateAceste îngrijorări nu reprezintă o noutate, starea de sănătate a liderului rus fiind analizată cu atenție în repetate rânduri. În 2022, în timpul unei întâlniri televizate cu ministrul apărării, Serghei Șoigu, Putin a fost filmat agățându-se de marginea mesei, un gest considerat de unii observatori o încercare de a-și stăpâni un posibil tremur al mâinii. Mai recent, în 2024, înregistrări de la o conferință din Kazahstan au surprins mișcări necontrolate ale picioarelor sale, readucând în discuție posibilitatea unei boli neurologice.
De fiecare dată, Kremlinul a negat vehement aceste speculații, insistând că președintele se bucură de „o condiție fizică excelentă” și că examenele medicale anuale nu au identificat nicio afecțiune gravă.
Interpretări medicale și analize politiceDr. Bob Berookhim, un urolog din New York, a declarat pentru Daily Mail că, deși „mișcările observate ar putea fi simptome ale bolii Parkinson sau ale altor tulburări neurologice”, un diagnostic cert nu poate fi stabilit exclusiv pe baza unor înregistrări video.
Pe de altă parte, analiștii în comunicare politică accentuează importanța percepției: pentru un lider autoritar ca Putin, orice semn vizibil de slăbiciune fizică poate fi interpretat ca o vulnerabilitate, cu potențiale consecințe asupra stabilității interne și a imaginii externe a Rusiei.
Discuții despre longevitate și viitorul puteriiZvonurile au fost alimentate și de un recent schimb de replici informal între Vladimir Putin și liderul chinez Xi Jinping. Discuția lor despre „inovații biologice care ar putea extinde speranța de viață la 150 de ani”, deși aparent o glumă, a fost percepută de unii analiști ca un indiciu al preocupării liderului rus pentru longevitate și consolidarea puterii pe termen lung.
În concluzie, deși discursul oficial al Kremlinului promovează imaginea unui lider activ și viguros, frecvența acestor episoade controversate menține aprinsă dezbaterea publică privind starea reală de sănătate a președintelui. Pentru mulți observatori internaționali, condiția fizică a lui Vladimir Putin a încetat să mai fie o problemă personală, transformându-se într-un element cu implicații geopolitice semnificative, capabil să influențeze viitorul politic al Rusiei.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a făcut public un document intern al fostei Securități care demontează mitul instituției atotputernice și infailibile. În realitate, poliția politică a regimului comunist era adesea dezorganizată, superficială și plină de erori jenante. Raportul, datat 25 ianuarie 1968 și emis de Direcția a IX-a – Filaj, arată cum ofițerii pierdeau din atenție „obiective” importante sau se desconspirau prin greșeli banale.
Documentul face trimitere la o consfătuire condusă de Nicolae Ceaușescu, în care liderul comunist reproșa ofițerilor de Securitate „autoliniștirea” și „scăderea simțului vigilenței”. În limbajul de lemn al epocii, se cerea „perfecționarea muncii de filaj” și „creșterea calificării cadrelor”. În traducere liberă: regimul era nemulțumit că „ochiul și timpanul” partidului făcea greșeli care puteau compromite acțiuni de supraveghere.
Filajul Securității: Gafe care ar face de rușine un film de spionajRaportul oferă exemple concrete care, astăzi, par desprinse dintr-o comedie neagră: un urmărit a fost pierdut pentru că ofițerii citeau ziarul în timpul misiunii; într-un alt caz, un „obiectiv” și-a dat seama că este urmărit după ce securiștii au folosit aceeași Volgă vernil două zile la rând — o mașină care „sărea în ochi”; doi cetățeni străini, urmăriți de filaj, au observat agenții și s-au apropiat de mașina lor, spunându-le ironic: „Lucrați foarte slab”. Astfel de situații, descrise în detaliu, arată că Securitatea era departe de imaginea sa oficială de instituție invincibilă și perfect conspirată.
CNSAS notează că principalele cauze ale eșecurilor Securității erau lipsa de atenție (61%), organizarea defectuoasă (23,4%) și confuzia sau necoordonarea (15,6%). În unele cazuri, filajul era pierdut pentru că ofițerii nu asigurau toate ieșirile unui imobil, se odihneau în mașini sau ignorau complet planurile de acțiune.
Raportul arată că, în 1967, Securitatea a înregistrat o ușoară îmbunătățire față de anii precedenți, dar tot însoțită de numeroase „lăsări din filaj” – pierderea țintelor urmărite. Cele mai comune motive: respectarea regulilor de circulație (61,7%), blocajele în trafic (14%) și defecțiunile tehnice la autoturisme (4,3%). În pofida încercărilor de a masca slăbiciunile, documentul demonstrează că Securitatea era departe de imaginea de mașină de represiune perfectă pe care regimul o promova.
„Atotputernica” Securitate, plină de fisuriConcluziile CNSAS sunt clare: instituția care inspira frică în rândul populației era adesea ineficientă și ridicol de neglijentă. În timp ce propaganda o prezenta ca o forță de elită, rapoartele interne arată o realitate de culise mult mai banală — una în care birocrația, delăsarea și prostia subminau chiar și cel mai vigilent „ochi al partidului”.
Cercetarea a arătat că 49% dintre locuitorii din mediul rural își exprimă preferința pentru AUR, 21% pentru PSD, 12% pentru PNL, 7% pentru USR.
De asemenea, 30% dintre persoanele care locuiesc în mediul urban ar opta să voteze cu AUR, 19% dintre aceștia susțin PSD, 17% USR, 17% PNL, 6% UDMR, 5% SENS.
Astfel, cercetarea demonstrează existența unor diferențe consistente între opțiunile de vot din mediul urban și cele din rural în care AUR domină masiv preferințele electorale, urmat la distanță mare de PSD.
Cum explică experții diferențele dintre mediul rural și cel urban„Barometrul Informat.ro – INSCOP relevă diferențe consistente între opțiunile de vot din mediul urban unde competiția se echilibrează între AUR, PSD, USR și PNL, respectiv cele din rural în care AUR domină masiv preferințele electorale, urmat la distanță mare de PSD. Această structură reflectă nu doar opțiuni partizane, ci moduri diferite de raportare la puterea politică și la discursul public. Urbanul, expus la diversitate mediatică și o cultură politică mai deliberativă generează un electorat mai fragmentat, cu preferințe diverse. Ruralul, în schimb, funcționează pe baza unei coeziuni simbolice mai puternice, în care formarea opiniei depinde de rețele tradiționale care, pe fondul problemelor sociale și economice mult mai acute decât în urban, favorizează partidele care cu discurs populist, radical sau care oferă sentimentul de protecție”, a declarat Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research.
Datele au fost culese în perioada 26 octombrie -3 noiembrie 2025. Metoda de cercetare a fost interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 3000 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 1.8%, la un grad de încredere de 95%, au precizat realizatorii barometrului.
Sectorul european al bovinelor a informat miercuri vizavi de necesitatea de a „intensifica eforturile” pentru a atinge noul obiectiv climatic stabilit de Uniunea Europeană, care prevede reducerea cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) până în 2040, comparativ cu 1990, considerând această țintă „foarte ambițioasă”.
Acest lucru a fost detaliat de Philippe Mattart, directorul Apaq-W, Agenția Valonă pentru Promovarea Calității Agroalimentare, într-o discuție cu EFE, în cadrul unui eveniment la Bruxelles privind sustenabilitatea sectorului european de carne de vită.
Bovine „crescute adecvat”Noua țintă stabilită de cei douăzeci și șapte pentru 2040, care menține reducerea emblematică de 90%, reprezintă o provocare pentru sectorul bovin, responsabil de 62% din emisiile întregului sector zootehnic, care, la rândul său, generează 12% din amprenta de carbon totală de origine umană, conform Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).
„Probabil că acest obiectiv climatic este foarte ambițios pentru sectorul agricol, dar cred că suntem obligați să avem obiective ambițioase, și, dacă ne străduim să atingem acest obiectiv, cred că vom găsi soluții și vom îmbunătăți dezvoltarea și calitatea producției în Europa, așa că trebuie să intensificăm eforturile pentru a atinge aceste obiective”, a afirmat Mattart.
Directorul agenției valone a subliniat că sectorul creșterii bovinelor demonstrează că „este posibil” să se crească animalele în mod adecvat și să se găsească soluții împotriva schimbărilor climatice, prin noi tehnici și tehnologii: „Chiar avem la dispoziție instrumentele necesare pentru acest obiectiv”.
Bune practici, captarea CO2 și implicarea consumatoruluiPe de altă parte, directorul Organizației Interprofesionale a Cărnii de Vită din Spania (Provacuno), Javier López, a explicat că firmele spaniole au aproape un deceniu de când își desfășoară producția cu obiectivul neutralității climatice până în 2050, pentru care au fost implementate diverse măsuri.
López a precizat că „primul mare pas” a fost stabilirea unui ghid de bune practici de mediu pentru toate verigile lanțului de producție, pentru a cunoaște sustenabilitatea companiilor și „a vedea cum se poate îmbunătăți”.
„Evident, acest lucru nu se face de azi pe mâine, ci este un efort constant realizat împreună cu știința, care ne oferă cheia pentru a atinge neutralitatea climatică”, a clarificat el.
Purtătorul de cuvânt a subliniat că, pentru ca sectorul să respecte obiectivele climatice, este „absolut esențial” să se lucreze la captarea sau extracția carbonului, care constă în captarea dioxidului de carbon din atmosferă pentru a întârzia sau diminua poluarea.
„Întotdeauna s-a spus ce emitem, dar niciodată nu s-a pus în balanță ce captăm, cât carbon captează pășunile noastre”, a subliniat el.
Consumatorul, un aliatPhilippe Mattart a adăugat că, pentru a atinge obiectivele climatice fără a compromite competitivitatea industriei, soluția constă în „transformarea consumatorului într-un aliat al dezvoltării durabile” și „convingerea acestuia că agricultura europeană este mai bună decât cea din alte continente”.
„Pentru mine, adevărata provocare este să convingem consumatorul, și, dacă reușim, cred că am putea fi câștigătorii competiției dintre continente în ceea ce privește agricultura”, a concluzionat CEO-ul Apaq-W.
Evenimentul, care face parte din campania „Pentru o Europă durabilă, misiunea specială a bovinelor”, ce se va desfășura până la sfârșitul anului 2027, a subliniat că este posibil să se combine „producția de calitate, dezvoltarea rurală și protecția mediului”.
Această rată de referință nu este un preț fix impus de stat. În schimb, ea servește ca ghid statistic pentru piața asigurărilor auto. Această rată este calculată pe baza datelor agregate din ultimii cinci ani (1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2024) și ia în considerare factori precum frecvența și costul daunelor, locația geografică, vârsta șoferului și puterea motorului vehiculului.
Creșterea medie și cine plătește mai multConform raportului ASF:
Tarifele de asigurare în regiunea București-Ilfov continuă să fie substanțial mai mari decât în alte județe. De exemplu, un șofer sub 30 de ani cu un motor puternic (peste 300 kW) se confruntă cu un tarif indicativ de 5.129 lei în București-Ilfov, în comparație cu 3.821 lei în restul țării.
Cu toate acestea, există anumite excepții. Anumite categorii de șoferi, cum ar fi cei cu vârsta cuprinsă între 51 și 60 de ani care conduc vehicule cu motoare între 151 și 200 kW, au înregistrat de fapt o scădere de 3,5%.
Pași practici pentru șoferiRețineți că, în ultimă instanță, companiile de asigurări stabilesc prețul final al poliței pe baza propriilor strategii, a istoricului daunelor și a sistemelor bonus-malus. Rata de referință este doar un punct de referință.
Creșterea medie a ratelor de referință RCA pentru 2025 semnalează o tendință de creștere a prețurilor, alături de o piață în continuă evoluție. Șoferii ar trebui să acorde o atenție deosebită modului în care profilul lor de risc și zona geografică influențează costurile asigurării. O comparație amănunțită și o luare de decizii în cunoștință de cauză pot face o diferență semnificativă.
UPDATE: IPJ Constanța a anunțat că șoferul nu a consumat alcool.
„Din primele cercetări efectuate rezultă că un bărbat ar fi condus un microbuz, ar fi pierdut controlul direcției, iar vehiculul s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului rutier au fost rănite ușor cinci persoane aflate în microbuz. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Constanța.
Din cauza accidentului rutier, traficul pe DN 3 se desfășoară pe o singură bandă de circulație.
Știrea inițială:ISU Constanța anunță că microbuzul de tipul 8+1 locuri s-a răsturnat pe DN3 între localitățile Pietreni și Viișoara. Mașina a ajuns în afara părții carosabile.
În accident au fost implicate nouă persoane. Dintre acestea, trei sunt conștiente și cooperante, transmite ISU Constanța.
La fața locului intervin numeroase echipaje de salvare. Este vorba despre două autospeciale de la Detașamentul Medgidia și de trei ambulanțe SAJ.
Polițiștii au început o anchetă. Ei vor stabili cum s-a produs accidentul.
Liderul USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat joi că a primit aviz pozitiv pentru obținerea cetățeniei române. Politicianul de origine germană a transmis un mesaj pe rețelele sociale, în care le-a mulțumit românilor și țării pe care o numește deja „acasă”.
„România, gata, sunt unul de-al tău! Am trecut de proba de interviu și am primit aviz pozitiv pentru obținerea cetățeniei române. Mulțumesc, România, că m-ai primit în casa ta acum 22 ani. M-ai făcut adult, m-ai făcut european, m-ai făcut mai tenace, mai călduros, mai inventiv. Iar acum m-ai făcut român cu acte în regulă”, a scris Dominic Fritz.
Fritz va depune jurământului „la prima ocazie”Acesta a precizat că următorul pas este depunerea jurământului de credință față de statul român: „Urmează depunerea jurământului, la proxima ocazie. Trăiască România, trăiască Europa!”.
Dominic Fritz, născut în Germania, a venit în România în 2003, implicându-se în proiecte civice și sociale. În 2020, a fost ales primar al Timișoarei, devenind primul cetățean străin ales într-o funcție de primar în România.
Decizia vine după ce SUA au distrus mai multe ambarcațiuni suspectate de trafic de droguri în ultimele luni, ucigând zeci de persoane, ca parte a unei desfășurări militare mai ample în regiune, informează Financial Times.
Temeri privind folosirea informațiilor pentru atacuri ilegaleDouă persoane familiare cu situația au declarat pentru FT că Marea Britanie a încetat să furnizeze anumite informații Statelor Unite din cauza îngrijorărilor că Washingtonul ar putea folosi aceste date pentru a justifica atacuri potențial ilegale.
Royal Navy menține o prezență permanentă în Caraibe, oferind sprijin teritoriilor britanice de peste mări precum Montserrat și Anguilla, iar anul trecut una dintre navele sale de patrulare, HMS Trent, a contribuit la capturarea de narcotice în valoare de aproape un miliard de dolari.
În mod obișnuit, Regatul Unit împarte informații cu Garda de Coastă a SUA pentru coordonarea capturilor, însă decizia de a reține anumite date arată disconfortul unuia dintre cei mai apropiați aliați ai SUA față de noua strategie agresivă a administrației Trump.
Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a declarat că Londra are o „politică de lungă durată” de a „nu comenta chestiuni legate de informații”, dar a subliniat că menține o „relație extinsă de schimb de informații” cu SUA, inclusiv prin parteneriatul Five Eyes.
„Statele Unite sunt cel mai apropiat aliat al nostru în materie de securitate și informații. Continuăm să lucrăm împreună pentru a menține pacea și securitatea globală, a apăra libertatea de navigație și a răspunde amenințărilor emergente”, a spus purtătorul de cuvânt.
Trump insistă asupra „eliminării” suspecților de trafic de droguriLa sfârșitul lui octombrie, președintele Donald Trump a afirmat explicit că strategia SUA este de a ucide suspecții de trafic de droguri, în ciuda avertismentelor unor experți în drept care susțin că astfel de ucideri extrajudiciare ar încălca atât legislația internă americană, cât și dreptul internațional.
El a amenințat, de asemenea, cu atacuri pe teritoriul Venezuelei, intensificând presiunea asupra regimului președintelui Nicolás Maduro.
Din septembrie, SUA au anunțat 19 atacuri în Caraibe și în Pacificul de Est, soldate cu 76 de morți.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că joi dimineață „nu sunt înregistrate autostrăzi sau drumuri naționale cu circulația oprită ca urmare a vreunui accident rutier sau din cauza condițiilor meteorologice”.
Totuși, este ceață care scade vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe artere rutiere din județele Călărași, Constanța, Ialomița și Ilfov.
Pe autostrăzile din preajma Capitalei, A0, A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A 3 București – Ploiești, dar și pe autostrada A4 Ovidiu – Agigea, vizibilitatea este scăzută, pe alocuri, sub 100 de metri.
Autoritățile mai avertizează că este aglomerație în zona marilor și la intrările în București. Astfel, se circulă cu greutate pe DN 1 dinspre Otopeni, DN 1A dinspre Mogoșoaia, pe DN 6 dinspre Bragadiru și DN 7 dinspre Chitila.
De asemenea, este trafic intens pe autostrada A1 București – Pitești, tot la intrarea în capitală, precum și pe Centura București, în zona localităților Bragadiru, Chiajna, Chitila, Otopeni și Pantelimon.
Pentru evitarea accidentelor rutiere, autoritățile le recomandă șoferilor „să adapteze viteza la condițiile drumului și traficului, reducând-o în condiții de ceață, să folosească sistemele de iluminare și dezaburire, să păstreze în mers o distanță de siguranță între autovehicule, să se asigure înainte de schimbarea direcției și să evite manevrele riscante”.
Autoritățile anticorupție ucrainene, prin intermediul NABU și SAP, au dezvăluit o schemă complexă de spălare de bani și corupție, care implică companii paravan, inclusiv cu operațiuni în străinătate. Această operațiune a fost denumită „Midas”, sugerând abilitatea rețelei de a genera profituri ilicite pe orice tranzacție.
La Stampa arată că în centrul investigației se află Timur Mindici, un om de afaceri și lobbyist cu legături strânse cu președintele Zelenski, ambii având un istoric comun în cadrul companiei de producție Kvartal 95. Conform informațiilor obținute, Mindici, cunoscut sub pseudonimul „Carlson”, ar fi exercitat controlul asupra consorțiului energetic Energoatom, percepând comisioane de 10-15% din valoarea contractelor, mascate sub forma unor servicii de consultanță fictive.
Consecințe: demiteri, arestări și fonduri deturnateAceastă anchetă a condus deja la demisia ministrului Energiei, Svitlana Grinchik, și a ministrului Justiției, Herman Galushenko. De asemenea, fostul ministru Ihor Mironyuk și fostul magistrat Dmytro Basov au fost plasați în arest. Procurorii estimează că cel puțin 100 de milioane de dolari au fost deturnați și ulterior spălați prin intermediul unor companii offshore, unele cu legături suspecte chiar cu Moscova.
Se pare că Mindici a părăsit țara, în timp ce alți complici, precum Oleksandr Zukerman, alias „Sugarman”, au fost ținta unor sancțiuni guvernamentale.
Legături cu președinția și implicații politice delicateDeși președintele Zelenski nu este acuzat direct, relațiile sale cu persoanele implicate în scandal ridică întrebări. Documente din cadrul anchetei relevă conversații între indivizi din rețeaua infracțională și o persoană denumită „Volodimir Oleksandrovici”, prenumele și patronimul președintelui.
Reprezentanți ai administrației prezidențiale au subliniat necesitatea ca cei vinovați să fie trași la răspundere, confirmând angajamentul guvernului pentru o transparență absolută.
Impactul asupra sprijinului internațional în context de războiMomentul declanșării acestui scandal este deosebit de critic. În timp ce Ucraina luptă împotriva agresiunii ruse și cu atacuri asupra infrastructurii energetice, dezvăluirea unor potențiale deturnări de fonduri destinate acestei sectoare provoacă un șoc public. În același timp, partenerii internaționali, precum Europa și Statele Unite, analizează acordarea de asistență financiară suplimentară, iar orice indiciu de corupție ar putea afecta negativ acest sprijin.
Un parlamentar ucrainean a avertizat că situația actuală „prejudiciază catastrofal țara”.
Zelenski a promis că nimeni nu va fi deasupra legii. Cu toate acestea, amploarea scandalului „Midas” reprezintă o provocare majoră, nu doar pentru imaginea președintelui, ci și pentru stabilitatea internă a guvernului ucrainean.
Într-o perioadă marcată de ofensiva rusă și de presiuni interne, lupta împotriva corupției se conturează ca fiind cel mai dificil front pentru Volodimir Zelenski.
Propunerea apare în contextul în care liderul francez analizează planuri de a călători în China în decembrie, afirmă surse citate de Bloomberg.
Oficiali de la Palatul Élysée au transmis că Franța dorește să colaboreze cu marile economii emergente dispuse să contribuie la reducerea dezechilibrelor globale.
O invitație cu miză mare pentru MacronInvitarea lui Xi Jinping la summitul de anul viitor de la Evian ar fi o mișcare îndrăzneață din partea lui Macron, al cărui guvern este slăbit pe plan intern, iar principala sa carte rămasă este aceea de a juca rolul de mare om de stat pe scena internațională.
Este normal ca țara gazdă a G7 să invite oaspeți pentru anumite sesiuni ale reuniunii liderilor, însă aceste invitații sunt în mod obișnuit rezervate unor state precum Australia, care sunt mai apropiate de democrațiile G7.
China, temă dominantă în discuțiile G7În ultimii ani, discuțiile din cadrul G7 s-au concentrat tot mai mult pe gestionarea influenței în creștere a Chinei, cu sesiuni dedicate protejării lanțurilor de aprovizionare de potențiale perturbări provocate de China și contracarării războiului Rusiei împotriva Ucrainei, conflict în care națiunile G7 văd Beijingul ca pe un actor-cheie care sprijină Kremlinul. Asta înseamnă că ar fi probabil o discuție tensionată dacă Macron reușește această lovitură diplomatică.
De altfel, nu este clar dacă liderul chinez ar accepta invitația, au spus sursele Bloomberg, și nici dacă ceilalți membri ai G7 ar fi deschiși unei astfel de mișcări.
Pe măsură ce rivalitatea geopolitică dintre Washington și Beijing se intensifică, statele europene încearcă să își mențină relevanța și să își creeze pârghiile necesare pentru a-și apăra propriile interese.
Președintele Donald Trump a semnat miercuri seară proiectul de lege privind finanțarea guvernamentală. Acesta pune capăt unei crize care a amplificat diviziunea dintre republicani și democrați și care a dus lă măsuri fără precedent precum anularea unor proiecte și încercarea de concediere a unor salariați, potrivit AP.
Președintele republican a dat vina pe democrați pentru situație și a sugerat că alegătorii ar trebui să țin cont de efectele crizei în timpul alegerilor intermediare de anul viitor.
„Așadar, vreau doar să spun poporului american că nu ar trebui să uite acest lucru. Când vom ajunge la alegerile intermediare și la alte lucruri, nu uitați ce au făcut țării noastre”, a spus Trump.
Ceremonia de semnare a avut loc la doar câteva ore după ce Camera Reprezentanților a adoptat măsura cu 222 de voturi împotrivă și 209 împotrivă. Senatul a adoptat măsura luni.
Ce conține proiectulPrintre altele, proiectul de lege include o anulare a concedierilor angajaților federali de către administrația Trump. De asemenea, îi protejează pe angajații federali împotriva unor noi concedieri până în ianuarie și garantează că aceștia vor fi plătiți după ce restricțiile de funcționare se vor încheia.
În ceea ce privește Departamentul Agriculturii, documentul semnat de Trump stabilește că persoanele care se bazează pe programe cheie de asistență alimentară vor primi aceste beneficii fără întrerupere pe parcursul restului anului bugetar.
De asemenea, pachetul include 203,5 milioane de dolari pentru a spori securitatea legislatorilor și încă 28 de milioane de dolari pentru securitatea judecătorilor Curții Supreme.
Cel mai important punct de dispută a fost creditul fiscal care influențează valoarea asigurării de sănătate. În medie, primele de asigurare s-ar putea dubla pentru milioane de americani și peste 2 milioane de oameni și-ar pierde complet asigurarea medicală anul viitor, au estimat experții Congresului.
Scandalul Epstein este reaprins odată cu publicarea unei serii de documente de către Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanților din SUA. Printre aceste documente se numără un mesaj din 2011, trimis de Epstein către Ghislaine Maxwell, partenera și complicea sa, în care menționa că Donald Trump „a stat ore întregi la mine acasă cu una dintre fete”.
Mai mult, un e-mail din 2019, adresat chiar lui Michael Wolff, conține o declarație a lui Epstein conform căreia Trump „știa despre fete”. Această afirmație intră în contradicție directă cu poziția publică a fostului președinte, care a insistat constant că s-a distanțat de finanțistul controversat.
O prietenie de 15 ani, cu legături adânciÎntr-un interviu acordat recent, și prezentat de La Stampa, Wolff a descris relația dintre Epstein și Trump ca fiind una de nedespărțit, întinsă pe o perioadă de peste un deceniu.
„Comunicau zilnic, se afișau peste tot împreună, derulau afaceri neclare și erau mereu în preajma modelelor tinere”, a detaliat autorul.
Conform lui Wolff, cei doi împărtășeau „aceleași ispite și același tip de putere”, o combinație pe care o caracterizează drept „toxică și distructivă”.
Imagini compromițătoare și întrebări fără răspunsWolff a vorbit și despre existența unor fotografii cu Trump alături de tinere în ipostaze indecente. El susține că a văzut aceste imagini, dar că ele „au dispărut între timp”. „Nu pot spune dacă au fost distruse, dar sunt convins că au existat”, a adăugat acesta.
Autorul este de părere că administrația Trump a depus eforturi considerabile pentru a bloca publicarea integrală a dosarelor legate de Epstein.
Recent, Michael Wolff a fost acționat în justiție de Melania Trump, ca urmare a menționării numelui ei în contextul legăturii cu Epstein. Scriitorul a răspuns cu un contra-proces, acuzând familia Trump că încearcă să suprime orice discuție publică pe marginea acestui scandal.
„Nimic din ce am declarat nu este defăimător. Adevărul este că Trump și Melania nu doresc ca acest subiect să fie dezbătut”, a punctat Wolff.
El adaugă că, „dincolo de simple zvonuri, există o realitate incomodă a anilor ’80 și ’90, o perioadă în care puterea, banii și abuzul se intersectau într-un mod periculos”.
Privind în perspectivă, Michael Wolff consideră că mandatul lui Trump va lăsa o amprentă profundă asupra scenei politice americane.
„Este un personaj care nu poate fi înlocuit. Când el nu va mai fi în prim-plan, se va închide un întreg capitol din istoria Americii”, concluzionează autorul.
Anunțul vine în urma criticilor dure din partea administrației Trump cu privire la California și alte state care acordă licențe persoanelor aflate ilegal în țară. Problema a intrat în atenția publicului în august, când un șofer de camion neautorizat în SUA a făcut o întoarcere ilegală și a provocat un accident în Florida, în care au murit trei persoane, potrivit AP.
Secretarul pentru transporturi, Sean Duffy, a declarat miercuri că acțiunea Californiei de a revoca aceste permise reprezintă o recunoaștere a faptului că statul a acționat necorespunzător, chiar dacă anterior și-a apărat standardele de licențiere. California a lansat revizuirea permiselor de conducere comerciale emise după ce Duffy și-a exprimat îngrijorarea.
„După săptămâni în care au susținut că nu au făcut nimic greșit, Gavin Newsom și California au fost prinși în flagrant. Acum, că le-am expus minciunile, 17.000 de licențe de transport rutier emise ilegal sunt revocate”, a spus Duffy, referindu-se la guvernatorul statului. „Acesta este doar vârful aisbergului. Echipa mea va continua să forțeze California să demonstreze că i-a îndepărtat pe toți imigrantii ilegali de la volanul camioanelor și autobuzelor școlare.”
Aveau autorizații de muncă valabileBiroul guvernatorului Californiei, Gavin Newsom, a declarat că toți șoferii ale căror permise sunt revocate aveau autorizații de muncă valabile din partea guvernului federal. Inițial, biroul său a refuzat să dezvăluie motivul exact al revocării permiselor, spunând doar că acestea încălcau legea statului. Ulterior, biroul său a dezvăluit că legea statului la care se referea prevedea că permisele expiră la sau înainte de încetarea statutului legal al unei persoane de a se afla în Statele Unite, conform datelor furnizate de DMV.
Gigantul auto japonez Toyota a anunțat joi că va investi până la 10 miliarde de dolari, suplimentar în Statele Unite în următorii cinci ani.
Acest anunț vine în contextul în care Washingtonul face presiuni asupra Japoniei pentru a face investiții de 550 de miliarde de dolari pe teritoriul american, în schimbul unei reduceri a taxelor vamale impuse companiilor japoneze, potrivit Le Figaro.
„Această investiție va aduce investițiile totale ale companiei în Statele Unite la aproape 60 de miliarde de dolari de la începutul operațiunilor în țară, acum aproape 70 de ani ”, a declarat Toyota într-un comunicat. Cu toate acestea, compania nu a furnizat un calendar sau o listă de proiecte.
În februarie anul trecut, Toyota a indicat că investițiile sale cumulate în Statele Unite au totalizat 49 de miliarde de dolari. Grupul are aproximativ 50.000 de angajați în țară, unde are 11 fabrici.
Cea mai recentă locație este o fabrică de producție de baterii din Carolina de Nord, înființată în 2021 și reprezentând o investiție de aproape 14 miliarde de dolari. A început oficial producția după o ceremonie de inaugurare care a avut loc joi.
Taxe vamale plafonateÎn timpul unei vizite la Tokyo la sfârșitul lunii octombrie, Donald Trump declarase deja că Toyota intenționează să investească încă 10 miliarde de dolari în Statele Unite. Acest anunț a fost respins cu prudență a doua zi de companie. „Investiția trebuie să fie continuă… Deși este dificil de confirmat exactitatea cifrei de 10 miliarde de dolari, este cert că vom face investiții semnificative ”, clarificase directorul financiar Kenta Kon la începutul lunii noiembrie.
Exporturile japoneze de automobile către Statele Unite au fost supuse unor tarife vamale de până la 25% impuse de Washington între aprilie și septembrie. Taxele vamale plafonate la 15% pentru automobile au intrat în vigoare la mijlocul lunii septembrie. Toyota estimează impactul tarifelor americane asupra profitului său operațional pentru anul fiscal 2025-2026 la 1,45 trilioane de yeni (8 miliarde de euro).
Miercuri, autoritățile au declarat că mai mulți suspecți au fost arestați în regiunea disputată a Kashmirului, în cadrul anchetei privind explozia de luni, care a avut loc în apropierea monumentului istoric Red Fort, în urma căreia opt persoane au fost ucise și alte câteva au fost rănite.
Autoritățile au anunțat marți că investighează cazul ca posibil terorism – o măsură care oferă autorităților de anchetă puteri mai largi de a aresta sau reține persoane. Dar nu au detaliat public dovezile, potrivit AP.
Cabinetul federal de miniștri, într-o rezoluție adoptată miercuri seară, a numit explozia mașinii „un incident terorist odios, comis de forțe antinaționale”. Nu a oferit alte detalii.
Red Fort, o atracție turistică majoră, este un monument din secolul al XVII-lea și locul unde prim-miniștrii indieni țin discursuri de Ziua Independenței pe 15 august în fiecare an. Dacă se confirmă că este vorba despre un atac deliberat, ar fi cea mai gravă explozie de acest gen din capitala Indiei din 2011 încoace. Cel puțin cinci persoane au fost reținute pentru interogatoriu într-o serie de raiduri efectuate peste noapte în districtul Pulwama, din sudul Kashmirului, au declarat miercuri oficiali ai poliției.
Celulă militantă, destructuratăExplozia de luni a avut loc la câteva ore după ce poliția din Kashmirul controlat de India a anunțat că a destructurat o celulă militantă suspectată că opera din regiunea disputată până la periferia orașului New Delhi. Cel puțin șapte persoane, inclusiv doi medici, au fost arestate, iar poliția a confiscat arme și o cantitate mare de material pentru fabricarea de bombe în Faridabad, un oraș din statul Haryana, aflat în apropiere de New Delhi.
Agențiile de presă indiene relatează că explozia ar putea fi legată de aceeași celulă. Poliția nu a comentat, invocând ancheta în curs. Patru ofițeri de poliție din Kashmir, familiarizați cu cazul, au declarat că ancheta care i-a condus la celulă a început cu o verificare de rutină asupra unor afișe anti-India apărute într-un cartier din orașul Srinagar din Kashmir pe 19 octombrie. Afișele amenințau cu atacuri asupra trupelor indiene staționate în Kashmir.
Cetățeanul chinez este probabil cea mai proeminentă figură dintre presupușii operatori de criminalitate cibernetică din Asia arestați și a fost asociat cu rețele regionale de escrocherii de către SUA, potrivit The Guardian.
În vârstă de 43 de ani, cetățeanul chinez care deține și un pașaport cambodgian, a fost arestat de poliția thailandeză în august 2022 în baza unui mandat internațional și a unei notificări roșii Interpol solicitate de Beijing, care l-a acuzat de desfășurarea de operațiuni ilegale de jocuri de noroc online.
O instanță penală thailandeză a ordonat extrădarea sa în mai anul trecut, iar o altă instanță a confirmat decizia luni, după un apel din partea echipei juridice a lui She.
El va fi extrădat în China pentru a fi judecat pentru operarea de cazinouri și site-uri de jocuri de noroc ilegale, precum și pentru utilizarea Myanmarului ca bază pentru aceste operațiuni ilegale și spălarea de bani, a anunțat miercuri un comunicat al poliției thailandeze.
Centre de fraudă online de la pandemia de Covid-19La momentul arestării sale, el conducea un imperiu al jocurilor de noroc care includea un cazinou de 15 miliarde de dolari, un complex de divertisment și turism numit Shwe Kokko, la granița dintre Thailanda și Myanmar.
Zonele de frontieră dintre Thailanda, Myanmar, Laos și Cambodgia au devenit centre de fraudă online de la pandemia de Covid-19, iar ONU susține că miliarde de dolari au fost câștigate din traficarea a sute de mii de oameni forțați să lucreze în aceste complexe.