„Românii au mai puțin bani în buzunar din cauza acestei situații financiare, care a ajuns să îi urmărească pe mulți dintre români. Când ai mai puțin bani în buzunar, nu eviți să cumperi pâine, să plătești factura la curent, ci eviți să te mai duci la un restaurant sau la mare”, a spus Miruță, la Digi24.
El a adăugat că voucherele de vacanță, care anterior stimulau turismul, au creat o obișnuință nesănătoasă, crescând artificial prețurile la hoteluri: „A doua parte a problemei este obișnuința asta că, indiferent de ce faci tu acolo, cât de performant ești, să vină statul să-ți dea un ajutor, care se numeau voucher de vacanță, și care să plătească incapacitatea de a te ocupa de turism. Am fost pe litoral. Unele hoteluri erau pline, unele erau goale. Pentru că unii s-au obișnuit să primească din partea statului o schemă de ajutor, care creștea prețurile artificial, că venea lumea cu voucher”.
Ministrul a mai criticat lipsa promovării litoralului și implicarea redusă a autorităților locale. „Când te duci la hotel, pe lângă cazarea în sine, plătești o taxă. Banii aceia se duc toți la primărie, care nu prea face promovare cu ei. Dacă încep să le spui că îi redirecționezi către aceste ONG-uri pentru ca ele să-și gestioneze promovarea, primăriile nu sunt de acord. Preocuparea de a promova la o valoare corectă ceea ce avem nu există.”
„Am lucrat, de când am venit la minister, la o chestiune simplă, măruntă, dar care este un semnal. Elimin acele formulare de cazare completate manual. Nu că sunt eu cu digitalizarea, ci pentru că Ministerul Turismului nu știe astăzi câți turiști vin, de unde vin, unde se duc și ce consumă”, a mai spus Miruță.
Articolul Miruță, despre problemele litoralului: Când ai mai puțini bani, renunți la mare și la restaurante apare prima dată în Mediafax.
„Am avut o salină la Praid, pe care nu o mai avem astăzi. Și despre care nu înseamnă că dacă nu mai e pe burtierele televizoarelor, pe mine nu mă interesează, toată comunitatea acolo trăia pentru și în jurul acestei saline de la Praid, dincolo de sare, turism, în toată activitatea de jur împrejur. Mă ocup de subiectul ăsta, s-a pornit o licitație pentru ca niște specialiști să ne spună de unde se poate începe o exploatare nouă”, a declarat Miruță, la Digi24.
El a subliniat că „cine e de vină va plăti și vă garantez că se va plăti cu vârf și îndesat”.
Întrebat „cine a vrut să nu avem salină”, ministrul a răspuns: „Cei care au avut responsabilitatea de a se ocupa de această salină și nu s-au ocupat”.
„România astăzi nu mai are o salină de valoare estimabilă. Preocuparea mea este să pun la loc ceva repede, nu doar să arăt cu degetul vinovații. Ei vor plăti scump”, a transmis el.
Articolul Radu Miruță, despre salina de la Praid: Preocuparea mea este să pun la loc ceva repede apare prima dată în Mediafax.
Geoffrey Hinton avertiza în trecut că există o probabilitate de 10% până la 20% ca modelele de inteligență artificială să distrugă omenirea. Cu toate acestea, recent, el s-a declarat îngrijorat în privința modului în care companiile de tehnologie încearcă să se asigure că oamenii rămân „dominanți” față de sistemele de inteligență artificială „supuse”.
„Vor fi mult mai inteligenți decât noi. [Modelele de inteligență artificială] vor avea tot felul de modalități de a ocoli acest lucru”, a spus Hinton în cadrul unei conferințe a industriei din Las Vegas, scrie CNN.
„Nașul AI” a avertizat că, în viitor, aceste modele ar putea controla oamenii la fel de ușor cum un adult poate mitui un copil de 3 ani cu bomboane.
Cum poate omenirea să supraviețuiască inteligenței artificialePentru a nu forța sistemele de inteligență artificială să se supună oamenilor, Hinton a prezentat o soluție interesantă: integrarea „instinctelor materne” în aceste modele. Un asemenea pas ar face ca modelele „să țină cu adevărat la oameni” chiar și în situația în care tehnologia ar deveni mai puternică și mai inteligentă decât oamenii.
Sistemele de inteligență artificială „vor dezvolta foarte repede două subobiective, dacă sunt inteligente: unul este să rămână în viață… (și) celălalt este să obțină mai mult control”, a spus Hinton. „Există motive întemeiate să credem că orice tip de inteligență artificială va încerca să rămână în viață. De aceea este important să cultivăm un sentiment de compasiune pentru oameni”, a susținut Hinton.
„Nașul AI” nu știe concret cum poate fi implementat din punct de vedere tehnic acest lucru, dar a subliniat că este esențial ca cercetătorii să lucreze la acest aspect.
Articolul Care este singura modalitate prin care omenirea poate supraviețui superinteligenței artificiale? „Nașul AI” dezvăluie răspunsul apare prima dată în Mediafax.
Potrivit unor surse Sky News, apropiate ale Consiliului UE, țările aliate Ucrainei analizează relaxarea progresivă a unor sancțiuni impuse Rusiei, dacă Kremlinul ar fi de acord cu încetarea completă a focului.
Sursele au mai precizat că planul prevede și reintroducerea sancțiunilor în cazul în care vor avea loc încălcări din partea Moscovei.
Potrivit surselor, UE speră să ajungă la un armistițiu de 15 zile, timp în care sancțiunile vor rămâne în vigoare, înainte ca o întrerupere a luptelor din Ucraina să poată fi instaurată.
Articolul Surse: Țările aliate Ucrainei „evaluează relaxarea sacțiunilor asupra Rusiei” în cazul unui armistițiu apare prima dată în Mediafax.
Întrebat, la Digi24, dacă s-a întâmplat în perioada recentă ceva care să fi crescut riscul de a intra în recesiune, Bolojan a răspuns: „Sunt doi factori care au concurat la scăderea economică pe care o avem și în România. Unul este un factor extern și celălalt este factorul intern”.
„Factorul extern este dat de încetinerea dezvoltării economice în Europa, în general. În Germania, de mai mulți ani, este o formă de stagnare. Iar unul dintre cei mai importanți parteneri comerciale a României, de fapt cel mai important partener, este Germania. Și atunci tot ce se întâmplă în țările europene care au o economie interconectată cu a noastră ne influențează și pe noi. Acesta este factorul extern și el vine din anii trecuți și s-a văzut în toate estimările. Am început anul acesta cu 2,5%, deși noi anii trecuți aveam creștere economică de 3-4% și este evident că la jumătatea anului constatăm că și această estimare a fost pozitivă și probabil vom fi între 1% și 2% la finalul acestui an”, a explicat premierul.
El a precizat că „al doilea factor este cel intern, pentru că aceste măsuri care sunt necesare a fi luate pentru a corecta acest deficit sunt generatoare de încetinere economică”.
„Asta înseamnă că inevitabil a scăzut consumul, pentru că odată cu creșterea TVA-ului, cu creșterea unor contribuții pe care oamenii le plătesc suplimentar, cu frânarea creșterii salariilor în sectorul public, înseamnă că practic componenta de consum este atrofiată și cum noi am avut o dezvoltare care s-a bazat într-o bună măsură pe consum, și aceste măsuri care sunt inevitabile duc la această încetinire a creșterii economice și la o ușoară creștere a inflației, pe care o vedem datorită măsurilor care țin de limitarea subvenționării prețurilor la energie, componenta de plafonare, care s-a prelungit doar pentru persoanele vulnerabile și toate măsurile care au fost luate”, a mai declarat prim-ministrul.
Bolojan a transmis că este „un optimist moderat, pentru că știu care sunt dificultățile majore cu care ne confruntăm în aceste zile, dar în același timp am încredere în potențialul economic al țării noastre și în capacitatea românilor de a trece și peste aceste perioade dificile”.
„Ce înseamnă situația dificilă? Înseamnă, pe de-o parte, că avem aceste constrângeri bugetare, ani de zile am cheltuit mai mult decât ne-am putut permite, nu mai putem susține aceste cheltuieli. Acesta este realitatea. Și atunci, aici am luat două măsuri, una de creștere a veniturilor și cealaltă de scădere a cheltuielor. Și aceste măsuri le vom ține în continuare în direcțiile respective, în așa fel încât să aprobiem cât de cât zona de venituri bugetare cu cea de cheltuieli, pentru că toată această diferență, care înseamnă miliarde de euro în fiecare an, o finanțăm prin împlumături care ne costă foarte mult și doar anul acesta, doar după zile care le va achita România până la finalul acestui an, vor depăși foarte probabil 10 miliarde de euro”, a spus premierul.
Articolul Ilie Bolojan: Sunt doi factori care au concurat la scăderea economică pe care o avem și în România apare prima dată în Mediafax.
„Această aplicație am proiectat-o încă din 2021. Și este finanțată din 2021. Sper să se termine în timp util, adică în septembrie, astfel încât bugetul anului 2026 să fie introdus în această aplicație”, a declarat Nazare, la Antena3CNN.
Ministrul a explicat că trecerea la aplicația electronică va accelera semnificativ procesul de elaborare a bugetului: „Un rulaj pe o formulă de buget dura cam două zile. Dacă schimbai ceva și voiai să vezi iar bugetul integral cu câteva schimbări, trebuia să aștepți o zi sau două. Ceea ce mi se pare inacceptabil când discutăm de posibilitățile tehnice pe care le avem astăzi”.
Avantajele aplicațieiPotrivit Ministrului, aplicația va permite introducerea prioritizării investițiilor și elaborarea unui buget multianual: „Trebuie să începem să proiectăm bugetele pe mai mulți ani, să nu ne mai gândim doar la bugetul acestui an. În momentul în care avem o perspectivă de trei ani, presiunea bugetară și presiunea ordonatorilor în general va fi mai mică, pentru că nu vor împinge să aibă resursă sau finanțare neapărat în anul curent, atâta timp cât au o certitudine că vor fi bani și în 2026 și alocarea și în 2027”.
Ministrul spune obiectivul este construirea unui „buget corect”, care să răspundă așteptărilor românilor și să se reflecte și în execuție.
Articolul Adio buget pe hârtie? Nazare: Trebuie să trecem de la buget pe hârtie la unul electronic în 2026 apare prima dată în Mediafax.
Întrebat la Antena 3 CNN cât este deficitul bugetar, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a răspuns: „Este 3,6% deficitul bugetar”. Potrivit ministrului, deficitul bugetar pe iunie se ridică la aproximativ 6 miliarde de lei. „Este un deficit mare. Să vă explic de ce. Pentru că în programarea bugetară, ultimul trimestru întotdeauna este trimestru cel mai consistent. Și programarea bugetară de anul acesta a prevăzut pe ultimul trimestru doar 1,2%. Ceea ce e complet nerealist. Pentru că, repet, în lunile noiembrie-decembrie sunt 20% din cheltuielile din totalul anului”.
Alte elemente care nu se văd momentan în deficitMinistrul a precizat că există și alte elemente care nu se văd încă în deficit: „Se referă, spre exemplu, la stocul de rambursări de TVA în casă, care nu a fost plătit la iunie. Și vorbim de 3,7 miliarde, care era la luna iunie păstrat în casă. Astea sunt banii care trebuie plătiți și banii care s-ar fi văzut, evident, dacă erau plătiți în deficitul respectiv, adică se adaugă”, precizează Nazare.
„Mai vedem o nerealizare la dividende, de aproape 2 miliarde. Mai vorbim și de aproape 1 miliard, suma care era redirecționată prin formularul D177 pentru fundații și asociații. Toate acestea acumulate însumează sume importante. De asemenea, mai sunt multe alte cheltuieli pe care anumiți ordonatori de credit de ministere nu le aveau bugetate. Dar le-au făcut. Nu le au bugetate, nu le aveau bugetate. După caz, sunt varii, varii contexte, dar trebuie să le facă. Mi se pare foarte ciudat, spre exemplu, că ministere mari, care au investiții multe, rămân în toiu verii la anumite capitole fără resurse.”, a mai spus Ministrul Finanțelor.
Articolul Ministrul Finanțelor: Programarea bugetară de anul acesta pe ultimul trimestru e complet nerealistă apare prima dată în Mediafax.
„Sunt niște realități pe care nu le putem contesta în acest domeniu, și anume vârsta de pensionare prea devreme, cuantumul pensiei la nivelul ultimului salariu, care nu se aplică nicăieri, în nici un alt domeniu și nici într-o altă țară. Ambele prevederi se bat cap în cap cu ceea ce se întâmplă în Europa și în realitate. Și un lucru foarte grav, avem un sistem de salarizare care a permis interpretări și am avut până acum peste 20.000 de procese declanșate de magistrați din România împotriva Ministeriului Justiției și a statului român. Suntem în situația în care până acum am plătit peste 2 miliarde doar diferențe suplimentare de salarii”, a declarat premierul Ilie Bolojan, la Digi24.
El a precizat că „în condițiile în care nu ai o predictibilitate a sistemului de salarizare și poți să declanșezi în orice zi procese împotriva statului cu șanse mari de câștig pe diferite motive, de sporuri, de discriminare sau de alte elemente care țin de lucruri discutabile, dacă aceste lucruri nu le corectăm, gândiți-vă ce sentiment este în societatea românească”.
„Ce spune un om care are o pensie de 500-600 de euro când vede că un magistrat care are o pensie medie de 4.900-5.000 de euro pe actuala lege spune că aceste pensiile sunt cuvenite, că asta ține de independența justiției? Atunci ce spune un om, profesor universitar, un medic, un om din televiziune, un om care lucrează într-o fabrică când își dă seama că trebuie să lucreze până la 65 de ani și termină cu o pensie care este de 7, 8, 9, 10 ori mai mică decât asta. Aici e o problemă pur și simplu de inechitate socială evidentă și trebuie s-o corectăm”, a subliniat Bolojan.
Premierul a declarat că această lege se va regăsi în Pachetul 2, la sfârșitul lunii august.
Articolul Bolojan, despre pensiile speciale: E o problemă de inechitate socială evidentă / Premierul declară că reforma pensiilor magistraților se va regăsi în Pachetul 2 apare prima dată în Mediafax.
„Discuțiile au evidențiat dorința ambelor părți de a consolida parteneriatele existente și de a identifica noi oportunități de colaborare. Bucureștiul rămâne deschis parteneriatelor care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a Capitalei și la consolidarea poziției sale pe scena internațională.”, a transmis Bujduveanu într-o postare pe Facebook.
Bujduveanu a mulțumit pentru deschiderea și interesul manifestat în sprijinul proiectelor care aduc plus valoare Bucureștiului.
Articolul Bujduveanu, după întâlnirea cu ambasadorul Israelului: Bucureștiul rămâne deschis parteneriatelor apare prima dată în Mediafax.
Valoarea transferurilor lucrătorilor de peste hotare, incluse în indicatorului Remiteri personale publicat de BNR indică o ușoară creștere la finalul celui de-al doilea trimestru din 2025, fiind prima dată când se observă un avans de la sfârșitul trimestrului II din 2024.
BNR anunță evoluția acestui indicator, cu frecvență trimestrială, pe total și pe principalele 10 țări partenere, începând cu anul de referință 2013.
Totalul transferurilor a ajuns la 1,47 de miliarde de lei, din care încasările, adică sumele de bani transferate în țară de românii care lucrează în străinătate pe perioade mai mari de un an, au fost de 1,05 miliarde de lei la finalul trimestrului 2 din 2025.
Marea Britanie conduce în clasamentul țărilor cu cei mai mulți bani trimiși acasă:
Potrivit BNR, cuantumul total al încasărilor din trimestrul 2 fost în creștere de la 1,04 miliarde de lei la finalul primului trimestru, după o scădere de la 1,19 miliarde de lei la finalul trimestrului 4 din 2024.
La sfârșitul lui 2021, nivelul acestora era sun pragul de un miliard de euro, respectiv 923,9 milioane de euro.
Articolul Românii care lucrează în străinătate au trimis în țară mai mulți bani în al doilea trimestru din 2025 față de cel precedent. Țările de unde vin cele mai mari sume apare prima dată în Mediafax.
„O întâlnire deosebit de importantă între reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), în contextul colaborării pentru realizarea primei Strategii Naționale de screening și prevenție pe patologii pentru următorii cinci ani. Este un moment semnificativ pentru sănătatea publică și o dovadă că, atunci când ne unim forțele, putem construi politici care schimbă vieți. Această strategie reunește, pentru prima dată la acest nivel, toți actorii relevanți din domeniul sănătății – instituții publice, sector privat, organizații profesionale și societatea civilă – într-un grup de lucru dedicat. UNSAR s-a alăturat acestui demers, aducând expertiza necesară pentru a contura o abordare integrată și eficientă”, a transmis Ministerul Sănătății.
Ministerul Sănătății promovează colaborarea dintre sistemul public și cel privat, testând un program-pilot în patru spitale, prin care asigurările private sprijină serviciile publice pentru a crește accesul la prevenție și diagnostic precoce și a reduce inechitățile în sănătate.
„Acesta este un angajament ferm din partea mea și a întregii echipe a Ministerului Sănătății pentru un sistem medical mai accesibil, mai eficient și mai centrat pe pacient. Pacienții trebuie să știe că nu sunt singuri – suntem aici, zi de zi, pentru ei și vom merge până la capăt cu aceste schimbări”, spune Ministerul Sănătății.
Articolul Ministerul Sănătății și UNSAR lansează prima Strategie Națională de screening și prevenție apare prima dată în Mediafax.
Cei doi bărbați, care erau vizați de mandate de arestare, au fost arestați în Maroc în februarie 2024, în a doua zi după arestarea lui Mohamed Amra în România, după nouă luni de fugă.
„Vor fi aduși în curând în fața unui judecător și vor trebui să răspundă pentru faptele lor”, a declarat ministrul francez al Justiției, Gérald Darmanin, pe platforma X.
Cei doi suspecți, identifixați drept Alan G., în vârstă de 28 de ani, și Albinou D., în vârstă de 38 de ani, sunt ambii din Évreux (Eure). Ei urmează să compară miercuri seara în fața judecătorilor de instrucție parizieni responsabili de cazul Amra, pentru a fi puși sub acuzare.
Traficantul de droguri Mohamed Amra, a cărui evadare sângeroasă din mai 2024 a costat viața a doi gardieni de închisoare, a fost recent transferat la închisoarea Vendin-le-Vieil.
Articolul Cei doi complici ai lui Mohamed Amra arestați în Maroc vor fi extrădați apare prima dată în Mediafax.
Cadrul acordului este încă în curs de definitivare, existând lacune importante de acoperit, dar ambele părți au convenit asupra sumei financiare, iar înțelegerea ar putea fi finalizată în următoarele săptămâni.
Acordul ar pune capăt unei dispute care durează de luni de zile și care a testat limitele autorității guvernului asupra universităților americane. Ceea ce a început ca o investigație privind antisemitismul din campus s-a transformat într-un conflict deschis, după ce administrația Trump a tăiat peste 2,6 miliarde de dolari din finanțarea pentru cercetare, a anulat contracte federale și a încercat să împiedice Harvard să primească studenți internaționali.
Universitatea a răspuns prin două procese, acuzând administrația de represalii ilegale după ce Harvard a respins un set de cerințe pe care conducerea campusului le-a considerat o amenințare la adresa libertății academice.
Administrația redus finanțarea pentru mai multe universități din Ivy League, promovând cerințe în linie cu platforma sa politică. Nicio instituție nu a fost vizată atât de frecvent sau de sever ca Harvard, cea mai bogată universitate din SUA, cu un fond de dotare estimat la 53 de miliarde de dolari.
Articolul Harvard și administrația Trump sunt aproape de o înțelegere care prevede plata a 500 milioane dolari apare prima dată în Mediafax.
UPDATE 20:51:
Copilul de 14 ani, cu arsuri, a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” și se află în evaluare de specialitate medico-chirurgicală, informează miercuri seara Ministerul Sănătăţii.
La momentul admiterii în spital, copilul era stabil din punct de vedere hemodinamic.
UPDATE: Cele patru victime ale exploziei din Letea Veche, județul Bacău, sunt transferate miercuri, la spitale din București și Timișoara, transmite Ministerul Sănătății.
În urma incidentului, evaluările de la fața locului au arătat că fata în vârstă de 14 ani, cu arsuri de aproximativ 40% suprafață corporală, trebuie să fie transferată de urgență la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” cu elicopterul SMURD.
Alți trei adulți au cu arsuri cuprinse între 50-70% suprafață corporală. Aceștia vor fi redirecționați în urma stabilizării hemodinamice către Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni și Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara.
În paralel Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Ministerul Sănătății (MS) vor activa Mecanismul European de Protecție Civilă pentru transferul pacienților în străinătate.
Patru persoane au fost rănite,miercuri, după ce o butelie a explodat și a generat un incendiu într-o casă dintr-o localitate din Bacău. Printre acestea se numără și un copil.
ȘTIREA INIȚIATĂ: Patru persoane, inclusiv un minor, au fost rănite miercuri după-amiază, în urma exploziei unei butelii urmată de incendiu, produsă într-o locuință din comuna Letea Veche, județul Bacău.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” Bacău, la fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, echipaje DelGaz Grid, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, două ambulanțe SAJ și un echipaj SMURD.
Incendiul a afectat bunurile dintr-o cameră și aproximativ 20 de metri pătrați din acoperișul casei. Flăcările au fost lichidate, însă pompierii și specialiștii continuă acțiunile pentru asigurarea zonei și stabilirea cauzei exacte a producerii exploziei.
Răniții au fost preluați de echipajele medicale pentru îngrijiri de specialitate.
Articolul Patru răniți, printre care și un copil, după ce o butelie a explodat la Bacău. Victimele au fost transferate la alte spitale din țară apare prima dată în Mediafax.
Macron a precizat, de asemenea, că „chestiunile teritoriale privind Ucraina pot fi și vor fi negociate numai de către președintele ucrainean”.
Președintele francez a participat miercuri după-amiază la o videoconferință cu Donald Trump, Volodimir Zelenski și lideri ai Uniunii Europene, cu privire la viitorul summit Trump-Putin privind Ucraina.
După o conversație telefonică de o oră cu Donald Trump, Emmanuel Macron a declarat că președintele american dorește să obțină un armistițiu în Ucraina. O inițiativă „susținută” de Franța, a afirmat șeful statului francez, potrivit Le Figaro.
Întâlnirea dintre Trump și Putin va avea loc pe 15 august, în Alaska.
Articolul Macron speră la un viitor summit Trump-Zelenski-Putin organizat „într-o țară neutră” din Europa apare prima dată în Mediafax.
Prin Ministerul său de Afaceri Externe, Rusia a solicitat oficial Bulgariei permisiunea de a amplasa Consulatul General din Varna într-o clădire de birouri aflată la doar 200 de metri de sediul Marinei Bulgare. Informația a fost făcută publică de partidul politic centru-dreapta, Democrații pentru o Bulgarie Puternică.
„Este o încercare ostilă de a instala o bază operațională în proximitatea unui obiectiv strategic NATO. Așa ceva nu trebuie permis”, au transmis reprezentanții opoziției bulgare, acuzând că procesul de evaluare al Agenției de Stat pentru Securitate Națională trenează suspect, ceea ce ar putea însemna un „consimțământ tacit”, potrivit Sofia News Agency.
MAE: Nu există procedură de deschidere, misiunea nu are clădireMinisterul Afacerilor Externe a precizat că „nu există în prezent o procedură de deschidere a unui consulat la Varna”, subliniind că misiunea rusă „pur și simplu nu are o clădire”. Orice decizie privind acordarea unei locații ar urma „procedurile standard” între instituțiile bulgare, în conformitate cu Convenția de la Viena.
Consulatul, închis 2022, dar activ în sediul socialiștilorConsulatul General al Rusiei din Varna a fost închis temporar în 2022, după ce guvernul Petkov a expulzat 70 de diplomați ruși în urma invaziei Ucrainei. Lista l-a inclus și pe consulul general Vladimir Klimanov, expulzările fiind motivate de rapoarte ale serviciilor de securitate.
Activitatea consulară ar fi continuat neoficial, însă, din birourile Partidului Socialist Bulgar din Varna. Fotografiile și postările de pe rețelele sociale arată că acolo se desfășurau servicii precum depunerea cererilor de pașapoarte, la care a participat și liderul local al socialiștilor, Borislav Gutsanov.
Articolul Tensiuni la Marea Neagră: Rusia vrea consulat la Varna, lângă baza navală NATO a Bulgariei apare prima dată în Mediafax.
Ministrul Finanțelor Publice, Alexandru Nazare, a anunțat miercuri că Guvernul are în plan eliminarea plafonul de 50.000 de lei pentru plățile cu cardul, astfel că toți comercianții vor avea obligația să asigure posibilitatea de plată în numerar sau prin orice mijloc de plată electronică.
Legislația care vizează introducerea plății cu cardul are o vechime de peste 22 de ani, respectiv Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, iar inițial, obligația revenea comercianţilor, persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul, care au realizat în anul precedent o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 10.000 euro, la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României la data de 31 decembrie a anului precedent.
Ulterior, Guvernul a crescut pragul la 50.000 de euro cifra de afaceri, limită redusă la loc, la 10.000 de euro/ 50.000 de lei încasări în numerar, începând din 1 ianuarie 2023.
Nota de fundamentare a actului normativ făcea referire directă la lupta împotriva evaziunii fiscale. Potrivit inițiatorilor, reducerea pragului cifrei de afaceri de la 50.000 de euro la 10.000 de euro:
Mai detaliat, pragul de 50.000 de euro a fost redus la 10.000 de euro în iulie 2022, când Executivul a adoptat Ordonanța Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, care a fost trecut de camera Deputaților, for decizional, în noiembrie 2022, cu amendamentul ca obligativitatea să fie raportată la încasări în numerar, nu la cifra de afaceri, respectiv de la nivelul de 50.000 de lei.
„Nu avem niciun fel de plafon”Acest prag ar urma să fie eliminat, conform declarațiilor titularului de la conducerea Ministerului Finanțelor.
„O altă chestiune foarte importantă de trasabilitate se referă la obligația operatorilor economici în privința acelui plafon de 50.000 de lei pentru plățile cu cardul. Eliminăm acel plafon de 50.000 de lei, astfel încât nu avem niciun fel de plafon. Orice comerciant va trebui să ofere atât posibilități de plată în cash, cât și posibilități de plată cu orice mijloc de plată electronică”, a declarat Alexandru Nazare.
Potrivit demnitarului, în prezent sunt peste 300.000 de astfel de cazuri.
„Nu mai suntem în situația din 2021 sau din 2018, când POS-urile aveau diverse regimuri, era foarte complicat să obții un POS. Acum avem trei variante de POS. E mult mai facil să obții acest lucru”, a precizat Alexandru Nazare.
Măsurile sunt avute în vedere într-un proiect de act normativ aflat în lucru la Ministerul Finanțelor, proiect care ar urma să includă normele tranzitorii și regimul unor zone speciale din România, unde nu există internet.
„Ne vom uita și la aceste zone, pentru că probabil că sunt cazuri justificate în anumite zone din țară, dar acele cazuri sunt excepția, nu și regula, iar avem nevoie să avem o vizibilitate asupra plăților de toate tipurile”, a adăugat Alexandru Nazare.
În plus, ministrul Finanțelor menționează că a purtat un „dialog foarte deschis” cu Asociația Băncilor, de la care ar vrea să aplice dobânzi mai mici, și cu cei care se ocupă de mijloacele de plată electronică.
„Am făcut un apel în întâlnirile cu ei și fac un apel public și acum, ca odată cu adoptarea acestei măsuri, și din partea acestora să vedem o atitudine diferită în privința dobânzilor pe care le practică, astfel încât plata cu cardul să devină mai puțin costisitoare decât este astăzi. Ne așteptăm de la ei un răspuns la acest set de măsuri pe care îl propunem astăzi. Trebuie să-l vedem și de la acești operatori, că își modifică posturile, astfel încât pentru cetățean să devină această operațiune mai puțin costisitoare”, a conchis Alexandru Nazare.
Conform statisticilor BNR, numărul total de carduri în circulație în România era, la nivelul primului semestru din 2024, de peste 22,4 milioane de unități, numărul ATM-urilor ale furnizorilor de servicii de plată rezidenți, de 10.229 de unități, iar al POS-urilor, de 490.174 de unități.
Numărul lor este în creștere consistentă față de finalul anului 2021, când erau erau aproape 19,6 milioane de carduri, 10.132 de ATM-uri și 296.758 de POS-uri.
Articolul Guvernul vrea să elimine plafonul de 50.000 de lei încasări peste care operatorii au obligația de a asigura posibilitatea de plată cu cardul apare prima dată în Mediafax.
Lanțurile de magazine Auchan, Carrefour și Leclerc retrag de la raft 40 de loturi de brânzeturi, printre care Camembert, Brie, brânză de capră, Gorgonzola și altele, relatează publicația franceză Les Ecos.
Motivul este o posibilă legătură cu 21 de cazuri de listerioză, dintre care două fatale, care au fost raportate la începutul lunii.
Produsele au fost vândute atât în Franța, cât și în alte țări.
Portalul francez guvernamental „Rapel Conso” precizează că produsele au fost retrase din cauza suspiciunii de infestare cu Listeria monocytogenes.
Produsele au fost vândute în Franța și în alte țăriUn comunicat emis de Agenția Națională de Sănătate Publică din Franța și al Ministerului Agriculturii din această țară preciza că investigațiile autorităților sanitare au identificat date epidemiologice și microbiologice similare la începutul lunii august, sugerând o legătură între cele 21 de cazuri de listerioză raportate și consumul de brânzeturi din lapte pasteurizat, produse de compania Chavegrand.
Persoanele afectate au vârste între 34 și 95 de ani.
Acest tip de brânzeturi sunt moi, cu crustă înflorită, fabricate din lapte pasteurizat de capră sau vacă.
Produsele au fost vândute până la 9 august 2025 în toată Franța, în special în supermarketuri, dar și în magazine din piața internațională.
După salmoneloză, listerioza este a doua cauză a mortalității prin toxiinfecție alimentară în Franța.
Boala poate apărea într-o așa-numită formă invazivă, în care aproximativ un sfert dintre pacienți mor, cel mai adesea din cauze neurologice – meningita.
Perioada de incubație este cuprinsă între una și două săptămâni, dar poate ajunge până la trei luni.
Femeile însărcinate sunt deosebit de supuse riscului – de 20 de ori mai mult decât restul populației.
Fabricantul Chavegrand este șocatFabrica de brânzeturi Chavegrand e fondată în 1952, are 120 de angajați.
Reprezentanții Chavegrand declară că sunt șocați, pentru că nu au mai avut niciodată un caz de contaminare a produselor sale de înființare.
„Vestea este șocantă, iar fabrica de brânzeturi Chavegrand își exprimă condoleanțe familiilor afectate”, a declarat pentru AFP mica companie din departamentul Creuse.
Fabrica a retras primul lot de brânzeturi după o sesizare făcută la lanțul de magazine Carrefour, în privința unui lot suspicionat că ar fi fost infestat cu Listeria.
Chavegrand are o cifră de afaceri de 42 de milioane de euro, primește aproape 50 de milioane de litri de lapte de vacă și 8 milioane de litri de lapte de capră, pentru a produce 6.500 de tone de brânză de vacă și 1.400 de tone de brânză de capră pe an.
Produsele sale sunt distribuite sub mărci private.
Articolul Alertă de siguranță alimentară în Franța. Brânzeturi franțuzești, retrase de la raft din supermarketuri din Hexagon, dar și din alte țări apare prima dată în Mediafax.
Zelenski a declarat că „mai întâi trebuie să existe un armistițiu, apoi garanții de securitate – garanții reale de securitate”. „Și, apropo, președintele Trump și-a exprimat sprijinul pentru acest lucru”, a adăugat el.
„Rusia nu poate avea drept de veto în ceea ce privește perspectivele europene sau ale NATO împotriva Ucrainei”, a mai spus Zelenski despre condițiile sale pentru pace.
El a reiterat că Ucraina și aliații săi europeni doresc un singur lucru: „Pace în Ucraina, pace în Europa”.
„Sancțiunile ar trebui întărite dacă Rusia nu va accepta un armistițiu în Alaska”, a spus el, potrivit CNN.
Zelenski a adăugat că el crede că „Putin blufează” în ceea ce privește impactul sancțiunilor și că „sancțiunile afectează puternic economia de război a Rusiei”.
„Putin cu siguranță nu dorește pacea; el dorește să ocupe Ucraina. Putin nu poate păcăli pe nimeni”, a subliniat șeful statului ucrainean.
Întrebat în cadrul conferinței de presă despre posibilitatea cedării teritoriului din Donbas, Zelenski a declarat că poziția sa rămâne neschimbată.
„Orice problemă care vizează integritatea teritorială a Ucrainei nu poate fi discutată pur și simplu, fără a ține cont de constituția noastră și de voința poporului nostru. În ceea ce privește principiile noastre, în ceea ce privește integritatea noastră teritorială, în final, decizia va fi luată la nivel de lideri. Fără Ucraina (la masa negocierilor), este imposibil de realizat”, a spus el.
Articolul Zelenski spune că Trump și-a exprimat sprijinul pentru încetarea focului în Ucraina în timpul convorbirii cu liderii europeni apare prima dată în Mediafax.
După încheierea discuțiilor, într-o postare pe X, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a catalogat apelul ca fiind „foarte bun”.
„Astăzi, Europa, SUA și NATO au consolidat poziția comună față de Ucraina. Vom rămâne în strânsă coordonare. Nimeni nu dorește pacea mai mult decât noi, o pace justă și durabilă”, a scris von der Leyen pe X.
UPDATE 18:20 Șeful NATO, după convorbirea cu Trump: Mingea este acum în terenul lui Putin„Mingea este acum în terenul lui Putin”, declară miercuri secretarul general al NATO, Mark Rutte, după convorbirea cu președintele american Donald Trump, potrivit The Guardian.
Rutte a postat o actualizare pe rețelele sociale, spunând că discuția sa cu Trump a fost „excelentă” și subliniind unitatea NATO „în eforturile de a pune capăt acestui război teribil împotriva Ucrainei și de a obține o pace justă și durabilă”.
UPDATE 18:08 Macron: Dorința americană este de a obține o încetare a foculuiDorința americană este de a obține o încetare a focului, a declarat președintele francez Emmanuel Macron la finalul videoconferinței pe care liderii europeni au avut-o cu președintele SUA, Donald Trump.
Președintele francez a indicat, de asemenea, că schimbul de replici cu Donald Trump le-a permis aliaților europeni să spere la o „pace durabilă”. În plus, Emmanuel Macron a dat asigurări că „chestiunile teritoriale vor fi negociate” doar de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. „Nu există planuri serioase pentru schimburi teritoriale pe masă astăzi”, a adăugat el. Emmanuel Macron a anunțat, de asemenea, că un nou pachet de sancțiuni ar putea fi impus împotriva Rusiei.
UPDATE 17:50 Zelenski: Trump mă va suna după întâlnirea cu PutinLiderul ucrainean Volodimir Zelenski declară presei că ar dori să se impună sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei dacă Kremlinul nu acceptă un armistițiu.
El afirmă că „Putin blufează, încearcă să avanseze pe toată linia frontului” și adaugă că Rusia pretinde că poate ocupa întreaga Ucraină.
Președintele ucrainean afirmă că Trump a spus că îl va contacta pe acesta după întâlnirea sa cu Putin de vineri.
UPDATE Merz, după convorbirea cu Trump: Există speranța că ar putea fi pace în Ucraina„Există speranța că ceva se mișcă. Există speranța că ar putea fi pace în Ucraina”, declară miercuri cancelarul german Friedrich Merz după convorbirea cu președintele american Donald Trump.
Merz afirmă că încetarea focului trebuie să fie primul pas către un acord de pace durabil, potrivit The Guardian.
El insistă asupra principiului european conform căruia „granițele nu trebuie modificate prin violență”.
UPDATE Agenda discuțiilorUn purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin a declarat luni pentru POLITICO faptul că summitul virtual se va concentra pe opțiunile de presiune împotriva Rusiei, întrebările privind teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, garanțiile de securitate pentru Ucraina, dar și ordinea potențialelor negocieri de pace.
UPDATE Moscova consideră consultările liderilor europeni cu Trump „neimportante”Oficialii de la Moscova nu iau în serios consultările pe care liderii europeni le fac miercuri cu preşedintele SUA, Donald Trump. Sunt „neimportante”, au transmis ruşii.
Rusia a descris drept „neimportante” consultările dintre liderii europeni planificate cu Donald Trump prin videoconferinţă. Europenii încearcă să-l convingă pe Trump să apere interesele Ucrainei în timpul întâlnirii de vinerii cu Vladimir Putin.
Știrea inițială:Declarația a fost făcută cu două zile înainte de întâlnirea președintelui SUA cu omologul său rus Vladimir Putin, în Alaska, potrivit AFP.
„În scurt timp voi discuta cu liderii europeni. Sunt oameni minunați care doresc să se ajungă la un acord”, a scris Trump pe rețeaua sa de socializare, Truth Social.
El urmează să participe la o videoconferință între liderii europeni și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Articolul Trump a discutat cu liderii UE și Zelenski înainte de întâlnirea sa cu Putin în Alaska. Principalele reacții apare prima dată în Mediafax.