„Eternul” conflict între deţinătorii de autovehicule şi companiile de asigurări privind despăgubirile achitate în urma accidentelor rutiere, încă o dată, a fost soluţionat în favoarea asigurătorilor.
Astfel pe 17 septembrie 2013, prin decizie judecătorească a fost decisă anularea actului normativ al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare N50/7 din 30.11.2012 “Privind modificarea şi completarea regulamentului cu privire la modul de determinare a uzurii în cazul pagubelor produse de autovehicule”. Potrivit autorilor, acest document, într-o anume măsură poate fi considerat novator pentru R. Moldova, în condiţiile în care permite victimelor accidentelor rutiere să mizeze pe despăgubiri în mărime cât mai aproape de costul real al pieselor de schimb.
Acest rezultat benefic pentru partea vătămată se asigură prin faptul că CNPF, la calcularea despăgubirii a propus o altă abordare în calcularea gradului de uzură a pieselor de schimb. Astfel, indicatorul de bază este preţul unei piese originale la mâna a doua sau produsă în bază de licenţă. De exemplu, dacă aripa din faţă a automobilului costă, relativ vorbind, X lei, atunci gradul de uzură se calculează din raportul X la preţul piesei noi originale, indicat în catalogul producătorului. Merită de menţionat că metoda veche de calculare presupunea că uzura se calcula în baza unui coeficient prestabilit, iar rezultatul aritmetic obţinut, în majoritatea cazurilor, nu corespundea preţurilor reale de pe piaţa pieselor de schimb. Toate acestea generau un număr mare de litigii dintre persoana păgubită, persoana asigurată şi compania de asigurări.
Un alt aspect principial constă în faptul că CNPF a propus ca uzura să nu fie calculată pentru autovehiculele cu o vechime de până la trei ani, în loc de un an, cum era anterior. Toate acestea cu condiţia că reparaţia se va face la unităţile de reparaţie acceptate de părţi (asigurător şi persoana păgubită).
Propunerea poate fi explicată prin faptul că autovehiculele cu o vechime de până la trei ani au garanţia producătorului şi se creează situaţia când în urma unui accident proprietarii pierd garanţia din motive independente de voinţa lor.
Merită de menţionat că CNPF nu a ignorat nici interesele companiilor de asigurări.
În particular, pentru a nu admite situaţii de abuz atât din partea unor „doritori” de a-şi renova autovehiculul din contul asigurătorului cât şi din partea unor service-uri auto prin majorarea neîntemeiată a preţurilor la piesele de schimb, este stabilit expres că preţul unei piese de schimb nu poate depăşi preţul indicat în catalogul producătorului.
Companiile de asigurări reprezentate de Uniunea Asigurătorilor din Moldova nu au fost de acord cu noile modificări ale CNPF care reflectau interesele majorităţii conducătorilor auto şi, prin decizia instanţei judecătoreşti, au anulat hotărârea CNPF şi au revenit la situaţia anterioară.
Dacă e să vorbim despre relaţiile dintre UAM şi CNPF, atunci decizia judecătorească din 17.09.2013 este a doua care blochează acţiunile regulatorului destinate protejării intereselor consumatorilor. Astfel, în luna august, anul curent, prin hotărârea judecăţii a fost suspendată hotărârea CNPF privind reducerea costurilor pentru anumite categorii de poliţe de asigurare „Carte Verde”. Şi de această dată, ca şi în cazul “Carte Verde”, CNPF este obligată să se adreseze într-o instanţă superioară pentru a-şi apăra poziţia.
Ghenadie Tudoreanu