Președintele USR, Elena Lasconi, spune că reprezentantul USR din BEC a votat pentru validarea candidaturii lui Călin Georgescu.
Articolul Lasconi: Reprezentantul USR în BEC a votat pentru validarea candidaturii lui Georgescu apare prima dată în Mediafax.
Israelul și Hamas au semnalat că se pregătesc pentru următoarea fază a negocierilor privind încetarea focului, în timp ce mediatorii au continuat discuțiile pentru prelungirea armistițiului fragil de 42 de zile care a început în ianuarie, potrivit Reuters.
Articolul Israel și Hamas se declară pregătite pentru următoarele discuții privind încetarea focului apare prima dată în Mediafax.
Un jandarm a fost lovit în cap, duminică, cu un obiect de contondent, de susținătorii lui Călin Georgescu, la Biroul Electoral Central (BEC). Jandarmul purta casca de protecție și este în afara oricărui pericol.
Articolul Un jandarm a fost lovit în cap de susținătorii lui Georgescu la BEC apare prima dată în Mediafax.
Biroul Electoral Central (BEC) a analizat patru dosare de candidatură pentru alegerile pentru funcţia de preşedinte, iar trei dintre ele au fost respinse. Este vorba de dosarele independenţilor Ion Popa, Maria Marcu şi Călin Georgescu.
Articolul Oficial! BEC: Trei candidaturi au fost respinse, între care a lui Călin Georgescu apare prima dată în Mediafax.
Călin Georgescu a avut o primă reacție, după ce Biroul Electoral Central (BEC) i-a respins candidatura la alegerile prezidențiale. „România este sub tiranie!”, se arată în mesajul postat de Călin Georgescu.
Articolul Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce BEC i-a respins candidatura: „România este sub tiranie!” apare prima dată în Mediafax.
Fostul președinte al Curții Constituționale a României (CCR), Augustin Zegrean, spune, duminică seara, că dacă ar fi fost vorba doar de un document lipsă din dosarul de candidat al lui Călin Georgescu, Biroul Electoral Central (BEC) ar fi amânat decizia, nu ar fi respins validarea.
Articolul Zegrean: Decizia BEC poate fi atacată la CCR apare prima dată în Mediafax.
Cristi Dănileț, fost judecător CSM, explică procedura în cazul lui Călin Georgescu. „Soluția nu e definitivă și poate fi atacată la CCR”, spune acesta.
Articolul Fost judecător, despre respingerea lui Călin Georgescu: „Soluția nu e definitivă și poate fi atacată la CCR” apare prima dată în Mediafax.
Biroul Electoral Central (BEC) a respins, duminică seara, dosarul candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Primele reacții internaționale nu au întârziat să apară.
Articolul Reacții internaționale la decizia BEC de la „aliații” lui Georgescu. Musk: Este o nebunie apare prima dată în Mediafax.
Rareș Toader a obținut, duminică, medalia de aur la aruncarea greutății, Campionatele Europene de Sală Apeldoorn, din Olanda, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR).
Articolul Rareș Toader, medaliat cu aur la Campionatele Europene de Sală Apeldoorn, din Olanda apare prima dată în Mediafax.
Consilierul economic al Casei Albe, Kevin Hassett, a declarat duminică că faptul că speră ca disputa cu Canada cu privire la acuzațiile privind opioidul mortal fentanil care intră în SUA prin granița sa de nord să poată fi soluționată până la sfârșitul lunii martie, scrie Reuters.
Articolul Consilierul lui Trump speră că disputa privind fentanilul din Canada va fi soluționată luna aceasta apare prima dată în Mediafax.
Câteva sute de oameni protestează în fața Biroului Electoral Central (BEC). La ora 18.00 va începe ședința privind validarea sau respingerea candidaturii lui Călin Georgescu.
Articolul Ședința BEC privind candidatura lui Călin Georgescu a început / Proteste în fața BEC apare prima dată în Mediafax.
Orice vot util este pentru o viață mai bună în Europa, deci pentru Crin Antonescu, spune președintele PSD, Marcel Ciolacu.
Articolul Ciolacu, despre candidatura lui Antonescu: Orice vot util este pentru Europa, deci pentru Crin Antonescu apare prima dată în Mediafax.
Donald Trump a informat în privat consilierii săi că nu va relua ajutorul și schimbul de informații cu Ucraina după ce va semna acordul privind mineralele rare. Trump consideră că simpla semnare a acordului nu este un pas suficient pentru a revizui decizia suspendării schimbului de informații și a ajutorului militar american.
Articolul NBC News: Trump nu va relua ajutorul militar pentru Ucraina după semnarea acordului privind mineralele apare prima dată în Mediafax.
Miliardarul Elon Musk a afirmat că întreaga linie a frontului ucrainean s-ar prăbuși dacă el ar opri serviciile de internet prin satelit Starlink.
Articolul Elon Musk afirmă că întregul front ucrainean s-ar prăbuși dacă ar opri Starlink apare prima dată în Mediafax.
Încă un elicopter Black Hawk, aparținând Inspectoratului General de Aviație al MAI, se alătură, duminică, resurselor aeriene care intervin pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată și fond forestier care se manifestă în mai multe județe ale țării.
Articolul Încă un elicopter Black Hawk se alătură forțelor care intervin pentru stingerea incendiilor de vegetație apare prima dată în Mediafax.
Parlamentarii germani fac apel la crearea unei rețele europene de spionaj, „Euro Eyes”. Aceștia au avertizat că Europa nu se poate baza pe informațiile din SUA.
Articolul Parlamentarii germani propun crearea unei rețele europene de spionaj, pe fondul incertitudinii privind schimbul de informații cu SUA apare prima dată în Mediafax.
Marin Radu II este în doliu. A murit fiul său, la vârsta de 42 de ani.
Articolul Marin Radu II este în doliu: a murit fiul său apare prima dată în Mediafax.
Mii de susținători din Nepal l-au întâmpinat duminică pe fostul rege al țării în capitala Kathmandu și au cerut reinstaurarea monarhiei sale abolite și revenirea hinduismului ca religie de stat, relatează AP.
Articolul Mii de persoane din Nepal vor să revină la monarhie apare prima dată în Mediafax.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a reacționat după ce Donald Trump a suspendat ajutorul militar american pentru Ucraina. Fostul președinte îl numește pe Trump un „măcelar”.
Articolul Băsescu, reacție la sistarea ajutorului american pentru Ucraina. Îl numește pe Trump „măcelar” apare prima dată în Mediafax.
Președintele Festivalului Internațional de Teatru Sibiu (FITS) și primarul Sibiului sunt în vizită la Budapesta, pentru a căuta model pentru a transforma Fabrica de Cultură din Sibiu într-un hub cultural și logistic pentru cele trei teatre aflate în subordinea municipalității.
Articolul Președintelele FITS și primarul Sibiului, vizită în Budapesta: se caută model pentru hub de cultură apare prima dată în Mediafax.