Discrepanţele economice dintre capitală şi restul ţării au fost şi trebuie să fie un tablou asupra căruia e necesar să vegheze non-stop nu doar analiştii economici, dar şi cei care elaborează şi promovează politicile economice şi sociale. Discrepanţele generează diferenţe la capitolul bunăstare, iar asigurarea unui eventual echilibru reduce aceste diferenţe şi îi conferă tabloului general omogenitate.
Este greu să faci analize având realităţi economice paralele – una la Chişinău şi alta – în restul regiunilor ţării. Cu atât mai mult, cu cât diferenţele nu ţin doar de gradul de dezvoltare şi impactul activităţilor economice asupra nivelului de trai, dar aceleaşi diferenţe vizează şi domenii diferite de activitate, Chişinăul are concentrată în perimetrul geografiei sale o mare parte a industriei ţării şi o altă parte, la fel de mare, a sferei serviciilor. Dincolo de hotarele capitalei, cu excepţia unor oraşe cum ar fi Bălţi, economie înseamnă agricultură. De multe ori fără plus valoare, de multe ori, cu foarte puţine braţe de muncă, de multe ori cu rezultate imprevizibile.
Discrepanţele regionale uluitoare se confirmă şi la produsul regional brut (PRB). Astfel, conform estimărilor care se fac tradiţional anual, de fiecare dată în municipiul Chişinău este concentrat puţin sub cincizeci la sută din PIB la nivel naţional. Oraşului Bălţi îi revin aproximativ şase la sută, iar UTA Găgăuzia – circa patru procente.
Investiţiile arată acelaşi lucru sau, altfel zis, respectă aceeaşi geografie. Chişinăului îi revin peste 60 la sută din investiţii. Dincolo de Chişinău, ca şi acum 6-8 ani, investiţiile din bugetul de stat se opresc mai des la Hânceşti, Orhei, Bălţi, Străşeni. Şi investiţiile private merg pe aceleaşi drumuri. De-a lungul anilor, Chişinăul a atras constant investiţiile. Bunăoară, în perioada anilor 2005-2012 această cotă a crescut de la 56 la sută până la 70 la sută. Tendinţa aceasta s-a păstrat, practic, şi în intervalul de timp care a urmat.
Experţii în domeniu sunt de părere că această situaţie poate şi trebuie să se schimbe. În acest scop e nevoie de urmat anumiţi paşi, inclusiv:
• Elaborarea şi definitivarea statisticii regionale complexe, care să corespundă celor mai înalte standarde internaţionale;
• Fortificarea şi lărgirea capacităţilor de autofinanţare a APL. Pe lângă instrumentele stipulate în Legea privind finanţele publice locale, ar fi benefic de stimulat APL la nivel raional, de contractat împrumuturi pentru cheltuieli de capital, în special emiterea bondurilor de infrastructură;
• Intensificarea procesului de reformare şi fortificarea cadrului instituţional la nivel de APL;
• Dezvoltarea regională trebuie să fie însoţită de reforme structurale şi anume prioritizarea celor mai dinamice sectoare – industria prelucrătoare şi de servicii.
Fenomenul discrepanţelor nu ne aparţine în totalitate. În Moldova, ca în multe alte ţări de dimensiuni reduse, capitala concentrează cea mai mare parte a activităţii economice. Datele publicate de Biroul Naţional de Statistică arată că în 2016, nu mai puţin de 57,6 la sută din valoarea adăugată totală fusese produsă în Chişinău, urmat la mare distanţă de regiunile Nord şi Centru, cu 17 la sută şi, respectiv, 15,2 la sută. Cel puţin la fel de relevant pare decalajul dintre acestea din urmă şi regiunile Sud şi Găgăuzia, care produceau doar 7,7 procente şi, respectiv, 2,4 procente din totalul valorii adăugate.
Aşa cum am spus ceva mai sus, structura economică a regiunilor este foarte diferită, Nordul şi Centrul fiind relativ industrializate, în timp ce regiunea Sud are o economie predominant agricolă. După cum era de aşteptat, şi în ultima perioadă de timp, cu excepţia capitalei, economiile regionale sunt puternic dependente de producţia agricolă. În schimb, la Chişinău sunt concentrate activităţi importante de servicii, precum cele din sectorul IT&C sau sectorul financiar, care au o prezenţă minoră în celelalte regiuni. De asemenea, Chişinăului îi revine jumătate din valoarea adăugată realizată în industrie la nivel naţional.
În ceea ce priveşte investiţiile, Chişinăul a atras în 2018 aproape 63% din volumul total, în creştere faţă de 2017. Diferenţele faţă de celelalte regiuni sunt uriaşe în special în privinţa investiţiilor în clădiri rezidenţiale, aproape 80 la sută dintre acestea realizându-se în capitală. Datele sunt influenţate, în cea mai mare parte, de un asemenea fenomen precum migraţia internă, după care, la fel de determinant fiind şi preţul convenabil investitorilor în businessul respectiv. Situaţia este ceva mai echilibrată în privinţa construcţiilor nerezidenţiale, însă Chişinăul concentrează totuşi peste jumătate din investiţii în maşini, utilaje şi instalaţii de transmisie şi peste două treimi din investiţii – în mijloace de transport. Raportat la 2017, observăm chiar o creştere a decalajelor investiţionale în favoarea Chişinăului, lucru care în viitorul apropiat se va exprima cel mai probabil şi în creşterea decalajelor de activitate economică (producţie, ocupare etc.).
Situaţia devine şi mai complicată dacă analizăm distribuţia fabricării principalelor produse industriale la nivel regional. Trebuie remarcat mai întâi că Biroul Naţional de Statistică include în această categorie doar produse alimentare, băuturi şi unele produse ale industriei extractive. O a doua observaţie importantă este concentrarea în Chişinău a activităţii de producţie pentru o parte consistentă a bunurilor alimentare şi a băuturilor, deşi activitatea agricolă este concentrată în celelalte regiuni. Periferiile se mulţumesc, de foarte multe ori, cu livrarea materiei prime. Producţia agricolă ajunge la Chişinău direct din câmp, capitala fiind cea care profită de valoarea adăugată. Mai mult decât atât, de multe ori mărfurile alimentare produse la Chişinău în baza livrărilor din periferie ajung... la periferie, evident cu un preţ crescut.
O excepţie parţială este regiunea Nord, care produce mai mult de jumătate din volumul de sucuri, conserve de legume şi fructe şi de anumite produse lactate (lapte, unt, caşcaval, lapte prins). Regiunea Centru este specializată în producţia de mezeluri şi carne, precum şi în activităţi ale industriei extractive. Singura industrie unde Sudul devansează celelalte regiuni este producţia de vinuri. Per ansamblu, chiar dacă regiunile Nord, Centru şi Sud concentrează cea mai mare parte a producţiei agricole, acestea servesc de foarte multe ori ca furnizori pentru industrii concentrate în capitală. O privire asupra ecuaţiei distribuirii valorii adăugate ne lasă să vedem că o asemenea situaţie doar accentuează decalajele între capitală şi celelalte regiuni.
Statisticile cu privire la activitatea întreprinderilor completează acest peisaj al dezvoltării foarte inegale din punct de vedere geografic. Chişinăului îi reveneau în 2018 aproximativ 64 la sută din întreprinderi, care realizau aproape 72 la sută din totalul vânzărilor.
În concluzie e de menţionat faptul că decalajele între Chişinău şi celelalte regiuni ale ţării sunt imense din toate punctele de vedere, iar evoluţiile din ultimii ani nu sugerează existenţa unei tendinţe de reducere semnificativă a acestora pe termen mediu şi chiar pe termen lung. Precum s-a văzut, cea mai mare parte a industriei şi a serviciilor este concentrată la Chişinău, unde, în consecinţă, întreprinderile sunt mai capitalizate şi mai profitabile.
Constantin Olteanu
