Bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a fost avizat de Comisiile de specialitate parlamentare reunite, anunţă ministrul Sorin Grindeanu, care susţine că este cel mai mare buget de după 1989.
Raiffeisen Bank International AG a înregistrat prima sa pierdere netă trimestrială din ultimii nouă ani, după ce a fost nevoită să pună deoparte 840 de milioane de euro pentru a face faţă unei hotărâri judecătoreşti nefavorabile în Rusia.
OMV Petrom (SNP), unicul producător de petrol şi gaze din România şi cea mai mare companie după cifra de afaceri, a încheiat anul 2024 cu vânzări de 35,8 mld. lei, în scădere cu 8% faţă de anul precedent, în timp ce profitul net a urcat cu 4% la 4,2 mld. lei, în mare parte pe fondul eliminării taxei pe ţiţeiul procesat. În T4 compania a avut vânzări de 9 mld. lei, minus 12%, şi un rezultat net de 263 mil. lei, minus 82% faţă de aceeaşi perioadă din 2023.
Vorbe multe, bani puţini, susţine Raluca Turcan, fost ministru al Culturii, despre bugetul pentru 2025 al Ministerului Culturii, despre care spune că scade cu 1,16%.
Ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în totalul înmatriculărilor noi de autoturisme a crescut cu 2% în ultimul trimestru din 2024, faţă de acelaşi trimestru al anului 2023, ajungând la 72,3%, arată datele prezentate marţi de INS.
China va impune tarife la o serie de importuri din SUA şi a deschis o anchetă antitrust privind Google, ca represalii la impunerea de către Donald Trump a unui tarif suplimentar de 10 % la exporturile sale.
Amânarea aprobării bugetului are un impact negativ asupra predictibilităţii economice, dar are un impact pozitiv asupra consolidării fiscale necesare în anul 2025, deoarece se pot face economii, afirmă într-o analiză EXCLUSIV MEDIAFAX prof.univ.dr. Cristian Socol.
SUA suspendă impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile, a anunţat premierul canadian, Justin Trudeau, după o convorbire cu preşedintele Donald Trump, relatează SkyNews.
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că doreşte ca Ucraina să furnizeze Statelor Unite „minereuri are” în schimbul continuării ajutorului pe care îl acordă Kievului în războiul cu Rusia.
Administraţia preşedintelui american Donald Trump a cerut liderilor Congresului să aprobe noi transferuri de bombe şi alte echipamente militare în valoare de aproximativ 1 miliard de dolari către Israel, a raportat luni Wall Street Journal.
Preşedintele Mexicului, Claudia Sheinbaum, a declarat luni că taxele SUA împotriva Mexicului vor fi amânate timp de o lună după o conversaţie cu Donald Trump.
Provincia canadiană Ontario a declarat că va anula un contract în valoare de 100 de milioane de dolari cu Starlink a lui Elon Musk, ca răspuns faţă de taxele vamale americane.
Moneda digitală $Trump a acumulat până la 100 de milioane de dolari din taxe de tranzacţionare, în timp ce valoarea sa a scăzut cu două treimi, afectând mii de investitori mici.
„Coaliţia PSD-PNL-UDMR taie fonduri pentru proiectele esenţiale ale Capitalei”, a scris Nicuşor Dan, pe Facebook, adăugând că „patinoarul şi bazinul de înot Mihai Flamaropol sunt un alt exemplu clar de sabotaj”.
Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la finalul lunii ianuarie 2025 la 60.837 milioane euro, faţă de 62.135 milioane euro la 31 decembrie 2024.
Pagini