Piaţa de creditare

Experţii recomandă respectarea regulilor de securitate la efectuarea plăţilor fără numerar

Experţi ai Băncii Naţionale şi ai unor bănci comerciale au relatat, în cadrul unei mese rotunde, despre sistemele actuale de securizare a plăţilor fără numerar, implementate de băncile Moldovei; regulile de folosire a cardurilor bancare în cadrul plăţilor cu cardurile şi tranzacţiilor online, dar şi au făcut o serie de recomandări pentru consumatori.

Afacerile mici – sunt coloana vertebrală a localităţilor rurale

Micul business în lume este supranumit „coloana vertebrală a economiei” graţie celei mai mari contribuţii la crearea noilor locuri de muncă, stimularea concurenţei, favorizarea inovaţiilor şi tehnologiilor. Afacerile de mici dimensiuni sunt orientate spre satisfacerea necesităţilor pieţei locale şi utilizează resursele şi forţa de muncă locală, având o contribuţie substanţială şi în soluţionarea problemei şomajului. Tocmai de aceea, dezvoltarea localităţilor rurale şi afacerile mici sunt elemente reciproc indispensabile. Înţelegând aceste aspecte, Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată şi-a propus să susţină micul business din 30 de localităţi-ţintă în parcursul de a crea primării model.

BM cere reformarea de urgenţă a sistemului de pensii din Moldova

Sistemul de pensii al Republicii Moldova oferă beneficii inadecvate la costuri tot mai ridicate şi, oferind stimulente minore pentru efectuarea contribuţiilor, se confruntă cu probleme de conformare. În plus, formula actuală necesită schimbări urgente pentru a preveni declinul continuu al beneficiilor aduse de pensii. Concluziile se conţin într-un raport recent al Băncii Mondiale (BM).

Preţul la energia electrică importată în Moldova a rămas la nivelul anului trecut

Grupul Gas Natural Fenosa în Moldova, ce include Red Union Fenosa şi Gas Natural Fenosa Furnizare, a semnat un contract de cumpărare de la CTE Cuciurgan (MGRES) a energiei electrice până la sfârşitul lunii martie 2016.

Cine sunt „sponsorii” externi ai bugetului Moldovei în 2015

Pentru 2015 Ministerul Finanţelor planifică un deficit al bugetului de stat în sumă de 3,976 miliarde de lei, iar cea mai mare parte, 90,5%, se planifică a fi acoperită din finanţările externe.

Valeria Portărescu: “Debitorii noştri sunt foarte disciplinaţi!”

Interviu cu Valeria Portărescu, directorul executiv al AEÎ “Ştefăneşti”, raionul Floreşti

Sistemul de pensii, aproape de colaps!

În condiţiile în care numărul contribuabililor scade cu fiecare an tot mai rapid, iar gaura formată în bugetul asigurărilor sociale se extinde, reforma sistemului public de pensii este mai mult decât oportună. De fapt, despre aceste lucruri se vorbeşte, cel puţin, în ultimii cinci-şase ani. Totul se rezumă, însă, la documente de politici nerealizate. Între timp, partenerii de dezvoltare ne atenţionează că costurile inacţiunii sunt tot mai mari.

Asociaţia Centrală a înregistrat profit în 2014

Anul 2014 a fost unul stresant pentru Asociaţia Centrală a Asociaţiilor de economii şi împrumut (AC AEÎ), însă instituţia a reuşit să-l finalizeze cu succes. Astfel, s-a ajuns la un profit de aproape 50 de mii de lei şi o dublare a numărului de membri. Pentru anul curent, Asociaţia Centrală şi-a planificat o serie de evenimente care să formeze o imagine atractivă sectorului de asociaţii de economii şi împrumut, se arată în raportul directorului executiv al AC AEÎ, prezentat la adunarea generală a acţionarilor.

Pagini

Subscribe to Piaţa de creditare