Zelenski a afirmat că liderul de la Kremlin a precizat, într-o discuție cu reprezentanții americani, că planul Rusiei este de a cuceri Donbas în următoarele „două-trei luni, maximum patru”. Potrivit liderului ucrainean, implementarea acestei strategii ar putea însemna „ani întregi de război și până la trei milioane de victime” dacă Moscova își accelerează ofensiva.
Putin intenționează să ocupe Donbas până la finalul lui 2025, în ciuda pierderilor masiveDonbas, format din regiunile Donețk și Luhansk, este ocupat parțial de Rusia încă din 2014, iar în 2022 a devenit una dintre principalele ținte ale invaziei la scară largă. În prezent, Kremlinul revendică nu doar Donbasul, ci și regiunile Herson și Zaporijjea, pe care le controlează doar parțial. În plus, Moscova cere ca Ucraina să renunțe la aderarea la NATO.
Putin intenționează să ocupe Donbas până la finalul lui 2025, în timp ce negocierile de pace stagneazăPotrivit unor surse Reuters, Putin consideră că armata rusă „câștigă” pe front, deși a cucerit mai puțin de 1% din teritoriul ucrainean suplimentar din noiembrie 2022. În paralel, Kievul susține că Moscova a cerut cedarea totală a Donbasului în schimbul retragerii din unele zone din Sumi și Harkiv, propunere respinsă de Ucraina.
Între timp, administrația Trump a anunțat încă de la începutul anului că dorește să medieze un acord rapid de pace, însă negocierile sunt blocate din cauza refuzului Rusiei de a accepta o încetare a focului fără concesii teritoriale.
Articolul Putin intenționează să ocupe Donbas până la finalul lui 2025, avertizează Zelenski apare prima dată în Mediafax.
Anchetele vizează, printre altele, fapte de șantaj, escrocherie și fals și uz de fals și au fost încredințate Direcției Interdepartamentale a Poliției Naționale (DIPN) și Grupului Interministerial de Cercetare (GIR) din Corsica de Sud.
„În contextul dificultăților financiare întâmpinate de club și al retrogradării sale, parchetul economic și financiar din Bastia a primit mai multe note informative și plângeri depuse atât de conducerea clubului, cât și de Federația Franceză de Fotbal”, a precizat procurorul.
AC Ajaccio fusese retrogradat din Ligue 2 în National din cauza problemelor financiare grave și, la mijlocul lunii august, a fost exclus din toate competițiile naționale pentru sezonul 2025-2026. În prezent, clubul evoluează în Régional 2.
Societatea pe acțiuni simplificată (SAS) sportivă a AC Ajaccio a fost plasată în faliment pe 20 august. Potrivit tribunalului de comerț din Ajaccio, datoria declarată se ridică la aproximativ 13,5 milioane de euro, iar clubul avea 65 de angajați în momentul falimentului.
Mai multe sesizări au fost transmise și către Tracfin, unitatea de informații financiare a Ministerului de Finanțe, în legătură cu gestionarea clubului, iar o anchetă este în desfășurare.
Fondat în 1910, AC Ajaccio a câștigat de două ori titlul de campion al Ligii 2 (1967 și 2002) și a evoluat între 2011 și 2014 în Ligue 1, după care a mai revenit o singură dată în prima divizie, în mai 2022.
Articolul Clubul francez de fotbal AC Ajaccio, intrat în faliment, anchetat pentru șantaj, escrocherie și fals apare prima dată în Mediafax.
Expertul financiar Alexandru Chirilă vine în ajutorul viitorilor antreprenori, lămurind chestiunea alegerii formei de administrare a viitoarei firme, în funcție de nevoi, explicând totodată și gestionarea unui PFA (Persoană Fizică Autorizată).
„Regulile de funcționare a banilor cash sunt identice ca în cazul SRL-ului. Contabilitatea, în schimb, nu necesită depunerea de bilanț anual, ci se depune o declarație unică, ca în cazul prestării de servicii. O singură dată pe an, până pe data de 25 mai ale fiecărui an, în funcție de rezultatele financiare pe care le-am avut”, explică Alexandru Chirilă.
Contabilitatea, mai simplificată în cazul PFA-ului Contabilitatea este mai simplificată în cazul PFA-ului, în timp ce în cazul unui SRL este imperios necesar pentru antreprenori să angajeze un contabil.„Din punct de vedere operațional SRL-ul vine cu niște provocări, pentru că trebuie să ai angajat un contabil, trebuie să depui niște declarații constant, trebuie să depui bilanț. Asta înseamnă niște costuri suplimentare față de ceea ce am arătat, impozit pe dividende și un eventual impozit pe micro-întreprindere, dacă prestez servicii ca administrator”, a explicat Chirilă.
Alegerea tipului de administrare, în funcție de activitatea firmeiExpertul Alexandru Chirilă a precizat că persoanele care doresc să înființeze o firmă pentru activități ocazionale sau sezoniere pot opta pentru un PFA, în timp ce antreprenorii care își doresc o activitate pe termen lung, pe care să o și dezvolte, pot să deschidă un SRL.
„Pentru activități sezoniere, ocazionale, PFA-ul funcționează bine. Pentru că ai rămâne poate sub plafonul de CAS, sub plafonul de CASS, și atunci costurile ar fi destul de reduse. Dar, în schimb, pentru activități pe termen lung, unde scopurile sunt de dezvoltare, clar SRL. Drumul corect e un SRL”, a precizat expertul financiar Alexandru Chirilă.
Întreaga emisiune, în cadrul căreia sunt atent comparate cele două tipuri de administrare a societății, cu informații precise și simple pentru viitorii antreprenori, poate fi urmărită aici.
Articolul PFA sau SRL? Cum alegi corect tipul de firmă, în funcție de nevoi – Pastila Financiară by Mediafax apare prima dată în Mediafax.
Potrivit ISU Timiş, accidentul a avut loc în jurul orei 11:30 în localitatea Dudeştii Noi.
Au intervenit de urgenţă pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi două echipaje SAJ.
În accident au fost implicate patru autoturisme în care se aflau opt persoane, între care un copil de 6 ani.
În urma impactului, doi adulţi, respectiv o femeie şi un bărbat, au fost transportaţi la spital.
Totodată, un echipaj SAJ acordă îngrijiri medicale la faţa locului unei persoane adulte şi copilului de aproximativ 6 ani, implicaţi în accident.
Articolul Opt persoane, între care un copil, implicate într-un accident cu patru maşini în Timiş apare prima dată în Mediafax.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj, au documentat faptele a două femei, de 37 şi 59 de ani. Acestea sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori. Ele au obligat o copilă de 13 ani – fiica, respectiv nepoata – să întreţină relaţii sexuale cu un bărbat de 71 de ani, fost învăţător. Şi bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de viol săvârşit asupra unui minor şi folosirea serviciilor unei persoane exploatate.
„Din probele administrate a rezultat că, în perioada 2024 – 2025, în scopul obţinerii de beneficii materiale, femeia de 37 de ani ar fi exploatat sexual o victimă, de 13 ani (membră a familiei sale), înlesnindu-i întreţinerea de raporturi şi acte sexuale cu bărbatul în vârstă de 71 de ani. Cercetările au reliefat că acesta ar fi profitat şi de poziţia de autoritate asupra victimei minore, care, pentru o perioadă de timp, s-ar fi aflat în supravegherea şi educarea sa”, arată, marţi, Poliţia Gorj.
Copila de 13 ani este fiica femeii de 37 de ani, respectiv nepoata femeii de 59 de ani, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Se pare că cele două femei adulte ar fi primit bani atât pentru serviciile sexuale prestate de ele însele pentru bărbatul de 71 de ani, cây şi pentru că ofereau fata de 13 ani aceluiaşi bărbat.
În urma a patru percheziţii domiciliare efectuate de poliţişti, au fost descoperite şi ridicate mai multe dispozitive de stocare a datelor. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reţinerea celor trei persoane. Duminică, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj a dispus arestarea preventivă a bărbatului de 71 de ani şi a femeii de 37 de ani, pentru 30 de zile, conform propunerii formulate de către procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Gorj.
Minora a fost instituţionalizată într-un centru al DGASPC Gorj.
Articolul O copilă de 13 ani din Gorj, obligată de mamă şi bunică să întreţină relaţii sexuale cu un fost învăţător apare prima dată în Mediafax.
O serie de propuneri pentru răcirea artificială a regiunilor polare, precum pulverizarea de particule reflectorizante în atmosferă sau instalarea de „cortine” marine, sunt respinse de comunitatea științifică drept neviabile, riscante și o distragere de la soluțiile reale pentru combaterea schimbărilor climatice.
Un grup de peste 36 de cercetători din mai multe țări a analizat în detaliu unele dintre cele mai mediatizate idei de geoinginerie polară, publicându-și concluziile în revista Frontiers in Science, citată de Bloomberg.
Cercetătorii cer revenirea la soluțiile dovedite„Unele dintre aceste idei au fost mult prea mediatizate, deși nu sunt suficient dezvoltate sau realiste,” a precizat Martin Siegert, autor principal al studiului și vicepreședinte al Universității din Exeter – instituție britanică de prestigiu, specializată în cercetarea științifică.
Studiul a evaluat propuneri precum împrăștierea de mărgele de sticlă pentru a reflecta lumina solară, pulverizarea apei de mare pentru a îngroșa gheața marină sau forarea ghețarilor pentru a încetini topirea acestora. Concluzia: tehnologia necesară, costurile și, mai ales, riscurile depășesc cu mult capacitățile actuale ale omenirii.
„Avem o metodă cunoscută pentru a îmbunătăți situația, care beneficiază de consens științific. Știm cum să decarbonizăm, deci ar trebui să facem acest lucru”, consideră dr. Sammie Buzzard, glaciolog și lector universitar la Universitatea Northumbria din Newcastle, cu expertiză în observarea și modelarea polilor.
Ce riscuri aduce răcirea artificială a planeteiCunoscute ca parte a geoingineriei sau a modificării radiației solare, metodele de răcire artificială a planetei, în special în regiunile polare, vin la pachet cu o serie de riscuri științifice, ecologice, politice și etice. Acestea includ efecte secundare imprevizibile asupra climei globale, cum ar fi modificarea precipitațiilor sau apariția de secete și inundații în regiuni vulnerabile.
O altă problemă majoră este riscul de dezechilibru climatic regional, unde intervențiile pot fi benefice într-o zonă, dar dăunătoare în alta. În plus, oprirea bruscă a unor astfel de tehnologii ar putea declanșa o încălzire accelerată, cu efecte dramatice.
Pe plan politic, lipsa unui cadru internațional de reglementare ar putea duce la decizii unilaterale și tensiuni geopolitice. Costurile ridicate, dificultățile tehnice și riscul ca aceste metode să distragă atenția de la soluțiile reale, precum reducerea emisiilor, completează lista îngrijorărilor. Nu în ultimul rând, există și probleme etice legate de cine decide asupra acestor intervenții globale și în ce condiții, fără consimțământul populațiilor afectate.
UE cere reguli pentru tehnologiile climaticeUniunea Europeană a cerut deja evaluarea riguroasă a implicațiilor acestor metode, din cauza potențialelor efecte negative asupra resurselor de apă, hrană și ecosisteme fragile.
Totuși, unii experți spun că ideile nu ar trebui respinse din start. Matthias Honegger, cercetător în cadrul proiectului european Co-CREATE, susține că: „Nu înseamnă că ar trebui să îmbrățișăm necritic tehnologii nevalidate, dar trebuie să le analizăm cu seriozitate potențialul și limitele”. Co-CREATE, o inițiativă finanțată de Uniunea Europeană, urmărește să stabilească reguli clare și responsabile pentru cercetarea tehnologiilor de răcire artificială a planetei, cunoscute sub numele de modificare a radiației solare.
Apelul experțilorCercetătorii spun că lipsa voinței politice pentru decarbonizare profundă face etica cercetării în geoinginerie din ce în ce mai necesară: „Este posibil ca niciuna dintre aceste idei să nu funcționeze”, recunoaște John Moore, cercetător la Universitatea din Laponia, „dar cel mai bun mod de a le demonta este să le studiem și să le analizăm critic”.
Între timp, planeta continuă să se încălzească, iar regiunile polare sunt cele mai afectate. Experții cer ca atenția și finanțarea publică să se concentreze pe soluțiile dovedite: reducerea emisiilor și adaptarea la schimbările climatice, nu pe „soluții miraculoase” încă nevalidate.
Articolul Răcirea artificială a regiunilor polare nu este o soluție, avertizează experții apare prima dată în Mediafax.
Analiza Every Can Counts, pe baza datelor RetuRo, arată că România a făcut progrese remarcabile în reciclarea dozelor de aluminiu. În luna iulie, rata de returnare a atins 78%, iar media pentru acest an rămâne constant peste 70% – mai mult decât dublu față de acum doi ani, când datele oficiale ale UE indicau o rată de reciclare de doar 35% în România. București, Timiș, Constanța, Cluj și Ilfov conduc clasamentul la nivel național.
Această creștere accelerată este susținută de introducerea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), de investițiile private în capacitățile de colectare și reciclare, de campaniile dedicate, dar și de interesul tot mai crescut al publicului pentru practici sustenabile. Inițiativele dezvoltate de organizații implicate în sustenabilitate, precum expoziția itinerantă de artă cu instalați create din doze de aluminiu sub umbrelă „I CAN” parte a inițiativei Every Can Counts, transformă reciclarea dintr-un proces tehnic într-un obicei zilnic, vizibil și cu semnificație culturală și socială.
Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=21244
Articolul Analiza Every Can Counts: Rata de returnare a dozelor de aluminiu a ajuns la 78% în această vară apare prima dată în Mediafax.
Premierul Nepalului, Khadga Prasad Oli, a demisionat marți, după mai multe zile de proteste violente declanșate de o interdicție controversată a rețelelor sociale și de furia publică tot mai mare față de corupție, scrie AP.
Decizia a venit la o zi după ce poliția a deschis focul asupra manifestanților din Kathmandu, ucigând 19 persoane și amplificând revolta populară.
Intervenție violentă a forțelor de ordineProtestele, inițial declanșate de decizia guvernului de a bloca principalele platforme de social media, s-au transformat rapid într-o mișcare de masă alimentată de frustrarea față de corupție și disfuncțiile politice.
Manifestanții au atacat și incendiat casele unor lideri politici de rang înalt, printre care președintele Ram Chandra Poudel și fostul premier Sher Bahadur Deuba.
Poliția a răspuns cu focuri de armă, rănind zeci de oameni și sporind temerile legate de intensificarea violenței.
Furia publică față de corupțieNumeroși protestatari și-au exprimat nemulțumirea față de corupția sistemică, despre care spun că i-a furat tineretului nepalez oportunitățile și i-a forțat pe mulți să emigreze.
Studenți și activiști au declarat că vor continua protestele până la îndepărtarea guvernului, acuzând administrația lui Oli de trădarea poporului. În ciuda unei interdicții stricte de circulație, manifestațiile au continuat în Kathmandu, cu scandări pentru justiție și responsabilitate.
Interdicția rețelelor sociale, în centrul revolteiÎn centrul tensiunilor s-a aflat tentativa guvernului de a impune controale stricte asupra rețelelor sociale.
Proiectul de lege prevedea ca platformele să se înregistreze local și să accepte o supraveghere extinsă, lucru pe care criticii l-au catalogat drept cenzură.
Facebook, YouTube și X au refuzat să se conformeze, ceea ce a dus la interdicție. Organizațiile pentru drepturile omului au condamnat măsura ca fiind un atac la libertatea de exprimare.
Articolul Premierul Nepalului demisionează după protestele violente împotriva interdicției rețelelor sociale și a corupției apare prima dată în Mediafax.
Reţele criminale au traficat sute de mii de persoane în centre din Asia de Sud-Est, în special de-a lungul graniţei dintre Thailanda şi Myanmar, unde acestea au fost forţate să lucreze în condiţii de sclavie şi să fraudeze străini online.
„Industria escrocheriilor cibernetice din Asia de Sud-Est nu doar că ameninţă bunăstarea şi securitatea financiară a americanilor, dar supune şi mii de oameni sclaviei moderne”, a declarat John K. Hurley, subsecretar al Trezoreriei pentru terorism şi informaţii financiare, într-un comunicat.
Escrocheriile includ spălare de bani, jocuri de noroc ilegale şi convingerea victimelor să facă investiţii frauduloase, iar operatorii sunt adesea persoane, de regulă străini, traficate şi constrânse să lucreze în astfel de centre de fraudă.
Printre entităţile sancţionate se numără nouă companii şi persoane din Shwe Kokko, un oraş din statul Karen, aflat la graniţa cu Thailanda.
Sancţiunile SUA au ca scop blocarea fondurilor pentru reţelele criminale, care au prosperat în regiuni aflate atât sub controlul miliţiilor.
La Shwe Kokko, operatorii atrăgeau persoane din întreaga lume cu oferte înşelătoare, apoi le închideau, le maltratau şi le forţau să comită fraude online pentru reţelele criminale, a precizat Departamentul Trezoreriei.
Infractorii foloseau adesea sclavia prin datorie, violenţa şi ameninţarea cu prostituţia forţată ca parte a tacticilor lor de constrângere, se arată în comunicat.
Departamentul a sancţionat, de asemenea, zece entităţi din Cambodgia, unde centre operate de reţele criminale chineze se concentrau pe fraude cu monede digitale. Unele complexe din Cambodgia semănau cu închisori, potrivit Amnesty International, care a acuzat ţara că ignoră această industrie – acuzaţii pe care autorităţile le neagă.
Articolul SUA sancţionează reţele de escrocherii cibernetice de miliarde din Myanmar şi Cambodgia apare prima dată în Mediafax.
Procurorii au solicitat punerea la dispoziție a unor documente și informații necesare acțiunii aflate în curs, potrivit unui comunicat al companiei.
„Compania Electrocentrale București (ELCEN) confirmă faptul că, în cursul zilei de astăzi, 9 septembrie 2025, reprezentanți ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează percheziții la sediul central al companiei, în baza unui mandat emis de autoritățile competente. Procurorii au solicitat punerea la dispoziție a unor documente și informații necesare acțiunii aflate în curs. ELCEN cooperează în mod deplin pentru a facilita desfășurarea verificărilor. Conducerea companiei își reafirmă angajamentul față de respectarea legii și transparență în activitatea desfășurată. Sunt tratate cu maximă seriozitate și responsabilitate solicitările instituțiilor statului”, transmite ELCEN.
Compania a precizat că desfășurarea acestor proceduri nu afectează continuitatea activității și asigurarea producerii energiei electrice și termice pentru consumatorii din București și pentru Sistemul Energetic Național.
ELCEN a mai anunțat că va continua să colaboreze cu autoritățile și va comunica transparent informații suplimentare de interes public, în limitele permise de cadrul legal și de ancheta în desfășurare.
Natura exactă a investigației nu a fost dezvăluită de autorități.
Articolul DNA face percheziții la sediul ELCEN București apare prima dată în Mediafax.
Două conducte de transport gaze, cu o capacitate de 2 milioane de barili pe zi, au fost avariate, a transmis, marţi, sursa , fără a preciza cauza exploziilor.
Incidentul are loc pe fondul intensificării campaniei ucrainene de atacuri cu drone cu rază lungă de acţiune asupra infrastructurii energetice ruse şi al unei crize crescânde de combustibil în Rusia.
„Ambele conducte de gaze avariate alimentau facilităţi militare ruse implicate în războiul la scară largă împotriva Ucrainei”, a comentat sursa din serviciile de informaţii.
Potrivit aceleiaşi surse, alte două conducte regionale de gaze din aceeaşi zonă au fost de asemenea avariate.
Cel puţin patru explozii ar fi fost auzite în jurul orei 4:00 dimineaţa în districtul Zheleznodorojni din Penza.
Presa locală a relatat că Transneft Druzhba, operatorul de stat al conductelor din Rusia, desfăşura luni „exerciţii planificate” la instalaţiile de petrol şi gaze, în cooperare cu autorităţile pentru situaţii de urgenţă şi cu serviciile speciale.
Autorităţile ruse au îndemnat cetăţenii „să rămână calmi şi să aibă încredere doar în surse verificate de informaţii”.
Potrivit sursei citate, acest anunţ a avut de fapt rolul de a ascunde exploziile.
Guvernatorul regiunii Penza, Oleg Melnicenko, a raportat o alertă aeriană în noaptea de marţi, fără a menţiona exploziile de la conducte.
Oraşul Penza, situat în partea de vest a Rusiei, se află la aproximativ 530 de kilometri de graniţa ruso-ucraineană şi la 540 de kilometri sud-est de Moscova.
Incidentul urmează unui caz similar petrecut pe 26 august, când o explozie neexplicată a provocat un incendiu la conducta de petrol Riazan-Moscova, o rută cheie de aprovizionare cu produse petroliere pentru capitala rusă, potrivit unei surse HUR de la acea vreme.
Forţele ucrainene au vizat în repetate rânduri infrastructura energetică a Rusiei prin operaţiuni de sabotaj şi atacuri cu drone de-a lungul războiului la scară largă, urmărind să submineze veniturile Moscovei din gaze şi petrol.
Articolul Conducte de gaze avariate după explozii în Rusia. Surse ucrainene vorbesc despre ţinte militare apare prima dată în Mediafax.
Președintele american a lansat o strângere de fonduri pentru a-i permite să ajungă în rai, printr-un e-mail cel puțin neobișnuit adresat susținătorilor săi.
Campania, intitulată „BLITZ DE STRÂNGERE DE FONDURI TRUMP DE 24 DE ORE”, a fost lansată la sfârșitul lunii august, prin email. În acest sens, Trump cerea o contribuție de 15 dolari de la susținătorii săi ca să ajungă în paradis.
Emailurile trimise includeau trimiteri la supraviețuirea politică și bătăliile juridice ale președintelui republican drept semne ale unui scop divin.
„Anul trecut, am fost la un pas de moarte când glonțul mi-a străpuns pielea. Întoarcerea mea triumfală la Casa Albă nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată! Dar cred că Dumnezeu m-a salvat dintr-un motiv: SĂ FACEM AMERICA MĂREAȚĂ DIN NOU”, scria în email, potrivit publicației La Libre.
„Cu siguranță nu trebuia să supraviețuiesc unui glonț tras de un asasin, dar prin harul lui Dumnezeu atotputernicul, am reușit. AȘA CĂ, ACUM, nu am altă alegere decât să răspund Chemării Datoriei, dar nu pot face asta singur”, a mai continuat mesajul.
Donald Trump a câștigat cel de-al doilea mandat în noiembrie 2024, iar în timpul unui miting electoral în vara aceluiași an în Pennsylvania, el a fost ținta unei tentative de asasinat. La momentul respectiv, Trump a fost atins de un glonț în zona urechii, fără alte răni. Cel care a comis fapta a fost reținut la scurt timp după, iar în această perioadă a început și procesul în care va fi judecat.
Articolul Cerere neobișnuită din partea lui Trump în rândul susținătorilor: 15 dolari ca să ajungă în rai apare prima dată în Mediafax.
Alexandru Bălan a fost escortat de la Timișoara de jandarmii de la Brigada Specială și a ajuns la sediul DIICOT București.
Acesta urmează să fie audiat de procurori cu privire la informațiile pe care le-ar fi vândut către KGB Belarus și care ar fi ajuns la Moscova.
Fostul ofițer al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, Alexandru Bălan, în vârstă de 47 de ani, este cercetat pentru trădare. El este acuzat că a transmis informații secrete de stat către ofițeri KGB din Belarus, în întâlniri desfășurate la Budapesta.
Potrivit anchetatorilor, începând cu 2024 și până în prezent, bărbatul, fost ofițer cu funcții de conducere în cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, ar fi divulgat informații clasificate unor reprezentanți ai unei puteri străine.
Mai exact, ancheta indică legături cu ofițeri ai Comitetului Securității de Stat (KGB) din Belarus, într-un mod care a pus în pericol securitatea națională a României.
Datele obținute arată că, între 2024 și 2025, suspectul s-ar fi întâlnit de două ori, la Budapesta, cu agenți ai serviciilor secrete belaruse, pentru a primi instrucțiuni și a încasa plăți pentru informațiile transmise.
Investigația s-a desfășurat sub coordonarea EUROJUST și a beneficiat de sprijinul serviciilor de informații și al procurorilor din România, Ungaria, Cehia și Republica Moldova.
Articolul Spionul care vindea secrete Belarusului a fost dus la audieri la sediul DIICOT apare prima dată în Mediafax.
Testul Fastball EEG funcționează simplu: pacienții văd mai întâi opt imagini pe care trebuie să le numească, dar nu să le memoreze. Apoi sunt afișate sute de imagini în succesiune rapidă – aproximativ trei pe secundă. Fiecare a cincea imagine este una dintre cele opt văzute anterior.
Căștile EEG înregistrează activitatea electrică a creierului și captează semnale care arată dacă creierul recunoaște imaginile familiare. La persoanele sănătoase, răspunsul de recunoaștere este clar, dar la cele cu deficiențe cognitive ușoare răspunsul este mai slab.
Cercetătorii au testat metoda pe 106 participanți: 54 de adulți sănătoși și 52 de persoane cu deficiențe cognitive ușoare. Testul a reușit să facă distincția între grupuri, identificând rapid tipul de tulburare de memorie cel mai strâns legat de Alzheimerul precoce.
Un an mai târziu, când au repetat testul, unii participanți progresaseră către Alzheimer. Testele cognitive standard nu au detectat această evoluție, dar testul Fastball a înregistrat rezultate mai slabe, scrie Science Alert.
Avantajele testului sunt clare: durează doar trei minute, nu depinde de efortul sau starea de spirit a pacientului și poate fi făcut acasă sau la medicul de familie. Acest lucru ar putea reduce anxietatea pacienților și ar facilita accesul mai multor persoane.
Studiul nu a inclus însă alte afecțiuni care provoacă deficiențe de memorie, cum ar fi depresia sau problemele tiroidiene, astfel încât testul nu poate fi folosit independent pentru diagnosticarea Alzheimerului.
Cercetătorii speră că instrumente ca testul Fastball vor schimba îngrijirea Alzheimerului de la diagnosticarea tardivă la intervenția timpurie. Prin identificarea persoanelor cu risc cu ani în urmă, medicii ar putea recomanda schimbări ale stilului de viață sau terapii când acestea au impact mai mare.
Studiul a fost făcut de cercetători în neuroimunologie de la UCL și rezultatele au fost publicate recent.
Articolul Căștile EEG și imaginile pe ecran – noua metodă de detectare precoce a Alzheimerului apare prima dată în Mediafax.
Circulația va fi întreruptă în două intervale: dimineața între 07:00 și 11:00, și după-amiaza între 14:30 și 19:00.
În timpul restricțiilor, mașinile vor putea trece cu intermitențe de aproximativ 15 minute. Șoferii care plănuiesc să traverseze Transfăgărășanul sunt sfătuiți să țină cont de aceste întârzieri.
Tronsonul afectat este între kilometrii 114 și 128, una dintre zonele cele mai spectaculoase ale drumului de munte.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă șoferilor să respecte restricțiile instituite și să ia în calcul timpul suplimentar necesar pentru parcurgerea traseului.
Articolul Restricții de trafic marți, pe Transfăgărășan, între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă apare prima dată în Mediafax.
Clarificarea vine după declarațiile premierului Ilie Bolojan de la TVR, care au generat confuzii în spațiul public.
Executivul spune că premierul s-a referit exclusiv la vârsta de pensionare a categoriilor cu statut special, nu la vârsta standard de pensionare pentru toți românii.
„Avem nevoie de mai mulți oameni în piața reală a muncii. Ne place sau nu ne place, trebuie să creștem vârsta de pensionare astfel încât în intervalul 50- 65 de ani populația care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este astăzi pentru că nu are cine să o înlocuiască”, a declarat, luni seara, Ilie Bolojan la TVR 1.
„Dacă nu creștem vârsta de pensionare (…) vom ajunge în situația de nesustenabilitate a sistemului de pensii. Nu putem amaneta viitorul generațiilor care vin după noi”, a adăugat prim-ministrul.
Articolul Guvernul nu discută creșterea vârstei de pensionare, precizează Executivul apare prima dată în Mediafax.
În perioada 1 ianuarie -31 iulie 2025, exporturile FOB au însumat 56587,6 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 75899,1 milioane euro, potrivit Institului Național de Statistică (INS).
În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2025, exporturile au crescut cu 3,7%, iar importurile au crescut cu 4,5%, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2024.
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2025 a fost de 19311,5 milioane euro, mai mare cu 1272,6 milioane euro (+7,1%) decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2024.
În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2025, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,0% la export şi 36,2% la import) şi alte produse manufacturate1) (27,3% la export şi 28,4% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2025 a fost de 40597,7 milioane euro la expedieri şi de 54747,7 milioane euro la introduceri, reprezentând 71,7% din total exporturi şi 72,1% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2025 a fost de 15989,9 milioane euro la exporturi şi de 21151,4 milioane euro la importuri, reprezentând 28,3% din total exporturi şi 27,9% din total importuri.
Articolul INS: Exporturile din luna iulie 2025 au crescut cu 7,0%, iar importurile au crescut cu 2,4% apare prima dată în Mediafax.
Sursa, care a vorbit despre întâlnire sub condiția anonimatului, a spus că oficialii americani au subliniat omologilor lor europeni că președintele Donald Trump este dispus să ia măsuri semnificative pentru a pune capăt războiului, dar se așteaptă la cooperarea deplină a partenerilor europeni în orice acțiuni vor fi întreprinse.
Întâlnirea, care a durat mai puțin de două ore, a evidențiat, printre alte aspecte, măsurile tarifare, necesitatea unei acțiuni colective cu privire la orice se decide în materie de sancțiuni și modul de gestionare a activelor suverane rusești care sunt încă imobilizate în mare parte în Europa.
La întâlnirile de luni au participat oficiali ai Departamentului Trezoreriei, inclusiv secretarul Scott Bessent, precum și ai Casei Albe, ai Departamentului de Stat și ai Reprezentantului Comercial al SUA. Echipa europeană include personal specializat în energie, sancțiuni, servicii financiare și comerț.
Oficialii urmează să se întâlnească din nou marți.
Întâlnirea are loc în contextul în care Trump a încercat să-l convingă pe președintele rus Vladimir Putin să accepte să se întâlnească cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții directe menite să pună capăt războiului care durează de trei ani și jumătate. Trump a organizat o întâlnire la nivel înalt cu liderul rus luna trecută în Alaska.
De asemenea, întâlnirea are loc după ce termenul limită impus de Trump în august pentru ca Kremlinul să pună capăt invaziei a expirat.
Trump a declarat duminică că se așteaptă să discute cu Putin în următoarele zile și a recunoscut că acest conflict s-a dovedit mai greu de rezolvat decât anticipase.
„Cred că vom rezolva problema”, a declarat Trump reporterilor. „Am încredere că vom reuși”.
Articolul Oficialii americani și europeni s-au întâlnit pentru a discuta noi sancțiuni împotriva Rusiei apare prima dată în Mediafax.
Fostul președinte de extremă dreapta este judecat pentru cinci capete de acuzare, fiind suspectat că ar fi conspirat pentru a organiza o lovitură de stat după ce a pierdut la limită în fața actualului președinte Luiz Inácio Lula da Silva, un politician de stânga.
Verdictul este așteptat joi sau vineri, când Bolsonaro va afla dacă va fi condamnat de comisia formată din cinci judecători. Dacă va fi găsit vinovat, Bolsonaro ar putea fi condamnat la zeci de ani de închisoare, scrie AP.
Bolsonaro a negat întotdeauna orice faptă ilegală, calificând în repetate rânduri procesul drept un atac motivat politic.
Zeci de susținători ai lui Bolsonaro s-au adunat luni seara în fața casei sale din Brasilia. Ei s-au rugat pentru el, l-au criticat pe judecătorul Curții Supreme care supraveghează cazul – Alexandre de Moraes – și au încercat să exercite presiuni asupra parlamentarilor pentru a aproba un fel de amnistie pentru fostul lider.
Procurorul general Paulo Gonet a declarat săptămâna trecută în instanță că Bolsonaro a condus un complot pe mai multe fronturi pentru a se agăța ilegal de putere, care a inclus punerea la îndoială a sistemului electronic de vot al țării și încurajarea unei revolte pe 8 ianuarie 2023, pe care Gonet a descris-o ca fiind menită să forțeze preluarea puterii de către armată.
Procurorii au prezentat dovezi că Bolsonaro a convocat membri ai cabinetului și oficiali militari de rang înalt pentru a discuta emiterea unui decret de urgență menit să suspende rezultatul alegerilor din octombrie 2022, în scopul de a investiga presupusele fraude electorale.
Bolsonaro s-a numit victima unei „vânători de vrăjitoare”Dar avocatul apărării, Celso Vilardi, a subliniat cu vehemență că decretul nu a fost niciodată emis.
„Planificarea nu este execuția. Indiferent cât de detaliată ar fi planificarea, actul de violență este cel care consumă efectiv crima”, a declarat Vilardi judecătorilor în cadrul procesului televizat. „Bolsonaro a ordonat o tranziție”.
Bolsonaro „nu a acționat împotriva statului de drept democratic”, a adăugat el.
Bolsonaro s-a numit victima unei „vânători de vrăjitoare”, folosind aceeași expresie ca președintele american Donald Trump în apărarea aliatului său de dreapta. Trump a legat direct o taxă vamală de 50% asupra mărfurilor braziliene de situația judiciară a aliatului său și se așteaptă să urmărească cu atenție rezultatul procesului.
Duminică, zeci de mii de susținători ai lui Bolsonaro au ieșit în stradă. În Sao Paulo, soția sa, Michelle Bolsonaro, a declarat într-un discurs că el iubește țara.
Articolul Este sau nu vinovat Jair Bolsonaro de lovitură de stat? Verdictul îl dă Curtea Supremă din Brazilia apare prima dată în Mediafax.
Volkswagen a prezentat micul automobil electric ID.Cross Concept, punând accent pe software și încercând să își dubleze dominația în electromobilitate în Europa. BMW și-a dezvăluit vehiculul utilitar sport iX3, care folosește o „arhitectură superbrain” ce înlocuiește hardware-ul cu un sistem informatic centralizat.
Renault a lansat a șasea generație a modelului Clio și Renault 5 Turbo 3E, pe care l-a descris ca primul „mini supercar” electric, transmite CNBC.
Lansările arată cum producătorii europeni încearcă să compenseze scăderea vânzărilor în China și să facă față intensificării concurenței pe piața UE.
„Pentru mine, concurența este foarte pozitivă. Este ca în sport: când ai concurenți buni, trebuie să fii mai bun”, a declarat Oliver Blume, CEO-ul Volkswagen.
Producătorii chinezi precum BYD și Xpeng au pătruns rapid pe piața europeană, beneficiind de vehicule electrice mai ieftine datorită subvențiilor, stimulentelor fiscale și unei investiții estimate la 230 de miliarde de dolari în dezvoltarea vehiculelor electrice între 2009 și 2023.
Avantajele Chinei includ costurile mai mici ale forței de muncă, yuanul mai slab, dezvoltări tehnologice inovatoare și un lanț de aprovizionare robust cu baterii.
Cu toate acestea, CEO-ul BMW, Oliver Zipse, consideră că salonul auto de la München va demonstra puterea industriei europene. „Nu este o competiție de tipul «ori una, ori alta». Toate acestea se întâmplă în același timp”, a spus el.
Klaus Rosenfeld, CEO-ul producătorului german de piese auto Schaeffler, vede conferința ca o demonstrație de „încredere în sine” și „optimism” pentru industria auto europeană.
„Este foarte încurajător să vedem că industria auto germană și-a făcut temele în ciuda tuturor acestor provocări geopolitice”, a declarat Rosenfeld, care consideră China cea mai „importantă” piață auto din lume.
Sectorul auto european se confruntă cu provocări multiple: creșterea costurilor de producție, tarifele americane, perturbări ale lanțului de aprovizionare și presiuni de reglementare.
Articolul Giganții auto europeni contraatacă rivalii chinezi cu noi modele apare prima dată în Mediafax.