Emisiile care contribuie la încălzirea planetei provenite de la 180 de mari producători de ciment, petrol şi gaze au contribuit în mod semnificativ la toate evenimentele de căldură luate în considerare în studiu, care a fost publicat în revista Nature şi a examinat un set de 213 valuri de căldură din perioada 2000-2023. Printre poluatorii examinaţi în studiu se numără companii cotate la bursă şi companii de stat, precum şi mai multe ţări în care erau disponibile date privind producţia de combustibili fosili la nivel naţional.
În ansamblu, aceşti producători sunt responsabili pentru 57% din totalul dioxidului de carbon emis între 1850 şi 2023, potrivit studiului.
„Acest lucru arată că nu sunt atât de mulţi actori … care sunt responsabili pentru o parte foarte mare din totalul emisiilor”, a declarat Sonia Seneviratne, profesor de climatologie la universitatea elveţiană ETH Zurich, care a fost unul dintre colaboratorii studiului.
Setul de valuri de căldură din studiu provine din baza de date internaţională EM-DAT privind dezastrele, pe care cercetătorii au descris-o ca fiind cea mai utilizată bază de date globală privind dezastrele. Studiul Nature a examinat toate valurile de căldură din baza de date din perioada 2000-2023, cu excepţia câtorva care nu erau potrivite pentru analiza lor.
Studiul a constatat că încălzirea globală a făcut ca toate cele 213 valuri de căldură examinate să fie mai probabile. Dintre acestea, 55 erau de 10.000 de ori mai probabile să se fi produs decât ar fi fost înainte ca industrializarea să înceapă să se accelereze în 1800. Calculul echivalează cu afirmaţia că acele 55 de valuri de căldură „ar fi fost practic imposibile” fără schimbările climatice provocate de om, au scris autorii.
„Multe dintre aceste valuri de căldură au avut consecinţe foarte grave”, a afirmat Seneviratne. Ea a spus că seria de valuri de căldură care a lovit Europa în 2022 şi care a provocat zeci de mii de decese i-a rămas în minte ca unul dintre evenimentele cu consecinţe deosebit de grave.
Articolul Valurile de căldură frecvente şi severe sunt legate de poluarea provocată de combustibili fosili apare prima dată în Mediafax.
Guvernul austriac a aprobat miercuri un proiect de lege prin care interzice fetelor sub 14 ani purtarea vălului islamic în școlile publice sau private, prevăzând amenzi de până la 1.000 de euro în caz de nerespectare, relatează EFE.
„Vălul purtat de copile limitează vizibilitatea și libertatea fetelor, fiind în mod clar un semn de opresiune”, a declarat ministrul Integrării, conservatoarea Claudia Plakolm, în fața presei.
Executivul, format din conservatori, social-democrați și liberali, argumentează în propunerea sa că minorele „trebuie protejate de segregare și opresiune”, relatează televiziunea publică austriacă ORF.
Proiectul de lege prevede un sistem gradual de control al încălcărilor. Conducerile școlilor vor discuta mai întâi cu elevele și vor informa părinții sau tutorii.
Dacă încălcarea persistă, vor interveni autoritățile educaționale și, în cazuri extreme, se pot aplica sancțiuni administrative, cu amenzi între 200 și 1.000 de euro sau pedepse de până la 14 zile de închisoare.
Decizia Curții ConstituționaleCurtea Constituțională a Austriei a anulat deja, în anul 2020, interdicția purtării vălului islamic în școlile primare, considerând că legea, adoptată în 2019 de fosta coaliție de conservatori și ultranaționaliști, încălca neutralitatea ideologică și religioasă a statului.
Instanța supremă a considerat că norma se referea doar la o singură religie, fără o justificare concretă, deoarece nu interzicea și alte simboluri religioase, precum cele ale evreilor sau sikhilor.
Comunitatea Religioasă Islamică din Austria (IGGÖ) a criticat, într-un comunicat, noul proiect de lege, amintind de sentința din 2020 și avertizând că această nouă tentativă subminează încrederea în statul de drept.
„În loc să întărească poziția copiilor, aceștia sunt stigmatizați și marginalizați. Este vorba despre o politică a simbolurilor făcută pe seama celor afectați”, se arată în nota publicată pe site-ul organizației.
Măsuri pentru a sprijini fetele din comunitatea islamicăNoua propunere legislativă este însoțită de măsuri pentru a sprijini fetele și pentru a educa băieții și bărbații în spiritul egalității, implicând profesorii, părinții și comunitatea islamică.
Partidul liberal Neos, care în 2019 s-a opus interdicției, susține acum că vălul este un simbol al sexualizării precoce și al devalorizării fetelor, în timp ce social-democrații (SPÖ) recunosc că este o intruziune în libertățile personale. Totuși, această formațiune argumentează că fetele sunt presate de rude și de colegii de sex masculin să poarte vălul, notează agenția APA.
Partidul ultranaționalist și xenofob FPÖ, primul în Parlament, a sprijinit această propunere, considerând-o un prim pas către o interdicție totală a vălului în școli, inclusiv pentru profesoare și elevele mai mari, precum și către un veto împotriva a ceea ce numește „islam politic”.
Articolul Guvernul austriac propune interzicerea vălului islamic în școli pentru minore sub 14 ani apare prima dată în Mediafax.
Cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga atrag atenția asupra riscurilor ascunse ale alimentelor ultra-procesate. Potrivit unui studiu relatat miercuri de Science Alert, consumul regulat al acestor produse duce la creșterea în greutate, șa dereglări hormonale și la scăderea calității lichidului seminal, chiar și în lipsa unui exces caloric.
Analiza s-a desfășurat pe un eșantion de 43 de bărbați cu vârste între 20 și 35 de ani, care au urmat două tipuri de diete: una bazată în proporție de 77% pe alimente ultra-procesate și alta formată în principal din alimente neprocesate. Ambele diete au avut același aport caloric și nutritiv.
Impact negativ chiar fără exces alimentarCu toate acestea, participanții care au urmat dieta cu alimente ultra-procesate au înregistrat o creștere medie de un kilogram în masa de grăsime corporală, niveluri crescute ale unui contaminant chimic asociat plasticului, care poate perturba funcțiile hormonale și scăderi notabile ale testosteronului și ale hormonului FSH, esențial pentru fertilitate.
„Rezultatele noastre demonstrează că alimentele ultra-procesate afectează sănătatea reproductivă și metabolică, chiar dacă nu sunt consumate în exces”, a declarat nutriționista Jessica Preston, coautoare a cercetării.
Surprinzător de multe funcții ale corpului afectateBiologul molecular Romain Barrès, cercetător principal în cadrul Centrului pentru Cercetare Metabolică Fundamentală de la Universitatea din Copenhaga, a subliniat amploarea efectelor observate: „Am fost surprinși de cât de multe funcții ale organismului au fost afectate, chiar și la bărbați tineri, sănătoși și activi”.
Produsele care conțin ingrediente sintetice sau aditivi care nu se regăsesc în mod normal în bucătăria obișnuită – precum aromele artificiale, emulsificatorii sau conservanții sunt cunoscute sub denumirea populară de alimente ultra-procesate. Printre acestea se numără gustările ambalate, mezelurile, băuturile carbogazoase îndulcite, cerealele îndulcite sau produsele semi-preparate.
Procesarea contează, nu doar caloriileDeși este vorba de un studiu de dimensiuni reduse și desfășurat pe termen scurt, concluziile sale completează un număr tot mai mare de cercetări care sugerează că nu doar cantitatea de mâncare contează, ci și calitatea și gradul de procesare: „Aceasta indică faptul că natura procesată a acestor alimente este ceea ce le face dăunătoare”, spun cercetătorii danezi.
Pe lângă efectele asupra sănătății individuale, specialiștii implicați atrag atenția și asupra necesității revizuirii ghidurilor nutriționale, pentru a reflecta riscurile reale ale alimentelor ultra-procesate. Ghidurile se concentrează în prezent mai ales pe aportul de calorii, grăsimi, zahăr sau sare, fără a ține cont îndeajuns sau chiar deloc de gradul de procesare al alimentelor.
Articolul Trei moduri în care alimentele ultra-procesate afectează sănătatea bărbaților apare prima dată în Mediafax.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a avut o întâlnire cu delegația Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru a analiza politicile energetice românești și impactul acestora asupra economiei naționale, cu accent pe eliminarea plafonării prețurilor la energie.
„Am avut o discuție consistentă cu delegația FMI, condusă de Joong Shik Kang, despre politicile în domeniul energiei și impactul lor asupra economiei României”, a declarat ministrul Bogdan Ivan.
Discuțiile s-au concentrat asupra efectelor eliminării plafonării prețurilor la energie implementată la 1 iulie. „Am analizat efectele eliminării plafonării prețurilor la energie, într-un context în care România are printre cele mai ridicate prețuri din Europa. Am discutat despre cum eliminarea plafonării influențează competitivitatea Economiei, dar și despre modul în care, pe o piață complet liberalizată, operatorii încep să scadă prețurile pentru a atrage clienți”, a explicat Ivan.
Piața energetică româna începe să se adapteze la noile condiții, cu oferte sub fostul plafon. „Sunt deja 3 oferte comerciale în piață cu un preț mai mic de 1,3 lei/kWh, valoarea la care era plafonat prețul până la 1 iulie. Cel mai bun mecanism de reglare rămâne o piață funcțională și eficientă”, a precizat ministrul Energiei.
„În acest sens, integrarea României în Piața Unică de Energie a Uniunii Europene și creșterea gradului de interconectare cu statele vecine sunt esențiale pentru stabilitate și pentru scăderea prețurilor la energie”, a adăugat ministrul.
Ivan a evidențiat și rezultatele companiilor de stat din energie în dialogul cu FMI. „În context, am evidențiat performanța companiilor de stat din domeniul energiei. Cele mai importante sunt listate la bursă și demonstrează constant rezultate foarte bune – un semn clar că transparența și guvernanța corectă aduc valoare economiei și siguranță pentru români”, a subliniat Ivan.
„Continuăm să lucrăm împreună, cu partenerii noștri internaționali și cu toți actorii din piață, pentru o piață de energie stabilă, competitivă și benefică pentru fiecare român”, a conchis ministrul Energiei.
Articolul Bogdan Ivan, discuții cu FMI despre eliminarea plafonării prețurilor la energie apare prima dată în Mediafax.
Canada își evaluează relația cu Israelul după atacul asupra liderilor Hamas din Qatar, a declarat miercuri ministrul de externe Anita Anand, semnalând astfel nemulțumirea față de guvernul israelian, scrie Reuters.
Canada consideră atacul inacceptabil, mai ales având în vedere eforturile Qatarului de a facilita pacea în Orientul Mijlociu, a spus Anand.
Anand a făcut aceste declarații răspunzând la întrebarea dacă Canada ar putea urma exemplul Comisiei Europene, care a anunțat că va propune suspendarea măsurilor comerciale dintr-un acord al Uniunii Europene cu Israelul.
„Ne evaluăm relația cu Israelul”, a declarat Anand jurnaliștilor, în marja unei reuniuni a Partidului Liberal de guvernământ din Edmonton.
Întrebată în mod specific dacă Canada ia în considerare vreun fel de sancțiuni împotriva Israelului, ea a răspuns: „Vom continua să evaluăm pașii următori”.
Canada și-a înăsprit vizibil poziția față de Israel sub conducerea prim-ministrului Mark Carney, care l-a înlocuit pe Justin Trudeau în ianuarie. Carney a anunțat în iulie că Canada va recunoaște statalitatea palestiniană, stârnind nemulțumirea Israelului. Trudeau a fost, în general, susținător al campaniei Israelului împotriva Hamas, criticând ocazional acțiunile armatei israeliene.
Marți, Carney a condamnat lovitura aeriană israeliană, numind-o „o extindere intolerabilă a violenței” care risca să escaladeze conflictul în întreaga regiune.
El a declarat luna trecută că planul Israelului de a prelua controlul asupra orașului Gaza este „greșit”.
Articolul Canada își reconsideră relațiile cu Israelul după incidentul din Qatar apare prima dată în Mediafax.
Cercetătorii au subliniat că este necesară o analiză aprofundată a probelor colectate acolo de Perseverance — ideal în laboratoarele de pe Pământ — înainte de a se ajunge la orice concluzii.
Rătăcind pe Marte din 2021, roverul nu poate detecta direct viaţa. În schimb, acesta transportă un burghiu pentru a penetra rocile şi tuburi pentru a păstra probele colectate din locurile considerate cele mai potrivite pentru a găzdui viaţa cu miliarde de ani în urmă. Probele aşteaptă să fie recuperate pe Pământ — un plan ambiţios care este în aşteptare, deoarece NASA caută opţiuni mai ieftine şi mai rapide.
Numind-o o „descoperire interesantă”, doi oameni de ştiinţă care nu au fost implicaţi în studiu — Janice Bishop de la Institutul SETI şi Mario Parente de la Universitatea Massachusetts Amherst — au subliniat rapid că procesele non-biologice ar putea fi responsabile.
„Acesta este unul dintre motivele pentru care nu putem merge atât de departe încât să spunem: «Aha, aceasta este dovada certă a existenţei vieţii»”, a declarat pentru Associated Press cercetătorul principal Joel Hurowitz de la Universitatea Stony Brook. „Tot ce putem spune este că una dintre explicaţiile posibile este viaţa microbiană, dar ar putea exista şi alte modalităţi de a crea acest set de caracteristici pe care îl vedem”.
În orice caz, Hurowitz a spus că este cel mai bun şi mai convingător candidat de până acum în căutarea roverului după semne potenţiale ale vieţii din trecutul îndepărtat. A fost a 25-a probă colectată; numărul total a ajuns acum la 30, mai rămânând încă şase.
„Ar fi uimitor să putem demonstra în mod concludent că aceste caracteristici au fost formate de ceva care era viu pe o altă planetă cu miliarde de ani în urmă, nu-i aşa?”, a spus Hurowitz. Dar chiar dacă nu este cazul, este „o lecţie valoroasă despre toate modurile în care natura poate conspira pentru a ne păcăli”.
Colectată vara trecută, proba provine din roci argiloase roşiatice, bogate în argilă, din Neretva Vallis, un canal fluvial care odinioară transporta apă în craterul Jezero. Această afloriment de rocă sedimentară, cunoscută sub numele de formaţiunea Bright Angel, a fost studiată de instrumentele ştiinţifice ale misiunii Perseverance înainte de începerea forajului.
Împreună cu carbonul organic, un element constitutiv al vieţii, Hurowitz şi echipa sa au găsit particule minuscule, numite seminţe de mac şi pete de leopard, care erau îmbogăţite cu fosfat de fier şi sulfură de fier. Pe Pământ, aceşti compuşi chimici sunt produse secundare rezultate din descompunerea materiei organice de către microorganisme.
Descoperirile au fost publicate în revista Nature.
Zece dintre tuburile de titan pentru probe au fost plasate pe suprafaţa marţiană în urmă cu câţiva ani, ca rezervă pentru restul celor aflate la bordul roverului, obiectivul principal al misiunii de întoarcere a NASA, care este încă neclară.
Când Perseverance a fost lansat în 2020, NASA se aştepta ca probele să se întoarcă pe Pământ la începutul anilor 2030. Dar data respectivă a fost amânată pentru anii 2040, deoarece costurile au crescut la 11 miliarde de dolari, blocând eforturile de recuperare.
Până când probele vor fi transportate de pe Marte de către nave spaţiale robotizate sau astronauţi, oamenii de ştiinţă vor trebui să se bazeze pe substitute terestre şi experimente de laborator pentru a evalua fezabilitatea existenţei vieţii antice pe Marte, potrivit lui Hurowitz.
Pe Pământ, microorganismele interacţionează în mod obişnuit cu mineralele din lacurile antarctice.
„Nu există dovezi ale existenţei microbilor pe Marte în prezent, dar dacă ar fi existat pe Marte în trecut, şi ei ar fi putut reduce mineralele sulfatate pentru a forma sulfuri într-un astfel de lac din craterul Jezero”, au scris Bishop şi Parente într-un editorial.
Articolul Noile descoperiri NASA pe Marte oferă cele mai puternice indicii privind semne de viaţă antică apare prima dată în Mediafax.
Averea lui Ellison a explodat cu 101 miliarde de dolari într-o singură zi, ajungând la 393 miliarde de dolari şi depăşind averea lui Musk de 385 miliarde, transmite CNN.
Creşterea record a fost declanşată de rezultatele financiare excepţionale ale Oracle, care au crescut acţiunile companiei cu 40%, miercuri.
Oracle a raportat o cerere explozivă pentru serviciile sale de centre de date din partea clienţilor de inteligenţă artificială. CEO-ul Safra Catz a anunţat că societatea a semnat patru contracte de miliarde de dolari în ultimul trimestru şi se aşteaptă să încheie altele în lunile următoare. Oracle s-a poziţionat ca furnizor cheie de infrastructură pentru boom-ul AI, inclusiv prin acordul de 4,5 gigawaţi cu OpenAI pentru alimentarea ChatGPT.
Saltul lui Ellison reprezintă „cea mai mare creştere într-o singură zi înregistrată vreodată” de Bloomberg Billionaire Index.
Performanţa este cu atât mai remarcabilă cu cât Oracle are deja o valoare de piaţă de aproape 700 miliarde de dolari, fiind a 13-a cea mai valoroasă companie de pe piaţă.
Miliardarul în vârstă de 81 de ani, care a fondat Oracle în 1977 după ce a renunţat la facultate, este cel mai mare acţionar individual al companiei.
Ellison deţine 98% din insula hawaiană Lana’i şi este cunoscut pentru legăturile strânse cu preşedintele Trump.
Pentru Musk, aceasta este a treia oară când pierde titlul de cea mai bogată persoană din lume, după ce l-a câştigat pentru prima dată în 2021.
Articolul Elon Musk şi-a pierdut titlul de cea mai bogată persoană din lume. Cine l-a depășit apare prima dată în Mediafax.
Costa Rica are o speranţă de viaţă cu 2-3 ani mai mare decât SUA şi o rată a mortalităţii prin cancer cu 40% mai mică, deşi PIB-ul american este de 300 de ori mai mare.
Speranţa de viaţă în Costa Rica era de 78,6 ani în 2021, comparativ cu 76,4 ani în SUA. De cancer mor anual 75,3 persoane la 100.000 în Costa Rica, faţă de aproape dublul acestei cifre în America – 145,4 la 100.000, potrivit Yahoo News.
Dr. Otis Brawley de la Johns Hopkins se declară „obsedat” de Costa Rica după ce a observat aceste diferenţe spectaculoase. Alături de Edward Ruiz-Narvaez de la Universitatea din Michigan, care a crescut în Costa Rica, a identificat patru factori cheie care explică această performanţă.
Primul e rata scăzută de fumat. Costa Rica a fost oarecum ocolită de companiile de tutun în anii 1950-60, care o considerau o piaţă prea mică pentru a fi profitabilă. Când au ajuns în sfârşit acolo în anii ’90, ţara a adoptat rapid reglementări stricte împotriva tutunului.
Al doilea factor e dieta tradiţională, bazată pe alimente integrale: fasole, orez, fructe şi legume proaspete. Un studiu pe aproape 3.000 de costaricani peste 60 de ani a arătat că cei care consumă regulat dieta tradiţională au o rată a mortalităţii cu 18% mai mică. În schimb, alimentele procesate, omniprezente în dieta americană, devin tot mai răspândite în Costa Rica – şi odată cu ele creşte şi incidenţa cancerului colorectal.
Al treilea element e activitatea fizică naturală. Costaricanii merg mult pe jos şi folosesc bicicleta, integrând mişcarea în activităţile zilnice în loc să depindă de maşini. Însă urbanizarea schimbă şi acest aspect.
În sfârşit, legăturile sociale puternice joacă un rol crucial. Familiile cu trei generaţii sub acelaşi acoperiş, mesele comune şi frecventarea bisericii contribuie la longevitate. Cercetările arată că cei din Costa Rica cu legături sociale puternice au o rată a mortalităţii cu 30% mai mică.
Paradoxul e că prosperitatea economică poate dăuna sănătăţii: odată cu creşterea veniturilor apar obiceiuri nesănătoase – mai puţină mişcare, mai multe maşini şi alimente procesate.
Articolul Paradoxul longevității. Țara mică care întrece SUA la sănătate apare prima dată în Mediafax.
Sancțiunile împotriva fostului proprietar al clubului Chelsea FC sunt „necesare și adecvate”, a declarat cea mai înaltă instanță a UE.
Oligarhul rus Roman Abramovici a pierdut miercuri cea mai recentă contestație juridică împotriva sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană.
UE l-a sancționat pe miliardarul, fost proprietar al clubului Chelsea, în 2022, după declanșarea războiului total al Rusiei împotriva Ucrainei, acuzându-l că relațiile apropiate cu președintele rus Vladimir Putin l-au ajutat să-și construiască averea uriașă.
Sancțiunile sunt „necesare și adecvate”Abramovici a cerut celei mai înalte instanțe a blocului comunitar să ridice restricțiile, inclusiv înghețarea activelor și interdicția de a călători în Europa, argumentând — printre altele — că măsurile erau incorecte și că UE a greșit atunci când a spus că are legături cu Kremlinul.
El a cerut, de asemenea, despăgubiri pentru prejudiciu de imagine.
Însă Tribunalul General, parte a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a respins miercuri acțiunea lui Abramovici, considerând sancțiunile „necesare și adecvate”.
Curtea supremă a UE a subliniat, de asemenea, rolul său semnificativ de acționar în Evraz, un grup minier siderurgic care furnizează venituri substanțiale guvernului rus.
Viktor Ianukovici a pierdut și el în JustițieAbramovici a deschis procese atât în UE, cât și în Regatul Unit pentru a-și reabilita numele, avocații săi argumentând că statutul său de persoană celebră l-a transformat într-o țintă, dar cu puțin succes.
La scurt timp după invazia pe scară largă a Rusiei, Abramovici a vândut Chelsea FC pentru cel mai mare preț plătit vreodată pentru o echipă de fotbal.
Guvernul britanic a declarat că dorește să confiște cele 2,5 miliarde de lire sterline obținute din vânzarea clubului din Premier League și să le direcționeze către Ucraina.
Fostul președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, a pierdut și el miercuri propria sa luptă juridică de un deceniu pentru ridicarea sancțiunilor impuse de UE.
Articolul Oligarhul rus Roman Abramovici pierde în cea mai înaltă instanță a UE / El ceruse ridicarea sancțiunilor impuse de UE, fiind acuzat de relații strânse cu Putin, care l-ar fi ajutat să-și construiască imperiul apare prima dată în Mediafax.
Fostul mijlocaș al PSG, Javier Pastore, și-a găsit o nouă pasiune după retragerea din fotbal: va deschide un muzeu dedicat sportului în Córdoba, orașul său natal din Argentina.
La 36 de ani, Pastore a adunat o colecție impresionantă de peste 500 de tricouri și obiecte sportive pe care dorește să le împărtășească cu comunitatea locală.
„Vreau să le ofer oamenilor din orașul meu posibilitatea să împărtășească experiența mea de viață și să le ofer un spațiu unde să poată vedea tricourile marilor jucători pe care i-am întâlnit”, explică fostul internațional argentinian.
Muzeul nu va fi dedicat exclusiv fotbalului – colecția include și piese purtate de jucători de tenis, piloți de MotoGP și alte echipamente din diverse sporturi, pe care Pastore le-a obținut datorită conexiunilor făcute de-a lungul carierei sale.
Pasiunea pentru colecționare nu s-a oprit odată cu retragerea, conform Lequipe.
„Acum sunt și mai rău. Oriunde merg, cer tricouri”, mărturisește fostul mijlocaș cu un zâmbet.
„Când mă văd responsabilii cu echipamentele din Paris venind la un meci, îmi spun imediat: <Bine, știm ce tricou vrei!>”.
Stabilit la Madrid, Pastore vede acest proiect ca o modalitate de a inspira viitoarele generații de sportivi din orașul care l-au văzut crescând.
Articolul Fostul mijlocaș al PSG, Javier Pastore, deschide un muzeu al sportului în orașul său natal apare prima dată în Mediafax.
„Forţele de Apărare Israeliene au lovit recent în Sana’a şi în alte locaţii din Yemen, vizând tabere militare ocupate de terorişti houthi, inclusiv aparatul de propagandă houthi, ca parte a Operaţiunii ‘Clopotele Răsună’”, a declarat Katz într-un comunicat.
Postul de televiziune Al-Masirah, controlat de houthi, a raportat că „agresiunea israeliană” a vizat un complex guvernamental în districtul Al-Hazm din provincia Al Jawf, în nordul Yemenului.
Atacul are loc la mai puţin de două săptămâni după ce prim-ministrul houthi Ahmed al-Rahawi şi alţi oficiali houthi de rang înalt au fost ucişi într-un atac aerian israelian asupra Sana’a.
Oficialii au fost vizaţi la sfârşitul lunii trecute în timpul „unui atelier de rutină organizat de guvern pentru a evalua activitatea şi performanţa sa din ultimul an”, a precizat grupul într-un comunicat transmis de televiziunea houthi.
Articolul Israelul bombardează capitala Yemenului. Au fost vizate taberele militare ocupate de Houthi apare prima dată în Mediafax.
„Animalul care a ucis atât de violent frumoasa tânără din Ucraina, venită în America căutând pace şi siguranţă, ar trebui să aibă un proces «rapid» (nu există nicio îndoială!) şi să primească pedeapsa cu moartea”, a scris preşedintele american pe platforma sa Truth Social.
În seara de 22 august, Iryna Zarutska a urcat într-un tramvai din Charlotte, în estul SUA. Câteva minute după ce s-a aşezat, un bărbat a urcat şi el, s-a aşezat în spatele ei, apoi a înjunghiat-o de trei ori, fără vreun schimb de cuvinte, potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere.
Tânăra de 23 de ani plecase din Ucraina în 2022, după invazia rusă, şi „s-a adaptat rapid la noua viaţă în Statele Unite”, se arată în necrologul ei. Suspectul, Decarlos Brown, un afro-american de 34 de ani, fusese condamnat de mai multe ori în trecut şi petrecuse opt ani în închisoare pentru jaf armat.
Primăriţa democrată a oraşului Charlotte, Vi Lyles, a vorbit la câteva zile după crimă despre problemele mintale de lungă durată ale presupusului autor. „Vreau să fiu clară: nu îi demonizez pe cei care se confruntă cu dificultăţi de sănătate mintală sau care nu au locuinţă”, a declarat ea.
Ceea ce a avut mai întâi rezonanţă locală a căpătat amploare naţională odată cu publicarea imaginilor de pe camerele de supraveghere, extrem de şocante. Reacţia iniţială a lui Vi Lyles a provocat apoi un val de critici din partea dreptei.
Ministrul Transporturilor, Sean Duffy, a acuzat-o pe primăriţa democrată „şi pe alţii de stânga” că „minimalizează crime ca aceasta spunând că nu putem demoniza persoanele fără adăpost sau pe cele cu probleme psihice”.
Donald Trump a comentat pe larg cazul, el care şi-a exprimat dorinţa de a pune lupta împotriva criminalităţii în fruntea priorităţilor sale, în special în marile oraşe conduse de democraţi. „Nu putem lăsa o fracţiune criminală depravată de recidivişti violenţi să continue să răspândească distrugerea şi moartea în toată ţara noastră”, a declarat el într-o înregistrare video publicată marţi pe Truth Social.
Articolul Trump cere pedeapsa cu moartea pentru americanul care a ucis un refugiat ucrainean apare prima dată în Mediafax.
„Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile”, a transmis miercuri DIICOT.
Anterior, DIICOT anunţa că bărbatul de 47 de ani, cu dublă cetăţenie română şi moldovenească, acuzat de tentativă de trădare prin transmiterea de informaţii secrete de stat, a fost prezentat magistraţilor cu propuenere de arestare preventivă.
Ancheta a fost desfăşurată sub egida EUROJUST şi a beneficiat de sprijinul serviciilor de informaţii din România, Ungaria şi Cehia, precum şi al procurorilor din Ungaria, Cehia şi Republica Moldova.
Fostul ofiţer al Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova, Alexandru Bălan, în vârstă de 47 de ani, este cercetat pentru trădare. El este acuzat că a transmis informaţii secrete de stat către ofiţeri KGB din Belarus, în întâlniri desfăşurate la Budapesta.
Articolul Spionul din Republica Moldova care vindea secrete Belarusului a fost arestat preventiv apare prima dată în Mediafax.
„Mărturisesc că astăzi am crezut că nu aud bine, că poate nu am fost eu atent. Dar, nu, am auzit bine. Preşedintele Nicuşor Dan ne spune, senin, că România nu are un proiect de ţară. Poftim?! În timp ce românii sunt bulversaţi de „reformele” cu barda ale lui Ilie Bolojan, iar Rusia provoacă NATO şi UE tot mai mult în fiecare zi, preşedintele recunoaşte cu o seninătate dezarmantă că România e fără busolă, fără direcţie, fără viziune”, spune Mihai Fifor pe Facebook.
Acesta îl întreabă pe Nicuşor Dan dacă atunci „când a candidat, nu a avut un proiect de ţară”: „Ce le-a spus atunci românilor – că vom merge din inerţie, la voia întâmplării?”.„Un proiect de ţară nu e un moft şi nici un slogan electoral. Este fundamentul care dă coerenţă politicii externe şi de apărare, care fixează priorităţile economice şi sociale, care inspiră încredere investitorilor şi oferă predictibilitate cetăţenilor. Este acel angajament naţional care arată cum sprijinim natalitatea, educaţia şi sănătatea, cum modernizăm infrastructura şi cum protejăm generaţiile viitoare. Fără proiect de ţară, România se conduce prin improvizaţii şi decizii de moment, prin „reforme” brutale, fără direcţie şi fără coerenţă. Exact ca o corabie prinsă în furtună, dar fără hartă şi fără busolă”, mai spune social-democratul.
Deputatul PSD mai spune că preşedintele ar fi trebuit să fie primul care să definească şi să apere un asemenea proiect, „în schimb, transmite senin că nu există”.„Un semnal extrem de periculos – pentru aliaţi, pentru investitori şi, mai ales, pentru români. România are nevoie acum, mai mult ca oricând, de un proiect de ţară. Pentru că o naţiune fără viziune riscă să rătăcească drumul exact atunci când are nevoie să fie mai lucidă şi mai puternică ca oricând”, mai scrie Mihai Fifor.
Preşedintele Nicuşor Dan spune că România nu are în acest moment un plan de ţară şi că administraţia publică nu manifestă urgenţa necesară pentru reformă.
Articolul Fifor, contrariat de afirmaţia lui Nicuşor Dan că România nu are un proiect de ţară apare prima dată în Mediafax.
Activitățile au vizat detecția de droguri și explozibili, identificarea de obiecte suspecte, urmărirea și capturarea suspecților, precum și căutarea țintelor ascunse. Exercițiul a implicat forțe din China, Rusia și Mongolia și s-a desfășurat în zona de frontieră unde se întâlnesc cele trei țări.
„Exercițiul nu doar că a testat capacitatea noastră trilaterală de a răspunde la situații de urgență, ci reprezintă și un pas important în consolidarea prieteniei tradiționale, aprofundarea încrederii strategice reciproce și întărirea cooperării în domeniul securității dintre China, Rusia și Mongolia”, a declarat soldatul chinez Chen Jiang, citat de Sofia News Agency.
Drone și roboți-câini în patrularea frontierelorPrimul de acest fel pentru forțele de frontieră ale celor trei țări, exercițiul s-a desfășurat în apropierea orașului Manzhouli, din regiunea autonomă Mongolia Interioară, zonă unde se întâlnesc frontierele Chinei, Rusiei și Mongoliei. Materialele publicate de armata chineză au surprins utilizarea unor tehnologii moderne: radare de recunoaștere, drone de supraveghere și vehicule robotizate terestre – inclusiv câinii robotici.
Expertul militar Zhang Junshe a explicam pentru Global Times că: „teroriștii recurg din ce în ce mai mult la tehnologii de vârf, iar roboții câini și dronele ajută la economisirea de resurse, reduc riscurile umane și sporesc eficiența patrulării”.
Roboți de teren pentru a proteja trupeleTendința de modernizare este mai amplă. În vara anului 2025, armata chineză a testat câini roboți patrupezi înarmați cu arme automate, care au fost utilizați în exerciții cu foc real și în teren accidentat, desfășurate în apropierea frontierei cu Rusia. „Sistemele robotizate pot urma infanteria în teren dificil și pot oferi foc de acoperire acolo unde soldații sunt cei mai vulnerabili”, a comunicat un istructor, citat de Defence Blog.
Acest fel de platforme robotice au demonstrat funcții de recunoaștere, neutralizare a pozițiilor inamice, manevrabilitate în teren dificil, evitare a obstacolelor și transmiterea în timp real a informațiilor către operatori umani. Pentru Rusia, integrarea roboților patrupezi pe teren rusesc în exercițiul trilateral reflectă ambiția de a-și moderniza operațiunile militare și de a-și proteja personalul.
Articolul Câini roboți au fost antrenați pe teritoriul Rusiei în exercițiul trilateral China-Rusia-Mongolia apare prima dată în Mediafax.
Rusia a condamnat miercuri atacul aerian efectuat de Israel asupra capitalei Qatarului, Doha, calificându-l drept o „încălcare gravă a dreptului internațional” și „un atac direct asupra suveranității unui stat independent”.
„Este un pas care duce la o escaladare suplimentară și la destabilizarea situației din Orientul Mijlociu”, a comunicat oficial Minsiterul rus de Externe, citat de Sky News.
Israel a lansat marți mai multe lovituri asupra unor clădiri rezidențiale din Doha, unde s-ar fi aflat membri de rang înalt ai Hamas. În urma atacului, 6 persoane au fost ucise, inclusiv un angajat al Ministerului de Interne din Qatar, iar mai multe au fost rănite.
Atacul israelian „merită cea mai fermă condamnare”„Atacul cu rachetă asupra Qatarului… nu poate fi perceput altfel decât ca o acțiune menită să submineze eforturile internaționale de a găsi soluții pașnice”, spune Moscova, susținând că „astfel de metode de luptă folosite de Israel împotriva celor pe care îi consideră inamici și opozanți merită cea mai fermă condamnare”.
Oficialii ruși au subliniat în mod special rolul jucat de Qatar în medierea negocierilor indirecte între Israel și Hamas, menite să ducă la o încetare a focului în Fâșia Gaza și la eliberarea ostaticilor israelieni.
Dublu standard ruseascReacția Rusiei vine în contextul în care ea însăși este implicată într-o invazie activă asupra Ucrainei din februarie 2022, fapt care stârnește critici privind dublul standard aplicat de Moscova în politica sa externă. Totuși, Kremlinul insistă că sprijină o „rezolvare politică a conflictului israeliano-palestinian” și că nu există „nicio alternativă la o soluție globală, bazată pe dreptul internațional și pe principiile recunoscute ale ONU”.
„Facem apel la toate părțile implicate să acționeze cu responsabilitate și să evite orice acțiuni care pot duce la deteriorarea situației și la blocarea negocierilor de pace”, au transmis diplomații ruși.
Articolul Dublă morală: Rusia condamnă atacul Israelului asupra Qatarului – „O încălcare gravă a dreptului internațional” apare prima dată în Mediafax.
Invitată astăzi în cadrul emisiunii „Ai Aflat” cu Ionuț Cristache, prezentată de Gândul, Elena Lasconi a făcut o retrospectivă asupra evenimentelor care au avut loc în timpul campaniei electorale pentru alegerea președintelui României.
La data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a România a decis anularea întregului proces electoral, inclusiv rezultatele primului tur, care s-a desfășurat pe 24 noiembrie 2024, invocând ingerințe externe care aveau o presupusă legătură cu candidatul la președinția țării, Călin Georgescu.
Elena Lasconi, care în urma turului întâi din campania prezidențială de anul trecut a ajuns pe locul doi în sondaje, a declarat în emisiunea „Ai Aflat” că a trecut peste resentimentele și atacurile din campanie, spunând că nu mai are intenția de a candida în viitor.
Fosta candidată a adăugat că și-a asumat competiția „din suflet” și că este convinsă că ar fi câștigat scrutinul dacă acesta nu ar fi fost anulat.
„Nu am orgolii, nu mai sunt supărată pe nimeni. Poate că nu mi-a fost greu să primesc atâtea lovituri în acea perioadă și văd că continuă, deși eu nu mai am niciun interes să candidez nicăieri. Dar știu că am făcut-o din suflet și știu că aș fi câștigat alegerile prezidențiale, dar istoria ne va arăta că alegerile nu s-au anulat pentru că vin rușii, ci s-au anulat pentru că încurcam grozav sistemul.”, a declarat Elena Lasconi în cadrul emisiunii „Ai Aflat”.
Articolul Elena Lasconi, primul interviu după alegerile prezidențiale: „Știu că aș fi câștigat alegerile” apare prima dată în Mediafax.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a afirmat: „Combatem munca la negru, pentru ca fiecare zi de muncă să însemne demnitate, nu drepturi încălcate”, a scris oficialul miercuri pe pagina de Facebook.
Potrivit comunicatului publicat miercuri, în primele 5 zile ale lunii septembrie au avut loc 1.467 de controale. Dintre acestea, 949 au fost în domeniul relațiilor de muncă, iar 518 în domeniul securității și sănătății în muncă.
„În cadrul controalelor efectuate în domeniul relațiilor de muncă au fost identificate 128 de persoane prestând muncă nedeclarată, au fost aplicate 345 de sancțiuni contravenționale, din care 192 amenzi în valoare de 3.120.400 lei și 153 avertismente, iar pentru remedierea deficiențelor constatate au fost dispuse 1.074 de măsuri cu termene clare de implementare.
În domeniul securității și sănătății în muncă, în aceeași perioadă, inspectorii de muncă au aplicat 505 de sancțiuni contravenționale, din care 100 au fost amenzi în cuantum de 829.500 lei și 405 avertismente, iar pentru remedierea neconformităților constatate au fost dispuse 564 de măsuri. În cadrul acțiunilor de control, inspectorii de muncă au oprit 4 echipamente de muncă neconforme (ancorarea necorespunzătoare la clădire a schelei și lipsa bazei stabile pe sol) care puneau în pericol securitatea și sănătatea lucrătorilor la locul de muncă”, se arată în comunicatul publicat.
Prin intermediul controalelor, Inspecția Muncii caută să descurajeze abaterile de la legislația muncii, dar și să-i determine pe angajatori să respecte normele impuse, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în cel al securității și sănătății în muncă, pentru menținerea unui mediu de muncă sigur și sănătos, potrivit Inspectorului General de Stat Adjunct, Mihai Nicolae Ucă.
Articolul Florin Manole: Combatem munca la negru / Peste 120 de muncitori, identificați lucrând fără forme legale apare prima dată în Mediafax.
Mircea Lucescu l-a jignit pe jurnalistul Radu Banciu, cel care a criticat în mai multe emisiuni online limbajul ales de selecționer după meciul cu naționala Canadei. Lucescu l-a acuzat pe jurnalist că ar fi creat o atmosferă negativă în jurul naționlei.
„Acest cap pătrat de Banciu, care tot înjură pe toată lumea… Poți să critici cât vrei, să analizezi, dar nu înainte de un meci atât de important!”, a spus Mircea Lucescu la Fanatik.
Jurnalistul Radu Banciu l-a criticat pe Mircea Lucescu pentru exprimarea de la finalul meciului cu Canada de la București.
”Il Luce are aceeași mentalitate, de om învechit, venit dintr-o lume care trebuia să dispară de mult și care ne zicea că, dacă scoatem cele trei goluri ale canadienilor… El a vrut să spună că în naționala Canadei erau numai negri și străini, dar nu i-a venit cum să spună. S-a bâlbâit până a spus că numai canadieni nu erau acolo.
Tot teoria omului de pe vremuri, a securistului. Nea Mirciu a rămas același securist pe care nu l-a sancționat nimeni în societate, aceleași metehne. Dovadă că omul nu se schimbă, indiferent de câte șanse i-ai dat, el rămâne la fel. A spus aceeași tâmpenie că erau niște negri, veniți de prin toată Africa și de aceea l-au bătut pe el. Dacă nu știe istorie…”, au fost remarcile lui Radu Banciu, în emisiunea pe care o prezintă la iAMsport.ro.
Ce declarase Lucescu după meciul cu Canada”Un rezultat rușinos, dar echipa a arătat bine, dacă scoatem cele trei goluri. Am întâlnit o echipă foarte puternică, jucători… numai canadieni nu erau. Se pregătesc mai motivați decât noi, pentru că o fac pentru Mondial. Motivația noastră e pentru meciul cu Cipru.
La primul gol, lipsă de marcaj… al doilea nici nu mai spun. Portarul să dribleze în fața porții… nu se poate. Iar al treilea, o minge pierdută la mijlocul terenului. Dar sunt convins că vom face un meci bun în Cipru”, a declarat Lucescu.
Lucescu atac dur și la adresa fostului patron din Liga 1, Marian Iancu„Mă uitam la ce spune Marian Iancu ăsta. Iese din închisoare un escroc ordinar și își permite să mai discute despre alți oameni. E ceva în societatea românească care pe mine mă îngrozește. Sunt niște oameni care ar trebui să stea ascunși pentru incapacitatea lor de a face față momentului”, a spus Lucescu la Fanatik.
Mircea Lucescu este pregătit de plecarea de la echipa naționalăÎntr-o intervenție telefonică pentru Fanatik, Mircea Lucescu a anunțat că este pregătit să își dea demisia după dubla rușinoasă cu Canada (0-3) și Cipru (2-2). „Il Luce” va avea o discuție cu federalii pentru a vedea dacă există soluții pentru a fi înlocuit fără a compromite șansele rămase, ce-i drept mici.
„(n.r. v-ați gândit în noaptea asta la demisie?) Nu știu, eu trebuie să am o discuție în primul rând cu conducerea Federației să vedem dacă există vreo posibilitate în momentul de față pentru a fi înlocuit aș ceda imediat.
Pe de altă parte, eu nu pot fi un laș și să las echipa în momentul ăsta. Sunt convins că jucătorii au mult de spus. Mă dau la o parte desigur, cu siguranță, dacă Federația are variante. Indiferent, dacă există o soluție viabilă, care poate să redreseze o situație dificilă, delicată… Compromisă nu spun că în fotbal totul poate fi schimbat, nu asta e problema.
Dar dacă există o soluție viabilă, eu fără niciun fel de problemă mă dau la o parte. Am venit să ajut, am venit cu sufletul deschis, dar am simțit că… În sfârșit. Asta s-a întâmplat cu toți selecționerii echipei naționale. Și cu Edi Iordănescu, și cu Rădoi, Contra. Atacuri la persoane absolut inimaginabile, cu minciuni, doar să creeze o atmosferă negativă”, a spus Mircea Lucescu, conform sursei de mai sus.
Articolul Mircea Lucescu, discurs dur cu jigniri la adresa jurnalistului Radu Banciu și a unui fost patron din Liga 1 / I-a acuzat că au stricat atmosfera din jurul naționalei apare prima dată în Mediafax.
Echipa națională a României a clacat în Cipru, cu o națională mai slab cotată, scor 2-2. „Tricolorii” au condus cu 2-0 pe tabelă, după un debut de foc, cu o dublă a lui Denis Drăguș, dar jocul ulterior ezitant i-a introdus pe ciprioți în meci, care au egalat și au dominat în al doilea mitan, scrie Prosport.
Mircea Lucescu este pregătit de plecarea de pe banca echipei naționale a României
Într-o intervenție telefonică pentru Fanatik, Mircea Lucescu a anunțat că este pregătit să își dea demisia după dubla rușinoasă cu Canada (0-3) și Cipru (2-2). „Il Luce” va avea o discuție cu federalii pentru a vedea dacă există soluții pentru a fi înlocuit fără a compromite șansele rămase, ce-i drept mici.
„(n.r. v-ați gândit în noaptea asta la demisie?) Nu știu, eu trebuie să am o discuție în primul rând cu conducerea Federației să vedem dacă există vreo posibilitate în momentul de față pentru a fi înlocuit, aș ceda imediat. Pe de altă parte, eu nu pot fi un laș și să las echipa în momentul ăsta. Sunt convins că jucătorii au multe de spus. Mă dau la o parte, desigur. Cu siguranță, dacă Federația are variante. Indiferent dacă există o soluție viabilă, care poate să redreseze o situație dificilă, delicată”, a declarat antrenorul.
Articolul Criză la echipa națională: Lucescu, pregătit să-și dea demisia după rezultatele dezastruoase apare prima dată în Mediafax.