FMI a venit la Bucureşti

FMI a venit la Bucureşti

Prima misiune a Fondului Monetar Internaţional condusă de noul negociator-şef Erik de Vrijer a ajuns marţi la Bucureşti, pentru a şasea evaluare a acordului stand-by preventiv.

Misiunea FMI, care era pro­gramată iniţial pen­tru 24 iulie, ajunge la do­uă zile de la refe­ren­du­mul pentru demiterea pre­şedintelui Traian Băsescu şi la scurt timp după o perioadă de incertitudine po­li­tică şi economică. Leul s-a depreciat cu cir­ca 7% de la începutul anului, iar peste ju­mă­tate din această scădere s-a întâm­plat în ultimele săptămâni de criză politică.
În ultima scrisoare de intenţie, de la începutul lunii iunie, Guvernul s-a anga­jat, printre altele, faţă de FMI, să majo­reze cu 5% preţul energiei electrice şi să eficientizeze restructurarea companiilor de stat şi numirea managerilor privaţi.
Situaţia nu va fi deloc uşoară în viitoarele luni pentru că datele economice nu arată bine, iar relansarea economică atât de aşteptată întârzie. Nici măcar vremea nu mai ţine cu economia pentru că trebuie amintit că agricultura a avut anul trecut o contribuţie bună la creşterea eco­nomică de 2,5%. Acum estimările pesimiste arată că pe întreg 2012 am putea avea o creştere între 0,5%-0,8%.
Banca Europeană pentru Recon­struc­ţie şi Dezvoltare a revizuit recent prog­noza de creştere economică la 0,8% de la 1,2%, arătând că criza politică in­ternă, alături de situaţia externă dificilă, ar putea afecta evoluţia PIB-ului chiar şi pe termen scurt.
Bugetul general consolidat a înre­gistrat după primele şase luni un deficit de 1,12% din PIB (faţă de deficitul anual convenit cu FMI de 2,2% din PIB), în contextul în care veniturile au crescut în primul semestru cu 8,9% faţă de ace­eaşi perioadă a anului trecut. Aceleaşi date reflectă şi faptul că, în privinţa chel­tu­ielilor totale, acestea au crescut cu 3,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre­cut, dar cheltuielile cu investiţiile statului (chel­tuielile de capital) au scăzut cu 0,8%.

Numarul ziarului: 
Nr.27 (447) din 4 iulie 2012