MediaFax.ro

Trump: Voi vorbi cu Putin și îl voi invita pe Zelenski din nou la Casa Albă

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 22:10

Mediafax

Trump a declarat că speră ca Rusia să accepte planul de încetare a focului elaborat de oficiali americani și ucraineni în Arabia Saudită. El a adăugat că îl va invita pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă din nou.

Președintele americat a mai spus că speră ca propunerea să poată fi consolidată „în următoarele câteva zile”, adăugând: „Știu că mâine avem o întâlnire importantă cu Rusia și sper că vor urma niște conversații extraordinare”.

El a spus că va vorbi cu liderul rus Vladimir Putin despre propunerea de încetare a focului în această săptămână. „Este nevoie de doi pentru a dansa tango, după cum se spune”, a declarat Trump.

Articolul Trump: Voi vorbi cu Putin și îl voi invita pe Zelenski din nou la Casa Albă apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Victor Ponta, întâlnire cu Donald TRUMP Jr.: Îl așteptăm în România, sperăm cât mai curând!

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 22:00

Mediafax

Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a publicat marți seară pe platforma X o fotografie alături de Donald Trump Jr., fiul președintelui Statelor Unite, Donald Trump, notează Gândul.

Imaginea a fost însoțită de mesajul: „Foarte încântat să te revăd, @DonaldJTrumpJr! Îl așteptăm în România, sperăm cât mai curând”.

Întâlnirea a avut loc în aceeași zi în care CCR a decis că Georgescu nu poate candida la alegerile prezidențiale, după ce a respins toate contestațiile formulate în urma deciziei BEC de duminică, 9 martie. Astfel, Călin Georgescu nu mai are nicio posibilitate de a intra în cursă.

Fiul cel mare al președintelui Statelor Unite, Donald Trump Jr., a efectuat marți o vizită la Belgrad, unde s-a întâlnit cu Aleksandar Vucic, președintele Serbiei.

Articolul Victor Ponta, întâlnire cu Donald TRUMP Jr.: Îl așteptăm în România, sperăm cât mai curând! apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Liderii UE salută propunerea de încetare a focului în Ucraina

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 21:54

Mediafax

„Este o evoluție pozitivă care poate fi un pas către o pace cuprinzătoare, justă și durabilă pentru Ucraina”, au declarat aceștia. „Mingea este acum în terenul Rusiei”, au adăugat liderii UE, citați de The Guardian.

Costa și von der Leyen au precizat că UE este pregătită să își joace pe deplin rolul, împreună cu partenerii săi, în viitoarele negocieri de pace.

Ucraina a acceptat, marți seară, propunerea SUA de încetare imediată a focului pentru 30 de zile și să ia măsuri pentru restabilirea unei păci durabile după invazia Rusiei, potrivit unei declarații comune a delegațiilor americană și ucraineană, reunite la Jeddah.

Articolul Liderii UE salută propunerea de încetare a focului în Ucraina apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

George Simion a luat o decizie privind o candidatură la alegerile prezidențiale, după decizia CCR privind Georgescu

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 21:53

Mediafax

„Ne-au călcat în picioare voința și ne-au anulat un om, bun, rău, depinde cum îl vezi, dar un om votat de români, un om care în mod normal trebuia să fie președintele României”, a spus George Simion la Realitatea Plus.

Întrebat dacă a vorbit cu Călin Georgescu după decizia CCR, Simion a spus: „Am vorbit doar cu șeful de campanie al domnului Georgescu, nu m-a lăsat inima să-l sun pe domnul Georgescu”.

George Simion susține că „eu în continuare consider că trebuie să ajungă la conducerea țării”.

„Nu, nu voi candida la postul de președinte al României. Eu am candidat, am primit 1,3 milioane de voturi, domnul Georgescu a primit 2,1 milioane de voturi, urma sa câștige al doilea tur de scrutin, așa că decizia în acest moment este la domnul Călin Georgescu, mai sunt foarte puține zile până când se pot depune dosarele de candidatură”, a mai declarat George Simion.

Simion a anunțat că miercuri se va întâlni cu Călin Georgescu.

Articolul George Simion a luat o decizie privind o candidatură la alegerile prezidențiale, după decizia CCR privind Georgescu apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Băsescu: Nu poți pune sub semnul întrebării democrația din România

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 21:51

Mediafax

„În mod categoric le-ar fi convenit un astfel de președinte rușilor. Era foarte important ca în România să intre în turul 2 un prorus. Răspândesc ideea ca în România alegerile sunt puse sub semnul întrebării. Nu poți pune sub semnul întrebării democrația din România. Paradoxul este ca are susținere și de la Elon Musk”, spune Băsescu la Digi24.

El precizează că este greu de spus ce se va întâmpla.

„Oamenii sunt dezamăgiți, au impresia ca li s-a furat ceva. În realitate, instituțiile statului au eliminat un șarlatan care putea ajunge în turul doi. Eu nu cred că ar fi câștigat. Începe lumea să înțeleagă ca nu e chiar Mesia. Începe lumea să înțeleagă ca nu s-a întâlnit cu nu știu cine. Nătărăul s-a operat la genunchi la un medic în Germania după ce zicea ce zicea de medicină”, subliniază fostul președinte.

Băsescu spune că nu este o surpriză că George Simion a anunțat că nu va candida la alegeri.

„Eram pregătit să vă spun ca s-ar putea să nu candideze și ca îmi este greu să cred ca o va face”, declară el.

Articolul Băsescu: Nu poți pune sub semnul întrebării democrația din România apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Zelenski, după întâlnirea delegațiilor Ucraina-SUA: Ucraina este pregătită pentru pace

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 21:36

Mediafax

Propunerea delegației ucrainene

Potrivit lui Zelenski, propunerea delegației ucrainene a constat în trei aspecte: „liniște pe cer” și pe mare, precum și „măsuri reale pentru stabilirea încrederii”, inclusiv eliberarea prizonierilor.

„Partea americană înțelege argumentele noastre, acceptă propunerile noastre. Vreau să îi mulțumesc președintelui Trump pentru caracterul constructiv al conversației echipelor noastre”, afirmă el.

Zelenski spune că SUA au propus să stabilească o încetare completă a focului timp de 30 de zile în Marea Neagră și de-a lungul întregii linii a frontului.

„Ucraina acceptă această propunere. O considerăm pozitivă și suntem pregătiți să facem un astfel de pas”, adaugă el.

SUA „trebuie să convingă” Rusia să accepte propunerea

Președintele ucrainean spune că SUA „trebuie să convingă” Rusia să accepte propunerea, menționând că un „element important” al întâlnirii de astăzi a fost „disponibilitatea Americii de a relua asistența pentru apărare acordată Ucrainei”.

„Ucraina este pregătită pentru pace. Rusia trebuie să își arate disponibilitatea de a pune capăt războiului sau de a continua războiul. Este timpul să aflăm tot adevărul”, spune liderul ucrainean.

Articolul Zelenski, după întâlnirea delegațiilor Ucraina-SUA: Ucraina este pregătită pentru pace apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Ciolacu susține armistițiul de 30 de zile: Primul pas decisiv spre încetarea războiului din Ucraina

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 21:31

Mediafax

„Salut și susțin ideea armistițiului de 30 de zile, propus după discuția dintre delegațiile americane și ucrainene. Sper să fie primul pas decisiv spre încetarea războiului din Ucraina, pentru că asta este ceea ce își doresc toți românii!”, a scris marți pe Facebook Marcel Ciolacu.

El spune că această veste poate aduce „pacea dorită de o lume întreagă după cei 3 ani de război din Ucraina”.

Ucraina a acceptat, marți seară, propunerea SUA de încetare imediată a focului pentru 30 de zile și să ia măsuri pentru restabilirea unei păci durabile după invazia Rusiei, potrivit unei declarații comune a delegațiilor americană și ucraineană, reunite la Jeddah.

Articolul Ciolacu susține armistițiul de 30 de zile: Primul pas decisiv spre încetarea războiului din Ucraina apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Ciolacu, despre decizia CCR: Poate readuce liniștea socială în România

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 21:28

Mediafax

„Consider că decizia în unanimitate a judecătorilor CCR închide un episod extrem de tensionat și periculos pe care România l-a trăit în ultimele luni. Mai mult, știți că niciodată nu am comentat o decizie a CCR sau a unui magistrat”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebbok, marți, după decizia CCR, despre care a spus că poate readuce liniștea socială în România.

„Faptul că românii nemulțumiți de această decizie au arătat că pot protesta în mod pașnic mă face să cred că avem resursele pentru a reveni la un climat social normal, în care fiecare are dreptul să-și spună punctul de vedere într-o dezbatere publică civilizată”, mai susține Ciolacu.

Contestatiile au fost respinse cu unanimitate de voturi, a anunțat oficial marți Curtea Constituțională a României. Contestațiile au vizat contestații la decizia BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu și altele față de acceptarea candidaturii lui Nicușor Dan.

Articolul Ciolacu, despre decizia CCR: Poate readuce liniștea socială în România apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Jandarmeria neagă participarea trupelor UE la manifestații

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 21:13

Mediafax

„Având în vedere informațiile prezentate în spațiul public de o persoană care are calitatea de politician privind faptul că alături de Jandarmeria Română la asigurarea măsurilor de ordine publică din zilele de 9,10 și 11 martie 2025 ar fi participat personal din <trupele de apărare ale Uniunii Europene>, facem următoarea precizare: Pentru asigurarea ordinii publice, protejarea cetățenilor, a instituțiilor și a ordinii constituționale au acționat doar structuri ale Ministerului Afacerilor Interne”, informează reprezentanții instituției.

Ei adaugă că nu a existat o solicitare transmisă de România pentru nicio formă de ajutor internațional.

„Precizăm, de asemenea, că nu există o structură militară aparținând Uniunii Europene denumită <trupele de apărare ale Uniunii Europene>. Recomandăm tuturor cetățenilor de bună credință, indiferent de calitatea deținută, să nu preia narative create și diseminate special pentru manipularea și dezinformarea publicului”, mai transmite sursa citată.

Articolul Jandarmeria neagă participarea trupelor UE la manifestații apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

MAE, reacție la afirmațiile lui Peskov: Un stat agresor nu poate să dea lecții de democrație

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 21:10

Mediafax

„Afirmația lui Dmitri Peskov este inacceptabilă dar în linie cu efortul sistematic al Federației Ruse de a manipula și interfera cu procesele democratice din România. Kremlinul constată că eșuează, și de aici frustrarea. Rusia nu are alegeri libere de aproape 20 ani. Un stat agresor nu poate să dea lecții de democrație. Pentru contrast, în Rusia opoziția nu are parte de acces la instituții și procese legale. Opozanții sunt executați la câțiva metri de Kremlin”, a transmis marți seara MAE.

Conform ministerului, România a răspuns deja direct „ingerinței străine trimițând acasă pe cei care au ținut legătura cu o grupare paramilitară (de sorginte nazistă) asociată unui candidat, care încerca să răstoarne ordinea democratică constituțională în România”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a criticat decizia autorităților române de a-l exclude pe Călin Georgescu de la alegerile prezidențiale din 4 mai, susținând că acest fapt „delegitimizează procesul electoral” din România, anunță agenția TASS.

„Dacă spunem lucrurilor pe nume, orice alegeri care vor avea loc fără el vor fi nelegitime”, a afirmat Peskov, citat de sursa menționată anterior.

În plus, Peskov, a declarat marți că Rusia nu are nicio legătură cu Călin Georgescu. „Se aduc acuzații împotriva țării noastre că am avea vreo implicare în cazul lui Georgescu, dar acest lucru este o absurditate totală. Este o acuzație absolut nefondată”, a spus Peskov.

Articolul MAE, reacție la afirmațiile lui Peskov: Un stat agresor nu poate să dea lecții de democrație apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Marco Rubio: Mingea este pe terenul Rusiei acum

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 21:02

Mediafax

Consilierul pentru securitate națională al SUA, Mike Waltz, spune că delegația ucraineană a arătat „foarte clar” marți că „împărtășește viziunea președintelui Trump pentru pace”.

Waltz adaugă că va vorbi cu omologul său rus „în zilele următoare” și că Rubio se va întâlni cu miniștrii de externe din G7 în următoarele două zile.

Articolul Marco Rubio: Mingea este pe terenul Rusiei acum apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Argentina începe procesul privind moartea lui Maradona

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 18:43

Mediafax

Familia lui Maradona, avocații săi, neurochirurgul și psihiatrul său, acuzați de omucidere prin neglijență, au sosit, marți, la tribunalul de la periferia capitalei Buenos Aires.

În fața Curții de Apel din San Isidro, fanii au afișat pancarte cu mesajul „Justiție pentru D10S”, folosind o poreclă bazată pe numărul tricoului lui Maradona și pe termenul spaniol pentru Dumnezeu.

Șapte membri ai echipei medicale sunt așteptați în instanță în cadrul procesului, care se va întinde, cel mai probabil, pe parcursul a mai multe luni. Un al optulea membru va fi judecat de un juriu în iulie.

Maradona a murit la domiciliu în noiembrie 2020, din cauza unei insuficiențe cardiace, la vârsta de 60 de ani, în timp ce se recupera după o intervenție chirurgicală de îndepărtare a unui cheag de sânge. Echipa sa medicală respinge acuzațiile de „omucidere simplă cu intenție eventuală”.

Procurorii au citit rechizitoriul în fața unei săli de judecată pline, în care se aflau fosta soție a lui Maradona și câțiva dintre copiii acestuia. Ei au descris condițiile de îngrijire primite de regretatul fotbalist drept „calamitoase, nechibzuite, deficitare, fără precedent”.

Oficialii au susținut că protocoalele au fost încălcate de cadrele medicale și că locuința în care Maradona se recupera după intervenția chirurgicală era un „teatru al ororii” în care nimeni nu a făcut ceea ce era necesar.

Dacă vor fi găsiți vinovați, acuzații ar putea primi pedepse cu închisoarea cuprinse între opt și 25 de ani.

Articolul Argentina începe procesul privind moartea lui Maradona apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Daniel David, măsuri pentru combaterea pseudoștiinței și a manipulărilor. Este implicat și TikTok

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 18:43

Mediafax

Astfel, ministrul a încheiat un parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului pentru un Ghid privind Combaterea Conținutului Ilegal în Online, care va fi discutat în cadrul școlilor și universităților din țară.

De asemenea, ca urmare a unei întâlniri cu reprezentanții TikTok România, s-a stabilit inițierea unui parteneriat în cadrul căruia se vor realiza o serie de activități educaționale de promovare a științei și de control al pseudoștiinței, inclusiv de a crea pe platforma TikTok spații educaționale sigure, controlabile și stimulative pentru copii și adulți.

Totodată, ministrul Daniel David și-a exprimat interesul pentru a iniția două acțiuni la nivel european prin care educația-știința să pătrundă mai puternic în social media și ocupațiile/profesiile existente să fie corect prezentate cetățenilor europeni.

„Văd cu mare tristețe în spațiul public prea mulți tineri și seniori români inteligenți, copleșiți însă de manipularea pseudoștiinței/pseudoreligiei, exprimată în agresivitate și (adesea) în comportamente nedemne pentru un om (formula zbierată «Bă!» este de cele mai multe ori o marcă în acest sens). M-aș bucura ca educația să le redea șansa de a-și folosi potențialul bun pe care îl au în roluri prosociale. De asemenea, văd pe unele rețele de socializare tineri din alte țări care exemplifică aspecte educațional-științifice (ex.: exerciții interesante de matematică), în timp ce la noi, tinerii cu același potențial ajung să exprime prea des lucruri caraghioase și/sau nedemne pentru un om. Sper din nou ca educația să le redea șansa să-și folosească potențialul bun pe care îl au. De aceea am inițiat astfel de demersuri educațional-științifice: pentru a întări și/sau a recupera potențialul, respectiv demnitatea umană. Educația este aici pentru toți cei care o caută!”, a declarat Daniel David.

Articolul Daniel David, măsuri pentru combaterea pseudoștiinței și a manipulărilor. Este implicat și TikTok apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Israelul, de acord să poarte discuții privind frontiera cu Libanul și să elibereze cinci deținuți

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 18:38

Mediafax

O declarație a biroului premierului Benjamin Netanyahu a informat că Israelul a convenit cu Libanul, SUA și Franța să înființeze grupuri de lucru pentru a discuta linia de demarcație dintre cele două țări.

Deși Israelul s-a retras în mare parte din sudul Libanului, în temeiul unui acord de încetare a focului adoptat în noiembrie, trupele sale continuă să dețină cinci poziții pe vârful dealurilor din zonă, unde ar avea loc „activitate a Hezbollah”.

Acordul de încetare a focului a marcat capătul unui an de conflict între armata israeliană și gruparea armată libaneză Hezbollah, conflict care s-a desfășurat în paralel cu războiul din Gaza.

Luptele au culminat cu o amplă campanie aeriană și terestră israeliană care a slăbit puternic gruparea Hezbollah, susținută de Iran. Majoritatea comandamentului său militar a fost ucis de atacurile israeliene.

Articolul Israelul, de acord să poarte discuții privind frontiera cu Libanul și să elibereze cinci deținuți apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Coeficientul de umplere a lacurilor a ajuns la 56%, în scădere față de ianuarie, când era 62%

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 18:15

Mediafax

„Din cauza regimului hidrologic deficitar din ultimele luni, coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare este astăzi de 56%, comparativ cu sfârșitul lunii ianuarie când era de 62%. Deși nivelul în principalele 40 de lacuri de acumulare este mai scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut, gestionăm atent resursa de apă pentru a asigura necesarul zilnic pentru toți beneficiarii, cu prioritate pentru populație”, arată reprezentanții Apelor Române.

Aceștia spun că rezerva de apă provenită din stratul de zăpadă s-a înjumătățit, fiind cea mai mică din ultimii cinci ani.

ANAR arată că prognozele elaborate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor anunță precipitații apropiate de normalul perioadei în următoarele două săptămâni.

Articolul Coeficientul de umplere a lacurilor a ajuns la 56%, în scădere față de ianuarie, când era 62% apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Incident maritim în Marea Nordului. Poliția britanică a arestat un bărbat

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 18:14

Mediafax

Poliția britanică a arestat un bărbat în dosarul privitor la incidentul maritim produs luni în Marea Nordului. Acestea este cercetat sub suspiciunea de ucidere din culpă. Două nave s-au lovit din motive necunoscute și cel puțin o persoană a murit.

Poliția britanică a anunțat că a arestat un bărbat suspectat de ucidere din culpă în urma coliziunii din Marea Nordului, potrivit AP.

Un petrolier și o navă de marfă s-au ciocnit în apropiere de coasta de nord-est a Angliei.

36 de persoane au fost salvate, iar una ar fi decedat.

Ambele nave au luat foc și este posibil să se scufunde din cauza pagubelor suferite.

Articolul Incident maritim în Marea Nordului. Poliția britanică a arestat un bărbat apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Praful saharian a ajuns în România și va rămâne deasupra țării noastre până sâmbătă

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 18:12

Mediafax

Așa numitul nor saharian, care vine din nordul Africii și se îndreaptă spre sud-estul Europei, a ajuns în România, în dimineața zilei de marți, și va staționa peste țara noastră până sâmbătă, a precizat ANM, care a prelungit astfel perioada de avertizare cu încă două zile.

Meteorologii spun că depunerile de praf se vor observa inițial în vestul și centrul țării, iar ulterior se vor extinde, pe măsură ce ploile vor înainta către sud și sud-est, iar medicii atrag atenția că particulele de nisip fin pot fi periculoase pentru sănătate, mai ales în cazul celor care au deja probleme respiratorii.

Depunerile de praf vor fi vizibile doar acolo unde va ploua

Praful saharian este asociat masei de aer care ne aduce temperaturile deosebit de ridicate din aceste zile, iar cel de acum are concentrații reduse de particule din deșert, fapt pentru care se va observa numai acolo unde plouă, a explicat Florinela Georgescu, directorul centrului de prognoză din cadrul ANM, la Digi24: „Nu este un fenomen ieșit din comun pentru sezonul de primăvară pentru că lipsa vegetației favorizează avansul rapid al unei astfel de mase de aer. Mai afectată decât zona țării noastre va fi partea de sud-sud-est a continentului, respectiv Penisula Balcanică, mai ales jumătatea sudică a Peninsulei Balcanice, apoi, spre sfârșitul acestei săptămâni, Peninsula Italică, în zona Mării Adriatice.

Noi suntem la partea de nord, în extrema de nord a acestei invazii de aer saharian. Concentrațiile de praf sunt unele foarte reduse, de aceea vom putea vedea acest praf doar în zonele în care va ploua și este puțin probabil ca, la astfel de concentrații reduse, să avem efecte deosebite în privința calității aerului”, a explicat meteorologul.

Opacitatea cerului, un efect vizibil al prafului deșertic

F. Georgescu a explicat și opacitatea cerului, care s-a instalat odată cu venirea norului african: „Este adevărat că masa de aer tropicală, prin natura ei, are o încărcătură de aerosoli mai mare decât alte mase de aer și de aici această opacitate a cerului pe care o vedem deja”.

„Și în zilele următoare vor fi temperaturi ridicate, mai ales în partea de sud-sud-est a teritoriului, inclusiv în zona Capitalei. Va dura acest lucru până sâmbătă, inclusiv. De duminică, circulația aerului se va schimba, vremea se va răci, ploile vor fi pe arii destul de extinse și ca urmare, nici prezența aerului de origine tropicală nu va mai fi evidentă”, a adăugat Directorul Centrului de Prognoză al ANM pentru sursa citată.

Totuși, chiar dacă concentrația încărcăturii de praf din deșertul african este redusă, medicii avertizează că praful poate crea disconfort, în special persoanelor astmatice, alergice sau cu alte boli respiratorii.

Articolul Praful saharian a ajuns în România și va rămâne deasupra țării noastre până sâmbătă apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Guvernul portughez se confruntă cu o moțiune de cenzură

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 18:03

Mediafax

Portugalia se pregătește pentru o posibilă a treia alegere generală în doar trei ani, deoarece parlamentul va dezbate o moțiune de cenzură care riscă să răstoarne guvernul de centru-dreapta al premierului Luís Montenegro și să declanșeze alegeri anticipate în mai.

Montenegro, liderul Alianței Democrate (AD), care a obținut o victorie strânsă în alegerile de anul trecut, a convocat moțiunea de încredere ca răspuns la întrebările tot mai multe legate de activitățile de afaceri ale familiei sale. Deși a negat orice abatere etică sau comportament ilegal, el a spus că vrea să pună capăt „atmosferei de insinuări și intrigi permanente”.

Atât Partidul Socialist (PS), de centru-stânga, cât și partidul de extremă dreapta Chega au anunțat că vor vota împotriva guvernului, iar acest lucru face ca moțiunea să aibă toate șansele să ducă la o nouă rundă de alegeri, consolidând instabilitatea politică în Portugalia.

Articolul Guvernul portughez se confruntă cu o moțiune de cenzură apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Fifor: Presiunea pusă pe instituții este o amenințare la adresa statului de drept

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 17:57

Mediafax

„Niciodată nu voi contesta dreptul oricărui cetățean de a protesta pașnic. Am fost în stradă, ca student, în decembrie 1989, tocmai pentru ca niciodată să nu ne mai temem să vorbim liber și să nu ne mai temem să exprimăm nemulțumirile în public. Libertatea de exprimare și dreptul de a protesta sunt câștiguri obținute cu sânge și sacrificiu – și trebuie apărate cu orice preț. Dar libertatea de exprimare nu înseamnă violență. Nu voi accepta niciodată ca voința unei părți a societății să fie impusă prin forța străzii. Protestele care se transformă în agresiune, amenințări și intimidare nu mai sunt despre democrație – sunt despre haos și forță brută. <Faci ca mine sau te jupoi în piața publică> nu este democrație – este nazism”, susține parlamentarul PSD.

El spune că „violența distruge democrația”.

„Presiunea pusă și azi, în aceste momente, pe instituțiile statului, forțate să lucreze sub protecția jandarmilor, este o amenințare directă la adresa statului de drept. Într-o democrație, soarta României nu se decide prin violență și amenințări în stradă – se decide la vot. Acesta este singurul loc legitim în care cetățenii își pot exercita puterea și influența. Respectănd legea. Respectând Constituția!”, adaugă Mihai Fifor.

Sporirea măsurilor de securitate și suplimentarea echipajelor reprezintă niște măsuri firești și necesare, a spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru. El precizează că jandarmi din mai multe județe au fost aduși pentru suplimentarea efectivelor de la protestul de la CCR.

Judecătorii CCR dezbat, la ora transmiterii țștirii, mai multe contestații, dintre care 12 împotriva deciziei BEC de a respinge candidatura lui Călin Georgescu.

Articolul Fifor: Presiunea pusă pe instituții este o amenințare la adresa statului de drept apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Simion: Băsescu, Vicol, Mungiu-Pippidi, Pricopie, toți vor eliminarea mea. Să vă fie rușine

MediaFax.ro - 11 Martie, 2025 - 17:51

Mediafax

„Laura Ciorbă, Vicol, Nordis, știți voi, Grindeanu, Ciolacu, Traian Băsescu, Petrov, Alina Mungiu-Pippidi, Soroș. Toate aceste persoane m-au atacat în ultimele 24 de ore și vor să fiu scos din viața publică, să mi se retragă cetățenia, să nu fiu lăsat să candidez. În general, să fiu eliminat”, spune Simion, pe Facebook, în timpul ședinței CCR.

El adaugă că „asta nu este o democrație, asta nu este o țară normală unde unui om îi este interzis să candideze doar pentru că are alte păreri decât aveți voi”.

„Nu ne vom dezice de Călin Georgescu, nu vom trăda. Noi suntem acei români care timp de 35 de ani s-au săturat de minciunile voastre televizate. Noi suntem acei români care au fost păcăliți la revoluție cu teroriștii și am fost prostiți să tragem unii împotriva celorlalți pentru ca voi să rămâneți pe funcții. Românii vor fi pașnici și vor scăpa de voi”, mai spune liderul AUR.

El subliniază că „peste tot au existat revoluții de catifea, numai în România (…) vreți să ne păcăliți să aruncăm pietre unii împotriva celorlalți”.

„Ne vom urma democratic, pentru că suntem singurii democrații rămași aici, parcursul nostru în Europa, în lume, dar fără voi, fără voi care ne-ați furat șansa la un viitor, fără voi care ați alungat peste șase milioane de români peste hotare, fără voi care v-ați bătut joc de poporul român. Românii nu vă mai vor”, încheie Simion.

Articolul Simion: Băsescu, Vicol, Mungiu-Pippidi, Pricopie, toți vor eliminarea mea. Să vă fie rușine apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator - MediaFax.ro