Ziarul Financiar - ZF.ro
Actualizat: în urmă cu 2 ore 43 de minute
20 Aprilie, 2026 - 00:05
Mihai Albuţ, de profesie inginer, a crescut la poalele Munţilor Apuseni, adunând alături de familie plante din flora spontană pe care bunicii şi mai apoi tatăl lui le-au folosit pentru a face ceaiuri, tincturi şi alte produse naturale.
20 Aprilie, 2026 - 00:04
Bursa de Valori Bucureşti a coborât vineri cu 0,4% prin indicele de referinţă BET, după o creştere de 0,3-0,4% la debutul şedinţei de tranzacţionare, conform datelor BVB.
20 Aprilie, 2026 - 00:00
Strategii Băncii Centrale Europene au minimalizat posibilitatea unei majorări a dobânzilor chiar în această lună, argumentând că vor fi necesare mai multe date, relatează Reuters.
20 Aprilie, 2026 - 00:00
Producătorul ciocolatei Figaro din Slovacia îşi relochează producţia din Trnava, vestul ţării, în Rohatec, Cehia, o mişcare despre care compania mamă Valeo Foods spune că este menită să crească eficienţa şi să răspundă presiunilor concurenţiale, conform Slovak Spectator.
20 Aprilie, 2026 - 00:00
Polonia este al treilea mare producător de hidrogen din UE, generând aproximativ 1,3 milioane de tone anual, în principal pentru utilizare industrială în domeniul îngrăşămintelor şi rafinării.
19 Aprilie, 2026 - 21:48
Un acord interguvernamental privind un proiect de 25 miliarde de dolari legat de construirea unui gazoduct între Nigeria şi Maroc va fi încheiat în acest an, a declarat pentru Reuters directorul agenţiei pentru hidrocarburi şi sectorul minier din Maroc.
Pagini