Discutăm cu Veaceslav Cernica, broker de asigurare-reasigurare ERVAX, subiectul reasigurărilor în calitate de instrument de gestionare a riscurilor asigurătorului în contextul legislaţiei R. Moldova.
– Dle Cernica, explicaţi în câteva cuvinte ce sunt reasigurările şi care este necesitatea unui astfel de instrument?
– După cum asiguraţii recurg la asigurare pentru a transfera povara pierderii lor posibile la asigurător, tot aşa şi asigurătorii sunt puşi în situaţia de a transmite o parte din riscuri către reasigurători şi, respectiv, a unor prime de reasigurare.
În ambele cazuri transmiterea riscurilor are loc cu scopul de a evita ruinarea financiară în cazul survenirii unor pagube catastrofice, iar în cazul asigurătorilor – şi menţinerea nivelului adecvat a ratei solvabilităţii.
– Putem înţelege că cel care deţine un bun expus la un risc reasigurat de compania de asigurare poate avea încredere totală că va primi despăgubiri în cazul în care survine riscul?
– Nu este tocmai aşa. Deseori asiguraţii îşi fac iluzii cu privire la fenomenul reasigurărilor, în sens că dacă riscurile lor fac obiectul contractelor de reasigurare cu nişte reasigurători de renume, înseamnă că pot avea acces direct la aceste fonduri în cazul unei insovabilităţi a asigurătorului local. În realitate, de regulă reasigurătorul are o relaţie directă doar cu cedentul (asigurătorul).
– Care sunt prevederile legii la capitolul reasigurare?
– Conform normelor legale în vigoare, în cazul efectuării reasigurării la asigurătorul (reasigurătorul) nerezident al Republicii Moldova, reţinerea proprie a asigurătorului (reasigurătorului) rezident al Republicii Moldova trebuie să constituie cel puţin 20 la sută din volumul total al obligaţiilor, cu condiţia respectării cerinţelor când limita maximă a răspunderii asigurătorului (reasigurătorului) pentru un risc asigurat sau preluat în reasigurare nu poate depăşi 25 la sută din valoarea capitalului propriu şi a rezervelor tehnice.
Codul civil al RM prevede că prin încheierea contractului de reasigurare, reasigurătorul primeşte prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a constituit obiectul reasigurării.
Operaţiunile de reasigurare fac parte din măsurile de risc management intern al asigurătorului, iar contractul de reasigurare produce efecte doar între asigurător şi reasigurător.
Asigurătorul care transmite riscul în reasigurare (cedentul) este responsabil integral faţă de asigurat.
Practica internaţională a reasigurărilor cunoaşte situaţii excepţionale în care contractul de reasigurare poate conţine clauza de redirecţionare, care prevede că în eventualitatea insolvabilităţii cedentului, reasigurătorul va fi răspunzător faţă de asigurat pentru partea sa de daună şi nu faţă de lichidatorul companiei cedente.
– Să revenim la momentul privind iluziile asiguraţilor referitor la reasigurare. Explicaţi acest aspect.
– Clauza de redirecţionare (cut through clause) este cea prin care asiguratul original ar putea primi bani direct de la reasigurător.
Totuşi, această clauză este evitată de către reasigurători pentru că presupune anumite riscuri pentru aceştia. Unul dintre acestea ar fi riscul de plată dublă din partea reasigurătorului: mai întâi asiguratului primar şi încă o dată cedentului (lichidatorului). Acest risc apare în caz de insolvabilitate a cedentului. Lichidatorul poate solicita pentru sine această plată, pretinzând că plata către asiguratul iniţial este o plată „preferenţială”, care a prejudiciat masa debitoare şi, respectiv, lezează drepturile altor creditori ai asigurătorului insolvent.
Alt risc care există este ca reasigurătorul să fie privit ca asigurător primar, pentru care nu are autorizaţie legală în ţara în care face plata.
O altă situaţie de imposibilitate de participare a reasiguratorului în despăgubirea de asigurare este şi în cazul intentării procesului de insolvabilitate societăţii de asigurări, acţiunea contractelor de asigurare încheiate de societatea insolvabilă, ale căror cazuri asigurate nu au survenit până la data intentării procesului de insolvabilitate, încetează. Astfel, reasigurătorul poate fi pus în poziţia de a efectua nişte plăţi directe pentru nişte contracte de asigurare încetate de drept.
Un ultim moment echivoc ar putea constitui situaţia în care plata directă poate veni în contradicţie cu privire la circulaţia valutară sau alte legi, expunând reasigurătorul la sancţiuni civile şi penale.
– Riscurile pe care le-aţi enumerat pot fi diminuate cumva? Ce trebuie făcut pentru a elimina riscurile legate de clauzele de redirecţionare în tratatele de reasigurare?
– Aceste riscuri pot fi diminuate dacă contractul de reasigurare prevede că reasigurătorul va plăti doar după ce lichidatorul dă instrucţiuni irevocabile reasigurătorului şi prin aceasta îl eliberează pe reasigurător de orice răspundere ulterioară. Contractul de reasigurare trebuie să stipuleze că cedentul garantează reasigurătorului că plata directă asiguratului original nu va viola normele legale în vigoare.
– În ordinea celor expuse, cum putem privi reasigurarea?
– Reieşind din ceea ce am expus mai sus, rezultă că reasigurarea poate fi privită ca o garanţie pentru o anumită poliţă de asigurare, numai în cazul unui asigurător solvabil.
În condiţiile de insolvabilitate a asigurătorului toate plăţile exigibile din partea reasigurătorului se cumulează în masa debitoare comună, iar creanţele creditorilor se satisfac în ordinea stabilită conform legislaţiei, prioritate având creanţele asiguraţilor în baza poliţelor de asigurare obligatorie, urmând cele facultative.
De obicei, contractele de reasigurare au clauza „de urmare a destinului asigurătorului” (engl. follow the fortunes), prin care reasigurătorul va fi pus la plata tuturor daunelor la care este expus reasiguratul.
– Sunt situaţii în care reasigurătorii pot refuza achitarea despăgubirilor?
– Da. Reasigurătorii pot refuza participarea la despăgubiri în situaţii de neglijenţă grosolană la subscriere, neplata primei de reasigurare, raportarea întârziată către reasigurător, plăţi ex-gratia (pentru riscuri excluse din asigurare) sau fraude din partea reasiguratului. Mai mult, dacă reasiguratul are datorii istorice nestinse faţă de reasigurător, acestea se compensează cu obligaţiile curente ale reasigurătorului. În astfel de cazuri, deşi riscurile pe poliţa originală sunt reasigurate, asigurătorul original este cel care va suporta întreaga povară a despăgubirii către asigurat.
– Care sunt sumele cedate de către companiile locale pentru reasigurare în anul precedent?
– Valoarea totală a primelor cedate în reasigurare în anul 2013 a alcătuit 238,4 mil. lei, dintre care 234,9 mil. lei – prime aferente asigurărilor generale şi 3,5 mil. lei – prime aferente asigurărilor de viaţă. Diminuarea nominală a primelor cedate faţă de anul 2012 a constituit 22,8 mil. lei, iar ponderea primelor cedate în reasigurare în volumul total de prime brute subscrise în anul 2013 a constituit 19,9 la sută.
Potrivit datelor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, în anul de referinţă, pentru categoria asigurări generale au fost raportate cedări în reasigurare de către 15 societăţi de asigurare, pentru categoria asigurări de viaţă a raportat cedări în reasigurare o societate.
Structura primelor cedate în reasigurare la finele anului 2013 includea volumul primelor cedate în reasigurare pentru categoria asigurări generale în sumă de 234,9 mil. lei (20,9 la sută), respectiv gradul reţinerii proprii raportat la asigurătorii autohtoni constituie 79,1 la sută (890,5 mil. lei) din volumul primelor brute subscrise pentru asigurări generale. De asemenea, include volumul primelor cedate în reasigurare pentru categoria asigurări de viaţă în sumă de 3,5 mil. lei (4,8 la sută), respectiv gradul reţinerii proprii constituie 95,2 la sută (70,0 mil. lei).
Merită de menţionat că la nivel naţional 6 societăţi de asigurare au acumulat un volum al primelor primite în reasigurare de la societăţile de asigurare internaţionale în mărime de 15,2 mil. lei, ce reprezintă 1,3 la sută din volumul primelor brute subscrise pe piaţă.
– Ce sfaturi aveţi pentru asiguraţi la capitolul reasigurări?
– Mitul existent în societate cu privire la reasigurări nu trebuie să afecteze discernământul asiguraţilor, ei urmând să încheie contracte de asigurare doar cu societăţile de asigurare cu reputaţie bună pe piaţă şi cu un grad de solvabilitate ridicat (mult peste 100%).
Tatiana Solonari
