Guvernarea precedentă a operat cu aproximativ un an în urmă un şir de modificări în politica şi în abordările fiscale, iar ulterior, acestor schimbări li s-a spus “reformă fiscală”. La timpul respectiv au fost şi aplauze, dar şi obiecţii. E şi normal, aşa cum şi opinia publică internaţională e împărţită în două tabere mari atunci când se vorbeşte despre impozitul unic. Şi unii, şi alţii au argumente. Şi unii şi alţii au dreptate. Şi unii, şi alţi greşesc. În aceeaşi măsură.
Exponenţii guvernării de astăzi s-au expus chiar atunci asupra acestor subiecte, iar poziţia formulată a fost una evident critică. De aici şi declanşarea procedurilor de anulare a deciziilor de acum un an. Motivul invocat nu are nimic cu faptul că “există o altă părere, o altă viziune”. Argumentele sunt plauzibile, iar cifrele – îngrijoritoare.
Înainte de a merge în Comisia parlamentară economie, buget şi finanţe, ministrul Finanţelor, Natalia Gavriliză, e ieşit în faţa presei, anticipând în felul acesta un şir de întrebări care ar fi rămas fără răspuns dacă mergea direct în Parlament. O generalizare mai simplă arată că “Este vorba despre trei tipuri de măsuri de asigurare a stabilităţii bugetare: anularea unor decizii care contribuiau la contrabandă şi încălcări, anularea unor scutiri fiscale şi mobilizarea resurselor menite să asigure o echitate fiscală”.
Apoi, doamna Gavriliţă a deschis parantezele. Aşa cum a declarat domnia sa, înainte de toate va fi eliminată interzicerea controalelor fiscale care şi-a început calendarul încă pe 1 ianuarie 2018. Decizia are la bază convingerea şi eventual probe că aceste vacanţe favorizează evaziunea fiscală. Este adevărat, că crearea unor zone de control zero se înscrie bine în fraze de genul “mediul de afaceri trebuie să se simtă liber, să nu fie presat, să nu fie stresat de tot felul de controlori…”, însă elaborarea unei liste a entităţilor ferite de verificări ne tentează întotdeauna să întrebăm “de ce anume aceste entităţi, dar nu altele”. Instrumentul de măsurare a încrederii nu inspiră încredere, iar erorile generează goluri în buget. Odată anunţată o asemenea decizie, trage după sine şi precizarea că revenirea la controale nu înseamnă în niciun caz verificare unor subiecţi anume.
Dintre modificările cu aplicare rapidă cap de agendă este limitatea vânzărilor neimpozabile în regim duty-free. Intrarea în vigoare nu putea fi lăsată pentru 1 ianuarie 2020, aşa cum regimul în care activa entitatea respectivă se afla în conflict cu cadrul legal şi încălca grav principiile echităţii fiscale.
Tot despre inechitate fiscală s-a vorbit şi în cazul sectorului HORECA, doar că printre motivele invocate apare şi sintagma “echitate socială”. HORECA este o verigă dintr-un lanţ mai lung al unor domenii care începând cu 1 octombrie 2018 au beneficiat de facilităţi şi scutiri. Scuturi la jocurile de noroc, scutiri pentru parteneriatele public-private, scutiri pentru tichetele de masă, cotă redusă de 10 la sută pentru sectorul HORECA (restaurante, baruri, cafenele, hoteluri n. r.). Modificările solicitate de guvern indică asupra revenirii la cota obişnuită de 20 la sută a TVA. Mai deranjantă şi gravă pare să fie că neimpozitarea, bunăoară a tichetelor de masă, care încuraja ideea de bine făcut cetăţeanului, în timp ce, în mod real, nu erau achitate taxe din care se plătesc de regulă domenii ca educaţia, sănătatea, pensii şi indemnizaţii. Întrebarea e dacă binele era cu adevărat bun.
Ministrul Finanţelor declară că „Tichetele de masă nu vor fi anulate. Ajustările legislative propuse urmăresc schimbarea tratamentului fiscal aplicat tichetelor de masă, acestea fiind supuse impozitării în regim general, prin achitarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi impozitului pe venit”.
Potrivit doamnei Gavriliţă, circa 30 de mii de persoane beneficiază de tichete de masă, fiind acordate de aproximativ 620 de angajatori. „Prin transformarea cardului salarial în tichet de masă, există riscuri mari ca în anul 2020 să fie înregistrat un fond de aproape 1 miliard de lei din care nu sunt achitate contribuţii şi prime de asigurări sociale şi medicale. Aceasta pune în pericol sustenabilitatea Bugetului asigurărilor sociale de stat”.
Guvernul vine cu propunerea de a păstra cota impozitului pe venit de 12 la sută. Ea nu va fi modificată nici pentru persoane fizice, nici pentru persoane juridice.
Anterior, unul din autorii reformei, fostul ministru Chicu, susţinea că are “convingerea certă, că introducerea cotei unice, de-facto diminuarea cotei de la 18% la 12% pentru venituri salariale destul de mici, este doar în folosul cetăţeanului şi constituie un pas mic, dar foarte real pentru a convinge oamenii noştri să rămână să muncească în ţară”.
Evident, orice bănuţ prin care se cresc veniturile cetăţeanului, ar putea contribui la rămânerea acestora acasă sau, cel puţin, ca atunci când plecăm undeva, să avem în buzunare şi un bilet retur.
Propunerile de modificare au fost făcute publice, săptămâna curentă, acestea vor trece prin microfoanele guvernului, iar Parlamentul este gata să-şi înnobileze agenda cu subiecte de acest gen. Dincolo de instituţiile nominalizate, suntem noi – cei care scriu, cei care discută, cei care mai schimbă o vorbă. Am putea numi toată această comunicare dezbatere publică. O dezbatere în care noi vorbim despre noi, chiar dacă printre cuvinte se strecoară o mulţime de cifre.
Constantin OLTEANU
