MediaFax.ro

Fenechiu (PNL): Patru judecători CCR sunt magistrați sau au soți magistrați, nu există influență PSD

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 12:22

Întrebat, marți, la Digi 24, dacă este o coincidență că patru din cinci judecători sunt propuși de PSD, Fenechiu a răspuns: „Partidul Social-Democrat a susținut această reformă și am certitudinea că nu există o influență a Partidului Social-Democrat în poziția judecătorilor”.

Senatorul liberal a oferit însă o altă explicație: „Răspunsul la întrebarea dumneavoastră este ușor altul. Nu e o coincidență faptul că trei din judecătorii care s-au pronunțat împotrivă sunt magistrați și au o legătură largă cu casta magistraților. Al patrulea judecător are soțul judecător. Și al cincilea este într-o relație extrem de bună cu cei trei de care vorbeam”.

Interferența politică – exclusă

Referitor la o posibilă interferență politică, Fenechiu a argumentat: „Nu am putea vorbi de o interferență cu PSD-ul pentru că, în ultima instanță, cu excepția domnului Licu și respectiv a domnului Busuioc, ceilalți au fost numiți practic de Liviu Dragnea”.

„Una peste alta, PSD este componentă a coaliției. Colaborarea noastră cu Partidul Social-Democrat e o colaborare serioasă, cu excepțiile de rigoare pe care le știm și le vedem, iar în materie de justiție, în general, nu am avut, în ultima perioadă cel puțin, derapaje”, adaugă senatorul liberal.

Pe de altă parte, Fenechiu susține că CCR și-a schimbat practica judiciară în cazul pensiilor speciale, contrazicindu-se față de decizii anterioare.

„Nu cred că a fost o greșeală și vă spun de ce. Dacă vă uitați pe cronologia faptelor, constatați că pe 28 iulie premierul Bolojan a trimis nota de modificări, tabelul de modificări către CSM”.

Senatorul a explicat că procesul a avut etape succesive: CSM a refuzat inițial să discute pe o ciornă, solicitând o cerere oficială. „La jumătatea lui august, Ministrul Muncii a trimis o adresă pe CSM cu modificările, dar nu a solicitat un aviz, a solicitat un punct de vedere”, a precizat Fenechiu, menționând că acel aviz a fost solicitat două zile mai târziu.

CCR se contrazice

Referitor la practica Curții Constituționale, senatorul PNL spune: „Uitați-vă pe deciziile curții și veți observa că avem decizia în care curtea a constatat că avize sau lipsa emiterii avizului pe adrese trimise înainte cu 5-7-9 zile nu au constituit motiv de neconstituționalitate. Deci, practic, curtea și-a schimbat practica pornind de la acea prevedere din legea 303 cu faptul că CSM-ul dă avize în termen de 30 de zile”.

Întrebat dacă CCR se contrazice, Fenechiu a confirmat: „Da, eu zic că se contrazice și chiar și în ipoteza în care merge pe teoria că erau necesare 30 de zile, eu cred că o curte constituțională serioasă analizează toate lucrurile în raport de urgență”.

Категории: MediaFax.ro

Vila pregătită pentru Klaus Iohannis, scoasă la închiriere de RA-APPS pentru 35.000 de euro pe lună

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 12:19

Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) scoate la închiriere, prin licitație publică cu strigare, imobilul din Bulevardul Aviatorilor nr. 86 din București — cunoscut drept vila pregătită pentru Klaus Iohannis după încheierea mandatului.

Potrivit anunțului oficial, licitația va avea loc pe 18 noiembrie 2025, la sediul Sucursalei pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar (S.A.I.F.I.) din București.

Imobilul este compus din trei corpuri de clădire, cu o suprafață totală de 915,54 metri pătrați și o curte de 1.110 metri pătrați.

Tariful de pornire al licitației este de 35.000 de euro pe lună, iar garanția de participare este de 70.000 de euro. Dosarul de licitație costă 1.000 de lei plus TVA și poate fi achiziționat până la data de 7 noiembrie 2025, în timp ce înscrierile se închid pe 14 noiembrie, ora 14:00.

Vila din Aviatorilor, aflată în administrarea RA-APPS, a fost modernizată în ultimii ani și vehiculată drept reședință oficială post-mandat pentru Klaus Iohannis.

Категории: MediaFax.ro

Rodeanu: Legea pregătirii populației pentru apărare este un răspuns la realitatea pe care o trăim. România trebuie să fie pregătită

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 12:17

Vicepreședintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Camera Deputaților, Bogdan Rodeanu, liderul deputaților USR, afirmă că adoptarea legii privind pregătirea populației pentru apărare reprezintă „un răspuns la realitatea pe care o trăim” și un pas concret pentru consolidarea capacității defensive a României.

Actul normativ, adoptat recent de comisie, introduce pentru prima dată conceptul de „militar voluntar în termen” — un program bazat pe alegere, nu pe obligație, care permite tinerilor între 18 și 35 de ani să urmeze o perioadă de pregătire militară de până la patru luni.

„Tinerii vor învăța lucruri practice, vor lucra în echipă și vor înțelege ce înseamnă disciplina, încrederea și formarea militară. Este un program de antrenare, dar și de recrutare, pentru că mulți se vor putea angaja ca militari profesioniști după această etapă”, a declarat Bogdan Rodeanu.

Pe durata instruirii, participanții vor beneficia de cazare, echipament, hrană, asistență medicală și o soldă lunară, iar la final vor primi o indemnizație echivalentă cu trei salarii medii brute.

Rodeanu a subliniat că legea vine într-un context geopolitic complicat, marcat de riscuri și instabilitate la granițele Europei. „Trebuie să ne pregătim pentru a evita amenințările la adresa României și a lumii civilizate. Construim o rezervă solidă și o armată tot mai bine pregătită pentru parteneriatul din cadrul Alianței NATO și al Uniunii Europene”, a afirmat deputatul.

„România trebuie să rămână puternică, sigură și capabilă să-și apere valorile. Iar această lege este unul dintre pașii concreți în această direcție”, a adăugat Bogdan Rodeanu.

Категории: MediaFax.ro

Europa se mobilizează pentru Ucraina înaintea întâlnirii Trump-Putin

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 12:15

Aliații Ucrainei se mobilizează pentru a întări poziția Kievului înaintea întâlnirii dintre președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin, planificată la Budapesta. Europenii se tem că o eventuală înțelegere între cei doi ar putea duce la o pace impusă, în defavoarea Ucrainei și a securității întregului continent.

Sancțiuni împotriva Rusiei și ajutor pentru Ucraina

La summitul Consiliului European de joi, liderii UE urmează să aprobe un pachet amplu de sprijin pentru președintele Volodimir Zelenski. Potrivit diplomaților citați de Politico, planul include creșterea finanțării pentru Kiev, livrarea de armament suplimentar și un nou val de sancțiuni economice menite să lovească economia Rusiei.

„Vedem eforturile președintelui Trump de a aduce pacea în Ucraina. Desigur, toate aceste eforturi sunt binevenite, dar nu vedem ca Rusia să-și dorească cu adevărat pacea. Rusia înțelege doar forța”, a declarat luni șefa diplomației europene, Kaja Kallas, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Consiliul Afacerilor Externe al UE.

Dacă Putin câștigă, Europa se va înarma masiv

Bruxellesul privește cu îngrijorare posibilitatea ca Trump să exercite presiuni asupra lui Zelenski pentru a accepta condițiile Moscovei, inclusiv cedarea unor regiuni din estul Ucrainei: „Dacă Putin câștigă teritorii, statele baltice vor intra în panică, iar Europa va fi împinsă spre o reînarmare masivă”.

Motivul este schimbarea bruscă de atitudine a lui Trump față de războiul din Ucraina. Liderul american a declarat recent că ar fi dispus să înghețe conflictul de-a lungul actualelor linii de front, la mai puțin de o lună după ce sugerase că Ucraina ar putea recuceri întregul său teritoriu. Comentariile sale au reaprins temerile că ar putea încerca să-l constrângă pe Zelenski să cedeze teritorii Rusiei.

Ucraina trebuie să intre puternică în negocieri

În tot acest timp, Uniunea Europeană finalizează al 19-lea pachet de sancțiuni, vizând băncile și criptomonedele prin care Rusia ocolește restricțiile. De asemenea, se caută soluții pentru folosirea activelor financiare ruse înghețate, estimate la circa 140 de miliarde de euro, pentru a susține efortul de război al Ucrainei.

Diplomații europeni se așteaptă ca președintele Ucrainei să se adreseze liderilor UE la summitul de joi pentru a le cere sprijin suplimentar. În paralel, premierul britanic Keir Starmer va convoca în această săptămână o reuniune a „Coaliției celor Dispuși”, menită să coordoneze eforturile internaționale de sprijin: „Ucraina trebuie să fie în cea mai puternică poziție posibilă înainte, în timpul și după orice încetare a focului. Trebuie să fim fermi în sprijinul nostru și să intensificăm eforturile de a paraliza mașina de război a lui Putin”, a explicat Starmer.

Kallas: Integritatea Ucrainei nu e negociabilă

Kaja Kallas a respins categoric ideea unei păci care ar implica pierderi teritoriale: „Dacă pur și simplu cedăm teritorii, transmitem tuturor mesajul că poți folosi forța împotriva vecinilor tăi și obține ce vrei”.

Surse diplomatice de la Bruxelles afirmă că mai mulți lideri europeni intenționează să facă lobby pentru a fi prezenți la întâlnirea dintre Trump și Putin și vor, de asemenea, să se asigure că Volodimir Zelenski va avea un loc la masa negocierilor. Zelenski a declarat luni că este dispus să participe la reuniune, dacă va fi invitat.

Категории: MediaFax.ro

UE ia în considerare interzicerea etanolului în dezinfectanții de mâini pentru că ar crește riscul de cancer / Industria medicală: „Impactul asupra spitalelor ar fi uriaș”

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 09:46

Produsele de curățare pe bază de alcool sunt în prezent autorizate ca sigure în interiorul blocului comunitar și figurează pe lista medicamentelor esențiale a Organizației Mondiale a Sănătății încă din anii ’90.

Totuși, o recomandare internă emisă pe 10 octombrie de unul dintre grupurile de lucru din cadrul Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) a semnalat etanolul ca substanță toxică, ce ar crește riscul de cancer și de complicații în timpul sarcinii, sugerând că ar trebui înlocuit în produsele de curățare și alte articole similare, scrie Financial Times.

Comitetul agenției care analizează substanțele biocide active se va reuni între 24 și 27 noiembrie pentru a decide dacă etanolul trebuie clasificat drept nociv pentru oameni.

Ulterior, va transmite o recomandare Comisiei Europene, care va lua decizia finală.

Avertismente din partea industriei medicale

Industria medicală a tras un semnal de alarmă cu privire la posibilele consecințe ale unei astfel de decizii.

„Impactul asupra spitalelor ar fi uriaș”, a declarat Alexandra Peters, de la Universitatea din Geneva și rețeaua Clean Hospitals.

„Igiena mâinilor, în special cu soluții dezinfectante pe bază de alcool, previne 16 milioane de infecții pe an la nivel mondial”, a declarat Peters pentru Financial Times.

Aceasta a adăugat că alternativele la etanol, precum izopropanolul, sunt chiar mai toxice.

Folosirea repetată a săpunului durează mai mult și afectează pielea, un studiu arătând că, în lipsa dezinfectantului, asistentele ar petrece 30 de minute din fiecare oră a unei intervenții chirurgicale spălându-și mâinile, a spus ea.

ECHA nu a luată încă nicio decizie

ECHA a precizat că, „dacă experții vor concluziona că etanolul este cancerigen”, va recomanda înlocuirea acestuia.

Agenția a adăugat că etanolul „ar putea fi totuși aprobat pentru utilizările biocide prevăzute, dacă acestea sunt considerate sigure în raport cu nivelurile așteptate de expunere sau dacă nu se găsesc alternative”.

Agenția a subliniat că nu a fost luată nicio decizie până în prezent.

Organizația Mondială a Sănătății clasifică atât etanolul, cât și izopropanolul drept sigure pentru igiena mâinilor.

În luna mai, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a cerut autorităților naționale de sănătate să „stabilească dezinfectarea mâinilor pe bază de alcool drept metoda principală de igienă a mâinilor”.

Категории: MediaFax.ro

Războiul din Ucraina, ziua 1336. Rușii au lovit instalațiile de încălzire și energie din regiunea Cernihiv / Șefa diplomației UE: Ucraina nu ar trebui să renunțe la teritoriu în schimbul păcii cu Rusia / Ucraina atacă cu drone regiunile rusești Bryansk...

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 09:38
Întâlnirea dintre secretarul de stat american și ministrul rus de externe amânată. Întâlnirea dintre Trump și Putin, sub semnul întrebării

Întâlnirea dintre secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei Lavrov, programată pentru această săptămână, a fost amânată din motive necunoscute.

Acest lucru pune sub semnul întrebării desfășurarea întâlnirii planificate între președintele american Donald Trump și liderul Kremlinului Vladimir Putin.

O sursă din Casa Albă a declarat pentru CNN că întâlnirea anticipată între Rubio și Lavrov a fost amânată, cel puțin pentru moment.

Anterior, data de 23 octombrie fusese menționată ca posibilă dată pentru întâlnirea lor. Cei doi urmau să pregătească o nouă întâlnire personală între Trump și Putin la Budapesta.

Blackout total în Cernihiv. Orașul trece la generatoare după atacurile rusești

Orașul Cernihiv a rămas complet fără energie electrică ca urmare a atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice din regiunea Cernihiv.

Infrastructura critică a fost comutată la surse alternative de energie. Autoritățile îndeamnă locuitorii să facă provizii de apă.

Rușii au lovit instalațiile de încălzire și energie din regiunea Cernihiv

Forțele ruse au lansat un atac combinat la scară largă asupra regiunii Cernihiv, avariind o instalație de încălzire și o instalație energetică și lăsând o parte din regiune fără electricitate.

Chaus a adăugat că inginerii electricieni lucrează la restabilirea alimentării cu energie electrică.

„Avem planuri”. Serviciile secrete ucrainene explică tactica din spatele atacurilor profunde asupra Rusiei

Adjunctul șefului serviciului de informații militare al Ucrainei (HUR), Vadym Skibitskyi, a declarat că atacurile Ucrainei asupra infrastructurii din Rusia au avut deja un impact semnificativ asupra capacității Moscovei de a susține efortul de război.

Potrivit acestuia, principalele ținte vizate sunt sistemul de comandă, complexul industrial de apărare și infrastructura energetică a Federației Ruse.

Skibitskyi a precizat, într-un interviu acordat publicației RBC Ukraine, că HUR colaborează strâns cu unitățile care operează drone cu rază lungă de acțiune, pentru a selecta cele mai importante obiective.

„Avem planuri clare. Țintim elementele critice care asigură continuarea războiului. Rezultatele asupra rafinăriilor de petrol și bazelor de stocare a combustibilului sunt deja vizibile”, a explicat oficialul ucrainean.

Spionii ruși ar colabora cu traficanți de migranți pentru a destabiliza Europa, afirmă ministrul bulgar de Interne

Guvernul Bulgariei susține că are dovezi privind implicarea serviciilor de informații ruse în sprijinirea rețelelor de trafic de persoane care facilitează imigrația ilegală în Uniunea Europeană.

Ministrul bulgar de Interne, Daniel Mitov, a declarat pentru The Times că spionii ruși colaborează cu traficanți de migranți pentru a identifica punctele slabe de la frontierele externe ale UE, inclusiv granița Bulgariei cu Turcia.

Mitov afirmă că aceste grupuri ajută migranții ilegali să exploateze sistemele de azil din Europa și Marea Britanie și să evite expulzarea. El susține că scopul acestor acțiuni este destabilizarea Uniunii Europene și subminarea securității interne a statelor membre.

Ucraina atacă cu drone regiunile rusești Bryansk și Rostov, provocând pagube și rănind 2 persoane, susțin autoritățile

Atacurile cu drone împotriva Rusiei din noaptea de 21 octombrie au provocat pagube și au rănit o persoană în regiunea Bryansk și o altă persoană în regiunea Rostov, au afirmat autoritățile.

Trei mașini au fost avariate, alături de exteriorul a două clădiri de apartamente din orașul rus Klintsy, ca urmare a unui atac cu drone ucrainene, a declarat guvernatorul regiunii Bryansk, Alexander Bogomaz, într-o postare pe Telegram.

„Un adolescent născut în 2010 a suferit contuzii. Echipa de ambulanță i-a acordat băiatului toată asistența medicală necesară la fața locului”, a adăugat el.

Șefa diplomației UE: Ucraina nu ar trebui să renunțe la teritoriu în schimbul păcii cu Rusia

Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, a declarat că Ucraina nu ar trebui să renunțe la teritoriile sale în cadrul unui acord de pace cu Rusia.

În declarația făcută jurnaliștilor din Luxemburg după reuniunea miniștrilor de externe ai UE, Kallas și-a exprimat clar poziția cu privire la inadmisibilitatea negocierii teritoriilor ucrainene.

„Dacă cedăm pur și simplu teritoriile, transmitem tuturor mesajul că poți folosi forța împotriva vecinilor tăi și obține ceea ce dorești. Consider că acest lucru este foarte periculos. De aceea avem dreptul internațional, astfel încât nimeni să nu facă acest lucru.”

Категории: MediaFax.ro

Trimiți prea multe mesaje necunoscuților? WhatsApp te poate bloca

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 09:27

Schimbarea a fost concepută în contextul în care mesajele spam au început să compromită din ce în ce mai mult utilizarea aplicaţiei de mesagerie. Mulţi utilizatori au observat recent o creştere semnificativă a mesajelor primite de la conturi de afaceri sau contacte necunoscute, adesea în scopul unor scheme frauduloase.

WhatsApp nu a clarificat deocamdată care va fi limita numerică exactă a mesajelor înainte de declanşarea blocării. Cu toate acestea, conform informaţiilor apărute până în prezent, înainte ca un utilizator să atingă limita, WhatsApp va trimite un avertisment care va afişa numărul mesajelor. Dacă utilizatorul depăşeşte pragul stabilit, acesta va fi blocat şi nu va mai putea trimite mesaje.

Nu toate mesajele trimise vor fi luate în calcul, ci doar cele trimise către persoane necunoscute care nu răspund. De exemplu, dacă întâlniţi pe cineva la o conferinţă şi îi trimiteţi trei mesaje, aceste mesaje vor fi luate în calcul pentru limită doar dacă persoana nu răspunde.

Conform raportului Meta către TechCrunch, diverse teste vor fi făcute în „mai multe ţări” începând cu „săptămânile următoare”. Meta a specificat că „utilizatorii obişnuiţi nu ating de obicei limita şi experienţa lor de mesagerie nu este afectată”.

Controalele sunt concepute pentru a fi eficiente împotriva persoanelor şi companiilor care trimit mesaje spam.

În ultimul an, WhatsApp a încercat să limiteze comportamentele de spam prin diverse instrumente şi măsuri de securitate. În iulie 2024, compania a început să testeze limitele privind numărul de mesaje de marketing pe care o companie le poate trimite persoanelor într-o lună şi a oferit utilizatorilor opţiunea de a se dezabona de la astfel de mesaje.

La începutul acestui an, WhatsApp a experimentat impunerea unei limite asupra numărului de mesaje difuzate pe care utilizatorii şi companiile le pot trimite altora, lansând experimentul în mai mult de o duzină de ţări, inclusiv India, una dintre cele mai mari pieţe ale companiei, cu peste 500 de milioane de utilizatori.

WhatsApp recomandă utilizatorilor să activeze setările avansate de confidenţialitate oferite de aplicaţie, unde pot stabili cine poate vedea ultima accesare şi starea online, îi poate adăuga la grupuri sau poate confirma că au citit mesajele.

Dacă bănuiţi că un mesaj este spam, aplicaţia recomandă să nu răspundeţi, să blocaţi numărul şi să îl raportaţi ca spam. WhatsApp avertizează utilizatorii să fie atenţi la semne precum greşeli ortografice, solicitări de a accesa link-uri sau de a furniza informaţii personale sau financiare.

Категории: MediaFax.ro

„Avem planuri”. Serviciile secrete ucrainene explică tactica din spatele atacurilor profunde asupra Rusiei

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 09:19

Potrivit acestuia, principalele ținte vizate sunt sistemul de comandă, complexul industrial de apărare și infrastructura energetică a Federației Ruse.

Skibitskyi a precizat, într-un interviu acordat publicației RBC Ukraine, că HUR colaborează strâns cu unitățile care operează drone cu rază lungă de acțiune, pentru a selecta cele mai importante obiective.

„Avem planuri clare. Țintim elementele critice care asigură continuarea războiului. Rezultatele asupra rafinăriilor de petrol și bazelor de stocare a combustibilului sunt deja vizibile”, a explicat oficialul ucrainean.

Atacurile Ucrainei asupra infrastructurii din Rusia afectează sectorul energetic

Conform datelor prezentate de Skibitskyi, Rusia a pierdut între 27% și 30% din capacitatea sa de rafinare a petrolului, în urma atacurilor ucrainene. Aceste pierderi sunt considerate semnificative și afectează atât frontul, cât și economia internă rusă. „Impactul este real. Se resimte în industrie, în aprovizionarea cu combustibil și în prețurile interne. Populația rusă începe să înțeleagă amploarea fenomenului”, a spus adjunctul șefului HUR.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) confirmă aceste informații, precizând că atacurile Ucrainei asupra infrastructurii din Rusia au dus la creșterea prețurilor la combustibili. Sondajele arată că peste 70% dintre cetățenii ruși resimt deja scumpirile la benzină și motorină.

Ucraina își îmbunătățește dronele pentru atacurile asupra infrastructurii din Rusia

Skibitskyi a mai afirmat că Ucraina își perfecționează constant dronele și tacticile de utilizare a acestora. Noile modele pot lovi ținte aflate la distanțe de până la 1.500 de kilometri, permițând atacarea celor mai importante instalații din adâncul teritoriului rus.

„Cele mai critice întreprinderi și fabrici ale Federației Ruse se află la peste 500 de kilometri de graniță. Pentru a le lovi, avem nevoie de mijloace foarte puternice. De aceea aceste acțiuni se numesc lovituri profunde”, a explicat el.

Категории: MediaFax.ro

Explozia din blocul din Rahova: Încă nu există concluzii privind cauzele producerii exploziei

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 09:19

Potrivit comunicatului, organele de urmărire penală continuă cercetarea la fața locului, începută în data de 17 octombrie.

La Institutul Național de Medicină Legală au fost realizate activitățile de examinare și identificare a celor trei persoane decedate, fiind obținute concluziile expertizei genetice judiciare dispuse în cauză.

În acest moment al cercetărilor nu există concluzii privind cauzele producerii exploziei, aceasta urmând a fi stabilite prin expertize tehnice de specialitate. La finalizarea acestora, informațiile de interes public vor fi comunicate, precizează Parchetul.

Marți, continuă activitățile de cercetare la fața locului în prezența specialiștilor, în paralel fiind efectuate audieri ale persoanelor care au cunoștință de împrejurările și modul în care a avut loc evenimentul.

Parchetul face precizarea că nu au rezultat date ori indicii în sensul că evenimentul investigat a fost generat de prepararea sau folosirea de materiale explozive. Cercetările se fac in rem.

Категории: MediaFax.ro

S-au deschis înscrierile pentru stagiile Schuman la Parlamentul European. Anunțul Gabrielei Firea

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 09:15

Perioada de stagiu este martie – iulie 2026, pe o durată de 5 luni, fiind vorba despre un stagiu plătit cu indemnizație lunară. Locațiile disponibile sunt Bruxelles, Luxemburg sau birourile Parlamentului European din statele membre.

Pot aplica persoanele cu vârsta de peste 18 ani, absolvenții unei diplome universitare de licență (minimum 3 ani de studii) și candidații care au cunoștințe bune de engleză sau franceză.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 31 octombrie 2025.

„Pentru tinerii din România, un stagiu la Parlamentul European este o lecție despre democrație, responsabilitate și munca în echipă la nivel european”, a declarat Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Europarlamentarul subliniază că pentru mulți români, un stagiu Schuman a reprezentat primul pas spre o carieră europeană, o experiență care le-a schimbat perspectiva și le-a oferit încredere în propriile forțe.

„Vorbesc mereu despre aceste programe pentru că sunt șanse reale, nu privilegii, care pot deschide drumuri și pot schimba destine. Mulți foști stagiari români au devenit jurnaliști, funcționari, experți sau profesori care inspiră azi o nouă generație”, a adăugat Firea.

Категории: MediaFax.ro

Accident în lanţ în Capitală: Şoferiţă cercetată după ce a fugit de la locul accidentului

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 08:47

Incidentul s-a produs marţi, în jurul orei 01:50, la intersecţia dintre Calea Rahovei cu Strada Mihail Sebastian, unde au fost implicate trei autovehicule. Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112.

Din primele informaţii, şoferiţa se deplasa pe Calea Rahovei, dinspre Şoseaua Progresului, când, la intersecţia cu Strada Mihail Sebastian, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu două autovehicule care se aflau oprite la semafor, în benzile 1 şi 2 de circulaţie.

După producerea accidentului, femeia a părăsit locul accidentului pietonal, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului. În urma impactului, două persoane au fost rănite şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

La scurt timp după incident, în urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, conducătoarea auto a fost identificată de poliţiştii din cadrul Secţiei 19 Poliţie.

Toţi şoferii implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind „zero”. Femeia în vârstă de 45 de ani a fost testată preliminar şi cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ.

Aceasta a fost transportată la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, unde a refuzat recoltarea unei probe biologice.

Poliţiştii Brigăzii Rutiere fac în continuare cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice şi vătămare corporală din culpă.

Категории: MediaFax.ro

Campanie pentru salvarea ursului Baloo de la Straja. În ce condiții precare trăiește cunoscutul animal

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 08:46

Organizația cere relocarea de urgență a ursului într-un sanctuar specializat, unde să beneficieze de condiții care respectă nevoile biologice ale speciei, în conformitate cu legislația privind protecția animalelor.

Peste 180.000 de persoane din întreaga lume au semnat o petiție pentru eliberarea ursului, iar un sondaj independent realizat în România în decembrie 2024 arată că 85% dintre respondenți consideră relocarea lui Baloo într-un sanctuar ca fiind cea mai etică și responsabilă soluție.

World Animal Protection îndeamnă cetățenii români să trimită un e-mail oficial ministrului Mediului, Diana Buzoianu, solicitând ferm relocarea lui Baloo într-un sanctuar adecvat.

Evaluările făcute de experți internaționali în domeniul bunăstării animalelor arată că Baloo trăiește în condiții precare, are probleme evidente de mobilitate care necesită diagnostic și tratament urgent, și este ținut într-un țarc care nu îndeplinește cerințele minime pentru un urs brun.

Țarcul este amplasat în apropierea pârtiei de schi, lângă restaurante și piste pentru biciclete. Expunerea zilnică la turiști care îl mângâie și îl fotografiază, lipsa stimulării comportamentale, dieta inadecvată și izolarea socială justifică urgența relocării, susțin reprezentanții organizației.

„Aceste condiții încalcă standardele de bunăstare a animalelor și, în loc să fie aplicată legea care interzice persoanelor fizice să dețină urși, Baloo continuă să trăiască în condiții incompatibile cu statutul său de animal sălbatic protejat”, declară Sanne Kuijpers, activistă pentru fauna sălbatică în cadrul World Animal Protection.

Organizația cere Ministerului Mediului să dispună relocarea lui Baloo într-un sanctuar unde poate trăi în condiții naturale, sub supraveghere veterinară specializată, departe de exploatarea turistică.

Категории: MediaFax.ro

Sanae Takaichi este prima femeie prim-ministru al Japoniei | Bursele interne sunt la un nou maxim

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 08:42

Agențiile internaționale de știri titrează marți că Sanae Takaichi este prima femeie prim-ministru al Japoniei, „scriind istorie” (Reuters).

Takaichi a câștigat marți votul parlamentar din Japonia și a devenit prima femeie prim-ministru a țării, lucru aplaudat și de piețele bursiere interne.

Takaichi a primit 237 de voturi în primul tur de scrutin, eliminând necesitatea unui tur secund în Camera Inferioară, alcătuită din 465 de locuri, după cum relatează postul public de televiziune, NHK.

Reformele lui Takaichi

Victoria ei vine după ce Partidul Liberal Democrat, aflat la guvernare, s-a aliat cu Partidul Inovației Japoneze și a semnat un acord, în timpul weekendului, pentru a forma un guvern de coaliție.

Takaichi a fost de acord să susțină politicile Partidului Inovației, cum ar fi reducerea numărului de locuri parlamentare, gratuitatea învățământului liceal și o suspendare de doi ani a taxei pe consumul de alimente (Reuters).

Fondatorul companiei de consultanță în domeniul riscurilor, Japan Foresight, Tobias Harris, a declarat pentru o emisiune de televiziune că Partidul Inovației ar putea să nu dorească să ocupe un post în noul cabinet, spunând că „există un risc real de a se alătura unei coaliții cu un Partid Liberal care încă înregistrează rate extrem de scăzute de încredere și nu se bucură de aprobarea publicului.

Piețele bursiere interne jubilează

Presa niponă relatează că Partidul Inovației nu are în vedere poziții în cabinet în noua administrație și că va sprijini guvernul din exterior.

Harris a comentat că, dacă Partidul Inovației nu va fi de acord cu abordarea Partidului Liberal, le va fi mai ușor să părăsească coaliția.

De altfel, Partidul Liberal a suferit pierdere după pierdere și nu mai are majoritate în niciuna dintre Camere.

Piața bursieră niponă a aplaudat venirea ui Takaichi.

Indicele Nikkei 225 e acum în creștere și a atins un nou maixim marți, după sesiunea-record de luni, când s-a anunțat probabilitatea extrem de mare ca Takaichi să devină primul premier femeie al Japoniei. Se întrevăd politici monetare mai relaxate și un stimulent fiscal mai mare.

Категории: MediaFax.ro

Gimnastele României concurează în calificări la Campionatele Mondiale de la Jakarta

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 08:38

Lotul tricolor este format din Sabrina Maneca-Voinea (18 ani), Denisa Golgotă (23 de ani), Ella Oprea (18 ani) și Anamaria Mihăescu (16 ani). Ediția din acest an a competiției este una exclusiv individuală, fiind programate doar întreceri la individual compus și pe aparate.

În competiție participă 427 de sportivi din 75 de țări. România este reprezentată doar la feminin, la această ediție.

Gimnastele din România vor evolua marți în subdiviziunea a șasea, alături de echipele Australiei, Belgiei, Egiptului și Suediei.

România va începe concursul la bârnă, urmând apoi la sol, sărituri și paralelele. Denisa Golgotă și Anamaria Mihăescu vor concura la toate cele patru aparate, Sabrina Maneca-Voinea va intra la bârnă, sol și sărituri, iar Ella Oprea doar la paralele.

Sabrina Maneca-Voinea participă la a doua ediție mondială, după cea din 2023, unde a fost a patra la sol. Ea vine după succesul obținut luna trecută la Cupa Mondială de la Paris, unde a câștigat aurul la sol. Denisa Golgotă revine la Campionatele Mondiale după o pauză de cinci ani, în timp ce Ella Oprea și Anamaria Mihăescu se află la debutul lor la o competiție de acest nivel.

Primele 24 de gimnaste din calificări (maximum două per țară) vor accede în finala de la individual compus, programată joi, iar cele mai bune opt de la fiecare aparat vor concura în finalele de vineri și sâmbătă.

România nu a mai urcat pe podiumul mondial din 2015, când Larisa Iordache a cucerit argintul la individual compus, iar ultimul titlu mondial a fost obținut de Ana Porgras, în 2010, la bârnă, la Rotterdam.

Категории: MediaFax.ro

Trump amenință că va „eradica” Hamas dacă gruparea încalcă acordul de armistițiu din Gaza

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 06:56

Președintele american Donald Trump a avertizat luni Hamas că va fi „eradicată” dacă va încălca acordul încheiat cu Israelul în Gaza, dar a spus că va oferi grupării militante palestiniene o șansă de a onora armistițiul.

Vicepreședintele JD Vance s-a îndreptat spre Israel la scurt timp după comentariile lui Trump, alăturându-se altor doi reprezentanți americani de rang înalt, după ce violențele din weekend au amenințat să distrugă fragilul armistițiu.

„Am făcut o înțelegere cu Hamas prin care vor fi foarte buni, se vor purta frumos, vor fi drăguți”, a declarat Trump reporterilor de la Casa Albă, în timp ce l-a primit pe premierul australian Anthony Albanese.

„Și dacă nu sunt, vom merge și îi vom eradica, dacă va trebui. Vor fi eradicați, iar ei știu asta.”

Trump a contribuit la mediarea acordului din Gaza în urmă cu aproape două săptămâni, dar acordul a fost amenințat în mod repetat, Israelul acuzând Hamas că tergiversează în predarea ostaticilor morți și că lansează atacuri.

Principalul negociator al Hamas, Khalil al-Hayya, a declarat pentru postul de televiziune egiptean Al-Qahera News că gruparea este încă angajată față de acordul de încetare a focului.

Категории: MediaFax.ro

Tragedie evitată: Autoritățile din Atlanta au anunțat că au oprit un atac armat în masă pe aeroport

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 06:52

Poliția a găsit o pușcă de asalt AR-15 cu 27 de cartușe în camioneta bărbatului, care era parcată în fața Aeroportului Internațional Hartsfield-Jackson Atlanta, a declarat șeful poliției, Darin Schierbaum.

„27 de focuri de armă ar fi putut fi trase cu această armă în interiorul aeroportului”, a declarat Schierbaum reporterilor.

Billy Cagle, în vârstă de 49 de ani, a fost arestat sub suspiciunea de amenințări teroriste, tentativă de agresiune gravă și acuzații de posesie de arme de foc, a anunțat poliția.

Anchetatorii lucrează la identificarea unui motiv. Oficialii au spus că Cagle are „probleme mintale”, dar au refuzat să ofere detalii suplimentare.

Категории: MediaFax.ro

Fostul președinte francez Sarkozy s-a întâlnit cu Macron înainte a merge la închisoare

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 06:47

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy va fi închis marți pentru o schemă de obținere a unei finanțări libiene pentru candidatura sa la președinția din 2007, devenind primul fost lider al unei țări a UE care ispășește o pedeapsă cu închisoarea.

Sarkozy, liderul de dreapta al Franței între 2007 și 2012, a fost condamnat la sfârșitul lunii septembrie pentru conspirație criminală privind un plan pentru ca fostul dictator libian Muammar Gaddafi să-și finanțeze campania electorală.

Fostul lider al statului, care a făcut apel la verdict și a denunțat o „nedreptate”, urmează să fie încarcerat în închisoarea pariziană La Santé.

„Dacă vor neapărat să dorm în închisoare, voi dormi în închisoare – dar cu capul sus”, a declarat el presei după verdictul din 25 septembrie.

Sarkozy s-a întâlnit vineri cu președintele francez Emmanuel Macron la Palatul Élysée, a declarat luni pentru AFP o sursă din cadrul puterii executive. Întâlnirea a fost relatată pentru prima dată de cotidianul francez Le Figaro.

Sarkozy va fi primul lider francez încarcerat de la Philippe Pétain, șeful statului colaborationist nazist al regimului francez de la Vichy, care a fost închis după al Doilea Război Mondial .

Personalul închisorii a declarat pentru AFP că este probabil să fie ținut într-una dintre celulele de nouă metri pătrați din aripa de izolare a închisorii.

Категории: MediaFax.ro

Joe Biden a finalizat un tratament cu radioterapie împotriva cancerului

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 06:42

Nu este clar care ar putea fi următorii pași de tratament ai lui Biden. Purtătorul de cuvânt nu a oferit detalii despre opțiunile de tratament viitoare pentru fostul președinte, care va împlini 83 de ani luna viitoare.

Fiica lui Biden, Ashley, a postat un scurt videoclip cu tatăl ei sunând clopoțelul, o tradiție pentru mulți pacienți cu cancer după finalizarea unei runde de tratament, la Penn Medicine Radiation Oncology din Philadelphia.

La începutul acestei luni, un purtător de cuvânt al lui Biden a confirmat că acesta a început radioterapia ca parte a tratamentului său pentru cancerul de prostată.

El a început un tratament cu pastile pentru a trata cancerul la începutul acestui an. Biroul personal al lui Biden a anunțat în luna mai că acesta a fost diagnosticat cu o „formă agresivă” de cancer de prostată care s-a răspândit la oase.

Категории: MediaFax.ro

Marele maestru american de șah Daniel Naroditsky a murit la 29 de ani

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 06:40

Familia, care a făcut anunțul morții, nu a precizat nicio dată și nicio cauză a decesului.

„Cu mare tristețe împărtășim trecerea în neașteptată a lui Daniel Naroditsky”, a declarat familia. „Daniel a fost un jucător de șah talentat, comentator și educator și un membru prețuit al comunității de șah.”

Naroditsky, născut în California în 1995, a fost una dintre cele mai recunoscute figuri de șah din Statele Unite. Fost campion mondial de tineret, a devenit mare maestru în 2013.

Pe lângă faptul că a concurat și a terminat pe locul nouă la campionatul mondial de blitz de anul trecut, a fost cunoscut pe scară largă ca un comentator popular, scriitor și educator online. Naroditsky a transmis în flux regulat pe platforme precum Twitch și YouTube.

Omagiile au venit din întreaga lume a șahului, jucătorii și fanii lăudându-i abilitățile didactice și personalitatea prietenoasă.

„Sunt devastat. Aceasta este o pierdere uriașă pentru lumea șahului”, a declarat americanul Hikaru Nakamura, numărul doi mondial.

Категории: MediaFax.ro

Șeful NASA: SpaceX ar putea fi eliminată din misiunea pe Lună, „își depășesc termenele limită”

MediaFax.ro - 21 октября, 2025 - 06:35

Duffy a subliniat că SpaceX, care are un contract de 2,9 miliarde de dolari pentru a furniza modulul de aselenizare cu care astronauții ar ajunge pe suprafața Lunii, este în întârziere, ceea ce ar putea zădărnici eforturile NASA de a readuce oamenii pe Lună înaintea Chinei, în contextul unei noi curse spațiale.

„Își depășesc termenele limită, iar noi suntem într-o cursă împotriva Chinei”, a declarat Duffy luni pentru emisiunea „Squawk Box” de la CNBC, referindu-se la dezvoltarea de către SpaceX a navei Starship – vehiculul pe care compania intenționează să-l folosească ca modul de aselenizare pentru NASA. „Așadar, voi deschide contractul. Voi permite altor companii spațiale să concureze cu SpaceX.”

Dacă NASA ar anula sau modifica contractul său cu SpaceX, ar putea semnala o inversare remarcabilă a unui plan pe care agenția spațială îl are în vigoare din 2021.

Atunci NASA a ales Starship – care se află încă în stadii incipiente de dezvoltare și a acumulat trei eșecuri în zbor și câteva zboruri de testare suborbitale reușite până acum în 2025 – pentru a servi drept modul de aselenizare în timpul misiunii istorice de aselenizare, numită Artemis III.

Remarcile lui Duffy de luni vin în contextul în care decizia din 2021 se confruntă cu o nouă analiză din partea liderilor industriei spațiale, care sunt îngrijorați că logistica implicată în utilizarea navei spațiale Starship a SpaceX este prea complexă și ar putea determina NASA să piardă cursa pentru misiunea pe Lună.

Misiunea de aselenizare Artemis III este programată în prezent să aibă loc chiar la mijlocul anului 2027.

Категории: MediaFax.ro

Страницы

Subscribe to Capital Market сбор новостей - MediaFax.ro