Flash

EU4Climate susţine ţările Parteneriatului Estic în implementarea Acordului de la Paris prin elaborarea strategiilor de dezvoltare şi transpunerea lor în documente sectoriale

La Chişinău a avut loc un atelier regional pentru ţările Parteneriatului Estic, unde au fost discutate aspecte privind elaborarea strategiilor de dezvoltare cu emisii reduse de gaze cu efect de seră până în anul 2050. Într-un interviu acordat ziarului Capital Market, Marius Ţăranu, coordonator naţional al Proiectului EU4Climate, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de PNUD, a vorbit despre principalele subiecte discutate la acest eveniment.

CNPF informează despre situaţia în companiile “Moldova-Astrovaz” SA şi “Klassika Asigurări” SA, aflate în procedură de remediere financiară

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) reţine atenţia publicului asupra situaţiei în cadrul companiilor “Moldova-Astrovaz” SA şi “Klassika Asigurări” SA, aflate în procedură de remediere financiară, precum şi asupra măsurilor întreprinse de autoritatea de supraveghere în disciplinarea şi responsabilizarea managementului celor două entităţi.

Republica Moldova nu are alternativă la competitivitate

Competitivitatea face diferenţa. Fie că e vorba de un individ care visează să-şi facă o carieră de succes, fie că e vorba de o ţară care luptă pentru a cuceri pieţele externe.

Bartłomiej Zdaniuk: “Nivelul de cooperare dintre R. Moldova şi Polonia este unul bun, dar există loc pentru mai bine”

Polonia este unul dintre partenerii R. Moldova, care îi oferă nu doar produse de calitate, dar şi proiecte de dezvoltare în diverse ramuri ale industriei. Deosebit de valoroasă este experienţa poloneză pentru dezvoltarea energetică, a regiunilor, precum şi a întreprinderilor mici şi mijlocii. Excelenţa Sa, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Polonia în Moldova, Bartłomiej Zdaniuk, a prezentat, în cadrul unui interviu pentru ziarul Capital Market, viziunea sa asupra relaţiilor actuale de colaborare dintre cele două ţări.

Se poate spune cu siguranţă că mâine nu se va stinge lumina

În ultimele zile ale lunii septembrie, Ministerul Finanţelor a fost gazda ceremoniei de semnare a Acordurilor de Finanţare între Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională de Dezvoltare privind Proiectul de Dezvoltare a Sistemului Energetic şi a Acordului de Grant între Republica Moldova, Î.S. Moldelectrica şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind Proiectul „Interconectarea reţelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România, Faza I”.

Cartea Albă 2019. Ce vor investitorii străini?

Asociaţia Investitorilor Străini (FIA) a lansat în săptămâna trecută Cartea Albă 2019, elaborată de către experţii companiilor membre FIA. Publicaţia este la a şasea ediţie, prima fiind publicată în anul 2005.

Republica Moldova, dependentă de finanţarea externă. Cine sunt creditorii?

Datoria externă brută a Republicii Moldova, la sfârşitul semestrului I al anului 2019, a constituit 7,3 miliarde USD, diminuându-se cu 1,5 la sută în raport cu sfârşitul anului 2018. Cea mai mare pondere în datoria externă le-a revenit societăţilor nefinanciare – 40,1 la sută (cu 0,3 p.p. mai puţin comparativ cu sfârşitului lui 2018), urmate de creditarea intragrup în cadrul investiţiilor directe (inclusiv datoriile pentru importul de gaze naturale) – 26,3 la sută (mai mult cu 0,4 p.p.), administraţia publică cu o pondere de 23,4 la sută (mai mult cu 0,5 p.p.), societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală – 4,4 la sută, potrivit datelor Balanţei de Plăţi a Băncii Naţionale a Moldovei.

Banca Mondială şi-a anunţat disponibilitatea de a continua asistenţa CNPF în reformarea sectorului de asigurări

Misiunea de încheiere a Băncii Mondiale care a acordat asistenţă în implementarea proiectului privind reforma pieţei de asigurări din Moldova s-a aflat la Chişinău în perioada 26-27 septembrie curent.

Instrumentele financiare ar uşura viaţa businessului

Instrumentele financiare se dezvoltă cu paşi repezi or, Republica Moldova nu este ocolită de acest lucru. Businessul care şi-ar transparentiza activitatea ar impulsiona dezvoltarea pieţei de capital locală. Acest lucru ar facilita accesul businessului la finanţări mai ieftine pe perioade mult mai mari, comparativ cu împrumuturile acordate de bănci.

Pagini

Subscribe to Flash