Ministerul Educaţiei a aprobat calendarul de înscriere în învăţământul preşcolar şi antepreşcolar, precum şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2025-2026.
Articolul Înscriere grădiniță. Avem calendarul de înscriere în învăţământul preşcolar şi antepreşcolar. Iată ce trebuie să știe părinții apare prima dată în Mediafax.
O persoana în vârstă de 77 de ani a dcedat în urma rănilor provocate de șrapnel iar infrastructura critcă a mai multor cartiere a fost deteriorată în urma atacului cu drone.
Articolul Un mort și mai multe întreruperi de curent la Odesa după un atac rusesc cu drone apare prima dată în Mediafax.
Sindicatul Liber Navalistul (SNL) organizează, vineri, două acţiuni de protest în aceeași zi, ca reacție directă la criza economică și socială care afectează toți angajații din șantierul naval Damen Shipyards Mangalia, se arată în comunicatul organizației.
Articolul Sindicaliștii șantierului naval Damen Mangalia organizează două acțiuni de protest. Vor picheta Ambasada Olandei apare prima dată în Mediafax.
Finala Cupei Mondiale din 2026 va avea în premieră un spectacol de pauză, a anunţat miercuri preşedintele FIFA, Gianni Infantino, potrivit Reuters. Modelul este preluat de la fotbalul american ce are la pauza Super Bowl un spectacol major.
Articolul Fotbalul se schimbă. Cupa Mondială din SUA va avea în premieră un show la pauză pe modelul Super Bowl apare prima dată în Mediafax.
Vânzările de mașini Tesla în Germania au scăzut cu peste 75% în februarie, în ciuda unei creșteri a înmatriculărilor de mașini electrice, potrivit datelor Autorității Federale pentru Transport Auto (KBA).
Articolul Vânzările Tesla au scăzut cu 76% în Germania în luna februarie, pe fondul implicării lui Elon Musk în alegeri apare prima dată în Mediafax.
994 de localități din 38 de județe din țară, aflate în zone izolate, vor fi conectate la internet de mare viteză, a anunțat miercuri Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Articolul 994 de localități din zone izolate vor fi conectate la internet de mare viteză. Investiție de 94 de milioane de euro din PNRR apare prima dată în Mediafax.
Estimările specialiștilor arată că piața globală a testelor și terapiilor bazate pe celule stem va ajunge la 4,5 miliarde de dolari până în 2027, dublându-se aproape față de valoarea din 2022.
Articolul Piața globală a terapiilor cu celule stem va atinge 4,5 miliarde de dolari până în 2027 apare prima dată în Mediafax.
Jumătate din emisiile de carbon la nivel mondial, care contribuie la agravarea încălzirii globale, provin de la combustibilii fosili produși de doar 36 de companii, arată un studiu recent, citat de The Guardian.
Articolul Studiu: 36 de companii producătoare de combustibili fosili, cauza a jumătate din emisiile de CO2 apare prima dată în Mediafax.
De la aderare, România a primit peste 100 de miliarde de euro din fonduri europene, valoare brută, spune ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș. „Fără banii europeni, România ar fi fost blocată într-un ciclu nesfârșit de subdezvoltare, dependentă doar de un buget insuficient”, adaugă el.
Articolul Boloș: De la aderare, România a primit peste 100 de miliarde de euro din fonduri europene apare prima dată în Mediafax.
FCSB și Dinamo au fost sancționate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal pentru incidentele de la meciul de pe Arena Națională.
Articolul FCSB și Dinamo au fost sancționate pentru incidentele de la meciul de pe Arena Națională apare prima dată în Mediafax.
Fabrica de la Sebeș, care producea celebrele șosete românești, își închide porțile, după ce a fost achiziționată de un sibian, în urmă cu câteva luni. Noul patron a depus, marți, o notificare de concediere colectivă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, în care anunță că trimite în șomaj 99 de angajați.
Articolul Dispare încă un brand românesc, cu tradiție în producția textilă apare prima dată în Mediafax.
Gene Hackman, legenda de la Hollywood, și soția sa au fost găsiți morți în locuința lor, iar autoritățile au declarat că cei doi păreau decedați cu mult timp înainte de momentul descoperirii cadavrelor. Poliția a facut și o gafă în identificarea rasei câinelui decedat, justificată ulterior prin faptul ca ofițerii nu aveau experiență în domeniul canin.
Articolul Misterul morții lui Gene Hackman și al soției sale se adâncește: ce arată rezultatul raportului pentru monoxid de carbon apare prima dată în Mediafax.
Principala sarcină a Rusiei rămâne să provoace „înfrângerea maximă” Ucrainei, afirmă fostul președinte Dmitri Medvedev, potrivit Sky News.
Articolul Rusia trebuie să provoace „înfrângerea maximă” Ucrainei, spune Medvedev apare prima dată în Mediafax.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a discutat cu reprezentanți ai Google despre digitalizarea serviciilor publice din București și despre implementarea tehnologiilor inovative, precum proiectul „Green Light” pentru fluidizarea traficului.
Articolul Vin americanii să digitalizeze Bucureștiul. Nicușor Dan anunță un parteneriat cu Google apare prima dată în Mediafax.
Ir Amim, un grup israelian pentru drepturile omului susține că Israelul a demolat, în 2024, 181 de case palestiniene și alte zeci de structuri în Ierusalimul de Est anexat, potrivit Associated Press.
Articolul Israelul a demolat 181 de case palestiniene în Ierusalimul de Est anexat apare prima dată în Mediafax.
Friedrich Merz, viitorul cancelarul al Germaniei, vrea să obțină aprobarea unui pachet de ajutor de apărare de 3 miliarde de euro pentru Ucraina, în cadrul actualului parlament german, scrie The Kyiv Independent.
Articolul Merz ar vrea să trimită rapid un ajutor de 3,2 miliarde de dolari pentru Ucraina apare prima dată în Mediafax.
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă, joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, anunță Administrația Prezidențială.
Articolul Ilie Bolojan participă, joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European apare prima dată în Mediafax.
Un membru al echipajului a fost rănit, în timp ce îl imobiliza pe pasagerul care forțase ușa avionului. Pasagerul a fost reținut de autoritățile din Caracas, cărora nu le-a explicat motivul gestului său.
Articolul Un zbor transatlantic Madrid-Caracas s-a transformat într-o scenă de groază. Un bărbat a forțat o ușă dintr-un Airbus 330 deasupra Atlanticului apare prima dată în Mediafax.
Workspace Studio, lider în soluții de amenajare ergonomice și design centrat pe angajat, anunță rezultate solide pentru 2024, cu o cifră de afaceri de 27 de milioane de euro, în creștere cu 20% față de anul precedent.
Articolul Workspace Studio atinge 27 de milioane de euro în 2024, cu peste 100.000 mp de birouri moderne amenajate si mobilate apare prima dată în Mediafax.
Data din calendar nu este un indicator pentru schimbarea anvelopelor de iarnă cu cele de vară, atrage atenția, miercuri, Registrul Auto Român (RAR).
Articolul Anunțul RAR despre cauciucurile de iarnă apare prima dată în Mediafax.