„Nu s-a pus situația incapacității de plată. România are o rezervă suficient de mare, i se spune buffer, la Banca Națională. Are o stabilitate fiscală și are o încredere, iarăși, pe piețele internaționale. Acest prim pachet de măsuri fiscale a readus România în plaja de încredere minimă cu care putem să funcționăm. Dar dacă nu luam măsurile care au fost analizate și decise – în principiu, în ianuarie – februarie, când am aprobat bugetul, nici nu ne vom apropia de 7% deficit”, a spus Tanczos Barna, la Antena 3 CNN.
7% deficit, conform bugetului aprobat în ianuarie, însemna reducerea de cheltuieli de personal la foarte multe ministere, reforme serioase în sistemul de alocații sociale, reforme serioase în domeniul sănătății, inclusiv o reașezare a Casei de Asigurări de Sănătate pe fundamente solide, spune vicepremierul.
„Trebuie să vină milioane de cetățeni care beneficiază de servicii medicale doar dacă plătesc o asigurare medicală. CASS la pensiile mai mari de 3.000 de lei, CASS pentru alte categorii care, până acum, au fost exceptate, deci trebuie să revenim la acel principiu de bază al asigurării de sănătate. Dacă cineva plătește, beneficiază. Cu siguranță nu vor intra la plătitori studenții, copiii, nu vor intra categorii de persoane bolnave care sunt în cadrul unor programe de sănătate, cum este diabetul, cancerul, bolile de cardiovasculare, dar nu putem să mergem până la nesfârșit cu excepții”, spune Barna.
Reforme trebuie gândite și în administrația localăVicepremierul a menționat că reforme trebuie gândite și în administrația locală. E nevoie de o regândire a sistemului de colectare a taxelor și impozitorilor locale, modul de impunere a taxelor, modul în care un rău platnic poate fi executat de către administrația locală, de primărie, cum trebuie să se comporte primarii și ce instrumente trebuie să aibă ca să poată să echilibreze și bugetul local.
„Nici la nivel local nu merge ca cineva într-o comună, un contribuabil – că e persoană fizică sau persoană juridică să fie iertată de plata taxelor doar pentru că a ajutat primăria, a ajutat clubul de fotbal sau o asociație nu știu care din localitate sau are 50-100 de angajați. Drept răsplată, nu mai plătește impozite locale și nici nu este executat silit. Deci aceste elemente trebuie eliminate și trebuie făcută ordine și disciplină și la nivel local, și la nivel central”, mai spune Barna.
De ce taxe pe oameni și apoi pe zona bugetară de stat?Tanczos Barna a explicat de ce a pus taxare mai întâi pe oameni și apoi pe zona bugetară de stat.
„Presiunea pe calendarul pe care l-am implementat a venit clar de la Bruxelles. Primele măsuri, primele pachete au fost prezentate Comisiei Europene, unde, din păcate, răbdarea s-a cam terminat. Și ne-au dat un calendar foarte clar cum trebuie să demonstrăm că, într-adevăr, România readuce echilibriul fiscal-bugetar și merge pe un alt drum decât cel din 2023 sau 2024, unde deficitele au crescut exponențial, sau nu exponențial, dar au crescut foarte mult. Cu siguranță nici domnul premier Borojan, nici noi n-am fi început cu majorarea TVA-ului sau cu această discuție pe ceea ce este pe asigurarea medicală, asigurarea de sănătate. Ne-au dat un calendar relativ clar. Până pe 8 iulie trebuia să prezentăm un pachet asumat și acel pachet trebuia aprobat cât se poate de repede de Parlament. De aceea s-a mers pe varianta asumării răspunderii, pentru a putea prezenta Comisiei acest prim pachet. Cu siguranță că, ca impact bugetar, pachetul prezentat, primul pachet, este cu ordine de mărime mai mare decât valoarea sumelor care se vor tăia de la îndemnizațiile din companiile de stat, ce se va tăia de la parlamentari, de exemplu, sau ce se va tăia de la alte categorii de angajați sau persoane plătite din bugetul de stat sau din companiile de stat. Dar intenția Guvernului a fost foarte clară. Trebuie să eliminăm privilegiile prima dată. Un pic ordinea s-a inversat, dar urmează acele măsuri prin care se vor elimina și privilegiile de la instituțiile autofinanțate, unde salariile sunt de ordinul miilor de euro. 10.000 de euro. Avem salarii foarte mari. 8.000, 7.000, 10.000 de euro. Acolo, cu siguranță, va trebui să venim și cu reducere de personal și cu reducere de salarii”, a explicat vicepremierul responsabil cu reforma fiscală.
Măsuri în acest sens vor veni în pachetul 2.
De ce primele măsuri au fost pentru pensionari și mamele aflate în concediu de creștere a copiluluiÎntrebat de ce s-au luat măsuri întâi pentru pensionari și mamele aflate în concediu maternal de creșterea copilului și nu pentru consiliile de administrație și bonusurile de la companiile de stat, Barna a spus că până la sfârșitul lunii vor veni și aceste măsuri și va veni și pachetul numărul 2.
„Aceasta este dispoziția domnului prim-ministru, că până la sfârșitul lunii iulie să fie adoptată, aprobată și această măsură sau aceste măsuri, acest pachet să fie asumat, aprobat de Parlament. În timpul verii, cu siguranță, cele 3 pachete se vor completa și vom avea o imagine completă în măsurilor de revenire pe un sistem de funcționare mai suplu, mai puțin costisitor și mai mulți bani pentru investiții, mai mulți bani care se duc către cetățenii, mai mulți bani care se duc către întreprinderile private, care trebuie să beneficieze de aceste programe de investiții sau de măsuri de sprijin. Pentru că, în economie, dacă acțiunezi doar pe o parte, cu acțiuni sau cu măsuri care sunt pro-inflaționiste, măsuri care reduc consumul, care erodează puterea de cumpărare și nu vii cu măsuri de stimulare a economiei, riști să ajungi într-o spirală care te trage în jos și nu o să mai ai creștere economică. Deci lucrurile trebuie balansate și acolo echilibrate”, a explicat Barna.
Barna, despre discuția dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan pe tema TVAÎntrebat cum a fost discuția dintre președintele Nicușor Dan, care nu voia mărirea TVA-ului, și premierul Ilie Bolojan, care a vrut mărirea TVA-ului și a obținut acest lucru, Barna a spus: „Vă pot spune ceea ce am spus de mai multe ori. Domnul președinte a insistat până în ultima secundă, până în ultimul moment, să găsim soluții fără a majora TVA-ul. Am fost la toate discuțiile, că am fost ministru interimar, dar vă dați seama, discuțiile personale în spatele ușilor lor închise nu se spun. Rezultatul este următorul: În momentul în care s-a prezentat un prim pachet Comisiei Europene, impactul a fost mult prea mic ca să fie acceptat de Comisie. Și atunci a venit această recomandare. Eu nu-i spun to do list. E o recomandare. Și poți să ții cont de recomandarea respectivă, sau poți să spui tu, statul membru România, că nu. Că o să vii abia în ianuarie 2026 cu măsurile. Cosecințele trebuie să ți le asumi. Suntem… Nu mai suntem. Am fost foarte aproape de declanșarea unei proceduri de suspendare a fundurilor europene. România a primit aceste recomandări, nu acum o săptămână, două, ci acum aproape un an de zile”.
Articolul Tanczos Barna spune că nu s-a pus situația incapacității de plată, dar „am fost foarte aproape de suspendarea fondurilor” apare prima dată în Mediafax.
Este o zi bună pentru a repara conflicte sau pentru a petrece timp în liniște. Pe plan profesional, ceva ce părea confuz devine mai clar. Evită impulsivitatea financiară și încearcă să te bazezi pe intuiție.
Horoscop 16 iulie LeuAi o dorință intensă de recunoaștere și afirmare. Astăzi însă, Universul îți recomandă să lucrezi din umbră, să pregătești ceva important. Se anunță oportunități la locul de muncă, dar finanțele pot fi restrânse. Evită conflictele inutile și fii mai receptiv la ce simte partenerul sau cineva apropiat.
Horoscop 16 iulie FecioarăAi o energie practică, dar și o tendință spre perfecționism. Este o zi excelentă pentru a te ocupa de sarcini administrative sau pentru a planifica o schimbare de direcție profesională. În relații, ai nevoie de claritate și onestitate.
Horoscop 16 iulie BalanțăZiua aduce momente bune pentru reflecție și ajustare a direcției. Poți simți o ușoară instabilitate emoțională, dar ea vine dintr-o nevoie mai profundă de echilibru. Lasă controlul și acceptă că uneori lucrurile se așază singure.
Horoscop 16 iulie ScorpionEști mai introspectiv decât de obicei. Azi ești invitat să-ți reanalizezi motivațiile și dorințele. Poți simți o ușoară presiune în zona profesională, dar este o oportunitate de a-ți demonstra forța și determinarea.
Horoscop 16 iulie SăgetătorZiua de azi te provoacă să ieși din zona de confort. Este un moment bun pentru a învăța ceva nou, a călători sau a te conecta cu persoane cu idei diferite. Profesional, un proiect creativ îți poate aduce satisfacție.
Horoscop 16 iulie CapricornÎți este cerut un plus de răbdare și organizare. Azi poți închide un capitol care nu îți mai folosește. Nu neglija emoțiile, chiar dacă preferi faptele. La muncă, apar recompense sau recunoaștere pentru munca depusă în trecut.
Horoscop 16 iulie VărsătorVei simți nevoia de exprimare autentică. Azi te poți apropia de oameni care îți împărtășesc viziunea și idealurile. Totuși, ai grijă să nu ignori detaliile practice. În plan profesional, e timpul să iei inițiativa.
Horoscop 16 iulie PeștiPoate simți nevoia să te retragi din agitație pentru a-ți înțelege mai bine propriile nevoi. Este important să îți asculți intuiția, mai ales în chestiuni financiare sau legate de sănătate.
Horoscop 16 iulie BerbecSimți nevoia să fii mai responsabil, mai concentrat pe obiectivele tale. Pot apărea provocări legate de comunicarea cu o persoană apropiată, dar dacă ești sincer și calm, vei reuși să rezolvi totul. Profesional, este un moment bun să te organizezi sau să revizuiești o strategie.
Horoscop 16 iulie TaurEști pus în fața unor alegeri practice, mai ales în ceea ce privește banii și familia. Poți avea parte de tensiuni în casă, dar ele vin pentru a învăța să gestionezi mai bine resursele și relațiile. La locul de muncă, efortul constant este cheia.
Horoscop 16 iulie GemeniAceastă zi îți oferă ocazia să găsești soluții la probleme vechi. Atenție la tendința de a te implica în prea multe lucruri deodată. În plan relațional, o conversație profundă poate aduce claritate.
Articolul HOROSCOP 16 iulie 2025. Se anunță recompense pentru Capricorni, iar Racii trebuie să evite impulsivitatea financiară apare prima dată în Mediafax.
Trump a fost întrebat de către un jurnalist dacă Zelenski ar trebui să țintească Moscova sau mai adânc în Rusia, iar el a răspuns spunând: „Nu, el nu ar trebui să țintească Moscova”, scrie Reuters.
Comentariile sale au venit după ce Financial Times, citând persoane informate cu privire la discuții, a raportat marți că Trump l-a întrebat pe Zelenski, în timpul unei convorbiri telefonice la începutul lunii iunie, dacă Ucraina ar putea lovi Moscova sau Sankt Petersburgul dacă i s-ar furniza arme americane cu rază lungă de acțiune.
Tot în cursul zilei de marți, după apariția articolului în Financial Times, secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a admis discuția dintre cei doi președinți, însă a subliniat că publicația „a scos cuvintele din context”.
„Președintele Trump a pus doar o întrebare, nu a încurajat alte crime. El lucrează neobosit pentru a opri crimele și a pune capăt acestui război”, a spus ea.
Luni, Trump a anunțat o poziție mai dură față de Rusia în privința războiului, promițând o nouă serie de rachete și alte arme pentru Ucraina. El a dat Moscovei un termen de 50 de zile pentru a ajunge la un acord de încetare a focului.
Articolul Trump contrazice dezvăluirile că l-ar fi întrebat pe Zelenski dacă ar putea lovi capitala Rusiei: „Nu, el nu ar trebui să țintească Moscova” apare prima dată în Mediafax.
Acordul stabilește modul în care Germania își va crește cheltuielile până în 2029, respectând în același timp noile reguli ale Uniunii Europene, revizuite pentru a asigura stabilitatea fiscală în cadrul blocului comunitar.
„În cadrul unor discuții constructive cu Comisia Europeană,” a spus oficialul, „guvernul german a ajuns la un acord privind un parcurs multianual pentru creșterea maximă permisă a cheltuielilor primare nete ale administrației publice generale pentru anii 2025–2029”.
Acordul valorifică flexibilitatea oferită de noile reguli fiscale ale UE, Berlinul angajându-se să reducă ritmul cheltuielilor după un impuls investițional pe termen scurt.
„Din cauza investițiilor în infrastructură, securitate și apărare din acest an și anul viitor, cheltuielile nete din bugetul național al Germaniei vor crește semnificativ”, a declarat oficialul pentru Politico. „Pentru anii următori este planificată o creștere semnificativ mai redusă a cheltuielilor nete”.
Planul fiscal structural (FSP) include, de asemenea, reforme structurale despre care Berlinul afirmă că vor contribui la creșterea veniturilor guvernamentale pe termen lung, trimițând „un semnal puternic pentru creștere economică și finanțe publice sustenabile”.
Guvernul condus de Friedrich Merz plănuiește să investească sute de miliarde de euro în infrastructura Germaniei.
Printr-un fond special de aproximativ 500 de miliarde de euro se vor finanța lucrări mari de modernizare a drumurilor, căilor ferate, școlilor și sistemelor digitale.
O parte importantă din bani va merge și spre proiecte pentru energie verde și combaterea schimbărilor climatice.
Pentru a face asta, guvernul vrea să ocolească temporar regulile stricte privind deficitul bugetar.
Pe lângă investițiile în infrastructură, Merz propune cheltuieli masive pentru armată. Vor fi cumpărate arme moderne, echipamente noi și se va consolida sprijinul pentru aliați precum Ucraina. Astfel, Germania vrea să devină un jucător mai puternic în NATO și în securitatea Europei.
Articolul Uniunea Europeană aprobă planul Germaniei de investiții uriașe în infrastructură și apărare apare prima dată în Mediafax.
Vicepremierul Barna a spus că nu a discutat cu premierul Ilie Bolojan despre cererea CCR-ului către Ministerul de Finanțelor și el personal nu a văzut acea solicitare.
„Ceea ce vă pot spune e că fără rectificare bugetară, modificări în buget, nu poate să facă nicio instituție. Dacă Curtea Constituțională nu are prevăzut această sumă în buget, trebuie să aștepte rectificarea bugetară. Pe partea de salarii, nu cred că vreo instituție o să aibă rectificare pozitivă anul acesta, pentru că exact aceasta este problema majoră a României astăzi. Trebuie să creăm un stat mai suplu, un stat care funcționează cu cheltuieli de personal mai mici și sumele economisite din bugetul de personal de salarii trebuie să meargă către investiții, pentru a susține o creștere economică sau măcar de a preveni o intrare într-o scădere economică. Nu știu ce se va întâmpla, nu pot să prevăd. Un lucru este cert: dacă deși cer această sumă înseamnă că există o lege, și există o lege care prevede această sumă, dar ceea ce este legal nu este și neapărat moral. Într-o asemenea perioadă în care toată lumea încearcă să reducă cheltuierile, într-o perioadă în care, inclusiv de la partide s-au tăiat 40% din sumele pe care le-au primit partidele în anul 2024, o să vină și probabil indemnizațiile sau sumele forfetare de la parlamentari. Au fost acele tăieri de sporuri, au fost acele reduceri de cheltuieri de personal și acele restrângeri, limitări de cheltuieri. Nu cred că este corect să pretinzi aceste sume”, a spus Tanczos Barna, la Antena 3 CNN.
Vicepremierul a mai spus că dacă este legală această primă pentru fiecare judecător CCR care iese la pensie și nu o vor primi printr-o rectificare bugetară, probabil se vor duce în instanță.
„Dar este o perioadă în care toată lumea trebuie să înțeleagă și companiile de stat, și instituțiile de stat centrale, administrația centrală, deconcentratele, inclusiv administrația locală, despre care am discutat astăzi cu domnul prim-ministru și cu reprezentanții primarilor de orașe de state, de comune, de municipii, că toată lumea trebuie să găsească soluții de reducere a cheltuierilor de funcționare”, a mai spus Barna.
El a afirmat că e posibil ca acești trei judecători pensionari să nu intre în posesia banilor, decât după existența unei hotărâri judecătorești definitive.
Trei judecători ai CCR, Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga, ar urma să primească fiecare câte aproximativ 36.00 de euro, primă de pensionare.
Articolul Tanczos Barna, despre primele pentru judecătorii CCR: Probabil vor acționa în instanță apare prima dată în Mediafax.
Un studiu realizat pe 11.000 de norvegieni și publicat în JAMA Network Open a constatat că persoanele care au mers pe jos, zilnic, mai mult de 78 de minute, și-au redus semnificativ riscul de a dezvolta dureri cronice lombare, scrie Science Alert.
Cercetarea vine ca o confirmare a unui alt studiu realizat în 2024, care a constatat că mersul pe jos de cinci ori pe săptămână timp de cel puțin 30 de minute poate împiedica în mod eficient intensificarea durerii cronice nespecifice de spate.
Rezultatele studiuluiRezultatele acestui studiu arată că persoanele care au mers în medie între 78 și 100 de minute pe zi au avut un risc cu 13% mai mic de a dezvolta dureri cronice de spate decât cei care au mers mai puțin de 78 de minute pe zi.
Mai mult, cei care au mers mai mult de 100 de minute pe zi au avut un risc cu 23% mai mic decât cei care au mers mai puțin de 78 de minute pe zi.
Autorii studiului au concluzionat că „volumul zilnic de mers pe jos este mai important decât intensitatea medie de mers pe jos în reducerea riscului de dureri cronice de spate inferioare”.
Durerile de spate reprezintă una dintre principalele cauze de invaliditate la nivel mondial, iar numeroase studii sugerează că oamenii cu un stil de viață sedentar trebuie să se ridice și să se miște mai mult pentru a compensa efectele negative ale șederii toată ziua.
Articolul Studiu: Cât timp trebuie să mergem zilnic pentru a preveni durerile cronice de spate apare prima dată în Mediafax.
Planul lui Bayrou prevede înghețarea cheltuielilor sociale și a tranșelor de impozitare în 2026 la nivelul din 2025, fără a ține cont de inflație, ceea ce a fost imediat criticat de politicienii de stânga. Cheltuielile pentru apărare vor crește însă.
Franța a înregistrat anul trecut un deficit bugetar de 5,8% din produsul intern brut, aproape dublu față de limita oficială a UE de 3% din PIB, pe fondul unei crize politice care a paralizat patru guverne succesive și le-a împiedicat să facă față unei scăderi neașteptate a veniturilor fiscale și unei creșteri a cheltuielilor pentru al doilea an consecutiv.
„Toată lumea va trebui să contribuie la acest efort”, a declarat Bayrou, avertizând că datoria publică reprezintă un „pericol mortal” pentru Franța și trebuie abordată frontal.
Înghețarea cheltuielilor sociale va fi probabil la fel de nepopulară pentru mulți alegători ca și eliminarea a două sărbători legale – probabil Lunea Paștelui și 8 mai, care comemorează sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.
Sunt pur și simplu prea multe zile libere în luna mai, iar francezii trebuie să se întoarcă la muncă în acea lună, a spus Bayrou, adăugând că acest lucru ar însemna venituri suplimentare de miliarde pentru stat, deoarece toată lumea va munci mai mult și va produce mai mult.
Propunerile lui Bayrou sunt „extrem de nedrepte”, a declarat Johanna Rolland, politician socialist și primar al orașului Nantes, pe X.
Bayrou, un politician centrist vechi, trebuie să convingă opoziția din parlamentul fragmentat al Franței să tolereze cel puțin reducerile sale, sau riscă să se confrunte cu o moțiune de cenzură similară celei care l-a răsturnat pe predecesorul său în decembrie, în legătură cu bugetul pentru 2025.
Articolul Premierul Franței vrea să elimine două zile libere pentru a contribui la redresarea economiei apare prima dată în Mediafax.
Televiziunea de stat rusă a difuzat marți un reportaj în care Martindale, cu barbă îngrijită și îmbrăcat în costum și cravată, zâmbea în timp ce primea noile documente.
„Eu, Daniel Richard Martindale, acceptând în mod voluntar și conștient cetățenia Federației Ruse, jur să respect Constituția”, a declarat el într-o rusă fluentă.
„Convingerea că Rusia nu este doar patria mea, ci și familia mea – sunt extrem de bucuros că acest lucru nu este doar în inima mea, ci și în lege”, a declarat Martindale în fața camerelor de televiziune, ținând în mână pașaportul rus. Mass-media de stat a afirmat că Martindale a primit pașaportul prin ordinul președintelui Vladimir Putin.
Reuters nu a reușit să ia legătura cu Martindale. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a refuzat să comenteze.
Martindale, care se autodescrie drept misionar creștin, este unul dintre numeroșii străini care au sprijinit Rusia în timpul războiului împotriva Ucrainei. Însă puțini străini sunt cunoscuți pentru faptul că au oferit sprijin logistic esențial Rusiei din interiorul Ucrainei.
Bărbatul a locuit în Rusia în 2018Martindale a ajuns să iubească Rusia când a locuit acolo în 2018, studiind limba și predând engleza în orașul portuar Vladivostok din Pacific.
Martindale locuia în Polonia în lunile dinaintea invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în februarie 2022. El avea presimțirea că Rusia va invada Ucraina, a declarat ulterior pentru InfoDefense, un proiect media pro-rus, și voia să fie acolo când se va întâmpla acest lucru. Martindale s-a urcat pe bicicletă și a traversat granița ucraineană din Polonia în luna februarie. Se afla în orașul Lviv, din vestul Ucrainei, când Rusia a lansat atacul.
„A fost destul de emoționant”, a declarat el pentru InfoDefense în luna mai. „Am înțeles că aventura pe care o așteptam cu nerăbdare nu urma să fie anulată”.
În următorii doi ani, Martindale s-a îndreptat spre estul Ucrainei, unde a locuit într-un sat controlat de ucraineni, aproape de linia frontului, în regiunea Donețk.
Articolul Un cetățean american care a ajutat Rusia din interiorul Ucrainei a primit pașaport rusesc de la Putin apare prima dată în Mediafax.
Vorbind cu jurnaliștii după o reuniune a miniștrilor de externe la Bruxelles, Kaja Kallas a citat rapoarte ale serviciilor de informații germane și olandeze care arată că Rusia a utilizat arme chimice de cel puțin 9.000 de ori de la începutul invaziei în Ucraina și că acum își intensifică această practică.
„Având în vedere că serviciile de informații spun că această tendință se intensifică, consider că folosirea armelor chimice de către Rusia este un motiv de mare, mare îngrijorare”, a spus Kallas. „Arată că Rusia vrea să provoace cât mai multă durere și suferință pentru ca Ucraina să capituleze”.
Majoritatea țărilor din lume, inclusiv Rusia, au semnat convenția internațională din 1993 care interzice folosirea, producerea, dezvoltarea sau stocarea armelor chimice. Rusia este una dintre cele 65 de țări care nu doar că au semnat Convenția privind Armele Chimice, dar au și ratificat-o.
Declarațiile Kajei Kallas vin pe fondul unei stări tot mai acute de îngrijorare în Europa, pe măsură ce Rusia își intensifică atacurile nocturne asupra Ucrainei.
Ofensiva de vară a Rusiei a determinat o reacție la Washington: președintele Donald Trump a amenințat cu sancțiuni comerciale dure împotriva Moscovei — dar doar după 50 de zile, dacă Vladimir Putin nu oprește ofensiva, lucru ce a stârnit nemulțumiri la Kiev și în capitalele europene.
Trump a mai declarat că va permite NATO să achiziționeze arme americane pentru Ucraina, însă fără implicare financiară din partea SUA. „Nu le cumpărăm, doar le producem, iar ei vor plăti,” a spus liderul american, vizând aliații „foarte bogați” din Europa.
În replică, Kallas a salutat inițiativa, dar a subliniat: „Dacă plătim noi, este sprijin european, nu american”.
Articolul Kaja Kallas afirmă că Rusia intensifică folosirea armelor chimice în Ucraina: „vrea să provoace cât mai multă suferință” apare prima dată în Mediafax.
Agenția de rating Fitch anunţă, printr-un comunicat de presă citat de Reuters, că planul de consolidare anunţat de guvernul Bolojan ar putea avea un impact semnificativ la nivel fiscal, cât şi de creştere economică. În plus, agenția de evaluare subliniază că măsurile de austeritate ar putea duce la scăderea reală a veniturilor, dar şi la creşterea inflaţiei.
„O consolidare fiscală semnificativă va pune presiune asupra creşterii economice, iar riscurile de implementare nu pot fi excluse. Peste jumătate din veniturile suplimentare prevăzute pentru acest an provin din majorarea cu două puncte procentuale a cotei standard de TVA, la 21% şi din unificarea cotelor reduse de 5% şi 9% într-o cotă unică de 11%, începând din august. Acest lucru va genera o inflaţie mai mare, care va eroda şi mai mult veniturile reale”, precizează agenţia de evaluare.
Fitch mai notează faptul că punerea în aplicare a celui mai recent pachet de consolidare anunţat de autorităţile de la Bucureşti se va reflecta în noile sale previziuni fiscale revizuite, care urmează să fie publicate în data de 15 august.
Agenția de evaluare subliniază și faptul că „riscurile politice s-au diminuat de când guvernul anterior a introdus un pachet de consolidare la sfârşitul anului 2024, pe fondul tensiunilor sporite provocate de anularea alegerilor prezidenţiale din noiembrie”.
În acest sens, toate cele trei mari agenţii de rating (S&P Global Ratings, Moody’s şi Fitch) au conturat o perspectivă „negativă” asociată ratingului suveran al României. Acest lucru plasează ţara noastră la un pas de un rating din categoria „junk”, rating care nu este recomandat investițiilor.
Articolul Agenția de rating Fitch: Măsurile luate de Guvernul Bolojan vor pune presiune asupra creşterii economice, dar vor crește și inflația apare prima dată în Mediafax.
Traficul feroviar a fost redeschis pe intervalul Racoș – Rupea la ora 19:30, iar trenurile staționate temporar vor fi reînscrise treptat în circulație, informează CFR SA.
Trenurile de călători R 3533 (Brașov – Mediaș), IC 531 (București Nord – Cluj-Napoca), R 3536 (Mediaș – Brașov) și IRN 346 (București Nord – Curtici), care au staționat temporar în timpul operațiunilor de repunere sub tensiune a liniei de contact și redeschidere a circulației în condiții normale, vor înregistra întârzieri la destinație cuprinse între 20 de minute și 150 minute.
Circulația feroviară a fost oprită pe distanța Racoș – Rupea, în intervalul orar 17:05 – 19:30, pentru intervențiile desfășurate de personalul feroviar al SRCF Brașov, care a acționat cu drezinele pantograf pentru îndepărtarea copacilor prăbușiți, remedierea deranjamentelor și repunerea sub tensiune a liniei de contact pe zona afectată.
Articolul Trenurile au întârzieri între 20 și 150 de minute după incidentul dintre Racoș și Rupea, jud. Brașov apare prima dată în Mediafax.
Dinamo a emis marți un comunicat de presă în care denunță o serie de abuzuri la adresa propriilor suporteri și acuză carențe majore în organizarea evenimentului sportiv.
Clubul din Ștefan cel Mare afirmă că atmosfera de pe stadion a fost „umbrit de o serie de incidente regretabile”, generate de o organizare deficitară și de un comportament „în mod total disproporționat, fără discernământ” din partea forțelor de ordine.
„Accesul pe stadion al suporterilor dinamoviști a fost nejustificat întârziat”Potrivit comunicatului, aproximativ 80 de suporteri dinamoviști, deși aveau bilete valide, au fost ținuți la porțile stadionului și li s-a permis accesul abia cu cinci minute înainte de fluierul de start. În plus, oficialii clubului bucureștean au fost relocați în Tribuna 2, între cele două galerii.
Pe parcursul meciului, situația a escaladat. Clubul acuză intervenția jandarmeriei și a firmei de pază cu gaze lacrimogene direct în mijlocul suporterilor, „inclusiv asupra copiilor și femeilor”, catalogând intervenția drept „în mod total disproporționat, fără discernământ”.
„Un angajat al firmei de pază a lovit cu piciorul în cap un suporter deja imobilizat de jandarmi, sub privirile acestora. Scene șocante, fără nicio justificare”, a precizat Dinamo.
Banner retras și haos organizatoricDinamo susține că un banner al galeriei, aprobat în ședința de organizare, a fost îndepărtat intenționat în timpul meciului de către oficialii gazdelor. De asemenea, la finalul partidei, unii oficiali ai clubului nu au fost lăsați să părăsească stadionul de către forțele de ordine.
Mai mult, clubul atrage atenția asupra stării infrastructurii: „Au lipsit turnicheții și sistemele de citire electronică a biletelor, fapt ce a condus la blocaje majore în zona de acces, creând o stare de confuzie și frustrare în rândul suporterilor noștri.” În plus, stadionul din Miercurea Ciuc nu ar îndeplini cerințele de capacitate minimă pentru Liga 1, fiind sub pragul de 4.500 de locuri.
În ceea ce privește comportamentul galeriei gazdă, Dinamo acuză „comportamentul provocator al suporterilor echipei gazdă, evidențiat prin afișarea unor simboluri menite să abată atenția de la desfășurarea meciului.”, fără ca organizatorii sau autoritățile să intervină.
Anchete cerute la LPF și FRFClubul anunță că a sesizat deja Liga Profesionistă de Fotbal și Federația Română de Fotbal, cerând deschiderea unor anchete oficiale.
„Nu vom tăcea. Nu vom ignora. Vom merge până la capăt”, încheie Dinamo.
Articolul Dinamo acuză incidente grave la Miercurea Ciuc și cere anchete oficiale apare prima dată în Mediafax.
Alimentate de criza climatică, furtunile de iarnă din zonele temperate devin tot mai violente, cu riscuri sporite de inundații, viscol și pagube majore în regiunile dens populate, spun cercetătorii climatici.
Furtunile violente din timpul iernilor, care afectează regiunile de coastă din zonele temperate ale emisferei nordice devin tot mai intense pe fondul schimbărilor climatice, arată un nou studiu internațional. Alimentate de contrastul termic dintre aerul rece din nord și masele de aer cald și umed de deasupra oceanelor, acestea tind să devină mai puțin frecvente, dar considerabil mai periculoase, potrivit specialiștilor citați de CNN.
Cercetătorii au analizat date climatice din ultimele decenii și au observat că viteza maximă a vântului în cele mai severe furtuni de iarnă a crescut cu aproximativ 6%, iar cantitățile de precipitații, ploaia și ninsoarea, cu 10 procente. Această creștere, deși aparent modestă, are un impact major: o intensificare cu 6% a vitezei vântului înseamnă o creștere cu 20% a potențialului distructiv al furtunii, a explicat climatologul Michael Mann, coautor al studiului, precizând că „e o diferență semnificativă”.
„Este fizică de bază: oceane mai calde și aer mai cald înseamnă mai multă evaporare și mai multă umiditate în atmosferă, deci furtuni mai violente”.
Pericolul ascuns al iernilor blândeFurtunile de iarnă sunt fenomene meteorologice extreme care apar în sezonul rece și implică ninsori abundente, vânturi puternice, viscol, ploaie înghețată sau formarea de gheață. Evenimente de acest fel pot paraliza regiuni întregi, provocând întreruperi de curent, blocaje în trafic, pagube materiale și riscuri grave pentru siguranța populației.
Fenomene istorice precum furtunile masive din America de Nord, Europa sau Asia de Est au demonstrat cât de vulnerabile sunt regiunile de coastă dens populate. Specialiștii atrag atenția că riscul de inundații este adesea subestimat, iar autoritățile ar trebui să ia în calcul această realitate în planurile de adaptare la schimbările climatice: „Chiar dacă iernile devin mai scurte, nu înseamnă că episoadele severe dispar. Din contră, ele pot deveni mai concentrate și mai intense”, avertizează experții.
Schimbările climatice aduc extreme acolo unde nu existauEvenimente ca „Furtuna secolului” din 1993, care a lovit Coasta de Est a SUA cu rafale de peste 160 km/h și a făcut peste 200 de victime, sunt repere pentru ceea ce ar putea deveni noua normalitate.
În România, episoade precum grindina apărută Oltenia în noaptea dintre anii 2020 și 2021, deși mai puțin distructive, ridică semne de întrebare similare: cum poate iarna să aducă un fenomen tipic verii? Astfel de evenimente, care erau întâmplări rare în trecut, pot prefigura noi manifestări climatice severe în prezent și în alte regiuni decât cele expuse în mod tradițional riscurilor extreme.
Articolul Furtunile de iarnă se intensifică în lume. Clima le face mai rare, dar mai distructive apare prima dată în Mediafax.
A venit rândul Franței să anunțe tăieri bugetare de 40 miliarde de euro pentru a opri creșterea deficitului, cu o excepție: bugetul apărării va crește. Opoziția amenință cu moțiune de cenzură.
Premierul francez François Bayrou a anunțat marți un pachet de reduceri bugetare în valoare de 40 de miliarde de euro, ca măsură pentru deteriorarea finanțelor publice, într-o economie afectată de ani de crize și cheltuieli excesive.
Pentru a recâștiga încrederea piețelor financiare și a agențiilor de rating, guvernul încearcă să limiteze acum cheltuielile, în condițiile în care dobânzile la datoria publică sunt în creștere și riscă să devină principala povară bugetară. Planul vizează scăderea deficitului bugetar de la 5,4% din PIB în 2024 la 4,6% până în 2026, cu obiectivul final de a atinge pragul de 3% impus de Uniunea Europeană până în 2029.
Opoziția amenință cu o nouă moțiune de cenzură dacă măsurile vor fi prea dure, potrivit Reuters.
Macron avertizează Parlamentul: fără moțiune de cenzură!„Este acum responsabilitatea guvernului să aloce fondurile necesare la timp, astfel încât să putem continua să inovăm mai rapid, să producem mai rapid”, a declarat președintele Emmanuel Macron, după ce a anunțat o nouă mărire a bugetului pentru apărare. El a avertizat parlamentarii să nu depună o nouă moțiune de cenzură, amintind că cea din decembrie a întârziat adoptarea bugetului și a afectat planurile de înzestrare militară.
Bayrou, un centrist cu experiență, cunoscut pentru poziția sa strictă față de deficit, a transmis francezilor că „sacrificiile larg răspândite sunt inevitabile”. Deși bugetul apărării va crește, cele mai multe beneficii sociale vor fi înghețate, iar anumite scutiri fiscale vor fi plafonate.
Pachetul de austeritate, contestat de opozițiePartidele de stânga critică dur reducerile de pe zona de asistență socială, în timp ce extrema dreaptă avertizează că o înghețare generalizată a cheltuielilor este nedreaptă față de cetățeni și riscă să provoace reacții puternice împotriva guvernului.
Dacă nu va reuși să obțină sprijinul sau măcar toleranța unei părți a opoziției, premierul francez François Bayrou riscă să aibă aceeași soartă ca predecesorul său, înlăturat prin moțiune de cenzură în decembrie, în urma eșecului bugetului pentru 2025.
Pentru Macron, aflat în ultimii doi ani ai celui de-al doilea mandat, situația actuală riscă să compromită moștenirea politică promisă încă din 2017, când a fost ales cu mesajul de a moderniza economia franceză și a pune capăt polarizării dintre stânga și dreapta.
Însă realitatea a fost cu totul alta. Valul de crize, de la protestele sociale la pandemia COVID-19 și inflația accelerată – a subminat promisiunile de reformă și a menținut Franța pe drumul unei politici bugetare marcate de cheltuieli excesive.
Articolul Guvernul francez pregătește reduceri bugetare de amploare apare prima dată în Mediafax.
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), cutremurul a avut loc la ora 18.10 în județul Vrancea.
Acesta a avut magnitudinea 3,6 și s-a produs la adâncimea de 60 de kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focșani, Bârlad, Băcau, Buzău, Sfântu-Gheorghe, Galați.
Articolul Cutremur în zona seismică Vrancea. Ce magnitudine a avut apare prima dată în Mediafax.
Miniștrii au avut discuții privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situația din Orientul Mijlociu, evoluțiile din Georgia, Pactul și reforma Uniunii pentru Mediterana. La secțiunea Afaceri curente au fost abordate relațiile UE-CELAC, Somalia. De asemenea, Înaltul Reprezentant Kaja Kallas a informat succint cu privire la dialogul strategic UE-China, respectiv summit-urile UE-China și UE-Japonia.
Cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, a avut o intervenție prin video-conferință în care a prezentat ultimele evoluții din teren și discuțiile privind pacea in Ucraina, iar miniștrii de externe au avut un schimb de opinii cu privire la sprijinul multidimensional al UE pentru Ucraina.
Țoiu a reafirmat necesitatea continuării ajutorului UE pentru KievMinistrul român al afacerilor externe, Oana Țoiu, a reafirmat necesitatea continuării sprijinului UE pentru Ucraina, cu accent pe sprijinul militar, financiar și asistența în perspectiva pregătirii viitorului sezon rece.
A subliniat, de asemenea, nevoia de a crește presiunea la adresa Rusiei prin adoptarea de noi măsuri restrictive. A salutat adoptarea a cinci listări suplimentare în temeiul regimului de măsuri restrictive privind încălcări ale drepturilor omului în Rusia, precum și 15 listări în temeiul regimului de măsuri restrictive împotriva acțiunilor destabilizatoare ale Rusiei peste hotare. Aceste măsuri sunt menite, în principal, să limiteze capacitatea Rusiei de a finanța războiul și să impună costuri economice și politice actorilor politici ruși responsabili de încălcarea drepturilor omului și de acțiunile destabilizatoare ale Rusiei. A susținut adoptarea rapidă a celui de-al 18-lea pachet de sancțiuni și s-a exprimat pentru convenirea unei formule la nivelul UE care să permită limitarea diplomaților ruși pe teritoriul Uniunii.
Ministrul Oana Țoiu a exprimat sprijin pentru avansarea aderării Ucrainei și R. Moldova la UE și a susținut intensificarea eforturilor de outreach către partenerii globali cu privire la o pace justă și durabilă în Ucraina, inclusiv în perspectiva viitoarei Săptămâni la Nivel Înalt din cadrul Adunării Generale ONU din septembrie 2025.
Discuții și despre evoluțiile din Orientul MijlociuDiscuția privind evoluțiile din Orientul Mijlociu a abordat situația din Gaza, context în care ministrul Oana Țoiu a subliniat importanța unor măsuri de îmbunătățire a situației umanitare grave. În acest sens, a salutat dialogul constructiv recent dintre UE și Israel, urmare căruia Israelul a convenit asupra unor măsuri semnificative pentru îmbunătățirea situației umanitare din Fâșia Gaza, măsurile urmând a fi implementate în zilele următoare. De asemenea, a reiterat susținerea pentru încheierea unui acord de pace și eliberare a ostaticilor.
În ceea ce privește Iran, șeful diplomației române a exprimat profunda îngrijorare față de acțiunile Iranului în regiune și pe plan internațional și dezaprobarea față de decizia regimului de la Teheran de a sista cooperarea cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). Totodată, a punctat necesitatea menținerii monitorizării atente a evoluțiilor din cadrul programului nuclear iranian, ulterior demantelării parțiale de către SUA a principalelor facilități de producție, acesta continuând să prezinte riscuri semnificative de proliferare și de amenințare la adresa securității globale.
Evoluțiile din GeorgiaCu referire la evoluțiile din Georgia, șefa diplomației române a exprimat îngrijorare cu privire la regresul democratic al autorităților și la măsurile de restrângere a spațiului de exprimare și de reprimare a vocilor opozanților. De asemenea, a susținut importanța menținerii unei abordări principiale a UE față de situația din Georgia cu adoptarea unei reacții proporționale și reversibile, dar în același timp pragmatice, care să păstreze opțiunea de dialog, având în vedere obiectivul strategic pe termen lung al UE pentru regiune.
Referitor la Pactul și reforma Uniunii pentru Mediterana, oficialul român a exprimat importanța sprijinirii tranziției de la cooperare la un parteneriat sustenabil și a subliniat necesitatea asumării responsabilității partenerilor, ca pas esențial în vederea alinierii acțiunilor UE la specificul local al fiecărui stat.
În marja reuniunii CAE, Înaltul Reprezentant Kaja Kallas a găzduit un mic-dejun informal cu participarea viceprim-ministrului/ministrului de externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi. Ministrul român de externe a evidențiat situația complexă din R. Moldova în contextul intensificării acțiunilor hibride ale Rusiei la adresa Chișinăului. A salutat adoptarea, la inițiativa României, a zece noi listări în cadrul regimului UE de măsuri restrictive având în vedere acțiunile de destabilizare a Republicii Moldova, precum și a două noi listări în cadrul regimului de măsuri restrictive având în vedere acțiunile destabilizatoare ale Rusiei peste hotare, persoanele și entitățile vizate urmând a fi supuse interdicției de călătorie și înghețării activelor. De asemenea, Oana Țoiu a subliniat importanța continuării sprijinului UE și al statelor membre și a reiterat susținerea pentru avansarea procesului de aderare la UE.
Întrevederi cu omologii din Spania și PoloniaTotodată, în contextul participării la reuniunea CAE, ministrul român al afacerilor externe a avut o întrevedere cu ministrul spaniol pentru afaceri externe, Uniunea Europeană și cooperare, José Manuel Albares Bueno, precum și cu omologul polonez, Radosław Sikorski. Discuțiile s-au axat pe modalități concrete de valorificare a Parteneriatelor Strategice bilaterale, cu accent pe diversificarea schimburilor economice și securitatea regională, inclusiv cooperarea în domeniul industriei de apărare. În dialogul cu oficialul polonez, ministrul Oana Țoiu a punctat interesul pentru o conlucrare în vederea utilizării oportunităților comune oferite de finanțarea UE pentru a participa la reconstrucția Ucrainei. În cadrul întrevederii cu omologul spaniol, demnitarul român a accentuat încrederea față de angajamentul comun pentru finalizarea Acordului bilateral privind dubla cetățenie.
Articolul Oana Țoiu a participat la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE. Întâlniri bilaterale cu omologii din Spania și Polonia apare prima dată în Mediafax.
Inteligența artificială se transformă rapid dintr-un instrument de progres într-o posibilă amenințare majoră la adresa securității naționale, a avertizat Jonathan Hall, consilierul independent al guvernului britanic pentru legislația antiteroristă.
În cel mai recent raport, prezentat marți, expertul britanic a explicat că AI, în special cea generativă, riscă să devină „valul iminent” care va alimenta propaganda extremistă și va facilita pregătirea atacurilor teroriste.
Potrivit raportului, citat de politico.eu, AI capabilă să creeze text, imagini, audio și video pe baza unor seturi de date, ar putea deveni ușor un „cerc închis al radicalizării” pentru persoanele vulnerabile, în special tinerii singuratici.
Chatbot-urile avansate pot nu doar să răspândească ideologie extremistă, ci și să „evalueze” și să direcționeze potențialii recruți spre rețele umane de radicalizare.
Exemplul deja documentat al lui Jaswant Singh Chail, care a plănuit asasinarea Reginei Elisabeta a II-a cu ajutorul unui chatbot denumit de el „prietena sa AI”, este un semnal de alarmă că astfel de riscuri nu mai sunt doar ipotetice, conideră revizorul independent al legislației antiteroriste din Marea Britanie.
Cursa pentru profit lasă securitatea pe ultimul locRaportul semnalează că există deja o industrie clandestină dedicată „spargerii” barierelor etice implementate de companiile tech, permițând crearea de conținut terorist, în ciuda filtrelor de siguranță.
În același timp, lipsa de transparență a marilor companii de AI este dur criticată: „Au puține motive să explice cum funcționează modelele lor sau ce fac pentru protejarea umanității, într-o cursă acerbă pentru cotă de piață”, menționează expertul.
Printre amenințările viitoare, raportul ia în considerare posibilitatea ca AI să fie folosită pentru identificarea și sinteza armelor biologice sau chimice, scrierea de cod pentru atacuri cibernetice și crearea de „armate de boți” capabile să manipuleze opinia publică pe rețelele sociale prin mesaje coordonate.
„Frontiera tehnologică este deja aici, iar legislația trebuie să țină pasul cu ea. Dacă nu acționăm acum, în curând s-ar putea să fie prea târziu”.
Marea Britanie a anunțat anul trecut înființarea unui nou Laborator pentru Cercetare în Securitatea AI pentru a face față acestei provocări în continuă evoluție.
Cu o finanțare inițială de peste 8 milioane de euro, centrul de cercetare are drept obiectiv protejarea Marii Britanii și a aliaților săi (inclusiv țările Five Eyes și NATO) împotriva noilor amenințări din domeniul AI și a utilizării maligne a inteligenței arficiale.
Articolul Inteligența Artificială va fi următoarea armă a extremiștilor, avertizează un expert al guvernului britanic apare prima dată în Mediafax.
Discuțiile dintre Moșteanu și Prokopchuk au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, precum și modalitățile prin care România își poate consolida sprijinul pentru statul vecin, în contextul instrumentelor implementate la nivelul NATO, UE și al Grupului de Contact pentru Ucraina în domeniul apărării (UDCG).
Ministrul Moșteanu a reiterat sprijinul ferm și consecvent al României pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei. El a subliniat că, în fața amenințărilor directe la adresa securității regionale, țara noastră își menține angajamentul pentru un sprijin multidimensional și durabil acordat Ucrainei, în strânsă coordonare cu NATO și Uniunea Europeană.
„România rămâne un susținător activ și dedicat al eforturilor internaționale de sprijinire a Ucrainei. Cooperarea și solidaritatea noastră trebuie să fie constante și adaptate provocărilor de securitate actuale”, a spus ministrul apărării naționale.
Oficialul român a evidențiat contribuția consistentă a țării noastre la eforturile colective de instruire a militarilor ucraineni, prin participarea la Misiunea de Asistență Militară a Uniunii Europene – EUMAM Ucraina, precum și la misiunea INTERFLEX, coordonată de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. „Aceste demersuri reflectă angajamentul României de a contribui la dezvoltarea capacităților de apărare ale Ucrainei într-un cadru multinațional”, a precizat Liviu-Ionuț Moșteanu.
În context, ministrul apărării naţionale a subliniat rolul esențial al Centrului de Instruire F-16 din România – dedicat pregătirii piloților români și a celor din alte state aliate și partenere, inclusiv din Ucraina, despre care a spus că „reprezintă o contribuție tangibilă la consolidarea interoperabilității și a securității colective în regiune”.
La finalul întrevederii, partea română a reconfirmat importanța menținerii unui dialog constant și aplicat, ca instrument esențial pentru gestionarea provocărilor de securitate și pentru susținerea stabilității regionale în actualul context geopolitic.
Articolul Ambasadorul Ucrainei în România, discuții cu ministrul Apărării: România își menține angajamentul apare prima dată în Mediafax.
Guvernul american ar trebui să știe că Europa este pregătită „să răspundă la taxe vamale excesiv de mari cu măsuri similare”, a spus Merz în cadrul unei întâlniri cu cabinetul bavarez desfășurate la poalele muntelui Zugspitze, cel mai înalt din Germania, potrivit agenției dpa.
Merz a menționat că este în contact constant atât cu președintele american Donald Trump, cât și cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Uniunea Europeană încă speră într-o soluție negociată la disputa privind taxele vamale, a afirmat cancelarul Germaniei.
„Obiectivul nostru este și rămâne acela de a ajunge rapid la o soluție care să faciliteze comerțul cu Statele Unite și să conducă din nou la tarife mai mici”, a spus Merz. „Avem acum timp până la sfârșitul lunii iulie pentru a purta negocierile”.
Trump a anunțat săptămâna trecută termenul limită de 1 august pentru negocieri. Un tarif de 30% aplicat tuturor bunurilor din UE ar avea un impact enorm asupra economiei Germaniei, puternic axată pe exporturi.
Merz a declarat că a pledat pentru amânarea tarifelor de represalii planificate de UE după anunțul lui Trump. „Altfel, acestea ar fi putut intra automat în vigoare ieri”.
Bruxelles-ul a pregătit o listă de măsuri de răspuns în cazul în care tarifele americane vor fi implementate.
Comisarul european pentru Comerț, Maroš Šefčovič, a declarat luni că taxele vamale suplimentare care urmează să fie aplicate importurilor din SUA sunt în valoare de 72 de miliarde de euro.
Articolul Cancelarul Germaniei avertizează SUA să nu subestimeze UE în disputa tarifară apare prima dată în Mediafax.
Ucrainenii cred că surprinzătoarea schimbare de atitudine față de țara lor a lui Trump este rezultatul discuțiilor cu Melania, soția sa. Ei cred că sistemele Patriot de care Ucraina avea atâta nevoie și pe care Trump a decis să le trimită ajung în țara lor tot datorită soției lui Trump.
Nu este de mirare, deci, că Melania Trump este celebrată pe rețelele ucrainene de socializare cu meme-uri dintre cele mai creative.
Într-unul dintre ele, Melania, purtând iconica sa pălărie neagră, cu boruri drepte, a designerului american Eric Javits este reprezentată ca un agent ucrainean.
„Îi spun lui Vladimir: „Nu este aceasta o conversație foarte plăcută?”. Și apoi aud că a lansat bombe în noaptea respectivă”În altul, niște personaje cu aspect neelucidat, purtând însemnele statului ucrainean, îi oferă Melaniei o șapcă pe care sunt aplicate culorile naționale ale Ucrainei, iar într-un altul, Melania este reprezentată stând în spatele președintelui Trump, în timp ce acesta semnează documentul prin care trimite sistemele anti-rachetă Patriot în Ucraina.
Practic, ucrainenii o celebrează în cele mai onorante ipostaze pe prima doamnă a Statelor Unite.
Într-o întâlnire care a avut loc ieri la Casa Albă cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, președintele Dondald Trump a vorbit despre natura duplicitară a lui Putin:
„Conversațiile mele cu el (cu Putin, n.r.) au fost întotdeauna foarte plăcute. Eu îi spun „Nu este aceasta o conversație foarte plăcută?”. Și apoi aud că a lansat bombe în noaptea respectivă”.
„Mă duc acasă și-i spun primei doamne: Azi am vorbit cu Vladimir. Am avut o conversație minunată. Iar ea mi-a răspuns: „Serios? Alt oraș tocmai a fost bombardat”.
S-a implicat încă de la început în cauza ucraineanăNăscută în Slovenia, Melania Trump a apărut de la bun început ca un suporter al Ucrainei mai mare decât soțul său, mult mai sceptic, care l-a și numit pe Zelensky „dictator”.
La puțină vreme după invazia Rusiei în Ucraina din 2022, Melania Trump a făcut apel la urmăritorii ei de pe rețelele sociale să doneze către Crucea Roșie, spunând: „este devastator și oribil să văd oameni nevinovați suferind”.
Articolul Melania Trump, celebrată pe rețelele ucrainene de socializare, după ce soțul său a fost de acord să trimită Ucrainei sistemele Patriot apare prima dată în Mediafax.