„În mai 2026, cea mai mare creștere se înregistrează în partea de nord-est a țării, cu 6,6 p.p., până la 14,7%. Pe de altă parte, o scădere semnificativă e notată în partea de sud-vest, cu 5,5 p.p., până la 9%. Cea mai mare pondere a pieței negre la nivel regional se înregistrează în partea de sud, și anume 17%. Din punctul de vedere al provenienței produselor, prima sursă pentru piața neagră din România continuă să fie Bulgaria cu 27,7%, deși se află în scădere cu 3,1 p.p. Ponderea produselor provenite din Republica Moldova continuă să scadă în mai cu 3,2 p.p. până la 15,1%.”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.
Citeşte comunicatul integral AICI
Viorel Pașca, coordonatorul centrelor pentru persoane vulnerabile din Bihor vizate de perchezițiile DIICOT, a făcut declarațiile joi.
El a negat acuzațiile care i se aduc spunând doar că „a făcut și greșeli neintenționate”. El a spus că nu știe despre existența unor presupuse abuzuri sexuale și a respins acuzațiile privitoare la falsificarea de documente.
„Cum aș putea eu falsifica buletine, mă supraestimați”, a răspuns Pașcu unei întrebări.
De asemenea, el a explicat că unele persoane au ajuns în centrele sale în stare gravă ceea ce explică problemele descoperite ulterior de medici.
Ce spune Pașca despre bani și despre BolojanÎn ceea ce privește acuzațiile privind beneficiile financiare, Pașca a spus că din cele peste 400 de persoane doar 100 aveau venituri. Acestea nu puteau acoperi cheltuielile estimate la circa 2.000 de lei pe lună pentru un pacient.
„Eu nu am avut bani de la bolnavi, eu am avut bani din donații (…) Vă dau un exemplu, de 20 de ani tata a plătit 10 la sută din pensia sa ca donație”, a declarat Viorel Pașca.
Coordonatorul centrelor a dezvăluit că nu s-a întâlnit cu Ilie Bolojan în perioada în care acesta era președintele CJ Bihor sau primar al orașului Oradea.
„Nu am vorbit în viața mea, nu l-am văzut în față”, a spus Pașca.
Ce spun anchetatoriiViorel Pașca și alte persoane sunt vizate de o ancheta DIICOT privind constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane. Ei au fost aduși la București pentru audieri, după perchezițiile desfășurate în mai multe locuri din județul Bihor.
Ancheta urmărește activitatea unor centre în care erau găzduite sute de persoane aflate în situații de vulnerabilitate. Potrivit procurorilor, gruparea ar fi funcționat începând din anul 2020 și ar fi obținut diferite beneficii financiare prin donații, sponsorizări și venituri ale persoanelor aflate în îngrijire
Din cele 409 persoane aflate în centrele din Bihor, 391 au fost relocate în servicii sociale autorizate din 19 județe. Celelalte 17 se află la UPU Bihor, unde beneficiază de evaluarea și îngrijirea medicală necesare înainte de stabilirea măsurilor de protecție adecvate.
Proiectul modifică Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind soluționarea petițiilor și introduce un „mecanism digital de feedback instant”.
Toate autoritățile și instituțiile publice ar urma să afișeze un cod QR la ghișee sau în alte puncte de interacțiune cu publicul. Prin scanarea acestuia, cetățenii vor acorda calificative privind promptitudinea și calitatea serviciilor și vor putea transmite propuneri de îmbunătățire.
Feedback-ul nu va fi considerat petiție și nu va necesita un răspuns individual.
Sistemul actual, „rigid și reactiv”Actualul cadru legal este adaptat petițiilor, însă nu oferă un instrument rapid prin care cetățenii să poată evalua serviciile primite, explică inițiatorii.
„Instituția petiției, deși fundamentală pentru statul de drept, s-a dovedit a fi un instrument rigid și reactiv, neadecvat pentru monitorizarea calității curente a serviciilor prestate la ghișeu sau pentru semnalarea unor disfuncționalități imediate”, se arată în susținerea proiectului.
Parlamentarii USR spun că noul mecanism „vine să completeze, nu să înlocuiască procedura petiționării clasice”, permițând transmiterea rapidă a feedback-ului prin eliminarea unor formalități birocratice precum deplasarea la registratură sau redactarea unor cereri.
Potrivit acestora, măsura ar putea contribui la creșterea transparenței și a încrederii în administrație, la reducerea birocrației și la îmbunătățirea serviciilor publice, fără costuri suplimentare importante pentru bugetul de stat.
Consiliul Legislativ: mecanismul depășește sfera legii petițiilorConsiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul, dar atrage atenția că mecanismul propus nu se limitează la procedura de soluționare a petițiilor.
„Mecanismul propus nu este limitat la activitatea de primire, înregistrare și soluționare a petițiilor, ci vizează, în mod general, evaluarea serviciilor publice prestate de autoritățile și instituțiile publice”, se arată în aviz.
Din acest motiv, instituția consideră necesară clarificarea scopului reglementării, astfel încât să fie stabilit clar dacă mecanismul rămâne în sfera petițiilor sau devine un instrument general de evaluare a serviciilor publice.
CES: feedback-ul digital nu poate înlocui petițiileȘi Consiliul Economic și Social a avizat favorabil inițiativa, dar subliniază că noul mecanism nu trebuie confundat cu dreptul constituțional la petiție.
Potrivit acestuia, „mecanismul de feedback digital nu trebuie să înlocuiască, să limiteze sau să descurajeze dreptul de petiționare”, iar cetățenii trebuie informați că evaluarea transmisă prin formularul digital nu produce efectele juridice ale unei petiții.
CES recomandă garanții privind anonimatul utilizatorilor, protecția datelor personale, menținerea unor modalități alternative pentru persoanele fără acces la tehnologie și evitarea folosirii evaluărilor anonime pentru sancționarea automată a funcționarilor publici.
ANFP cere clarificarea modului de evaluareAgenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) apreciază că proiectul este oportun pentru îmbunătățirea calității serviciilor publice și susține promovarea acestuia. Totuși, instituția propune modificarea textului pentru a evita interpretările potrivit cărora cetățenii ar evalua soluția primită la petiție.
ANFP recomandă ca legea să prevadă explicit că formularul digital permite acordarea de calificative privind promptitudinea și calitatea serviciilor oferite de instituțiile publice, „care nu vizează soluția comunicată beneficiarului prin răspuns”, precum și transmiterea de propuneri de îmbunătățire.
Lipsește punctul de vedere al GuvernuluiPentru continuarea parcursului legislativ mai este așteptat punctul de vedere al Guvernului, solicitat în prima săptămână a lunii iunie.
Dacă legea va fi adoptată, instituțiile publice vor avea la dispoziție 90 de zile pentru implementarea mecanismului și afișarea codurilor QR, după elaborarea normelor tehnice.
La 25 de ani, Swiatek a devenit doar a cincea jucătoare aflată în activitate care a ajuns la cel puțin 20 de victorii pe tabloul principal al fiecăruia dintre cele patru turnee de Grand Slam. Din acest club exclusiv mai fac parte Serena Williams, Venus Williams, Elina Svitolina și Madison Keys.
Succesul împotriva Pliskovei a reprezentat cea de-a 20-a victorie a polonezei pe iarba de la All England Club și a patra în tot atâtea confruntări directe cu fosta ocupantă a locului 1 mondial. Favorita numărul trei a avut nevoie de doar 70 de minute pentru a încheia partida și a ajunge pentru a șasea oară în turul al treilea la Wimbledon, în cele șapte participări pe tabloul principal.
Swiatek a controlat autoritar primul set, pe care l-a câștigat cu 6-1 după numai 25 de minute. Deși Pliskova a început mai bine actul secund și s-a desprins la 2-0, poloneza a preluat rapid inițiativa și nu i-a mai oferit adversarei șansa de a reveni, profitând inclusiv de erorile la serviciu ale cehoaicei, și s-a impus cu 6-3.
„M-am simțit mult mai liniștită decât în primul tur. Cred că am jucat un tenis solid și am reușit să mă adaptez bine condițiilor”, a declarat Swiatek după meci.
O altă performanță remarcabilă stabilită de polonezăVictoria prelungește și o altă serie impresionantă a polonezei. Ea a ajuns în turul al treilea la 26 de turnee de Grand Slam consecutive, performanță depășită în Era Open doar de Martina Navratilova și Conchita Martínez.
În turul al treilea, Swiatek o va întâlni pe filipineza Alexandra Eala, cap de serie numărul 29, cele două împărțindu-și victoriile în precedentele lor două confruntări din circuitul WTA.
Eala a revenit spectaculos și a învins-o pe australianca Maya Joint, care a eliminat-o pe Serena Williams, la revenirea legendarei americance în circuitul WTA de simplu. Filipineza s-a impus cu 3-6, 6-2, 6-0, devenind prima jucătoare din țara sa în Era Open care ajunge în turul al treilea la un turneu de Grand Slam.
Ingredientul principal îl reprezintă Cârnații Grătărescu de la Cris-Tim, creați special pentru grătar. Sunt preparați din carne fragedă de porc, condimentați cu boabe de muștar și usturoi, înveliți în maț natural și afumați cu fum natural de lemn de fag, pentru un gust autentic și o textură suculentă.
Pentru această rețetă aveți nevoie de:Primul pas este prepararea cârnaților pe grătar, până când se rumenesc frumos pe toate părțile. După ce sunt gata, lăsați-i un minut să se odihnească, apoi tăiați-i în jumătate.
Întindeți crema de brânză pe toată suprafața lipiei, adăugați muștarul și bucățile de ardei copt. Așezați cârnații fierbinți, completați cu salată verde și împăturiți lipia. Dacă doriți, puteți adăuga și alte ingrediente pe care le aveți la îndemână, precum roșii, castraveți murați sau ceapă roșie.
Pentru un plus de textură, puneți wrapul pe grill timp de unul-două minute, până când lipia devine ușor crocantă.
Rețeta este potrivită atât pentru mesele de zi cu zi, cât și pentru valorificarea cârnaților rămași de la grătar. În plus, este un exemplu că un grătar reușit înseamnă mai mult decât preparate gustoase. Este despre momente petrecute împreună, voie bună și timpul petrecut alături de familie și prieteni.
Video cu rețeta completă este disponibil pe canalul de YouTube G4Food >>
Wrap cu Cârnați Grătărescu și muștar <<
Articol preluat din G4Food.ro
Instanța afirmă că argumentele juridice trebuie analizate exclusiv în cadrul procedurilor judiciare.
Litigiul va fi soluționat exclusiv în instanțăÎntr-un comunicat transmis joi, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că a luat act de declarațiile publice ale prim-ministrului privind intenția Executivului de a sesiza Curtea Constituțională.
Instituția precizează că nu va comenta public aspectele de drept care fac obiectul unui proces pendinte.
Potrivit instanței, acestea vor fi analizate exclusiv în cadrul procedurilor prevăzute de lege și cu respectarea competențelor constituționale ale fiecărei autorități.
Instanța invocă o situație fără precedentÎnalta Curte afirmă că este fără precedent ca una dintre părțile implicate într-un proces să susțină public, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, că instanța ar acționa în afara Constituției.
Potrivit comunicatului, astfel de afirmații sunt cu atât mai sensibile cu cât provin din partea unui Guvern demis, care exercită atribuții limitate până la învestirea unui nou Executiv.
Instanța consideră că atribuțiile unui guvern interimar nu pot fi extinse la inițierea unor demersuri constituționale sau procedurale care depășesc administrarea curentă a treburilor publice.
ÎCCJ: Declarațiile publice pot afecta independența justițieiÎn comunicat se arată că astfel de poziții publice pot afecta independența justiției și încrederea cetățenilor în soluționarea imparțială a litigiilor.
Înalta Curte susține că procesele trebuie soluționate în sala de judecată, pe baza legii și a argumentelor juridice, nu sub influența declarațiilor publice formulate de una dintre părțile implicate.
Instituția mai afirmă că, într-un stat de drept, argumentele juridice trebuie prezentate în fața instanțelor, iar hotărârile trebuie pronunțate prin acte motivate, în condițiile prevăzute de lege.
Guvernul a sesizat Curtea ConstituționalăReacția ÎCCJ vine după ce premierul Ilie Bolojan a anunțat, joi, că Guvernul a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională cu instituția.
Șeful Executivului a susținut că instanța s-ar fi substituit puterii executive și legislative în materie bugetară, printr-un litigiu privind plata unor drepturi salariale restante din sistemul de justiție.
Potrivit premierului, ÎCCJ solicită achitarea a aproximativ 4,8 miliarde de lei, reprezentând drepturi salariale și penalități, iar o hotărâre favorabilă ar putea genera efecte bugetare suplimentare de aproximativ 3 miliarde de lei și penalități estimate la 48 de milioane de lei pe zi.
Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter a lovit joi Grecia.
Cutremurul s-a produs în insula Karpathos, din sud-estul Mării Egee, la o adâncime de 13 kilometri, la ora 14.06 și la doar 4 kilometri de coasta de sud-est a insulei.
Cutremurul a fost resimțit și în Rhodos.
Informații de contextSituată la contactul dintre placa africană și cea eurasiatică, Grecia e una dintre cele mai active zone seismice din Europa.
Aproximativ jumătate din energia seismică eliberată pe continentul european provine din această regiune, motiv pentru care cutremurele sunt frecvente, în special în sudul și vestul țării, în insulele din Marea Egee și în apropierea insulei Creta.
Activitatea seismică a fost intens monitorizată și în ultimii doi ani.
Roi sesimic fără precedent în 2025La începutul lui 2025, zona din jurul insulei Santorini a fost zguduită de un roi seismic fără precedent, cu zeci de mii de cutremure înregistrate în doar câteva săptămâni.
Autoritățile elene au declarat stare de urgență, au închis școlile și au restricționat accesul în anumite zone, în timp ce mii de locuitori și turiști au părăsit insula din motive de siguranță.
Cercetările publicate ulterior au indicat că fenomenul a fost provocat de o intruziune de magmă în scoarța terestră, care a declanșat o intensă activitate tectonică, fără ca aceasta să ducă la o erupție vulcanică.
Regiunea e una dintre cele mai expuse riscului seismic din bazinul mediteraneanȘi în 2026, Grecia a continuat să înregistreze numeroase seisme de intensitate redusă și moderată, distribuite în special în Marea Egee, în apropierea Creta, a insulelor Ionice și în centrul țării.
Majoritatea acestor cutremure nu produc pagube importante, însă sunt monitorizate permanent de institutele seismologice elene, întrucât regiunea rămâne una dintre cele mai expuse riscului seismic din bazinul Mediteranei.
Legea din Franța recunoaște în premieră conceptul de „hărțuire sexuală ambientală”, relatează Le Figaro.
Într-o hotărâre din 28 mai 2026 a Camerei Sociale a Curții de Casație din Franța, aceasta a stabilit conceptul de hărțuire sexuală la locul de muncă.
Camera Penală a țării menționase anterior acest concept în 2025. Anul trecut, era vorba despre un lector care a făcut remarci vulgare și rușinoase în fața studenților săi.
Ce este „hărțuirea sexuală ambientală”Potrivit deciziei Curții, ea definește „hărțuirea sexuală ambientală” drept remarci sau comportamente repetate de natură sexuală sau sexistă. Acestea fie aduc atingere demnității unei persoane prin caracterul lor degradant sau umilitor, fie creează un mediu intimidant, ostil sau ofensator, potrivit sursei.
„Curtea consideră că acest articol nu impune ca actele reclamate să fie îndreptate personal împotriva persoanei care se plânge de hărțuire. Ea consideră doar ca acestea să îi aducă atingere demnității sau să creeze un mediu intimidant, ostil sau ofensator”, potrivit avocatului Justine Godet.
Prin urmare, se consideră că un angajat poate fi recunoscut drept victimă a hărțuirii sexuale pur și simplu pentru că a fost expus în mod repetat la astfel de remarci în mediul său de muncă. Angajatul este o victimă chiar dacă nu a fost fost destinatarul direct al hărțuirii.
Decizia reprezintă o schimbare semnificativăAceastă decizie se aliniază cu poziția Camerei Penale și a mai multor Curți de Apel. Hotărârea marchează o schimbare semnificativă. Aceasta ar trebui să-i determine pe angajați să-și reconsidere comportamentul, în special în anumite sectoare profesionale predominant masculine.
Glumele și alte remarci trebuie excluse din relațiile de muncă, deoarece prezintă un risc semnificativ pentru angajatori. Aceștia trebuie, în special, să-și protejeze angajații de orice situație de hărțuire sexuală, mai arată sursa.
Contextul în care a fost luată deciziaHotărârea a venit în contextul unui manager al unui restaurant fast-food. Acesta făcea în mod regulat remarci deosebit de vulgare și inacceptabile.
Acest caz privește o angajată care a fost concediată pentru abateri grave. Ea a fot concediată după ce a făcut comentarii nepotrivite într-un grup de chat, pe care îl crease pentru a denunța acțiunile managerului său.
Managerul ei a contestat apoi concedierea sa, susținând că a fost victima hărțuirii sexuale. Curtea de Apel i-a respins cererea. Curtea a menționat că nu a demonstrat că a fost destinatara directă a comentariilor și că le-a văzut doar atunci când erau îndreptate către colegii săi.
După calificarea în turul al treilea la turneul de Grand Slam de la Londra, în urma victoriei împotriva portughezului Nuno Borges, Sinner a confirmat că investigațiile medicale efectuate după episoadele din ultimele luni au oferit un răspuns, însă nu și o soluție definitivă.
„Am înțeles ce s-a întâmplat la Paris. S-ar putea să se repete, pentru că nu există o soluție definitivă. Încercăm să facem tot posibilul pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple. Dacă se va întâmpla din nou, probabil va însemna că drumul pe care îl urmăm acum nu este cel potrivit”, a declarat Sinner în conferința de presă, potrivit La Stampa.
Italianul a refuzat să ofere detalii despre natura afecțiunii, precizând doar că lucrează împreună cu medicii pentru a gestiona situația.
„Nu pot spune exact despre ce este vorba, dar am înțeles cauza. Lucrăm la acest aspect și sperăm că nu se va mai repeta. Nu există însă certitudini”, a afirmat liderul mondial.
Care este protocolul urmat de Sinner la WimbledonEchipa și stafful medical al lui Sinner au introdus un protocol menit să îmbunătățească termoreglarea organismului. Acesta include purtarea unei veste de răcire de înaltă tehnologie înaintea meciurilor, utilizarea unui guler cu gheață la schimbările de teren, schimbarea frecventă a tricoului, ieșiri suplimentare de pe teren pentru răcorire și administrarea unor capsule cu sodiu pentru prevenirea crampelor musculare.
Aceste măsuri au fost deja aplicate la debutul italianului la Wimbledon, când l-a învins în cinci seturi pe sârbul Miomir Kecmanović, deși temperatura la Londra era de aproximativ 22 de grade Celsius.
Sinner a precizat că, după căzătura suferită în primul tur, nu s-a simțit în cea mai bună formă înaintea partidei cu Borges, însă odată intrat pe teren problemele au dispărut.
„Dimineață nu mă simțeam extraordinar, dar odată început meciul m-am simțit bine din punct de vedere fizic. Acesta este cel mai important lucru”, a spus italianul.
Protocolul va fi pus la încercare în zilele următoare, în condițiile în care meteorologii prognozează o creștere a temperaturilor la Londra pe parcursul turneului.
AUR a anunțat că demarează procedura de suspendare a Președintelui României, în vederea declanșării alegerilor anticipate și că nu va vota niciun Guvern propus al coaliției propusă de Nicușor Dan.
Care sunt motivele pentru care AUR vrea să-l suspende pe Nicușor Dan? Cum vrea să declanșeze AUR alegeri anticipate? Ce presiuni și negocieri au fost pentru ca George Simion să voteze Guvernul Veștea? De ce învestirea Guvernului Veștea a împărțit tabăra suveranistă? Ce a negociat George Simion cu PSD? George Simion – Călin Georgescu – Anca Alexandrescu – câți lideri are zona suveranistă? Este pregătit AUR să preia guvernarea? Cum poate fi deblocată criza politică? Despre toate acestea și multe altele discutăm cu George Simion, președintele AUR.
Vineri, de la ora 13.00, în exclusivitate, pe Mediafax.
Proiectul, estimat la 3,57 miliarde de lei, marchează și o premieră: aproximativ cinci kilometri de autostradă vor fi construiți de România pe teritoriul Republicii Moldova, în baza unui acord guvernamental semnat de cele două state.
Ultimul tronson lipsă al Autostrăzii Unirii A8Contractul vizează proiectarea și execuția tronsonului 4 al Autostrăzii Unirii A8, între Iași și Podul peste Prut de la Ungheni, a anunțat Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Sectorul are o lungime de 15,5 kilometri și închide traseul autostrăzii până la frontiera cu Republica Moldova.
Proiectul include, în premieră, aproximativ cinci kilometri de autostradă realizați de România pe teritoriul Republicii Moldova.
În paralel, România și Republica Moldova au semnat acordul guvernamental care stabilește cadrul juridic necesar pentru implementarea investiției.
Investiție de 3,57 miliarde de leiContractul a fost atribuit asocierii italiene ITINERA S.p.A. – ICM S.p.A. – SAIPEM S.p.A., valoarea investiției fiind de 3,57 miliarde de lei.
Durata totală de implementare este de 46 de luni, din care zece luni sunt alocate proiectării și 36 de luni execuției lucrărilor.
Pentru accelerarea conexiunii cu noul Pod peste Prut, segmentul dintre nodul rutier Golăiești și frontieră va fi executat cu prioritate și trebuie finalizat în termen de 18 luni.
Poduri, tunele și noduri rutiereTronsonul va include 14 poduri și pasaje, două tunele, dintre care unul cu o lungime de aproximativ 1,8 kilometri, precum și două noduri rutiere.
Acestea vor asigura legătura cu zona metropolitană a municipiului Iași și cu viitorul Spital Regional de Urgență.
Finanțare europeanăInvestiția este finanțată prin Programul SAFE, instrument european destinat proiectelor strategice de infrastructură cu rol dual și dezvoltării conectivității dintre statele Uniunii Europene și țările partenere.
Contractul a fost semnat la Palatul VictoriaDocumentele au fost semnate joi la Palatul Victoria, în prezența premierului interimar Ilie Bolojan, a ministrului Transporturilor, Radu Miruță, și a viceprim-ministrului Republicii Moldova, Vladimir Bolea.
Autoritățile apreciază că proiectul va consolida legăturile de transport dintre România și Republica Moldova și va facilita mobilitatea persoanelor și schimburile economice dintre cele două state.
În luna iunie, Horațiu Cosma apreciase că se va putea circula pe primii kilomterii a Austostrăzii Unirii în prima jumătate a anului 2027.