O companie de cercetări sociologice a prezentat săptămâna trecută rezultatele unui sondaj care a avut drept obiect de cercetare impactul impozitării tichetelor de masă începând cu unu ianuarie a anului viitor.
Studiul a avut un caracter comparativ şi arată că 14 la sută din totalul companiilor nu sunt sigure dacă vor mai acorda sau nu tichete de masă în cazul impozitării acestora, iar 62 la sută au răspuns categoric că vor renunţa la acest mijloc de stimulare a angajaţilor.
Puţin peste 90 la sută dintre angajatorii şi angajaţii chestionaţi resping cu fermitate impozitarea tichetelor, iar o parte mai mică din totalul intervievaţilor ar accepta o impozitare, dar cu condiţia ca aceasta să nu depăşească cota de 12 la sută.
Impozitarea tichetelor a trezit un interes aparte în special printre companiile străine cu afaceri în Republica Moldova. Reprezentanţii acestora semnalează în unanimitate schimbarea regulilor de joc şi îşi doresc mai multă predictibilitate pentru a opera cu proiecte pe termen lung. Tot ei sunt de părerea că impozitarea tichetelor de masă în regim general va avea un impact negativ economic şi social asupra mediului de afaceri şi asta în detrimentul scopurilor invocate de adepţii impozitării.
Sistemul de tichete de masă în Republica Moldova are o istorie scurtă, cadrul legislativ în conformitate cu care acesta a intrat în uz datând cu sfârşitul anului 2017. Este vorba despre Legea cu privire la tichetele de masă adoptată în septembrie 2017 şi de Regulamentul aplicat din martie 2018 prin care s-a dorit mai multă claritate în procesul de operare.
Pe piaţa tichetelor de masă din Republica Moldova operează cinci actori de bază: două companii multinaţionale specializate în acest domeniu şi trei bănci locale.
Valoarea nominală totală a tichetelor de masă emise până în prezent trece uşor de 130 milioane lei, iar valoarea medie a unui tichet este de 38 de lei. Statisticile indică asupra unui număr de circa 55 mii de salariaţi care beneficiază de tichete de masă, însă numărul beneficiarilor merită să fie dublat, aşa cum produsele procurate sunt de cele mai multe ori consumate în familii alcătuite din cel puţin două persoane.
Adepţii tichetului de masă, operează în procesul promovării acestuia cu argumente de natură socială, în primul rând, dar şi economică, în al doilea rând. Ei sunt convinşi că tichetul este înainte de toate un instrument eficient de politică socială prin care angajaţii sunt motivaţi în mod constant să-şi onoreze sarcinile la locul de muncă. Acordarea tichetelor este sinonimul unui tratament cu desăvârşire egal în raport cu toţi angajaţii, chiar dacă uneori este vorba despre colective de muncă extrem de numeroase. Relevante în acest sens sunt sectoarele automotive şi textile/confecţii/încălţăminte în care activează 19 mii şi, respectiv, 30 de mii de angajaţi.
O analiză efectuată de Asociaţia Businessului European arată, cu referinţe la statistici, că creşterile înregistrate în comerţ au fost determinate inclusiv de utilizarea tichetelor de masă, situaţie confirmată de mai multe reţele comerciale care au adoptat sistemul respectiv.
Aceeaşi analiză operează cu un şir de date obţinute de la două bănci potrivit cărora numărul de puncte comerciale care au acceptat tichetele de masă a crescut timp de zece luni până la 1046, plăţile fără numerar cu cardurile băncii s-au majorat cu 30-40 la sută pe tot teritoriul ţării, iar lansarea propriu-zisă a proiectului Tichete de masă a generat atragerea la bancă a 142 de proiecte noi, având ca motivare exclusivă utilizarea tichetului.
Dar cu un plus de relevanţă şi de claritate vin şi unele precedente din afara Republicii Moldova, bunăoară din România. Cadrul legislativ aferent tichetelor de masă a fost adoptat în România în anul 1998. Şi aici este vorba despre o ţară care a acordat un gen de vacanţă fiscală de 12 ani, perioadă în care tichetele nu au fost impozitate deloc, angajatorii ce acordau tichete de masă beneficiind de o scutire totală de taxe (nu plăteau nici impozit pe venit, nici contribuţii sociale). La 12 ani de la implementarea acestui sistem, România a decis impozitarea acestui beneficiu strict cu impozitul pe venit, 16 la sută cota unică la acel moment şi 10 la sută mai târziu. România este ţara care a pornit de la un număr de 130.000 de oameni beneficiari de tichete de masa în primul an, în prezent numărul acestora trecând clar peste două milioane de oameni care au ca şi componentă salarială tichete de masă. La momentul implementării acestui sistem, România, ca ţară, se află într-o situaţie economică nu foarte favorabilă, cu o datorie externă destul de ridicată şi cu o lipsă de încredere acută din partea investitorilor străini aflaţi în ţară.
Însă existenţa unui sau altui model, indiferent de natura acestuia, nu obligă pe nimeni să-l preia. Cu atât mai mult cu cât e de comparat nu doar termenul de aplicare a unui regim fiscal preferenţial, dar şi contextul economic concret. Constrângerile bugetare cu care se confruntă actualmente Republica Moldova cer mobilizare generală şi punerea în serviciul bugetului a tuturor surselor. Politicile bugetar-fiscale decurg din anumite realităţi economice şi sociale, realităţi care au o importanţă definitorie în procesul identificării priorităţilor. Aceleaşi realităţi te obligă de cele mai multe ori să treci peste adevăruri în principiu incontestabile precum că efectele pozitive ale unor decizii vin adesea mult, mult mai târziu. Când arde casa nu cauţi căldări noi. O stingi cu cele pe care le ai. Cu atât mai mult cu cât impozitarea tichetelor nu e o decizie ţinută doar între parantezele ţării noastre, ci a fost agreată şi de Fondul Monetar Internaţional. Nu pentru că ar arde casa. Doar pentru că realitatea e una cu temperatura destul de înaltă.
Constantin Olteanu
