Se scrie mult despre merele pe care ba le vindem, ba nu le vindem, se scrie mult despre strugurii, pe care ba îi vindem, ba nu-i vindem. Toamna şi merele, şi strugurii intră în festivaluri zgomotoase la care mergem cu toţii şi ne facem poze cu care ne colorăm albumele şi amintirile. Când merele şi strugurii se vând bine, bucuriile sunt colective, chiar dacă veniturile sunt strict personalizate. Şi amarul este unul trăit la scară naţională atunci când în frigiderele pline cu mere şi struguri, nemiloasă şi neiertătoare, intră primăvara.
Dar există ramuri ale agriculturii despre care aproape că nu se vorbeşte, dar a cărei pondere în exporturi este fie echivalentă cu cea a strugurilor şi a merelor sau chiar o depăşeşte. Nici festivaluri nu i se dedică, nici bucuriile nu sunt colective şi nici amarul trăit nu e unul de scară naţională. Este vorba despre nuci.
Potrivit datelor găsite prin statistici, valoarea anuală a exporturilor de nuci (sau miez de nucă) trece peste 100 milioane dolari. Moldova pretinde cu uşurinţă la locul cinci în lume şi locul trei în Europa la exportul de miez de nucă.
Performanţa este una uluitoare, dar rezultatele înregistrate nu pot fi atribuite în totalitate unei implicări active şi eficiente a instituţiilor statului prin politici, suporturi, înlesniri şi alte măsuri.
Trebuie să recunoaştem că dezvoltarea acestei ramuri a avut ca şi motivare de bază veniturile mari garantate an de an şi cererea extrem de mare pe piaţă.
La început nici chiar nu se putea vorbi despre un sector oarecum structurat, oarecum conturat. Nu erau măsurate suprafeţele plantate cu nuci, pentru că, practic acestea lipseau. Erau pur şi simplu număraţi nişte pomi fie înregimentaţi în fâşii de protecţie, fie risipiţi prin grădini şi pe lângă loturile individuale. La un prim recensământ, totalitatea pomilor înregistraţi ar fi format o livadă de aproximativ 20 mii hectare. Anume pe fundalul unor asemenea situaţii au apărut primele plantaţii. În 2016–2017, Moldova a produs aproximativ 31 mii tone de nuci, aproape dublu faţă de volumul anului 2006. Întreaga producţie a fost exportată. Deşi ne aflăm în plin proces de organizare a acestei produceri, cea mai mare parte a exporturilor o constituie nucile colectate de la populaţie. Trecerea la formele organizate de cultivare se produce chiar în aceste timpuri sau se va produce curând. Se estimează că odată intrate deplin în rod (anul 10-12 după plantare) un hectar de livadă va putea produce 2-2,5 tone de nuci uscate. Un calcul mai puţin obişnuit arată că atunci când se atinge o producţie de două tone de nuci per hectar, venitul obţinut din comercializarea miezului produs pe o suprafaţă de 10 hectare este echivalentul a 1,5 kg de aur pur.
Dar aurul la umbra căruia visăm la case cu havuz şi cu păuni prin curte, ar putea înclina mai puţin balanţa în partea noastră dacă pur şi simplu vom sta şi vom visa păuni. Ameninţarea nu vine neapărat de la producătorii tradiţionali de nuci din Europa, producători de top cum sunt Franţa şi Spania, ci chiar de peste Prut. România se află în plin proces de constituire a unei ramuri care îşi creşte potenţialul de la an la an. Producătorii de nuci din România beneficiază de subvenţii mult peste cele cinci mii de lei oferite de statul moldovenesc producătorilor noştri la înfiinţarea unui hectar de livadă. Acolo se subvenţionează per hectar anual. E de bănuit că Republica Moldova va prelua într-un târziu un asemenea model, doar că e de întrebat dacă atunci vom mai putea găsi o nişă pe piaţă.
La ora actuală există loc suficient. Potrivit estimărilor, cererea pe piaţa comunitară este acoperită doar în proporţie de cincizeci la sută. Dar golul care se arată nu garantează nici pe departe perspective constante pentru Republica Moldova.
Dovadă este situaţia cu care ne-am confruntat în toamna anului trecut, atunci când preţul pe piaţa internă s-a prăbuşit dureros de mult. Unii au căutat monopoluri şi au arătat cu degetul spre oameni concreţi. Cauzele au fost însă şi de altă natură. Războiul economic dintre SUA şi China a creat blocaje în calea exportatorilor americani de miez de nucă. America produce anual 400-500 mii tone de nuci, cea mai mare parte a producţiei fiind exportată în China. Nu şi în anul acesta. În anul acesta au debarcat pe continentul european. Aici s-a produs marea confruntare între calitatea miezului de nucă american şi calitatea miezului de nucă din Republica Moldova. Noi încă mai exportăm nuci din pomii rătăciţi prin sate. Noi încă mai credem că nucul nu trebuie tratat niciodată, fiindcă nu există boli de care să sufere şi dăunători care să-l atace. Noi nu avem case de procesare. Procesarea e treapta pe care încă nu am pus piciorul. O treaptă care va putea să fie urcată cu mijloace considerabile şi printr-un activ proces de asociere.
O confruntare pe care am pierdut-o. Care vor fi concluziile? Dar şi mai important: care vor fi acţiunile noastre de mai departe? Timpul le va arăta cu certitudine. Esenţial e ca printre cuvintele noastre să nu figureze cuvântul “defrişare”.
Constantin Olteanu
