Autostrada A0 Nord are o lungime totală de 49,57 km. Din acest traseu, 21 km – corespunzători Lotului 2, între Corbeanca și Afumați – sunt deja deschiși circulației.
Pe Lotul 1, aflat în construcție, lucrările sunt realizate de o asociere între un antreprenor român și unul italian. „Stadiul fizic actual al șantierului este de 21%. Sunt mobilizate 290 de utilaje și 356 de operatori și muncitori, ceea ce arată o implicare serioasă pentru accelerarea lucrărilor”, a declarat ministrul Ciprian Șerban.
Oficialul a evidențiat importanța pe care o va avea finalizarea întregului tronson nordic al Inelului de Autostradă: reducerea aglomerației din zona Capitalei, scurtarea timpilor de călătorie și creșterea siguranței pe drumurile naționale și regionale. În plus, proiectul va contribui la îmbunătățirea conectivității economice și sociale, facilitând transportul de mărfuri și accesul rapid către principalele coridoare europene de transport.
„Finalizarea A0 Nord va aduce beneficii semnificative nu doar pentru București, ci pentru întreaga regiune. Vorbim despre o infrastructură modernă, care va susține dezvoltarea economică și va face viața oamenilor mai ușoară”, a punctat Șerban.
Articolul Ciprian Șerban: Lucrările pe Lotul 1 al A0 Nord avansează, stadiul fizic a ajuns la 21% apare prima dată în Mediafax.
Dieceza din Nantes a anunțat joi că grupul de sprijin, creat pentru a primi mărturiile victimelor, a fost deja contactat de peste 30 de persoane. Potrivit Le Figaro, avalanșa de mărturii a venit după apelul lansat pe 29 august de episcopul catolic Laurent Percerou, care a îndemnat public toate persoanele afectate de abuzuri sexuale să vorbească: „Important este ca și alte posibile victime să se poată exprima, indiferent de timpul scurs”.
Anunțul episcopului a venit după dezvăluirea unor abuzuri sexuale comise între anii 1958 și 1995 în cadrul colegiului catolic Sfântul Stanislas din Nantes.
Într-o conferință de presă, episcopul și directorul învățământului catolic, Frédéric Delemazure, au recunoscut că cel puțin cinci preoți și un angajat-supraveghetor au comis violuri, agresiuni sexuale și atingeri indecente asupra elevilor.
Preoții acuzați de abuzuri au murit între timpToți cei cinci preoți acuzați în acest dosar sunt decedați, dar dieceza colaborează în prezent cu organismele naționale de recunoaștere și reparație – structuri independente create pentru a primi mărturiile, a recunoaște suferința victimelor și a le oferi compensații morale și materiale.
Dieceza a precizat că 80% dintre mesajele primite se referă la fapte petrecute în cadrul colegiului Sfântul Stanislas, iar restul la alte unități școlare catolice, din Nantes sau din afara orașului.
Ancheta a luat o turnură și mai gravă după ce un bărbat de 40 de ani s-a sinucis în 2024, la scurt timp după ce a dezvăluit că fusese că fusese molestat de un supraveghetor pe când era cazat la internatul aceluiași colegiu. Parchetul da deschis o anchetă penală în acest caz.
Grupul de sprijin, format din șapte persoane în prezent, va fi suplimentat pentru a putea răspunde numărului în creștere de solicitări din partea victimelor și a primi victimele „întotdeauna în prezența a doi membri ai echipei”, potrivit diecezei.
Între excelență și abuzuriFondat în 1829, colegiul-liceu catolic Sfântul Stanislas este una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții de învățământ din Nantes, cunoscută pentru rezultatele sale academice și pentru programul de internat. Dincolo de imaginea respectabilă, instituția ascunde un trecut marcat de abuzuri.
În anul 2021, numele colegiului a fost asociat pentru prima dată cu acuzații publice, după ce pe zidurile școlii au apărut inscripții grafitti care făceau aluzie la tăcerea complice din jurul acestor fapte. Scandalul a explodat în luna august a acestui an, când au fost raportate zece victime minore – în mare parte băieți, dar și o fată, iar dieceza a recunoscut oficial amploarea abuzurilor și a lansat apelul către victime.
În prezent, instituția de învățământ include atât colegiul, cât și liceul și clasele pregătitoare, iar elevii sunt într-o proporție de aproximativ 40% fete.
Articolul Scandal în învățământul catolic din Franța: Victimele abuzurilor sexuale încep să vorbească apare prima dată în Mediafax.
La întâlnirea de la Paris, la care au participat 35 de lideri, printre care și președintele României, Nicușor Dan, au fost discutate garanțiile de securitate care să descurajeze Rusia din a ataca din nou Ucraina.
„În ziua în care conflictul se oprește, garanțiile de securitate vor fi desfășurate”, a declarat Macron.
În urma summitului Coaliției, Macron și Zelenski și alți lideri europeni au participat la un apel cu președintele Donald Trump , a cărui implicare este considerată esențială pentru viabilitatea garanțiilor. Macron a mai anunțat că nu toate statele vor trimite trupe în Ucraina, parte din ele urmând să se implice prin pregătirea soldaților ucraineni și sprijinirea logistică.
Franța și Marea Britanie s-au arătat dispuse să trimită trupe în Ucraina după război, în timp ce Italia a exclus acest scenariu, dar a propus monitorizarea unui eventual armistițiu și instruirea militarilor ucraineni în afara țării. Germania a comunicat că își va asuma un angajament clar în funcție de gradul de gradul de implicare al Statelor Unite.
Trump a cerut Europei să oprească achizițiile de petrol rusesc și să pună presiune economică pe China, în timp ce oficialii europeni au subliniat necesitatea unor sancțiuni suplimentare asupra Moscovei.
Joi înainte de desfășurarea summitului, Federația Rusă prin vocea Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului de Externe de la Moscova a declarat: „Nu sunt garanţii de securitate pentru Ucraina, sunt garanţii de pericol pentru continentul european”.
Articolul Emmanuel Macron anunță că 26 de state sunt pregătite să ofere garanții de securitate Ucrainei apare prima dată în Mediafax.
Procurorul general al D.C. Brian Schwalb a susținut că decizia președintelui de a folosi Garda Națională în operațiuni de aplicare a legii reprezintă o utilizare ilegală a armatei pe teritoriul Statelor Unite. Acesta a numit demersul președintelui Trump drepte „ocupație militară involuntară”.
Procesul vine în contextul în care o instanță federală din California a decis recent că trimiterea trupelor în Los Angeles, în contextul protestelor împotriva acțiunilor federal de combatere a migrației, a fost ilegală.
Cazul are particularități, întrucât președintele are un control mai ferm asupra Gărzii Naționale din D.C decât în state.
Donald Trump a anunțat la începutul lunii august că va trimite Garda Națională în Washington D.C., motivând că măsura are scopul de a combate criminalitatea din oraș.
Articolul Washington D.C dă în judecată administrația Trump pentru desfășurarea Gărzii Naționale apare prima dată în Mediafax.
„Nu România a fost acolo, au fost doi foști demnitari români, care în calitate privată. Au răspuns aceste invitații și s-au dus acolo. România, prin instituțiile sale, prin vocea președintelui Nicușor Dan, a premierului Ilie Bolojan, prin poziția noastră oficială a Ministerului Afacerilor Externe, s-a delimitat de această reprezentare”, spune la EuropaFM ministrul de Externe, Oana Țoiu.
Ea afirmă că știa de vizita celor doi foști premieri în China.
„Da, știam că cei doi vor merge la acea întâlnire. Este libertatea dumnealor, suntem o democrație. Într-o democrație, persoanele sunt libere să-și iau propriile alegeri, însă trebuie să separăm între alegerile individuale și reprezentarea României. Din punctul ăsta de vedere, cred că a fost binevenită și declarația președintelui PSD, Sorin Grindeanu, care de asemenea a afirmat foarte clar că nici din perspectiva partidului dumnealui, care este un partid de guvernare în România, acest gest nu este un gest politic care să reprezinte partidul PSD, ci este un gest individual”, adaugă ea.
Întrebată despre reacția lui Sorin Grindeanu, care a spus despre ea că a avut „o reacție emoțională”, Țoiu a afirmat: „Este decizia dumnealui ce spune mai departe. Despre mine poate să spună ce consideră. Foarte important este să păstrăm consolidată linia pro-europeană și din acest punct de vedere faptul că a declarat ferm și clar că și PSD-ul este angajat în această direcție pro-europeană este un lucru important”.
Articolul Țoiu, despre Dăncilă și Năstase: Știam că cei doi vor merge la acea întâlnire apare prima dată în Mediafax.
Teresa Ribera, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene a numit, joi, acțiunile Israelului în Gaza drept „genocid”, fiind cea mai dură condamnare din partea unui oficial UE, informează Politico.
Într-un discurs susținut joi la Institutul de Științe Politice din Paris, Sciences Po, Ribera a afirmat că „genocidul din Gaza scoate la iveală eșecul Europei de a acționa și de a vorbi cu o singură voce”. Oficialul spaniol, una dintre cele mai critice voci la adresa Israelului în cadrul instituțiilor europene, a folosit pentru prima dată explicit termenul „genocid”.
Declarațiile vin pe fondul criticilor tot mai dure față de acțiunile Israelului în Gaza în pragul Adunării Generale ONU.
Mai multe state printre care Franța, Marea Britanie, Canada și Belgia au anunțat că vor recunoaște statul Palestina.
Uniunea Europeană rămâne divizatăGermania și Ungaria resping suspendarea acordului comercial cu Israelul, iar majoritatea guvernelor evită să folosească termenul de genocid, în timp ce Curtea Internațională de Justiție analizează deja cazul intentat de Africa de Sud împotriva Israelului.
Asociaţia Internaţională a Studiilor despre Genocid, care reuneşte 500 de experţi în domeniu, a aprobat cu o majoritate de 86% o rezoluţie prin care stabileşte că politicile şi acţiunile Israelului în Fâşia Gaza intră în definiţia legală a genocidului.
Articolul Un înalt oficial european califică acțiunile Israelului în Gaza drept „genocid” apare prima dată în Mediafax.
Președintele american a prezentat miercuri, în cadrul unei reuniuni la Washington, o propunere finală de încetare a focului între Israel și Hamas, care prevede eliberarea completă a ostaticilor aflați în Gaza și oprirea imediată a războiului.
Inițiativa a fost confirmată de Bishara Bahbah, activist politic palestiniano-american, care servește drept intermediar între administrația Trump și gruparea Hamas: „A avut loc o întâlnire la Washington care, din câte știu, a durat șase ore. La final, s-a decis că va exista o singură propunere finală: eliberarea tuturor ostaticilor și încetarea războiului”, a declarat activistul, citat de Times of Israel.
Inițial, liderii Hamas au fost reticenți, nefiind convinși că propunerea este oficială. Însă, după postarea publicată de Trump miercuri seara pe rețeaua sa Truth Social, aceștia și-au schimbat poziția.
„Transmiteți Hamas să îi dea înapoi imediat pe toți cei 20 de ostatici (nu 2, sau 5, sau 7!), și lucrurile se vor schimba rapid. Totul se va termina!”, a scris președintele SUA.
Potrivit intermediarului palestiniano-american, după acest mesaj Hamas a considerat că propunerea este autentică și a răspuns că este de acord cu acordul propus. Gruparea teroristă a emis o declarație în care afirmă că este dispusă să accepte un „acord cuprinzător”, prin care toți ostaticii (pe care îi numește „prizonieri”) vor fi eliberați. În schimb, Israelul ar urma să elibereze un număr convenit de prizonieri palestinieni, urmând ca în Gaza să fie instituită o administrație tehnocrată independentă.
Israelul insistă pe dezarmarea completă a HamasRăspunsul israelian a fost rapid și negativ. Biroul premierului Benjamin Netanyahu a declarat că propunerea „nu conține nimic nou și este doar o manevră mediatică a Hamas”.
Poziția israeliană a rămas neschimbată: războiul nu se va încheia fără respectarea a cinci condiții esențiale – eliberarea tuturor ostaticilor, dezarmarea completă a Hamas, demilitarizarea Fâșiei Gaza, controlul securității de către Israel și crearea unei administrații civile care nu sprijină și nu exportă terorism.
„Hamas trebuie să aleagă între condițiile noastre sau distrugerea completă a orașului Gaza, la fel ca Rafah și Beit Hanoun”, a declarat ministrul Apărării, Israel Katz. Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, și Beit Hanoun, în nord, au fost devastate anterior de ofensiva militară israeliană.
Opoziția cere reluarea negocierilor: „Nu poți să nu încerci să aduci ostaticii acasă”În replică, liderul opoziției, Yair Lapid, a criticat guvernul pentru refuzul de a intra în negocieri: „Nu suntem obligați să acceptăm condițiile Hamas, dar nici nu putem refuza orice negociere. Nu poți să nu încerci să aduci ostaticii acasă”.
Articolul Trump a propus un acord final Israel – Hamas pentru eliberarea ostaticilor și încetarea războiului apare prima dată în Mediafax.
MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Portugalia asupra faptului că Sindicatul Industriilor Metalurgice și Industriilor Conexe (SIMA) și Sindicatul Transporturilor (ST) au notificat declanșarea unei greve a personalului de asistență tehnică la sol (handling), angajat în structurile aeroporturilor din Lisabona, Porto, Faro și Funchal.
Acțiunea se va desfășura în perioada 3 septembrie 2025 – 2 ianuarie 2026 (ora 24:00), conform următorului program:
-Septembrie 2025: în perioadele 3 – 9 septembrie 2025, 12 – 15 septembrie 2025, 19 – 22 septembrie 2025 și 25 – 28 septembrie 2025;
-Octombrie 2025: în perioadele 3 – 6 octombrie 2025, 10 – 13 octombrie 2025, 17 – 20 octombrie 2025, 24 – 27 octombrie 2025;
-Noiembrie 2025: în perioadele 7 – 10 noiembrie 2025, 14 – 17 noiembrie 2025, 12 – 24 noiembrie 2025, 28 noiembrie – 1 decembrie 2025;
-Decembrie 2025 și ianuarie 2026: în perioadele 5 – 8 decembrie 2025, 12 – 15 decembrie 2025, 19 decembrie 2025 – 2 ianuarie 2026.
Se preconizează astfel apariția unor întârzieri și perturbări în programul de operare al curselor aeriene.
Informațiile referitoare la companiile aeriene afectate de grevă sunt permanent actualizate pe pagina de Internet: https://www.portway.pt/pt/media/noticias/.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona: +351.213.968.812, +351.213.979.982, +351.213.966.463, +351.213.960.866, apelurile la ultimele două numere de telefon fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
Articolul Atenționare de călătorie: Greva personalului de la sol în aeroporturile din Portugalia apare prima dată în Mediafax.
A doua mare economie a lumii accelerează extinderea uneia dintre cele mai poluante, dar strategice industrii energetice: conversia cărbunelui în gaz, combustibili lichizi și substanțe chimice – o soluție internă la dependența externă de petrol și gaze.
Compania Ningxia Baofeng Energy, un acționar chinez cheie în sectorul energiei și chimicalelor, a inaugurat în martie un complex industrial de 6,7 miliarde de dolari, capabil să transforme milioane de tone de cărbune în produse chimice esențiale pentru fabricarea plasticului. „Transformarea cărbunelui abundent din China în petrol, gaz și chimicale reduce nevoia de importuri energetice care ar putea fi oprite în caz de conflict”, a relatat joi Reuters.
Gazul ieftin din cărbune, alternativă la importuriSusținută de cărbune ieftin și sprijin de stat, capacitatea de conversie a cărbunelui în gaz este în plină expansiune și ar putea fi de patru ori mai mare decât cea construită în ultimul deceniu. Potrivit Institutului Național Chinez pentru Planificarea Petrolului și Industriei Chimice, în anul 2024 sectorul a transformat 276 de milioane de tone de cărbune în produse chimice, petrol și gaze – echivalentul a aproape un an de consum de cărbune al continentului european.
Capacitatea anuală urmează să ajungă la 19,5 miliarde metri cubi, aproximativ o cincime din importurile de gaz lichefiat ale Chinei, anul trecut: „Gazul produs din cărbune este acum cu aproape o treime mai ieftin decât gazul importat”, spun analiștii Oilchem, o sursă reputată în domeniul informațiilor industriale și energetice din China.
„Capitalul nu mai e o problemă când ai sprijin politic”Investițiile sunt concentrate în regiunile vestice bogate în cărbune, precum Xinjiang și Mongolia Interioară, și beneficiază de sprijin de stat: finanțare ieftină, sprijin politic și acces ușor la împrumuturi: „Când ești o întreprindere de stat cu o misiune politică clară, costurile capitalului devin mult mai puțin problematice. Iar asta face o diferență enormă”, a explicat Lauri Myllyvirta, cofondator al Centrului pentru Cercetare în Energie și Aer Curat din Helsinki, care analizează impactului poluării aerului.
Datorită prețurilor mici la cărbune și petrolului stabil peste 70 de dolari/baril, rentabilitatea industriei de conversie a cărbunelui a crescut. În iulie, olefinele produse din cărbune (hidrocarburi esențiale, precum etilena și propilena, folosite la fabricarea plasticului și altor produse chimice) generau marje de profit de aproximativ 110-125 dolari/tonă, în timp ce echivalentele obținute din petrol produceau pierderi.
Deciziile depind de mișcările Washingtonului, spun experțiiTotuși, modelul are limite evidente. Proiectele sunt intensive în emisii de carbon și capital, iar cererea internă de combustibili începe să încetinească: „Proiectele cărbune-gaz emit de aproape trei ori mai mult dioxid de carbon decât arderea gazului obținut”, avertizează Jianjun Tu, de la Agora Energy China, un institut chinez de cercetare specializat în politici energetice și climatice.
Analiștii avertizează că, dacă prețurile petrolului scad sau dacă Beijingul decide că impactul climatic depășește beneficiile strategice, viitorul acestui sector ar putea fi pus sub semnul întrebării: „Marea întrebare este, desigur, calculul geopolitic. Iar perspectiva se schimbă în fiecare weekend, în funcție de ce vine din partea SUA”, consideră expertul finlandez Myllyvirta.
Articolul Beijingul transformă cărbunele în gaze și plastic pentru a reduce importurile energetice apare prima dată în Mediafax.
În 2010, Asociația Mondială pentru Sănătate Sexuală (entitate înființată în 1978) a instituit ziua de 4 septembrie drept Zi Internațională a Sănătății Sexuale, cu scopul de spori conștientizarea rolului sănătății sexuale în sănătatea generală și de a promova faptul că sănătatea sexuală se realizează în mod deplin doar prin respectarea drepturilor sexuale.
În fiecare an, această zi se celebrează într-un număr tot mai mare de țări și, tot în fiecare an, această zi are o tematică anume (Relații bune, Consimțământ, etc..).
Această zi își propune, de asemenea, să inițieze sau să faciliteze discuții pe teme de sănătate sexuală în diverse medii (școli, mass-media, diferite comunități).
România nu e singura țară care stă foarte prost la capitolul informare pe teme de sănătate sexualăOrganizația Mondială a Sănătății, prin Programul Special de Reproducere, sprijină data de 4 septembrie drept o ocazie pentru a pleda pentru sănătatea sexuală ca drept fundamental al stării generale de bine.
România nu e singura țară în care lipsa de informare pe teme sexuale este trecută la capitolul „și altele”.
Croația este în aceeași poziție, însă această țară și-a recunoscut slăbiciunea în acest departament și face un pas spre remediere.
AI Gina – singurul produs de acest tip, lansat de o entitate publicăInstitutul Croat de Sănătate Publică, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Sexuale, a prezentat joi primul asistent virtual pentru probleme ginecologice – AI Gina, potrivit publicației croate Index.
„Asistenta virtuală Gina, care se ocupă de alfabetizarea în domeniul sănătății, care stă la baza activității Serviciului de Promovare a Sănătății, folosește toate materialele și cunoștințele profesionale.
Aplicația este destinată în primul rând fetelor și femeilor, dar este foarte interesantă și pentru bărbați și băieți tineri, precum și pentru oricine este interesat să utilizeze această aplicație”, a explicat Sanja Music Milanovic, șefa Serviciului de Promovare a Sănătății din cadrul Institutului Croat de Sănătate Publică.
Deși nu este primul asistent virtual pe probleme ginecologice, asistentul virtual AI Gina este, totuși, primul asistent virtual pe probleme ginecologice lansat de o instituție publică.
Ce limitări are AI GinaEste foarte accesibilă pentru că este disponibilă pe whatsapp, răspunde întrebărilor legate de sănătatea ginecologică, este destinată în special publicului feminin.
Nu se știe dacă răspunsurile sunt generate pe de-a întregul de AI sau are și intervenție umană, nu se cunosc întrebările la care poate să răspundă și dacă există limitări de conținut legate de consilierea de specialitate, recomandări medicale, tratament medical, etc…) sau cum este gestionată confidențialitatea datelor.
Articolul De Ziua Internațională a Sănătății Sexuale, Croația lansează AI Gina – primul asistent virtual pe probleme de sănătate ginecologică apare prima dată în Mediafax.
Femeia a fost reținută miercuri de procurorii timișeni, cercetată fiind pentru fapte de corupție. Măsura a fost luată în urma în urma unor percheziții într-un dosar legat de infracțiuni de luare și dare de mită. Anchetatorii au descins miercuri într-o instituție medicală publică din Făget, la sediul unui cabinet medical, dar și în locuința unei femei în vârstă de 55 de ani.
Potrivit procurorilor, în perioada aprilie 2024 – 29 august 2025, un medic din cadrul unei instituții medicale publice din Făget ar fi primit, cu titlu de mită, diferite sume de bani sau alte bunuri de la 32 de pacienți care s-au prezentat la biroul acesteia din cadrul unității medicale.
În urma probatoriului administrat, doctorița a fost reținută de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru 24 de ore, iar joi, magistrații au dispus ca aceasta să rămână în arest la domiciliu.
Articolul Doctoriță din Timiș, arestată la domiciliu după ce ar fi primit șapgă de la zeci de pacienți apare prima dată în Mediafax.
Măsura este necesară pentru relocarea instalațiilor de marcare a secțiunii în reparație și schimbarea benzii pe care se vor efectua următoarele lucrări de reparații.
Lucrările de reparații continuă, iar traficul rutier este dirijat alternativ, pe o singură bandă.
Pentru a evita blocajele sau întârzierile, polițiștii de frontieră recomandă șoferilor și firmelor de transport să își planifice traseele în mod eficient și să ia în considerare următoarele rute alternative: Dolj-Calafat, Teleorman-Zimnicea, Turnu Măgurele, Călărași-Călărași, Constanța-Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița, Dobromir.
Articolul Circulație suspendată temporar pe Podul Prieteniei, vineri dimineața apare prima dată în Mediafax.
Joi, printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Israel Katz a anunțat „Houthii au lansat din nou rachete asupra Israelului. O plagă a întunericului, o plagă a întâilor născuți – vom duce la capăt toate cele zece plăgi”.
Mesajul oficialului israelian a venit în contextul în care armata israeliană a confirmat că o rachetă lansată din Yemen a lovit în afara teritoriului israelian, iar miercuri, două proiectile au fost interceptate.
La începutul săptămânii, gruparea rebelă a revendicat un atac cu rachetă asupra unei nave israeliene în Marea Roșie.
Houthis au desfășurat și o campanie împotriva navelor ce au legături cu Israelul și tranzitează Marea Roșie.
Tensiunile au escaladat și mai mult după ce, săptămâna trecută, un atac aerian israelian a ucis premierul houthi, nouă miniștri și alți doi reprezentanți ai grupării
Articolul Ministrul israelian al Apărării amenință gruparea Houthi cu cele zece pedepse biblice apare prima dată în Mediafax.
Întâlnirea a vut loc în contextul în care aliații încearcă să asigure sprijin militar pe termen lung pentru națiunea sfâșiată de război și să obțină sprijin continuu din partea Americii după încheierea conflictului.
Emisarul, numit de președintele american Donald Trump pentru a media discuțiile de pace, intenționează, de asemenea, să se întâlnească cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la discuțiile de la Paris, a declarat un oficial din cadrul președinției ucrainene.
Oficialul a vorbit sub condiția anonimatului, deoarece nu era autorizat să dezvăluie informații presei.
Witkoff a fost invitat să participe la reuniunea „Coaliției de Voință ” pentru a discuta despre ajutorul pentru Ucraina, inclusiv schițarea planurilor de sprijin militar în cazul unui armistițiu în războiul Rusia-Ucraina, pentru a descuraja viitoarele agresiuni rusești.
Articolul Emisarul american Witkoff s-a întâlnit cu liderii europeni pe tema securității Ucrainei apare prima dată în Mediafax.
O problemă tehnică la avionul oficial cu care premierul spaniol Pedro Sánchez călătorea la Paris l-a obligat să se întoarcă la Madrid.
Sánchez urma să participe la o reuniune a Coaliției Voinței, care are loc joi la Palatul Élysée în sprijinul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Potrivit TVE, motivul a fost riscul de depresurizare a cabinei, lucru care nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. Sánchez participă în sfârșit de la distanță.
Prim-ministrul s-a întors miercuri seară la Madrid de la Londra, unde s-a întâlnit cu premierul britanic Keir Starmer, și și-a început călătoria joi pentru a fi prezent la un eveniment la Palatul Élysée. În cele din urmă, premierul spaniol participă prin videoconferință, la fel cum vor face Starmer și președintele american Donald Trump.
Prim-ministrul a postat un mesaj pe X despre participarea sa la eveniment. „Într-un moment decisiv, Coaliția Voinței își reafirmă sprijinul pentru Ucraina”, a spus el și și-a exprimat „angajamentul ferm” față de apărarea acestei țări, față de viitorul său european și „față de o pace dreaptă și durabilă”. „Unitatea transatlantică este mai necesară ca niciodată. Nicio concesie față de agresiunea rusească”, a concluzionat el.
Articolul O problemă tehnică la avion l-a oprit pe premierul spaniol să ajungă la „Coaliția Voinței” apare prima dată în Mediafax.
O femeie de 57 de ani a fost găsită fără viață într-o pădure dintr-o localitate suceveană, în apropiere de o stână. În urma necropsiei, medicii au stabilit că moartea femeii a fost cauzată de mușcături de câini, potrivit monitorulsv.
Datele din ancheta polițiștilor și procurorilor confirmă moartea violentă a femeii.
Femeia a fost găsită de fiul său, care a sunat la Poliția municipiului Vatra Dornei.
Mama lui plecase la cules de ciuperci în pădure, singură. Trupul ei a fost găsit la aproximativ un kilometru distanță de o stână, care aparține unei familii.
Victima vorbea la telefon cu fiica ei, căreia a apucat să-i spună că e atacată de doi câiniFemeia suferea de mai multe afecțiuni, inclusiv cardiace. Inițial, procurorii au crezut că a murit de un infarct, după care a fost mușcată de câini.
Cu toate acestea, fiul femeii a povestit că mama lui vorbea la telefon cu sora lui, căreia a apucat să-i spună că este atacată de doi câini, după care convorbirea s-a întrerupt.
Analizele au scos la iveală faptul că doi câini ciobănești de la stâna din apropiere sunt autorii decesului femeii.
De altfel, câinii au fost deosebit de agresivi și în timp ce rudele și polițiștii au ajuns la locul cumplitei tragedii.
Copiii victimei vor dreptateCâteva speculații au înaintat ideea că femeia ar fi fost ucisă de urs, drept pentru care fire de blană au fost prelevate de la cei doi câini și de pe trupul femeii.
Acești câini nu sunt agresivi, de obicei, decât când străinii se apropie foarte mult de turmă, însă nu a fost cazul aici.
Cei doi copii ai victimei doresc să se facă dreptate și s-au constituit parte civilă în procesul penal intentat proprietarului stânei, care, deși deține câinii, nu are acte pentru ei și nici nu sunt crotaliați.
Articolul Femeie ucisă de doi câini ciobănești în apropierea unei stâne din Suceava apare prima dată în Mediafax.
Întrebat despre moțiunea de cenzură, Popa a răspuns că „a venit un domn la mine care îl cunosc și mi-a spus: ~semnați tabelul ăsta~, eu am crezut că e inițiativă legislativă”.
Parlamentarul a precizat că nu știa despre ce este vorba și că „dacă semnam moțiunea, le semnam pe toate patru. Nu semnam doar una”.
El a explicat că a fost oprit la „ieșire din sala de plen” și se grăbea când a fost abordat de persoana respectivă.
Popa a recunoscut că nu a citit ce a semna.
Întrebat dacă ar fi semnat chiar și propria demisie în aceleași condiții, a răspuns fără ezitare: „Da, plecam, da. Repet, greșeala se plătește, pleci”.
Când și-a dat seama de greșeală, parlamentarul spune că a cerut retragerea semnăturii sale și că a explicat conducerii ce s-a întâmplat.
Dorin Popa a adăugat că nici nu știa că „sunt moțiunile” în dezbatere și întrebat dacă nu a fost în Parlament, acesta a afirmat că a lipsit pentru că are întâlniri, dar îi merită indemnizația de 10.900 de lei și suma forfetară pentru că muncește.
Articolul Parlamentarul PSD care a semnat o moțiune AUR: „Am semnat ca primarul, nici nu știam că e moțiune de cenzură” apare prima dată în Mediafax.
Asociația pentru Libertatea de Exprimare, care monitorizează cenzura online la nivel local, a transmis că întreruperile serviciilor Google au început în jurul orei 10:00 dimineața (07:00 GMT) în Turcia.
Site-ul Downdetector a raportat că majoritatea serviciilor au fost restabilite înainte de ora 09:00 GMT, iar numărul sesizărilor privind problemele a început să scadă după 07:51 GMT.
Organismul turc de securitate cibernetică a cerut un raport tehnic de la Google, a declarat pe platforma X ministrul adjunct al transporturilor și infrastructurii, Omer Fatih Sayan. O hartă publicată de acesta arăta că au fost afectate Turcia, mari părți din sud-estul Europei, precum și unele zone din Ucraina, Rusia și vestul Europei.
În Grecia, Bulgaria, Serbia și România au fost semnalate întreruperi sporadice, inclusiv probleme de accesare a site-urilor, a platformei YouTube și a unor contacte telefonice legate de Gmail, au precizat utilizatorii din regiune.
În Germania, site-ul de monitorizare allestoerungen.de, parte a companiei americane Ookla, a raportat o creștere a întreruperilor Google în jurul orei 09:00 dimineața (07:00 GMT).
Articolul Serviciile Google au picat în mai multe părți ale Europei, printre care și România apare prima dată în Mediafax.
„De ce ne interesează ce părere are Rusia despre Ucraina?”, a întrebat Rutte la Summitul de Apărare IISS de la Praga, când a fost întrebat despre liderul rus Vladimir Putin, care a exclus prezența trupelor occidentale pe teritoriul ucrainean.
„Ucraina este o țară suverană. Nu Rusia decide ce va face Ucraina”, a spus Rutte. „Finlanda nu a cerut aprobarea Rusiei pentru a adera la NATO. Suntem națiuni suverane, iar dacă Ucraina dorește ca forțele de securitate să sprijine pacea, este decizia ei”.
Lucrările privind garanțiile de securitate pentru Ucraina s-au accelerat în urma unei reuniuni a liderilor europeni la Casa Albă la sfârșitul lunii august. În cadrul acestei reuniuni, președintele american Donald Trump a declarat că se pregătește un summit bilateral între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și Putin, potrivit Politico.
El a mai spus că SUA ar putea oferi sprijin pentru o misiune în Ucraina, deși a exclus trimiterea de trupe americane.
„Trump știe că Ucraina are nevoie de garanții reale de securitate și face acest lucru: nu repetă Budapesta, nu repetă Minsk”, a spus Rutte, referindu-se la Memorandumul de la Budapesta din 1994, prin care Ucraina a renunțat la armele sale nucleare în schimbul garanțiilor teritoriale din partea Rusiei, Regatului Unit și Statelor Unite, și la acordurile de încetare a focului de la Minsk, încheiate după ocuparea ilegală a Crimeei de către Rusia în 2014 – toate acordurile fiind încălcate de Rusia.
Cu toate acestea, Putin este reticent să intre în joc. Kremlinul a ezitat și a evitat o întâlnire cu Zelenski și continuă campania sa de bombardamente împotriva orașelor ucrainene.
Moscova a respins, de asemenea, ideea desfășurării trupelor europene în Ucraina.
„Trebuie să încetăm să-l facem pe Putin puternic”Rutte a subliniat că alianța nu ar trebui să supraestimeze puterea Rusiei, deoarece economia acesteia „nu este mai mare decât Texasul”.
„Trebuie să încetăm să-l facem pe Putin puternic, el este guvernatorul Texasului, nimic mai mult. Să nu-l luăm prea în serios”.
Secretarul general a lăudat, de asemenea, eforturile lui Trump de a pune capăt războiului din Ucraina și de a stimula eforturile de reînarmare ale alianței.
„Fără el, obiectivul de 5% nu ar fi fost niciodată atins”, a spus Rutte. Aliații NATO au convenit în iunie asupra unui nou obiectiv de a cheltui 5% din produsul intern brut pentru apărare.
Articolul Șeful NATO i-a transmis un mesaj lui Putin: Nu te amesteca în problema forțelor occidentale din Ucraina apare prima dată în Mediafax.
„Clubul nostru a semnat un contract pe doi ani cu fotbalistul internațional român Ianis Hagi, care a jucat recent pentru Rangers în Scoția”, a transmis clubul pe rețelele de socializare.
„Turcia este a doua mea casă și sunt foarte fericit să fiu aici. Ne vedem în curând”, a spus Hagi într-un clip video postar pe rețelele de socializare ale clubului turc.
Articolul Ianis Hagi a semnat un contract pe doi ani cu Alanyaspor: Sunt foarte fericit să fiu aici apare prima dată în Mediafax.