Al treilea an consecutiv, piaţa de leasing înregistrează un trend extensiv. Astfel, anul trecut companiile de leasing din Moldova au acordat mijloace fixe în valoare de 1136,8 milioane de lei, iar de pe urma acestor finanaţări piaţa a crescut cu aproape 40% comparativ cu anul precedent. Datele au fost prezentate în raportul Biroului Naţional de Statistică (BNS) privind activitatea companiilor de leasing în 2013.
“În viziunea mea, creşterea spectaculoasă a pieţei a avut două motive principale. Primul este revenirea economiei naţionale după criză şi creşterea capacităţii de plată a agenţilor economici şi a menajelor, ei fiind în stare să-şi asume obligaţii financiare pe termen mediu şi lung. A doua cauză ar fi evoluţia cursului principalelor valute de referinţă, dolar şi euro, care sunt utilizate în multe cazuri pentru calcularea valorii bunurilor transmise în leasing şi, respectiv, a plăţilor aferente acestora”, a spus preşedintele Asociaţiei Companiilor de Leasing din Moldova (ACLM), Natan Garştea.
Însă, Angela Gladei, managerul general Total Leasing&Finance, este de o altă părere susţinând că “Creşterea dată nu vorbeşte despre nimic, atâta timp cât nu se cunosc factorii care au contribuit la aceasta – una-două tranzacţii mari, reevaluarea portofoliului de leasing, considerând că majoritatea tranzacţiilor au fost realizate în valută străină şi cursul de schimb a influenţat şi volumul vânzărilor sau câte din tranzacţiile vechi au fost restructurate sau refinanţate. De fapt, piaţa de leasing nu a atins nivelul anului 2008, când a fost o creştere record, şi probabil, ne va lua minimum un an ca să recuperăm acea diferenţă de 10%”.
Potrivit raportului BNS, partea preponderentă a mijloacelor fixe acordate în leasing o constituie mijloacele de transport. Valoarea acestor operaţiuni se ridică la peste 960 mil. lei sau 85% din totalul mijloacelor fixe acordate în leasing, aproape 98% dintre acestea sunt finanţări pentru procurarea de autoturisme.
“Numărul automobilelor înregistrate anul trecut a crescut cu circa 45%. În acelaşi timp, ponderea numărului automobilelor noi a scăzut până la 13,7%, marcând o creştere de doar 9,4%. Aceste cifre ne fac să deducem că companiile de leasing au ţinut cont de cadrul permisiv oferit de Guvern la înregistrarea automobilelor mai vechi şi, respectiv, au reuşit să acopere cu anumite oferte şi acest segment, de unde rezultă şi creşterea înregistrată pe piaţă”, a explicat Stanislav Madan, şeful Departamentului studii de piaţă şi cercetări, BIS. Expertul apreciază faptul că, astfel, companiile de pe piaţa autohtonă de leasing au devenit mai atractive prin oferte cu termen mai mare de rambursare.
“Asocierea pieţei de leasing cu procurarea autoturismelor are loc, în special, datorită răspândirii acestui tip de finanţări în rânduri clienţilor persoane fizice. Evident că, în cazul agenţilor economici, structura activelor finanţate prin leasing diferă, dar publicul larg nu prea cunoaşte multe detalii despre tranzacţiile companiilor”, a afirmat Natan Garştea.
Datele BNS arată că în 2013 valoarea mijloacelor fixe acordate în leasing cu termen de achitare până la trei ani au constituit 638,5, mil. lei sau 56,2% din valoarea totală a mijloacelor fixe acordate în leasing, 462 mil. lei este valoarea celor acordate pe un termen de la trei la cinci ani şi de 36,3 mil. lei – la termenul mai mare de cinci ani. În dependenţă de repartizarea produselor procurate în leasing, întâietatea o deţin clienţii care sunt persoane juridice, pe seama lor înregistrându-se circa 56,7% din contractele de leasing.
“Termenele de finanţare sunt deseori dictate de durata de utilizare a bunurilor, leasingul cărora este finanţat, de termenele lor de garanţie şi de viteza de uzură fizică şi morală. De regulă, durata pentru care se acordă leasingul pentru utilaje şi imobile este mai mare decât pentru automobile, spre exemplu. Respectiv, termenele finanţărilor nu depind doar de companiile de leasing, ci şi de structura finanţărilor acordate”, a explicat preşedintele CLM.
După valoarea mijloacelor fixe acordate în leasing, topul primelor cinci companii de leasing este format de SRL Finanţe Leasing Company, SA MAIB Leasing, SA Total Leasing&Finance, SRL Capital Leasing şi SRL Victoria Leasing. Aceste companii au o pondere pe piaţă de 72%.
Victor Sula, preşedintele Comitetului de conducere MAIB Leasing, susţine că compania pe care o administrează a marcat mai multe recorduri anul trecut. Astfel, au fost raportate cele mai mari vânzări din istoria societăţii şi portofoliul de leasing a atins un nou record. Potrivit dânsului, vânzările MAIB Leasing au crescut, în 2013, cu 16% faţă de anul precedent şi a atins valoarea de 220 mil. lei, iar portofoliul de finanţări s-a mărit cu 14%, ajungând la 390 mil. lei. Compania a fost activă, îndeosebi, pe segmentul de finanţare a procurării de automobile, imobil şi utilaje. Circa 75% din totalul de vânzări înregistrate anul trecut constituie procurarea automobilelor în leasing.
“Anul 2014 este marcat de deprecierea semnificativă a leului moldovenesc şi criza politică din Ucraina, de aceea este greu de crezut că anul acesta se va înregistra o creştere similară a pieţei de leasing. Cu toate acestea, în primele luni ale anului curent, compania noastră a înregistrat creşteri semnificative în ceea ce priveşte finanţarea în leasing a utilajelor, în timp ce vânzările de automobile au fost la nivelul anului precedent”, a spus preşedintele Comitetului de conducere MAIB Leasing.
În viziunea experţilor, ponderea predominantă de finanţare a procurării mijloacelor de transport se explică prin avantajul competitiv asigurat de companiile de leasing faţă de bănci pe acest segment. De cealaltă parte, ele sunt în incapacitatea de a concura cu băncile la capitolul finanţare a echipamentelor şi utilajelor. Totodată, companiile de leasing nu înregistrează o cerere plauzibilă pentru finanţările de imobil, chiar dacă anul trecut valoarea contractelor de acest tip a fost de 74,4 mil. lei, cu o creştere triplă faţă de 2012. Ponderea pe piaţă a finanţărilor de imobil ajunge la doar 7%. Leasingul imobilului, în viziunea experţilor, ar putea deveni popular numai în cazul unor produse mai competitive decât a băncilor comerciale. Acest proces poate fi cauzat de potenţialul pe care-l arată piaţa şi de afluxurile financiare din partea grupărilor financiare cărora le aparţin companiile de leasing.
“În general, s-a schimbat percepţia clienţilor în ceea ce priveşte produsele de leasing, schimbarea a fost dictată şi de ofertele companiilor de leasing care au început să pună accent pe calitate şi nu doar pe dinamica volumului de finanţare. Clienţii fezabili au o contribuţie proprie adecvată şi acest lucru este format de oferta jucătorilor de pe piaţa de leasing”, a menţionat managerul general SA Total Leasing&Finance şi a concretizat că deja în primul trimestru al anului în curs, piaţa auto a înregistrat o creştere de 41%. “Simţim şi noi acest lucru datorită faptului că activele respective rămân dominante în stuctura portofoliilor. Spre exemplu, compania pe care o reprezint şi-a dublat vânzările pe acest tip de active în comparaţie cu primul trimestru al anului 2013. Dacă acest trend se va menţine, creşterea pieţei poate depăşi 20% spre sfârşitul anului”, a punctat Angela Gladei. Menţionăm că Total Leasing&Finance a înregistrat, în paralel, o creştere esenţială şi pe segmentul de microfinanţare, după ce anul trecut s-a recurs la rebrandingul companiei.
Stanislav Madan este de părere că: “În perspectivă medie, este puţin probabil să ne aşteptăm la modificări structurale semnificative ale produselor de leasing acordate, întrucât segmentul de maşini şi utilaje este acoperit mult mai bine şi mai competitiv de către bănci prin intermediul creditelor investiţionale, iar segmentul de autoturisme mai poate rămâne un centru de profit pentru companiile de leasing”. Tot el remarcă exemplul edificator al unor companii de leasing care s-au reorientat spre microfinanţare, afirmându-se cu oferte mai interesante pentru finanţări de non-autoturisme.
“Volumul finanţărilor acordate de companiile de pe piaţa de leasing sunt, în mare măsură, condiţionate de capacitatea lor financiară. Să nu uităm că, spre deosebire de bănci care atrag depuneri de la populaţie, companiile de leasing finanţează din mijloacele proprii sau din împrumuturile atrase. Evident, că şi capacităţile lor sunt diferite. În plus, companiile respective nu au scopul de a acapara integral anumite segmente ale pieţei – e bine ştiut că există diferite tipuri de servicii similare care pot acoperi absolut toate necesităţile clienţilor”, susţine Natan Garştea.
Lilia Platon