Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, participă în acest weekend la Conferința de Securitate de la München. Ea a susținut discursuri și vineri, iar sâmbătă va fi din nou prezentă pentru interviuri și declarații.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul evenimentului, aceasta a discutat despre întărirea securității Republicii Moldova și despre aderarea țării la Uniunea Europeană.
Conferința a fost deschisă de cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și a reunit aproximativ 50 de șefi de stat și de guvern, alături de oficiali de rang înalt din Europa și din alte regiuni.
Vineri, în prima zi, președinta a avut discuții bilaterale cu premierul Estoniei, Kristen Michal, cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Agenda include și întâlniri cu prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, precum și cu ministra federală germană pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, Reem Alabali Radovan.
De asemenea, Maia Sandu a participat la o dezbatere despre prevenirea și combaterea amenințărilor hibride, alături de Ulf Kristersson, de președintele Serviciului Federal de Informații al Germaniei, Martin Jäger, și de președintele Comitetului Militar al NATO, Giuseppe Cavo Dragone.
Astăzi, 14 februarie, sunt programate întrevederi cu președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, cu premierul Croației, Andrej Plenković, și cu președintele Muntenegrului, Jacov Milatović.
Președinta Moldovei va avea discuții și cu parlamentari europeni pentru a susține parcursul european al Republicii Moldova.
Trenurile dintre Napoli, în sud, și capitala Roma au fost afectate, iar întârzieri ale au fost raportate și pe linia care se îndreaptă spre nord, către Florența, potrivit Le Figaro.
Ministrul Transporturilor, Matteo Salvini, i-a condamnat pe cei responsabili pentru incidente, care au urmat unor probleme similare pe rețea în sâmbăta precedentă, precum și unui alt incident, mai puțin grav, la mijlocul săptămânii. Aceste perturbări vin în contextul în care Italia găzduiește Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano și Cortina d’Ampezzo, în perioada 6-22 februarie.
„Acestea sunt acte criminale odioase care vizează lucrătorii și Italia”, a declarat Salvini într-un comunicat. „Sper că nimeni nu va minimaliza sau nu va încerca să justifice aceste crime care pun viața în pericol ”, a adăugat el. Autoritățile investigau cabluri incendiate pe o secțiune a liniei feroviare de mare viteză dintre Roma și Napoli sâmbătă, precum și alte două posibile acte de vandalism între capitală și Florența.
Trenurile de mare viteză, întârziate peste două ore sâmbăta trecutăUn grup anarhist a revendicat responsabilitatea pentru un atac asupra rețelei feroviare sâmbăta trecută, în prima zi completă a Jocurilor Olimpice, când infrastructura feroviară a fost avariată în apropiere de Bologna, provocând întârzieri de până la 2,5 ore la trenurile de mare viteză, Intercity și regionale.
Secretarul de stat al Statelor Unite, Marco Rubio, a transmis sâmbătă un mesaj de solidaritate în cadrul Conferinței de Securitate de la München.
El a spus că Statele Unite rămân alături de Europa și nu intenționează să se îndepărteze de relația transatlantică, scriu Reuters și The Guardian. În același timp, secretarul american a spus că liderii europeni au făcut greșeli politice și au nevoie de o schimbare de direcție.
Citește AICI restul declarațiilor făcute de Marco Rubio, dar și ale liderilor europeni, în cadrul Conferinței de Securitate.
Participanții, diplomați și oficiali din domeniul securității, au primit într-un mod pozitiv mesajul său.
Deși a criticat anumite decizii ale liderilor europeni, tonul discursului a fost diferit față de intervenția vicepreședintelui JD Vance de anul trecut.
Atunci, acesta a afirmat că principala amenințare pentru Europa vine din probleme interne, cum este cenzura și slăbirea democrației, nu din pericole externe ca Rusia.
„Într-o perioadă în care titlurile din presă anunță sfârșitul erei transatlantice, să fie cunoscut și clar tuturor că acesta nu este nici scopul, nici dorința noastră, pentru că pentru noi, americanii, casa noastră poate fi în emisfera vestică, dar vom fi întotdeauna un copil al Europei”, a spus Marco Rubio.
Discursul său a avut, totuși, puține referiri concrete. Rubio nu a vorbit de Rusia, considerată principalul adversar geopolitic al Europei, și nici nu a rostit numele NATO, principala alianță de securitate a continentului.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat la Timișoara că finanțarea pentru Institutul Regional de Oncologie din oraș nu va mai veni din PNRR, ci din Programul Operațional Sănătate.
Odată cu această schimbare, termenul de finalizare a spitalului se prelungește din 2026 până la sfârșitul anului 2028, mai anunță Rogobete, sâmbătă.
Potrivit ministrului, în aceste zile se stabilesc ultimele aspecte tehnice necesare pentru transferul finanțării.
„Astăzi au avut loc ultimele detalii tehnice pentru mutarea efectivă a finanţării Institutului Regional de Oncologie din Timişoara (IROT) din PNRR în noul program de finanţare, programul operaţional Sănătate, tot fonduri europene nereambursabile, acordul de parteneriat prin care Ministerul Sănăţăţii împreună cu Consiliul Judeţean şi unitatea de implementare reprezentată de Compania Naţională de Investiţii vor continua faza a doi a proiectului”, a declarat Alexandru Rogobete, într-o conferinţă de presă la Timişoara.
Ministrul a explicat că, prin fondurile din PNRR, autoritățile au demolat clădirea existentă de pe terenul destinat noului spital și au realizat proiectul tehnic.
Următoarea etapă, care include ridicarea clădirii și dotarea acesteia, va primi bani prin Programul Operațional Sănătate, adaugă ministurl.
„Acest proiect a beneficiat de două surse de finanţare. Prin PNRR s-a finanţat demolarea şi proiectarea, iar prin Programul Operaţional Sănătate, faza a doua, se va finanţa construcţia efectivă şi dotarea cu echipamente medicale. Un alt avantaj al transferului către o altă sursă de finanţare este că termenul de implementare se mută din anul 2026 către anul 2028. Practic până la finalul anului 2028, Institutul Regional de Oncologie din Timişoara, singurul institut de oncologie din această regiune, va trebui dat în folosinţă”, a declarat Rogobete.
Noul Institut Regional de Oncologie din Timișoara va deservi vestul țării și va avea 250 de paturi pentru spitalizare de zi. În structură vor intra ambulatoriu, servicii de diagnostic, analize de laborator, imagistică, endoscopie și explorări funcționale.
Proiectul include bloc operator, secție de terapie intensivă, laborator de radioterapie, laborator de medicină nucleară, centru pentru transplant medular și afereză de celule stem.
Spitalul va avea și un centru dedicat urgențelor oncologice și spații pentru studiu și cercetare, precum sală multifuncțională, săli pentru cursuri și prezentări practice, precum și birouri destinate activităților academice.
Daniel Băluță a afirmat sâmbătă la Prima TV că a purtat discuții cu președintele României, iar subiectul principal a fost cel al bugetului Capitalei.
„Am mai discutat cu domnul președinte Nicușor Dan despre București, despre bugetul Bucureștiului. Și după alegerile pentru primărie, am discutat.
Domnul președinte Nicușor Dan și exercită prerogativele constituționale, acelea de mediator”, a spus primarul Sectorului 4.
Daniel Băluță a precizat că întâlnirile cu președintele Dan au avut loc într-un cadru mai larg, în prezența mai multor persoane.
„Nu pot să vă spun… am fost într-o conjunctură mai largă din punctul acesta de vedere. Nu personal și nu vă imaginați că…, am discutat cu toți cei interesați despre București. Nu este ok să menționez și celelalte persoane, dar credeți-mă, tocmai pentru că bugetul Bucureștiului este o prioritate, tocmai pentru că trebuie să ajungem la o formulă echitabilă, atât pentru nevoile pe care primăria Municipalului București le are, cât și pentru nevoile pe care sectoarele Capitalei le au”, a mai spus Daniel Băluță.
Bugetul Capitalei, chiar și într-o formulă de compromis Primarul Sectorului 4 s-a declarat încântat de faptul că președintele Nicușor Dan și-a asumat rolul de mediator și chiar i-a mulțumit pentru implicare.„Ne interesează pe toți, toate partidele politice, pe toți liderii politici. Avem această preocupare vie ca viitorul buget al Capitalei, chiar și într-o formulă de compromis, să fie acceptat de toate părțile. Și credeți-mă că sunt extrem de încântat de acest rol pe care domnul președinte și l-a asumat. Și chiar îi mulțumesc pentru asta”, a spus Băluță.
Primarul PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță, a lansat sâmbătă, la Prima TV, un atac la adresa premierului Ilie Bolojan și a actualei direcții de guvernare.
Băluță a afirmat în cadrul interviului că este nevoie de o schimbare la vârful Executivului și de oprirea măsurilor de austeritate.
Întrebat dacă îl mai susține pe Ilie Bolojan sau dacă PSD s-ar putea alia cu AUR, Băluță a respins ideea unei astfel de alianțe și a spus că problema este actualul premier.
La întrebarea dacă ar trebui să plece Ilie Bolojan și să vină un alt premier, Daniel Băluță a răspuns: „Bineînțeles. Avem nevoie de un om care să poată să înțeleagă că nu mai putem să tăiem. Că noi guvernăm pentru români.”
Primarul Sectorului 4 a afirmat că există o stare de tensiune generală în societate, aducând critici actualului Guvern pentru că impune măsuri de reducere a cheltuielilor.
„Deci vedem că toată România este în stradă. Sunt revoltați medicii, sunt revoltați profesorii, sunt revoltați polițiștii, sunt revoltați și de la armată. Toată lumea este… societatea este în aer. Noi impasibili, ne vedem de treabă să venim cu următorul pachet, să tăiem în continuare. Îmi cer scuze. Niciodată nu o să pot să fiu de acord să guvernăm împotriva oamenilor.”, a spus acesta.
Daniel Băluță a adăugat că PSD nu poate susține noi tăieri.
„Nici noi nu avem cum să votăm în continuare tăieri. În niciun caz. Suntem promotorii unor obiective de relansare economică.”, a spus Daniel Băluță.
El a vorbit despre un credit fiscal pentru investiții mari, spunând că partidul său a propus „creditul fiscal, de exemplu, pentru investiții de mai mari de 20 de milioane de euro sau mai mari de 5 milioane de euro în zone defavorizate. Și alte măsuri venite să stimuleze mediul privat, fără să cheltuim un rând de la bugetul național.”
În ceea ce privește relația cu PNL, primarul Sectorului 4 a invocat protocolul existent între partide.
„Noi avem o înțelegere cu Partidul Național Liberal, un protocol de colaborare. Și e bine să respectăm lucrurile acestea. Atâta timp cât cei care sunt parte acestui protocol se lovesc de un astfel de obstacol, una dintre opțiunile posibile este aceea de a îndepărta obstacolul. E simplu.”, a spus el.
Despre măsurile de austeritate, Daniel Băluță a declarat că „nu putem să continuăm cu astfel de măsuri pentru că distrugem România. Deci nu se mai poate așa. Cât inflație să mai suporte, cât TVA să mai suporte, câtă creștere a impozitului pe profit, a impozitului pe dividende, taxe și impozite locale.”
Daniel Băluță, atac la adresa lui Ilie BolojanÎn cadrul interviului, primarul Sectorului 4 al Bucureștiului, Daniel Băluță, a făcut o serie de comentarii critice la adresa actualului premier, Ilie Bolojan. El a făcut aluzia că Bolojan, de când și-a început mandatul, s-a schimbat semnificativ.
„Este o foarte mare diferență între domnul Bolojan de la începutul mandatului, domnul Bolojan președinte interimar, domnul Bolojan președinte al Consiliului Județean, față de acest Bolojan 2.0, sau reloaded, e altceva. Nu mai are aceeași disponibilitate către dialog, nu mai este atent la argumentele pe care partenerii politici sau adversarii politici le au, nu este atent în strada, asta e cea mai gravă problemă. Este cu totul și cu totul alt om decât cel pe care eu l-am cunoscut și pe care l-am apreciat și l-am respectat foarte mult și îl respect în continuare pentru că este esențial, chiar dacă avem opinii contrare, este esențial să ne respectăm.”, a spus Băluță.
Sâmbătă, la Prima TV, Daniel Băluță, președintele PSD București, a declarat:
„Ca politician este normal să-ţi propui, în primul rând, să fii un om curajos şi să strângi suficient de multă experienţă şi suficient de multe rezultate, astfel încât să te prezinţi cu o ofertă extraordinară în faţa oamenilor. (…) Privind în perspectivă, este normal să am în vedere o astfel de abordare, pentru că sunt preşedinte al PSD Bucureşti”.
Băluță subliniază că implicarea sa activă în problemele bucureștenilor reprezintă o altă abordare față de politica tradițională:
„Vedeţi că sunt implicat activ în problemele bucureştenilor, probabil că reprezint, ca şi domnul Ciucu şi ca şi alţi oameni din alte partide politice, o altă abordare din punct de vedere al vieţii politice. Din fiecare înfrângere avem lucruri de învăţat și, pe termen mediu și lung, ne face să fim mai buni.”
Reconstruirea încrederii în PSDPreședintele PSD București recunoaște provocările istorice ale partidului:
„Am încredere că lucrurile pe care le voi face în continuare îi vor determina pe oameni să crească, în principiu, încrederea în PSD, pentru că, din păcate, mai ales aici, în Bucureşti, PSD-ul este un partid extrem de blamat. Poate că de-a lungul timpului liderii nu au ştiut să-şi ceară scuze pentru mineriade sau pentru excesele unor lideri ai PSD-ului.”
El explică cum aceste evenimente istorice și atitudinile anterioare au afectat percepția cetățenilor:
„Aroganţa, superioritatea, limbajul nepotrivit, zeflemitor, i-a deranjat foarte mult pe oameni şi unii nu au uitat nici acum, după atâţia ani de zile, aceste lucruri. Pe de altă parte, există o categorie de oameni care au migrat către un alt partid politic. AUR, mai exact.”
Sectorul 4 ca laborator pentru reconstrucția PSDBăluță afirmă că rezultatele din Sectorul 4 vor demonstra modul în care PSD poate recâștiga încrederea oamenilor:
„Lucrurile pe care le voi face la Sectorul 4 îi vor determina pe oameni să aibă încredere în PSD, un partid extrem de blamat, dar care are potențial să își refacă imaginea prin fapte concrete și implicare reală.”
Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță susține că nu este în conflict cu primarul general Ciprian Ciucu. El a recunoscut însă, sâmbătă, la Prima TV, că între el și edilul șef al Capitalei există divergențe de opinie.
„Nu sunt în conflict și, în general, nu sunt o persoană conflictuală. Însă, din păcate, există niște diferențe majore de opinie. În timp ce am ales să fiu consecvent nevoilor pe care bucureștenile au astăzi”, a afirmat Băluță.
Daniel Băluță a ținut să remarce că primarul general, Ciprian Ciucu, are obiceiul să se plângă de tot felul de lucruri.
„Cea mai gravă problemă pe care are domnul primar general este aceea că se plânge non-stop. Eu n-am văzut așa ceva.
Sunt absolut surprins de faptul că dânsul găsește situații ieșite din comun, se plimbă peste tot unde sunt colegii lui și se critică proprii colegi. În loc să-și asume și să aibă un comportament vertical să ne demonstreze că este un luptător, este căzut înainte să înceapă mandatul. Și nu facem altceva decât să-l ajutăm să-și mai vină în fire”, a spus Daniel Băluță.
Primarul Sectorului 4 pare că l-a urmărit îndeaproape pe Ciprian Ciucu și îi observă evoluția.
„Când te plângi, te plângi. Nu pare că te plângi. Deci este foarte simplu din punctul ăsta de vedere. Chiar mă uitam astăzi. A intrat într-o zonă de tandrețe domnul Ciucu. După ce s-a plâns, tocmai ca să se încarce de energie, a mângâiat o pisică superbă de la dânsul din birou. Ceea ce ne arată că, într-adevăr, este extrem de preocupat de răbdare”, a mai spus Băluță.
Deputatul Nicolae Păun, reprezentant al minorității rome în Parlament și vice-președinte al Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte și Problemele Minorităților Naționale, a transmis o scrisoare deschisă către Alex-Florin Florența și Cătălin Predoiu, solicitând găsirea de soluții pentru stoparea calomniilor și insultelor din mediul online.
„În ultimii ani, instituțiile statului asistă pasiv la un fenomen care ia o amploare îngrijorătoare: calomniile și insultele persoanelor în mediul online, pe rețelele de socializare și pe site-urile de știri ale mass-media, nu sunt pedepsite. Practic, în momentul de față, oricine poate spune orice, despre oricine, fără să fie tras la răspundere. Mai grav e când insultele și calomniile din online se transformă în violențe în viața reală”, a explicat Păun.
Fenomen care scapă de sub controlNicolae Păun subliniază că actuala legislație permite ca insultarea, calomnierea și defăimarea online să nu fie sancționate:
„Actuala legislație din România permite oricărei persoane să insulte, să calomnieze și să defăimeze în mediul online, fără să fie sancționată. Sub anonimatul oferit de un cont fals, cu un nickname, oricine poate spune orice. Reprezentanții platformelor Facebook, TikTok și Instagram, deși sunt sesizați că unii utilizatori insultă alte persoane și le calomniază, nu iau niciun fel de măsuri. Conturile respective continuă să activeze nestingherite.”
Deputatul a adăugat că „au fost înregistrate cazuri concrete când amenințările din online au continuat în viața reală cu bătăi, scandaluri și confruntări, care au pus în pericol viața persoanelor vizate. Fenomenul ia amploare și riscă să scape complet de sub control.”
Soluții propuse și colaborare instituționalăÎn scrisoarea sa, Nicolae Păun solicită colaborarea autorităților pentru modificarea legislației și clarificarea diferenței între dreptul la opinie și infracțiunile de insultă, calomnie și defăimare:
„Vă solicit oficial să formăm o echipă astfel încât să actualizăm legislația în vigoare. Sper ca noile modificări să facă mai clară diferența dintre dreptul la opinie, care e garantat de Constituție, și insultarea, calomnierea și defăimarea persoanelor, care aduc atingere integrității și demnității umane.”
Deputatul a încheiat cu un apel ferm către autorități: „Vă solicit colaborarea în vederea apărării drepturilor cetățenilor acestei țări. Fenomenul online trebuie oprit înainte să escaladeze în conflicte și violențe reale.”
Rapoarte despre raiduri asupra locuințelor și locurilor de muncă au venit atât din orașele mari din Iran, cât și din satele rurale, dezvăluind o plasă care a afectat mari părți ale societății iraniene. Studenți, medici, avocați, profesori, actori, proprietari de afaceri, sportivi și cineaști au fost arestați, precum și figuri reformiste apropiate președintelui Masoud Pezeshkian, potrivit AP.
Aceștia sunt adesea ținuți în izolare timp de zile sau săptămâni și împiedicați să ia legătura cu membrii familiei sau cu avocații, potrivit activiștilor care monitorizează arestările. Acest lucru i-a făcut pe rudele lor să-și caute cei dragi în mod disperat.
Agenția de știri pentru activiștii pentru drepturile omului, cu sediul în SUA, a estimat numărul arestărilor la peste 50.000. AP nu a putut verifica cifra. Urmărirea deținuților a fost dificilă de când autoritățile iraniene au impus o întrerupere a accesului la internet , iar rapoartele se scurg cu dificultate.
Alte grupuri de activiști din afara Iranului au lucrat, de asemenea, pentru a documenta operațiunile.
„Autoritățile continuă să identifice persoanele și să le rețină”, a declarat Shiva Nazarahari, organizator al unuia dintre aceste grupuri, Comitetul pentru Monitorizarea Statutului Protestatărilor Reținuți.
Până în prezent, comitetul a verificat numele a peste 2.200 de persoane arestate, folosind relatări directe de la familii și o rețea de contacte de la fața locului. Printre persoanele arestate se numără 107 studenți, 82 de copii de doar 13 ani, precum și 19 avocați și 106 medici.
Nazarahari a declarat că autoritățile au verificat camerele de supraveghere stradale municipale, camerele de supraveghere ale magazinelor și imaginile filmate de pe drone pentru a-i urmări pe cei care au participat la proteste până la casele sau locurile lor de muncă, unde sunt arestate.
Peste 7 000 de morți după protestele din IranProtestele au început la sfârșitul lunii decembrie, declanșate de furia provocată de creșterea vertiginoasă a prețurilor, și s-au răspândit rapid în toată țara. Au atins punctul culminant pe 8 și 9 ianuarie, când sute de mii de oameni din peste 190 de orașe și comune din întreaga țară au ieșit în stradă.
Forțele de securitate au răspuns dezlănțuind violențe fără precedent. Agenția de știri pentru activiștii pentru drepturile omului a numărat până acum peste 7.000 de morți și afirmă că numărul real este mult mai mare. Guvernul iranian a oferit singurul său bilanț al morților pe 21 ianuarie, afirmând că 3.117 persoane au fost ucise. Teocrația a subestimat sau nu a raportat decesele din tulburările din trecut.
Polițiștii au precizat că au depistat, în municipiul București, un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat, semnalmentele acestuia corespunzând cu cele ale persoanei căutate în cauză. Bărbatul este suspectat că ar fi furat bani dintr-un cabinet stomatologic .
„Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în noaptea de 11 februarie 2026, cel în cauză ar fi pătruns fără drept în incinta unui cabinet stomatologic din Sectorul 5, de unde ar fi sustras suma de 3.000 de lei”, a transmis Poliția Capitalei.
Ulterior, bărbatul a intrat în curtea unui alt imobil din același sector, aparținând unor vârstnici. Acolo ar fi găsit o cheie lăsată în yala ușii unei debarale, pe care ar fi folosit-o pentru a descuia și a pătrunde în interior. În debara proprietarii păstrau diferite articole de uz casnic, însă nu a luat nimic, fapta rămânând în faza de tentativă la furt calificat.
Bărbatul a fost condus la sediul secției, în vederea audierii și continuării cercetărilor.
Polițiștii au transmis că în urma administrării materialului probator, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă de furt calificat.