MediaFax.ro

Mai multe agenţii ONU solicită reluarea urgentă a discuţiilor despre încetarea focului în Gaza

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 20:14

Mediafax

Niciun nou ajutor umanitar nu a intrat în enclava palestiniană de când Israelul a blocat intrarea camioanelor cu ajutoare la 2 martie, în timp ce discuţiile privind următoarea etapă a armistiţiului, acum rupt, au intrat în impas, potrivit Reuters.

Israelul şi-a reluat asaltul pe 18 martie.

„Mai mult de 2,1 milioane de oameni sunt prinşi în capcană, bombardaţi şi înfometaţi din nou, în timp ce, la punctele de trecere, proviziile de alimente, medicamente, combustibil şi adăposturi se acumulează”, se arată într-o declaraţie co-semnată de şefii a şase agenţii ale ONU, inclusiv Agenţia ONU pentru coordonarea ajutoarelor (OCHA) şi Programul Alimentar Mondial.

Cel puţin 1.000 de copii au fost ucişi sau răniţi în prima săptămână de la reluarea luptelor, se adaugă în declaraţie, care descrie numărul deceselor din acea săptămână ca fiind cel mai mare de anul trecut în rândul copiilor.

„Suntem martorii unor acte de război în Gaza care arată un dispreţ total pentru viaţa umană… Facem apel la liderii mondiali să acţioneze – ferm, urgent şi decisiv – pentru a se asigura că principiile de bază ale dreptului internaţional umanitar sunt respectate”, se arată în declaraţie.

Israelul neagă încălcarea dreptului umanitar în Gaza şi acuză combatanţii Hamas de vătămarea civililor pentru că operează printre aceştia, ceea ce combatanţii neagă.

Agenţiile au avertizat, de asemenea, cu privire la penuria critică de alimente şi medicamente din enclavă. Douăzeci şi cinci de brutării sprijinite de Programul Alimentar Mondial în timpul încetării focului au trebuit să se închidă din cauza penuriei de făină şi de gaz de gătit, a precizat aceasta.

Mai mult de 50.000 de palestinieni au fost ucişi de campania israeliană din Gaza, afirmă oficialii palestinieni. Aceasta a fost lansată după ce mii de oameni înarmaţi conduşi de Hamas au atacat comunităţi din sudul Israelului la 7 octombrie 2023, ucigând 1.200 de persoane şi răpind 251 ca ostatici, potrivit numărătorii israeliene.

Articolul Mai multe agenţii ONU solicită reluarea urgentă a discuţiilor despre încetarea focului în Gaza apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Bărbat deportat în El Salvador din greşeală: Ce anume cere Trump Curţii Supreme

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 18:57

Mediafax

Preşedintele Donald Trump a cerut luni Curţii Supreme a Statelor Unite să oprească temporar ordinul unui judecător care cere administraţiei sale să returneze până la sfârşitul zilei un salvadorian despre care guvernul a recunoscut că a fost deportat în mod eronat în El Salvador.

Judecătoarea Paula Xinis a ordonat vineri administraţiei să îl returneze pe Kilmar Abrego Garcia până la sfârşitul zilei de luni, ca răspuns la un proces intentat de bărbat şi de familia sa. O instanţă de apel federală inferioară – Curtea de Apel a celui de-al 4-lea Circuit al Statelor Unite, cu sediul în Richmond, Virginia – a refuzat luni să aplice ordinul lui Xinis.

Xinis a constatat că guvernul SUA nu avea autoritatea legală de a-l reţine şi deporta pe Abrego Garcia, un migrant salvadorian care locuia legal în Maryland cu un permis de muncă, şi a ordonat returnarea acestuia până luni la ora 23:59.

Într-un document depus la Curtea Supremă, Departamentul de Justiţie a declarat că ordinul judecătorului reprezintă o depăşire a competenţelor judiciare.

„Statele Unite nu pot garanta în avans succesul unor negocieri internaţionale sensibile, cu atât mai puţin atunci când o instanţă impune un termen limită obligatoriu, absurd de comprimat, care complică foarte mult negocierile privind relaţiile externe”, au scris avocaţii departamentului.

„Statele Unite nu controlează naţiunea suverană El Salvador şi nici nu pot constrânge El Salvador să urmeze ordinele unui judecător federal”, au adăugat ei.

Xinis a declarat în decizia sa scrisă, emisă duminică, faptul că „nu au existat niciun fel de motive legale pentru arestarea, detenţia sau îndepărtarea sa”. Judecătoarea a numit îndepărtarea lui Abrego Garcia „complet ilegală”.

Administraţia Trump s-a confruntat cu critici din partea instanţelor din SUA şi din alte părţi cu privire la intensificarea aplicării legislaţiei privind imigraţia. Un judecător din Washington, D.C., analizează dacă administraţia a încălcat un ordin judecătoresc de a nu expulza presupuşi membri ai unei bande venezuelene.

Statele Unite au declarat că deportarea lui Abrego Garcia a fost făcută din greşeală, dar au adăugat că nu au puterea de a obliga El Salvador să îl returneze. Guvernul SUA a declarat în faţa curţii de apel că Abrego Garcia „nu are niciun drept sau temei legal de a se afla în Statele Unite” şi că „interesul public este în mod evident în defavoarea returnării sale, cu atât mai puţin a unei returnări pripite efectuate ca urmare a unui fiat judiciar”.

Casa Albă şi oficialii administraţiei l-au acuzat pe Abrego Garcia că este membru al unei bande criminale, dar nu există nicio acuzaţie în curs. Avocaţii săi au negat acuzaţia.

Xinis a constatat că un ordin al unui judecător de imigrări din 2019 care interzicea expulzarea lui Abrego Garcia către El Salvador, ţara sa de origine, era încă în vigoare. Abrego Garcia a fost oprit şi reţinut de ofiţerii ICE pe 12 martie şi interogat cu privire la presupusa sa afiliere la o bandă.

Abrego Garcia a respectat pe deplin toate directivele oficialilor de imigrare, inclusiv controalele anuale, şi nu a fost niciodată acuzat sau condamnat pentru vreo infracţiune, a scris judecătorul. Acesta a fost deţinut în El Salvador în ceea ce judecătorul a numit „una dintre cele mai periculoase închisori din emisfera vestică”.

Articolul Bărbat deportat în El Salvador din greşeală: Ce anume cere Trump Curţii Supreme apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Elveția declară că nu va riposta împotriva tarifelor lui Trump

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 18:52

Mediafax

Analiștii Le Monde au amintit, duminică, poziția pașnică a președintelui elvețian în exercițiu față de anunțul ostilităților comerciale între America și Europa, făcut de JD Vance în februarie, când Karin Keller-Sutter și Viktor Orban au fost singurii lideri europeni care nu s-au declarat șocați de discursul vicepreședintelui SUA.

Reprezentații Confederației Elvețiene au avertizat că o intensificare a conflictului nu este în beneficiul țării lor, chiar dacă Elveția pare grav afectată, fiind inclusă de Washington pe lista țărilor cu „metode comerciale neloiale” cu unul dintre cele mai mari tarife comerciale pentru exporturile către SUA, 32%.

Elveția este al șaselea cel mai mare investitor străin în Statele Unite, cu aproape 371 de miliarde de euro investiți, iar companiile elvețiene generează aproape un sfert de milion de locuri de muncă în Statele Unite, considerându-se drept actori indispensabili Americii în cercetare și dezvoltare. Statele Unite au fost favorizate în relațiile economice ale Elveției, chiar în defavoarea țărilor europene. Un exemplu esta vara anului 2021, când avioanele de vânătoare F-35 au fost preferate de Elveția în fața avionului de luptă francez Rafale, după o intervenție „amicală” a președintelui Biden. Toate acestea i-au făcut pe oficialii elvețieni să creadă că țara lor va fi imposibil de atins de taxele anunțate de Vance încă din februarie, la conferința de securitate de la München.

Elveția și Ungaria, singurele state care au tăcut la anunțul noilor taxe impuse de SUA

Discursul agresiv al vicepreședintelui american, la München, a stârnit reacții în rândul liderilor Europei, care au ripostat cu diferite declarații, mai puțin Elveția și Ungaria. Karin Keller-Sutter, președintele în exercițiu, a considerat discursul drept unul „liberal, într-un sens foarte elvețian”, considerând că va avea parte de un „tratament preferențial”, scrie sursa citată.

Dar Elveției i-a fost impus un tarif de 32 %, apropiat de cel al principalului rival comercial al Statelor Unite – China (35%), și mult mai mare decât cel aplicat țărilor din Uniunea Europeană (20%) sau altor țări europene, precum Regatul Unit sau Norvegia, care sunt taxate cu doar 10 %.

Industria farmaceutică, campioana Elveției la exporturile către Statele Unite, cu 31 de miliarde de franci elvețieni, nu este atinsă deocamdată de noile taxe vamale. În schimb, sunt afectate industria ceasurilor, cu 4,4 miliarde de franci elvețieni din vânzări către Statele Unite în 2024, și industria instrumentelor de precizie, cu 3,8 miliarde de franci elvețieni.

Elveția, neutră și conciliantă

Forțată să rămână neutră și conciliantă, Confederația Elvețiană va alege alte tactici de negociere, reprezentând „concesii către Statele Unite”, potrivit mențiunilor lui Thierry Burkart, liderul partidului liberal-radical. Unul dintre acestea este eliminarea barierelor non-tarifare, cum ar fi moratoriul asupra ingineriei genetice (ridicarea restricțiilor legate de utilizarea organismelor modificate genetic în agricultură) sau legea Netflix (care impune platformelor de streaming să investească în Elveția o anumită sumă din veniturile pe care le generează).

Ca să poată negocia tariful de 32%, elvețienii au în vedere și reducerea taxelor impuse unor produse agricole importante pentru americani, precum sunt carnea de vită sau portocalele, și economii la capitolul cheltuielilor sociale pentru a nu lovi companiile deja penalizate de schimbarea paradigmei vamale: „Este clar că statul trebuie să fie și mai atent să nu crească subvențiile și impozitele”.

Articolul Elveția declară că nu va riposta împotriva tarifelor lui Trump apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Trump amenință China cu tarife suplimentare de 50%. Ultimatum de 24 de ore pentru Beijing

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 18:47

Mediafax

„Ieri, China a emis tarife de retorsiune de 34%, pe lângă tarifele deja record, tarifele nemonetare, subvenționarea ilegală a companiilor și manipularea masivă a monedei pe termen lung, în ciuda avertismentului meu că orice țară care se răzbună pe SUA prin emiterea de tarife suplimentare, pe lângă abuzurile tarifare pe termen lung deja existente asupra națiunii noastre, va fi imediat întâmpinată cu tarife noi și substanțial mai mari, pe lângă cele stabilite inițial. Dacă China nu își retrage până mâine, 8 aprilie 2025, creșterea de 34% peste abuzurile lor comerciale deja de lungă durată, Statele Unite vor impune Chinei tarife ADIȚIONALE de 50%, începând cu 9 aprilie”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social.

Președintele a mai spus că „toate discuțiile cu China privind întâlnirile lor solicitate vor fi încheiate”.

China a anunțat vineri că va impune SUA tarife de 34%, la doar câteva zile după ce președintele american Donald Trump a dezvăluit aceelași procent împotriva Beijingului în cadrul planului său de tarife reciproce.

Noile tarife impuse de China împotriva SUA vor intra în vigoare la 10 aprilie, potrivit The Wall Street Journal.

Războiul tarifelor se simte pe piețe

Este o nouă zi foarte volatilă pe piețele financiare, investitorii temându-se tot mai mult că războiul comercial al lui Donald Trump va declanșa o recesiune.

Piețele bursiere europene sunt pe roșu în ultimele ore de tranzacționare, cu indicele britanic FTSE 100 în scădere cu 2,5%,.

DAX din Germania a scăzut cu 3,5%, în timp ce CAC din Franța a pierdut 4%.

Piețele din SUA au deschis și ele pe scădere.

Bitcoin, cea mai populară criptomonedă din lume, a scăzut luni sub 75 000 de dolari, înainte de a înregistra o ușoară revenire.

 

Articolul Trump amenință China cu tarife suplimentare de 50%. Ultimatum de 24 de ore pentru Beijing apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Maia Sandu, la Forumul Economic de la Chișinău: „România nu este doar partenerul nostru strategic. Este și partenerul nostru de suflet”

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 18:43

Mediafax

Forumul Economic moldo-român reunește reprezentanți ai mediului de afaceri, dar și aleși locali și reprezentanți ai asociațiilor de business din Republica Moldova și România și este o platformă pentru schimburi de idei, crearea de parteneriate și lansarea de proiecte economice în beneficiul direct al cetățenilor, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale de la Chișinău.

Președinta Maia Sandu a participat la eveniment alături de Familia Regală, subliniind importanța dezvoltării economice ca răspuns la nevoile reale ale oamenilor.

În cadrul discursului său, Maia Sandu a lansat un apel către antreprenorii români să investească în Republica Moldova

„Adresez o invitație deschisă pentru firmele românești să contribuie la transformarea Republicii Moldova. Să fie parte a unei economii în creștere, care se alătură treptat pieței europene, de care este tot mai conectată”, a declarat Maia Sandu.

Aceasta a reiterat relația specială pe care Republica Moldova o are cu România, evidențiind sprijinul constant oferit de statul român în toate etapele procesului de modernizare și aderare la Uniunea Europeană.

„România nu este doar partenerul nostru strategic. Este și partenerul nostru de suflet. Nicio altă țară nu a investit mai mult, nu a crezut mai mult și nu ne-a sprijinit mai constant în drumul nostru european. Drumul nostru spre Uniunea Europeană trece, fără îndoială, prin România – inclusiv prin companiile, instituțiile, sprijinul și încrederea oferite de partenerii de dincolo de Prut”, a adăugat președinta Republicii Moldova.

De asemenea, Maia Sandu a mulțumit Familiei Regale a României pentru sprijinul consecvent oferit Republicii Moldova – atât prin promovarea obiectivului de aderare la Uniunea Europeană, cât și prin implicarea activă în proiecte educaționale, sociale și culturale.

Articolul Maia Sandu, la Forumul Economic de la Chișinău: „România nu este doar partenerul nostru strategic. Este și partenerul nostru de suflet” apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Paul Philippe al României a fost plasat în arest la Paris

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 18:29

Mediafax

„Ministerul Justiţiei a luat act de acţiunea autorităţilor franceze privind reţinerea cetăţeanului Al României Paul Philippe. În data de 7 aprilie a.c., cetăţeanul Al României Paul Philippe a fost preluat de la domiciliul acestuia şi dus în faţa unui magistrat al Curţii de Apel Paris, unde s-a desfăşurat o audiere preliminară. După ascultarea argumentelor părţilor, s-a dispus plasarea în arest a cetăţeanului român sus-menţionat, în vederea predării acestuia autorităţilor române”, potrivit unui comunicat de presă.

Primul termen în faţa Camerei de Instrucţie a fost stabilit pentru miercuri.

„Decizia de predare a cetăţeanului Al României Paul Philippe va aparţine Justiţiei franceze”, se arată în finalul comunicatului.

Prinţul Paul de România, condamnat definitiv în România la 3 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”.

Pe numele prinţului Paul de România, instanţa de la Curtea de Apel Braşov a solicitat Biroului SIRENE introducerea unei semnalări pentru arestare şi predare, în baza noului mandat european de arestare, emis pe numele acestuia şi a cerut retragerea celui vechi. Biroul SIRENE a validat inserarea noului MEA şi a solicitat omologilor francezi localizarea şi arestarea celui în cauză.

Articolul Paul Philippe al României a fost plasat în arest la Paris apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Antonescu a cerut coaliției de guvernare ca vârsta de pensionare în magistratură să fie 65 de ani

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 18:04

Mediafax

După ședința coaliției PSD-PNL – UDMR și Minoritățile Naționale, Crin Antonescu a spus că a solicitat coaliției de guvernare „să terminăm odată cu pensiile speciale din magistratură, cu vârste de pensionare diferite, pentru că vreau să există un principiu de echitate pentru cetățenii acestei țări”.

„Magistrații care vor intra în magistratură, cei care vor începe cariera în magistratură, trebuie să iasă la pensie la 65 de ani, precum toți ceilalți cetățenii acestei țării. Am cerut acest lucru coaliției, s-a acceptat acest principiu. (…) Este vorba – încă odată – de pensiile speciale din magistratură și de vârsta de pensionare în magistratură”, a spus Antonescu.

Antonescu a precizat că are promisiunea coaliției de guvernare că marți va fi depus la Parlament un proiect de lege, semnat de toți cei patru președinți ai partidelor care compun coaliția de guvernare.

„Ceea ce am vrut eu să vă anunț astăzi este că am cerut acest lucru coaliției și coaliția a acceptat”, a mai spus candidatul coaliției.

Articolul Antonescu a cerut coaliției de guvernare ca vârsta de pensionare în magistratură să fie 65 de ani apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Radu Drăguşin va lipsi cel puţin trei luni de pe teren după operaţia la genunchi

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 18:02

Mediafax

Jucătorul român s-a accidentat grav în luna februarie, în timpul unui meci contra echipei Elfsborg, suferind o ruptură a ligamentului încrucişat anterior (ACL). Leziunea a necesitat intervenţie chirurgicală şi a venit imediat după ce devenise titular la Tottenham şi avusese evoluţii solide la EURO 2024 cu echipa naţională.

„Se află încă într-o fază relativ timpurie a procesului de recuperare după operaţia la ligamentul încrucişat anterior (ACL), la aproximativ opt săptămâni de la intervenţie”, a explicat dr. Rajpal Brar pentru Tottenham News.

Medicul a oferit detalii despre stadiul actual al recuperării şi despre data posibilă a revenirii pe teren.

„Lucrează la îmbunătăţirea forţei, a mobilităţii articulaţiei, la exerciţii de echilibru, precum şi la revenirea la un mers normal. În cel mai bun caz, ar putea reveni la antrenamente individuale spre finalul verii, înainte de începerea noului sezon. Aş spune că mai are nevoie de încă aproximativ trei luni.”

Potrivit medicilor citaţi de ProSport, Radu Drăguşin ar putea reveni într-un meci oficial abia în luna octombrie, dacă procesul de recuperare va decurge conform planului.

Articolul Radu Drăguşin va lipsi cel puţin trei luni de pe teren după operaţia la genunchi apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Bateristul trupei Blondie a murit la vârsta de 70 de ani

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 17:47

Mediafax

Starul trupei rock Blondie a murit la vârsta de 70 de ani după o luptă lungă cu cancerul, potrivit Daily Mail.

„Cu profundă tristețe transmitem vestea decesului iubitului nostru prieten și coleg de trupă Clem Burke în urma unei lupte private cu cancerul. Clem nu a fost doar un baterist; era bătaia inimii lui Blondie. Talentul, energia și pasiunea lui pentru muzică au fost de neegalat, iar contribuțiile sale la sunetul și succesul nostru sunt incomensurabile. Dincolo de muzica sa, Clem a fost o sursă de inspirație atât pe scenă, cât și în afara acesteia. Spiritul său vibrant, entuziasmul molipsitor și etica de lucru solidă i-au atins pe toți cei care au avut privilegiul de a-l cunoaște. Influența lui Clem s-a extins cu mult dincolo de Blondie”, au transmis colegii săi de trupă pe Facebook.

Clem Burke s-a alăturat Blondie la scurt timp după formarea trupei în 1975. El a rămas în trupă de-a lungul întregii cariere.

Autoproclamat „supraviețuitor rock and roll”, Clem Burke a colaborat cu numeroși artiști emblematici, printre care Eurythmics, Ramones, Bob Dylan, Bob Geldof, Iggy Pop, Joan Jett, Checkered Past, The Fleshtones, The Romantics, Dramarama, The Adult Net, The Split Squad, The International Swingers, L.A. Go-Go’s.

Articolul Bateristul trupei Blondie a murit la vârsta de 70 de ani apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Băsescu, despre Sprînceană: Preşedintele trebuie să-i ceară foarte ferm o clarificare

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 17:43

Mediafax

„Cred că este o mare greşeală şi marea greşeală vine de la faptul că ori acest om îşi asumă în mod incorect calitatea de reprezentant al României ori premierul a greşit şi a spus că eşti reprezentantul României, fără să emite însă un document prin care să-şi asume chestiunea asta. Deci cred că domnul Sprânceană trebuia nominalizat astăzi de către premier că nu reprezintă România şi nu i-a dat niciun mandat. Deci cred că preşedintele trebuie să-i ceară foarte ferm o clarificare a ceea ce a dat ca mandat verbal sau cum l-ar fi dat domnul Sprînceană, pentru că România nu poate trăi în relaţii la nivel înalt din astfel de împuterniciţi”, spune la Digi24 Traian Băsescu.

El afirmă că politica externă a ţării este făcută de MAE, preşedinte, ambasador şi guvern.

„Preşedintele trebuia să dezică automat de această acţiune de nominalizare a unui reprezentant al domnului Ciolacu. (…) Un emisar îl faci pentru funcţii temporare. Noi nu avem o relaţie temporară cu Statele Unite. Noi avem relaţii diplomatice de 140 de ani cu Statele Unite. Reţineţi, 140 de ani. Şi dintr-o dată, după 140 de ani de relaţii bilaterale, la nivel diplomatic, la deschideri de ambasade şi delegaţii şi de consulate între cele două state, dintr-o dată inventăm un emisar personal al premierului. Nu există aşa ceva. Emisari speciali, personali, se desemnează pentru situaţii temporare, cum este, spre exemplu, un conflict prin Africa. Un stat care are interes îşi desemnează un emisar, dacă nu are ambasadă acolo, dacă nu are alte pârghii, ca să ţină legătura cu evenimentele care se întâmplă”, încheie Băsescu.

Dragoş Sprînceană a avut recent, la Digi 24, poziţii contradictorii legate de războiul din Ucraina şi a susţinut în mod fals că preşedintele francez Emmanuel Macron vrea continuarea războiului din Ucraina şi că administraţia americană ar trebui să „ignore un pic mesajele României, pro-Ucraina şi pro-Franţa”, deoarece România are un preşedinte interimar „care nu va mai conta într-o lună şi jumătate”.

„Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun emisar al lui Ciolacu”, susţine premierul, după reacţiile apărute în urma declaraţiilor făcute de Dragoş Sprânceană.

Articolul Băsescu, despre Sprînceană: Preşedintele trebuie să-i ceară foarte ferm o clarificare apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

O comună din Satu Mare primește finanțare de 10 milioane de euro pentru construirea unui AquaPark

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 17:42

Mediafax

Contractul de finanțare a fost semnat luni, la sediul primăriei, în prezența ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș

„Vom acoperi diferența până la 24 de milioane de euro dintr-un credit, primăria neavând în acest moment niciun credit contractat. Ne dorim să obținem un credit cu rambursare pe termen lung, de 15-20 de ani și să obținem o perioadă de grație de 4 ani, să începem să rambursăm creditul pe când Aquaparkul va începe să producă venituri”, a declarat primarul domunei Odoreu, Dumitru Pop.

Ministrul Marcel Boloș a descris semnarea contractului ca fiind un moment cu valoare istorică pentru comunitate.

„Este un moment istoric pentru voi, probabil cel mai mare proiect de finanțare semnat de către comuna Odoreu, un proiect care sparge granițele dintre voi și municipiul Satu Mare. Eu îl văd ca un proiect care poate aduce independență financiară pentru comunitate,” a declarat Boloș.

Potrivit publicației Obiectiv SM, viitorul AquaPark va include zone interioare și exterioare, bazine pentru copii și adulți, tobogane, o zonă de spa, dar și tehnologii verzi pentru reducerea costurilor de operare.

„Un astfel de proiect este o trecere la un alt nivel a comunității noastre. […] Probabil nici nu vom avea nevoie de toate utilitățile, pentru că parcarea aquaparkului este prevăzută cu panouri fotovoltaice și vom folosi energia electrică produsă acolo, iar căldura o vom asigura din resursă geotermală”, a explicat primarul Dumitru Pop, citat de Obiectiv SM.

După semnarea contractului de finanțare, urmează demararea procedurilor pentru obținerea creditului bancar și lansarea licitațiilor pentru execuție. Autoritățile locale speră ca, în următorii ani, noul AquaPark să devină un punct de atracție turistică major, generând venituri și locuri de muncă pentru întreaga zonă.

Articolul O comună din Satu Mare primește finanțare de 10 milioane de euro pentru construirea unui AquaPark apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

American salvat după ce a rămas blocat pe creasta Munţilor Făgăraş

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 15:55

Mediafax

Sâmbătă seară, Salvamont Braşov a fost sesizat prin apel la 112 că un bărbat cu cetăţenie americană a rămas blocat pe creasta Munţilor Făgăraş.

„Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile a fost dezorientat şi nu şi-a putut continua traseul. Având în vedere situaţia meteorologică, nu s-a putut interveni nici aerian, nici terestru. Însă, colegii de la Salvamont Braşov şi de la Jandarmeria Montană (respectiv structura judeţului Braşov) l-au ghidat telefonic pe bărbat, care afirmase că nu are afecţiuni medicale, că este bine echipat şi are provizii, la refugiul montan Viştea Mare din Munţii Făgăraşului”, transmite DSU.

Luni dimineaţa, salvamontiştii argeşeni şi braşoveni s-au deplasat terestru spre locul intervenţiei.

Însă, datorită îmbunătăţirii condiţiilor meteo, elicopterul SMURD de la Braşov a pornit şi el spre zonă, pentru a-l prelua pe bărbat.

„Astfel, doamna doctor Monica Costianu l-a extras prin troliere, iar efortul comun al echipei aeronavei IGAv a făcut ca cetăţeanul să fie extras în siguranţă. Coordonarea misiunii a fost realizată de către dispeceratul integrat Mureş”, arată DSU.

Articolul American salvat după ce a rămas blocat pe creasta Munţilor Făgăraş apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Anchetă după eliberarea a 18 tone dintr-un compus cangerigen în zona Alpilor

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 15:54

Mediafax

Secția de sănătate publică și mediu a Parchetului din Marsilia anchetează accidentul industrial care a avut loc în localitatea Château-Arnoux-Saint-Auban, situată în zona muntoasă a Alpilor, la mai bine de un an de la producerea acestuia.

În urma accidentului industrial, 18 tone de clorură de vinil monomer au fost eliberate în atmosferă. Compusul chimic este volatil și poate ajunge rapid în aer, sol sau apă în cazul unui accident.

Asociațiile de mediu cer daune civile

Orașul de la poalele Alpilor găzduiește mai multe instalații ale unor companii din industria chimică, implicate în producția de polimeri, produși chimici care stau la baza realizării țevilor, foliilor, cablurilor electrice, materialelor de construcție. În forma sa monomerică, clorura de vinil este considerată un compus cancerigen, expunerea prelungită având grave efecte asupra sănătății, iar manipularea și procesarea compusului necesită măsuri stricte de siguranță din această cauză.

Deoarece incidentul a generat îngrijorări legate de riscurile pentru sănătatea publică și mediul înconjurător, autoritățile investighează acum circumstanțele și impactul acestuia. Investigațiile inițiale, al căror rezultat nu a fost dat publicității, au fost încredințate jandarmeriei din Château-Arnoux-Saint-Auban.

Mai multe asociații de mediu, printre care France Nature Environnement și Liga pentru Protecția Păsărilor, s-au constituit părți civile.

Potrivit sursei citate, prefectura Alpes-de-Haute-Provence a declarat că a luat măsuri în timpul accidentului pentru limitarea dispersiei compusului și că un studiu sanitar, realizat ulterior, estimează că expunerea localnicilor ar fi fost sub valorile de referință toxice.

Articolul Anchetă după eliberarea a 18 tone dintr-un compus cangerigen în zona Alpilor apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Compania Greenbrier România va închide fabrica de vagoane Astra Rail din Arad

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 15:47

Mediafax

Greenbrier România este subsidiara locală a grupului american Greenbrier Companies, unul dintre cei mai mari producători mondiali de vagoane feroviare, potrivit Special Arad.

În 2016, fabrica Astra Vagoane a fuzionat cu Greenbrier, devenind Greenbrier-Astra Rail, şi a continuat să producă vagoane şi să ofere servicii de întreţinere.

„Datorită provocărilor dificile şi accelerate de pe piaţa locală, compania Greenbrier România intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie, desfăşurate la fabrica din Arad. Această decizie a fost influenţată de mai mulţi factori, printre care presiunile tot mai puternice de la nivelul industriei de profil, costurile operaţionale în creştere şi constrângerile logistice legate de vechimea unităţii şi de mediul urban”, a transmis compania pentru Special Arad.

Greenbrier îşi va concentra operaţiunile în România la fabricile din Caracal şi Drobeta Turnu Severin, unde intenţionează să continue investiţiile şi să onoreze comenzile existente. Reprezentanţii companiei au dat asigurări că vor colabora cu sindicatele şi autorităţile locale pentru a sprijini angajaţii afectaţi de închidere.

„Greenbrier apreciază profund istoria îndelungată a producţiei de vagoane din Arad şi dedicarea forţei de muncă”, au mai precizat oficialii companiei.

Articolul Compania Greenbrier România va închide fabrica de vagoane Astra Rail din Arad apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Monede fără documente legale, descoperite în bagajele unei pasagere pe Aeroportul Brașov

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 15:45

Mediafax

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Aeroport Brașov, împreună cu lucrători vamali ai Direcției Regionale Vamale Brașov, au ridicat pentru a confisca mai multe monede, ce urmau a fi scoase din Romania fără documente legale. Totodată, polițiștii de frontieră au întocmit o lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Astfel, duminică, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară, pentru a călători în direcția Londra – Marea Britanie, o femeie, cetățean român.

Monedele, estimate la o valoare de aproximativ 150.000 lei

„Acționând în baza unei analize de risc, a fost efectuat un control amănunțit asupra bagajelor de mână ale persoanei în cauză, fiind astfel descoperite zece monede, confecționate din metal de culoare galbenă, inscripționate Suid Afrika- South Africa. Referitor la cele constatate, femeia a declarat că a primit moștenire monedele și nu deține niciun document de proveniență și nici autorizare de transport în afara țării pentru acestea”, transmite, luni, Poliția de Frontieră.

Bunurile, estimate la o valoare de aproximativ 150.000 lei, au fost reținute de autoritățile vamale în vederea expertizării acestora, constatându-se că pasagera nu a respectat reglementările legale privind transportul de bunuri și obligațiile privind declararea lor la vamă.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit femeii dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută de Legea nr.86/2006.

Articolul Monede fără documente legale, descoperite în bagajele unei pasagere pe Aeroportul Brașov apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Report cumulat la Noroc de peste 2,69 milioane de euro, la Joker report de peste 3 milioane de euro

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 15:43

Mediafax

Joi, 10 aprilie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică au fost acordate 22.595 de câștiguri în valoare totală de peste 1,71 milioane de lei, anunță luni Loteria Română.

Astfel, la Loto 6/49, la categoria I se înregistrează un report de peste 1,63 milioane de lei (peste 328.400 de euro). La Noroc este în joc un report cumulat de peste 13,41 milioane de lei (peste 2,69 milioane de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 15,24 milioane de lei (peste 3,06 milioane de euro), iar la Noroc Plus este în joc la categoria I un report de peste 405.700 de lei (peste 81.500 de euro).

La Loto 5/40, la categoria I, este un report de peste 530.500 de lei (peste 106.600 de euro), iar la categoria a II-a un report de peste 86.000 de lei (aproximativ 17.300 de euro). La Super Noroc se înregistrează la categoria I un report în valoare de aproximativ 25.600 de lei.

Articolul Report cumulat la Noroc de peste 2,69 milioane de euro, la Joker report de peste 3 milioane de euro apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Percheziţii la Drobeta-Turnu Severin într-un dosar de tâlhărie şi lipsire de libertate

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 15:39

Mediafax

Mandatele de percheziţie au fost emise de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, iar în paralel au fost puse în aplicare şi 9 mandate de aducere, emise de organele de cercetare penală.

Potrivit anchetatorilor, din probatoriul administrat până în prezent a reieşit că mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani, sunt bănuite că ar fi lipsit de libertate un adolescent de 18 ani. Victima ar fi fost constrânsă prin acte de violenţă şi ameninţări să se deplaseze la un imobil din municipiu, unde agresorii au încercat să obţină bani sau alte bunuri de la acesta.

În acelaşi loc, ancheta a mai stabilit că alţi doi tineri ar fi fost ademeniţi de aceleaşi persoane, fiind agresaţi şi deposedaţi de telefoanele mobile.

Suspecţii au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri, în prezenţa reprezentanţilor legali. Cercetările sunt în plină desfăşurare, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.

Reamintim că, pe întreaga durată a procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile prevăzute de Codul de procedură penală, inclusiv de prezumţia de nevinovăţie.

Articolul Percheziţii la Drobeta-Turnu Severin într-un dosar de tâlhărie şi lipsire de libertate apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Ministrul german al Economiei afirmă că Musk dă semne de slăbiciune și teamă, după ce miliardarul a sugerat crearea unei zone de liber schimb între SUA și Europa

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 15:35

Mediafax

Musk a prezentat ideea unei „zone de liber schimb” între SUA și Europa în timp ce se adresa unui congres al politicienilor italieni de dreapta. Relațiile dintre SUA și Uniunea Europeană sunt deteriorate după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a impus taxe vamale săptămâna trecută.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, s-a alăturat luni apelurilor pentru ca blocul comunitar să utilizeze cel mai puternic instrument de represalii.

Am citit ce a spus Elon Musk – cred că este un semn de slăbiciune și poate de teamă”, a declarat Habeck în marja unei reuniuni a miniștrilor europeni ai Comerțului, potrivit Bloomberg.

Averea lui Musk a scăzut cu 130 de miliarde de dolari în ultimele luni

Musk are un rol temporar în administrația lui Trump și nu a fost implicat direct în politica comercială. Trump a declarat săptămâna trecută că miliardarul va pleca probabil de la Casa Albă în „câteva luni”.

Compania Tesla a lui Musk este mai puțin expusă decât alți producători auto la tarifele auto ale lui Trump. Dar el a spus că Tesla, care are o prezență mare în China, ar simți, de asemenea, unele dureri.

Bloomberg Billionaires Index arată că averea lui Musk a scăzut cu 130 de miliarde de dolari de la începutul anului. Acțiunile Tesla și-au pierdut jumătate din valoare de la jumătatea lunii decembrie.

Habeck a spus că Musk ar trebui să-i spună lui Trump să oprească războiul comercial înainte de a vorbi despre astfel de propuneri.

„Acest lucru este ridicol și singura interpretare pe care o am este că el vede acum că propriile sale companii și chiar economii se vor prăbuși din cauza mizeriei pe care au făcut-o, așa că îi este frică”, a spus Habeck.

Un sistem cu tarife zero a fost deja discutat între UE și Trump în timpul primului său mandat.

Articolul Ministrul german al Economiei afirmă că Musk dă semne de slăbiciune și teamă, după ce miliardarul a sugerat crearea unei zone de liber schimb între SUA și Europa apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Afișe electorale vandalizate în Sibiu: trei fapte, din care două comise de aceeași persoană

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 15:33

Mediafax

Poliția Locală Sibiu transmite că încă din prima zi de campanie electorală s-au înregistrat și primele cazuri de vandalizare a afișelor amplasate în locurile special amenajate din municipiul Sibiu.

Astfel, vineri, 4 aprilie, la ora 03.10 dimineața, o persoană a rupt afișe electorale de pe panotajul amplasat pe bulevardul Victoriei. O patrulă a Poliției Locale i-a legitimat și i-a predat Inspectoratului Județean de Poliție. După verificări, s-a constatat că persoana în cauză a rupt un alt afiș, în aceeași dimineață, la ora 01.59, de pe același panou.

În aceeași zi, jurul orei 08.45 a fost identificată o altă persoană care a rupt un afiș de pe panoul din zona Teatrului Național Radu Stanca, aceasta primind o amendă de 2.500 de lei.

Ruperea sau deteriorarea afișelor electorale amplasate în locurile aprobate reprezintă contravenții și se sancționează cu amendă.

Campania electorală pentru alegerea Președintelui României a început în data de 4 aprilie, ora 0.00 și se va încheia în data de 3 mai, la ora 07.00. Poliția Locală monitorizează panotajele, având cuprinsă în sarcinile de serviciu și această activitate.

Articolul Afișe electorale vandalizate în Sibiu: trei fapte, din care două comise de aceeași persoană apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Control ANPC: Amendă de 10.000 de lei și închidere temporară la un loc de joacă din Sectorul 5

MediaFax.ro - 7 Aprilie, 2025 - 15:30

Mediafax

Locul de joacă verificat de comisarii ANPC se află într-un centru comercial de pe Calea 13 Septembrie din Sectorul 5 al Capitalei.

Comisarii au anunțat că aspectele reclamate „se confirmă”. Astfel, în interior apa picura dintr-o conductă și existau bălți pe podea. La extinderea controlului s-au identificat „cuburi din burete neigienizați, tobogan rupt, lipit cu scotch, bare metalice cu protecția din burete ruptă, spații de depozitare încălțăminte cu canturile rupte, plăci tip Lego din polistiren cu spărturi/rupturi”.

Comisarii au dispus oprirea temporară a activității și au acordat o amendă de 10.000 de lei.

Articolul Control ANPC: Amendă de 10.000 de lei și închidere temporară la un loc de joacă din Sectorul 5 apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator - MediaFax.ro