Flash

De ce am avea nevoie de banii CE, când vin milioanele de la FMI şi Banca Mondială?

Săptămâna trecută a fost, din punct de vedere financiar, una zbuciumată, dar şi contradictorie, ca niciodată. Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat despre alocarea tranşei ordinare de 34 milioane de dolari SUA din Programul de trei ani. Consiliul de directori al Băncii Mondiale a decis să dea Moldovei 30 milioane de dolari.

Credite mai ieftine pentru moldoveni

Dobânzile pentru creditele bancare au scăzut substanţial în ultimii doi-trei ani şi, probabil, vor continua să scadă, este opinia aproape unanimă a analiştilor economici.

Un Centenar de la naşterea lui Vladimir Arpentiev

La 12 iulie 2018, un om deosebit cu o istorie deosebită, cel mai longeviv ministru al Finanţelor al (fostei) RSS Moldoveneşti, Vladimir ARPENTIEV, ar fi împlinit 100 de ani de la naştere. A deţinut funcţia de ministru din martie 1955 până în februarie 1979. Destinul a făcut ca acesta să trăiască şi să activeze în cadrul statului sovietic (1918–1986). Astfel, economistul în finanţe ARPENTIEV nu a avut de ales şi şi-a manifestat talentul şi capacităţile remarcabile de organizator al finanţelor statului în paradigma politică a (fostei) URSS. Acest lucru însă în niciun caz nu diminuează din meritele şi succesele pe care le-a înregistrat. Talentul rămâne talent în orice circumstanţe...

Munţi de bani. Economia, incapabilă să-i absoarbă

Volumul transferurilor de valută a generat munţi de bani în bănci, bani care nu pot fi absorbiţi de economie, în rezultat ei sunt plasaţi în bănci sub formă de depozite, iar valuta străină este depozitată în rezervele Băncii Naţionale a Moldovei.

Statul încearcă să alinieze achiziţiile publice la standardele europene

Achiziţiile publice au fost, mai totdeauna, afectate de corupţie. Lipsa de transparenţă lovea chiar în imaginea statului de „cumpărător de bună-credinţă”. Dominate de grupuri de interese, achiziţiile se transformau într-un fel de teatru al absurdului cu câştigători înainte de a fi anunţate.

Obligaţiunile municipale ar atrage finanţări ieftine pentru dezvoltarea Chişinăului

Cu un mediu şi o societate, care sunt în pas cu tehnologia, capabile să îndeplinească sarcini din ce în ce mai complexe cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii, oraşele inteligente nu mai sunt oraşele viitorului, ci reprezintă actualitatea de zi cu zi. Iar un oraş inteligent foloseşte, printre altele, soluţii de monitorizare, supraveghere şi control, cu scopul protejării cetăţenilor şi a obiectivelor, fluidizării traficului sau limitării accesului în anumite zone. Or, aceste soluţii pot fi implementate în Chişinău cu ajutorul obligaţiunilor municipale, care sunt finanţări ieftine faţă de împrumuturile de la băncile comerciale şi cele de la instituţiile financiare internaţionale.

Ce salarii au angajaţii din Republica Moldova?

Salariul mediu nominal brut în R. Moldova a fost de 5906,5 lei, în primul trimestru al acestui an, fiind în creştere cu 13,2%, faţă de trimestrul I 2017, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS). În acelaşi timp, creşterea reală a salariilor, dacă e să luăm în calcul indicele preţurilor de consum, a fost de 7,6%.

Creşterea exporturilor. Care este măsura succesului?

Succesul este singurul lucru care are diferite unităţi de măsură. Câştig sau podium, dacă este vorba de sport. Tirajul arată care este popularitatea unei reviste. În economie se operează cu procente, tone, milioane sau chiar miliarde de tone, atunci când vorbim de creştere.

Economia aşteaptă investitorii să aducă alţi investitori

Mediul de afaceri din Republica Moldova este marcat de tendinţe negative ca urmare a incertitudinilor politice şi a reformelor care bat pasul pe loc. Or, un mediu favorabil pentru investitori ar atrage şi alţi plasatori de capital. Condiţiile favorabile pentru investitori sunt făcute de către stat, iar de acţiunile autorităţilor depind condiţiile create.

Pagini

Subscribe to Flash