MediaFax.ro

Fără pauze pentru Papa Leon. Suveranul Pontif își reia activitatea chiar din cadrul spitalului

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 22:33

Papa Leon al XIV-lea și-a reluat activitatea din spital, în timp ce se recuperează după operația de îndepărtare a unui nodul canceros de pe plămân.

Vaticanul a anunțat joi că Liderul Bisericii Catolice s-a întâlnit cu șeful de cabinet al Vaticanului, arhiepiscopul Paolo Rudelli, la spitalul Gemelli din Roma, unde este tratat.

Principalul consilier se ocupă de o mare parte din activitatea administrativă zilnică a Sfântului Scaun, notează Al Jazeera.

Liturghie organizată în condiții speciale

De asemenea, Papa a celebrat Liturghia alături de alți preoți într-o capelă special amenajată lângă camera sa, la etajul 10 al spitalului, a declarat purtătorul de cuvânt Matteo Bruni.

Suveranul Pontif a fost supus marți unei operații îndelungate, care a durat aproximativ 90 de minute. 

În urma intervenției chirurgicale, medicii au identificat un nodul canceros suspect.

Operația a confirmat că are adenocarcinom, cel mai frecvent tip de cancer pulmonar.

Medicii așteaptă încă rezultatele testelor pentru a înțelege structura moleculară precisă a cancerului, dacă s-a răspândit dincolo de lob și dacă este necesar vreun tratament suplimentar.

Cu toate acestea, în urma intervenției, Vaticanul a transmis că Suveranul Pontif a fost supus unor examinări de rutină, iar rezultatele acestora sunt „normale”. De asemenea, o radiografie toracică indică „o recuperare bună a plămânului operat”.

De ce își continuă Papa Leon atribuțiile chiar dacă încă se recuperează

Vaticanul are legi, ritualuri și norme detaliate pentru transferul puterii papale în cazul în care un papă moare sau demisionează. Niciuna dintre acestea nu include situația în care un papă este bolnav.

Astfel, deși Papa Leon încă se recuperează în urma operației, acesta își continuă rolul de lider al Bisericii Catolice.

Категории: MediaFax.ro

Dinamo, învinsă categoric de Barcelona în Liga Campionilor la handbal: 22-36 la București

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 22:16

Formația catalană a condus pe întreaga durată a partidei și a obținut a doua victorie în fața campioanei României în actuala ediție a competiției, după 34-27 în meciul precedent, disputat în Spania.

Barcelona și-a impus jocul încă din prima parte a întâlnirii de la București. După 11 minute, oaspeții conduceau cu 6-4, iar în minutul 17 avantajul catalanilor ajunsese la patru goluri, 9-5.

Dinamo a încercat să reducă diferența, însă Barcelona a continuat să se desprindă. În minutul 26, bucureștenii au înscris de la 7 metri pentru 8-15, iar la pauză formația spaniolă avea deja un avantaj de nouă goluri, scor 20-11.

Barcelona s-a desprins decisiv după pauză

Diferența dintre cele două formații a continuat să crească în repriza secundă. În minutul 43, Dinamo a marcat pentru 14-28, Barcelona având în acel moment un avantaj dublu față de formația bucureșteană.

Cu șase minute înainte de final, scorul era 32-20 pentru oaspeți. Catalanii și-au păstrat controlul până la ultima fază și s-au impus cu 36-22, la o diferență de 14 goluri.

Este al doilea eșec consecutiv suferit de Dinamo în fața Barcelonei. În etapa precedentă, formația română pierduse în deplasare cu 27-34.

Dinamo, un singur punct după patru etape

În urma rezultatului de joi, Dinamo a ajuns la trei înfrângeri și o remiză în primele patru etape ale grupei E și are un singur punct. Barcelona are punctaj maxim după patru partide, opt puncte, și ocupă primul loc al grupei.

Dinamo mai are de disputat două partide în această grupă: pe teren propriu cu SAH Aarhus, în 21-22 octombrie, și în deplasare cu Montpellier, în 28-29 octombrie.

Potrivit sistemului competițional, primele două clasate din grupă se califică în faza următoare a EHF Champions League, în timp ce echipele de pe locurile 3-4 își continuă parcursul european în European League.

Категории: MediaFax.ro

Pesimismul din vecini. Grecii, cei mai sumbri europeni în privința banilor

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 22:09

Presiunea economică nu înseamnă însă că grecii caută doar cel mai mic preț, potrivit MoneyReview. Pentru 60% dintre ei, cel mai important la alegerea unei mărci este raportul dintre calitate și preț, în timp ce 48% pun accent pe prețul în sine. Grecia participă pentru prima dată la acest studiu, care acoperă 39 de piețe din lume.

Îngrijorați de mediu, dar nu la casă

Diferența dintre intenții și comportament se vede și la capitolul mediu. 85% dintre greci spun că îi îngrijorează poluarea, 78% schimbările climatice, iar 58% cred că firmele trebuie să protejeze mediul. Când ajung la casă, însă, doar 34% țin cont de mediu în ce cumpără.

Principala piedică este prețul: 52% consideră că produsele ecologice sunt prea scumpe, iar aproape unul din trei (31%) se îndoiește că sunt cu adevărat eficiente.

Răsfăț, chiar și cu bani puțini

Chiar și în vremuri grele, grecii caută produse potrivite nevoilor lor. 54% preferă produsele care pot fi adaptate gusturilor proprii, iar 50% spun că e important să se răsfețe din când în când.

Inteligența artificială ar putea accelera această tendință: 78% cred că AI va face cumpărăturile online mai personalizate, iar 34% dintre cei care folosesc deja aplicații AI le-au cerut recomandări de cumpărături. Încrederea are însă limite. Deși 77% cred că AI va îmbunătăți multe aspecte ale vieții de zi cu zi, 83% se tem că va duce la pierderea locurilor de muncă.

Ce înseamnă pentru magazine

Dintre cele nouă tendințe identificate de NielsenIQ în Grecia, pe primele locuri se află grija pentru mediu (24,4%) și accentul pe nevoile personale (24,1%). Pentru firme, concluzia este că un preț mic nu mai e suficient pentru a câștiga clienții, dar nici eticheta de produs ecologic nu garantează vânzarea.

În România, un alt studiu, realizat de MKOR și publicat în septembrie, arăta că doar 8% dintre români mai sunt optimiști în privința economiei, față de 16% în urmă cu trei ani.

Категории: MediaFax.ro

Albania, paralizată de proteste violente. MAE emite o atenționare de călătorie pentru români

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 22:07

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, atenționarea de călătorie a fost emisă după ce în Tirana protestele s-au transformat în violențe. Această situație ar putea cauza anumite perturbări, inclusiv de trafic și în transportul public.

Pericolul ca protestele să se extindă

Aceste revolte s-ar putea extinde și în alte orașe, precum Shkoder, Elbasan, Korca, Vlora sau Lushnja.

În acest context, MAE recomandă cetățenilor români să manifeste vigilență, să păstreze distanța față de adunările mari de persoane sau demonstrații, să respecte cu strictețe recomandările autorităților locale și să se informeze în permanență cu privire la evoluția situației.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Tirana:

  • +355 4 230 31 33;
  • +355 4 230 3104.

Apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație consulară dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României în Republica Albania:

  • +355 69 709 779.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet tirana.mae.ro și mae.ro.

Mai mult, cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie și aplicaţia „Călătoreşte informat”.

Категории: MediaFax.ro

Seară cu victorii categorice pentru AC Milan și Leverkusen în Europa League. Lyon a trecut de Crystal Palace

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 21:57

Lyon a învins Crystal Palace cu 3-2, iar duelurile Royale Union Saint-Gilloise – Real Sociedad și Sparta Praga – Lillestrom s-au încheiat la egalitate, 1-1.

Cisse, hat-trick pentru AC Milan la Salzburg

AC Milan a obținut una dintre cele mai clare victorii ale serii, 4-0 pe terenul lui Salzburg. Alphadjo Cisse a fost protagonistul formației italiene, cu trei goluri înscrise în primele 49 de minute.

Cisse a deschis scorul în minutul 15, după pasa lui Omari Hutchinson, și a făcut 2-0 în minutul 32, fiind servit de Davide Bartesaghi. Atacantul și-a completat hat-trick-ul imediat după pauză, în minutul 49, din pasa lui Adrien Rabiot.

Gonçalo Ramos, intrat pe teren în repriza secundă, a stabilit scorul final, 4-0, în minutul 72.

Deși Salzburg a avut o posesie ușor superioară, 52%, Milan și-a creat ocaziile mai importante, cu șase oportunități mari, față de una a gazdelor.

Leverkusen, patru goluri la Poznan. Schick a transformat două penalty-uri

Bayer Leverkusen s-a impus tot cu 4-0, în deplasare cu Lech Poznan, după ce a rezolvat practic partida încă din prima repriză.

Patrik Schick a deschis scorul din penalty în minutul 29, iar Malik Tillman a majorat avantajul germanilor trei minute mai târziu. Schick a transformat o nouă lovitură de la 11 metri în minutul 41 și a dus scorul la 3-0 înainte de pauză.

Ibrahim Maza a înscris ultimul gol al partidei în minutul 89, din pasa lui Andrea Moreira.

Leverkusen a dominat și statistic întâlnirea, cu 61% posesie și 22 de șuturi, față de zece ale formației poloneze.

Sunderland a întors meciul cu Torreense în minutul 90+3

Unul dintre cele mai dramatice meciuri ale intervalului s-a disputat între Torreense și Sunderland. Formația portugheză a intrat în avantaj la pauză, dar englezii au revenit și au câștigat cu 2-1 printr-un gol înscris în al treilea minut al prelungirilor.

Torreense a avut un gol anulat pentru fault în minutul 24, înainte ca Volnei să deschidă scorul în minutul 37, din pasa lui Ayman Oudrhiri.

Sunderland a egalat în minutul 67. Noah Ahoka a înscris după ce a fost servit de Nordi Mukiele. Când partida părea să se îndrepte spre remiză, Noah Sadiki a marcat în minutul 90+3, din pasa lui Granit Xhaka, și a adus victoria echipei engleze.

Sunderland a controlat mare parte din joc și a încheiat partida cu 22 de șuturi, față de numai trei ale adversarilor, și cu o posesie de 61%.

Lyon a rezistat revenirii lui Crystal Palace

Olympique Lyon a câștigat cu 3-2 duelul cu Crystal Palace, după un meci în care francezii au condus cu două goluri încă de la pauză.

Corentin Tolisso a deschis scorul în minutul 8, iar Ernest Nuamah a făcut 2-0 în minutul 45+2.

Crystal Palace a redus diferența prin Yeremy Pino, în minutul 50, însă Pavel Sulc, intrat de pe banca de rezerve, a refăcut avantajul de două goluri al lui Lyon în minutul 76.

Daichi Kamada a înscris pentru 3-2 în minutul 81, dar formația engleză nu a mai reușit să egaleze.

Lillestrom a egalat Sparta Praga în prelungiri

Sparta Praga a fost la câteva minute de victorie în partida de pe teren propriu cu Lillestrom, încheiată însă 1-1.

Josimar Alcocer, introdus la pauză de formația cehă, a deschis scorul în minutul 56. Avantajul gazdelor a rezistat până în primul minut al prelungirilor, când Thomas Lehne Olsen a înscris pentru Lillestrom, din pasa lui Gustav Nordh, și a stabilit rezultatul final.

Sparta a avut 15 șuturi, față de șase ale adversarilor, și 53% posesie.

Real Sociedad, egalată în minutul 88

Tot 1-1 s-a încheiat și partida dintre Royale Union Saint-Gilloise și Real Sociedad. Spaniolii au deschis scorul imediat după pauză, prin Beñat Turrientes, introdus pe teren la începutul reprizei secunde.

Real Sociedad a păstrat avantajul până în minutul 88, când Sekou Keita, și el intrat pe parcursul reprizei secunde, a marcat golul egalizator pentru formația belgiană.

Union Saint-Gilloise a avut mai multe ocazii, încheind meciul cu 16 șuturi, comparativ cu cinci ale formației spaniole.

Omonia, victorie cu 3-0 la Celje

Omonia Nicosia a câștigat cu 3-0 în deplasarea cu Celje. Jearl Margaritha Montnor a deschis scorul în minutul 16, iar Muamer Tankovic a majorat avantajul ciprioților în minutul 59.

Soualiho Meïté Coulibaly a stabilit rezultatul final în minutul 84. În prima repriză, câte un gol al fiecărei formații fusese anulat, reușita Omoniei din minutul 9 pentru henț, iar cea a gazdelor din minutul 45+1 pentru ofsaid.

AZ Alkmaar a trecut de Hapoel Beer Sheva

AZ Alkmaar a învins Hapoel Beer Sheva cu 2-1, toate cele trei goluri fiind înscrise după pauză.

Peer Koopmeiners a deschis scorul în minutul 49, însă Amankwah Forson a egalat șase minute mai târziu. Mexx Meerdink a adus victoria gazdelor în minutul 77, când a transformat o lovitură de la 11 metri.

AZ a avut 59% posesie și 15 șuturi, în timp ce Hapoel Beer Sheva a încheiat partida cu șase șuturi.

Категории: MediaFax.ro

Ninge pe Transfăgărășan. Vizibilitate redusă și condiții dificile de drum. Avertismentul salvamontiștilor

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 21:53

Salvamont Argeș a anunțat joi seara că ninge pe Transfăgărășan, la altitudini de peste 1.600 de metri, iar vizibilitatea redusă impune prudență sporită pentru șoferi și turiști.

Salvamontiștii au transmis și o avertizare pentru șoferii care intenționează să traverseze zona, dar și pentru turiștii care plănuiesc drumeții la altitudini mari.

Recomandări pentru șoferii care circulă pe Transfăgărășan

Conducătorilor auto li se recomadă să reducă viteza și să adapteze deplasarea la condițiile meteorologice și la starea drumului.

Șoferii trebuie să păstreze distanța de siguranță față de celelalte vehicule, să evite manevrele bruște și să se asigure că mașinile sunt echipate corespunzător pentru condiții de iarnă.

De asemenea, aceștia sunt sfătuiți să respecte semnalizarea rutieră și eventualele restricții de circulație.

Avertisment pentru turiștii care merg la munte

Salvamont Argeș atrage atenția că vizibilitatea redusă poate face deplasarea periculoasă la altitudini mari.

Turiștii sunt sfătuiți să verifice prognoza meteorologică înainte de plecare, să poarte echipament adecvat temperaturilor scăzute și precipitațiilor și să evite traseele expuse.

„Nu vă bazați doar pe condițiile meteo de la plecare. La munte, vremea se poate schimba rapid, iar siguranța trebuie să fie prioritară”, avertizează salvamontiștii.

Ei recomandă, de asemenea, ca șoferii și turiștii să verifice, înainte de a porni la drum, starea drumurilor, eventualele restricții de circulație și condițiile de acces în zona montană. Totodată, aceștia sunt sfătuiți să urmărească informările oficiale ale autorităților și ale serviciilor Salvamont.

În situații de urgență, turiștii pot apela numărul 112 sau Dispeceratul Național Salvamont, la 0725 826 668 (0SALVAMONT).

Категории: MediaFax.ro

Arderi ilegale de deșeuri în Sintești, descoperite de Garda de Mediu: 840 kg de deșeuri confiscate, amenzi de peste 320.000 lei

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 21:52

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Ilfov, IPJ Ilfov și Jandarmeria Ilfov au realizat razii pentru respectarea legislației privind regimul deșeurilor.

Au fost mobilizați 27 de polițiști, jandarmi și comisari de mediu pentru a verifica în teren, în zonele cu un istoric de arderi ilegale, respectarea legislației și societățile comerciale de profil.

Astfel, autoritățile au găsit și confiscat nu mai puțin de 840 kg de deșeuri neferoase (cupru și aluminu), inclusiv în urma verificării a 110 autoutilitare din zonă.

În urma neregulilor descoperite, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, amenzile totale fiind de 324.000 lei.

Mai mult, Garda de Mediu Ilfov a anunțat că nu se va opri aici, iar că astfel de controale vor continua „în mod regulat”. Ele au rolul de descurajare a fenomenul arderilor ilegale și protejarema locuitorilor din județul Ilfov și din proximitatea Capitalei împotriva unui „fenomen nociv atât pentru mediu cât și pentru sănătatea publică”.

Totodată, autoritățile au menționat că numărul adreselor și sesizărilor pe care Garda Națională de Mediu le-a înaintat către Direcția de Sănătate Publică pentru astfel de fenomene crește exponențial.

Категории: MediaFax.ro

Lovitură totală dată de Florentino Pérez: Omul care a pornit „războiul” împotriva UEFA a semnat cu Real Madrid

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 21:46

Reichart ocupă un post care era liber de ceva vreme la Real Madrid, potrivit publicației spaniole AS. Stadionul, contractele de sponsorizare și merchandisingul vor intra sub controlul lui.

Mutarea arată că acordul final de pace din fotbalul european este aproape. Un acord de principiu între Real Madrid, UEFA și European Football Clubs (EFC), asociația cluburilor europene, a fost anunțat pe 12 februarie, la trei zile după ce Barcelona se retrăsese din proiectul Superligii. Real Madrid și compania A22, care promova competiția, ceruseră până atunci despăgubiri de 4 miliarde de dolari de la UEFA. Acum, unul dintre principalii protagoniști ai conflictului se retrage pentru a se ocupa de afacerile clubului.

Fața Superligii

În octombrie 2022, Reichart a devenit director general al A22 Sport, agenția care trebuia să lanseze Superliga. El a prezentat noul format al competiției în presa din toată Europa și a fost imaginea proiectului în anii în care instanțele au stabilit că UEFA și-a abuzat de poziția dominantă. Acele hotărâri au schimbat echilibrul de putere dintre cluburi și forul european. Proiectul a fost pus deoparte după acordul cu UEFA și EFC, iar eforturile s-au mutat spre schimbarea Ligii Campionilor.

Din televiziune în fotbal

Reichart s-a născut în 1974 la Scheidegg, în Bavaria. A studiat sport și engleză la Universitatea din Konstanz, dar și la Salamanca și în Carolina de Nord. A început în drepturile de televizare sportive la Hamburg, la UFA Sports, iar în 2003 a devenit director de marketing la Sportfive.

Legătura cu Spania a continuat în 2004, când s-a mutat la Madrid.

Категории: MediaFax.ro

Universitatea Craiova începe cu o remiză în Conference League: 1-1 cu Getafe

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 21:43

Assad Al Hamlawi a deschis scorul pentru formația olteană în minutul 59, iar Nemanja Gudelj a restabilit egalitatea în minutul 81.

Craiovenii au avut câteva oportunități importante încă din prima repriză. Al Hamlawi a încercat poarta de la distanță în minutul 22, iar în minutul 31 a trimis puțin peste transversală. De partea cealaltă, Martin Satriano a avut una dintre ocaziile importante ale oaspeților, șutând peste poartă din interiorul careului în minutul 29.

Una dintre cele mai bune oportunități ale primei reprize i-a aparținut lui Alexandru Cicâldău. Mijlocașul Universității a șutat de la marginea careului în prelungirile primei părți, însă mingea a trecut puțin peste poarta apărată de David Soria. La pauză, scorul a rămas 0-0.

Al Hamlawi a deschis scorul în minutul 59

Universitatea Craiova a început mai periculos repriza secundă. În minutul 54, Al Hamlawi a trecut de doi adversari și a șutat din afara careului, dar portarul lui Getafe a intervenit și a împiedicat deschiderea scorului.

Atacantul oltenilor a reușit însă să înscrie cinci minute mai târziu. Al Hamlawi a găsit spațiu pentru șut la marginea careului și a trimis mingea jos, lângă bara din dreapta, pentru 1-0.

Antrenorul Filipe Coelho a efectuat apoi mai multe modificări. David Matei l-a înlocuit pe Ștefan Baiaram în minutul 70, iar în minutul 75 Alexandru Crețu și Simon Elisor au intrat în locurile lui Joao Lameira, respectiv Assad Al Hamlawi. În minutul 85, Luca Băsceanu l-a înlocuit pe Alexandru Cicâldău.

Gudelj a egalat pentru Getafe

Formația spaniolă a reușit să egaleze în minutul 81. Nemanja Gudelj a recuperat o minge respinsă și a șutat de la distanță, mingea intrând lângă bara din dreapta porții Universității Craiova, pentru 1-1.

Cu un minut înaintea golului spaniolilor, Teles avusese șansa de a majora avantajul Craiovei, însă șutul său din careu a trecut puțin pe lângă bara din dreapta.

Oltenii au încercat să revină în avantaj în ultimele minute și au beneficiat de mai multe lovituri de colț, însă defensiva lui Getafe și portarul David Soria au îndepărtat pericolul. Partida s-a încheiat după trei minute de prelungiri, cu scorul de 1-1.

Rezultatele celorlalte partide din Conference League

În celelalte partide din Conference League încheiate în prima parte a serii de joi, Monaco a învins CSKA Sofia cu 2-1, Gent a trecut de Aarhus cu 1-0, Trabzonspor s-a impus cu 4-2 în fața formației KuPS, Lugano a câștigat cu 3-2 meciul cu Steaua Roșie Belgrad, Mjallby a învins Inter Escaldes cu 2-0, iar Panathinaikos a trecut de Borac Banja Luka cu 2-1. Egnatia – Midtjylland și Riga FC – Kairat Almaty s-au încheiat la egalitate, 1-1.

 

Категории: MediaFax.ro

„Deja mi-e milă de Nazare”. USR: ministrul Finanțelor va trebui să apere zilnic vistieria de PSD

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 21:39

„Deja mi-e milă de Nazare. Va trebui să reziste zilnic asaltului hoților”, a scris Rodeanu pe Facebook.

Potrivit deputatului USR, ministrul Finanțelor va trebui să apere banii statului de ceea ce el numește „alianța PSD-AUR”, atât în Guvern, cât și în Parlament. AUR nu face însă parte din cabinetul propus: pe lista depusă joi în Parlament se află 11 miniștri PSD și 8 independenți, iar PNL și UDMR au anunțat că vor vota guvernul.

Bugetul pe 2027, „miza disperată”

Rodeanu susține că PSD vrea să controleze bugetul pe 2027, anul preelectoral, pentru că sondajele îl plasează mult sub AUR. Deputatul îl acuză pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, că a „târât PSD-ul în gard” cu moțiunea de cenzură și că pregătește, în cuvintele lui, „jaful secolului”.

Despre miniștrii propuși de PSD, Rodeanu afirmă că au fost aleși pentru loialitatea față de partid, nu pentru competență.

„USR va fi în Parlament și ne vom împotrivi pe toate căile”, a transmis deputatul.

Miniștrii propuși vor fi audiați luni în comisii, iar votul de învestitură al guvernului Luca Niculescu este programat marți, 20 octombrie, la ora 14.00. USR a anunțat deja că nu va vota cabinetul.

Категории: MediaFax.ro

Acțiunile companiilor AI scad puternic pe bursele mondiale. Nvidia, printre giganții afectați

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 21:31

Scăderile au început de miercuri pe Wall Street și s-au extins joi pe piețele asiatice, unde unele dintre cele mai importante burse au înregistrat pierderi considerabile. Investitorii se tem că firmele care dezvoltă inteligența artificială cheltuiesc prea mult și că profiturile obținute ar putea să nu fie suficiente pentru a acoperi investițiile.

Potrivit Associated Press, acțiunile companiilor AI au continuat să piardă teren joi, chiar dacă alte sectoare ale economiei americane au înregistrat creșteri.

Nvidia pierde teren, deși a crescut spectaculos în ultimii ani

Acțiunile Nvidia, compania americană care produce procesoare esențiale pentru dezvoltarea inteligenței artificiale, au scăzut joi cu 1,9%, potrivit datelor disponibile în timpul ședinței bursiere.

Nvidia a fost una dintre principalele beneficiare ale dezvoltării rapide a inteligenței artificiale. De la sfârșitul anului 2022, valoarea acțiunilor sale a crescut cu aproape 1.415%, pe măsură ce tot mai multe companii au început să cumpere procesoare performante pentru centrele lor de date.

Acum, însă, investitorii se întreabă dacă ritmul spectaculos al investițiilor poate fi menținut și în anii următori.

Scăderile nu înseamnă că produsele Nvidia nu mai sunt căutate, ci că investitorii devin mai precauți în privința sumelor pe care sunt dispuși să le plătească pentru acțiunile companiilor AI.

De ce se tem investitorii: miliardele cheltuite pentru inteligența artificială

Dezvoltarea inteligenței artificiale presupune cheltuieli foarte mari. Companiile au nevoie de centre de date, echipamente performante, procesoare și cantități importante de energie electrică pentru a susține funcționarea sistemelor AI.

Pentru a construi această infrastructură, multe firme au apelat la împrumuturi de miliarde de dolari, mizând pe faptul că inteligența artificială le va aduce venituri și profituri tot mai mari.

Problema este că împrumuturile au devenit din ce în ce mai costisitoare, iar investitorii au început să se întrebe cât timp vor putea companiile să susțină asemenea cheltuieli.

Unul dintre motivele pentru care acțiunile companiilor AI scad este creșterea randamentelor obligațiunilor, adică a câștigurilor pe care investitorii le pot obține atunci când împrumută bani statelor sau companiilor. Când aceste randamente cresc, finanțarea prin noi împrumuturi devine, în general, mai scumpă.

În aceste condiții, unii investitori preferă plasamentele considerate mai sigure, în locul acțiunilor care s-au scumpit foarte mult și care ar putea pierde din valoare.

Datoriile uriașe ale companiilor AI îngrijorează investitorii

Un exemplu este CoreWeave, companie americană care pune la dispoziția clienților putere de calcul pentru aplicații de inteligență artificială. Acțiunile sale au scăzut joi cu 5,2%, după o pierdere de 15,5% în ședința precedentă.

CoreWeave a anunțat că trebuie să ramburseze 4,41 miliarde de dolari din datoriile sale în a doua jumătate a anului 2026 și alte 6,18 miliarde de dolari în 2027. La sfârșitul lunii iunie, compania avea la dispoziție peste 5,5 miliarde de dolari pentru a-și acoperi cheltuielile și obligațiile financiare.

Cifrele arată de ce investitorii urmăresc cu atenție datoriile firmelor AI. Chiar dacă o companie are clienți și venituri în creștere, trebuie să dispună de suficienți bani pentru a-și achita obligațiile financiare.

Acțiunile scad chiar și atunci când companiile raportează profituri bune

Nici rezultatele financiare peste așteptări nu mai sunt suficiente pentru a opri scăderea acțiunilor companiilor din industria inteligenței artificiale.

Un exemplu este producătorul taiwanez de semiconductori TSMC, care a raportat un profit mai mare decât estimările specialiștilor și a anunțat că cererea pentru produsele sale rămâne ridicată. Cu toate acestea, acțiunile companiei tranzacționate în Statele Unite au scăzut joi cu 2,6%.

Acest lucru arată că investitorii sunt tot mai preocupați de costurile uriașe ale dezvoltării inteligenței artificiale, chiar și atunci când companiile obțin rezultate financiare bune.

Scăderi puternice pe bursele din Coreea de Sud și Japonia

Scăderea acțiunilor companiilor AI a afectat și bursele asiatice. Joi, bursa din Coreea de Sud a înregistrat o scădere de 7,6%, iar cea din Japonia a pierdut 4,9%.

Coreea de Sud a fost puternic afectată deoarece pe bursa sa sunt tranzacționate acțiunile unor mari producători de componente electronice, precum Samsung Electronics și SK Hynix. De la nivelul record atins în iunie, principalul indice bursier sud-coreean a pierdut 39% din valoare.

În Statele Unite, indicele Nasdaq, care cuprinde numeroase companii tehnologice, era în scădere cu 0,4% joi. În schimb, indicele Dow Jones, care urmărește evoluția a 30 de mari companii americane, înregistra o creștere de 0,9%.

Категории: MediaFax.ro

„Ghețarul Apocalipsei” se topește mai repede decât credeau oamenii de știință. Modelele vechi au greșit de patru ori

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 21:28

Thwaites, din vestul Antarcticii, are o suprafață comparabilă cu a statului american Florida, potrivit Il Messaggero. Retragerea lui, care durează de decenii, contribuie deja cu aproximativ 4% la creșterea actuală a nivelului mării. Bazinul glaciar conține suficientă gheață pentru a ridica nivelul oceanelor cu peste 60 de centimetri dacă s-ar topi complet.

Și mai îngrijorător este rolul lui de „baraj”. Thwaites ține pe loc masele de gheață din spatele lui, iar prăbușirea lui ar putea declanșa pierderi mult mai mari, cu o creștere a nivelului mării de câțiva metri.

Apa caldă care se strecoară sub gheață

Noul studiu, publicat în revista Nature Communications, s-a concentrat pe linia de ancorare, locul în care ghețarul nu mai stă pe fundul mării și începe să plutească. Modelele climatice o tratau ca pe o graniță relativ stabilă. Imaginile din satelit arată însă o fâșie mult mai largă și mai agitată, în care apa oceanului intră și iese de sub ghețar odată cu mareele.

Fenomenul ridică și coboară masa de gheață și lasă apa relativ caldă a oceanului să ajungă sub ghețar, unde îl topește de jos în sus. Fără acest proces, modelele vechi subestimau de patru ori viteza cu care Thwaites s-a retras în ultimii ani. Noul model a fost calibrat pe peste 25 de ani de observații din satelit.

„Am identificat o configurație diferită de cea presupusă până acum sub marii ghețari continentali care se termină în mare”, a explicat Mattia Poinelli, autorul principal al studiului.

3 centimetri până în 2100

Cu aceste procese incluse în calcule, contribuția lui Thwaites la creșterea nivelului mării ar putea ajunge la 30 de milimetri până în 2100, de aproximativ două ori mai mult decât estimările anterioare. Proiecția nu ia în calcul o încălzire suplimentară a climei.

Pe fundul mării, două creste subacvatice frânează deocamdată alunecarea ghețarului. Una dintre ele, creasta Mouginot, ar putea fi depășită înainte de sfârșitul secolului. Cercetătorii estimează o probabilitate de 60% ca Thwaites să piardă contactul cu ea până în 2100, iar în unele scenarii acest lucru s-ar putea întâmpla chiar din 2038. Atunci, ghețarul s-ar putea retrage rapid, până la următoarea creastă.

Ce înseamnă pentru orașele de pe coastă

Chiar și câțiva centimetri contează, mai ales când se adaugă furtunilor, mareelor înalte și fenomenelor meteo extreme. „Rezultatele noastre arată că, în următoarele decenii, riscul de inundații pe coaste și numărul de oameni expuși ar putea fi mai mari decât se credea”, a declarat Eric Rignot, coautor al studiului și profesor la Universitatea California din Irvine.

Studiul nu dă o dată pentru o eventuală prăbușire a lui Thwaites, dar arată unde greșesc modelele actuale: în locul în care gheața se întâlnește cu oceanul.

Категории: MediaFax.ro

„Sunt nevinovat”: Mihai Stoica, implicat într-un accident rutier în București. Mașina sa e „daună totală”

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 21:26

Potrivit ProSport, Mihai Stoica a declarat că este nevinovat de producerea accidentului.

Incidentul s-a produs pe Bulevardul Octavian Goga din București.

„Sunt bine. A intrat o persoană în mine. E o intersecție mai ciudată acolo. Mașina e daună totală. Sunt nevinovat 100%” a declarat Mihai Stoica pentru ProSport.

Nu e prima dată când a fost implicat într-un accident rutier

La sfârșitul anului 2007, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a mai fost implicat într-un alt accident rutier. Acesta s-a produs în timp ce se deplasa spre o pârtie de schi dintr-o staţiune din Austria.

Înainte de a junge la pârtia de schi, vehiculul său a fost implicat într-un accident, alături de alte două mașini.

La momentul respectiv, a spus că  nu a rezultat din fericire niciun rănit, însă a admis că „a văzut moartea cu ochii”, potrivit sursei citate.

Doi ani mai târziu, Mihai Stoica a mai fost implicat într-un accident rutier, de data aceasta pe Bulevardul Mihai Eminescu din Capitală.

Atunci, mașina lui s-a lovit de un alt vehicul.

Категории: MediaFax.ro

Luca Niculescu: Miniștrii PSD și independenții vor lucra după aceleași reguli. Votul de învestitură, săptămâna viitoare

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 21:18

Niculescu afirmă că, indiferent de proveniența politică, membrii Cabinetului vor avea aceleași obiective și vor respecta aceleași termene și reguli. Următoarea etapă este audierea miniștrilor în comisiile parlamentare, iar votul de învestitură este programat pentru săptămâna viitoare.

Potrivit surselor Mediafax, ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului va avea loc marți, 20 octombrie, de la ora 14:00.

„Echipa pe care o propun reunește miniștri desemnați de Partidul Social Democrat, care a decis să își asume participarea la guvernare, și specialiști fără apartenență politică”, a transmis Luca Niculescu, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Premierul desemnat admite că formula propusă pentru viitorul Executiv este una atipică pentru politica românească, dar susține că aceasta este determinată de actualul context politic, economic și social.

„Este o formulă mai puțin obișnuită în România, dar una care răspunde situației în care ne aflăm. După luni de criză politică, avem nevoie de un guvern care să poată lua rapid decizii și să răspundă unor probleme economice și sociale care nu mai suportă amânare”, a afirmat Niculescu.

Niculescu, despre miniștrii PSD: O singură echipă, cu un singur program

Premierul desemnat insistă că diferențele dintre miniștrii propuși de PSD și membrii independenți ai viitorului Cabinet nu se vor reflecta în modul de funcționare a Executivului.

„Miniștrii au parcursuri diferite, dar vor forma o singură echipă, cu un singur program și o singură responsabilitate: să lucreze pentru România”, a transmis acesta.

Luca Niculescu precizează că miniștrii susținuți de social-democrați nu vor beneficia de un statut diferit în interiorul Guvernului.

„Indiferent dacă sunt desemnați de PSD sau sunt independenți, vor lucra după aceleași obiective, aceleași termene și aceleași reguli”, a subliniat premierul desemnat.

Niculescu le-a mulțumit reprezentanților PSD pentru decizia de a intra la guvernare și pentru negocierile din perioada recentă.

„Le mulțumesc reprezentanților PSD pentru decizia de a-și asuma participarea la guvernare și pentru dialogul constructiv din această perioadă”, a transmis acesta.

Premierul desemnat a menționat, de asemenea, PNL, UDMR, grupul minorităților naționale și alți parlamentari care și-au anunțat susținerea pentru învestirea viitorului Executiv, precizând că fiecare dintre aceste forțe politice acordă sprijinul „în condițiile sale”.

Ce urmează până la votul de învestitură

După depunerea programului de guvernare și a listei Cabinetului în Parlament, procedura intră în etapa audierii miniștrilor propuși.

„Urmează audierile miniștrilor în comisiile parlamentare și votul de învestitură, săptămâna viitoare”, a anunțat Luca Niculescu.

Premierul desemnat susține că obținerea votului Parlamentului presupune sprijin din partea mai multor formațiuni politice, la fel ca adoptarea proiectelor considerate esențiale pentru perioada următoare.

„Învestirea guvernului, ca și proiectele esențiale ale țării, au nevoie de sprijinul mai multor forțe politice”, a afirmat Niculescu.

Primele priorități anunțate pentru viitorul Guvern

În cazul în care Cabinetul va primi votul Parlamentului, una dintre primele urgențe va fi rectificarea bugetară. Potrivit premierului desemnat, măsura este necesară pentru evitarea unor blocaje în funcționarea spitalelor, aprovizionarea cu medicamente și efectuarea plăților către autoritățile locale și companii.

Guvernul propus de Niculescu își asumă, de asemenea, adoptarea bugetului de stat pentru 2027 până la sfârșitul acestui an.

Printre prioritățile pentru primele luni de mandat se mai numără sprijinirea persoanelor vulnerabile în contextul facturilor din această iarnă, măsuri pentru relansarea economiei și susținerea companiilor românești, îmbunătățirea colectării veniturilor bugetare, precum și consolidarea apărării și securității.

„Am spus de la început că România are nevoie de punți, nu de ziduri. Am făcut câțiva pași importanți în ultimele zile”, a conchis premierul desemnat.

Категории: MediaFax.ro

Guvernul Niculescu promite peste 5.000 MW noi și 8 miliarde de metri cubi de gaze din Marea Neagră. Obiectivul pentru 2028

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 21:05

Programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, depus joi seară la Parlament de premierul desemnat Luca Niculescu, prevede investiții în producția de energie, capacități de stocare și modernizarea rețelelor electrice, astfel încât România să își poată acoperi o parte mai mare din consum din resurse proprii.

Potrivit acestuia, Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu își propune să pună în funcțiune peste 5.000 MW de capacități noi de producție până la sfârșitul anului 2027 și să valorifice resursele de gaze naturale din Marea Neagră.

Aproape 5.800 MW de capacități noi de producție până în 2027

Din totalul de aproximativ 5.800 MW prevăzuți în program, 3.600 MW ar urma să provină din surse regenerabile, iar 2.200 MW din centrale pe gaze naturale, în principal cele de la Mintia și Iernut.

Guvernul intenționează să publice lista proiectelor și să prezinte, la fiecare șase luni, stadiul realizării acestora.

Gazele din Marea Neagră, folosite cu prioritate în România. Surplusul va fi exportat

O altă componentă a planului energetic este exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep, dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz.

Guvernul propus de Luca Niculescu estimează că producția va începe în prima jumătate a anului 2027 și va ajunge la aproximativ opt miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Noile resurse ar urma să fie utilizate pentru asigurarea necesarului intern, producerea energiei electrice, fabricarea îngrășămintelor și dezvoltarea industriei petrochimice, iar gazele care depășesc necesarul intern, exportate.

Programul prevede și stabilirea noului cadru al redevențelor, respectiv a sumelor plătite statului pentru exploatarea resurselor naturale, înainte de începerea producției, cu respectarea contractelor existente.

Investiții în stocarea energiei

Guvernul propune și extinderea capacităților de stocare a energiei electrice, prin instalarea de baterii și dezvoltarea unor proiecte hidroenergetice.

Ținta pentru sfârșitul anului 2026 este de aproximativ 1.500 MW de capacități de stocare, iar până în 2028 este prevăzut un portofoliu de proiecte de aproximativ 4.500 MW.

Printre proiectele menționate, se numără Tarnița-Lăpuștești, în județul Cluj, și Frasin-Pângărați, în zona lacului Bicaz, din județul Neamț.

Prin dezvoltarea producției interne, a stocării și a rețelelor electrice, Executivul urmărește reducerea dependenței României de importurile scumpe de energie electrică până la sfârșitul anului 2028.

Centralele pe cărbune, păstrate până la înlocuirea lor

Programul de guvernare prevede, de asemenea, menținerea în funcțiune a grupurilor pe lignit de la Complexul Energetic Oltenia care sunt necesare pentru siguranța alimentării cu energie electrică, până când vor deveni operaționale capacitățile care le vor înlocui.

Retragerea centralelor pe cărbune ar urma să respecte un calendar convenit cu Comisia Europeană, reevaluat public la fiecare șase luni. Totodată, pentru 2027 este prevăzută punerea în funcțiune a unor parcuri fotovoltaice ale Complexului Energetic Oltenia, cu o capacitate totală de aproximativ 735 MW.

Investiții în energia nucleară

În sectorul nuclear, programul prevede retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă, proiect pentru care Banca Europeană de Investiții a aprobat o finanțare de 800 de milioane de euro.

Pentru Unitățile 3 și 4, care ar trebui să aibă împreună o capacitate de aproximativ 1.400 MW, sunt prevăzute pregătirea finanțării și finalizarea procedurii privind ajutorul de stat la Comisia Europeană, necesară pentru luarea deciziei finale de investiție.

Modernizarea rețelelor electrice

Guvernul propus de Luca Niculescu urmărește și accelerarea investițiilor în rețelele de transport al energiei electrice. Planul pentru perioada 2026–2035 cuprinde 117 lucrări, dintre care 25 sunt proiecte complet noi.

Sunt prevăzute și dezvoltarea legăturilor electrice cu Ungaria și Bulgaria, modernizarea rețelelor de distribuție și reducerea cu 30% a duratei medii de racordare la rețea.

Investiții în termoficare și transferul ELCEN la Primăria Capitalei

Pentru modernizarea sistemelor de termoficare, programul prevede contractarea a 590 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare, la care se adaugă aproximativ 450 de milioane de euro pentru producerea eficientă, în același timp, a energiei electrice și termice.

Este menționat și un program de 300 de milioane de euro derulat cu Banca Mondială.

O altă măsură este finalizarea transferului ELCEN către Municipiul București, astfel încât producerea și distribuția energiei termice să fie gestionate de un singur operator.

Категории: MediaFax.ro

Horoscop 16 octombrie 2026. Răbdarea începe să dea roade. O zodie poate câștiga aprecierea șefilor, alta ia o decizie importantă despre bani

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 21:01
Berbec

Ai mai multă autoritate decât de obicei, iar cei din jur tind să te ia în serios. Reușești să îți controlezi mai bine energia și să dai dovadă de răbdare chiar și în situațiile în care, în mod normal, ai fi tentat să acționezi imediat.

Îți tratezi cu seriozitate inclusiv dorințele personale. Poate fi vorba despre dragoste, distracție, creativitate sau un obiectiv care îți aduce satisfacție. Ești dispus să investești timp pentru a obține ceea ce îți dorești.

Nu toate lucrurile trebuie făcute spontan. Unele planuri au nevoie de pregătire și exercițiu pentru a funcționa.

Pe măsură ce ziua avansează, te simți mai liber și mai optimist. Magnetismul personal crește, iar încrederea în propriile idei creative te poate ajuta să transformi inspirația în rezultate concrete.

Taur

Încrederea ta se bazează astăzi pe realism, nu pe promisiuni. Vrei să simți că ai lucrurile sub control și ești dispus să muncești pentru asta.

Poate fi momentul potrivit să faci un pas pentru a depăși o teamă sau pentru a renunța la un obicei care te ține pe loc.

Siguranța viitorului devine o prioritate și ești pregătit să muncești serios pentru ea. Responsabilitățile par mai ușor de gestionat, iar ritmul lent și calculat îți aduce mai multe beneficii decât graba.

Productivitatea este ridicată. Spre finalul zilei, comunicarea devine și ea un atu, iar argumentele tale pot fi foarte convingătoare.

Dacă lucrezi singur sau la un proiect pe care preferi momentan să îl ții departe de ochii celorlalți, poți face progrese importante.

Gemeni

Ritmul calculat este în avantajul tău. Ești pregătit să depui efort pentru obiectivele tale, mai ales dacă acestea au legătură cu studiul, comunicarea sau dezvoltarea unor relații și contacte importante.

Dacă ai ceva de învățat, acum este momentul. Poți recupera materia rămasă în urmă sau, dimpotrivă, poți avansa mai repede decât anticipai.

Cuvintele tale au greutate. Ceilalți sunt interesați de ceea ce ai de spus și este posibil ca cineva să îți ceară sfatul.

Este o zi foarte bună pentru a-ți actualiza cunoștințele și pentru a dezvolta o abilitate. În același timp, magnetismul personal este ridicat, în special în relațiile de prietenie.

Rac

Pragmatismul este cea mai importantă armă a ta. Ai motivația necesară pentru a te ocupa de proiecte profesionale, de bani sau de un obiectiv care poate produce rezultate concrete.

Înțelegi foarte bine că succesul nu depinde doar de efort, ci și de strategie și răbdare.

Poți găsi o metodă mai eficientă de a câștiga bani sau de a avansa într-un proiect profesional. Capacitatea de a observa tipare, de a planifica și de a construi o strategie este foarte puternică.

În plus, oamenii tind să fie receptivi la ideile tale. Îi poți convinge să îți urmeze planul, ceea ce te pune într-o poziție favorabilă pentru a prelua conducerea.

Chiar dacă preocupările practice domină ziua, există loc și pentru conexiuni emoționale frumoase.

Leu

În ultima perioadă ai vrut rezultate rapide, dar astăzi descoperi avantajele unei abordări mai calculate.

Vrei rezultate concrete și ești pregătit să treci la acțiune. Nu te mulțumești doar să vorbești despre ceea ce intenționezi să faci.

Deciziile practice sunt favorizate, iar un proiect legat de educație, studiu sau publicare poate primi un impuls important.

Poți câștiga respectul celor din jur prin ceea ce știi și, mai ales, prin modul în care reușești să îți transmiți ideile.

Pe măsură ce ziua avansează, optimismul crește. Ai motive să privești cu încredere spre viitor și suficientă inițiativă pentru a transforma planurile în acțiuni.

Fecioară

Lucrezi inteligent și eficient, chiar dacă rezultatele nu apar imediat la suprafață.

Planurile se construiesc încet, dar sigur. O mare parte din ceea ce faci poate avea loc în culise, fără prea multă atenție din partea celor din jur. Tocmai acest lucru îți poate permite să te concentrezi mai bine.

Este o zi excelentă pentru activitățile care necesită perseverență și determinare.

Ai răbdarea necesară să continui chiar și atunci când recompensa nu vine imediat. De fapt, astăzi ești mult mai interesat să construiești ceva durabil decât să obții o victorie rapidă.

Balanță

Ziua vine cu o energie stabilă și pragmatică. Secretul este să accepți oamenii și situațiile așa cum sunt și să lucrezi cu ceea ce ai la dispoziție.

Renunțarea la așteptările nerealiste poate face relațiile mult mai ușoare.

Colaborările sunt favorizate. Dacă ai ceva important de realizat, asocierea cu o altă persoană și combinarea talentelor voastre poate produce rezultate foarte bune.

Inclusiv o afacere sau un proiect realizat împreună cu prietenii poate funcționa bine.

Banii și problemele practice sunt mai ușor de gestionat. Soluțiile par să vină natural, poate și pentru că ai suficientă răbdare pentru a le căuta fără presiune.

Scorpion

Este una dintre zilele în care poți lăsa emoțiile deoparte și te poți concentra aproape complet asupra unui obiectiv.

Ești responsabil, perseverent și pregătit să muncești serios pentru a ajunge acolo unde îți dorești.

Eforturile tale profesionale pot fi observate. Superiorii sau alte persoane importante îți pot aprecia munca, seriozitatea și capacitatea de a-ți asuma responsabilități.

Nu este însă momentul să sari peste etape. Oricât de mult ți-ai dori să accelerezi lucrurile, succesul depinde acum de construirea unei fundații solide.

Proiectele în care preiei conducerea sunt favorizate, la fel și chestiunile care țin de carieră și reputație.

Săgetător

Motivația este puternică, dar de data aceasta nu simți nevoia să alergi spre rezultat. Înțelegi că progresul adevărat se construiește pas cu pas.

Nu te arunca într-o aventură sau într-un proiect pe care nu l-ai analizat suficient. Energia zilei trebuie investită în lucruri care au șanse reale să funcționeze.

Strategia și autodisciplina îți sunt aliați.

Poți face un progres legat de educație, călătorii sau un proiect creativ. Este și o zi foarte bună pentru a perfecționa o abilitate sau pentru a lucra la ceva de care ești atașat emoțional.

Ideile originale nu lipsesc, însă avantajul tău este că reușești să le transformi în soluții practice.

Capricorn

Luna intră în zodia ta, iar emoțiile devin mai puternice și au nevoie de o modalitate clară de exprimare.

În același timp, răbdarea și perseverența îți aduc rezultate. Munca desfășurată discret, departe de atenția celorlalți, poate fi deosebit de productivă.

Poți simți satisfacție dacă ajuți pe cineva fără să aștepți recunoaștere sau dacă te ocupi anonim de o problemă importantă.

Sunt posibile progrese și în ceea ce privește casa sau familia. Dacă lucrezi de acasă sau investești energie într-un proiect domestic, te interesează în primul rând rezultatele care rezistă în timp.

Un proiect aflat încă în faza de dezvoltare îți poate ocupa o mare parte din atenție. Organizarea lucrurilor îți oferă însă senzația că recâștigi controlul.

Vărsător

Ritmul mai lent nu te deranjează. Dimpotrivă, îți poate face bine.

Succesul depinde acum de răbdare și de capacitatea de a lua decizii deliberate. Dacă gândești în termeni de stabilitate și utilitate, poți obține rezultate bune.

Ai și o intuiție mai clară în privința proiectelor care merită timpul tău. Poți realiza că una dintre ideile tale are un potențial mult mai mare decât credeai.

Conversațiile cu un partener sau cu o persoană apropiată pot fi extrem de productive. Sinceritatea și realismul sunt mult mai eficiente decât mesajele ambigue.

Totuși, spre finalul zilei simți nevoia să te retragi puțin. Ai nevoie de liniște pentru a-ți reîncărca bateriile.

Pești

Ziua este excelentă pentru a te ocupa de ceva concret și util. Condiția este să nu te grăbești.

Soluțiile practice sunt cele mai atractive, iar proiectele care pot produce rezultate durabile îți captează atenția.

Finanțele pot deveni un subiect important. Te poți gândi serios la o achiziție pe termen lung, la un proiect profesional sau chiar la o investiție.

Nu este însă neapărat momentul pentru cheltuieli majore. Mai potrivit este să analizezi, să compari variantele și să pregătești terenul înainte de a lua decizia finală.

Metodele verificate în timp sunt favorizate. Experiența contează, iar sfatul unei persoane cu mai multă experiență decât tine se poate dovedi foarte valoros.

Категории: MediaFax.ro

Mintia a livrat primul megawatt-oră în rețeaua națională, după cinci ani. Investiție de 1,2 miliarde de euro

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 20:57

Noua centrală de la Mintia, construită pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune, a început să livreze energie electrică în Sistemul Energetic Național. Prima turbină se află în etapa de probe, iar punerea în funcțiune a întregii capacități urmează să fie realizată ulterior.

Anunțul a fost făcut joi de europarlamentarul PNL Virgil Popescu, fost ministru al Energiei.

Investiție de 1,2 miliarde de euro

Noua centrală pe gaze va avea o putere instalată de aproximativ 1.700 MW, cu peste 20% mai mare decât puterea instalată a celor două reactoare nucleare de la Cernavodă, luate împreună.

Investiția privată este estimată la 1,2 miliarde de euro, iar proiectul este prezentat drept una dintre cele mai mari centrale electrice pe gaze din Europa.

Potrivit fostului ministru al Energiei, noua centrală va contribui la creșterea producției interne de energie electrică, în special în vestul României, și la reducerea dependenței de importuri.

Vechea termocentrală a fost închisă în 2021

Fosta termocentrală Mintia, care funcționa pe cărbune, a fost oprită în 2021, după 52 de ani de activitate. Complexul Energetic Hunedoara, din care făcea parte termocentrala, se afla în insolvență, iar centrala nu mai avea autorizație de mediu.

În august 2022, activele termocentralei au fost vândute companiei Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, pentru aproximativ 91 de milioane de euro. Tranzacția a fost realizată prin licitație publică.

Virgil Popescu, care conducea atunci Ministerul Energiei, a explicat că vânzarea a fost condiționată de construirea unei noi capacități de producție de cel puțin 1.290 MW.

„Am cerut atunci un lucru foarte clar: cine cumpără Mintia nu cumpără doar terenul și clădirile. Își asumă și obligația de a construi acolo o nouă capacitate de producție de cel puțin 1.290 MW”, a transmis fostul ministru.

Când va funcționa Mintia la capacitate maximă

Prima turbină a centralei a intrat în etapa testelor tehnice în iunie 2026. În august, compania a fost înregistrată oficial ca producător de energie electrică aflat în perioada de probe.

Termenul de finalizare a fost prelungit până la sfârșitul anului 2027 pentru cei 190 MW rămași din capacitatea de 1.290 MW pe care cumpărătorul s-a angajat contractual să o construiască.

„Mintia demonstrează ce se poate realiza atunci când investițiile private sunt susținute de decizii politice curajoase și de o viziune pe termen lung”, a transmis europarlamentarul PNL, explicând că noua centrală va contribui la creșterea producției interne de energie electrică și la reducerea dependenței României de importuri.

Категории: MediaFax.ro

Înființarea Autorității Naționale pentru Industria de Apărare, digitalizarea Armatei și sistemele antidronă, în Guvernul Niculescu

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 20:51

În domeniul apărării, Guvernul își asumă creșterea graduală a cheltuielilor spre 5% din PIB, în concordanță cu angajamentele NATO, precum și dezvoltarea industriei naționale de apărare.

Din suma totală, 3,5% din PIB ar urma să fie alocată cheltuielilor de bază pentru apărare, iar 1,5% investițiilor și cheltuielilor conexe, cu impact mai larg. Creșterea ar urma să se realizeze etapizat, în funcție de evoluția mediului de securitate, de necesitățile apărării naționale și de angajamentele internaționale ale României.

Înființarea Autorității Naționale pentru Industria de Apărare

Programul prevede înființarea Autorității Naționale pentru Industria de Apărare, aflată în subordinea prim-ministrului, și dezvoltarea producției interne de drone și sisteme de interceptare.

Prioritățile de investiții includ dezvoltarea apărării antiaeriene și antirachetă, modernizarea capabilităților navale, achiziția de sisteme fără pilot și asigurarea unor stocuri suficiente de muniție. Finanțarea ar urma să acopere nu doar achiziția echipamentelor, ci și costurile de operare, întreținere și instruire a personalului.

Planurile prevăd continuarea programelor de înzestrare cu tehnică blindată, artilerie și sisteme de sprijin pentru forțele terestre, precum și dezvoltarea unor concepte integrate de apărare aeriană și de apărare maritimă. Acestea vizează protejarea apelor teritoriale, a infrastructurii critice și a libertății de navigație în regiunea Mării Negre.

Detectarea și combaterea dronelor

Un alt obiectiv îl reprezintă dezvoltarea capacităților de detectare și combatere a dronelor, cu prioritate pentru zona Dunării, litoralul Mării Negre și infrastructura critică. În paralel, sunt prevăzute consolidarea apărării cibernetice a Armatei și măsuri pentru creșterea rezilienței la amenințări hibride.

În ceea ce privește infrastructura, documentul indică modernizarea bazelor militare Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii, Fetești și a Centrului de Instruire Întrunită Cincu. De asemenea, este prevăzută dezvoltarea Centrului european de instruire F-16 de la Fetești ca centru regional de pregătire pentru piloții statelor NATO și partenere.

Reforma sistemului de achiziții pentru apărare reprezintă o altă direcție de acțiune. Măsurile propuse urmăresc simplificarea legislației și a procedurilor de decizie, clarificarea responsabilităților instituționale și eliminarea cauzelor care duc la întârzieri sau la reluarea licitațiilor.

Pentru contractele de înzestrare cu o valoare mai mare de 100 de milioane de euro, este prevăzută asigurarea unei asistențe juridice specializate. Documentul mai propune un sistem integrat de achiziții de servicii la nivel central și monitorizarea derulării contractelor, cu respectarea cerințelor de transparență și control.

Actualizarea Programului „Armata României 2040”

În paralel, se urmărește actualizarea Programului „Armata României 2040”, optimizarea structurilor de comandă și de luptă, centralizarea unor funcții administrative și accelerarea digitalizării instituției militare. Planurile includ și îmbunătățirea condițiilor de carieră, a recrutării și a pregătirii personalului, pentru a susține păstrarea militarilor experimentați în sistem.

Industria națională de apărare ar urma să aibă un rol central în programele de înzestrare, prin implicarea companiilor de stat și private în producție, integrarea echipamentelor, mentenanță și furnizarea de servicii.

Potrivit măsurilor propuse, în cazul capabilităților urgente, prioritatea va fi acordată termenelor de livrare, contribuția industriei românești urmând să fie asigurată inclusiv prin mentenanță, integrare și transfer de tehnologie. În schimb, pentru programele multianuale, producția în România ar urma să devină un criteriu de bază.

Planurile includ valorificarea instrumentelor europene de finanțare, precum Readiness 2030 și SAFE, continuarea achizițiilor comune cu partenerii și promovarea României ca centru regional de mentenanță. Sunt avute în vedere și investiții în cercetarea și inovarea din domeniul apărării, inclusiv în inteligența artificială, prin instrumente europene și programe NATO.

Măsuri pe plan extern

Pe plan extern, România își propune să continue contribuția la descurajarea și apărarea Flancului Estic al NATO, participarea la misiuni și operații aliate și sprijinul acordat forțelor partenere găzduite pe teritoriul național.

Documentul prevede susținerea securității Republicii Moldova, a Ucrainei și a statelor din Balcanii de Vest, inclusiv prin cooperare instituțională, pregătire și schimb de expertiză. Totodată, România intenționează să promoveze la nivelul Uniunii Europene inițiativa Eastern Flank Watch.

Parteneriatul Strategic cu Statele Unite rămâne o prioritate în domeniul apărării. Printre măsurile prevăzute se numără actualizarea Foii de parcurs în domeniul apărării pentru perioada 2020–2030, susținerea consolidării prezenței militare americane în România și dezvoltarea cooperării în materie de înzestrare, inclusiv prin instrumentul financiar american FMF Loan.

În regiunea Mării Negre, România urmărește extinderea cooperării cu aliați precum Franța, Germania, Italia, Polonia, Regatul Unit și Turcia. De asemenea, va continua participarea la Grupul Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră, înființat de România, Turcia și Bulgaria în 2024.

Un alt obiectiv este susținerea înființării în România a unui centru regional pentru securitate maritimă, destinat consolidării libertății de navigație și protejării infrastructurii critice și a intereselor economice din regiune.

Категории: MediaFax.ro

Guvernul Niculescu pregătește reorganizarea Poliției, cu Marian Neacșu la Interne. Ce se schimbă pentru polițiști, jandarmi și șoferi

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 20:38

Programul de guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu include un capitol dedicat reformării Ministerului Afacerilor Interne, instituție care va reveni PSD în formula de guvern negociată cu premierul desemnat.

Marian Neacșu, propunerea social-democraților pentru conducerea MAI, ar urma să coordoneze reorganizarea structurilor de ordine publică, schimbarea modului în care sunt distribuiți polițiștii în teritoriu și modificarea regulilor de carieră din sistem.

Marian Neacșu a fost condamnat definitiv la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Pe 22 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe Neacșu la șase luni de închisoare cu suspendare, după ce, în calitate de deputat, și-a angajat fiica la propriul birou parlamentar.

Ce prevede programul de guvernare al guvernului Luca Niculescu-PSD pentru MAI

Documentul prevede adoptarea unei Strategii Naționale pentru Siguranță Internă pentru perioada 2027–2031, care va stabili modul de organizare, resursele și investițiile instituțiilor din subordinea MAI.

Poliția, Jandarmeria și Poliția de Frontieră vor fi reorganizate

Una dintre principalele măsuri vizează reorganizarea structurilor teritoriale ale Poliției Române, Jandarmeriei și Poliției de Frontieră.

Potrivit programului, această reorganizare va fi făcută pe baza unei analize de risc actualizate anual, care va determina modul în care sunt distribuite resursele și personalul.

Guvernul promite că schimbările nu vor reduce prezența forțelor de ordine în mediul rural și în localitățile mici.

În paralel, aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne va fi restructurat în urma unui audit funcțional. Sunt prevăzute centre de servicii comune și transferarea unor resurse către structurile operative, astfel încât mai mult personal să fie disponibil pentru activitatea din teren.

Programul nu precizează câte posturi vor fi desființate sau transferate și nici dacă actualele inspectorate județene vor fi comasate.

Poliția locală primește un nou rol. Guvernul vrea să elimine suprapunerile cu Poliția Română

O altă măsură importantă privește schimbarea atribuțiilor poliției locale și delimitarea competențelor dintre Poliția Română și Jandarmerie.

Guvernul intenționează să modifice legislația astfel încât fiecare instituție să aibă responsabilități clar definite, fără suprapuneri.

Poliția locală ar urma să fie integrată funcțional în sistemul național de ordine publică, printr-un mecanism stabilit împreună cu autoritățile locale.

În cazul Jandarmeriei, programul prevede utilizarea mai extinsă a sistemelor tehnice de securitate pentru paza obiectivelor, ceea ce ar permite folosirea personalului atât pentru pază, cât și pentru misiuni de ordine publică.

Schimbări pentru șoferi: controlul vitezei medii și extinderea sistemului e-SIGUR

Reforma Ministerului de Interne va viza și Poliția Rutieră. Programul de guvernare prevede introducerea controlului vitezei medii, pe lângă extinderea sistemului automatizat e-SIGUR.

Acest tip de control permite determinarea vitezei medii cu care un autovehicul parcurge un anumit tronson de drum, în locul verificării vitezei doar într-un punct.

Guvernul vrea și actualizarea legislației privind procesarea automată a abaterilor rutiere, inclusiv prin semnalări provenite de la administratorii drumurilor și participanții la trafic.

O altă modificare este comunicarea electronică dintre Poliția Rutieră și conducătorii auto.

Noi reguli pentru polițiști: avansări în funcție de performanță, concursuri pentru șefi și verificări de integritate

Programul de guvernare propune modificarea modului în care polițiștii își construiesc cariera profesională.

Avansarea ar urma să fie corelată mai puternic cu performanța, nu doar cu vechimea în sistem, iar ocuparea funcțiilor de conducere se va face prin concurs.

Guvernul promite și reformarea Academiei de Poliție și modernizarea centrelor de pregătire profesională până în 2027, inclusiv prin sisteme de învățare online și centre de excelență.

În același timp, vor fi introduse verificări periodice de integritate pentru funcțiile cu risc ridicat, în special cele din structurile antidrog, criminalitate organizată și Poliția de Frontieră.

Documentul prevede și extinderea utilizării camerelor corporale de către polițiștii din structurile operative, cu reguli unitare pentru înregistrări.

Inteligență artificială în anchete și documente digitale

Guvernul Niculescu intenționează să extindă folosirea tehnologiilor digitale în activitatea polițiștilor.

Programul prevede utilizarea inteligenței artificiale în analiza datelor, investigații și activitățile administrative, cu respectarea legislației europene și păstrarea deciziei finale la nivel uman.

Vor fi dezvoltate și capacitățile de criminalistică digitală și de investigare a criminalității informatice, în special pentru combaterea fraudelor online, traficului de persoane și criminalității organizate.

Pentru cetățeni, Guvernul propune digitalizarea unor documente, inclusiv a permisului de conducere, și simplificarea procedurilor pentru obținerea pașapoartelor, cazierului judiciar și înmatricularea autovehiculelor.

Obiectivul este creșterea cu 50% a numărului de servicii electronice disponibile prin platformele MAI și dublarea numărului de utilizatori până în 2028.

Reorganizare și la serviciile de urgență

Schimbările pregătite la Ministerul Afacerilor Interne vor afecta și structurile pentru situații de urgență.

Programul prevede reorganizarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a Inspectoratului General de Aviație, precum și coordonarea cu Ministerul Sănătății pentru reorganizarea serviciilor județene de ambulanță.

Sunt vizate comasarea unor structuri județene și a punctelor aeromedicale în structuri teritoriale, reducerea numărului de funcții de conducere și păstrarea capacității de intervenție în fiecare județ.

Totodată, Guvernul intenționează să integreze sistemele de avertizare, inclusiv RO-ALERT, într-o platformă unificată conectată la mecanismele europene de protecție civilă.

Toate aceste măsuri sunt cuprinse în programul de guvernare pentru perioada 2026–2028. Implementarea lor va depinde de adoptarea modificărilor legislative necesare și de resursele bugetare disponibile, după învestirea noului Executiv.

Категории: MediaFax.ro

TAROM ar putea avea un acționar privat majoritar. Guvernul pregătește atragerea unui investitor strategic în 2027

MediaFax.ro - 15 октября, 2026 - 20:36

Planul prevede că operatorul aerian trebuie să își demonstreze viabilitatea până la 31 decembrie 2026, pentru protejarea ajutorului de stat de 95,3 milioane de euro aprobat companiei.

Restructurarea TAROM și atragerea unui investitor strategic figurează printre obiectivele viitorului Executiv pentru sectorul aeronautic.

„Susținem în fața Comisiei Europene planul de afaceri revizuit pe doi ani, care trebuie să demonstreze până la 31 decembrie 2026 viabilitatea TAROM și să protejeze ajutorul de stat aprobat de 95,3 mil. euro”, prevede programul de guvernare.

Investitor strategic la TAROM în 2027

După instalarea unui management profesionist, viitorul Guvern intenționează să deschidă compania către un investitor strategic. Documentul lasă deschisă atât varianta cedării unui pachet minoritar, cât și posibilitatea ca investitorul să preia un pachet majoritar.

„Odată cu instalarea unui management profesionist, derulăm în 2027 o procedură transparentă și competitivă de atragere a unui investitor strategic (pachet minoritar de 20–49% sau majoritar), cu menținerea mentenanței tehnice și a rutelor interne esențiale prin obligații de serviciu public atribuite competitiv”, se arată în program.

Programul condiționează însă procedura din 2027 de instalarea unui management profesionist și pune accent pe păstrarea mentenanței tehnice și a conectivității aeriene interne considerate esențiale.

TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav și Avioane Craiova, sub o guvernanță comună

Separat de restructurarea TAROM, Cabinetul propus de Niculescu vrea să creeze un Grup Aeronautic Național, după modelul ROMARM.

Proiectul ar urma să reunească sub o guvernanță comună patru operatori din industria aeronautică: TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav și Avioane Craiova.

„Împreună cu Ministerul Economiei, elaborăm cadrul juridic și organizatoric pentru reunirea sub o guvernanță comună a operatorilor aeronautici TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav și Avioane Craiova, după modelul ROMARM, pentru lucrări civile și militare de mentenanță și producție pe piața internațională”, prevede programul de guvernare.

Astfel, planul viitorului Executiv cuprinde două direcții distincte în sectorul aeronautic: restructurarea TAROM și atragerea unui investitor privat, pe de o parte, și concentrarea unor capacități românești de mentenanță și producție aeronautică într-o structură cu guvernanță comună, pe de altă parte.

Programul furnizat nu stabilește un termen pentru constituirea Grupului Aeronautic Național și nici forma juridică exactă sau participațiile pe care companiile implicate le-ar urma să aibă în noua structură.

Категории: MediaFax.ro

Страницы

Subscribe to Capital Market сбор новостей - MediaFax.ro