Microfinanţarea capătă tot mai mult teren de activitate

– Microfinanţarea este un instrument destinat, în mare parte, antreprenorilor din businessul micro, mic şi mijlociu. Micii antreprenori pot fi consideraţi clienţi viabili?

– Majoritatea acestora sunt, într-adevăr, clienţi viabili. În opinia mea, o întreprindere mică viabilă înseamnă acoperirea tuturor cheltuielilor, plus un mic profit din veniturile înregistrate. Şi pe plan mondial, microfinanţarea a demonstrat că această categorie de clientelă este una viabilă, deşi implică anumite riscuri. În condiţiile în care peste jumătate din populaţia ţării trăieşte în zonele rurale şi încă multă lume nu dispune de un cont bancar, consider că microfinanţarea capătă tot mai mult teren de activitate. Antreprenorii din mediul rural, în special producătorii agricoli reprezintă o provocare pentru noi, dar şi unul dintre avantajele noastre competitive.

– Ce este specific pentru microfinanţare şi ce avantaje au clienţii, accesând un astfel de împrumut?

– În primul rând, instituţiile de microfinanţare sunt focusate pe întreprinderile micro, mici şi medii. Această specializare presupune o atenţie deosebită faţă de acest tip de clienţi şi o eficienţă mai mare a organizaţiilor de microfinanţare. Diferă şi tehnicile de analiză a creditului şi clientului. Avem o abordare orientată către client, prin cunoaşterea foarte bună a abilităţilor şi capacităţilor sale manageriale de a dezvolta o anumită afacere. De asemenea, analizăm fluxurile reale de numerar când evaluăm gradul de risc şi estimăm suma pe care putem să o acordăm.

Spre deosebire de bănci, noi finanţăm şi începătorii. În plus, avem o reţea mai aproape de clienţi şi ţinem cont de plăţile lunare ale clientului şi de profilul sezonier de activitate al unora. Această abordare individuală e pe placul clienţilor. Avantajele ţin de rapiditatea de procesare a dosarului, accesibilitatea serviciilor prin reducerea numărului de acte şi flexibilitatea graficului de rambursare.

– „Microinvest” este prima organizaţie de microfinanţare din R. Moldova, ce activează din 2003. Cum a evoluat în această perioadă şi care sunt tendinţele de pe piaţa autohtonă?

– Evident, sunt schimbări. În primul rând s-a majorat numărul de organizaţii care prestează servicii de acest gen. Apoi, clienţii au început să vadă oarecum altfel lucrurile, au o altă înţelegere şi alt nivel de pregătire. Antreprenorii au înţeles că pot fi competitivi dacă dispun de obiective clare şi de o echipă eficientă.

– Cum a marcat criza financiară segmentul dat?

– În linii generale, portofoliul pe piaţa de microfinanţare a scăzut cu 12%, de la 1 360 mil. lei în 2009 la 1 191 mil. lei în 2010, iar randamentul capitalului a scăzut de la 16% în 2009, la 13% în 2010. Cu toate acestea, capitalul propriu al organizaţiilor a crescut cu 35% şi a constituit 658 mil. lei.

Anul acesta se atestă o creştere a portofoliilor de credite. „Microinvest”, de exemplu, a înregistrat o creştere a portofoliului de 16% la sfârşitul lunii iulie faţă de luna decembrie 2010. În primele şase luni ale anului curent, organizaţia noastră a înregistrat un profit de 6,9 mil. lei.

Estimativ, portofoliul de credite pe piaţa autohtonă de microfinanţare va creşte cu 15% în acest an şi în anul următor, iar randamentul capitalului se va majora cu aproximativ 7-8%.

Clienţii, de altfel, ca şi organizaţiile de microfinanţare au trecut prima dată printr-o criză economică profundă. În plin eveniment, toţi credeau că vânzările vor continua să crească, iar mulţi continuau să investească, deşi în active supraevaluate. Criza a contribuit la dispariţia unor afaceri mici care erau slab gestionate şi a stimulat o rezistenţă. Astfel, au fost create rezerve pentru timpuri mai grele, s-au modificat şi schimbat strategiile, s-au diversificat clienţii şi furnizorii.

– Conform datelor Băncii Naţionale a Moldovei, în acest an rata creditelor neperformante din sistemul bancar e în scădere. Acest lucru e valabil şi pentru organizaţiile de microfinanţare şi care este situaţia la „Microinvest”?

– Nu deţin informaţia vizavi de activitatea de pe piaţă, însă rata creditelor neperformante în cadrul ”Microinvest” constituie 6,9%. Pentru comparaţie, rata acestora în sistemul bancar este, în medie, de 9,2%. Deşi clienţii micro sunt consideraţi mai supuşi riscurilor din cauza rezistenţei reduse la şocurile externe, calitatea portofoliilor, per ansamblu, este foarte bună.

– Aveţi trei pachete de bază. Care este cel mai accesat?

– Fireşte, microcreditul „Simplus” care este destinat ocaziilor în afaceri. După numărul de credite acordate, acesta are o pondere de 60%, iar după volum – 45%.

– În R. Moldova sunt suficiente programe de consultanţă pentru businessul mic şi mijlociu. „Microinvest” are inclus şi el un astfel de program. Consultanţa în afaceri e cu adevărat scumpă sau acesta este doar un stereotip. Câţi dintre clienţii Dvs. apelează la acest serviciu?

– Eu nu cred că în Moldova consultanţa este scumpă. Poate fi, într-adevăr, un stereotip. Sunt clienţi care afirmă că ştiu exact ce au de făcut şi nu acceptă părerea cuiva. În acelaşi timp, realitatea ne demonstrează că afacerile derulate prin intermediul unei companii de consultanţă sunt caracterizate prin mai multă stabilitate. Cu părere de rău, nu toţi clienţii apelează şi beneficiază de acest serviciu. Deseori, se ajunge la ideea consulting-ului atunci când deja e târziu pentru a mai redresa cumva situaţia.

Consultanţa este un instrument care contribue instantaneu la întărirea culturii antreprenoriale, îndeosebi în zonele rurale, dar şi la îmbunătăţirea capacităţii clienţilor de a accesa şi utiliza eficient serviciile financiare.

Tipul de consultanţă pe care îl oferim noi diferă de programele de consultanţă la nivel naţional. Este o consultanţă specializată şi cuprinde planificarea financiară şi bugetară. Nu vom consulta şi nu vom indica, unde anume să-şi plaseze clientul investiţiile, pentru că ne asumăm un risc dublu – oferim credit şi ne asumăm vina dacă afacerea nu merge din anumite considerente.

Clientul ne spune ce afacere doreşte să iniţieze, aflăm informaţia principală privind cheltuielile şi veniturile preconizate, volumul de producere, furnizorul de materie şi piaţa de desfacere etc. Transpunem datele într-un business-plan şi vedem dacă este rentabil, dacă clientul va putea rambursa creditul şi va avea marjă de profit. Aici se finalizează consultanţa noastră. Totuşi, unui client repetat, îi putem furniza date despre ceea ce se întâmplă în anumite sectoare, dar niciodată nu vom finanţa un business care nu are şanse.

– Când v-a fost mai simplu să activaţi?

– Bineînţeles că la început, deşi crearea instituţiei mi se părea un lucru complicat în acel moment. În 2003 piaţa era liberă, instituţiile financiar-bancare nu creditau zona rurală, cu excepţia „Agroindbank”, care oferea însă credite doar agricultorilor mari. De fapt, am început activitatea în 1997, prin crearea asociaţiilor de economii şi împrumut, vreo 200 la număr. Dintre acestea, astăzi activează circa 80.

Ceea ce-mi doresc acum este ca mai mulţi bani să fie atraşi din Republica Moldova, astfel încât dobânda pe care noi o plătim creditorilor externi să rămână aici, să fie reinvestită şi să contribuie la dezvoltarea economică a ţării.

– În opinia Dvs., piaţa moldovenească de microfinanţare a reuşit să se dezvolte?

– Chiar dacă au trecut mai puţin de zece ani de la înfiinţarea primei organizaţii specializate, piaţa autohtonă de microfinanţare este suficient de dezvoltată. Sunt mai multe companii bine stabilite pe acest segment, majoritatea lor oferă credite de consum. Organizaţia noastră tinde spre un pachet de servicii diversificat, care include şi creditele de consum, dar businessul prioritar rămâne finanţarea IMM-urilor.

Cel mult şase companii sunt principalii jucători de pe piaţă, deşi numărul organizaţiilor de microfinanţare e mai mare. Concurenţa dintre aceştia este una loială, dacă se ia în calcul faptul că toţi accesează resurse financiare din exterior, la aceleaşi preţuri.

– Care este situaţia pe pieţele similare în ţările din imediata apropiere?

– Comparativ cu Republica Moldova, în România activează un număr mult mai mic de organizaţii de acest fel. Au însă avantajul de a obţine suport financiar de la BNR, care supraveghează piaţa de microfinanţare. În plus, beneficiază de credite din fondurile europene şi de la Banca Europeană de Investiţii. Antreprenorii din România pot obţine granturi de la UE de până la 500 mii de euro pentru instruire, consultanţă sau echipament şi cofinanţare de la organizaţiile de microfinaţare. Este un avantaj esenţial pentru mediul de afaceri.

Organizaţiile de microfinţare din Ucraina nu sunt dezvoltate, deoarece sectorul bancar acoperă necesităţile segmentului dat. Iar în Ţările Baltice funcţionează cooperativele de credit, similare cu asociaţiile de economii şi împrumut de la noi, care oferă credit carduri şi transferuri de împrumut.

De regulă, în ţările unde băncile s-au dezvoltat bine şi au acoperit cererea de pe piaţă, nu mai e nevoie de organizaţii de microfinanţare, într-un fel sau altul.

– Cât timp credeţi că vor rezista pe piaţă asociaţiile de economii şi împrumut?

– Vor rezista atâta timp cât vor avea profit şi vor gestiona corect şi bine riscul de creditare, acesta fiind, de altfel, riscul cel mai mare şi pentru organizaţiile de microfinanţare. Unele pot supravieţui sute de ani, altele pot dispărea foarte repede. Depinde de management, de gestionare a riscurilor, de investiţii în instruire etc. Mai multe asociaţii, care activau acum câţiva ani, au fost lichidate, din cauza fraudelor, investiţiilor făcute în domenii care n-au supravieţuit crizei sau chiar din cauza dimensiunii mici a localităţii.

– Nu credeţi că rata dobânzii de 20-24% anual este usturătoare pentru un fermier?

– Dar şi riscurile creditorilor sunt mari şi costul resurselor, spre exemplu, al asociaţiilor de economii şi împrumut este mare. Dacă în zonele rurale ar fi o economie dezvoltată, atunci costul împrumuturilor s-ar reduce.

– Aţi putea spune că sunteţi în concurenţă acerbă cu băncile comerciale? Care ar fi deosebirile dintre portofoliile de credite ale băncilor comerciale şi ale organizaţiilor de microfinanţare?

– Concurenţa cu băncile a devenit acerbă atunci când portofoliile au început să scadă, toţi au dorit, cel puţin, să menţină valoarea portofoliilor. Concurenţa a fost şi este, mai mult, pe preţul creditelor din partea băncilor. Organizaţiile de microfinanţare concurează la calitatea deservirii şi vitezei de debursare. Dacă organizaţiile de microfinanţare ar avea drepturi legale de atragere a resurselor de pe piaţa locală, atunci ar fi mai multe posibilităţi de competiţie directă cu băncile comerciale. Mai este încă o diferenţă esenţială, băncile sunt universale şi lucrează cu foarte mulţi clienţi corporativi, organizaţiile de microfinanţare însă sunt specializate şi focusate.

– Credeţi că este posibilă o manevră legislativă care să permită acest lucru?

– Sigur că da. De ce să plătim dobândă pentru credite partenerilor din exterior şi să nu atragem resurse de pe piaţa locală, mai ales că acum ele sunt? Există şi resurse, dar şi remitenţele sunt în creştere, astfel e posibilă crearea unei surse alternative de investiţii pentru populaţie şi finanţare pentru dezvoltarea micului business, concomitent. E vorba doar de o barieră legislativă.

În opinia mea, situaţia poate fi rezolvată prin două modalităţi: sau organizaţia de microfinanţare devine bancă, dar strategia de lungă durată şi costurile sunt mai mari, sau este modificată Legea privind organizaţiile de microfinanţare, astfel încât să ne permită atragerea resurselor de pe piaţa locală.

Actualmente băncile oferă o dobândă de 3-4% anual pentru depozitele în euro, noi am putea oferi mai mult şi ar fi o sursă de investiţie pentru populaţie şi întreprinderi care au exces de numerar şi o sursă alternativă de finanţare pentru noi şi IMM-uri.

– Aţi făcut referinţă la modificarea Legii privind microfinanţarea. Ce credeţi despre actualul proiect de lege elaborat de CNPF?

– Fără îndoială, trebuie să existe neapărat o lege-cadru care să reglementeze activitatea. Una dintre propunerile care se referă la modificarea legii este definirea microcreditului. Poziţia jucătorilor de pe piaţă, inclusiv şi a mea, este că microcreditul nu trebuie definit printr-o sumă anumită. În cele din urmă sper să se renunţe la această idee, deoarece definiţia microfinanţării care se conţine în actuala lege este cea mai bună. Conform acesteia, microfinanţarea înseamnă finanţarea organizaţiilor micro, mici şi medii.

A doua iniţiativă este de a stabili capitalul propriu minim şi chiar este nevoie de o astfel de reglementare. Dar nu se va opera cu sume fabuloase, precum în cazul băncilor. Cred că majorarea capitalului va decurge treptat, aşa cum e firesc să fie.

Noua lege ar trebui să ofere CNPF posibilitatea de a stabili regulile de raportare. Actualmente nu există rapoarte trimestriale pentru organizaţiile de microfinanţare sau cerinţe faţă de standardele de provizionare, modul de creare a rezervelor şi provizioanelor. Raporturile de profituri ale companiilor sunt diferite şi nu le poţi compara. Nicidecum nu poţi compara raportul „Microinvest” cu cel al „Prime Capital”, spre exemplu, sau al „Prime Capital” cu cel al „Easy Credit”.

Lilia Platon