Trei cetățeni ucraineni, epuizați, deshidratați și fără provizii, sunt căutați în munții Maramureșului. S-au rătăcit de mai multe zile și și-au pierdut complet orientarea.
Salvamont Maramureș a declanșat o operațiune de căutare și salvare pentru cei trei.
Bărbații, epuizați, deshidratați și fără provizii, și-au pierdut complet orientarea după ce au petrecut mai multe zile pe munte. Aceștia au reușit să ceară ajutor prin numărul de urgență 112.
Operațiunea se desfășoară în zona vârfului Pop Ivan, o zonă dificil accesibilă, ceea ce complică acțiunea de salvare.
Salvamontiștii estimează că misiunea va dura câteva ore din cauza terenului accidentat.
Articolul Trei ucraineni epuizați și deshidratați, căutați în munții Maramureșului apare prima dată în Mediafax.
Execuția bugetului general consolidat în primele șapte luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit nominal de 76,44 mld lei, în scădere cu 5,4 mld lei față de primele 7 luni din 2024 (71,04 mld lei).
În termeni procentuali, deficitul înregistrat este de 4,04% din PIB, la același nivel, ca în primele 7 luni din anul precedent.
Veniturile bugetului general au însumat 370,77 mld lei în primele șapte luni ale anului 2025, în creștere cu 11,8% față de anul anterior, în timp ce cheltuielile în sumă de 447,21 mld lei au crescut în termeni nominali cu 11,1%.
Nazare: „Pericolul retrogradării ratigului investițional rămâne unul real”„Deși deficitul a scăzut ușor în primele 7 luni, este în continuare la un nivel ridicat.
Această situație subliniază necesitatea stringentă de a menține un control riguros asupra cheltuielilor publice. Pericolul retrogradării ratigului investițional rămâne unul real.
Suntem aici pentru a asigura stabilitatea finanțelor țării și pentru a garanta că România are un parcurs economic predictibil și sigur.
De aceea este foarte important să menținem cheltuielile sub control, să continuăm traseul ascendent al ritmului de colectare și să tratăm cu responsabilitate rectificarea bugetară. Angajamentele noastre rămân ferme: disciplina bugetară, investiții strategice și o însănătoșire a economiei”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Avans important al încasărilorÎncasările din impozitul pe salarii și venit au totalizat 35,31 mld lei, înregistrând o creștere de 21,3% (an/an), determinată de avansul semnificativ al încasărilor din impozitul pe dividende (+84,0%), datorită dividendelor distribuite în anul 2024, cu reținerea cotei de impozit de 8%.
Totodată, o dinamică pozitivă a fost consemnată și în cazul încasărilor din impozitul pe salarii (21,4%) – peste dinamica fondului de salarii din economie (11,5%).
Evoluția acestei categorii de venituri a fost influențată de eliminarea facilităților fiscale acordate salariaților din sectorul construcții, agricol, industria alimentară și a activităților de creare de programe pentru calculator.
Au crescut contribuțiile la asigurăriContribuțiile de asigurări au înregistrat 121,07 mld lei, consemnând o creștere de 10,8% (an/an), sub cea a fondului de salarii din economie.
Încasările din impozitul pe profit au însumat 26,17 mld lei, în creștere cu 11,1% (an/an), susținută de avansul veniturilor din impozitul pe profit de la agenții economici.
Încasările nete din TVA au însumat 69,99 mld lei, marcând o creștere de 5,7% (an/an). Evoluția acestor încasări poate fi explicată atât de avansul restituirilor de TVA (+5,8%), față de nivelul rambursat în aceeași perioadă a anului trecut (19,59 mld. lei în ian-iul 2025, comparativ cu 18,51 mld lei în ian-iul 2024), cât și de un efect de bază mai ridicat.
Cât din PIB reprezintă cheltuielile de personalVeniturile din accize au însumat 26,67 mld lei, în creștere 13,2% (an/an), în condițiile unor evoluții pozitive ale încasărilor din accizele pentru produsele energetice (+17,3%) și accizele pentru produsele din tutun (9,8%).
Veniturile nefiscale au însumat 34,71 mld lei, în creștere cu 8,9%, în condițiile în care încasările aferente lunii martie includ 1,6 mld lei reprezentând venituri din ajutoare de stat recuperate de la Societatea Carpatica Feroviar România – S.A.
Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și donații au totalizat 28,62 mld lei, în creștere cu 33,6% (an/an).
Cheltuielile de personal au însumat 99,72 mld lei, în creștere cu 7,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 5,3% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.
Cheltuielile cu bunuri și servicii au fost 53,59 mld leiCheltuielile cu bunuri și servicii au fost 53,59 mld lei, în creștere cu 0,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
O creștere se reflectă la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de 1,8% pentru decontarea medicamentelor cu și fără contribuție personală și a medicamentelor utilizate în programele naționale de sănătate.
Cheltuielile cu dobânzile au fost de 31,71 mld lei, cu 9,83 mld lei mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.
Cheltuielile cu asistența socială au fost de 147,54 mld lei în creștere cu 14,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
2,40 mld de lei – cheltuieli cu asistența socială pentru compensarea facturilor la energie electricăEvoluția cheltuielilor cu asistența socială a fost influențată, în principal, de implementarea măsurilor de recalculare a pensiilor din sistemul public cu începere de la 1 septembrie 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr.360/2023 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii.
Cheltuielile cu asistența socială au fost influențate și de plățile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale, respectiv pe cele 7 luni ale anului 2025, au fost în sumă de 2,40 mld lei.
Cheltuielile cu subvențiile au fost de 7,66 mld lei, în principal, această sumă reprezintă subvenții pentru transportul de călători și sprijinirea producătorilor agricoli, precum și pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale al consumatorilor noncasnici (801,29 mil lei).
11,08 mld lei, reprezentând în principal, burse pentru elevi și studențiAlte cheltuieli au fost de 11,08 mld lei, reprezentând în principal, burse pentru elevi și studenți, susținerea cultelor, alte despăgubiri civile și sumele aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în creștere cu 12,6 mld.lei față de aceeași perioadă a anului 2024.
Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 34,76 mld lei, în creștere cu 23,43% față de aceeași perioadă a anului 2024.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 61,68 mld lei, cu 8,23% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 56,99 mld.
Articolul Nazare: Veniturile bugetare au crescut cu 11,8% în primele șapte luni apare prima dată în Mediafax.
Bujduveanu a subliniat, la Antena 1, că experiența de 10 ani în cadrul Primăriei Capitalei – în calitate de consilier, lider de grup și viceprimar – l-a ajutat să își facă treaba în ultimele luni.
„Interimatul a oferit o altă oportunitate, au dispărut luptele politice. Toate partidele politice au intervenit pentru a rezolva probleme orașului”, a explicat primarul interimar, referindu-se la atmosfera de colaborare din perioada mandatului său.
Bujduveanu nu a precizat dacă își dorește să candideze el însuși la funcția de primar general al Capitalei.
Articolul Bujduveanu: Candidatul la Primăria Capitalei trebuie să vină din coaliția de guvernare apare prima dată în Mediafax.
Principalul complice, un bărbat de 29 de ani, a fost acuzat de complicitate la tentativă de omor calificat, complicitate la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, complicitate la uz de armă fără drept și complicitate la tulburarea ordinii publice.
Procurorii au stabilit că acesta l-a sprijinit pe autorul atacurilor atât înainte, cât și după incidentele din 13 august (când s-a tras un foc de armă spre agenții de pază) și din 20 august (când s-au tras șase focuri spre tavan și persoanele de pe terasă). Complicele i-a asigurat mijloacele materiale și logistice necesare și l-a ajutat să se sustragă de la răspunderea penală.
Alți doi cetățeni turci, de 27 și 30 de ani, au fost acuzați de favorizare a făptuitorului. Primul i-a facilitat complicelui accesul într-o locuință vizată de percheziții pentru a sustrage probe și l-a sprijinit în încercarea de a părăsi România. Al doilea a ascuns informații în timpul audierii ca martor și i-a transmis detalii despre declarațiile date.
Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a celor trei pentru 30 de zile, după ce aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore.
Articolul Turcul care ar fi comandat atacul din Centrul Vechi al Capitalei și 2 complici ai acestuia, arestați apare prima dată în Mediafax.
Guvernul vrea să adopte vineri după-amiază cele șase proiecte în ședința de Guvern, iar parlamentarii vor avea timp până luni să depună amendamente.
Luni, la începutul sesiunii parlamentare, Guvernul este așteptat să își angajeze răspunderea pe întregul pachet legislativ, a precizat purtătorul de cuvânt Ioana Dogioiu.
Ce cuprinde pachetul doi de măsuriPe ordinea de zi a ședinței Consiliului Economic și Social (CES) de vineri au fost publicate spre avizare șase proiecte.
Proiectul privind reforma pensiilor magistrațilorProiectul de lege privind pensiile magistraților prevede ca vârsta standard de pensionare să fie aliniată cu cea din sistemul public. Pentru a ieși la pensie, magistrații vor trebui să aibă o vechime minimă de 35 de ani în muncă, dintre care cel puțin 25 în funcțiile de magistrat.
Pensia va fi calculată la 55% din media veniturilor brute realizate în ultimele 60 de luni, dar nu va putea depăși 70% din venitul net din ultima lună de activitate. Vârsta de pensionare va crește treptat până în anul 2036, cu câte un an și șase luni în plus, anual.
Există și posibilitatea pensionării anticipate, permisă după 35 de ani de vechime, dar cu o penalizare de 2% pentru fiecare an lipsă până la atingerea vârstei standard. Bonificația de 1% și actualizarea pensiei vor rămâne valabile doar pentru cei care îndeplinesc condițiile înainte de intrarea în vigoare a noii legi.
Normele tranzitorii stabilesc că magistrații care ies la pensie până la 1 octombrie 2025 își păstrează drepturile conform legislației actuale.
Proiectul privind reforma în sistemul de sănătateManagerii de spitale vor avea contracte cu indicatori clari de performanță, iar șefii caselor județene de asigurări vor trebui să aibă minimum doi ani de experiență managerială.
Medicii de familie vor putea deschide puncte secundare cu doar 5 ore pe săptămână, pentru a acoperi mai bine zonele rurale.
Spitalele private nu vor mai fi finanțate pentru plata rezidenților.
Pacienții neasigurați cu TBC sau HIV/SIDA vor beneficia gratuit de tratamente și servicii medicale până la vindecare.
Investigațiile paraclinice pentru pacienții cu boli grave vor fi decontate integral, conform ghidurilor medicale.
Accesul la tratamente inovative va fi reglementat printr-un mecanism nou, cu responsabilitate pentru companiile farmaceutice și medicii curanți.
Din 2027, CNAS va prelua integral monitorizarea și analiza serviciilor medicale decontate.
Proiectul privind reforma administrației localeProiectul de Lege privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale propune desființarea a 6.060 de posturi din cabinetele demnitarilor, măsură care ar aduce economii de aproape 194 de milioane de lei în ultimele luni din 2025 și peste 580 de milioane de lei anual.
În instituțiile prefectului, numărul de posturi va fi redus cu 20%, iar poliția locală va fi reorganizată în funcție de populația fiecărei localități.
Salariul președintelui ANRSC va fi plafonat, iar numărul membrilor consiliilor de administrație de la ANCPI și ANL va fi redus, ceea ce va genera economii suplimentare de peste 400.000 de lei pe an.
Instituțiile aflate în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) vor aplica grile salariale unitare, pentru a limita discrepanțele și cheltuielile excesive.
Funcțiile publice de conducere și cele ale înalților funcționari vor avea mandate limitate, cu evaluări multianuale de performanță bazate pe planuri de management.
Pentru posturile considerate sensibile se va introduce rotația obligatorie, pentru a diminua politizarea, iar unele funcții vor putea fi ocupate și part-time, în două instituții diferite.
Construcțiile ridicate fără autorizație vor fi supuse unui impozit majorat cu 100% timp de 5 ani, iar baza de impozitare se va extinde și asupra clădirilor nefinalizate sau cu autorizația expirată.
Primăriile vor putea introduce cote adiționale de până la 50% la impozitele și taxele locale, iar autoritățile vor putea folosi drone și imagini satelitare pentru a identifica construcțiile ilegale sau nedeclarate.
Proprietarii care nu declară la timp clădirile vor plăti un impozit majorat cu 30% la fiecare 6 luni de întârziere.
O parte din Palatul Parlamentului va trece la administrarea MDLPA, pentru o utilizare mai eficientă a spațiilor.
Unitățile administrativ-teritoriale vor putea institui taxe suplimentare pentru jocurile de noroc, iar din veniturile proprii se va constitui un Fond de Regenerare Locală, de până la 5% din total.
Proiectul privind guvernanța corporativăProiectul de lege privind guvernanța corporativă aduce reguli noi pentru companiile de stat și regii autonome. Contractele de mandat vor avea indicatori de performanță clari: între 50 și 75% indicatori financiari și între 25 și 50% indicatori nefinanciari, pentru a urmări atât profitul, cât și obiectivele de interes public.
Consiliile de administrație vor avea cel puțin trei membri, fiecare cu minimum trei ani de experiență. În sistemul dualist, consiliile de supraveghere vor avea între trei și cinci membri. Acționarii minoritari care dețin minimum 5% din capitalul social vor putea cere alegerea administratorilor prin vot cumulativ și vor putea propune candidați.
Mandatele administratorilor vor fi limitate, iar pentru locurile vacante se vor putea numi administratori provizorii, cu avizul AMEPIP. Un funcționar public nu va putea face parte decât dintr-un singur consiliu de administrație sau de supraveghere.
Remunerația va avea o parte fixă și una variabilă, plafonată la cel mult de două ori câștigul salarial mediu brut pe economie. Beneficiile suplimentare vor fi limitate la valoarea a două indemnizații fixe brute pe an, iar asigurarea de răspundere profesională va fi plătită de compania publică.
La regii autonome, consiliile de administrație vor fi formate din trei membri, dintre care unul va fi desemnat de autoritatea tutelară. Nivelul remunerației va fi stabilit prin contractul de mandat și aprobat cu avizul AMEPIP. Agenția va avea atribuții sporite de control și sancționare, pentru a crește transparența și a reduce influența politică.
Proiectul privind reforma din ASF, ANCOM și ANREProiectul de Lege privind unele măsuri fiscale pentru sustenabilitatea financiară a României și eficientizarea activității unor autorități administrativ autonome aduce modificări la ASF, ANRE și ANCOM. Până la 30 septembrie 2025, aceste instituții trebuie să-și refacă organigramele. Vor reduce cu 10% posturile de specialitate și cu 30% posturile din serviciile suport.
Structurile suport nu vor putea depăși 20% din totalul angajaților. În organigrame nu vor mai putea apărea funcții care nu există în Clasificarea Ocupațiilor din România. De asemenea, posturile de directori generali nu pot dubla activitatea vicepreședinților.
Salariile și indemnizațiile conducerii vor scădea cu 30% față de nivelul din iulie 2025. Bonusurile și primele nu vor putea fi mai mari decât dublul indemnizației brute lunare a unui ministru. Conducerile trebuie să propună și o nouă grilă de salarizare, cu 30% mai mică decât cea actuală.
Instituțiile vor fi obligate să publice pe site organigrama și veniturile totale ale membrilor consiliilor și comitetelor de conducere, precum și ale directorilor. Noile organigrame trebuie aplicate cel târziu de la 1 ianuarie 2026.
Proiectul privind eficientizarea fiscalăProiectul de Lege pentru stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice prevede eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri începând cu anul fiscal 2026.
Cheltuielile cu managementul, consultanța și proprietatea intelectuală plătite către firme afiliate din afara României vor fi deductibile doar în limita a 1% din totalul cheltuielilor.
Toate firmele vor fi obligate să aibă un cont bancar sau la Trezoreria Statului. Cele nou-înființate vor trebui să deschidă cont în maximum 60 de zile. Pragul de 50.000 de lei pentru obligativitatea POS va fi eliminat. Încălcarea regulilor va fi sancționată cu amenzi între 3.000 și 10.000 de lei.
Transportul și vehiculele poluante vor fi taxate mai dur. Camioanele și vehiculele grele vor plăti taxă în funcție de distanță, iar mașinile de pasageri poluante vor avea impozite mai mari. Statul va oferi stimulente pentru achiziția de vehicule nepoluante și programe de casare pentru cele vechi.
SRL-urile vor trebui să majoreze capitalul social: minimum 500 de lei pentru firmele cu cifră de afaceri sub 400.000 lei și minimum 5.000 lei pentru cele cu cifră de afaceri peste acest prag. Societățile existente au doi ani pentru a se conforma, altfel riscă dizolvarea.
Cesiunea părților sociale ale asociatului majoritar va fi recunoscută de fisc doar după notificarea oficială.
Articolul Guvernul pregătește angajarea răspunderii pe șase proiecte. Pachetul doi de reforme vizează pensiile magistraților, sistemul de sănătate, administrația locală și eficientizarea fiscală / Iată măsurile luate de Bolojan apare prima dată în Mediafax.
Ivan a confirmat la Antena 3 CNN că schema de plafonare a gazelor va fi prelungită până pe 31 martie 2026, iar depozitele sunt umplute la peste 80%, depășind media UE.
Întrebat cum vor arăta facturile în această iarnă, ministrul a răspuns categoric: „pentru oameni, în această iarnă nu cresc prețurile la gaz”.
Referitor la măsurile pentru reducerea prețului la electricitate, Ivan a spus că a lucrat cu toți actorii din piață și s-a ajuns la un acord asupra unui pachet de măsuri care vor fi implementate în 3-6 luni. Ministrul a precizat că s-au găsit „soluții care sunt extrem de tehnice, dar care împreună vor putea să ducă la o reducere a prețului la consumatorul final”.
Printre măsurile anunțate se numără crearea unui mecanism prin care marii producători de stat vor funcționa ca „market maker”, iar furnizorii mari vor putea cumpăra direct de la producători, eliminând intermediarii. De asemenea, s-au instituit garanții de 5-10% pentru achizițiile viitoare, penalizând speculatorii care renunță la contracte.
Întrebat despre TVA-ul aplicat facturilor, Ivan a clarificat că acești bani „ajung tot în bugetul de stat”, nu în buzunarul companiilor private, descriind măsura ca fiind legală dar „din punct de vedere moral, incorectă”.
Ministrul a subliniat că în următorul an și jumătate România va pune în producție aproape 2.000 MW noi.
Articolul Din factura la electricitate, 50% este costul energiei, restul taxe. Gazele rămân plafonate, spune Bogdan Ivan apare prima dată în Mediafax.
MInisterul Dezvoltării a lansat un proiect de lege prin care primăriile primesc libertatea de a aplica amenzi mai mari cetățenilor.
În anumite situații, amenzile pot fi chiar dublate.
Noul proiect de lege, acum în dezbatere, cuprinde prevederi noi orivind comunicarea amenzilor și plata acestora.
Dacă persoana amendată refuză primirea procesului verbal, comunicarea se va face în termen de maximum două luni de la data încheierii, cu excepția situațiilor în care împrejurările sunt înregistrate audio-video.
Ce se întâmplă cu amenzile neachitateÎn cazul amenzilor din domeniul urbanismului, contravenientul poate achita jumătate din cuantumul amenzii în termen de 15 zile de la primirea procesului – verbal.
Iată ce se întâmplă în cazul amenzilor neachitate:
Recuperarea permisului de conducere se poate face numai după achitarea amenzii.
Ai bani de dat? Ai datorii la stat?Autoritățile locale pot emite autorizații de construcție, numai în cazul în care solicitantul nu este înregistrat cu datorii fiscale.
În cazul tranzacțiilor de mașini second-hand, nici vânzătorul, nici cumpărătorul nu vor putea încheia tranzacția dacă unul dintre ei are datorii la stat.
Neachitarea la timp a taxelor și impozitelor atrage după sine instituirea popririi pe contul bancar, cu termen dat de ANAF de achitare a datoriilor, înainte de a o institui.
Dacă datoria nu e plătită, se recurge la executarea silită. Poprirea se ridică în momentul achitării datoriei.
Popririle sunt instituite pentru neplata taxelor, impozitelor, contribuțiilor sau a amenzilor, pentru persoane fizice și juridice, deopotrivă.
Articolul Ai bani de dat? Ai datorii la stat? În ce situație te poți trezi dacă nu-ți achiți amenzile la timp apare prima dată în Mediafax.
Întrebat la Antena 3 CNN despre măsurile concrete pe care le pregăteşte pentru sectorul energetic, Ivan a răspuns că lucrează la „un set de măsuri”, dintre care o parte a fost deja validată.
Ministrul a explicat că documentul strategic va arăta „din punct de vedere operaţional cum a ajuns România aici, dar mai ales cum poate să depăşească acest moment”.
Referitor la centralele pe cărbune, Ivan a declarat că militează pentru păstrarea centralelor de la Rovinari şi că a avut o şedinţă pentru a renegocia ţintele asumate de România şi a amâna eliminarea capacităţilor pe cărbune „până la finalul anului 2030″ în loc de sfârşitul lui 2025.
Ministrul a subliniat că România şi-a asumat „cea mai agresivă politică de decarbonizare din toată Uniunea Europeană”, comparativ cu Polonia sau Germania care au ales să meargă pe cărbune până în 2040-2050.
Întrebat despre proiectele de înlocuire, Ivan a explicat că sunt în pregătire „două centrale mari pe gaz” şi a menţionat că România va putea exploata zăcămintele din Marea Neagră din 2027, ceea ce va asigura „unul dintre cele mai mici preţuri la gaz din toată UE”.
Ministrul a precizat că statul trebuie să joace „un rol activ, nu doar reactiv” în sectorul energetic, având în vedere că deţine companii majore de producţie, transport şi distribuţie a energiei electrice.
Articolul Ivan pregăteşte un document strategic pentru CSAT privind situaţia energetică apare prima dată în Mediafax.
Ministerul de Externe taliban a condamnat atacurile ca fiind „un act provocator” şi a convocat ambasadorul pakistanez la Kabul. Vice-guvernatorul din Nangarhar a declarat că atacurile au fost lansate de drone pakistaneze, conform AP.
În districtul Shinwari din Nangarhar, casa unui localnic a fost complet distrusă. „Au aruncat prima bombă mare asupra casei mele. Mai întâi am scos un copil din dărâmături, apoi am scos patru copii şi o femeie”, a povestit Shah Sawar.
Pakistanul nu a comentat presupusele atacuri. Kabul a mai acuzat anterior Pakistanul de atacuri aeriene similare în decembrie 2024, în provincia Paktika, afirmând atunci că a ripostat cu lovituri în Pakistan.
Tensiunile dintre cele două ţări persistă din 2021, când talibanii au preluat puterea în Afganistan. Pakistanul acuză Kabulul că adăposteşte talibanii pakistanezi, care au intensificat atacurile în Pakistan, în timp ce talibanii afgani neagă că permit folosirea teritoriului lor împotriva altor ţări.
Incidentul vine la o săptămână după întâlnirea diplomaţilor din Pakistan, China şi Afganistan la Kabul, unde s-au angajat să coopereze împotriva terorismului.
Articolul Talibanii acuză Pakistanul de atacuri aeriene care au ucis trei oameni în estul Afganistanului apare prima dată în Mediafax.
Un purtător de cuvânt descrie atacurile rusești de joi noaptea din Kiev drept „atacuri revoltătoare”, condamnând în același timp pagubele provocate clădirilor Consiliului Britanic și ale misiunii UE din capitala ucraineană.
Aceștia adaugă că au „făcut clar” ambasadorului rus că astfel de acțiuni „nu vor face decât să întărească hotărârea Marii Britanii și a Occidentului de a sprijini Ucraina”.
„Rusia trebuie să oprească imediat aceste crime și distrugeri fără sens”, declară Ministerul Afacerilor Externe.
Articolul Oficiali britanici: Atacurile rusești revoltătoare vor întări sprijinul pentru Ucraina apare prima dată în Mediafax.
Schimbările climatice care au generat temperaturi caniculare și precipitații în scădere au făcut ca incendiile masive de vegetație din Turcia, Grecia și Cipru din această vară să ardă mult mai violent, arată un nou studiu publicat joi, potrivit AP.
Studiul realizat de World Weather Attribution (WWA) a constatat că incendiile care au ucis 20 de persoane, au forțat 80.000 să evacueze și au ars peste 1 milion de hectare (2,47 milioane de acri) au fost cu 22% mai intense în 2025, cel mai grav an înregistrat pentru incendii de vegetație în Europa.
Descoperiri „îngrijorătoare”Sutele de incendii care au izbucnit în Mediterana de Est în iunie și iulie au fost alimentate de temperaturi de peste 40 de grade Celsius, condiții extrem de uscate și vânturi puternice.
WWA, un grup de cercetători care examinează dacă și în ce măsură evenimentele meteorologice extreme sunt legate de schimbările climatice, și-a numit descoperirile „îngrijorătoare”.
„Studiul nostru găsește un semnal extrem de puternic al schimbărilor climatice către condiții meteo mai calde și mai uscate”, a declarat Theodore Keeping, cercetător la Centrul de Politici de Mediu de la Imperial College din London.
Precipitațiile de iarnă dinaintea incendiilor au scăzut cu aproximativ 14% de la era preindustrială„Astăzi, cu 1,3 grade C de încălzire, vedem noi extreme în comportamentul incendiilor de vegetație care i-au împins pe pompieri la limită. Dar ne îndreptăm către până la 3 grade C în acest secol, cu excepția cazului în care țările fac tranziția mai rapid de la combustibilii fosili”, a spus Keeping.
Studiul a constatat că precipitațiile de iarnă dinaintea incendiilor au scăzut cu aproximativ 14% de la era preindustrială, când a început o dependență mare de combustibilii fosili.
De asemenea, a determinat că, din cauza schimbărilor climatice, perioadele de o săptămână cu aer uscat și cald care pregătește vegetația să ardă sunt acum de 13 ori mai probabile.
„Sunt necesare mai multe studii pentru a înțelege cum modelele de vânt ating viteze mai mari”Analiza a găsit, de asemenea, o creștere a intensității sistemelor de înaltă presiune care au întărit vânturile extreme nordice, care au intensificat incendiile de vegetație.
Gavriil Xanthopoulos, director de cercetare la Institutul de Ecosisteme Forestiere Mediteraneene al Organizației Agricole Elene din Grecia, a spus că pompierii obișnuiau să poată aștepta ca astfel de vânturi să se potolească pentru a controla incendiile.
„Se pare că nu se mai pot baza pe acest model”, a spus Xanthopoulos. Sunt necesare mai multe studii pentru a înțelege cum modelele de vânt ating viteze mari mai des, a adăugat el.
Articolul Studiu: Schimbările climatice au agravat incendiile mortale din Turcia, Grecia și Cipru apare prima dată în Mediafax.
Vineri, 12 septembrie
Sâmbătă, 13 septembrie
Duminică, 14 septembrie
Luni, 15 septembrie
Articolul Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat modificări în programul etapei a 9-a din Superligă apare prima dată în Mediafax.
Într-o postare pe contul său oficial de Telegram, liderul ucrainean îi mulțumește președintei Comisiei Europene pentru „simpatia și solidaritatea” sa cu poporul ucrainean.
„În această noapte a avut loc unul dintre cele mai mari atacuri asupra Ucrainei”, spune el, referindu-se la atacurile rusești de joi seara care au ucis cel puțin 18 persoane.
„Rușii au ales Kievul ca ținta lor principală. Operațiunea de căutare și salvare este încă în desfășurare.”
El adaugă că cei doi au discutat despre diplomație, pregătirile pentru a 19-a tranșă de sancțiuni UE împotriva Moscovei și o cale pentru integrarea Ucrainei în Europa.
„Mulțumesc tuturor celor care sprijină acum Ucraina și nu tac”, scrie Zelenski.
Articolul Zelenski îi mulțumește lui von der Leyen pentru „simpatie și solidaritate” apare prima dată în Mediafax.
Nori de fum masivi se ridică din cel mai faimos munte al Japoniei.
În scurt timp, cenușa vulcanică se răspândește spre capitala Tokyo, dens populată, așezându-se pe clădiri și vehicule.
Aceste imagini fac parte dintr-un videoclip generat de inteligența artificială, lansat de guvernul japonez, cu intenția de a-i informa și de a-i avertiza pe cei 20 de milioane de locuitori ai orașului Tokyo, care trebuie să știe la ce să se aștepte.
Deși nu există indicii că o erupție este iminentă, Fuji este un vulcan activ.
Ultima erupție a avut loc acum 318 ani, în timpul a ceea ce este cunoscut sub numele de erupția Hoei.
„Momentul poate sosi fără niciun avertisment”Videoclipul, lansat duminică de Divizia de Prevenire a Dezastrelor din cadrul Guvernului Metropolitan din Tokyo, arată o femeie aflată pe o stradă aglomerată, care primește brusc o avertizare pe telefonul său, care o informează că vulcanul a erupt.
„Momentul poate sosi fără niciun avertisment”, spune narațiunea, înainte ca videoclipul să prezinte imagini dramatice cu nori mari de fum care ies din Fuji.
Videoclipul avertizează că cenușa vulcanică ar putea ajunge la Tokyo în două ore, punând pericole pentru sănătate, precum și întreruperi în alimentarea cu energie electrică, trafic și distribuția de alimente.
Autoritățile vor să crească nivelul de alertă al cetățenilorBiroul de cabinet al guvernului a lansat marți un videoclip de simulare separat – Ziua Națională de Prevenire a Dezastrelor Vulcanice din Japonia – îndemnând oamenii să „vizualizeze scenarii specifice” pentru a putea fi mai bine pregătiți.
Japonia nu este străină de cutremure și vulcani severi.
Se află pe Inelul de Foc, o zonă de intensă activitate seismică și vulcanică pe ambele părți ale Oceanului Pacific.
Autoritățile și-au intensificat tonul de avertizare în ultimul an, în speranța de a crește nivelul de alertă al cetățenilor.
Temeri legate de un cutremur major, puse sub semnul întrebării de către specialiștiTemerile legate de un „cutremur major” au crescut de când guvernul japonez a avertizat, în ianuarie, că există un risc de 80% ca un cutremur sever să lovească falia Nankai din sudul țării în termen de 30 de ani.
Unii seismologi au criticat aceste avertismente și au pus sub semnul întrebării exactitatea lor.
Unii locuitori și-au exprimat îngrijorarea după vizionarea videoclipului despre Fuji.
„Gândul că cenușa vulcanică provoacă haos în transporturi în zona metropolitană a Tokyo este terifiant”, a declarat un utilizator de internet, identificat ca Mayotan pe X.
Un alt utilizator X, care s-a identificat ca Suu, a remarcat atât importanța, cât și provocările pe care le presupune pregătirea.
„Aragaz cu butelie, lanternă, apă, mâncare.” Dar, a menționat că „ar fi greu” să se ia curentul în timpul verii, când temperaturile în Japonia ating niveluri insuportabile.
Pierderi economice uriașePierderile economice cauzate de o erupție a Muntelui Fuji sunt estimate la până la 2,5 trilioane de yeni (16,6 miliarde de dolari).
Chiar și o cantitate mică de cenușă vulcanică acumulată ar putea opri circulația trenurilor, iar dacă plouă, cenușa care se acumulează pe mai mult de 3 centimetri ar putea face drumurile impracticabile pentru vehicule.
Logistica ar fi perturbată, făcând dificilă obținerea bunurilor esențiale, iar liniile electrice ar putea fi tăiate de greutatea cenușii, ducând la întreruperi de curent.
Articolul Guvernul japonez a lansat un videoclip generat de IA, pe tema unor posibile scenarii dure în cazul unei erupții a vulcanului Fuji apare prima dată în Mediafax.
Printre cele mai importante decizii se numără aprobarea exproprierilor pentru aproape 1.750 de imobile necesare construcției tronsonului 2 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș, pe raza localităților Avrig, Cârța și Porumbacu de Jos. Măsura permite deschiderea șantierelor pe terenurile indispensabile realizării acestui obiectiv de investiții.
Tot în zona de mari proiecte rutiere, Guvernul a avizat extinderea coridorului de expropriere pentru Lotul 4 al Centurii București Nord, în zona Pantelimon, dar și suplimentarea despăgubirilor și actualizarea documentațiilor cadastrale pentru secțiunea Mihăiești – Suplacu de Barcău a Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea.
Fondurile alocate pentru aceste măsuri se ridică la peste 1,36 milioane lei, sursa de finanțare fiind asigurată din fonduri europene.
În plan regional, o parte din terenul administrat de Aeroclubul României trece în domeniul public al județului Dolj, pentru amenajarea unui parc aeronautic, investiție care trebuie realizată în termen de cinci ani.
„Executivul a aprobat, totodată, modificarea Ordonanței nr. 15/2002 privind tarifele de utilizare a drumurilor naționale. Documentul actualizează nivelul rovinietei și al amenzilor contravenționale aplicate șoferilor care circulă fără taxă. Impactul financiar estimat al măsurilor se ridică la circa 130 de milioane de euro, fonduri care vor contribui la întreținerea și modernizarea rețelei rutiere. În paralel, Guvernul a aprobat și o ordonanță care vizează domeniul feroviar. Actul normativ introduce reguli clare privind testarea personalului cu atribuții de siguranță la consumul de alcool și substanțe psihoactive, stabilește cadrul legal pentru recoltarea și analiza probelor biologice și definește transportul de tip „tram-train”, oferind Ministerului Transporturilor și Infrastructurii competența de a emite reglementări pentru acest nou tip de mobilitate. Suplimentar, sunt corectate erori tehnice și se aliniază legislația națională la directivele europene. Prin aceste măsuri, Guvernul, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, își reafirmă angajamentul pentru finalizarea marilor obiective de infrastructură, reiterând preocuparea constantă pentru finanțarea întreținerii drumurilor și modernizarea transportului feroviar printr-un cadru legal clar și adaptat realităților europene”, transmite ministrul.
Articolul Guvernul a aprobat exproprierea a 1.750 de imobile pentru Autostrada Sibiu-Făgăraș apare prima dată în Mediafax.
Secția Clinică „Chirurgie” a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași a fost scena unui incident spectaculos și revoltător deopotrivă.
O pacientă internată la Secția „Chirurgie” a fost jefuită în timp ce se afla în sala de operație, la începutul acestei săptămâni, potrivit bzi.
Un tânăr de 20 – 25 de ani a intrat fără probleme printre pacienți și a luat geanta pacientei, în care erau 3.500 de lei, carduri și un lănțișor de aur, apoi a dispărut cum a apărut.
„Șocant este că hoțul a intrat «la pont»”„Vă semnalez un incident revoltător și inacceptabil, petrecut pe 25 august 2025, în Spitalul «Sf. Spiridon» Iași, la Secția de Chirurgie.
O pacientă a fost victima unui furt extrem de grav: un tânăr de 20-25 de ani, purtând un ghiozdan, a intrat nestingherit printre pacienți și a sustras o geantă care conținea: portofel cu 3.500 lei, lănțișor de aur, acte de identitate și carduri bancare.
Ceea ce face acest caz șocant este că hoțul a intrat «la pont», sugerând că există complici în interiorul spitalului – angajați, paznici sau alte persoane cu acces –, care furnizează informații despre pacienți și bunurile lor.
Acest incident evidențiază lipsa TOTALĂ de securitate într-un loc unde pacienții ar trebui să fie protejați. Este inadmisibil ca, într-un spital public de talie mare, să se poată întâmpla astfel de furturi fără ca autoritățile să intervină efectiv.
Consider că opinia publică trebuie să fie informată, iar autoritățile să ia măsuri urgente și drastice pentru a preveni asemenea incidente”, se arată în sesizarea spitalului.
Dosar penal pentru autorul jafului, care urmează să fie identificatManagerul spitalului, Prof. Dr. Daniel Timofte, a dat asigurări că instituția pe care o conduce va colabora cu poliția pentru soluționarea plângerii pacientei.
„Incidentul la care faceți referire a fost adus la cunoștință și dat spre soluționare organelor competente, în speță Secția 3 Poliție Iași, cu care instituția noastră va colabora în vederea soluționării cât mai prompt posibil a plângerii”, a transmis prof. dr. Daniel Timofte.
Polițiștii de la secție au dat și ei asigurări că lucrează la identificarea tânărului.
„La data de 25 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Iași au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un bărbat ar fi pătruns într-o unitate medicală din municipiul Iași și ar fi sustras o geantă ce conținea mai multe bunuri.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt, identificarea autorilor și luarea măsurilor legale ce se impun”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Spitalele din Iași se confruntă cu o epidemie de astfel de cazuriAcesta nu este un caz izolat cu care se confruntă spitalele din Iași.
Anul trecut, tot în august, doi pacienți internați la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași au fost jefuiți în timp ce se aflau în operație, iar la registratura Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, o mămică venită din Vrancea cu copilul a rămas fără telefon într-o clipită.
Articolul REVOLTĂTOR: Pacientă jefuită în timp ce se afla pe masa de operație la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași apare prima dată în Mediafax.
Rutierul britanic al echipei Israel-PremierTech, în vârstă de 40 de ani, a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Toulon.
Potrivit sursei citate, Froome era „conștient”, dar a suferit „răni serioase”. Nu au fost comunicate detalii privind natura exactă a acestora, însă revenirea în competiții este exclusă pentru restul anului.
Transferat la Israel-PremierTech în 2021, Froome nu a fost inclus în echipa pentru Turul Franței 2025, după ce începutul de sezon i-a fost perturbat de o fractură de claviculă în Turul Emiratelor Arabe Unite. Ultimul său succes major datează din 2018, când a câștigat Giro.
Froome a fost prezent, însă, în această vară în România, la Turul Sibiului.
Cariera sa a fost deja grav afectată de un accident în 2019, când, în timpul unei recunoașteri la Turul Dauphiné, a suferit fracturi multiple – de femur, cot, șold, vertebră și stern – după ce a căzut violent, accident care i-a pus atunci în pericol viața.
Articolul Chris Froome spitalizat după ce a fost lovit de o mașină. Care este starea cvadruplului câștigător al Turului Franței apare prima dată în Mediafax.
Actul normativ aduce o serie de clarificări ale cadrului legal privind norma didactică de predare pentru personalul de conducere, îndrumare și control din învățământul preuniversitar de stat, începând cu anul școlar 2025-2026.
Prin aceste norme se urmărește o mai bună definire a echilibrului între responsabilitățile administrative și cele didactice ale acestui personal esențial din sistemul educațional.
Normele se aplică directorilor și directorilor adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar de stat, precum și personalului din inspectoratele școlare și centrele județene de resurse și asistență educațională.
Gradul de degrevare (reducere a normei de predare) variază în funcție de specificul funcției și de mărimea/tipul unității de învățământ, de la unități cu predare specializată la unități cu mai puține formațiuni de studio.
De exemplu, directorii unităților de educație extrașcolară sau ai centrelor județene de resurse și asistență educațională vor avea o obligație de predare de 14 ore/săptămână.
Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat (grădinițe, școli primare, gimnaziale, liceale) vor avea obligații de predare care variază între 10 și 20 de ore/săptămână, în funcție de numărul de formațiuni de studiu și de structura unității.
Directorii adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar de stat vor avea o obligație de predare de 12 ore/săptămână.
Personalul didactic de predare care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control în inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București va avea o obligație de predare de 10 ore/săptămână.
În schimb, personalul didactic cu funcții de conducere, îndrumare și control NU poate desfășura activități didactice remunerate prin plata cu ora.
Există o singură excepție, care permite aceste activități doar în unitățile de învățământ din zone izolate sau dezavantajate, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar.
Activitățile didactice pot fi efectuate doar dacă personalul are o normă didactică integrală, conform normelor aprobate de Ministerul Educației.
Articolul Guvernul a stabilit noile norme de predare pentru directorii de școli din anul școlar 2025-2026 apare prima dată în Mediafax.
Astfel, tichetele în valoare de 500 de lei, acordate preșcolarilor și elevilor dezavantajați pentru achiziționarea de materiale școlare pentru anul școlar 2024-2025, vor putea fi folosite până la 31 octombrie 2025, și nu până la 31 august, cum era prevăzut anterior.
Măsura are scopul de a oferi beneficiarilor mai mult timp pentru a utiliza sprijinul financiar acordat, facilitând accesul copiilor din medii defavorizate la rechizite și materiale necesare pentru școală.
Articolul Tichetele sociale pentru elevi, valabile până la 31 octombrie 2025 apare prima dată în Mediafax.
Noua unitate medicală își va păstra sediul din Piața Alexandru Lahovari și întreaga echipă medicală, cu același regim juridic și drepturi salariale.
Pacienții vor beneficia de servicii oftalmologice de urgență și specialitate la standarde înalte, inclusiv tratamente medico-chirurgicale complexe și transplanturi de cornee.
Institutul, aflat în subordinea Ministerului Sănătății, va desfășura și activități de învățământ, cercetare științifică medicală și programe de educație medicală continuă. Funcționează pe principiul autonomiei financiare, fiind finanțat din venituri proprii și contracte cu sistemul de asigurări de sănătate.
Structura organizatorică va fi aprobată prin ordin ministerial în 60 de zile.
Articolul Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice din București devine institut de specialitate apare prima dată în Mediafax.