Iurie Filip: “Piaţa de asigurări şi însuşi regulatorul trebuie să ajungă la un nivel calitativ mai înalt”

– Dle Iurie Filip, au trecut mai mult de 100 de zile de când Parlamentul a confirmat noua componenţă a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), iar Dvs. aţi fost numit în calitate de vicepreşedinte al CNPF. În această funcţie, Dvs. sunteţi responsabil de domeniul pieţei de asigurări. Înainte de a vă întreba despre rezultatele preliminare ale activităţii Dvs., vă rog să ne vorbiţi despre relaţiile dintre regulator, companiile de asigurare şi organizaţiile profesionale din acest domeniu. Numirea Dvs. a coincis cu iniţierea proceselor de judecată de către Uniunea Asigurătorilor din Moldova, care au contestat acţiunile CNPF?

– Voi spune direct că primele trei luni în această funcţie nu s-au soldat cu rezultate foarte evidente şi palpabile. Trebuie să recunosc că, din pacate, problemele cu caracter conflictual îmi răpesc mult timp şi nu-mi permit să mă ocup de lucruri fundamentale. Pe moment nu sunt gata să trag anumite concluzii sau să fac o analiză a situaţiei în acest domeniu, dar intuitiv tind să cred că piaţa de asigurări astăzi trece printr-un moment important în dezvoltarea sa. Această etapă a fost precedată de o periodă de creştere cantitativă, când piaţa de asigurări se dezvolta din contul noilor clienţi. Cererea pentru servicii de asigurare a contribuit atât la creşterea portofoliului de clienţi ai companiilor deja active, cât şi la apariţia noilor companii de asigurare.

Nu este un secret că piaţa de asigurări se bazează în cea mai mare parte pe asigurarea transportului auto, în primul rând, pe asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA). În al doilea rând, pe asigurarea de tip CASCO. Acestea, luate împreună, ocupă circa 60-70% din piaţă. Este evident că dezvoltarea segmentului respectiv se datorează faptului că acesta este un tip de asigurare obligatoriu. În Republica Moldova, în afară de asigurarea obligatorie medicală de stat, nu sunt alte tipuri de asigurare obligatorii şi nici nu se prevăd în viitorul apropiat. Ţinând cont de faptul că majoritatea populaţiei nu percepe asigurarea facultativă ca fiind ceva necesar, dezvoltarea pieţei în această direcţie are loc foarte lent.

Referitor la asigurarea auto, se creează impresia că acest segment, de asemenea, s-a epuizat şi acum se poate vorbi doar despre anumite schimbări structurale interne.

Pot să presupun că acele multiple probleme care au apăraut în dialogul dintre CNPF şi participanţii profesionişti ai pieţei de asigurări sunt urmări ale descreşterii bruşte a dinamicii dezvoltării acestui sector. Iată de ce, atunci când CNPF a încercat prin acţiunile sale să aducă un nivel nou de calitate, am în vedere regulamentul privind achitarea daunei cu uzură sau fără, noile tarife pentru RCA, companiile de asigurare s-au dovedit a nu fi pregătite de a accepta aceste noi realităţi. Anume aceasta consider că este principala cauză a neînţelegerilor care au apărut. De fapt, aceasta nu înseamnă că CNPF are totală dreptate. Însă, din păcate, partenerii noştri transferă foarte des platforma de discuţii în instanţele de judecată.

Ce mai pot spune referitor la prima perioadă de activitate? Vreau să notez că problemele care au aparut pe piaţă ne-au făcut să analizăm încă o dată legislaţia în domeniu şi să formulăm un şir de sarcini în acest sens. Personal, consider că piaţa trebuie să ajungă la un nivel calitativ nou, iar regulatorul trebuie să acorde o atenţie deosebită acestui fapt.

– Există riscul ca practica de contestare a iniţiativelor CNPF în instanţele de judecată să ia amploare, iar instanţa să-şi atribuie, într-un anumit fel, rolul de “regulator”?

– Practica de contestare a iniţiativelor CNPF în instanţa de judecată este acceptată în lumea civilizată şi poate fi chiar cea mai eficientă metodă de dialog. Întrebarea este dacă sistemul nostru judecătoresc poate să facă faţă problemei. Nu e vorba de reacţia societaţii la anumite decizii ale instanţelor de judecată care au fost învinuite de corupţie, lobbying etc. În cazul nostru, disputele se referă la un domeniu specific şi necesită pregătire profesională. Eu nu văd cum un judecător poate să înţeleagă nuanţe ale regulamentului privind calcularea uzurii cazurilor asigurate sau ale problemelor legate de formarea preţului pentru produsele de asigurare obligatorii. Toate acestea necesită cunoştinţe foarte profunde. Desigur, pot fi atraşi experţi, dar, din pacate, instanţele noastre de judecată nu întotdeauna îşi pot permite aceasta şi, deseori, iau decizii care, după părerea noastră, nu sunt întotdeauna corecte sau, mai bine zis, nu sunt eficiente pentru domeniu. Tocmai din aceste considerente nu ar fi de dorit ca toate disputele să fie transferate în instanţa de judecată. Dar avem ceea ce avem şi sistemul judecătoresc este cum este, iar principiul de bază al acestuia este: în pofida nemulţumirilor faţă deciziile de judecată, acestea trebuie executate.

– Aţi menţionat că în această perioadă aţi stabilit un şir de sarcini privind baza legală şi normativă. Ce aţi avut în vedere?

– Recent, CNPF a fost nevoită să înceapă procedura de insolvabilitate a companiei de asigurări EUROASIG. Din păcate, toate acestea nu aduc plus de imagine CNPF, dar trebuie să admitem că mecanismele care ne stau la dispoziţie nu ne-au permis să reacţionăm în timp util pentru a preîntâmpina această situaţie. Când regulatorul recunoaşte insolvabilitatea unui participant al pieţei, aceasta poate însemna că însuşi regulatorul nu şi-a realizat obligaţiile suficient de bine. Recunoaşterea acestui aspect arată importanţa unui astfel de factor conceptual, precum este cel al reglementării activităţii de asigurare. Spre deosebire de alte segmente ale pieţei de capital, acesta se bazează pe legislaţia generală. Adică procedura de licenţiere, retragerea licenţei şi suspendarea activităţii companiilor de asigurări se fac în baza legislaţiei generale, şi anume a Legii privind licenţierea Nr. 451 şi Legii privind activitatea antreprenorială Nr. 235.

Eu cred că asigurarea este un gen de activitate specific, care are multe în comun cu activitatea bancară, deoarece în ambele cazuri se lucrează cu acumularea resurselor financiare ale populaţiei şi agenţilor economici. Tocmai din aceste considerente, licenţierea activităţii de asigurare trebuie să se realizeze în baza unor acte normative specifice. Eu pledez pentru o revizuire serioasă a bazei normative, astfel încât CNPF să deţină instrumente serioase pentru a interveni operativ într-o situaţie sau alta.

Dacă e să vorbim despre ideea mea privind împuternicirea CNPF de a efectua o administrare directă, sistemul bancar poate servi drept exemplu în acest caz.

Ca şi în sectorul bancar, noi propunem ca legislaţia să prevadă anumite cerinţe prudenţiale faţă de asigurători. Şi atunci când vedem că o companie nu se conformează acestor cerinţe, calitatea activelor ei nu acoperă obligaţiunile şi aceasta este aproape de faliment, CNPF trebuie să aibă posibilitatea să intervină pentru a stopa acest proces şi să redreseze situaţia din cadrul companiei. Anumite cazuri au demonstrat că, de cele mai multe ori, problemele companiei pot fi corijate prin schimbarea administraţiei.

Deja am menţionat că CNPF, în calitatea sa de regulator al pieţei de asigurări, va pune accentul pe ridicarea calităţii activităţii companiilor de asigurări, cât şi a însăşi regulatorului. Pentru aceasta, Comisia trebuie să prevadă cum să-şi ridice eficacitatea şi să evite activităţi de rutină şi tehnice.

De exemplu, licenţa companiilor de asigurări include date despre reprezentanţe şi filiale, precum şi despre unităţile comerciale ale acestora. Sunt irosite multe resurse umane şi organizaţionale pentru a verifica această informaţie sau pentru a reînregistra aceste licenţe. De fiecare dată când compania deschide sau închide un punct de vânzare, responsabilii de la CNPF trebuie să facă schimbări în licenţă şi să verifice dacă au fost făcute înregistrările necesare la inspectorat sau nu. Acest lucru tehnic nu are rezultate, însă noi trebuie să ne ocupăm de aceste aspecte, precum prevăd normele Legii privind licenţierea Nr. 451, potrivit căreia companiile trebuie să înscrie în licenţa de activitate toate punctele lor de vânzare. Dacă vom reuşi să modificăm situaţia, angajaţii Comisiei vor avea mai mult timp pentru a se ocupa de lucruri mai importante, în particular să intensifice supravegherea riscurilor şi astfel să preîntâmpine situaţii dificile, de felul celei din cadrul companiei EUROASIG.

Al doilea moment asupra câruia o să ne concentrăm atenţia şi o să-l reformăm este studierea şi revizuirea situaţiilor controversate în sfera asigurărilor. În primul rând, aceasta se referă la asigurarea RCA. Se ştie că foarte des apar neconcordanţe privind sumele şi termenele de plată etc. La Comisie parvin multe petiţii ce se referă la acest subiect şi lucrul cu acestea necesită mult efort deoarece e nevoie de a analiza situaţia din toate punctele de vedere şi de a acţiona, practic, ca o instanţă de judecată. Nu mi se pare corect, cred că Comisia nu ar trebui să se ocupe de aceasta pentru că nu dispune de condiţiile necesare pentru asigurarea unei analize multilaterale şi detaliate a situaţiei. În practica internaţională, sunt aplicate diferite mecanisme precum arbitrajul şi alte structuri care s-au dovedit a fi eficiente atât în ţările europene, cât şi în spaţiul post-sovietic. Eu cred că Comisia trebuie să tindă să transfere acest volum de activitate unei structuri specializate şi să aplice nişte mecanizme mai eficiente pentru a rezolva aceste conflicte.

Al treilea moment căruia trebuie să-i acordăm o atenţie deosebită are un caracter strategic. CNPF, aşa cum am spus la început, trebuie să aibă o abordare foarte serioasă asupra căilor de extindere a pieţei de asigurări. Chiar şi pentru aşa o ţara ca Republica Moldova, un volum al pieţei de asigurări de 60-80 mil. euro este insuficient şi deloc convingător. Trebuie de menţionat că mecanizmele de asigurare permit soluţionarea multor probleme, în unele cazuri chiar prin scutirea statului de unele poveri sociale.

– Când invocaţi necesitatea unor instrumente suplimentare, nu aveţi anumite temeri referitor la unele acuzaţii la adresa CNPF privind imixtiunea în activitatea economică a companiilor prin exercitarea administrării externe ş. a? Dacă vorbim despre intensificarea controlului asupra activităţii companiilor de asigurare, ce ţări pot servi drept model?

– Majoritatea ţărilor europene ne pot servi drept model. Un exemplu concludent este Austria, unde supravegherea este bine pusă la punct. Nu întâmplător, companiile austriece sunt printre cele mai bune în Europa.

Cred că întrebarea „În ce măsură statul trebuie să se implice în economie?” este una retorică, iar cazul cu companiile de asigurări este unul deosebit. Legislaţia altor ţări şi recomandările experţilor internaţionali vorbesc despre aceea că piaţa financiară trebuie să aibă o bază normativă şi o calitate a reglementării speciale, întrucât operăm cu banii populaţiei. Iar pierderea banilor contribuabililor, întotdeauna este însoţită de reacţii deosebite.

– Se vehiculează ideea privind necesitatea introducerii unor tipuri de asigurări obligatorii, în particular, cea a locuinţelor. Oponenţii spun că înainte de a introduce noi tipuri de asigurări obligatorii, trebuie să fie calculat costul acestor produse pentru oamenii simpli. Or, anume ei vor plăti pentru toate, până la urmă? Am dori să vă mai întrebăm de ce lucrul asigurătorilor de promovare a serviciilor noi trebuie făcut de legislatori?

– Da, există opinia că nu este tocmai corect când statul obligă oamenii să procure anumite servicii, inclusiv de asigurare.

Consider că în ţara noastră şi în alte state post-sovietice sau post-socialiste este puţin eficient să apelezi la populaţie în a conştientiza necesitatea unor astfel de servicii. Acest proces necesită schimbarea nu doar a unei singure generaţii.

Eu cred că atitudinea cetăţenilor faţă de produsele de asigurare din ţările occidentale s-a format timp de sute de ani – acesta era un element al culturii economice. În cazul nostru, cetăţenii s-au obişnuit să mizeze pe stat, iar statul astăzi nu are resursele necesare. Astfel, introducerea noilor tipuri de asigurări obligatorii poate servi drept catalizator al procesului de dezvoltare a culturii şi a pieţei asigurărilor în ansamblu.

Drept exemplu serveşte asigurarea de răspundere civilă auto. Îmi amintesc că atunci cănd acest tip de asigurare obligatorie a fost impus, la fel au fost multe voci care acuzau introducera obligativităţii, insinuând că ar exista un lobby în interesul companiilor de asigurări etc. Dar timpul şi practica au demonstrat, sau cel puţin mi s-a creat o astfel de impresie, că oamenii deja au înţeles necesitatea RCA şi efectul practic al acesteia. Desigur, şi în acest domeniu este loc de schimbări şi reformare, dar cel mai important este că mecanismul lucrează şi ajută oamenii să-şi soluţioneze problemele. Cel puţin, o diferenţă dintre Republica Moldova şi alte ţări CSI, este că aici nu ne confruntăm masiv cu problema accidentelor provocate intenţionat de unii şoferi interesaţi în a-şi accidenta maşina. Spun asta pentru că uneori ceea ce pare a fi o povară sau chiar presiune din partea statului, cu timpul se dovedeşte a fi corect şi binevenit.

– Nu consideraţi că o oarecare precauţie sau chiar ostilitate faţă de noile tipuri de asigurare obligatorii derivă, în primul rând, din practica funcţionării tipurilor de asigurări obligatorii existente? Problema calităţii serviciilor, costul cărora nu este deloc „simbolic”, nu poate să nu îngrijoreze cetăţenii. Dar şi corectitudinea companiilor de asigurare în relaţiile cu consumatorii, de asemenea, ridică semne de întrebare.

– Sunt întru totul de acord, dar, întorcându-mă la ideea mea de bază, vreau să amintesc că piaţa are nevoie de o dezvoltare calitativă nouă. Din păcate, sunt etape când principala sarcină a antreprenorului este să acumuleze capital prin orice metode. El nu ţine cont de calitate şi de viitoarele relaţii cu clienţii. Scopul lui este să acapareze cât mai mult. Istoria a demonstrat că această etapă în dezvoltarea pieţei este inevitabilă. În ceea ce priveşte piaţa de asigurări, a fost o perioadă când companiile de asigurări, activând pe o piaţă neasimilată, încercau să atragă cât mai mulţi clienţi şi, respectiv, să obţină cât mai multe subscrieri. Faptul că pe urmă o parte din clienţi plecau din cauza atitudinii proaste faţă de ei nu preocupa compania de asigurări, căci în loc de unul plecat, veneau câţiva noi. După părerea mea, această etapă se apropie de sfârşit. Însă, nu toate companiile de asigurări înţeleg asta şi, în loc să se reorienteze, lucrează din inerţie după aceleaşi scheme şi metode. Desigur, sunt multe probleme, dar fiţi de acord, astfel de lacune există în toate sferele economiei, şi nu doar în Republica Moldova. De exemplu, multe dispute privind RCA au loc în Rusia şi Ucraina, şi chiar în câteva ţări post-socialiste.

Acesta şi este domeniul de lucru atât pentru companiile de asigurâri, cât ţi pentru regulator. În particualr, noi am elaborat şi încercăm să implementăm cerinţe de calitate pentru personalul companiilor din asigurări. Avem multe întrebări şi referitor la calitatea lucrului brokerilor de asigurare. De exemplu, există opinia că brokerii trebuie eliminaţi de pe piaţă. Eu cred că acest fapt nu poate fi admis în nici un caz. Acest tip de activitate are dreptul la viaţă, dar calitatea lucrului lor trebuie să fie la alt nivel.

– CNPF trebuie să facă uz de anumite instrumente pentru a participa la luarea deciziilor în cadrul Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule sau acest organ trebuie să fie reglementat de membrii săi? În acest context, aş vrea să vă întreb care este soarta noului statut al Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule, care se discută pe larg?

– Nu cred că Comisia ar trebui să aibă anumite instrumente suplimentare de influenţă asupra procesului de luare a deciziilor de către BNAA. Carte Verde este acelaşi tip de asigurare obligatorie de răspundere civilă, dar în afara ţării. Dacă doriţi, este şi un sistem de răspundere reciprocă şi de auto-reglementare, care stabileşte regulile de lucru, deţine un statut şi are un birou central de administrare. Cu alte cuvinte, este un acord al asigurătorilor, nu al statului. Problema este de altă natură: cum lucrează acest mecanism în condiţiile R. Moldova şi ce e de făcut ca biroul să se ocupe doar de probleme de asigurare auto şi să nu devină un instrument în mâinile cuiva, pentru soluţionarea problemelor corporative sau concurenţiale.

M-aţi întrebat despre statut. CNPF, ca organ regulator, este în drept să avizeze acest statut şi să ceară de la Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA) ca acest document să fie cât mai clar definit şi în detaliu. Statutul trebuie să stipuleze clar procedura de acceptare a membrilor Biroului, la fel ca şi drepturile şi obligaţiunile lor, e necesară o reglementare clară a relaţiilor juridice dintre membrii societăţii şi organele care iau decizii. Dacă e să facem o paralelă cu activitatea CNPF, comisia în deciziile sale referitor la suspendarea sau retragerea licenţei se bazează pe un regulament şi pe proceduri speciale. CNPF oferă companiilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de obiecţii şi de a le contesta. Acelaşi lucru trebuie să-l facă şi BNAА. Acest organ nu poate să desfăşoare adunări şi să ia decizii fără a respecta anumite reguli. Desigur, simplific situaţia prin modul de a o expune, dar de fapt, acum vorbim nu atât despre cum Comisia ar putea influenţa luarea deciziilor BNAA, cât despre gradul în care jucătorii pieţei pot participa la activitatea Biroului. Doar au fost situaţii când membrii Biroului au fost subiectivi în examinarea chestiunilor privind acceptarea anumitor membri. Trebuie să facem posibilă aplicarea anumitor parametri obiectivi. Dacă compania are licenţele necesare şi corespunde unor cerinţe concrete, aceasta trebuie să devină în mod automat membru al sistemului Carte Verde, şi nu în baza unor relaţii subiective dintre membrii sistemului Carte Verde. Vreau să subliniez faptul că statul ar trebui să intervină cât mai puţin posibil în activitatea acestui Birou. Apropo, aceasta este una din cerinţele Biroului Central al sistemului internaţional Carte Verde de la Bruxelles.

– La începutul discuţiei aţi spus că CNPF, în calitatea sa de regulator al pieţei de asigurări, trebuie să fie dispensată de anumite funcţii tehnice care nu sunt importante. Asupra căror activităţi ar trebui sa-şi concentreze atenţia regulatorul?

– De curând a fost aprobată o nouă organigramă şi, în contextul întrebării Dvs., am încercat să venim cu noi acţiuni. Astfel, Direcţia monitorizare şi control asigurări a fost divizată în Direcţia monitorizare, statistică şi actuariat (monitorizarea din oficiul CNPF în baza informaţiei deţinute) şi Direcţia de control (verificări nemijlocit în cadrul companiilor de asigurări, în baza informaţiilor operative parvenite de la Direcţia monitorizare).

Direcţia de monitorizare, statistică şi actuariat va trebui să se ocupe de analiza monitorizării situaţiei pe piaţa de asigurări, pe segmente separate ale pieţei, precum şi a companiilor, va identifica riscurile posibile şi va preveni potenţiale situaţii de criză.

Am vorbit mai sus la modul în general despre situaţia de pe piaţa de asigurări auto. Aici ne confruntăm cu principalele probleme, dar nu ar fi corect să spunem că în alte domenii de asigurare situaţia este ideală. De exemplu, în sfera asigurării achitării pensiilor, o companie de asigurări a încheiat foarte multe contracte şi acum au apărut anumite dificultăţi. Comisia a primit multe plângeri că compania nu-şi onoreaza obligaţiunile. Ţinând cont de faptul că acest tip de asigurare, care este destul de complex, se va dezvolta şi la noi, trebuie să dăm dovadă de mai multă prudenţă. Desigur, CNPF a acumulat o anumită experienţă în domeniul asigurării de răspundere civilă auto. Însă în alte domenii care nu s-au dezvoltat pe piaţă, comisia nu a acumulat experienţa necesară. Reieşind din faptul că participanţii profesionişti tot mai mult îşi manifestă interesul pentru noi tipuri de asigurare, CNPF, de asemenea, ar trebui să se dezvolte în paralel şi să acumuleze experienţă şi abilităţi. Repet, piaţa de asigurări şi însuşi regulatorul trebuie să ajungă la un nivel calitativ mai înalt.

– Vă mulţumesc pentru interviu.

A dialogat

Ghenadie Tudoreanu