Accidentul s-a produs pe o autostradă din Florida. Avionul de mic dimensiuni a fost nevoit să facă o aterizare de urgență din cauza unei probleme tehnice. Aterizarea forțată a avut loc la ora locală 17.45, în timp ce autostrada era foarte aglomerată, potrivit Le Figaro.
În timpul manevrelor avionul a lovit o mașină. Imaginile dramatice arată avionul prăbușindu-se cu viteză peste autostrada aglomerată înainte de a se izbi de mașină.
Șoferul mașinii, o femeie în vârstă de 57 de ani, a suferit răni minore și a fost dus la spital. Pilotul și pasagerul său au scăpat în mod miraculos fără răni, au declarat autoritățile.
„Acel avion a apărut de nicăieri”Martorii s-au declarat șocați de accident. Intervievați de NBC News, un tată și un fiu, care se aflau în mașina lor în momentul accidentului spectaculos, au spus că „avionul a apărut de nicăieri și a fost un șoc, un șoc total”.
Alții au spus că femeia aflată la volanul mașinii lovite nu avea cum să evite accidentul.
„L-am văzut venind, toți cei de pe cealaltă parte a drumului l-au văzut venind, dar șoferița mașinii nu l-a văzut”, au relatat ei.
FAA, agenția guvernamentală responsabilă de reglementarea aviației civile din SUA, a lansat o anchetă pentru a determina cauza accidentului.
Microsoft prezintă un nou val de investiții în domeniul inteligenței artificiale, cu o valoare totală de 23 de miliarde de dolari. Cea mai mare parte merge către India.
Gigantul american își consolidează astfel poziția pe una dintre piețele digitale cu cea mai rapidă creștere din lume, notează Reuters.
Satya Nadella confirmă că Microsoft va aloca 17,5 miliarde de dolari pentru India, cea mai amplă investiție a companiei în Asia, care se adaugă unui angajament anterior de 3 miliarde de dolari.
Planul acoperă perioada 2026 – 2030 și ar urma să contribuie la formarea celei mai extinse infrastructuri Microsoft pentru cloud computing din India.
India, cu aproape un miliard de utilizatori de internet și specialiști bine pregătiți, devine un punct central pentru marile companii americane din tehnologie.
Acestea investesc masiv pentru dezvoltarea infrastructurii de inteligență artificială.
În octombrie, Google a anunțat o investiție de 15 miliarde de dolari pentru un centru de date dedicat IA în statul Andhra Pradesh.
A fost cel mai mare angajament al companiei în cea mai populată țară din lume.
Cheltuielile Microsoft vor „ajuta la construirea infrastructurii, a competențelor și a capacităților suverane necesare pentru viitorul AI al Indiei”, a spus Nadella în postarea sa de pe X.
El se află în India pentru o vizită de trei zile, asociată unor conferințe Microsoft dedicate inteligenței artificiale, cu evenimente programate în New Delhi, Bengaluru și Mumbai.
Declarațiile vin într-un moment sensibil pentru Uniunea Europeană, deja tulburată de publicarea noii strategii americane de securitate națională.
Critici dure privind războiul din Ucraina în contextul evaluării dure a președintelui SUATrump a susținut că liderii europeni „vorbesc, dar nu produc rezultate”, afirmând că prelungirea conflictului ar fi responsabilitatea Europei și Ucrainei. El a sugerat că, fără el la Casa Albă, „lumea ar fi ajuns în Al Treilea Război Mondial”, subliniind că Rusia se află în „poziție mai puternică”.
Criticii avertizează însă că abordarea administrației Trump a contribuit la încurajarea Kremlinului.
Pe de altă parte, Trump a declarat că revenirea sa în funcție ar fi determinat numeroși membri europeni ai NATO să își majoreze cheltuielile pentru apărare, lucru confirmat de mai multe guverne europene, se arată într-o analiză Sky News.
Strategia americană și tensiunile cu BerlinulDocumentul strategic publicat de Washington a stârnit reacții ferme la Berlin. Cancelarul german Friedrich Merz a catalogat unele pasaje drept „inacceptabile din perspectiva Europei”, afirmând că Uniunea Europeană nu are nevoie de SUA pentru „a salva democrația”.
Merz a subliniat și necesitatea ca Europa să devină mai autonomă în materie de securitate, avertizând totodată că „America singură nu poate fi în interesul american”.
Politici migratorii contestate de Trump și riscuri politiceTrump a acuzat statele europene că „își distrug țările” prin politicile lor de imigrație, susținând că multe dintre acestea „nu vor mai fi viabile” dacă tendințele actuale continuă. Declarațiile vin în contradicție cu datele agenției Frontex, care arată o scădere cu 22% a trecerilor ilegale în primele zece luni ale anului 2025.
Mai mult, liderul american a sugerat că ar putea „susține candidați preferați” în alegerile europene, o afirmație care a atras critici dure din partea președintelui Consiliului European, Antonio Costa, care a avertizat că „aliații nu se amestecă în alegerile interne ale altor aliați”.
În pofida tensiunilor, statele europene vor încerca să mențină o relație funcțională cu Washingtonul, în special din cauza dependenței de sprijinul SUA pentru Ucraina.
Primele două meciuri ale zilei de miercuri din etapa a șasea din Champions League încep de la ora 19:45.
Qarabağ – Ajax
Qarabağ încearcă să profite de forma solidă de pe teren propriu în competițiile europene. A pierdut doar un meci din ultimele cinci de acasă și a marcat de cel puțin de două ori în precedentele patru jocuri.
Totuși, bilanțul direct nu o avantajează. Echipa azeră nu a obținut nicio victorie în întâlnirile cu formații din Țările de Jos (3 remize și 2 înfrângeri). În plus, azerii au cedat categoric, cu 0–3, în singurul duel cu Ajax, în sezonul trecut în Europa League.
Pentru Ajax, meciul vine pe fondul unei perioade negre: opt înfrângeri consecutive în cupele europene – cea mai lungă serie negativă din istoria clubului. Totuși, formația din Amsterdam urmărește un reper istoric. Mai are nevoie de trei goluri pentru a deveni prima echipă olandeză cu 400 de goluri înscrise în Cupa Campionilor/Champions League.
Villarreal – FC Copenhaga
„Submarinul galben” are un istoric favorabil împotriva formațiilor daneze. Villarreal are patru victorii în șase meciuri europene, toate cele trei partide disputate acasă fiind câștigate. Totuși, în Liga Campionilor, Villarreal nu se regăsește. Nu a câștigat în ultimele opt partide din competiție (2 remize și 6 înfrângeri) și nu a marcat în precedentele trei.
Copenhaga ajunge în Spania cu obiectivul obținerii a două victorii consecutive în Champions League pentru prima dată după mai bine de un deceniu.
Șapte partide sunt programate de la ora 22:00.
UEFA Champions League, etapa 6: Real Madrid – Manchester City, derbiul zileiCele două super-puteri continentale ajung la al 15-lea duel direct, într-o rivalitate recentă dominată de fazele eliminatorii. Real a câștigat 13 dintre ultimele 14 meciuri din faza ligii pe Bernabéu.
Mbappé traversează cel mai prolific sezon european al său, cu nouă goluri, plus șapte reușite în șapte meciuri contra lui City.
Echipa engleză are, însă, un palmares recent favorabil cu formațiile spaniole. City a bifat șase victorii în ultimele șapte întâlniri. Atacantul Erling Haaland rămâne o amenințare constantă, cu nouă goluri în nouă meciuri contra echipelor din La Liga.
Bayer Leverkusen – Newcastle
Reeditarea duelului din sezonul 2002/03 când Newcastle s-a impus în ambele partide cu 3–1. De atunci, însă, Leverkusen a progresat: doar o înfrângere în ultimele șase meciuri cu echipe engleze. Printre acestea un succes notabil cu 2–0 pe terenul lui Manchester City.
Newcastle nu a mai câștigat în deplasare în Europa decât de două ori în ultimele 13 întâlniri. Harvey Barnes, însă, este într-o formă excelentă în Champions League, cu patru goluri în ultimele patru apariții.
Borussia Dortmund – Bodø/Glimt
Pe „Signal Iduna Park”, Dortmund devine o altă echipă: o singură înfrângere în 20 de meciuri recente de UCL acasă. În plus, are un atac prolific, cu patru goluri marcate în patru dintre cele cinci partide din acest sezon.
Serhou Guirassy continuă parcursul impresionant. El are 18 goluri în primele 23 meciuri de Champions League, performanță depășită doar de Erling Haaland în același interval.
Bodø/Glimt vine după o singură victorie în ultimele zece meciuri europene. Singurul atu constant al norvegienilor este că rareori pleacă fără gol marcat.
Athletic Club – Paris Saint-Germain, campioana joacă în SpaniaBascii se bazează pe forța terenului propriu în fazele grupelor, cu doar două înfrângeri în 16 meciuri europene acasă. Întâlnirile cu echipe franceze au fost însă mai puțin productive: doar două victorii în zece dueluri.
De partea cealaltă, campioana în exercițiu a competiției vine într-un moment ofensiv de formă. PSG a marcat cel puțin patru goluri în cinci dintre ultimele șapte meciuri din Liga Campionilor. PSG are și un bilanț bun în Spania: trei victorii consecutive în deplasare. Mijlocașul João Neves poate deveni cel mai tânăr portughez cu 30 de meciuri în competiție, depășindu-l pe Cristiano Ronaldo.
Club Brugge – Arsenal
Brugge are doar o victorie în ultimele 18 meciuri cu formații engleze, dar este solidă acasă în Europa (doar două înfrângeri în 19 partide). Tresoldi a punctat în trei meciuri europene consecutive în Belgia.
Arsenal este în cea mai bună formă din faza ligii. Londonezii au nouă succese consecutive în grupa ligii, cu doar trei goluri primite. „Tunarii” au nevoie de patru goluri pentru a atinge borna 400 în istoria Champions League.
Juventus – Pafos
Juventus a câștigat de fiecare dată când a întâlnit cluburi din Cipru (șase meciuri). Totuși, a început greoi în actuala campanie, încasând primul gol în toate cele cinci partide.
Pafos, în schimb, surprinde. Are doar o înfrângere în 11 meciuri europene și cinci deplasări fără eșec.
Veteranul David Luiz, la 38 de ani, a devenit al doilea cel mai vârstnic marcator din istoria Champions League.
Benfica – Napoli
Întâlnirea reia rivalitatea europeană recentă dintre cele două echipe. Napoli a câștigat trei dintre precedentele patru meciuri europene directe (o înfrângere), inclusiv ambele dueluri din faza grupelor 2016/17 (4–2 acasă și 2–1 în deplasare).
Benfica are un parcurs inconstant acasă în Champions League. A bifat doar o victorie în ultimele 12 meciuri și șapte partide fără succes în șapte întâlniri cu echipe italiene.
Totuși, „Vulturii” vin după cinci victorii consecutive împotriva formațiilor portugheze.
Reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social are loc la ora 14.30.
Guvernul și partenerii sociali trebuie să ajuungă la un acord în privința majorării sau înghețării salariului minim brut garantat în plată.
În 23 octombrie, premierul Bolojan anunța „un acord de principiu” în coaliție pentru ca salariul minim actual, de 4.050 de lei brut, să fie menținut și pe parcursul anului 2026.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, marți, că legea trebuie respectată și salariul minim trebuie să crească în 2026. Peste două milioane de oameni trăiesc de la o zi la alta cu un salariu brut cuprins între 4.050 lei și 4.500 lei. „Un om care muncește trebuie să aibă un trai decent”, afirmă Manole.
„Este puțin. Iar numărul este foarte mare. Faptul de a avea oameni care muncesc și trăiesc în risc de sărăcie mi se pare inacceptabil. (…) Este o linie roșie (dacă nu va fi de acord coaliția cu creșterea salariului minim – n.r.) raportată la puterea de cumpărare a celor care muncesc. Și eu sper să nu încalce linia”, a mai spus ministrul Florin Manole.
Dacă s-ar aplica legea salariului minim, s-ar putea crește salariul minim cu 300 de lei brut sau cu 700 de lei brut, a spus ministrul Muncii, Florin Manole.
Manole este convins că se va naște „o dispută, o dezbatere, o contradicție între opiniile de a nu crește salariul minim pe economie și opiniile de a crește salariul minim pe economie”.
CCR a anunțat vineri, 5 decembrie, că ședința pentru sesizarea forrmulată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu va avea loc în 10 decembrie.
Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis că legea pensiilor „încalcă independența justiției” și „elimină de facto pensia de serviciu pentru magistrați”, arată motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Decizia a fost adoptată în unanimitate, 102 judecători din 102 prezenți.
Guvernul și-a asumat marți, 2 decembrie, răspunderea în plenul reunit al Parlamentului. Este a doua oară când Guvernul își asumă proiectul.
Diferența dintre cele două proiecte este că perioada de tranziție pentru pensiile magistraților a crescut de la 10 la 15 ani, începând cu 1 ianuarie 2026. Asta înseamnă că, în următorii 15 ani, vârsta de pensionare va crește treptat cu câte un an, până când se va ajunge la 65 de ani în 2042.
„Prețurile scad enorm, datorită nouă”, a afirmat Donald Trump, potrivit AFP. El a acuzat opoziția democrată că exagerează problema costului vieții. „Democrații care vorbesc despre costul vieții sunt ca Bonnie și Clyde vorbind despre ordine publică”, a spus el.
Trump afirmă că efectele politicilor sale economice încep să se facă simțite. Președintele a susținut că prețurile unor produse de bază – inclusiv carne de vită, ouă, cafea și carburant – ar fi în scădere.
Tonul discursului a devenit ulterior combativ. Trump a lansat atacuri directe la adresa adversarilor politici, a presei și a imigranților. El a făcut referiri repetate la comunitatea somaleză, temă abordată frecvent în ultimele săptămâni.
Trump a susținut despre Somalia că ar fi „cea mai proastă țară din lume”. „Nu au armată. Nu au parlament. Nu știu ce înseamnă cuvântul parlament. Nu au nimic. Nu au poliție. Se păzesc singuri. Se omoară între ei tot timpul”, a spus el.
Mitingul are loc pe fondul scăderii indicelui de popularitate al președintelui, afectat de percepția publică privind costul vieții și de criticile legate de tarifele vamale introduse în mandatul său.
Totodată, Donald Trump se confruntă cu tensiuni în interiorul mișcării „Make America Great Again”, unele voci cerând o concentrare mai mare pe agenda internă.
Pennsylvania, stat decisiv la nivel electoral, rămâne o miză importantă înaintea alegerilor legislative din 2026, pentru care administrația Trump își propune să mobilizeze electoratul republican.
„Comisia UE ar trebui desființată în favoarea unui organism ales, iar președintele UE ar trebui să fie ales direct. Sistemul actual înseamnă dominația birocrației, nu democrație”, a scris Elon Musk pe contul său de pe platforma X, pe care o deține.
Anterior, Elon Musk evocase și posibilitatea ca Uniunea Europeană să fie abolită. El afirmase atunci că statele membre ar trebui să revină la o formă de suveranitate individuală.
Comentariile sale vin în contextul unei amenzi aplicate de către Uniunea Europeană platformei X. Amenda, în valoare de 120 de milioane de euro, a fost aplicată pentru încălcarea Legii privind serviciile digitale (DSA).
Conform avocaților, „toate documentele recente descriu o agravare semnificativă a stării de sănătate” a liderului de extremă dreapta, Jair Bolsonaro, în vârstă de 70 de ani.
Solicitată este o „spitalizare imediată” pentru efectuarea intervenției, notează miercuri AFP.
În același timp, avocații au reiterat cererea ca Jair Bolsonaro să-și execute sentința de 27 de ani de închisoare sub formă de „arestat la domiciliu pe motive umanitare”.
Fostul lider de extremă dreapta a început luna trecută să-și execute pedeapsa pentru tentativa eșuată de lovitură de stat împotriva succesorului său, președintele Luiz Inacio Lula da Silva, după ce a pierdut alegerile din 2022. Bolsonaro este închis la Direcția Poliției Federale din Brasilia.
DRDP Craiova a anunțat că, miercuri, la ora 01:30, circulația pe DN 7 – Valea Oltului a fost reluată în condiții normale.
Ca urmare a unei defecțiuni tehnice la o autocisternă aflată la ieșirea din Căciulata, spre Sibiu, marți, s-a decis închiderea circulației rutiere pe ambele sensuri ale DN 7 – Valea Oltului până la remedierea problemei. Defecțiunea a constat în pierderea de gaz petrolier lichefiat din autocisternă, motiv pentru care a fost instituită o zonă de siguranță.
Potrivit IGSU, pompierii au acționat în permanență la fața locului, pulverizând apă pe cisternă pentru dispersarea controlată a gazului.
Incidentul a determinat închiderea traficului pe DN 7, tronsonul Boița – județul Vâlcea, începând de marți, ora 15:00, și pe timpul nopții, pentru prevenirea oricăror accidente. Autovehiculele au fost deviate prin rute alternative, printre care DN 1 Veștem – Brașov, DN 7 → DN 67 (Budești) → Târgu Jiu sau DN 7 → DN 64 Drăgășani → județul Olt.
Autoritățile au emis mesaj RO-ALERT pentru populația din zonă, iar în sprijinul echipelor de intervenție au fost trimise autospeciale de la ISU Brașov și ISU Sibiu.
Sergey Brin a devenit miercuri al patrulea cel mai bogat om din lume, potrivit topului realizat de Forbes.
Acțiunile Alphabet au încheiat ziua cu un avans de peste 1%, la 317 dolari, continuând o creștere de aproximativ 10% în ultimele 30 de zile, stimulată de performanțele modelului AI Gemini 3 lansat în noiembrie.
Modelul a depășit cele mai bune modele ale OpenAI în teste de cultură generală, matematică și programare, fără a folosi procesoarele grafice Nvidia, ceea ce a atras încrederea investitorilor preocupați de o eventuală bulă AI.
Averea netă a lui Sergey Brin a crescut la aproximativ 240 de miliarde de dolari, cu 2,4 miliarde mai mult decât ziua precedentă, depășindu-l pe Bezos, a cărui avere este estimată la 239,9 miliarde de dolari, în clasamentul mondial al miliardarilor publicat de Forbes.
În topul mondial, pe primele trei poziții se află Elon Musk, Larry Ellison și Larry Page. Musk rămâne cea mai bogată persoană din lume, cu aproximativ 491 de miliarde de dolari.
De asemenea, Departamentul Apărării al SUA a anunțat marți că va folosi platforma Google Gemini pentru dezvoltarea propriului său sistem de inteligență artificială generativă.
„Era un rezultat corect, un egal, ținând cont de abordarea jocului și de desfășurarea partidei”, a spus Chivu, la conferința de după partidă, subliniind însă că modificările obligatorii de la începutul meciului l-au afectat pe plan tactic și fizic. Hakan Calhanoglu și Francesco Acerbi au fost înlocuiți din cauza accidentărilor.
Referitor la penalty-ul care a decis soarta partidei, tehnicianul român a declarat: „Este al doilea în ultimele două meciuri de Champions League. Nu aduce nimic echipei, dar am luptat cu curaj. Trebuie să fim mai lucizi în fața porții, însă schimbările forțate ne-au condiționat jocul. Comentariile mele despre arbitraj sunt puține; încerc să pun accent pe educație. Arbitrii au interpretat corect jocul, dar anumite dinamici trebuie înțelese mai bine. Trebuie să luptăm și împotriva nedreptăților, împotriva episoadelor care influențează meciul”.
Chivu a mai punctat că aștepta o intensitate ridicată din partea lui Liverpool, dar echipa sa a început timid.
„În partea a doua am crezut că energia echipei va fi mai bună, similară cu ultimele 20 de minute din prima. Dar, când scade energia și nu poți face schimbări, e inevitabil să cedăm”, a mai spus Chivu.
Pentru Inter a fost a doua înfrângere consecutivă în Liga Campionilor, după cea din deplasare, cu Atletico Madrid, scor 1-2. Echipa pregătită de Chivu câștigase primele patru partide disputate.
Afirmațiile liderului ucrainean vin după ce președintele american Donald Trump a susținut recent că administrația Zelenski „folosește războiul ca pretext pentru a amâna alegerile”.
„Cer acum, și o spun deschis, ca SUA să ne ajute. Împreună cu partenerii noștri europeni, putem asigura securitatea necesară pentru desfășurarea alegerilor. Dacă se poate, Ucraina va fi pregătită să organizeze alegeri în termen de 60–90 de zile de acum înainte”, a declarat Zelenski, citat de agenția spaniolă EFE.
Președintele ucrainean a adăugat că a cerut deputaților să pregătească propuneri legislative pentru modificarea legii electorale, subliniind că este „pregătit să convoace alegeri”.
Mandatul lui Zelenski s-a încheiat în mai 2024, însă Constituția ucraineană interzice organizarea de alegeri în timpul stării de război, ceea ce a prelungit automat mandatul său. Până acum, atât liderii politici, cât și majoritatea opiniilor publice considerau imposibilă legal și organizatoric desfășurarea unei campanii electorale în condițiile conflictului.
Liverpool a marcat din penalty, în minutul 88. Dominik Szoboszlai a transformat un penalty dictat după ce Florian Wirtz a fost tras de tricou în careu de jucătorul lui Inter, Alessandro Bastoni.
Pentru echipa antrenată de Cristi Chivu este a doua înfrângere consecutivă în competiția continentală, după eșecul de 1-2 cu Atletico Madrid.
În urma acestui rezultat, Inter coboară pe locul 5 în clasament, cu riscul de a ieși din Top 8, în funcție de rezultatele celorlalte partide de miercuri.
Accidentări pentru InterMeciul a fost marcat și de accidentări importante pentru „nerazzurri”. Hakan Calhanoglu a părăsit terenul în minutul 11, fiind înlocuit de Piotr Zielinski, iar veteranul Francesco Acerbi a ieșit în minutul 31, intrând Yann Bisseck.
Inter a mai avut un gol anulat după ce mingea a fost trimisă în poartă de Konate, însă intervenția VAR a stabilit că mingea a atins mâna lui Van Dijk înainte de lovitura de cap.
Liverpool, care venea după înfrângerea 1-4 cu PSV Eindhoven, reușește astfel să obțină trei puncte vitale și urcă temporar pe locul 8 în clasament.
Într-un alt meci al serii, Atletico Madrid a reușit o revenire spectaculoasă pe terenul lui PSV Eindhoven, la care românul Dennis Man a început pe banca de rezerve.
Olandezii au deschis scorul prin Guus Til (min. 10), însă echipa lui Diego Simeone a preluat controlul jocului după pauză. Julian Alvarez a egalat în prima parte a jocului, în minutul 37. Golurile lui David Hancko (min. 52) și Alexander Sorloth (min. 56) au adus în avantaj pentru Atletico.
Dennis Man a intrat pe teren în minutul 59, contribuind la crearea de ocazii și oferind două centrări decisive, în timp ce PSV a redus din diferență prin Ricardo Pepi (min. 85).
Alte rezultate:
Barcelona – Eintracht Frankfurt 2-1
Chelsea – Atalanta 1-2
Royale Union – Marseille 2-3 (două goluri anulate de VAR pentru gazde)
Tottenham – Slavia Praga 3-0
Monaco – Galatasaray 1-0
Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit marți la Castel Gandolfo cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, ocazie cu care a comentat discuțiile recente privind inițiativele diplomatice în conflictul declanșat de invazia Rusiei.
Papa a precizat că nu a parcurs integral propunerile americane, însă părțile consultate „aduc o schimbare enormă în ceea ce a fost, timp de mulți ani, o alianță reală între Europa și Statele Unite”, potrivit AFP.
În opinia sa, declarațiile din spațiul public care pun sub semnul întrebării rolul Europei „par să încerce să rupă o alianță importantă astăzi și esențială și în viitor”.
„Războiul se află în Europa, iar Europa trebuie să fie parte a garanțiilor de securitate de care avem nevoie, acum și în viitor”, a afirmat Suveranul Pontif, subliniind că o discuție de pace fără participarea blocului european „nu este realistă”.
Întrebat în privința invitației formulate de președintele Zelenski de a efectua o vizită la Kiev, Papa Leon al XIV-lea a răspuns că „speră” să ajungă în Ucraina, însă a precizat că nu este posibil, deocamdată, să fie stabilit un calendar al unei astfel de deplasări.
Bayern München a obținut o victorie convingătoare, iar adolescentul Lennart Karl a fost din nou decisiv, contribuind cu golul care a întors balanța meciului în favoarea bavarezilor.
Prin reușita sa, mijlocașul ofensiv a intrat în istorie. La 17 ani și 290 de zile, Lennart Karl a devenit cel mai tânăr jucător care marchează în trei partide consecutive din UEFA Champions League. Recordul anterior aparținea lui Kylian Mbappé, stabilit la 18 ani și 113 zile.
Tânărul german își continuă astfel ascensiunea rapidă, după ce marcase deja în duelurile cu Club Brugge și Arsenal, iar evoluția sa de pe Allianz Arena i-a adus și titlul de Jucătorul Meciului, acordat de UEFA.
Grupul tehnic de observatori UEFA și-a justificat astfel decizia: „A fost o amenințare constantă în ofensivă, a creat ocazii și a avut un procent ridicat de pase reușite, pe lângă golul marcat, care a demonstrat un nivel tehnic excepțional. Capacitatea lui de a primi mingea între linii și de a juca vertical a arătat inteligență fotbalistică, iar defensiv a fost util datorită recuperărilor și procentului de 55% în duelurile la sol”.
Karl este considerat deja unul dintre cei mai promițători jucători ai generației sale. În acest sezon, internaționalul german U21 are, în 11 meciuri din Bundesliga, 2 goluri și 2 pase decisive, iar cu o cotă de piață evaluată la aproximativ 20 de milioane de euro, potrivit portalului de specialitate transfermarkt, el este cel mai valoros fotbalist născut în 2008.
Nu încerca să îți controlezi sau să îți explici fiecare emoție. Lasă-le să vină și să treacă fără să te agăți de ele și fără să te judeci. E firesc să simți ce simți. Acceptarea deschide drumul către claritate și echilibru interior.
Horoscop Taur 10 decembrie 2025Protejează-ți energia și trasează limite ferme. Spunând „nu”, nu ești egoist, ci atent la propria-ți pace interioară. Alții vor cere mereu mai mult, însă tu decizi cui și ce oferi. Respectă-ți ritmul și nu renunța la tine pentru a mulțumi pe toată lumea.
Horoscop Gemeni 10 decembrie 2025Caută legătura cu ceva ce îți dă sens: o persoană, un loc, o rutină care ți-a adus cândva pace. Printre griji și agitație, unele bucurii sincere au fost uitate. Întoarce-te la ele, s-ar putea să-ți redea sentimentul de întreg.
Horoscop Rac 10 decembrie 2025Ia în propriile mâini răspunderea pentru liniștea ta. Nu aștepta ca altcineva să creeze pacea în locul tău. Prin decizii mici, prin refuzul zgomotului și al dramatismului, o zi mai blândă se poate deschide în fața ta. Alege pacea, nu o aștepta doar.
Horoscop Leu 10 decembrie 2025Atenția la prezent va valora mai mult decât planurile grandioase. Viața nu se aliniază mereu listei tale de priorități, privește ce se întâmplă chiar acum. Rămâi prezent și trăiește clipa, fără să îți împarți atenția în prea multe direcții.
Horoscop Fecioară 10 decembrie 2025Primești ceva neașteptat, un mesaj, o șansă sau o revelație. Nu evita surpriza doar pentru că nu ai anticipat-o. Uneori, ceea ce vine spre tine este mai potrivit decât ceea ce ți-ai propus. Fii deschis(ă) și lasă noul să-ți arate ce poți deveni.
Horoscop Balanță 10 decembrie 2025Vulnerabilitatea ta este o forță, nu o slăbiciune. Arată-te așa cum ești, fără perdea. Doar astfel poți crea conexiuni reale și încredere autentică. Nu toți te vor înțelege, dar cei potriviți o vor face fără ezitare. Fii blând(ă) cu tine.
Horoscop Scorpion 10 decembrie 2025Dacă vrei adevărul, începe prin a-ți spune ție adevărul. Clarifică ce dorești și ce nu îți mai aparține. În interior tău există o înțelepciune matură, pune-o în practică. Când ești onest cu tine, drumul se luminează.
Horoscop Săgetător 10 decembrie 2025Lasă în urmă ceea ce îți apasă inima. Este o zi ideală pentru a renunța la ceea ce nu te mai reprezintă. Acceptă momentele de liniște. Ele deschid drumul către vindecare și noi începuturi. Permite vieții să te surprindă.
Horoscop Capricorn 10 decembrie 2025Nu aștepta momentul perfect. Urmează-ți intuiția, chiar dacă regulile tale obișnuite îți cer răbdare sau perfecțiune. Acum, inima îți dă direcția potrivită. Intenția ta puternică valorează mai mult decât condițiile ideale.
Horoscop Vărsător 10 decembrie 2025Fii calm, ferm și prezent. Viața îți cere acum mai puține explicații și mai multă stabilitate interioară. Adevărata ta putere apare în momentele calme, prin acțiuni simple. Cei potriviți îți percep intenția, chiar și fără declarații.
Horoscop Pești 10 decembrie 2025Alege drumul care îți aduce liniște. Fie că este o decizie, o relație sau un moment de introspecție, ascultă-ți intuiția. Nu trebuie să le explici celorlalți direcția ta, pacea interioară este busola ta reală. Totul se așază atunci când o urmezi.
Potrivit IGSU, pompierii sunt în continuare la fața locului și pulverizează apă pe suprafața superioară a cisternei, pentru dispersarea controlată a gazului. Se depun eforturi, se conlucrează pentru remediere.
„Știm ca toată această situație a generat un disconfort pentru cetățeni, însă nu se face rabat de la siguranță. Alimentarea cu apă presupune un efort constant, astfel încât operațiunile de la fața locului să fie susținute și continue până la remedierea situației, în deplină siguranță”, a transmis IGUS, la solicitarea MEDIAFAX.
ISU Vâlcea a transmis că cisterna pentru transvazare a GPL-ului nu a sosit, iar din discuțiile cu reprezentanții firmei de transport, nu a fost identificată o altă cisternă care să efectueze această operațiune.
În continuare gazul este eliberat în atmosferă, fiind sub permanenta monitorizare a echipajelor de pompieri prezente la fața locului.
Știre inițială: Circulație închisă deja de opt oreTraficul rutier pe DN 7 – Valea Oltului rămâne închis până miercuri dimineață, accesul mașinilor fiind interzis pe tronsonul Boița – județul Vâlcea, din cauza cisternei din care se scurge GPL, oprită în zona localității Călimănești. Circulația este oprită deja de opt ore.
Poliția Sibiu transmite că datele transmise de ISU Vâlcea și Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu arată că traficul rutier pe DN 7 – Valea Oltului rămâne închis în noaptea de marți spre miercuri.
Accesul autovehiculelor este interzis pe timpul nopții pe tronsonul Boița – Județul Vâlcea.
Astfel, la nodul rutier A1 – DN 7 Boița, traficul se deviază spre DN 1 Veștem – Brașov.
Măsura a fost luată pentru prevenirea oricăror incidente care ar putea pune în pericol siguranța participanților la trafic.
Poliția Sibiu le recomandă șoferilor să respecte indicațiile polițiștilor care dirijează circulația și să manifeste prudență și atenție în conducere.
Sunt recomandate, de asemenea, rute ocolitoare, respectiv:
– DN 7 → DN 67 (Budești) → Târgu Jiu;
– DN 7 → DN 64 Drăgășani → județul Olt;
– DN 7 → DN 7CC (Călimănești);
– DN 7 → DJ 658 / DC18 (Bujoreni).
– Sibiu → DN 1 – Brașov.
O cisternă încărcată cu GPL pierde gaz, iar autoritățile au închis, marți, în jurul orei 15, traficul rutier pe DN 7 – Valea Oltului, în zona localității Călimănești, județul Vâlcea.
A fost emis mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației din zonă.
În sprijinul echipelor operative de intervenție au fost solicitate autospeciala cu roboți de la ISU Brașov (care a ajuns la Călimănești marți seara) și două autospeciale de stingere de la ISU Sibiu.
Traficul pe DN7 este complet blocat.
La fața locului a fost solicitată o cisternă pentru transvazarea gazului.
Din primele verificări ale polițiștilor, este vorba despre o cisternă care transporta gaz petrolier lichefiat (GPL), aceasta prezentând scăpări de substanțe. La volan se afla un bărbat de 54 de ani, din județul Bihor.
SpaceX a lansat cu succes un echipament clasificat pentru Oficiul Național de Recunoaștere al SUA (NRO) marți, trimițând misterioasa misiune NROL-77 pe orbită la bordul unei rachete Falcon 9, scrie Space.com.
Decolarea a avut loc la ora 2:16 p.m. ET, de la Cape Canaveral Space Force Station, marcând o nouă colaborare importantă între SpaceX și comunitatea de apărare a Statelor Unite.
Un echipament de securitate națională clasificatCa în majoritatea misiunilor NRO, detaliile privind scopul satelitului rămân secrete.
Agenția a precizat doar că NROL-77 transportă un echipament secret de securitate națională proiectat și operat de NRO, instituția responsabilă pentru flota de sateliți-spion a Statelor Unite.
Emblema misiunii, un șobolan zburător precum și sloganul „Another One Gone – Today, Tomorrow and Beyond”, simbolizează rezistență, culegere de informații și urmărirea continuă a avantajului tehnologic.
Parte dintr-un portofoliu extins de lansări pentru PentagonNROL-77 este a treia lansare SpaceX din acest an pentru NRO și Comandamentul Sistemelor Spațiale al SUA și a șaptea misiune Falcon 9 din 2025 cu prefixul „NROL-”.
Lansările anterioare, efectuate între ianuarie și septembrie, arată dependența tot mai mare a operațiunilor americane de informații de rachetele comerciale.
Recuperarea primei trepte la solLa aproximativ 8,5 minute după lansare, prima treaptă a Falcon 9 a revenit la Cape Canaveral pentru o aterizare precisă, încheindu-și al patrulea zbor.
Detaliile privind plasarea pe orbită a echipamentului secret din treapta superioară rămân necunoscute, la fel ca în misiunile clasificate anterioare. Ca de obicei în astfel de lansări, SpaceX a întrerupt transmisia după recuperarea primei trepte a rachetei (booster).
Cercetătorii americani au descoperit că dormitul sub șapte ore pe noapte este unul dintre cei mai influenți factori care scurtează viața, imediat după fumat, potrivit NeuroscienceNews.
Studiul, publicat în SLEEP Advances și desfășurat între anii 2019-2025, arată o legătură directă între cât dormim și cât trăim, marcând somnul drept un pilon esențial al sănătății pe termen lung.
Somnul depășește dieta, exercițiul fizic și singurătatea ca indicator al sănătățiiCercetătorii de la Oregon Health & Science University au analizat baze ample de date ale Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), corelând datele despre stilul de viață cu speranța de viață la nivel de comitat.
Modelele lor au arătat că somnul insuficient este mai puternic asociat cu reducerea speranței de viață decât calitatea dietei, activitatea fizică sau izolarea socială.
Autorul principal, Andrew McHill, a declarat că a fost surprins de forța acestei legături, observând că mulți oameni încă tratează somnul ca pe un detaliu opțional, nu ca pe o necesitate.
Un tipar constant în aproape fiecare stat americanAnaliza a identificat corelații clare între somnul insuficient, definit ca mai puțin de șapte ore pe noapte, și o speranță de viață mai scurtă în aproape toate statele SUA.
Este primul studiu care cartografiază anual această legătură la nivel național.
Cercetătorii afirmă că efectul este probabil determinat de influența somnului asupra sănătății cardiovasculare, imunității, metabolismului și funcției cerebrale.
Un apel la reconsiderarea somnului ca element de prevenție esențialOamenii de știință subliniază că prioritizarea a șapte până la nouă ore de somn ar trebui considerată un comportament-cheie de sănătate.
McHill notează că un somn adecvat nu doar îmbunătățește starea de bine zilnică, ci poate prelungi semnificativ viața.