Atacul a avut loc marți, în jurul orei 3:30 dimineața, în cartierul Johannisthal, din sud-estul capitalei germane, unde două linii de înaltă tensiune au fost incendiate. Poliția și operatorul rețelei Stromnetz Berlin consideră incidentul un posibil act cu motivație politică și au declanșat o anchetă prin divizia specializată în infracțiuni ideologice.
„Un motiv politic nu poate fi exclus. Ancheta este condusă de divizia specializată în infracțiuni motivate politic”, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliției, Anja Dierschke, citată de Reuters.
Sabotaj împotriva tehnologiei și militarizăriiO presupusă declarație de revendicare a fost publicată pe platforma de extremă stângă Indymedia, în care un grup de „anarhiști” susține că atacul a avut drept scop sabotarea centrului de tehnologie Adlershof, un hub important pentru cercetare, dezvoltare și industrie în Berlin.
Potrivit presei germane, autorii spun că „au atacat infrastructura critică pentru a opri avansul tehnologic și militarizarea orașului”, menționând companii precum Siemens și Jenoptik – ambele implicate în dezvoltarea de tehnologii industriale și, parțial, în producția de echipamente cu aplicații în apărare și securitate.
Autoritățile investighează și posibila legătură a atacului cu anunțul Tesla privind construirea unui centru de dezvoltare în zona afectată.
Reparațiile ar putea depăși un milion de euroPoliția nu exclude o legătură cu un atac similar comis în 2024 asupra unei linii de înaltă tensiune, revendicat de un grup numit „Grupul Vulcan care oprește Tesla” – o formațiune militantă de extremă stângă care se opune prezenței Tesla în Germania și susține sabotajul infrastructurii ca formă de protest.
Aproximativ 14.000 de consumatori au fost reconectați până în cursul după-amiezii de marți, iar restul urmează să fie repuși în rețea treptat, a precizat Stromnetz Berlin, compania responsabilă cu gestionarea, întreținerea și modernizarea infrastructurii electrice a orașului.
„Sistemele de siguranță au funcționat. Nimeni nu a fost rănit, dar pagubele sunt semnificative”, a adăugat operatorul rețelei. Reparațiile ar putea depăși un milion de euro, potrivit ziarului german Bild.
Articolul Un atac revendicat de anarhiști a lăsat zeci de mii de locuințe fără curent în Berlin apare prima dată în Mediafax.
„Bălan a fost reținut pentru următoarele 24 de ore”, spun pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Fostul număr 2 din Serviciul de Informații din Republica Moldova, Alexandru Bălan, acuzat de trădare în formă continuată, a fost dus, marți dimineața, la audieri, la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT), unde a fost audiat.
Alexandru Bălan a fost escortat de la Timișoara de jandarmii de la Brigada Specială și a ajuns la sediul DIICOT București.
Acesta a fost audiat de procurori cu privire la informațiile pe care le-ar fi vândut către KGB Belarus și care ar fi ajuns la Moscova.
Fostul ofițer al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, Alexandru Bălan, în vârstă de 47 de ani, este cercetat pentru trădare. El este acuzat că a transmis informații secrete de stat către ofițeri KGB din Belarus, în întâlniri desfășurate la Budapesta.
Potrivit anchetatorilor, începând cu 2024 și până în prezent, bărbatul, fost ofițer cu funcții de conducere în cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, ar fi divulgat informații clasificate unor reprezentanți ai unei puteri străine.
Mai exact, ancheta indică legături cu ofițeri ai Comitetului Securității de Stat (KGB) din Belarus, într-un mod care a pus în pericol securitatea națională a României.
Datele obținute arată că, între 2024 și 2025, suspectul s-ar fi întâlnit de două ori, la Budapesta, cu agenți ai serviciilor secrete belaruse, pentru a primi instrucțiuni și a încasa plăți pentru informațiile transmise.
Investigația s-a desfășurat sub coordonarea EUROJUST și a beneficiat de sprijinul serviciilor de informații și al procurorilor din România, Ungaria, Cehia și Republica Moldova.
Articolul Spionul care vindea secrete Belarusului a fost reținut de procurorii DIICOT – surse apare prima dată în Mediafax.