În cadrul şedinţelor din zilele de 8 şi 12 august 2025, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) a adoptat o serie de decizii aferente protecţiei consumatorilor şi pieţei de capital, inter alia:
• Aprobarea proiectului Regulamentului privind stabilirea cerinţelor minime aferente identificării acţionarilor, transmiterii de informaţii şi facilitării exercitării drepturilor acţionarilor. Proiectul prevede alinierea legislaţiei Republicii Moldova la cerinţele Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/ 1212 al Comisiei din 3 septembrie 2018 de stabilire a cerinţelor minime de punere în aplicare a Directivei 2007/36/CE în ceea ce priveşte identificarea acţionarilor, transmiterea de informaţii şi facilitarea exercitării drepturilor acţionarilor. Regulamentul vizează: societăţile pe acţiuni, în special cele admise spre tranzacţionare pe o piaţă reglementată, Depozitarul Central Unic, societăţile de registru, societăţile de investiţii care îndeplinesc funcţia de custozi pentru clienţii săi şi acţionari. Noutatea proiectului constă în crearea unui cadru tehnic şi operaţional modern, digital, transparent şi compatibil cu standardele UE, pentru relaţia dintre societăţile pe acţiuni şi acţionarii lor în scopul facilitării exercitării drepturilor acestora, mai cu seamă, pentru participare la adunările generale ale acţionarilor şi alte evenimente corporative, cum ar fi distribuirea de dividende, intermediarii relevanţi având obligaţia sa transmită în timp util informaţiile către acţionari şi emitent. Proiectul urmează să fie expediat spre avizare autorităţilor şi instituţiilor interesate, precum şi supus consultărilor publice.
• Autorizarea reorganizării Societăţii pe acţiuni „ACCENT-INVESTMENT” prin transformare în societate cu răspundere limitată.
• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a restructurării emisiunii anterioare de valori mobiliare, plasate de Societatea pe acţiuni „GLICERIA”, prin majorarea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 15 lei la 27 lei, şi majorarea capitalului social cu 270 487 lei, din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii, după restructurare şi majorare, va constitui 608 607 lei, divizat în 22 541 de acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 27 de lei.
• Consiliul de Administraţie a examinat Cererea prealabilă, depusă de către OCN „MOGO LOANS” SRL, prin care se solicita anularea Hotărârii CNPF cu privire la rezultatele controlului tematic efectuat în cadrul entităţii. În urma analizei circumstanţelor de fapt, decizia autorităţii a fost menţinută cu ajustarea, urmare a unei verificări suplimentare, a numărului contractelor de credit la care au fost identificate abateri.
Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF