Ce are în comun norocul şi siguranţa? La această întrebare poate răspunde fiecare dintre noi diferit în măsura în care se consideră norocos sau urmărit de ghinion. Se pare însă, că o mare parte dintre moldoveni sunt buni “prieteni” cu norocul. Cel puţin la această concluzie ajungem dacă analizăm gradul în care îşi asigură concetăţenii noştri bunurile şi viaţa.
„Gradul de vulnerabilitate socio-economică a R. Moldova este foarte înalt, cu activitate preponderent agrară, densitate înaltă a populaţiei cu tendinţa de îmbătrânire ca urmare a reducerii nivelului natalităţii şi migrării masive a populaţiei peste hotare”, se menţionează în Studiul de fezabilitate pentru implementarea asigurărilor obligatorii de locuinţe şi terenuri agricole în Republica Moldova.
În aceste condiţii, datele prezentate de Comisia Naţională a Pieţei Financiare pentru anul 2011 arată că pe parcursul anului trecut au fost emise 1,117 mil. poliţe de asigurare, dintre care 73 la sută revin asigurărilor de răspundere civilă auto, fiind încheiate 819,819 contracte de asigurare de acest tip. Merită să menţionăm că acesta este un tip de asigurare obligatorie. Restul, 27% dintre toate poliţele de asigurare sunt foarte pestriţ împărţite între celelalte tipuri de asigurare oferite în R. Moldova. Astfel, doar 2,77 la sută constituie poliţele pentru asigurarea de incendii şi calamităţi naturale a construcţiilor, animalelor, culturilor agricole şi doar 0,17 la sută sunt pentru asigurarea bunurilor. Merită de menţionat că gradul de densitate a asigurărilor este de 227,9 lei pe cap de locuitor.
Totuşi merită de menţionat că se observă o tendinţă de creştere a industriei asigurărilor din Republica Moldova. Astfel, dacă în anul 2004 suma primelor brute subscrie (PBS) era de 379 milioane lei, atunci în 2011 aceasta a ajuns să depăşească un miliard de lei. Cu toate acestea, dacă raportăm această cifră la produsul intern brut, e o cifră mică. ”Sigur, este puţin, or, cota serviciilor de asigurare constituie doar 1,4% din PIB şi în comparaţie cu pieţele din regiune avem rezerve practic duble la acest capitol”, susţine Vladimir Ştirbu, director, Direcţie Generală Supraveghere Asigurări, Comisia Naţională a Pieţei Financiare.
Aceasta în condiţiile în care majoritatea ţărilor din Europa Occidentală raportează rate de penetrare a asigurarilor de 6-10% (adică ponderea veniturilor din primele de asigurări în PIB), Olanda şi Marea Britanie conducând detaşat. Pe de altă parte, regiunea ECE oferă o imagine mai complexă: unele pieţe, cum ar fi Turcia, România şi Serbia, înregistrează rate de penetrare a asigurărilor sub 2%, în timp ce pe pieţele dezvoltate precum Cehia, minim 4% din PIB provin din veniturile din prime de asigurări.
Potrivit lui Ştirbu, indicatorul cotei serviciilor de asigurare în PIB demonstrează că nu s-a reuşit întru totul ca asigurările să fie conştientizate de toţi (populaţie, agenţii economici, factorii de decizie de diferite nivele) ca un instrument eficient de protecţie contra riscurilor. Respectiv, perioada de evoluţie a fost prea lungă.
”Dacă e să vorbim de produse de asigurare, atunci piaţa are la bază asigurările auto (asigurările RCA internă, Carte Verde şi Casco), după care distingem asigurările de bunuri, asigurările de persoane (viaţă, sănătate şi accidente) şi cele de răspundere civilă (altele decât cele auto)”, susţine Ştirbu.
Veaceslav Cernica, director executiv al brokerului de asigurare ERVAX Grup vede lucrurile dintr-un alt unghi: ”Doresc să definesc că în categoria de asigurări obligatorii nu intră doar RCA şi Carte Verde, ci şi următoarele asigurări (care, de altfel, aduc volume importante de prime de asigurare) impuse prin lege şi acte normative ale instituţiilor de resort:
– asigurările obiectelor de leasing (în special auto casco şi echipamente);
– asigurările bunurilor gajate la bănci (în special imobile, echipamente);
– asigurare medicală pentru călători în străinătate (obligatorii la cumpărare foilor de odihnă peste hotare);
– asigurarea de construcţie-montaj, în special în domeniul drumurilor – ca şi condiţie obligatorie pentru construcorii de drumuri (fără de care nu pot derula activitatea de construcţie);
– asigurarea de exploatare a obiectelor industriale periculoase (ca şi condiţie pentru obţinerea şi menţinerea licenţei);
– alte asigurări obligatorii de volum mai mic (testări clinice, răspunderea brokerilor, laboratoare de certificare etc)”.
”Percepţia mea este că ponderea de 80% a asigurărilor obligatorii în totalul asigurărilor ar fi o estimare optimistă”, afirmă Cernica.
Potrivit lui, subdezvoltarea asigurărilor din Moldova poate fi explicată prin una din următoarele situaţii: pe de o parte, oamenii nu se informează despre pierderile pe care le suferă semenii lor: distrugeri de avere şi vieţi omeneşti de pe urma inundaţiilor, incendiilor, vânturilor puternice, cutremurelor, grindinei, îngheţurilor etc., iar pe de altă parte, deşi sunt informaţi, nu conştientizează faptul că aceste pierderi îi pot afecta pe ei direct.
”Altă categorie de oameni cunosc perfect riscurile, simt că îi pot afecta, dar nu au bani să cumpere asigurarea. Merită de menţionat şi experienţa negativă de colaborare cu asigurătorii care poate inhiba intenţiile de a cumpăra asigurări nu numai a celui care a avut experienţa, ci şi a apropiaţilor şi colectivităţii acestuia. În această ordine de idei, oamenii cumpără asigurări atunci şi numai atunci când simt pericolul, au bani liberi şi cred că societatea de asigurări are o situaţie financiară bună”, susţine Cernica.
Viorel Dandara, preşedintele Uniunii Asiguratorilor din Moldova susţine că aceasta este o temă actuală şi este generată în primul rând de situaţia financiară a populaţiei, dar şi de mentalitatea insuficient de deschisă pentru a trata asigurarea ca una dintre priorităţi.
Potrivit lui Veaceslav Cernica, înainte de a conştientiza importanţa asigurărilor, oamenii trebuie să înţeleagă povara unei pierderi posibile a patrimoniului sau a vieţii, să ştie cum pot influenţa aceste pierderi viaţa şi bunăstarea lor şi a celor pe care îi întreţin. După ce persoana conştientizează că este expusă unor pierderi potenţiale, ea caută soluţii. Soluţiile pot fi evitarea anumitor ocupaţii riscante (de exemplu, nu transporţi marfă explozibilă), evitarea unor pierderi (nu parchezi maşina în locuri nesupravegheate) sau cumpărarea unei asigurări care de fapt reprezintă un transfer al poverii pierderii către o persoană mult mai puternică financiar pe care o reprezintă sau trebuie să o reprezinte compania de asigurări.
”În general, consider că fiecare segment de piaţă are preferinţă pentru anumite tipuri de asigurări, cererea depinde mult de cetăţenie, studii şi intelect, de ocupaţia, înclinaţia spre risc a persoanei şi de bunăstarea acesteia”, punctează Cernica.
”De exemplu, investitorii străini preferă să contracteze pentru întreprinderile lor în Moldova:
– asigurarea de răspundere civilă faţă de terţi;
– asigurare de proprietate;
– asigurare de răspundere a angajatorului faţă de angajaţi.
Antreprenorii locali se axează mai mult pe asigurări de proprietate.
Bineînţeles că asigurarările auto obligatorii RCA şi Carte Verde sunt în topul preferinţelor cetăţenilor, pentru că în lipsa lor sunt penalizaţi sau chiar le este îngrădită circulaţia pe drumurile publice.
Asigurarea pentru daună proprie la autovehicule este o altă opţiune preferată de asiguraţii moldoveni, întrucât pentru mulţi autovehiculul reprezintă o prioritate în viaţă pentru care contractează împrumuturi grele şi lucrează asiduu. Asigurărilor legate de deţinerea şi exploatarea autovehiculelor le corespunde aproape 65% din încasările de prime de asigurare pe piaţă”, susţine Cernica.
Referitor la calamităţile naturale, în studiul menţionat se arată că ele sunt tot mai frecvente, cum ar fi: „secetele, îngheţurile timpurii de toamnă şi cele târzii de primăvară, grindina şi inundaţiile, alunecările de teren şi furtunile au un impact distructiv asupra recoltelor şi asupra veniturilor producătorilor agricoli”.
Ion Buza, şeful secţiei asigurări agricole din cadrul companiei de asigurare-reasigurare „Moldcargo” susţine că în R. Moldova sunt asigurate doar 3-4 la sută dintre terenurile agricole, în timp ce în ţările dezvoltate această cifră este de peste 70 la sută. Principala cauză este lipsa resusrelor financiare necesare pentru asigurarea culturilor agricole, or, deţinătorul de terenuri are de soluţionat cu puţini bani multe chestiuni şi, dacă îi mai ajung bani, se gândeşte şi la cea din urmă – asigurarea.
„Dacă e să glumim, atunci putem spune că moldovenii mizează pe noroc prin neasigurarea culturilor agricole. În realitate, nu poate fi industria asigurărilor mai dezvoltată decât economia în ansamblu. Astfel, în momentul de faţă, în domeniul asigurărilor în agricultură suntem mai mult la capitolul ”Poate o să am noroc”, susţine Ion Buza.
Potrivit lui, până în prezent, statul a făcut suficient de mult pentru producătorii agricoli prin subvenţionarea în proporţie de 50-60 la sută a asigurărilor în agricultură. Se discută că, posibil, începând cu anul 2014, R. Moldova va beneficia de fonduri europene pentru subvenţionarea agriculturii. Dacă va fi aşa, statul va avea resursele şi pârghiile necesare de a condiţiona subvenţionarea la hectar prin asigurarea culturilor. Astfel, va creşte şi gradul de informare, conştientizare şi chiar de încredere faţă de asigurări.
Viorel Dandara susţine că motivele unui grad redus de asigurare a culturilor agricole sunt aceleaşi pe care le-am menţionat mai sus, plus şi prostia unor agricultori din R. Moldova care, de multe ori, este direct proporţională cu riscurile la care sunt expuşi.
“Astfel, avem ce avem. Sigur, nu putem nega că producătorii agricoli se confruntă cu foarte multe probleme în procesul de producţie, au multe griji şi puţini bani. Totuşi, nu trebuie să-i menajăm prea tare deoarece, în condiţiile în care statul în unii ani oferea 80 la sută subvenţii pentru asigurare şi aceştia nu mişcau nici un deget pentru a se asigura, nu mai putem vorbi de altceva decât de lipsă de responsabilitate, miză pe noroc şi anumite ajutoare care, potrivit lor, ar trebui să le primească de la cineva. Or, consider că în acest sens statul a făcut anumiţi paşi pentru stimularea asigurărilor în acest sector, însă oamenii privesc asigurările ca pe ceva mai puţin util”, opinează Dandara.
Sergiu Certan, directorul companiei de asigurări „Sigur-Asigur” susţine că asigurările de viaţă deţin circa 5% din totalul volumului de asigurări. În ţările dezvoltate acest tip de asigurări subscriu mai mult de jumătate din totalul primelor brute subscrise.
“Acest lucru poate fi explicat şi prin anumite chestii obiective, dar şi subiective. Obiectiv ar fi că că R. Moldova este încă un stat tânăr şi oamenii nu au încredere ce va fi peste 20-30 ani. Subiectiv este faptul că moldovenii trăiesc încă cu obiceiurile preluate din sistemul sovietic, când totul era asigurat până la moarte. Chiar aceeaşi pensie, fiind mică, omul o primea şi ea îi garanta un nivel de trai oarecum satisfăcător, iar în caz de boală, tratamentele erau gratuite. Oamenii ar trebui să-şi schimbe mentalitatea cardinal. Pentru că este evident trendul de majorare a vârstei de pensionare până la 70 ani. Moldovenii nu au reuşit să conştientizeze noile reguli de trai”, susţine Certan.
Potrivit lui, pe de altă parte, se lucrează foarte prost la capitolul informare şi popularizare a produselor asigurării de viaţă. Aceasta în condiţiile în care avem un sistem de pensii care în curând nu va face faţă cerinţelor. Dacă nu demult patru contribuabili lucrau pentru asigurarea pensiei unui pensionar, pe moment acest raport este de unu la unu.
“Încă o remarcă trebuie făcută privind recunoaşterea de către stat că actualul sistem de pensii nu este sustenabil pentru ca oamenii să nu mizeze pe ceea ce nu vor primi. Însă, pe moment, se tace şi aceste lucruri tacit sunt trecute cu vederea, însă realitatea demonstrază că pensia este mizeră şi nu este cazul să ne „ascundem după deget”, opinează Certan.
Veaceslav Cernica crede că asigurările de viaţă reprezintă sectorul care necesită cel mai mare efort de vânzare şi perseverenţă. Actul de vânzare-cumpărare presupune în mod necesar un proces cognitiv din partea clientului pentru a conştientiza nevoile acoperite de aceste produse.
”Deşi sunt frecvente şi cumpărările din impuls, totuşi de cele mai multe ori decizia de cumpărare poate fi luată în decurs de luni sau chiar ani din momentul primului dialog cu clientul. Ponderea de 6% a asigurărilor de viaţă în total piaţă este explicată anume prin dificultatea efectuării vânzărilor pe acest sector, dar şi prin oferta sărăcăcioasă de pe piaţa noastră”, crede Cernica.
Viorel Dandara a declarat: ”Nu pot spune că moldovenii sunt mai norocoşi, mai degrabă aş spune că sunt mai nepăsători faţă de propria soartă şi au încredere că se vor descurca în orice situaţie, cât de grea ar fi. Pe segmentul asigurărilor de viaţă companiile care oferă aceste produse lucrează foarte insistent. Este un produs destinat clasei de mijloc care, în mod normal, ar trebui să constituie nu mai puţin de 85 la sută din populaţia ţării. Volumul asigurărilor de viaţă are şanse să crească atunci când va creşte nivelul de trai şi ponderea acestui tip de populaţie. Pe de altă parte, cred că e nevoie şi de o informare mai intensă despre cazurile pozitive de asigurări de viaţă, despre avantajele acestui gen de asigurari. Pe moment companiile sunt încă în faza de acumulare şi e devreme să vorbim de anumite cazuri concrete”.
”Cred că dacă aş spune că 10-15 la sută dintre agenţii economici din R. Moldova apelează la serviciile de asigurări facultative, aş exagera.
În atare condiţii, în primul rând, trebuie să diversificăm piaţa şi să creăm noi nişe.
Până la ora actuală au fost făcute multe lucruri bune pentru dezvoltarea industriei asigurărilor în Moldova, însă fiecare dintre cei implicaţi pe această piaţă mai are încă foarte multe de făcut, inclusiv şi Uniunea Asiguratorilor din Moldova. Dacă e să răspund la întrebarea dvs. referitor la măsura în care moldovenii mizează pe noroc şi nu-şi asigură bunurile şi viaţa, cred că e vorba de 50 la sută, restul o pun pe seama lipsei resurselor financiare ca motiv ce generează această decizie”, susţine Viorel Dandara.
Veaceslav Cernica crede că asigurătorii şi brokerii de asigurare trebuie să lucreze mai mult asupra mesajului lor pe care îl transmit în societate. Şi aici mă refer nu numai la publicitate explicativă (care, practic, lipseşte) în mass-media, ci şi la mesajul care vine din prestaţia lor de zi cu zi.
”Or, dacă scopul asigurătorului nu este de a repara prejudiciul, dar este de a minimiza despăgubirile, oamenii reacţionează corespunzător: sunt suspicioşi şi reticenţi la ofertele acestora. Un exemplu relevant îl reprezintă ultimele discuţii cu privire la aplicarea uzurii în cazul despăgubirilor pe RCA. Afirmaţia precum că asigurările în Moldova nu se dezvoltă din cauza lipsei culturii în asigurări a moldovenilor poate fi uşor înlocuită cu mesajul potrivit căruia cetăţeanul este o persoană raţională şi reacţionează adecvat la beneficiile vizibile şi previzibile”, explică Cernica.
Sergiu Certan spune că în asigurările de viaţă au apărut primii beneficiari de despăgubiri. Deja vom putea opera cu cazuri de succes în acest domeniu. Alte tipuri de cazuri sunt cele în care beneficiarii au primit despăgubiri în urma unui accident sau caz de boală. În astfel de situaţie a fost un client al companiei noastre care, asigurându-şi viaţa la începutul anului 2010, în toamna aceluiaşi an a nimerit într-un accident rutier cu consecinţe grave pentru sănătate. La încheierea contractului de asigurare persoana a achitat 431 euro, dar a beneficiat de despăgubiri în sumă de 1625 euro. Aceasta este o persoană care a ştiut să-şi asigure viaţa şi sănătatea fără a miza pe noroc.
Un exemplu opus este cel al Cristinei Moraru care are 30 de ani şi nu este căsătorită. Deţine un apartament pe care a reuşit să-l procure de una singură şi un automobil de marca Ford Fusion, însă nici unul dintre bunurile pe care le deţine, nici viaţa nu-i sunt asigurate.
“Venitul meu lunar este de aproximativ 800 dolari. În principiu, cred că mi-aş permite să asigur viaţa, apartamentul, automobilul. Chiar am început să fac unele proceduri de asigurare CASCO a automobilului, dar m-am oprit, deoarece până la urmă, chestiile minore care se pot întâmpla le achiţi singur în baza unui program pe care ţi-l propune compania de asigurări. În general, nu prea am eu încredere în tot sistemul nostru de asigurare. La încheierea contractului companiile de asigurare sunt foarte deschise, dar când se întâmplă cazul, trebuie să umbli foarte mult timp după ei”. Întrebată ce ar face dacă s-ar întâmpla ceva grav, ea răspunde: “Cu ce mă poate ajuta asigurarea dacă s-ar întâmpla ceva grav? Oricum, voi miza pe posibilităţile proprii. Am ceva economii şi cred că voi face faţă”.
Înclinaţia spre noroc este caracteristică oricărui om, de orice naţionalitate şi din orice ţară de pe glob. Veaceslav Cernica ne-a relatat, în concluzie: ”În SUA au fost făcute studii comportamentale care au arătat foarte clar că speranţa spre bine a cetăţeanului este mult supraevaluată de acesta în raport cu evenimentele reale care survin în viaţa omului (de exemplu, mulţi cred că anul viitor vor avea salariu mai mare şi vor cumpăra o maşină nouă, dar de fapt sunt concediaţi). Totodată s-a constatat că omul reţine în memorie mult mai bine durerea provocată decât fericirea obţinută în urma unui raport social. Tocmai din această cauză o experienţă pozitivă este împărtăşită în medie cu 4-5 persoane, iar cea negativă cu 40!
De aceea, cei implicaţi în business-ul promisiunilor de despăgubire de asigurare, trebuie să ţină la calitatea serviciilor şi să nu piardă din vedere menirea afacerii lor”.
P.S.: Fiecare îşi făureşte singur norocul, iar destinul nu este legat de noroc, este mai degrabă legat de alegere. Nu este un lucru pe care trebuie să îl aştepţi, este mai degrabă ceva ce trebuie realizat, fapt valabil atât pentru cetăţeni, cât şi pentru cei ce activează în sfera asigurărilor.
Tatiana SOLONARI
