MediaFax.ro

Horoscop 14 noiembrie 2025: Taurii se eliberează de poveri, iar Leii se bucură de o zi de introspecție

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 22:30
Horoscop Berbec 14 noiembrie 2025

Un start domol îți oferă exact ritmul de care aveai nevoie. Nu te grăbi, nu lua decizii înainte să-ți așezi gândurile. O pauză scurtă, câteva întinderi sau un moment doar pentru tine îți clarifică direcția și îți aliniază energia pentru restul zilei. Un ritm calm îți aduce productivitate și alegeri inspirate.

Horoscop Taur 14 noiembrie 2025

Astăzi scapi de o povară pe care o tot porți. Poate fi o grijă, o emoție sau o responsabilitate depășită. Renunțarea nu e slăbiciune, ci maturitate. Cu cât intri mai ușor în zi, cu atât atragi energie nouă și deschizi spațiu pentru un început mult mai fresh.

Horoscop Gemeni 14 noiembrie 2025

Claritatea începe cu sinceritatea față de tine. Ai evitat unele adevăruri pentru a păstra pacea cu ceilalți, dar ziua cere autenticitate. O decizie luată din adevăr va fi mai bine primită decât o tăcere prelungită. Intențiile curate te vor ghida impecabil.

Horoscop Rac 14 noiembrie 2025

Planurile pot devia, însă starea ta interioară rămâne prioritară. Nu te obosi să corectezi tot ce nu merge. Lasă-ți energia să se așeze acolo unde simți chemarea. Chiar și o pauză scurtă îți poate readuce echilibrul și forța necesară pentru restul zilei.

Horoscop Leu 14 noiembrie 2025

Ai căutat răspunsuri peste tot, însă ceea ce nu găseai în zgomot va apărea în liniște. Astăzi, tăcerea devine busola ta. Ascultă-ți respirația, emoțiile, ritmul interior. Din calm apare un adevăr puternic, care te luminează mai mult decât orice discuție.

Horoscop Fecioară 14 noiembrie 2025

Unele acțiuni au devenit automate și și-au pierdut sensul. Azi vei vedea clar ce nu te mai servește. E momentul să reevaluezi și să elimini din rutină ceea ce îți consumă energia fără să aducă un beneficiu real. Creează spațiu pentru intenție, nu pentru obișnuință.

Horoscop Balanță 14 noiembrie 2025

Claritatea ta poate deranja, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți la ea. O reacție sensibilă din partea cuiva nu este responsabilitatea ta. Continuă să fii elegant, dar ferm. Adevărul spus cu tact își va găsi locul, iar tu vei rămâne aliniat cu propriile valori.

Horoscop Scorpion 14 noiembrie 2025

Schimbarea vine cu un disconfort inițial, dar asta nu înseamnă că drumul este greșit. Ceva cere ajustare, poate un obicei, poate o atitudine. Acceptă senzația ca parte din vindecare. În spatele ei se ascunde o transformare reală.

Horoscop Săgetător 14 noiembrie 2025

Nu lăsa opinia altcuiva să-ți măsoare valoarea. Reacțiile sau tăcerile celorlalți nu te definesc. Păstrează-ți demnitatea ca o lumânare aprinsă în vânt. Concentrează-te pe drumul tău, pe proiectele tale, pe adevărurile tale. Acolo este puterea.

Horoscop Capricorn 14 noiembrie 2025

Ziua de astăzi e plină de sarcini, dar asta nu înseamnă că trebuie să alergi orbește. Observă detaliile dintre două activități, frumusețea micilor pauze. O respirație, o plimbare scurtă, o cafea savurată cu calm, toate îți reîncarcă energia și îți îmbunătățesc performanța.

Horoscop Vărsător 14 noiembrie 2025

Tot ceea ce hrănești cu atenție crește. Gândurile sunt semințe, iar ce alegi să cultivi îți modelează întreaga zi. Evită concentrarea pe lipsuri. Un singur pas pozitiv, repetat cu intenție, schimbă direcția în care mergi.

Horoscop Pești 14 noiembrie 2025

Dimineața îți stabilește tonul zilei, poate chiar mai mult decât crezi. Nu te arunca în haos imediat după trezire. Alege un început liniștit, câteva minute de respirație, o clipă de tăcere. Un start blând îți va deschide drumul către claritate și energie echilibrată.

Categorii: MediaFax.ro

Dârele negre de pe Marte își dezvăluie secretul după 50 de ani

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 21:59

O nouă analiză a datelor colectate în timp de vehiculele spațiale care monitorizează Marte arată că majoritatea celor două milioane de „dâre de pantă” întunecate de pe Marte se formează prin procese sezoniere de praf antrenat de vânt, și nu prin impacturi seismice, potrivit LiveScience.

Oamenii de știință au dezbătut originea acestor dâre timp de cincizeci de ani, presupunând inițial că sunt rezultatul topirii gheții sau al alunecărilor de teren declanșate de meteoriți, însă cercetările recente arată că aproape toate dârele noi apar fără implicarea apei sau a unor perturbări seismice majore.

Dinamica prafului pus în mișcare de vânt

Cel mai recent studiu a analizat aproximativ 2,1 milioane de dâre înregistrate între 2006 și 2024, concluzionând că vânturile sezoniere suficient de puternice pentru a mobiliza praful sunt responsabile pentru declanșarea majorității alunecărilor.

Cercetătorii au descoperit că doar o fracțiune infimă dintre dâre (mai puțin de 0,1%) sunt asociate cu impacturi de meteoriți sau cu cutremure marțiene, răsturnând ipotezele anterioare despre importanța lor globală.

Cinci zone-cheie și o formare greu de observat

Dârele se concentrează în cinci regiuni principale în care vitezele vântului depășesc frecvent pragurile de deplasare a prafului, permițând unor mici instabilități de suprafață să se transforme în alunecări extinse pe versanți abrupți.

Aceste evenimente au loc, cel mai probabil, la răsărit și apus, ceea ce explică de ce au fost observate atât de rar în mod direct, în ciuda deceniilor de monitorizare orbitală avansată.

Un motor planetar al prafului

Cu aproximativ 80.000 de noi dâre formate în fiecare an, fenomenul poate reprezenta cel mai important contributor singular la praful atmosferic marțian, influențând ciclurile meteorologice și viitoarele explorări umane.

Categorii: MediaFax.ro

Bolojan, despre scăderea consumului, în contextul creșterii TVA: Dacă nu am fi făcut aceste lucruri, efectele ar fi fost mai rele.

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 21:48

„Aceste măsuri au avut niște efecte de contracție economică. Eu nu pot să neg asta, pentru că în momentul în care scazi anumite câștiguri, în mod evident scazi o putere de cumpărare, în momentul în care ridici o taxă sau alta, că este acciză, că este TVA cu 1-2%, în mod inevitabil vei scumpi niște produse, care înseamnă scăderea puterii de cumpărare, aceasta este o realitate pe care nu o putem nega.

Dacă nu am fi făcut aceste lucruri, efectele ar fi fost mult mai rele, pentru că am fi ajuns în situația nu să ne punem problema care sunt efectele unor anumite scumpiri sau unor scăderi ale puterii de cumpărare, ci dacă putem plăti pensii sau salarii”, a declarat Bolojan la Euronews. 

El le-a mulțumit românilor pentru că înțelegerea necesității de a crește taxele și a precizat că Guvernul va trebui să încerce scurtarea perioadei de austeritate prin intermediul măsurilor luate.

„Sunt conștient că nu este o perioadă comodă. Le mulțumesc românilor pentru că înțeleg că trebuie trecut prin acest lucru, iar noi ceea ce trebuie să facem este să ne comportăm responsabil, să încercăm să scurtăm cât mai mult această perioadă prin măsurile pe care le luăm și în același timp să corectăm nedreptățile acolo unde în mod evident sunt flagrante și nu pot fi tolerate de oameni”, a conchis Bolojan. 

Categorii: MediaFax.ro

Ilie Bolojan: „România plătește anual concedii medicale de 6 miliarde de lei. Avem îmbolnăviri programate”

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 21:46

Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi seară, la Euronews, că statul român suportă anual costuri uriașe pentru concediile medicale și că în sistem există numeroase abuzuri.

„Zona de certificate medicale, că ne place, că nu ne place, și aici am avut niște exagerări în ultimii ani. Vă rog să vă gândiți că într-un an de zile, România plătește concedii medicale în valoare de 6 miliarde de lei. Deci 1 miliard 200 de mii de euro este valoarea concediilor medicale pe care le plătește statul român într-un an”, a spus Bolojan.

Premierul României a explicat că analiza făcută de Guvern a scos la iveală un fenomen îngrijorător legat de concediile medicale care se iau.

„Numărul de zile de concediu este exagerat. Când trebuie făcută o punte între Crăciun și Anul Nou, explodează numărul de concedii medicale. Când trebuie făcută o punte între Paștele Ortodox și cel Catolic, din nou explodează datele. Par niște îmbolnăviri programate.”, a mai spus premierul.

Ilie Bolojan a declarat că Guvernul a început deja să ia măsuri pentru reducerea acestor abuzuri.

„Am diminuat plata pentru primele zile de concediu medical, cele care par suspecte, și am dispus controale pentru verificarea acestora. Într-o singură lună am constatat o scădere importantă, cu aproape 50.000 de euro. Dacă acest trend continuă, economia totală va fi de peste zece ori mai mare”, a explicat premierul.

Cu toate acestea, premierul a ținut să facă o precizare importantă. Aceste măsuri nu vizează cazurile reale de boală, ci abuzurile evidente care au loc.

„Nu ne referim la bolile reale, la situațiile medicale care te țin la pat. Ne referim la concedii date prea ușor, pe ochi frumoși, fără o justificare medicală solidă. Aici pierd statul, pierd companiile și se creează o cultură a abuzului.”, a spus Bolojan.

„Nu putem susține un sistem în care o parte din oameni muncesc pentru ceilalți care abuzează. România are nevoie de o disciplină reală în gestionarea resurselor publice și de reguli corecte pentru toți”, a mai precizat el.

Categorii: MediaFax.ro

Premierul despre coaliție: Scandalul politic permanent ne costă din punct de vedere financiar

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 21:39

Stabilitatea politică poate reprezenta 30-40% din evaluarea de încredere a unei țări, iar scandalul politic permanent costă România din punct de vedere financiar.

Întrebat despre mesajele unor lideri politici care au pus problema unei guvernări fără USR, Bolojan a răspuns: „Totdeauna când este un eveniment politic, lansarea unor candidați, congrese, evenimente de partid, tensiunea politică este mai mare și se spun tot felul de lucruri”.

Premierul a explicat că în coaliție trebuie să colaboreze pentru că este o realitate dată de aritmetica parlamentară. „Când eram în administrație locală și în cea centrală, nu faci întotdeauna coaliții cu cine vrei, ci faci coaliții care sunt date de o realitate pe care a hotărât-o electoratul”, a spus Bolojan.

Stabilitatea coaliției este unul din elementele de bază care țin de predictibilitatea României în această situație dificilă bugetară. „Toți cei care suntem în funcții de răspundere, în conducerea partidelor, în guvern, în parlament, avem o răspundere suplimentară și o responsabilitate față de români”, a declarat premierul.

Bolojan a explicat de ce este important acest aspect. Când o țară este evaluată din punct de vedere al încrederii pentru a primi credite, stabilitatea politică și perspectiva pe care o dă guvernarea pot să aibă o pondere care înseamnă 30-40% din evaluarea acelei țări.

„Noi suntem într-o situație dificilă pentru că ne-am împrumutat prea mult în ultimii ani, am luat credite cu viteză prea mare, avem datorii de peste 200 de miliarde de euro”, a spus Bolojan.

Deși gradul de îndatorare al României nu este aparent mare și este mai mic decât media țărilor din Uniunea Europeană, ne apropiem de 60%. Din păcate, gradul de îndatorare va crește pentru că am luat credite în fiecare an în creștere.

Dobânzi de aproape 60 de miliarde de lei

Dobânzile, echivalentul autostrăzii Moldovei, a adăugat premierul.

Anul viitor, doar dobânzile pe care le va plăti România se vor ridica la aproape 60 de miliarde de lei.

„E vorba de aproape 12 miliarde de euro, ceea ce înseamnă cam 3% din PIB-ul României”, a explicat premierul.

România plătește credite la dobânzi mai mari decât țările din regiune și din Europa. Din cauza acestui aspect, gradul nostru de îndatorare aparent este mai mare decât cel real, pentru că plătim dobânzi mult mai mari.

„Dacă nu proiectezi stabilitate politică, dacă atunci când te angajezi că vei face o corecție bugetară nu respecți aceste lucruri sau faci scandal politic în permanență, proiectezi imaginea de nesiguranță, de neseriozitate și asta te costă din punct de vedere financiar”, a avertizat premierul.

Singura șansă pentru România, indiferent de cine este în guvernare, este să-și crească gradul de încredere și rating-ul. „Să dovedim că putem să ne gestionăm banii, să nu ne mai împrumutăm atâta de mult și doar în felul acesta, scăzând această sarcină fiscală, ne vor rămâne spații bugetare să facă investiții, să creeze dezvoltare”, a conchis Bolojan.

Categorii: MediaFax.ro

Ilie Bolojan despre certificatele de handicap: Abuzarea unui sistem creează mari nedreptăți

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 21:35

„Certificatele de handicap din aceste zone arată că anumite lucruri nu se încadrează într-o anumită statistică. Localități unde numărul de cetățeni care beneficiază de aceste drepturi de handicap iese din orice pondere a populației”, a spus premierul, joi, la Euronews. 

Acesta a oferit și un exemplu: „Undeva în județul Mehedinții era un birou vamal, dacă bine țin minte, în care din 11 vameși, 9 erau cu certificate de handicap, un aspect care invalidează statistica”. 

 în afara cazurilor obiective, aceste abuzarea unui sistem creează mari nedreptăți. Creează nedreptăți față de cei care sunt într-adevăr cu probleme grave de sănătate, care poate nu sunt ajutați cât ar trebui să fie ajutați, dar în același timp creează, v-am spus, și niște dezechilibre mari în economie, o lipsa forței de muncă, și o inechitate socială și aceste lucruri trebuie corectate. Inclusiv prin controalele care trebuie făcute, nu se poate altfel”, a mai spus șeful Guvernului. 

 

Categorii: MediaFax.ro

Ilie Bolojan: „Trebuie să creștem vârsta de pensionare către vârsta standard. Să eliminăm posibilitățile de pensionare rapidă”

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 21:34

Într-un interviu acordat joi pentru Euronews, premierul României, Ilie Bolojan, a explicat că pensiile speciale și vârsta redusă de pensionare reprezintă o problemă majoră pentru economia și sistemul social al României.

„Nu mai putem să susținem și nu mai putem suporta nici din punct de vedere al sustenabilității, nici din punct de vedere a unei justiții sociale, o pensionare care să fie între 48 și 50 de ani, deci vârsta de pensionare prea rapidă nu mai poate fi suportată. Aceasta este o realitate pe care nu o putem contesta”, a spus Bolojan.

Premierul a mai declarat că numai 53% dintre românii între 55 și 64 de ani sunt activi economic, România situându-se pe penultimul loc în Europa, după Italia.

„Dacă vrem să avem mai mulți bani la bugetul de stat, pentru sănătate, pentru educație, pentru investiții, acești bani nu pot fi colectați decât de la oamenii care lucrează în România, nu de la cei care nu lucrează”, a explicat premierul.

Bolojan a spus că este necesar să se elimine portițele care permit pensionarea anticipată.

„Trebuie să creștem vârsta de pensionare către vârsta standard, să eliminăm cât mai multe posibilități de pensionare rapidă, pensionare anticipată, să reducem portițele prin care, prin diferite tehnici, certificate medicale care te duc într-o zonă de pensie de invaliditate care nu este acoperită de o boală, sau de indemnizație de handicap”, a explicat premierul.

El a adăugat că problema afectează, în acest moment, un număr foarte mare de români.

„Vă rog să vă gândiți că avem peste 950.000 de cetățeni români care beneficiază de indemnizație de handicap, ceea ce este o pondere destul de mare din populație activă”, a declarat Bolojan.

Bolojan a mai declarat că măsurile care vor fi luate sunt necesare pentru a crește numărul de persoane active în economie și pentru a susține finanțele publice.

„Indiferent cine este în guvernare, astăzi sau mâine, trebuie să luăm măsuri pentru a avea mai mulți oameni în economie și faptul că în acest interval avem doar jumătate, înseamnă că trebuie să facem tot ceea ce ține de noi să eliminăm posibilitățile prin care oamenii nu mai stau în economie pentru că nu este suportabil”, a afirmat Bolojan.

Categorii: MediaFax.ro

Tragedie la o clinică stomatologică: O fetiță de 2 ani a intrat în stop cardio-respirator și a murit

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 21:33

Copilul a intrat în stop cardio-respirator în jurul orei 19:30, iar manevrele de resuscitare nu au reușit să-i salveze viața.

Secția 10 Poliție a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că, la clinica stomatologică, un copil a intrat în stop cardio-respirator.

Polițiștii au mers acolo de urgență și au constatat că sesizarea se confirmă.

Manevre de resuscitare fără succes

Echipajele medicale prezente au făcut manevre de resuscitare.

În pofida eforturilor depuse de cadrele medicale, din nefericire, a fost declarat decesul minorei.

Cazul a fost preluat de către Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă din cadrul Poliției Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Anchetatorii vor stabili toate împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.

Categorii: MediaFax.ro

Bolojan: Pensia medie în magistratură e de 5.000 euro, de 9 ori mai mare decât cea din România

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 21:22

„Vă rog să vă gândiți că o pensie cu care astăzi se iese în magistratură medie este aproape 5.000 de euro astăzi. Gândiți-vă că o pensie medie în România este 550-600 de euro astăzi”, a declarat Bolojan joi seara, la Euronews.

Premierul a subliniat că această diferență foarte mare trebuie corectată. „Adică este o diferență foarte mare între pensia medie și pensia din magistratură și atunci aceste lucruri, că ne place, că nu ne place, trebuie să fie corectate”, a spus Bolojan.

Bolojan a explicat că reforma abordează două aspecte care nu pot fi contestate. Primul este creșterea vârstei de pensionare. Discuția a vizat perioada de tranziție de la actuala situație la vârsta nouă.

„Cu cât această perioadă de tranziție este mai scurtă, cu atât corecția este mai rapidă. Sigur, introducând anumite inequități, pentru că unii se pensionează la anumite vârste, alții accelerat la o vârstă mult mai mare”, a explicat premierul.

Cu cât perioada este mai lungă, efectele de corecție se fac pe o perioadă mai îndelungată. Dar tensiunile în sistem ar fi mai scăzute.

A doua problemă este cuantumul pensiei raportat la ultimul salariu. În proiectul susținut de Guvern, pensia este comparată cu datele din Europa și cu ultimul salariu net.

„Gândiți-vă că astăzi, practic fiind 80% din salariu brut, dar nu mai mult decât ultimul salariu, pensia este cât ultimul salariu”, a spus Bolojan.

Situație anormală

Premierul consideră că aceasta este o situație anormală, indiferent de sistemul de contributivitate. Este vorba de echitate, de diferențele dintre pensia din magistratură și pensia medie din România, de suportabilitatea socială.

„Pe acest aspect, nu s-a căzut, de exemplu, de acord”, a precizat Bolojan, referindu-se la discuțiile cu magistrații.

Bolojan a avertizat că sistemul de pensii trebuie corectat urgent din cauza evoluțiilor demografice. Peste 10 ani, când generația născută în anii 1968-1970 va ieși la pensie, vor fi aproape 500.000 de oameni.

„Gândiți-vă că cei care vin în spate sunt mult mai puțini, 200.000-300.000 de oameni. Peste 15-20 de ani de zile vor intra 150.000 de oameni de la 18 ani în zona de populație activă”, a spus premierul.

„Dacă nu luăm măsuri care să corecteze aceste lucruri cât mai repede posibil, practic amanetăm viitorul României pentru anii următori”, a avertizat Bolojan.

Premierul a subliniat că România plătește astăzi efectele unor decizii greșite luate în anii trecuți și ale unor lucruri care n-au fost făcute la timp.

Categorii: MediaFax.ro

Un avion înregistrat în Turcia a luat foc și apoi s-a prăbușit în Croația, aproape de coasta Mării Adriatice

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 21:11

Potrivit Ministerului Internelor din Croația, citat de AP, aeronava, un model Air Tractor AT-802, a dispărut de pe radar puțin timp înainte de ora locală 17:00. Serviciile de urgență au fost informate 20 de minute mai târziu că un avion a luat foc în apropierea orașului Senj, aproape de coasta Mării Adriatice.

Poliția croată a precizat că aeronava zbura din portul nordic Rijeka către capitala Zagreb și retur.

Alte detalii nu au fost disponibile pe moment.

Avioanele Air Tractor AT-802 sunt utilizate de regulă în agricultură sau pentru stingerea incendiilor.

Potrivit televiziunii croate HRT, avionul aparținea administrației forestiere din Turcia. Echipele de salvare au găsit cadavrul pilotului după stingerea incendiului din aeronavă. El se afla singur în avion, potrivit sursei citate.

Categorii: MediaFax.ro

Germania interzice Huawei din rețeaua 6G

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 21:01

Decizia face parte din eforturile Berlinului de a promova suveranitatea digitală și de a reduce dependența de tehnologia chineză și americană.

„Am decis în cadrul guvernului că, oriunde este posibil, vom înlocui componentele, de exemplu în rețeaua 5G, cu componente pe care le-am produs noi înșine”, a declarat Merz la o conferință de afaceri din Berlin, scrie Bloomberg.

„Și nu vom permite niciun fel de componente din China în rețeaua 6G”.

Germania elimină echipamentele Huawei din 5G

Europa este din ce în ce mai îngrijorată de dependența sa de tehnologia străină. De la semiconductori asiatici la inteligența artificială și infrastructura cloud din SUA, tensiunile comerciale și geopolitice amenință lanțurile de aprovizionare critice.

Anul trecut, Germania a ordonat operatorilor de telecomunicații să elimine echipamentele Huawei din rețelele lor principale. A invocat riscuri pentru securitatea națională. Berlinul ia în considerare acum utilizarea fondurilor publice pentru a plăti Deutsche Telekom AG și altor companii pentru a înlocui echipamentele chinezești, a raportat Bloomberg News luna trecută.

Summit cu Macron: Independență digitală de China și SUA

Merz a declarat că va ridica problema suveranității digitale la summitul cu președintele francez Emmanuel Macron, săptămâna viitoare. „Vom discuta cu industria ce putem face, nu numai pentru a deveni independenți de China, ci și, de exemplu, independenți de SUA, independenți de marile companii de tehnologie”, a spus Merz.

Cancelarul a exclus decuplarea completă de China, care este al doilea partener comercial al Germaniei.

„Nu putem face asta”, a spus el. „China nu poate face asta, dar noi putem face asta și mai puțin”.

Avertisment pentru liderii de afaceri

Liderul de centru-dreapta a avertizat șefii de afaceri că ar trebui să fie conștienți de riscurile pe care și le asumă atunci când au de-a face cu China. Germania nu îi poate proteja întotdeauna.

Ministrul german al finanțelor, Lars Klingbeil, este așteptat să se deplaseze în China pentru discuții săptămâna viitoare.

Categorii: MediaFax.ro

Ministerul Dezvoltării continuă investițiile PNRR, cu 91% din contracte finanțate

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 18:48

„Astăzi guvernul a aprobat memorandumul propus de ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație, avizat de Ministerul de Finanțe și de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin care s-a aprobat continuarea investițiilor finanțate din PNRR, derulate de Ministerul Dezvoltării”, a spus Cseke Attila, joi, într-o conferință de presă. 

„Mesajul nostru către toate autoritățile locale și autoritățile centrale, care sunt beneficiarii acestor investiții, este acela că investițiile din PNRR merg mai departe. Guvernul asigură finanțarea tuturor investițiilor, care au ordini de începerea execuției lucrării la 19 august 2025. Astfel, se vor finanța un număr de 5.372 de contracte, în valoare de 26 miliarde lei cu TVA, ceea ce înseamnă că 91% din contractele încheiate prin Ministerul Dezvoltării pe PNRR, rămân în vigoare și vor fi finanțate. Diferența care nu se finanțează, sunt investiții care, la data de 19 august, nu aveau contracte de execuție de lucrări, deci, practic, sunt prioritizate cele care erau deja în șantier”, a continuat Cseke. 

Din toatlul contractelor, 5.249 de contracte au ca beneficiari unitățile administrativ-teritoriale, iar 123 sunt pentru autorități centrale. 

„Prin aceste contracte, vor fi reabilitate și eficientizate energetic 1.345 de clădiri de învățământ, și anume 772 de școli, 202 licee, 252 de grădinițe și vor fi construite 110 creșe. De asemenea, vor fi reabilitate și eficientizate energetic 191 de clădiri funcționale din domeniul sănătății, din care 49 de spitale, 141 de dispensare și o policlinică. Vor fi achiziționate 1.184 de vehicule nepoluante, din care 68 tramvaie, 60 troleibuze, 625 de autobuze, 431 microbuze. Nu în ultimul rând, vor fi eficientizate energetic 1.900 de clădiri rezidențiale multifamiliare, adică blocuri de locuințe”, a adăugat ministrul. 

„Adoptarea memorandumului presupune un angajament al Guvernului de a finanța, din bugetul de stat, o contribuție financiară de 4.18 miliarde de lei, inclusiv TVA, astfel încât aceste proiecte mature la data de 19 august să poată fi finalizate până la sfârșitul lunii august anul viitor”, mai informează Cseke. 

Ministrul Dezvoltării a precizat că, în urma renegocierii cu Comisia Europeană, proporția finanțării prin granturi a crescut la 72%, reducând partea de împrumut la 28%, punctând: „Înainte aveam 69% finanțare din împrumut, ceea ce însemna că intră pe deficitul bugetului de stat, și 31% grant”. 

Cseke Attila a subliniat că în prezent Ministerul Dezvoltării are un grad de absorbție de 56%, în creștere față de 15% la începutul mandatului, și că memorandumul oferă perspectiva unei absorbții de 100% sau chiar mai mult până în august 2026. 

 

Categorii: MediaFax.ro

Site-urile guvernului din Danemarca, lovite de un atac cibernetic. Grupul care a revendicat două dintre atacuri

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 18:35

Site-urile web ale guvernului, dar și ale unor companii din domeniul Apărării au fost indisponibile din cauza unui atac cibernetic de tip DDoS, care blochează accesul utilizatorului pe site din cauza supraîncărcării serverelor cu trafic.

Potrivit Agenției Protecției Civile, citată de AFP, „mai multe companii și site-uri web daneze se confruntă cu întreruperi și perturbări ale funcționării din cauza atacurilor DDoS”.

Agenția daneză a precizat și că „urmărește îndeaproape situația”, alături de serviciile de informații militare din Danemarca.

Atacul a fost confirmat și de Grupul danez de Apărare Terma. Purtătorul de cuvânt al grupului, Tobias Brun-Falkencrone, a precizat că este „prea devreme” pentru a identifica autorul atacului.

„Suntem bine pregătiți pentru a face față acestui tip de atac cibernetic și am acționat rapid. Nu au existat breșe de securitate și nu s-au pierdut date”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Terma.

Responsabilitatea atacului a fost asumată de Grupul de hackeri pro-ruși NoName057. Atacurile organizate de grup au vizat site-ul web al Ministerului Transporturilor din Danemarca, dar și portalul de stat Borger.dk.

Nu este primul incident de acest gen revendicat de hackerii ruși. Același grup s-a declarat responsabil asupra site-ului oficial al Ministerului Apărării din Finlanda, precum și alte site-uri oficiale.

De asemenea, alți hackeri ruși au fost implicați în scurgerea unor date sensibile despre personalul militar din Ucraina. Datele au fost furate și făcute publice pe servere din Slovacia.

 

Categorii: MediaFax.ro

Antreprenorii orădeni din industriile creative și sociale pot aplica pentru o rezidență antreprenorială în Cetatea Oradea

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 18:18

UniCredit Bank își continuă misiunea de a sprijini antreprenorii și dezvoltarea ecosistemului creativ și social din România, prin lansarea celei de-a cincea ediții a programului „Începătorii – Rezidența Antreprenorială UniCredit”, program de sprijin destinat antreprenorilor creativi care testează și prototipează soluții noi de a ajunge la publicul larg și construi modele de economie creativă sustenabile.

 „La UniCredit Bank credem în puterea comunității și a colaborării. Prin programul Începătorii – Rezidența Antreprenorială UniCredit continuăm să oferim antreprenorilor resurse, spațiu și expertiză pentru a-și transforma ideile în inițiative solide și sustenabile. Extinderea programului la Oradea este un pas firesc în misiunea noastră de a conecta și sprijini ecosistemele antreprenoriale locale din întreaga țară.” Anca Ungureanu, Director Identitate & Comunicare, UniCredit Bank

Citeşte comunicatul integral AICI

Categorii: MediaFax.ro

Guvernul aprobă hotărârea prin care vor fi finanțate lucrările de ecologizare a unor iazuri

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 18:15

Guvernul României a adoptat hotărârea care permite finanțarea lucrărilor de ecologizare a mai multor iazuri de decantare miniere abandonate, unele dintre ele considerate surse majore de poluare pentru comunitățile din apropiere.

Potrivit Dianei Buzoianu, ministrul Mediului, proiectul este rezultatul colaborării dintre Ministerul Mediului și Ministerul Economiei. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va asigura finanțarea, iar Ministerul Economiei va realiza efectiv lucrările.

„În doi ani, trei iazuri toxice lăsate în paragină de zeci de ani vor fi ecologizate. Direcționăm banii din Fondul pentru Mediu în investiții care chiar contează”, a declarat Buzoianu.

Lucrările finanțate vizează punerea în siguranță și ecologizarea iazurilor de decantare aferente unor perimetre miniere abandonate de peste trei decenii: Mina Certej – iazurile Valea Mireșului și Valea Mealu (județul Hunedoara), Mina Teliuc – iazurile nr. 1, 2 și 3 (Hunedoara) și Mina Baia Sprie -iazul Tăuții de Sus (Maramureș). Durata de implementare a proiectelor va fi între 12 și 24 de luni, în funcție de complexitatea lucrărilor și condițiile de mediu.

Finanțarea se acordă până la 31 decembrie 2028, sub formă de ajutor nerambursabil din Fondul pentru Mediu. România are zeci de situri industriale contaminate, moștenite din perioada exploatărilor miniere intensive. Multe dintre ele reprezintă un risc major pentru sănătatea oamenilor și pentru ecosisteme.

„Mai sunt mulți pași de făcut, dar eu mă bucur pentru acest proiect care va salva, la propriu, vieți”, a subliniat Diana Buzoianu.

Categorii: MediaFax.ro

BET închide ziua în creștere ușoară. Banca Transilvania domină prima pagină a tranzacțiilor

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 18:09

Bursa de Valori București a încheiat ziua de joi cu o evoluție pozitivă, iar principalul său indice – BET, care măsoară evoluția celor mai mari 20 de companii listate – a crescut cu 0,54%. Avansul e moderat, dar arată stabilitate pe piața locală. Un alt indicator important, BET-TR, care include și dividendele distribuite de companii, a urcat cu 0,53%.

Și alte barometre ale pieței au avut rezultate similare, în special BETPlus, care reflectă evoluția companiilor mari și medii, aflat și el în creștere cu 0,50%.

Prin contrast, BET-FI, indicele care urmărește evoluția fondurilor de investiții financiare (fostele SIF-uri), a înregistrat o scădere mai accentuată, de 1,07%. Această categorie este sensibilă la schimbările din economie, pentru că fondurile de investiții dețin participații mari în multe companii românești, iar o zi mai slabă pe câteva dintre aceste firme poate trage în jos întregul indice.

Vedeta zilei, Banca Transilvania

Pe partea energetică, BET-NG, care arată evoluția companiilor din domeniul gazelor și energiei, a crescut ușor cu 0,15%, în timp ce ROTX – un indice urmărit la nivel internațional, folosit de investitorii străini – a avansat cu 0,55%.

În privința tranzacțiilor efective, Banca Transilvania a fost vedeta zilei. Investitorii au cumpărat și vândut peste 707.000 de acțiuni, iar valoarea tranzacțiilor a depășit 21,5 milioane de lei, cea mai mare sumă înregistrată joi pe bursă. Acțiunile băncii au închis în creștere cu aproape 1,7%, contribuind semnificativ la rezultatul pozitiv al întregii piețe.

BRD, Digi și Nuclearelectrica cresc ușor

Tot în zona companiilor intens tranzacționate, TeraPlast, unul dintre cei mai mari producători români de materiale pentru construcții, a avut o evoluție stabilă, cu un avans ușor și un volum ridicat, de peste 288.000 de acțiuni tranzacționate. Și MedLife, liderul pieței de servicii medicale private, a înregistrat o zi pozitivă. Acțiunile sale au fost schimbate în peste 40.000 de unități, iar valoarea totală a tranzacțiilor a depășit 350.000 de lei, semnalând un interes constant din partea investitorilor.

Și alte companii importante au avut evoluții favorabile, precum BRD, Digi și Nuclearelectrica, care au înregistrat creșteri între 0,4% și 1,2%.

Salturi mari la companii mici

Ziua a fost marcată și de evoluții spectaculoase pe segmentul companiilor cu lichiditate redusă. Electromagnetica Imobiliare a înregistrat o creștere impresionantă de peste 25%, susținută de tranzacții mai consistente decât de obicei, în timp ce alte companii mici, precum Altur, au avut de asemenea creșteri semnificative în procente, dar pe volume mici. Există însă și cazuri extreme, precum Neogen, unde creșterea de aproape 30% s-a produs pe o singură acțiune tranzacționată, un volum mult prea mic pentru a indica un interes real al pieței.

Scăderi în piață

Pe partea opusă, companii precum Petrom, Transgaz sau Electrica au închis cu scăderi ușoare, în timp ce alte firme mai mici au avut fluctuații mai pronunțate. Cea mai mare scădere dintre companiile cu tranzacții vizibile a venit din partea Armătura, care a pierdut aproape 15% din valoare.

În ansamblu, a fost o zi echilibrată pentru piața românească, cu un avans modest al indicelui principal și cu un interes mai ridicat pentru companiile mari. În cazul companiilor mici, mișcările de preț au fost vizibile, dar acestea au fost influențate în principal de numărul redus de acțiuni tranzacționate, ceea ce face ca orice tranzacție să aibă un efect mai pronunțat asupra prețului.

Categorii: MediaFax.ro

Merz îi cere lui Zelenski să limiteze plecarea tinerilor ucraineni, pe fondul creșterii numărului de refugiați în Germania

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 18:09

Cancelarul german Friedrich Merz a spus că i-a transmis joi președintelui ucrainean Volodimir Zelenski că Germania ar trebui să primească mai puțini tineri ucraineni ca refugiați.

După discuția telefonică cu Zelenski, Friedrich Merz a spus că i-a „cerut președintelui ucrainean să se asigure că tinerii din Ucraina, în special, nu vin în Germania în număr tot mai mare, ci mai degrabă servesc în propria țară. Sunt necesari acolo.”

Germania, cea mai mare economie europeană, a primit aproximativ un milion de refugiați ucraineni de la începutul invaziei din Ucraina, din februarie 2022.

Recent, autoritățile germane au semnalat un număr mare de ucraineni, după ce Kievul a decis să permită plecarea din țară a persoanelor cu vârste între 18 și 22 de ani, potrivit Ministerului de Interne, citat de AFP.

Datele ministerului arată că numărul bărbaților din această categorie care au cerut refugiu în Germania a crescut de la peste 100 pe săptămână la 1.796 în săptămâna care a început pe 6 octombrie.

Merz a mai spus că legislația germană privind asistența socială se va schimba într-un mod care va reduce plățile pentru refugiații ucraineni și „ar oferi astfel stimulente mai mari pentru găsirea unui loc de muncă”.

Categorii: MediaFax.ro

O analiză ADN dezvăluie o populație indigenă necunoscută care a trăit izolată 8.500 de ani în centrul Argentinei

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 18:08

Analiza unui ADN antic a scos la iveală o populație indigenă până acum necunoscută, prezentă în centrul Argentinei vreme de aproape 8.500 de ani, scrie LiveScience.

Deși se afla într-o regiune situată între marile grupuri ancestrale din Anzi, Amazon și Patagonia, această linie genetică a rămas izolată și a prezentat foarte puține amestecuri genetice cu populațiile din jur.

Concluziile, publicate în revista Nature, schimbă modul în care înțelegem migrațiile umane și diversitatea culturală din America de Sud.

O linie genetică distinctă, ascunsă la vedere

Cercetătorii au analizat 238 de genomuri antice provenite de la indivizi care au trăit cu până la 10.000 de ani în urmă.

Având în vedere poziția geografică, din centrul Argentinei, oamenii de știință se așteptau la un amestec de influențe genetice din regiunile vecine.

În schimb, au descoperit o linie unică, care a persistat din antichitate până cel puțin în anul 1800.

Mostrele moderne de ADN ale populației argentiniene păstrează încă urme ale acestei linii genetice misterioase, sugerând o continuitate de-a lungul mileniilor.

Izolare în ciuda presiunilor de migrație

Echipa a fost surprinsă să constate că această populație a rămas izolată genetic, chiar dacă în jurul ei au avut loc schimbări culturale și de mediu majore.

Secetele severe, sosirea grupurilor amazoniene și trecerea de la vânătoare și cules la agricultură sunt, în mod obișnuit, factori care duc la înlocuiri de populații.

Totuși, acest grup și-a păstrat identitatea distinctă, ridicând întrebări despre factorii sociali sau culturali care au menținut separarea.

Diversitate lingvistică fără amestec genetic

Relatările istorice arată că în centrul Argentinei se vorbeau numeroase limbi, însă dovezile genetice sugerează că diversitatea lingvistică nu corespundea diversității biologice.

Membrii acestei linii probabil vorbeau limbi diferite, deși împărtășeau un fond genetic comun.

Categorii: MediaFax.ro

Brazilia încearcă să convingă lumea că poate produce carne de vită fără emisii de carbon

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 18:03

La COP30 din Belém, fermierii brazilieni și companiile de carne promit că pot produce carne de vită cu emisii reduse de carbon. Argumentul lor: pășunile absorb carbonul din aer și contracarează metanul eliberat de vaci, scrie Bloomberg.

Grupul de lobby Abiec a publicat un studiu despre reducerea emisiilor din creșterea bovinelor. Compania de cercetare Embrapa pregătește un manual pentru certificarea producătorilor de „carne cu emisii reduse de carbon”.

„Ceea ce avem în mâini este un plan privind modul în care Brazilia poate face ca sectorul cărnii de vită să-și atingă potențialul maxim pentru a contribui la agenda climatică”, declară Fernando Sampaio, director de sustenabilitate la grupul de lobby.

Promisiunea imposibilă: carne vită fără emisii carbon

Brazilia este cel mai mare exportator mondial de carne de vită. Însă carnea de vită rămâne cea mai poluantă sursă de proteine. Vacile elimină cantități mari de metan, un gaz cu efect de seră mult mai puternic decât dioxidul de carbon.

Conform unui studiu din 2018 publicat în revista Science, producerea unui kilogram de carne de vită generează aproximativ 100 de kilograme de gaze cu efect de seră. Este de opt ori mai mult decât carnea de porc și de 20 de ori mai mult decât ouăle.

„Emisiile de metan ale bovinelor reprezintă în continuare o parte semnificativă a problemei schimbărilor climatice”, spune Pete Smith, profesor la Universitatea din Aberdeen, Scoția.

Problema defrișărilor

În Brazilia, impactul este amplificat de defrișarea pădurilor pentru pășuni. Din 1985, aproximativ 13% din pădurile tropicale au fost transformate în pășuni sau terenuri agricole. Defrișarea eliberează carbonul stocat în păduri.

În 2024, creșterea animalelor a reprezentat mai mult de jumătate din emisiile de gaze cu efect de seră din Brazilia. Bovinele sunt principala sursă de emisii de carbon din țară.

Experții demontează promisiunea cărnii de vită fără emisii

Experții susțin că pășunile pot capta carbonul dacă sunt gestionate corespunzător. Un studiu făcut de Fundația Getúlio Vargas, în parteneriat cu Abiec, susține că sectorul ar putea reduce emisiile până în 2050.

Profesorul Pete Smith demolează acest argument. Îmbunătățirea stocurilor de carbon în pășuni nu este nici pe departe suficientă pentru a compensa metanul produs de bovine. Sechestrarea carbonului în sol durează doar o perioadă limitată, până când solul ajunge la echilibru și încetează să mai absoarbă carbon.

„Gestionarea solului ar trebui îmbunătățită. Dar asta nu va compensa emisiile de metan”, spune Smith. „Este o afirmație necinstită că acest lucru contribuie la soluționarea problemei schimbărilor climatice”.

Argumentul Braziliei pentru carne vită cu emisii carbon reduse

Argumentul Braziliei se bazează pe faptul că mulți fermieri nu respectă standardele de gestionare a solului. Aproximativ jumătate din pășunile Braziliei prezintă degradare. Degradarea apare când vitele pasc excesiv, distrugând vegetația care protejează solul.

Grupul agricol Roncador combină producția agricolă și creșterea bovinelor pentru a accelera refacerea solului. Proprietarul Pelerson Penido Dalla Vecchia a observat beneficii pentru mediu. Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Kansas studiază carbonul din sol la fermele grupului.

Verdict final: Carne vită și emisii carbon incompatibile

Jonathan Foley, director executiv al Project Drawdown, respinge scutirea de răspundere pentru producătorii de carne. „Este ca și cum ai lua o mașină veche și foarte murdară și ai înlocui-o cu una nouă”, spune Foley.

„În ceea ce privește lucrurile de zi cu zi pe care le folosim în casele noastre, carnea de vită este de departe cel mai mare poluator, și nici o cantitate de carbon din sol nu va compensa acest lucru”.

Reprezentanții industriei resping criticile. Marta Giannichi, director de sustenabilitate al Minerva SA, susține: „Combinați captarea carbonului cu productivitatea – și nu ar trebui să le priviți niciodată separat”.

La COP30, lupta pentru imaginea cărnii de vită continuă. Dar cifrele și experții climatici o spun clar: carnea de vită fără emisii de carbon rămâne o promisiune imposibilă.

Categorii: MediaFax.ro

Legendele clubului Bayern Munchen, Ribéry și Robben, revin pe teren, la un turneu demonstrativ organizat în ianuarie 2026

MediaFax.ro - 13 Noiembrie, 2025 - 17:57

Turneul este conceput în stilul vechilor competiții de sală și va reuni echipe legendare ale fotbalului european, printre care Real Madrid, Juventus, Celtic și Eintracht Frankfurt.

Vedetele lui Bayern, Franck Ribéry și Arjen Robben, vor reveni pe teren, iar pe bancă echipei germane se va afla Philipp Lahm, căpitanul campioanei mondiale din 2014.

„Sunt foarte încântat să fiu din nou pe banca FC Bayern la acest turneu. E mereu special să-mi revăd foștii colegi și prieteni – fiecare întâlnire aduce amintiri frumoase. Legends Cup reunește multe figuri cunoscute ale fotbalului mondial și oferă o experiență unică pentru fani. Ne dorim să jucăm cu bucurie, spirit de echipă și, desigur, să câștigăm trofeul – așa cum am făcut la Beckenbauer Cup”, a declarat Philipp Lahm, într-un comunicat al clubului FC Bayern.

Bayern Munchen a organizat anul acesta o competiție destinată legendelor, Beckenbauer Cup, eveniment desfășurat în martie pentru a marca 125 de ani de existență a clubului și pentru a-l omagia pe regretatul Franz Beckenbauer.

Bayern a cucerit atunci trofeul respectivei întreceri, în fața a 9.500 de spectatori, după o victorie clară, 4–0, împotriva legendelor lui Real Madrid (cu Iker Casillas și Pepe în echipă).

Categorii: MediaFax.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator - MediaFax.ro