Flash

Bancherii, mai atenţi la acordarea creditelor

Economia Republicii Moldova este în recesiune, iar bancherii sunt mai atenţi la acordarea creditelor. În urma contractării businessului, cererea pentru credite a intrat pe minus. În luna aprilie, solicitările de împrumuturi s-au comprimat cu 234 milioane de lei.

Federica Mogherini: Acordul de Asociere RM-UE va intra pe deplin în vigoare la 1 iulie 2016

Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, vicepreşedintele Comisiei Europene, Federica Mogherini, a declarat că Acordurile de Asociere încheiate de Uniunea Europeană cu Republica Moldova şi Georgia vor intra în vigoare pe deplin la 1 iulie 2016. Potrivit agenţiei “INFOTAG”, cu referire la Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, despre aceasta oficialul european a declarat luni, la Bruxelles, în marja celei de-a şaptea şedinţe ministeriale a Parteneriatului Estic (PaE), la care au participat miniştri de Externe din statele membre ale UE şi PaE, precum şi comisarul pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, Johannes Hahn.

Categorie:

Un buget de austeritate pentru un an de criză

Cu o întârziere de jumătate de an, proiectul Legii bugetului de stat a fost aprobat săptămâna trecută de Guvern. Documentul va ajunge pe masa Parlamentului chiar în săptămâna în care la Chişinău va sosi o misiune a Fondului Monetar Internaţional.

Octavian Armaşu: O parte din creditul de urgenţă, achitat de BNM

Datoria de stat va constitui 51,6 miliarde lei la sfârşitul anului 2016 şi va avea o pondere în PIB de 42%, o majorare cu 14,5 puncte procentuale ca urmare a convertirii în valori mobiliare de stat a creditului de urgenţă de 13,5 miliarde de lei acordat Băncii de Economii, Unibank şi Băncii Sociale, care au fost devalizate de un miliard USD. Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, susţine că o parte din creditul de urgenţă va fi achitat de către Banca Naţională a Moldovei.

R. Moldova este la un pas de a fi exclusă din sistemul Carte Verde pentru că a “călcat pe greblă”

Riscul ca R. Moldova să fie exclusă din sistemul internaţional de asigurări Carte Verde, a devenit unul iminent, după ce compania de asigurări Asito a admis tergiversarea plăţilor de despăgubire către Biroul naţional de motoare din Italia, pe trei cazuri asigurate prin sistemul Carte Verde şi a încălcat, astfel, condiţiile formulate de Consiliul Birourilor cu sediul la Bruxelles, care este gestionar al sistemului Carte Verde.

Angajaţii CNPF au efectuat o vizită de studiu în Polonia, în cadrul proiectului Twinning

Un grup de angajaţi ai CNPF au efectuat, în perioada 25-27 aprilie, o vizită de studiu la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (KNF) din Polonia, care este şi partener al CNPF în cadrul proiectului de asistenţă Twinning, finanţat de către Comisia Europeană. Din delegaţie au făcut parte preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Ştefan Creangă, şi deputatul Gheorghe Mocanu.

Categorie:

Băncile îşi mută clienţii depozitelor la bancomat

Băncile moldoveneşti au început să promoveze alimentarea depozitelor direct de la bancomat, or, economiştii spun că acest lucru este firesc pentru optimizarea cheltuielilor. Totodată, sunt ani buni de când majoritatea moldovenilor îşi primesc salariile pe card, însă asta nu-i determină să facă şi plăţi fără bancnote.

Sergiu Cioclea: Activele celor trei bănci lichidate constituie 1,1 mlrd. lei

Înainte de rechemarea de către Banca Naţională (BNM) a licenţelor Băncii de Economii, Băncii Sociale şi Unibank, activele lor constituiau 1,4 mlrd. lei, a declarat într-o conferinţă de presă guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea.

Consumul mai mic a redus inflaţia

Reducerea consumului pe fundalul comprimării veniturilor a generat diminuarea inflaţiei cu peste 3 puncte procentuale faţă de prognoza precedentă când banca centrală estima o inflaţie de peste 10%.

Pagini

Subscribe to Flash