Bursa de Valori Bucureşti a atins maxime istorice în anul 2024, atât prin prisma indicelui principal BET cât şi prin prisma numărului de investitori care tranzacţionează acţiuni precum Banca Transilvania, Petrom, Romgaz, însă finalul anului a fost unul volatil cu şocuri politice care pe unii i-au făcut să vândă din deţineri iar pe alţii să cumpere la preţuri reduse.
Ce scrie în prospectul Green Tech, compania care derulează acum o ofertă de listare la Bursa de Valori: un investitor din Luxemburg şi-a luat angajamentul să investească până la 135 mil. euro în schimbul a 29,9% din acţiuni, anunţă Ziarul Financiar.
Producătorul de maşini electrice a câştigat aproape 570 de miliarde de dolari pe bursă de când Trump a câştigat alegerile, scrie Ziarul Financiar.
Instabilitatea politică adusă de noul curent suveranist şi reprezentanţii săi, deficitul bugetar scăpat din mână şi creşterea slabă a economiei au început să fie deja taxate de investitorii străini.
Electricite de France SA a conectat sâmbătă un nou reactor nuclear la sistemul energetic naţional pentru prima dată într-un sfert de secol.
Atenţie! Nu daţi curs celor care vă cer prin telefon contul bancar pentru a vă trimite dividende de la SIF-uri. Sunt fraude, avertizează specialiştii.
Pagini