Traficul feroviar este afectat, sâmbătă dimineață, de întârzieri mari în Gara de Nord București, în contextul valului de caniculă care lovește România. La ora 08:30, tabela de sosiri și plecări arăta întârzieri importante pentru trenuri din mai multe zone ale țării, inclusiv Craiova, Satu Mare, Arad, Constanța, Brașov și Deva.
Cel mai mare decalaj afișat era la trenul R-E 9900 Craiova – București Nord, programat să ajungă la ora 6:23, dar anunțat cu 260 de minute întârziere, adică 4 ore și 20 de minute. În mod normal, același tren direct face ruta Craiova – București Nord în 4 ore și 13 minute, potrivit mersului trenurilor CFR. Practic, întârzierea afișată este peste durata întregii călătorii.
Întârzieri mari și la plecăriProblemele nu sunt doar la sosiri. Pe tabela de plecări din Gara de Nord, trenul IR 16013 București Nord – Craiova, programat la ora 7:59, apărea cu 100 de minute întârziere. În mod normal, trenul face ruta București Nord – Craiova în 3 ore și 51 de minute, cu sosire programată la 11:50.
Tot la plecări, trenul IRN 14302 spre Constanța apărea cu 90 de minute întârziere, iar un tren spre Brașov avea o întârziere de 50 de minute. La sosiri, întârzieri importante mai apăreau la trenuri din Satu Mare – 150 de minute, Craiova – 120 de minute, Arad – 110 minute și Craiova – 60 de minute.
Explicația CFR: canicula poate duce la restricții de vitezăCFR Călători a transmis, încă de vineri, că temperaturile extreme pot afecta circulația feroviară și pot provoca întârzieri. Compania explică faptul că restricțiile de viteză sunt impuse de CFR SA, administratorul infrastructurii, pentru protejarea căii ferate și pentru siguranța traficului, iar aceste măsuri pot prelungi durata de parcurs a trenurilor.
CFR mai arată că, la temperaturi exterioare de peste 35 de grade la umbră, echivalentul unor valori mult mai mari în zonele expuse direct la soare, inclusiv în apropierea trenurilor, instalațiile de climatizare pot funcționa cu eficiență redusă sau pot intra în regim de ventilație pentru protejarea echipamentelor.
România, sub val de căldurăAdministrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă în perioada 26 iunie, ora 10:00 – 30 iunie, ora 21:00, pentru val de căldură, caniculă și disconfort termic. ANM anunță că temperaturile maxime vor ajunge, în general, între 32 și 40 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități în mai multe zone.
Pentru trenurile spre litoral, contextul este complicat și de problemele recente de pe Magistrala 800. CFR Călători anunțase vineri o întrerupere temporară a circulației în zona Fetești, după un incident la pantograful unei locomotive de marfă, care a dus la oprirea alimentării cu tensiune și la staționarea mai multor trenuri de călători.
Comandamentului Central al SUA a precizat că atacurile, care au vizat și stații radar de pe coastă, au fost o ripostă la un atac iranian asupra unei nave comerciale, care a avut loc vineri, scrie Sky News.
SUA afirmă că Iranul a lovit nava cu o dronă de atac cu sens unic. Donald Trump a calificat incidentul drept o „încălcare nesăbuită” a armistițiului.
Atacurile SUA au avut loc la scurt timp după ce Trump le-a spus reporterilor că „veți afla” dacă SUA vor răspunde la atacul cu drona.
Presa iraniană a relatat că un proiectil a lovit zona din jurul unui debarcader din Sirik, în sudul Iranului.
Corpul Gărzii Revoluționare Islamice din Iran (IRGC) a transmis printr-o declarație că a atacat poziții militare americane din regiune, ca răspuns la atacul SUA împotriva Iranului.
Sharm el-Sheikh este o stațiune construită aproape integral pentru turism, în sudul Peninsulei Sinai, pe malul Mării Roșii. Dintr-un fost sat pescăresc și punct strategic, orașul a devenit una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Egipt, cunoscută pentru recifele de corali, apa limpede, clima prietenoasă și resorturile all inclusive.
Drumul de la aeroport până la Rixos Radamis durează aproximativ 15 minute. Prima impresie este cea a unei stațiuni gândite amplu: șosele largi, spații verzi, trafic redus, iluminat bun și o infrastructură construită special pentru fluxuri mari de turiști.
Într-un context regional complicat, Sharm el-Sheikh rămâne o destinație turistică bine delimitată și controlată, în care activitatea turistică se desfășoară normal și fără perturbări.
Rixos Radamis, un oraș în orașRixos Radamis impresionează în primul rând prin dimensiuni. Resortul se întinde pe aproximativ 900.000 de metri pătrați, are 1.642 de camere și suite și funcționează ca un complex de vacanță în sine, cu restaurante, piscine, plajă, spa, zone pentru copii, terenuri de sport, scene pentru spectacole și un râu artificial cu gondole.
Complexul este atât de mare încât deplasarea se face adesea cu mașinuțe electrice de golf, care circulă permanent între clădiri, restaurante, recepții, plajă și zonele de activități.
Totul este aerisit, luminos și bine întreținut: gazon impecabil, palmieri, flori exotice, alei largi, clădiri moderne și multă apă, fie că vorbim despre piscine, cascade sau râul artificial.
Premium Ultra All Inclusive, conceptul care definește experiențaConceptul Premium Ultra All Inclusive este unul dintre elementele care definesc experiența Rixos. Înseamnă restaurante principale, restaurante à la carte, gustări, băuturi, minibar inclus, chioșcuri cu înghețată, cafea, zone de snack pe plajă și o ofertă disponibilă aproape permanent.
Pe durata șederii, varietatea a fost unul dintre cele mai mari avantaje. Nu a existat senzația de repetitivitate pe care o poți întâlni uneori în resorturile all inclusive.
Mesele au fost diferite de la o zi la alta, iar opțiunile au acoperit de la preparate internaționale și bucătărie orientală până la seafood, BBQ, italian, asiatic, mexican sau indian.
Restaurantele, una dintre marile surprize ale resortuluiRixos Radamis are 3 restaurante principale și 13 restaurante à la carte, cu specificuri diferite: italian, mexican, indian, asiatic, BBQ și multe altele.
Printre experiențele culinare memorabile se numără Salt, restaurantul de seafood, și The Mangal, unde carnea este pregătită pe grătar lângă masă.
La restaurantele principale nu este nevoie de rezervare, iar servirea se face în regim all inclusive. Pentru restaurantele à la carte, rezervarea se face prin recepție sau aplicație.
Acest sistem aduce un plus clar experienței, pentru că fiecare seară poate avea altă atmosferă: una cu pește și fructe de mare, alta cu BBQ, alta cu preparate asiatice sau cu bucătărie indiană.
Rixos Premium Seagate și Rixos Sharm El Sheikh Adults OnlyExperiența nu s-a limitat la Rixos Radamis. În cadrul press trip-ului au fost vizitate și Rixos Premium Seagate, Rixos Sharm El Sheikh Adults Only și Swissôtel Sharm El Sheikh.
Rixos Premium Seagate este un resort orientat spre familii, cu 938 de camere și suite, concept Ultra All Inclusive, 10 restaurante à la carte, Rixy Kids Club, Aquaventure Park cu 23 de tobogane, wave pool și acces la un recif de corali.
Rixos Sharm El Sheikh Adults Only 18+ propune o atmosferă diferită: mai liniștită, mai elegantă, dedicată exclusiv adulților. Are 615 camere și suite, 8 restaurante à la carte, sunset parties, DJ performances, zone de relaxare, plajă, cabane private și un ritm potrivit pentru cupluri sau turiști care caută o vacanță fără agitația specifică familiilor cu copii.
Un resort prietenos cu familiilePentru familiile cu copii, Rixos Radamis este construit ca un paradis al activităților. Rixy Kids Town nu este doar un club pentru copii, ci un orășel tematic în care cei mici pot participa la activități, jocuri, ateliere și spectacole.
Copiii au propriile zone de distracție, piscine, restaurant și un aquapark cu 29 de tobogane.
Această organizare schimbă complet dinamica unei vacanțe de familie. Părinții nu mai simt că trebuie să inventeze permanent activități, iar copiii au un program gândit pentru vârsta și energia lor.
În același timp, resortul rămâne suficient de mare și aerisit încât să nu devină obositor nici atunci când este ocupat.
Și o zonă adults-only pentru cei care vor linișteUnul dintre avantajele portofoliului Rixos din Sharm el-Sheikh este faptul că oferă experiențe diferite pentru tipuri diferite de turiști.
Dacă Rixos Radamis și Rixos Premium Seagate sunt ideale pentru familii, Rixos Sharm El Sheikh Adults Only oferă o alternativă dedicată exclusiv adulților.
În plus, în cadrul Rixos Radamis este prevăzută dezvoltarea unei zone adults-only, ceea ce va permite turiștilor să se bucure de infrastructura mare a resortului, dar să se retragă, atunci când vor, într-un spațiu mai liniștit.
Club Privé, partea ultra-luxury a experiențeiPentru cei care caută intimitate totală, Club Privé by Rixos Sharm El Sheikh este nivelul superior al experienței.
Include 26 de vile private cu vedere la mare, piscină și grădină proprie, servicii dedicate de majordom, transfer privat de la și la aeroport, restaurant exclusiv Club House, plajă privată cu recif de corali și rezervări garantate la restaurantele à la carte.
Este genul de produs turistic gândit pentru oaspeți care vor exclusivitate, dar nu vor să renunțe la accesul la facilitățile mari ale complexului Rixos Radamis.
Spectacole, concerte și seri care schimbă ritmul vacanțeiEntertainmentul este una dintre semnăturile Rixos. În program au fost incluse seri precum Premium Gala Show, Moulin Rouge Show, sunset party și cine tematice.
Nu vorbim despre spectacole improvizate de hotel, ci despre producții cu scene mari, lumini, sunet profesionist, ecrane, coregrafii, acrobații și zeci de artiști.
Rixos Radamis a găzduit, de-a lungul timpului, evenimente cu artiști internaționali. În materialele consultate sunt menționate nume precum Jennifer Lopez, Lara Fabian, Enrique Iglesias și INNA, ceea ce arată ambiția resortului de a transforma seara într-o experiență de nivel mare, nu doar într-un program de divertisment pentru turiști.
Sport, mișcare și volei pe plajă la nivel internaționalRixos Radamis nu este doar despre relaxare. În resort există terenuri de tenis, padel, fotbal, baschet, teqball, ping-pong, volei pe plajă, zone de fitness și antrenamente în aer liber.
Sportul este parte din infrastructura zilnică a resortului, nu doar o activitate opțională.
În plus, resorturile Rixos din Sharm el-Sheikh au fost asociate și cu evenimente sportive internaționale, inclusiv competiții de volei pe plajă.
Astfel, brandul își construiește imaginea nu doar în zona de vacanțe all inclusive, ci și în cea de evenimente sportive și entertainment de mari dimensiuni.
Gondola, cabana și micile momente memorabilePrintre experiențele care au dat personalitate sejurului s-au numărat cabana și plimbarea cu gondola.
Rixos Radamis are un râu artificial pe care circulă gondole electrice, iar seara, când luminile se aprind, traseul capătă un aer romantic, cu arcade decorative, apă, cascade și reflexii.
Pe plajă, cabanele private adaugă un nivel suplimentar de confort: canapele, mese, spațiu propriu și, în unele cazuri, jacuzzi. Sunt detalii care transformă o zi obișnuită la mare într-o experiență mai personală și mai relaxată.
Marea Roșie, snorkeling și scufundăriUnul dintre marile motive pentru care turiștii aleg Sharm el-Sheikh este Marea Roșie. Apa este limpede, caldă, iar recifele de corali ajung în unele locuri foarte aproape de mal.
În zona Rixos, accesul în apă se poate face și de pe ponton, iar peștii și coralii pot fi observați chiar de la suprafață.
Pentru o experiență mai amplă, una dintre cele mai recomandate excursii este cea în Parcul Național Ras Muhammad, una dintre cele mai spectaculoase zone marine din apropiere.
Excursiile includ, de obicei, opriri pentru snorkeling, prânz și băuturi, iar cei care vor scufundări pot plăti suplimentar pentru această experiență.
Safari cu ATV-ul în deșertul SinaiSharm el-Sheikh nu înseamnă doar plajă și resorturi. La doar câțiva kilometri începe deșertul Sinaiului, cu un relief diferit de imaginea clasică a Saharei: zone pietroase, munți stâncoși, platouri, văi și porțiuni nisipoase.
Un safari cu ATV-ul este una dintre cele mai populare experiențe în afara resortului.
Tururile includ adesea opriri în tabere beduine, ceai, plimbări cu cămila, apusuri spectaculoase și, în unele variante, cină și observații astronomice. În materialele consultate, o astfel de excursie este estimată la aproximativ 25 de dolari.
Old Market, Moscheea Al Sahaba și biserica ortodoxă coptăPentru câteva ore în afara resortului, Old Market este una dintre cele mai bune opțiuni. Aici, Sharm el-Sheikh arată o față mai locală: bazaruri, suveniruri, parfumuri, condimente, terase și comercianți care transformă negocierea într-o parte a experienței.
În apropiere se află Moscheea Al Sahaba, una dintre cele mai fotografiate clădiri ale orașului, cu două minarete de aproximativ 76 de metri, cupole și o arhitectură spectaculoasă.
Merită vizitată și biserica ortodoxă coptă Sfânta Fecioară Maria și Sfântul Mina, impresionantă prin dimensiuni, picturi și atmosferă.
Împreună cu Moscheea Al Sahaba și Moscheea Al Mustafa, aceasta arată latura culturală și religioasă a unei stațiuni pe care mulți turiști o asociază, în primul rând, cu plaja și divingul.
Swissôtel Sharm El Sheikh, varianta urbană din Naama BaySwissôtel Sharm El Sheikh completează portofoliul Rixos din zonă cu o atmosferă diferită.
Situat în Naama Bay, are 590 de camere și suite, concept Ultra All Inclusive, plajă privată, aquapark cu 13 tobogane, Sky Lounge, Pürovel Spa & Wellness și Chocolate Atelier.
Este o opțiune potrivită pentru turiștii care vor să fie mai aproape de zona centrală a stațiunii, dar să păstreze confortul unui resort premium.
De ce aleg tot mai mulți români Sharm el-SheikhSharm el-Sheikh devine tot mai populară printre turiștii români, mai ales datorită raportului bun între preț, servicii, climă și accesibilitate.
Join UP! România a comunicat o creștere importantă a numărului de pasageri spre Egipt: peste 10.000 în 2023, peste 24.000 în 2024 și peste 62.000 în 2025, cu o estimare de aproximativ 85.000 de turiști români pentru sezonul de vară 2026.
În cazul Sharm el-Sheikh, cifrele arată aceeași tendință: peste 6.000 de turiști în 2023, 13.000 în 2024 și 31.000 în 2025.
Zborurile charter din mai multe orașe din România fac destinația mai accesibilă, inclusiv pentru turiștii care nu vor să plece neapărat din București.
Join UP! România, turoperatorul care a inclus Sharm el-Sheikh în portofoliul săuExperiența din Sharm el-Sheikh a avut loc la invitația Join UP! România, agenție prezentă și pe piața locală.
Turoperatorul a inclus Egiptul în portofoliul său de destinații și promovează Sharm el-Sheikh ca una dintre opțiunile importante pentru turiștii români care caută o vacanță la soare, cu resorturi all inclusive, servicii premium și zboruri charter directe.
Join UP! România nu propune doar Egiptul. În portofoliul agenției se regăsesc și alte destinații de vacanță căutate de români, precum Turcia, Grecia, Spania, Cipru, Tunisia și Muntenegru.
Pentru Egipt, compania a dezvoltat programe charter din mai multe orașe din România, ceea ce face ca destinații precum Sharm el-Sheikh să fie mai ușor accesibile nu doar pentru turiștii din București, ci și pentru cei din Cluj-Napoca, Oradea, Târgu Mureș, Timișoara sau alte orașe.
Creșterea interesului pentru Egipt se vede și în cifrele comunicate de companie: Join UP! România a transportat peste 10.000 de pasageri spre Egipt în 2023, peste 24.000 în 2024 și peste 62.000 în 2025, iar pentru vara anului 2026 estimează aproximativ 85.000 de turiști români către această destinație.
În cazul stațiunii Sharm el-Sheikh, evoluția este la fel de vizibilă: peste 6.000 de turiști în 2023, 13.000 în 2024 și 31.000 în 2025.
De secole, incapacitatea de a regenera membrele și părțile corpului pierdute a fost considerată una dintre limitările definitorii ale oamenilor și ale altor mamifere, arată Express.
În timp ce creaturi precum salamandrele pot regenera membre întregi, oamenii își vindecă de obicei rănile prin formarea de țesut cicatricial.
Însă cercetătorii de la Facultatea de Medicină Veterinară și Științe Biomedicale a Universității Texas A&M consideră că oamenii ar putea păstra încă abilități regenerative latente, care pur și simplu au fost dezactivate.
Descoperirile sugerează că celulele de vindecare ale organismului pot fi reprogramate pentru a reconstrui țesutul deteriorat, în loc să creeze cicatrici.
Profesorul Ken Muneoka a declarat: „De ce unele animale se pot regenera, iar altele, în special oamenii, nu, este o întrebare importantă care se pune încă de pe vremea lui Aristotel”.
Experimente realizate pe șoareciÎn cadrul unor experimente pe șoareci, oamenii de știință au dezvoltat un tratament în două etape care a regenerat cu succes osul, ligamentele și structurile articulare după o amputare.
Țesutul regenerat nu a reprezentat un înlocuitor perfect, ceea ce înseamnă că oamenii sunt încă departe de a egala abilitatea personajului Wolverine din benzile desenate de a-și regenera instantaneu părți ale corpului.
Cu toate acestea, cercetătorii afirmă că descoperirile sugerează că regenerarea la mamifere ar putea fi mult mai ușor de realizat decât se credea anterior.
În mod normal, leziunile la mamifere declanșează fibroza, un proces în care celulele fibroblastice închid rapid rănile și creează țesut cicatricial.
Deși acest proces ajută la protejarea organismului, el împiedică totodată refacerea structurilor lipsă.
La speciile cu capacitate de regenerare, precum salamandrele, celule similare formează în schimb o structură cunoscută sub numele de blastemă, care acționează ca o platformă pentru regenerarea țesutului.
Oamenii de știință au folosit doi factori de creștere naturali pentru a determina celulele de șoarece să urmeze această cale de regenerare.
Primul tratament a stimulat formarea unei structuri asemănătoare blastemei după ce rana s-a vindecat. Un al doilea tratament a determinat apoi acele celule să înceapă construirea de țesut nou.
„Capacitatea nu lipsește”Cercetătorii afirmă că una dintre cele mai semnificative descoperiri este faptul că celulele stem necesare par să existe deja în organism.
Profesorul Larry Suva, care a lucrat și el la acest studiu, a afirmat că rezultatele pun sub semnul întrebării ipotezele de lungă durată privind limitele procesului de vindecare la mamifere.
El a spus: „Capacitatea nu lipsește – este doar ascunsă”.
Deși se află încă într-un stadiu incipient, oamenii de știință cred că cercetarea ar putea duce, în cele din urmă, la tratamente care reduc formarea cicatricilor și îmbunătățesc semnificativ procesul de vindecare după leziuni grave.
În loc să fie o abilitate biologică pierdută, echipa consideră că regenerarea ar putea fi o putere latentă care rămâne ascunsă în interiorul mamiferelor – inclusiv al oamenilor.
Specialiștii recomandă adaptarea programului zilnic și a obiceiurilor pentru a reduce efectele caniculei asupra sănătății, potrivit The Independent.
Iată opt recomandări pentru a face față caniculei, inspirate din modul în care locuitorii țărilor mediteraneene se adaptează temperaturilor ridicate.
1. Evită activitățile solicitante în orele de vârfÎntre orele 11:00 și 17:00, căldura atinge cele mai ridicate valori. Dacă este posibil, programează activitățile fizice dimineața sau seara și acordă-ți o pauză la prânz.
2. Consumă alimente ușoare și hidratanteMesele grele solicită organismul în perioadele caniculare. Alege salate, fructe, legume, iaurt, pește și mâncăruri care nu trebuie pregătite la temperaturi ridicate. Evită excesele de grăsimi și alimentele foarte condimentate.
3. Caută umbra ori de câte ori ieși afarăExpunerea directă la soare trebuie limitată. Folosește-te de umbrele, copaci, copertine sau alte spații umbrite și evită deplasările inutile în orele cu radiație solară intensă.
4. Renunță la plajă în mijlocul zileiSpecialiștii atrag atenția că bronzul obținut între orele prânzului crește riscul de arsuri și afectează sănătatea pielii. Dacă mergi la mare sau la piscină, evită expunerea prelungită la soare între orele 11:00 și 17:00.
5. Răcorește-te cât mai desUn duș călduț, spălarea feței și a mâinilor sau folosirea unor pulverizatoare cu apă pot reduce disconfortul provocat de temperaturile ridicate. În zilele foarte calde, orice metodă de răcorire ajută organismul să suporte mai bine canicula.
6. Petrece timpul în locuri bine ventilateDacă nu ai aer condiționat acasă, încearcă să petreci câteva ore în spații publice răcoroase, precum centre comerciale, biblioteci sau alte clădiri climatizate. Aerisește locuința dimineața devreme și seara, când temperaturile scad.
7. Poartă haine lejere și deschise la culoareÎmbrăcămintea din in sau bumbac permite pielii să respire și reduce senzația de disconfort. Completează ținuta cu o pălărie cu boruri largi și ochelari de soare cu protecție UV.
8. Hidratează-te constantBea apă pe tot parcursul zilei, chiar dacă nu simți senzația de sete. Evită consumul excesiv de alcool și băuturi cu mult zahăr, deoarece pot favoriza deshidratarea.
Persoanele în vârstă, copiii mici, femeile însărcinate și cei care suferă de boli cronice sunt cei mai expuși riscului de insolație și deshidratare.
La apariția unor simptome precum amețeli, dureri de cap, greață sau stare de confuzie, este recomandată mutarea într-un loc răcoros și solicitarea asistenței medicale, dacă starea persoanei nu se ameliorează.
Respectarea unor măsuri simple poate reduce semnificativ efectele caniculei și poate preveni complicațiile provocate de temperaturile extreme.
Grupa H s-a încheiat cu Spania lider, cu 7 puncte, urmată de Capul Verde, care a adunat 3 puncte din trei egaluri. Uruguay și Arabia Saudită au terminat cu câte două puncte și au fost eliminate.
Spania și-a confirmat statutul de favorită într-un meci tensionat cu Uruguay. Unicul gol al partidei a fost marcat de Álex Baena, în minutul 42, după o fază controversată și o eroare a portarului Fernando Muslera. Uruguay a încercat să revină după pauză, dar nu a reușit să găsească golul care ar fi putut schimba calculele calificării.
În Houston, Capul Verde avea nevoie să nu piardă cu Arabia Saudită și a rezistat până la final. Echipa africană, aflată la prima participare din istorie la Cupa Mondială, a închis bine spațiile și a avut câteva momente bune pe contraatac. Arabia Saudită, obligată să câștige pentru a mai spera la calificare, nu a găsit soluții în fața unei defensive compacte.
Rezultatul a declanșat sărbătoarea în tabăra Capului Verde, care merge mai departe dintr-o grupă cu Spania și Uruguay. În faza următoare, Capul Verde va întâlni Argentina, în timp ce Spania va juca împotriva locului 2 din Grupa J.
Clasamentul final al Grupei H„Avioane americane au atacat depozite de rachete și drone iraniene, precum și radare de coastă, după ce Iranul a lovit nava M/V Ever Lovely pe 25 iunie cu o dronă de atac unidirecțională. Nava de marfă sub pavilion singaporez ieșea din Strâmtoarea Ormuz de-a lungul coastei Omanului în momentul atacului Iranului”, a transmis Comandamentul Central , printr-un comunicat de presă, citat de CNN.
— U.S. Central Command (@CENTCOM) June 26, 2026
Președintele Donald Trump a condamnat atacul iranian. „Evident, aceasta este o încălcare nechibzuită a Acordului nostru de încetare a focului”, afirmă liderul de la Casa Albă.
„Încă avem de luptat. Au o oarecare capacitate, nu prea multă. Nu câștigă sau ceva de genul, dar au o oarecare capacitate; încă pot trage. Nimeni nu a văzut-o venind. Și a lovit o navă și a provocat niște pagube. Nu se pot face astfel de treburi”, a mai spus președintele Trump.
În urma atacului iranian, Organizația Maritimă Internațională (IMO), agenție a ONU, a suspendat temporar operațiunea de evacuare a navelor comerciale blocate în regiune.
„Siguranța navigatorilor rămâne prioritatea principală. Pentru a asigura o abordare coordonată și siguranța navigației, planul de evacuare va fi suspendat până când situația va deveni mai clară”, a transmis instituția.
Senegal a deschis scorul încă din minutul 4 prin Habib Diarra.
Partida irakienilor a fost condiționată încă din minutul 13, când fundașul Rebin Sulaka a văzut direct cartonașul roșu.
Ismail Sarr a majorat diferența în minutul 56, urmat de o „dublă” semnată de Pape Gueye în minutele 59 și 71. Tabela de marcaj a fost închisă definitiv în minutul 82 de Iliman Ndiaye.
La finalul celor trei meciuri, Franța ocupă prima poziție în grupa I cu un parcurs perfect de 9 puncte după 3 meciuri jucate, având un golaveraj de +7. Norvegia se află pe locul al doilea cu 6 puncte, fiind urmată de Senegal, care a acumulat 3 puncte. Ultima poziție este ocupată de Irak care nu a strâns niciun punct.
Echipele de startSenegal
Antrenor: Pape Thiaw
4-1-2-3: M. Diaw – K. Diatta, A. Seck, M. Niakhaté, I. Jakobs – I. Gueye – L. Camara, H. Diarra – I. Mbaye, S. Mané, I. Sarr
Irak
Antrenor: Graham Arnold
4-4-2: A. Basil – M. Doski, A. Hashim, R. Sulaka, F. Putros – A. Qasem, A. Al-Ammari, Z. Iqbal, I. Bayesh – A. Jasim, A. Al-Hamadi
Franța a deschis scorul rapid în duelul cu Norvegia, după ce Ousmane Dembele a înscris în minutul 7, oferind avantajul formației sale încă din debutul întâlnirii. Atacantul francez și-a continuat recitalul în minutul 20, când a marcat din nou după o pasă decisivă a lui Kylian Mbappe.
În minutul 21, Norvegia prin reușita lui Aasgaard a redus diferența, stabilind scorul la 2-1.
În minutul 32, Ousmane Dembele și-a completat hattrick-ul, de această dată după o acțiune construită de Aurelien Tchouameni.
Scorul final a fost stabilit în minutul 90+4 după golul marcat de Doué.
La finalul celor trei meciuri, Franța ocupă prima poziție în grupa I cu un parcurs perfect de 9 puncte după 3 meciuri jucate, având un golaveraj de +7. Norvegia se află pe locul al doilea cu 6 puncte, fiind urmată de Senegal, care a acumulat 3 puncte. Ultima poziție este ocupată de Irak.
Echipele de startNorvegia
Antrenor: Ståle Solbakken
4-3-3: E. Selvik – F. Aursnes, H. Falchener, L. Østigård, F. Bjørkan – K. Thorstvedt, P. Berg, T. Aasgaard – O. Bobb, J. Strand Larsen, A. Schjelderup.
Franța
Antrenor: Didier Deschamps
4-2-3-1: M. Maignan – T. Hernández, M. Lacroix, D. Upamecano, J. Koundé – M. Koné, A. Tchouaméni, D. Doué, M. Olise, O. Dembélé – K. Mbappé.
Acordul a fost semnat de Israel, Liban și Statele Unite și este prezentat de părțile implicate drept baza unor negocieri viitoare care ar putea conduce la o înțelegere mai amplă între cele două țări.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că Israelul va retrage trupele din două poziții din sudul Libanului. Potrivit acestuia, una dintre zonele vizate se află la nord de râul Litani, iar cealaltă la sud de acesta. Acesta a descris mișcarea trupelor ca pe o părăsire a unor poziții de care armata israeliană „nu mai are nevoie”, potrivit CNN.
Secretarul de stat, Marco Rubio, a declarat că semnarea acestui acord reprezintă „începutul începutului”, precizând: „Mai avem mult de lucru. Nu subestimăm, în niciun fel, dificultatea sarcinii care ne așteaptă. Dar înțelegem importanța acesteia, cât de vitală este. Și suntem onorați să jucăm un rol în realizarea acestui lucru”.
Benjamin Netanyahu a afirmat că Israelul păstrează controlul asupra unei părți semnificative a teritoriului ocupat în sudul Libanului și că prezența militară israeliană va continua atât timp cât gruparea Hezbollah nu va fi dezarmată.
De partea libaneză, ambasadoarea Libanului în Statele Unite, Nada Hamadeh Moawad, a declarat că acordul-cadru reprezintă „primul pas” către restabilirea suveranității și integrității teritoriale a țării.
Cu toate acestea, acordul a atras critici din partea grupării militante Hezbollah. Deputatul Hassan Fadallah a declarat: „Oricine dă mâna cu inamicul este un criminal ca și ei”.
Ziua de sâmbătă te îndeamnă să ieși din casă și să faci ceva diferit față de rutina din ultima perioadă. O invitație primită din partea unui prieten sau o idee apărută pe neașteptate îți poate schimba programul. Chiar dacă nu aveai nimic stabilit, ziua are toate șansele să se dovedească mai interesantă decât credeai.
HOROSCOP 27 iunie – TaurPentru tine, această zi merge bine pentru lucruri care îți aduc confort și liniște. Poți face cumpărături pentru casă, te poți ocupa de o activitate pe care ai tot amânat-o sau pur și simplu alegi să petreci mai mult timp cu familia. Spre seară, apare și ocazia unei discuții plăcute cu o persoană apropiată.
HOROSCOP 27 iunie – GemeniSâmbăta vine cu multe ocazii de socializare. Un mesaj sau un telefon primit în prima parte a zilei poate duce la o ieșire spontană ori la o reîntâlnire cu cineva pe care nu l-ai mai văzut de mult. Este o zi în care te încarci cu energie din compania celor din jur.
HOROSCOP 27 iunie – RacAi nevoie de o pauză după ritmul din ultimele zile și vei simți nevoia să petreci mai mult timp alături de cei dragi. O vizită, un prânz în familie sau câteva ore petrecute într-un loc liniștit îți schimbă complet starea. Nu încerca să îți umpli programul cu prea multe activități.
HOROSCOP 27 iunie – LeuPentru tine, această zi poate aduce o surpriză plăcută. Poate fi vorba despre o invitație, o întâlnire sau o propunere care apare pe neașteptate și care îți schimbă planurile. Dacă alegi să fii spontan, ai toate șansele să te bucuri de o zi reușită.
HOROSCOP 27 iunie – FecioarăZiua merge bine pentru a pune ordine în lucrurile pe care nu ai avut timp să le rezolvi în timpul săptămânii. După ce termini ce ți-ai propus, îți rămâne suficient timp pentru relaxare. O activitate simplă, făcută fără grabă, îți poate aduce o stare foarte bună.
HOROSCOP 27 iunie – BalanțăRelațiile apropiate sunt în centrul atenției. Este posibil să petreci mai mult timp cu partenerul, cu familia sau cu prietenii și să descoperi că aveai nevoie de astfel de momente. O conversație sinceră poate întări o legătură importantă pentru tine.
HOROSCOP 27 iunie – ScorpionProgramul zilei se poate schimba de mai multe ori, însă nu este un lucru care să te deranjeze. Din contră, spontaneitatea îți aduce câteva momente plăcute și chiar ocazia de a cunoaște oameni noi sau de a ajunge într-un loc în care nu ai mai fost.
HOROSCOP 27 iunie – SăgetătorSâmbăta aceasta te găsește cu chef de plimbare. Chiar și un drum scurt sau o excursie de câteva ore îți poate schimba complet starea. Dacă primești o invitație, merită să îi dai curs. Ziua este mai frumoasă în compania altor oameni.
HOROSCOP 27 iunie – CapricornPentru tine, ziua este potrivită pentru liniște și pentru activități care nu presupun grabă. După o perioadă aglomerată, simți nevoia să încetinești ritmul și să faci doar ceea ce îți place. Spre după-amiază, este posibil să primești o veste sau un telefon care îți face plăcere.
HOROSCOP 27 iunie – VărsătorAceastă zi îți aduce chef de schimbare și de experiențe noi. Poate descoperi un loc în care nu ai mai fost, începi un hobby sau accepți o invitație pe care, în mod normal, ai fi refuzat-o. Lasă loc spontaneității, pentru că exact ea îți poate aduce cele mai frumoase momente.
HOROSCOP 27 iunie – PeștiSâmbăta merge bine pentru odihnă și pentru timpul petrecut alături de oamenii apropiați. Nu simți nevoia de planuri complicate și preferi lucrurile simple. O plimbare, o conversație sau câteva ore petrecute într-un loc care îți place sunt suficiente pentru a încheia ziua cu o stare de echilibru.