Ministerul Energiei a semnat 105 contracte pentru investiţii în energie regenerabilă în 100 de comunităţi, cu o valoare totală de 167,5 milioane lei.
O bârfă foarte bine ticluită, a spus Sorin Grindeanu, despre ipoteza potrivit căreia l-ar fi votat pe George Simion la prezidenţiale.
Scott Bessent îndeamnă Canada să urmeze exemplul Mexicului în aplicarea tarifelor asupra importurilor chineze, în contextul sancţiunilor SUA legate de traficul de fentanil, scrie Reuters.
O cunoscută bancă digitală a negat acuzaţiile privind operarea fără licenţă în Ucraina, după criticile Băncii Naţionale a Ucrainei, scrie The Kyiv Independent.
Aproape 1 trilion de dolari s-au pierdut pe piaţa criptomonedelor în urma unei scăderi bruşte, alimentată de nemulţumirea investitorilor despre politica cripto a administraţiei Trump
Banca Naţională a României (BNR) anunţă lansarea în circuitul numismatic, începând de luni, 3 martie, a unei monede din aur cu tema 375 de ani de la naşterea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul.
Managerii estimează, pentru următoarele trei luni, o creştere a preţurilor în toate domeniile de activitate ale economiei, potrivit tendinţelor în evoluţia activităţilor economice din perioada februarie-aprilie 2025, publicate vineri de INS.
Centrala de cogenerare care asigură autonomie energetică rafinăriei Petromidia a fost finalizată, în urma unei investiţii de 164 de milioane de dolari, a anunţat vineri ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Wall Street a fost surprins de previziunile Nvidia privind marja de profit pentru trimestrul curent, un subiect care a dominat discuţiile dintre analişti şi conducerea companiei în timpul prezentării rezultatelor financiare din trimestrul al patrulea.
Donald Trump confirmă tarife de 25% pentru Mexic şi Canada şi un supliment de 10% pentru China, scrie Reuters.
Meta analizează posibilitatea de a transforma Reels într-o aplicaţie de sine stătătoare, potrivit The Information, citat de TechCrunch.
Administraţia Trump vizează un comerţ „reciproc şi echitabil” cu Marea Britanie, în discuţiile cu premierul Keir Starmer, scrie Sky News.
Un important producător auto va reduce costurile legate de forţa de muncă în China cu 25% până în 2027, vizând concedieri în diverse departamente, anunţă Reuters.
Întrebat despre calendarul sancţiunilor administrative la nivel de conducerea după neregulile Depogaz, ministrul Energiei a confirmat că „Romgaz are mandat să ia aceste măsuri într-un termen foarte scurt, cât mai urgent".
Guvernul prelungeşte plafonarea preţului energiei şi gazelor. Decizia va fi luată în şedinţa de joi a Executivului.
Pagini