Сборщик RSS-лент

Bătaie într-un centru comercial din Hunedoara între un bărbat și mai multe femei

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 13:17

Conflictul s-a petrecut miercuri, într-un centru comercial din Deva.

„În urma verificărilor s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan, 5 persoane cu vârste cuprinse între 15 și 66 de ani, 4 femei și un bărbat, din comuna Ilia, Certeju de Sus, respectiv municipiul Deva, s-ar fi agresat și s-ar fi amenințat reciproc”, potrivit IPJ Deva.

După o evaluare a riscului, Poliția a emis 3 ordine de protecție, împotriva bărbatului și a două dintre femei din Certeju de Sus, respectiv municipiul Deva, iar în cazul a două dintre ordinele de protecție emise, au fost motate și dispozitive de monitorizare electronică.

Poliția a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințarea.

„Legea nr. 26/2024 extinde ordinul de protecție la orice formă de violență (fizică, psihică, sexuală, hărțuire sau cyberbullying), nu doar la violența domestică. Legea este în vigoare din 31 august 2024”, informează IPJ Hunedoara.

Ce pot face victimele?

Potrivit IPJ Hunedoara, victimele violenței pot suna la 112 în sau de pot adresa celui mai apropiat post de poliție pentru a solicita un Ordin de Protecție Provizoriu.

„Păstrează toate dovezile: mesaje de amenințare, e-mailuri, capturi de ecran (screenshot-uri), înregistrări audio/video sau certificate medico-legale”, mai transmite IPJ Hunedoara.

Victimele mai pot solicita sprijin juridic sau asistență socială: „Te poți adresa unui avocat sau organizațiilor nonguvernamentale specializate în protecția drepturilor victimelor”, conchide sursa citată.

Категории: MediaFax.ro

MedLife face un nou pas în dezvoltarea pediatriei private: Spitalul de Pediatrie devine Spitalul Copilului și Adolescentului și își extinde serviciile cu un nou centru de kinetoterapie pediatrică

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 13:16
  • Spitalul își extinde modelul de îngrijire de la copilul mic până la adolescent, cu servicii medicale adaptate fiecărei vârste și etape de dezvoltare.
  • Sănătatea adolescentului devine una dintre direcțiile prioritare ale spitalului, într-o etapă în care nevoile medicale nu dispar, ci se schimbă și necesită o abordare multidisciplinară.
  • Un prim pas în evoluția spitalului este deschiderea centrului de kinetoterapie pediatrică, care integrează în parcursul medical al copiilor evaluarea, investigațiile, recuperarea și monitorizarea pe termen lung.

Spitalul de Pediatrie MedLife, singurul spital privat din România dedicat exclusiv îngrijirii copiilor, face un nou pas în evoluția sa și devine Spitalul Copilului și Adolescentului MedLife, marcând o extindere firească a modelului de îngrijire către nevoile copiilor și adolescenților. Noua identitate reflectă mai clar parcursul pe care unitatea îl acoperă astăzi: de la copilărie până la adolescență, cu servicii medicale integrate și adaptate fiecărei etape de dezvoltare.

Deschis în urmă cu 15 ani de medicul pediatru Mihaela Marcu, spitalul din Str. Zăgazului a evoluat constant, odată cu nevoile pacienților pediatrici, prin extinderea specialităților medicale, dezvoltarea centrelor de excelență, investiții continue în tehnologie medicală și diversificarea serviciilor dedicate copiilor. În prezent, spitalul oferă un model de îngrijire care însoțește copilul în toate etapele dezvoltării sale, de la nou-născut până la adolescență, asigurând continuitate medicală indiferent de vârstă sau de complexitatea afecțiunilor.

„Pediatria este adesea asociată cu nou-născutul și copilul mic, însă nevoia de îngrijire specializată nu dispare atunci când copilul intră în adolescență, ci doar se schimbă. Odată cu vârsta apar alte întrebări, alte vulnerabilități și nevoi medicale care au nevoie de aceeași vizibilitate și de servicii adaptate. Adolescența este una dintre cele mai complexe etape de dezvoltare. Creșterea fizică accelerată, transformările hormonale, sănătatea emoțională, schimbările comportamentale și apariția unor nevoi medicale specifice acestei vârste fac necesare evaluarea integrată, colaborarea dintre specialități și o relație constantă cu echipa medicală.

Nu renunțăm la expertiza dedicată copilului mic, ci o extindem către următoarele etape. Ne dorim ca Spitalul Copilului și Adolescentului MedLife să fie un reper de încredere pentru orice familie, pe întregul parcurs de dezvoltare al copiilor”, a declarat Dr. Larisa Chiriac, director medical al Grupului MedLife.

NOU: centru de kinetoterapie pediatrică integrat în spital

Odată cu această nouă etapă de dezvoltare, Spitalul Copilului și Adolescentului MedLife își extinde serviciile prin deschiderea primului centru de kinetoterapie pediatrică. Noul centru completează modelul de îngrijire integrată și consolidează abordarea multidisciplinară a copiilor și adolescenților, aducând recuperarea mai aproape de celelalte etape ale parcursului medical.

Astfel, pacienții pot beneficia, în același loc, de evaluare medicală, investigații, kinetoterapie, recuperare și monitorizare pe termen lung, prin colaborarea specialiștilor implicați în îngrijirea lor. Recuperarea devine astfel parte a parcursului medical al copilului, nu doar o intervenție punctuală în cazul unei afecțiuni.

Planurile de recuperare sunt personalizate în funcție de vârstă, diagnostic și obiectivele funcționale ale fiecărui pacient, accentul fiind pus atât pe recuperarea medicală, cât și pe mobilitate, autonomie și calitatea vieții copilului.

Pentru adolescenți, această abordare este cu atât mai relevantă cu cât perioada de creștere accelerată poate aduce provocări specifice, inclusiv la nivelul posturii și al aparatului locomotor. Integrarea kinetoterapiei în procesul de îngrijire permite evaluarea și monitorizarea acestor aspecte în contextul dezvoltării generale a adolescentului și intervenția adaptată nevoilor sale.

„Spitalul Copilului și Adolescentului MedLife este un spital care crește odată cu copilul. Noul centru de kinetoterapie completează acest parcurs cu o componentă esențială: recuperarea. În același loc, copilul poate fi evaluat, investigat, poate urma un plan personalizat de recuperare și poate fi monitorizat pe termen lung, prin colaborarea unei echipe multidisciplinare. Obiectivul nostru este să privim dincolo de tratarea punctuală a unei probleme și să contribuim la mobilitatea, autonomia și calitatea vieții copiilor”, a declarat Liliana Budulan, directorul Spitalului Copilului și Adolescentului MedLife.

Un spital pentru toate etapele, de la copilărie la adolescență

Noua etapă de dezvoltare a Spitalului Copilului și Adolescentului MedLife are la bază expertiza acumulată în ultimii ani, care evidențiat nevoia acestui model de îngrijire integrat. Sănătatea adolescentului devine astfel una dintre direcțiile de dezvoltare ale spitalului, alături de consolidarea centrelor de excelență, dezvoltarea recuperării pediatrice și accesul la tehnologii medicale avansate.

În prezent, spitalul reunește un ambulatoriu multidisciplinar cu peste 14 specialități medicale, un departament specializat de imagistică, cameră de gardă disponibilă 24/7, un laborator propriu de analize cu program 24/7, un bloc operator cu două săli de operație și o secție de ATI. O echipă medicală cu experiență solidă în patologia pediatrică asigură accesul la servicii integrate, astfel încât pacienții să poată beneficia, în același loc, de evaluare, diagnostic, tratament, recuperare și monitorizare, printr-un parcurs medical adaptat fiecărei vârste și nevoi.

Aceeași abordare integrată se regăsește și în noul centru de kinetoterapie și recuperare pediatrică, care dispune de echipamente dedicate evaluării posturii și mersului, precum și de un spațiu prietenos, adaptat nevoilor copiilor. Centrul reunește o echipă de terapeuți cu peste 15 ani de experiență în recuperarea pediatrică, care dezvoltă programe personalizate, adaptate diagnosticului, vârstei și etapelor de dezvoltare ale fiecărui copil, cu obiective funcționale clare și reevaluări periodice pe parcursul terapiei.

Prin integrarea centrului în cadrul spitalului, recuperarea poate fi coordonată în colaborare cu specialiști din mai multe arii medicale – medici de recuperare, ortopezi, specialiști în imagistică și psihologi, în funcție de nevoile fiecărui pacient. Astfel, copilul poate beneficia de continuitate între evaluarea medicală, investigații, recuperare și monitorizarea evoluției, fără fragmentarea parcursului între mai multe unități.

Prin dezvoltarea acestui model integrat, Spitalul Copilului și Adolescentului MedLife își consolidează rolul de partener medical pe termen lung pentru copii și familiile lor, de la primele etape de dezvoltare până la adolescență.

 

***

Despre Grupul MedLife

MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

Compania operează cea mai extinsă rețea de clinici, una din marile rețele de laboratoare medicale, spitale generale și specializate și are cea mai mare bază de clienți corporate pentru Pachete de Prevenție în Sănătate din țară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică și experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare „M”.

În perioada de pandemie, MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.

Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale, în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.

Категории: MediaFax.ro

Mioveni vs. Novo Mesto: uzina Renault din Slovenia a ajuns la un singur schimb, apoi statul a pus 40 mil. euro pe masă şi a venit Twingo electric. La Mioveni, scade producţia, iar proiectul nou lipseşte

ZF.ro - 15 октября, 2026 - 13:00
Producţia Dacia la Mioveni a co­bo­rât de la un vârf de 322.086 de maşini în 2023 la 309.432 în 2024 şi la 297.182 în 2025, iar în primele opt luni din 2026 uzina a asamblat 169.014 unităţi, cu 8,9% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Ritmul anualizat este de circa 253.000 de maşini, iar conducerea companiei anticipează pentru tot anul o scădere de două cifre, ceea ce înseamnă sub 267.500 de unităţi.
Категории: ZF.ro

FTC investighează OpenAI și Anthropic. Autoritățile americane cer documente despre incidente de siguranță legate de inteligența artificială

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 12:51

Potrivit publicației americane, solicitările autorității vizează informații despre incidentele de siguranță asociate celor două companii de inteligență artificială. Investigația urmărește să stabilească dacă există posibile încălcări ale normelor de protecție a consumatorilor.

Reuters a precizat că nu a putut verifica imediat informațiile publicate de Axios.

OpenAI și Anthropic, vizate de solicitări privind siguranța AI

Citațiile civile transmise de FTC urmăresc obținerea unor documente relevante pentru investigație. Din informațiile disponibile nu reiese ce incidente specifice se află în atenția autorității și nici ce documente exacte au fost solicitate companiilor.

De asemenea, nu există, în relatarea citată, informații despre eventuale concluzii ale investigației sau despre sancțiuni aplicate celor două companii.

OpenAI, compania care dezvoltă ChatGPT, și Anthropic, cunoscută pentru familia de modele de inteligență artificială Claude, se numără printre principalii dezvoltatori de tehnologii AI generative.

Investigația FTC se concentrează asupra posibilelor încălcări ale legislației privind protecția consumatorilor, însă transmiterea unor citații nu înseamnă, în sine, că autoritatea a stabilit existența unor încălcări.

Категории: MediaFax.ro

Nicușor Dan și premierul bulgar, întâlnire cu Mark Rutte pentru discuții privind securitatea la Marea Neagră

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 12:45

Președintele României, Nicușor Dan, și premierul bulgar, Rumen Radev, se vor întâlni joi, la ora 14:30, ora României, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru discuții privind securitatea la Marea Neagră, a anunțat Administrația Prezidențială.

Potrivit anunțului făcut de Administrație, întâlnirea trilaterală va avea ca temă principală situația de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul incidentelor recente provocate de drone.

Pe agenda discuțiilor se vor afla și incidentele care au vizat nave din perimetrul Mării Negre. Acestea ridică semne de îngrijorare referitor la situația gravă de securitate în regiune.

O nouă alertă a fost declanșată joi în Marea Neagră, după ce o navă aflată la 14 mile marine de Sulina a cerut ajutorul marinarilor români.

Potrivit primelor informații, la bord se aflau 12 marinari, dintre care opt sunt dați dispăruți. Salvatorii români au intervenit cu o navă și un elicopter.

Deocamdată, nu se știe dacă nava a fost lovită de o dronă. În cursul nopții trecute, avioane de luptă au fost ridicate după ce radarele militare au detectat drone în apropiere de Sulina și în zona Insulei Șerpilor.

Категории: MediaFax.ro

O explozie a distrus complet trei case, iar o persoană a suferit arsuri pe 55% din corp. De vină ar fi fost o butelie de gaz

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 12:40

O explozie devastatoare s-a produs miercuri îl localitatea Sihlea, din județul Vrancea. Trei case au fost distruse complet de deflagrație, iar alte șapte au suferit avarii.

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență, după ce a suferit arsuri pe 55% din corp.

Mai multe locuințe, sfărâmate de o explozie. Ce au crezut localnicii

Au ars în totalitate atât două corpuri alipite, din aceeași curte, și un adăpost de animale, aflat pe proproietatea vecină.

Celelalte șapte locuințe au suferit pagube materiale, la nivelul ferestrelor și a ușilor. Mai exact, au fost găsite geamuri sparte sau deteriorate și uși afectate de suflul exploziei.

Locuitorii din zonă au crezut inițial că sunetul puternic provenea de la o bază militară, aflată la doar un kilometru distanță.

O victimă, grav rănită

Primul apel la 112 a fost dat în jurul orei 06:00. Localnicii anunțau autoritățile că s-a produs o explozie, că nu a fost urmată de un incendiu, însă o persoană are nevoie de îngrijiri medicale.

„Imediat s-au deplasat la fața locului 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD, precum și un echipaj SAJ Vrancea”, a transmis ISU Vrancea.

Un bărbat, în vârstă de 53 de ani prezenta arsuri pe 55% din suprafața corpului, la momentul în care autoritățile au sosit la locul incindentului.

Vinovatul: o butelie de gaz

Autoritățile au constatat că explozia a pornit de la o butelie care era încărcată cu gaz. Mai exact, în interiorul locuinței s-a produs o acumulare de gaze combustibile.

Proprietarul ar fi folosit un sistem de încălzire bazat pe GPL, butelia fiind amplasată în interiorul clădirii. De asemenea, aceasta mai era folosită și pentru aragaz.

„Pentru a evita situații în care viața și bunurile sunt puse în pericol, recomandăm cetățenilor să utilizeze doar echipamente omologate. Folosiți exclusiv rezervoare verificate ISCIR (cu inspecția tehnică valabilă) și racorduri speciale pentru GPL, strânse obligatoriu prin folosirea colierelor metalice la ambele capete”, au atenționat autoritățile.

De asemenea, acestea au emis și o listă cu recomandări, pentru a preveni incidentele de acest tip:

  • Închideți imediat robinetul buteliei și ochiurile de la aragaz.
  • Deschideți larg ferestrele și ușile pentru a aerisi încăperea.
  • Nu atingeți nicio sursă electrică: Nu aprindeți lumina, nu folosiți chibrituri/brichete și nu acționați niciun aparat electrocasnic (nici măcar nu scoateți din priză echipamentele în funcțiune, deoarece se pot produce scântei în întrerupător).
  • Părăsiți zona și sunați la numărul de urgență 112 de la distanță sigură dacă scurgerea este masivă sau nu poate fi oprită.
Категории: MediaFax.ro

Zamfir a semnat pe o coală de hârtie că nu va vota guvernul Niculescu. Ce spune despre moment?

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 12:40

Acesta a și scris pe o coală de hârtie punctul său de vedere și s-a semnat.

„Zamfir, senator PSD, nu va vota guvernul Luca Niculescu”, a scris pe foaie Daniel, Cătălin Zamfir în timpul emisiunii.

Potrivit G4 Media, Zamfir a precizat că era vorba despre „un vot în alb” în cazul în care liderul PSD, Sorin Grindeanu, le va cere social-democraților votarea unui guvern în ședință.

„Am spus că nu voi voi acorda un vot în orb Guvernului Luca Niculescu”, a declarat Zamfir pentru G4 Media.

Acesta și-a explicat decizia susținând că discuția s-a petrecut pe marginea ipotezei că PSD ar fi amenințat de DNA să voteze guvernul Luca Niculescu în orice condiții. Fondul discuției era acela că austeritatea nu trebuie să continue.

Între timp, Daniel Zamfir a devenit propunerea de Ministru al Economiei în Guvernul Niculescu. Alături de el se află și alte nume din rândul social-democraților, precum Radu Marinescu la Justiție, Alexandru Rogobete la Sănătate sau Florin Manole la Muncă, alături de tehnocrați agreați de Nicușor Dan.

Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune, joi, lista de miniștri și programul de Guvernare la Parlament. Miniștri propuși vor fi audiați, luni, iar votul de învestire al Guvernului Niculescu va avea loc, marți.

Категории: MediaFax.ro

Un pește de porțelan a supraviețuit atacurilor rusești într-un bloc din Kiev / Acum, el este simbolul rezistenței în fața războiului

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 12:36

Apartamentul se află în cartierul Lisovîi din Kiev. În momentul atacului, în locuință se aflau Andrii, logodnica sa și mătușa lor, în vârstă de 72 de ani.

Cei trei au supraviețuit doar pentru că au respectat regula celor doi pereți, o recomandare de protecție în cazul bombardamentelor, care presupune să te adăpostești în spatele a cel puțin doi pereți față de exterior.

Salvatorii i-au evacuat cu ajutorul unei platforme de intervenție la aproximativ 15 minute după atac, scrie Ukrainska Pravda.

Vestea că familia a scăpat cu viață nu a făcut însă mai ușoară întoarcerea în apartament.

Locuința vecină și coridorul blocului au fost devastate de incendiu, toate ferestrele apartamentului lui Andrii au fost sparte, iar suflul exploziei a distrus complet una dintre camere. Forța deflagrației a fost atât de mare, încât a smuls până și linoleumul de pe podea.

„Acum el este cel care are nevoie de ajutor”

Anna Danylenko, verișoara lui Andrii, a povestit pentru Ukrainska Pravda ce s-a întâmplat cu familia sa.

Fotografiile din cartierul Lisovîi, care au arătat amploarea distrugerilor, au căpătat pentru ea o semnificație personală: în clădirea lovită se afla casa celor dragi.

„Astăzi, lumea rusă a ajuns și la familia noastră. Toate acele fotografii îngrozitoare din Lisovîi arată partea de clădire în care se află apartamentul fratelui meu. Cei apropiați știu că am doi frați. Vărul meu, Andrii Dubenko, a ajutat mulți oameni în calitate de voluntar, dentist, cadru medical și pur și simplu ca om care se pricepe să repare aproape orice. Dar acum el este cel care are nevoie de ajutor”, a scris Anna.

Familia nu a putut intra în apartament în timpul nopții, pentru că pompierii încă luptau cu flăcările. S-au întors dimineața, după o noapte nedormită, pentru a încerca să salveze ce mai putea fi salvat.

„Nu am dormit toată noaptea”

Nu am dormit toată noaptea. Ne-am întors dimineața să strângem molozul, pentru că nu putuserăm intra în apartament în timpul nopții – incendiul încă nu fusese stins. Totul este ars, iar pe coridorul devastat de flăcări este multă apă. Oamenii aruncă pe ferestre, jos, pe pământ, lucrurile sparte. Mirosul de ars este peste tot”, a povestit Anna.

Printre resturile din apartament, ea a încercat să recupereze și bucățile unui serviciu de ceai folosit de familie pe vremea când bunica lor era în viață. Beau ceai dintr-un samovar, iar obiectele acelea păstrau amintirea unor vremuri în care familia se aduna în jurul mesei.

„Era ancora mea, ancora familiei noastre”, a scris Anna despre serviciul de ceai.

Peștele de porțelan, o amintire care a rămas întreagă

Printre obiectele distruse, un pește de porțelan a supraviețuit intact. Pentru familia lui Andrii, acesta a devenit un simbol al rezistenței, asemenea cocoșului ceramic rămas pe un dulap de bucătărie după bombardarea orașului Borodianka, o imagine care a făcut înconjurul lumii.

Peștele are însă propria poveste. Era un obiect drag familiei, cu care chiar mama Annei se juca în copilărie.

„Acum avem propriul nostru pește al rezistenței, care a supraviețuit. Chiar și mama mea se juca cu el. Abia luni stăteam în apartamentul lor primitor, în care am crescut, iar acum mă uit printr-o gaură care, acum doar două zile, era o fereastră”, a povestit Anna.

Context

Atacul rusesc din 14 octombrie a vizat un bloc de locuințe cu nouă etaje din cartierul Lisovîi, în districtul Desnianski din Kiev.

Potrivit informațiilor publicate de Ukrainska Pravda, două persoane au murit, iar alte 17 au fost rănite.

În apartamentul lui Andrii, ferestrele au fost spulberate, o cameră a fost distrusă complet, iar incendiul a mistuit locuința vecină și coridorul.

Категории: MediaFax.ro

Spitalele vor putea modifica încadrarea angajaților fără aprobarea Ministerului Sănătății. Ce prevede noua procedură

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 12:32

Ministerul Sănătății a elaborat o instrucțiune care schimbă modul în care unitățile sanitare subordonate vor putea gestiona modificările curente ale statelor de personal.

Potrivit documentului, conducerile spitalelor vor putea opera aceste modificări direct la nivelul unităților, cu respectarea legislației, fără să mai aștepte aprobarea ministerului pentru fiecare situație individuală.

Noua procedură nu este încă în vigoare. Spitalele au la dispoziție zece zile pentru a transmite observații asupra instrucțiunii, înainte de stabilirea formei finale.

Ce se schimbă pentru angajații spitalelor

Una dintre situațiile vizate este cea a personalului medical care obține o calificare superioară și poate ocupa, potrivit legii, o funcție corespunzătoare noilor studii.

De exemplu, un asistent medical cu studii medii care finalizează studii superioare ar putea beneficia de modificarea încadrării profesionale printr-o decizie gestionată la nivelul spitalului, fără parcurgerea procedurii de aprobare individuală la minister.

Ministrul Sănătății, Cseke Attila. Foto: Andreea Alexandru/Mediafax Foto

Ministrul Sănătății, Cseke Attila, consideră că asemenea modificări administrative nu ar trebui să necesite intervenția instituției centrale.

„Nu cred că Ministerul Sănătății trebuie să aprobe fiecare modificare individuală a încadrării personalului”, a declarat ministrul, explicând că aceste situații pot fi gestionate de conducerile unităților sanitare. Modificările vor trebui însă să respecte în continuare condițiile legale privind ocuparea funcțiilor, promovarea și salarizarea.

740 de ordine de ministru într-un singur an, pentru modificări de personal

Ministerul Sănătății justifică simplificarea procedurilor prin volumul ridicat al documentelor administrative procesate anual. Potrivit datelor prezentate de Cseke Attila, în 2025, instituția a emis 790 de documente din categoria analizată.

Dintre acestea, 740 au fost ordine de ministru privind modificări ale statelor de personal, în timp ce numai 50 au vizat modificări ale statelor de funcții. Prin noua procedură, ministerul urmărește să elimine necesitatea aprobărilor individuale pentru operațiuni care pot fi gestionate de spitale.

Spitalele nu vor putea crea posturi suplimentare fără aprobare

Simplificarea administrativă nu înseamnă că spitalele vor primi libertate nelimitată în organizarea personalului. Ministerul Sănătății va continua să aprobe statele de funcții, structurile organizatorice și organigramele unităților subordonate. De asemenea, vor rămâne obligatorii normativele de personal, numărul maxim de posturi repartizate și limitele bugetare.

Conducerile spitalelor și ordonatorii de credite vor răspunde în continuare pentru gestionarea personalului, stabilirea drepturilor salariale și promovările efectuate conform legii. Prin urmare, instrucțiunea vizează reducerea aprobărilor administrative, nu majorarea automată a salariilor, promovarea fără îndeplinirea condițiilor legale sau suplimentarea numărului de angajați.

Când ar putea intra în vigoare noua procedură

Ministerul Sănătății a transmis instrucțiunea unităților sanitare aflate în subordinea sa, solicitând observații și propuneri în termen de zece zile. După încheierea consultării, documentul ar putea intra în vigoare în forma finală.

Instituția recomandă și autorităților locale să analizeze posibilitatea aplicării unor principii similare în spitalele pe care le administrează. Această recomandare nu extinde automat noile proceduri la toate spitalele din România, deoarece unitățile aflate în administrarea autorităților locale trebuie să respecte propriul cadru legal și competențele instituțiilor responsabile.

Категории: MediaFax.ro

Nicușor Dan și Giorgia Meloni au reunit liderii „Prietenilor Coeziunii” înaintea summitului UE. Ce cer pentru bugetul european

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 12:26

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat joi că, împreună cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, a reunit șefii de stat și de guvern din grupul „Prietenii Coeziunii”, înaintea reuniunii Consiliului European.

Liderii vor susține patru priorități în negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene, printre care protejarea fondurilor pentru coeziune și agricultură, contribuții echitabile din partea statelor membre și eliminarea mecanismelor de rambursare.

„Împreună cu Giorgia Meloni, am reunit șefii de stat și de guvern din grupul «Prietenii Coeziunii» înaintea reuniunii EUCO”, a scris președintele României pe pagina sa de X.

Președintele Nicușor Dan a prezentat cele patru obiective pe care statele din grupul „Prietenii Coeziunii” vor să le includă în viitorul acord privind bugetul Uniunii Europene.

„Vom rămâne uniți pe parcursul negocierilor privind următorul buget al UE, concentrându-ne pe patru priorități:

  1. Resurse suficiente pentru a aborda toate prioritățile noastre comune.
  2. Protejarea politicii de coeziune și a agriculturii, atât în ceea ce privește finanțarea, cât și normele de implementare.
  3. Contribuții echitabile din partea statelor membre.
  4. Eliminarea oricăror mecanisme de rambursare (rebates).”

Acesta a spus că liderii europeni vor continua să colaboreze pentru ca aceste obiective să fie incluse în acordul final privind bugetul european.

„Împreună, vom continua să lucrăm pentru a ne asigura că aceste priorități se regăsesc în acordul final!”, a transmis președintele României.

Summit european la Bruxelles în aceste zile

Liderii Uniunii Europene se reunesc la Bruxelles pentru un summit de două zile extrem de încărcat, în cadrul căruia vor discuta despre modalitățile de a limita creșterea rapidă a exporturilor din China, considerate unul dintre motivele închiderii unor fabrici, scriu Reuters și Euronews.

Pe agenda reuniunii se află și soluțiile pentru reducerea prețurilor ridicate la energie, precum și divergențele privind viitorul buget al Uniunii Europene.

Aprobarea bugetului UE necesită unanimitatea statelor membre, iar negocierile sunt, de regulă, printre cele mai tensionate din cadrul Uniunii.

Категории: MediaFax.ro

TikTok, în conflict cu Comisia Europeană. Un avocat al Curții de Justiție a UE recomandă respingerea acțiunii companiei

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 12:20

Andrea Biondi, avocat general la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), a declarat, într-un aviz, că instanța ar trebui să respingă acțiunea formulată de ByteDance împotriva deciziei Comisiei Europene.

„Curtea ar trebui să respingă acțiunea introdusă de ByteDance (TikTok) împotriva deciziei Comisiei de a o desemna drept controlor de acces în temeiul Actului privind piețele digitale”, a transmis Andrea Biondi.

Recomandarea nu reprezintă o hotărâre definitivă. Judecătorii CJUE urmează să se pronunțe în lunile următoare, iar avizele avocaților generali nu sunt obligatorii. Totuși, instanța urmează, de regulă, aproximativ patru din cinci astfel de recomandări, infromează Reuters.

TikTok contestă desemnarea drept controlor de acces în UE

Litigiul vizează desemnarea TikTok drept „controlor de acces” în cadrul Actului privind piețele digitale (DMA), regulamentul european care impune obligații stricte marilor platforme digitale considerate esențiale pentru accesul utilizatorilor la servicii și pentru activitatea altor companii.

Statutul de controlor de acces presupune respectarea unor cerințe menite să asigure condiții mai echitabile de concurență pe piețele digitale. Comisia Europeană stabilește ce companii intră sub incidența acestor reguli, în funcție de criteriile prevăzute de legislație.

ByteDance a contestat decizia executivului european în instanță. Prin acțiunea sa, compania încearcă să obțină anularea desemnării TikTok în această categorie.

Avizul prezentat de Andrea Biondi susține poziția Comisiei Europene în acest litigiu, însă verdictul va aparține judecătorilor Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Când va decide CJUE în cazul TikTok

Hotărârea este așteptată în lunile următoare. Dosarul este înregistrat cu numărul C-627/24 P, ByteDance împotriva Comisiei Europene.

Decizia instanței va clarifica dacă desemnarea TikTok drept controlor de acces în temeiul Actului privind piețele digitale poate fi menținută în forma contestată de companie.

Категории: MediaFax.ro

Ungaria și Bulgaria frânează aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la UE. Modificarea de ultim moment din documentul summitului de la Bruxelles

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 12:18

În versiunea din 13 octombrie a proiectului de concluzii, liderii europeni urmau să își exprime susținerea pentru deschiderea tuturor capitolelor de negociere rămase „cât mai curând posibil”, cu respectarea criteriilor de aderare.

În versiunea actualizată pe 14 octombrie, ce potrivit informațiilor Mediafax este documentul de lucru și azi, expresia „cât mai curând posibil” a fost eliminată, în urma presiunilor exercitate de Budapesta și Sofia.

Trei diplomați au precizat pentru publicația Kyiv Independent că Ungaria și Bulgaria au solicitat modificarea, argumentând că documentul ar trebui să păstreze formularea utilizată la summitul european din luna iunie.

Deși aparent minoră, schimbarea are o semnificație politică importantă: liderii europeni evită să își asume explicit accelerarea următoarelor etape ale negocierilor, într-un moment în care Kievul și Chișinăul speră să avanseze până la sfârșitul anului.

Documentul nu reprezintă însă o decizie definitivă. Concluziile Consiliului European sunt negociate între cele 27 de state membre și pot fi modificate inclusiv în timpul summitului.

Ungaria continuă să tempereze ambițiile Ucrainei, chiar și după plecarea lui Viktor Orbán

Poziția Budapestei este cu atât mai surprinzătoare cu cât disputa bilaterală dintre Ungaria și Ucraina privind drepturile minorității maghiare a fost soluționată recent.

La 12 octombrie, președintele Volodimir Zelenski a promulgat legislația prin care Ucraina consolidează drepturile minorităților naționale, inclusiv accesul la educație în limba maternă. Măsura a permis guvernului de la Budapesta să renunțe la obiecțiile care blocaseră anterior deschiderea unor noi etape ale negocierilor.

Totuși, premierul ungar Péter Magyar, care l-a înlocuit pe Viktor Orbán după alegerile din primăvara acestui an, menține o abordare prudentă privind integrarea Ucrainei.

La summitul din iunie, Magyar a obținut eliminarea aceleiași formulări referitoare la accelerarea procesului de aderare.

Acum, guvernul său reia această poziție, chiar dacă nu mai există o dispută bilaterală majoră cunoscută public care să împiedice deschiderea următoarelor capitole de negociere.

Un element important este că Péter Magyar urmează să aibă vineri, 16 octombrie, prima sa întâlnire oficială cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în marja summitului european de la Bruxelles.

Ucraina și Republica Moldova tocmai au obținut o victorie importantă

Noua intervenție a Ungariei și Bulgariei vine la numai două zile după un progres semnificativ în negocierile de aderare.

La 13 octombrie, Uniunea Europeană a aprobat deschiderea a două noi clustere de negociere pentru Ucraina și Republica Moldova: piața internă și competitivitatea și creșterea incluzivă.

Cele două clustere cuprind, împreună, 17 capitole de negociere și vizează adaptarea legislației și economiilor celor două state la regulile europene.

Astfel, atât Ucraina, cât și Republica Moldova au ajuns la patru clustere deschise din totalul de șase.

Cele două clustere rămase ar putea fi deschise în decembrie, dar o asemenea decizie necesită în continuare acordul statelor membre.

Republica Moldova este afectată direct de noua modificare, deoarece liderii europeni au menținut până acum o abordare comună pentru deschiderea etapelor de negociere cu Kievul și Chișinăul.

Formularea privind accelerarea aderării a fost eliminată atât din secțiunea dedicată Ucrainei, cât și din cea referitoare la Republica Moldova.

Alte modificări în documentul summitului: Marea Neagră, copiii deportați și banii pentru Ucraina

Proiectul de concluzii a suferit și alte modificări privind războiul declanșat de Rusia.

Una dintre ele introduce o referire explicită la atacurile asupra navelor statelor membre ale Uniunii Europene în Marea Neagră.

O altă modificare întărește limbajul referitor la copiii ucraineni transferați în Rusia. Documentul îi descrie acum drept copii „deportați ilegal”, subliniind gravitatea acțiunilor imputate autorităților ruse.

De asemenea, a fost modificat pasajul referitor la finanțarea Ucrainei. În noua formulare, liderii europeni precizează că vor reveni asupra acestui subiect „în timp util”.

Această exprimare ar putea pregăti o nouă rundă de negocieri privind utilizarea activelor rusești imobilizate în Europa, o temă care ar putea domina summitul european din decembrie.

Pentru moment, liderii europeni trebuie să găsească soluții pentru susținerea financiară a Ucrainei în 2027, într-un context în care nevoile de finanțare ale Kievului rămân foarte ridicate.

Summitul european din 15-16 octombrie are pe agendă și competitivitatea economiei europene, creșterea prețurilor la energie, viitorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034, securitatea și apărarea, precum și continuarea sprijinului pentru Ucraina.

Категории: MediaFax.ro

Incident ciudat. Doi bătrâni de peste 90 de ani au căzut în timp ce întindeau rufe și au rămas blocați o noapte întreagă

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 12:13

Incidentul s-a produs în localitatea italiană Pontenure. Cei doi sunt frate și soră. El are vârsta de 96 de ani și ea a împlinit 91 de ani.

Ei au trecut prin clipe dramatice după ce au căzut în podul casei și au rămas blocați acolo întreaga noapte, fără să poată cere ajutor.

Bătrânii au fost găsiți de carabinieri abia a doua zi dimineață, după ce nepoata lor a alertat autoritățile, îngrijorată că nu reușea să ia legătura cu ei.

Victimele au căzut în pod în timp ce încercau să pună rufe la uscat. Bărbatul a căzut primul, iar femeia l-a urmat în momentul în care a încercat să-l ajute. Continuarea pe Mediafax Italia.

Категории: MediaFax.ro

Claudiu Manda, după decizia PSD de a intra la guvernare: „Niciun partid nu are voie să sacrifice oamenii pentru niște procente în sondaje”

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 12:08

Într-o postare pe Facebook, Claudiu Manda a susținut că deciziile din perioada următoare trebuie să țină cont de nevoile populației și să contribuie la redresarea economiei.

„România are în față o perioadă în care fiecare decizie va trebui cântărită prin efectele pe care le are asupra oamenilor și prin contribuția sa la redresarea economiei și la recâștigarea încrederii în instituțiile statului. Românii au nevoie de siguranță și de un Guvern competent și credibil, care să înțeleagă dificultățile prin care trece țara și să aibă capacitatea de a lua decizii și de a le pune în practică”, a scris Manda.

Europarlamentarul social-democrat a făcut referire și la decizia PSD de a intra la guvernare, precizând că miniștrilor propuși de partid le-a cerut să se concentreze asupra soluțiilor pentru problemele cetățenilor.

„Am decis să ne asumăm guvernarea și am propus o echipă de miniștri cu experiență, care știu ce au de făcut și care înțeleg că, în această perioadă, oamenii nu mai au timp să aștepte. Le-am cerut să pună tot ceea ce știu, toată energia și toată puterea lor de muncă în slujba românilor. Să fie preocupați, înainte de orice, de soluțiile pe care le pot oferi”, a adăugat Manda.

PSD a decis miercuri să intre la guvernare și a validat lista celor 11 miniștri propuși pentru Cabinetul condus de premierul desemnat Luca Niculescu. Decizia a fost luată în cadrul ședinței conducerii partidului, desfășurată la Vila Lac.

Claudiu Manda, despre responsabilitatea guvernării și calculele electorale

Secretarul general al PSD a criticat și refuzul unor politicieni de a participa la guvernare, susținând că deciziile politice nu ar trebui să fie influențate de calculele electorale.

„Noi înțelegem de ce toți fug acum de responsabilitatea guvernării, mai ales cei care de cinci luni adâncesc criza în care se află țara. Dar românii nu înțeleg de ce, după toate sacrificiile care li s-au cerut, tot ei ar trebui să plătească prețul refuzului unor politicieni de a-și asuma răspunderea”, a afirmat europarlamentarul.

Manda a adăugat că partidele ar trebui să acorde prioritate problemelor populației, în detrimentul intereselor electorale.

„Niciun partid nu are voie să sacrifice oamenii pentru niște procente în sondaje. Iar PSD alege, ca întotdeauna, oamenii, nu imaginea și nici calculele electorale”, a transmis acesta.

Manda: Avem nevoie de o rectificare bugetară urgentă

„Ne apropiem de iarnă, iar problemele nu mai pot aștepta. Avem nevoie de o rectificare bugetară urgentă și de pregătirea bugetului pentru anul viitor. Oamenii trebuie să știe că vor avea căldură la iarnă, că vor găsi medicamente în spitale și că serviciile publice de care depind vor continua să funcționeze. Românii nu mai au nevoie de explicații despre ce nu se poate. România trebuie să fie guvernată bine, cu seriozitate și cu respect față de oameni”, a subliniat Claudiu Manda.

Категории: MediaFax.ro

SUA ia în considerare relaxarea sancțiunilor impuse „Flotei fantomă” a Rusiei

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 12:06

Discuțiile ar permite navelor supuse sancțiunilor să transporte petrol și produse petroliere care nu sunt ele însele interzise în temeiul sancțiunilor SUA, ceea ce ar putea duce la o creștere a cantităților de marfă transportate din Golful Persic.

Companiile ar avea nevoie de aprobarea Departamentului Trezoreriei pentru a utiliza aceste nave, a declarat oficialul pentru Reuters.

Discuțiile au loc în urma deciziei președintelui Donald Trump de a suspenda temporar sancțiunile asupra motorinei rusești până pe 7 aprilie, măsură care a stârnit critici din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, dar și din partea mai multor oficiali europeni, care au criticat acordul Putin – Trump. 

Oficialii europeni, dar și unii dintre senatorii republicani și-au exprimat îngrijorarea că mișcarea ar putea contribui la finanțarea mașinăriei de război a Moscovei, în condițiile în care inavzia în Ucraina continuă de mai bine de patru ani.

Secretarul pentru Energie, Chris Wright, a discutat, de asemenea, despre relaxarea restricțiilor pentru a reduce costurile de transport, potrivit firmei de cercetare Energy Aspects, potrivit sursei citate.

Prețurile ridicate la combustibil, un risc înainte de alegeri

Prețurile ridicate la petrol și combustibili reprezintă un risc politic pentru Trump în perspectiva alegerilor intermediare din SUA, care vor avea loc pe 3 noiembrie.

În cadrul alegerilor din 3 noiembrie, vor fi reînnoite toate cele  435 de mandate din Camera Reprezentanților și aproximativ o treime din Senat. Scrutinul va decide componența Congresului pentru următorii doi ani și va include alegeri pentru numeroase funcții statale și locale.

Rezultatele pot schimba majoritatea din Congres. Dacă partidul președintelui pierde controlul asupra uneia sau ambelor camere, îi poate fi mai dificil să adopte legi și să obțină aprobarea unor măsuri legislative, pe fondul pierderii majorității care să-l susțină.

Категории: MediaFax.ro

Страницы

Subscribe to Capital Market сбор новостей