În spiritul sărbătorilor pe care le trăim zilele acestea şi în stilul tradiţiilor pe care le avem, ne vedem obligaţi să constatăm acum că Banca Mondială operează cu alţi termeni şi cu alte tonalităţi decât cele în care auzim mai vechiul “semne bune anul are”. Pentru că noi ne tot scoatem la lumină speranţa că timpurile care vin vor fi mai bune decât timpurile trăite, pe când Banca Mondială recurge la instrumente neinfluenţabile şi care scot la iveală realitatea aşa cum este ea.
Ei bine, conform unor previziuni făcute publice recent de către instituţia mondială, COVID-19 a înrăutăţit drastic perspectivele Moldovei. Experţii Băncii Mondiale estimează o contracţie a economiei în 2020 de o magnitudine nemaivăzută de la marea recesiune globală din 2009. Privită în detaliu, această perspectivă anunţă o scădere a PIB de -7,2 procente în 2020. Pierderile asociate cu câştigurile salariale şi scăderea remiterilor din cauza carantinei în Moldova, dar şi la principalii săi parteneri economici, vor avea un impact dur asupra gospodăriilor casnice. Drept urmare, se anticipează creşterea sărăciei cu un punct procentual în acest an până la circa 13 procente. Pandemia care încă insistă categoric în calendarele lumii şi în cele ale R. Moldova, pune presiune pe activităţile investiţionale, multe dintre proiecte fiind pur şi simplu anulate.
Luarea cu asalt a alimentarelor în primăvara acestui an, încuraja falsa presupunere că va creşte consumul. Dimpotrivă, acesta a scăzut nemilos, silind importurile să se reducă, acelaşi fenomen înregistrat în afara ţării determinând şi reducerea exporturilor.
Autorii prognozelor fac trimitere la anul 2009, luându-l drept element de comparaţie, fapt ce ne obligă să vedem totuşi ce a fost în acel an 2009.
Analizele economice de la acea vreme constatau că “criza economică mondială a lovit dur economia R. Moldova în anul 2009, arătând vulnerabilitatea ţării faţă de şocurile economice externe. Şi atunci spunem că diminuarea cererii externe a temperat ritmurile pe intern. În plus, reducerea cu 30.0 la sută a volumului remiterilor de peste hotare a generat presiuni semnificative asupra cursului de schimb al monedei naţionale şi a sugrumat cererea internă şi consumul populaţiei. Veniturile bugetare s-au micşorat semnificativ, în principal din cauza diminuării veniturilor din taxe vamale şi TVA, astfel încât la sfârşitul anului 2009 deficitul bugetar a constituit 6,9 la sută din produsul intern brut (PIB). La rândul său, PIB-ul a scăzut cu 6,0 la sută în termeni reali. Inflaţia anuală de 0,4 la sută din anul 2009 a fost determinată în mare parte de contractarea drastică a activităţii economice şi de reducerea puterii de cumpărare a populaţiei”.
În linii mari, aceasta este situaţia la care facem trimitere acum în încercarea de a măsura efectele crizei din acest an.
Este adevărat, de data aceasta cauzele crizei poartă un alt nume, fiind vorba de efectele pandemiei în plan global şi de consecinţele secetei într-o perspectivă geografică cu caracter relativ local.
Partea proastă a lucrurilor e că această economie, “parfumată” din abundenţă cu dezinfectant, era deja în declin. Experţii Băncii Mondiale spun că după creşterea modestă de la sfârşitul anului trecut şi afectată de pandemie, activitatea economică a scăzut în primele trei trimestre ale anului 2020, acest lucru fiind determinat în primul rând de reducerea cheltuielilor pentru consum ale gospodăriilor şi a variaţiei stocurilor. Pe partea de resurse, măsurile de carantină au oprit comerţul şi producţia industrială, în timp ce o secetă extremă a afectat agricultura. Numărul populaţiei ocupate a scăzut la cel mai jos nivel din ultimii cinci ani. După încheierea carantinei, economia a început treptat să-şi revină, dar majoritatea indicatorilor pe termen scurt rămân în teritoriul negativ.
Poziţia monetară a ajuns la un nivel minim record. Pe fondul reducerii preţurilor la petrol şi a cererii interne, inflaţia a încetinit semnificativ în 2020, astfel că a ieşit din limita inferioară a coridorului de ţintire în luna august. Ca răspuns, Banca Naţională a redus rata de bază de 5 ori până la un nou record minim de 2,65 procente. Rata rezervelor obligatorii în lei s-a redus la 32 procente de la o valoare record de 42,5 procente în 2019.
Compresia importurilor a dus la o îmbunătăţire a deficitului de cont curent (CC). În prima jumătate a anului 2020, ca urmare a scăderii preţurilor la energie şi a cererii interne anemice, importurile s-au contractat cu 16,4 procente, mai determinant decât declinul exporturilor (-7,4 procente) şi cel al remiterilor (-4,6 procente). Ca urmare, CC de -4,4% din PIB este aproape de 2,5 ori mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului 2019. Deficitul a fost finanţat în principal prin instrumente de datorie, predominant publice. În septembrie, datoria externă a înregistrat circa 65 procente din PIB. În acelaşi timp, rezervele valutare sunt la un nivel confortabil, cel mai înalt din ultimii 15 ani – 3,5 miliarde dolari SUA.
E cazul să dăm atenţie faptului că, spre deosebire de anul 2009, când volumul remitenţelor a scăzut cu 30 la sută, în acest an trimiterile respective au arătat descreştere de doar 4,6 la sută.
Poziţia fiscală s-a deteriorat pe măsură ce economia a intrat în recesiune. Până la sfârşitul lunii octombrie, veniturile au scăzut cu 1,7 procente, impozitul pe venit şi TVA la importuri fiind principalele forţe motrice. Cheltuielile publice au crescut pe măsură ce autorităţile au introdus măsuri de atenuare a pandemiei. Prioritatea fiind acordată cheltuielilor sociale, pe când investiţiile s-au contractat cu peste 4 procente. Ca urmare, deficitul va ajunge la 4,5 procente din PIB, stimulând creşterea datoriei publice şi public garantate cu 4 puncte procentuale până la 31,4 procente din PIB. E şi aici o oarecare diferenţă între anul curent şi anul 2009, când, amintim, deficitul era cu 2,5 la sută mai mare.
Este absolut logic să comparăm nu doar cele două crize – din 2009 şi din 2020, dar şi perioadele de refacere a economiilor.
Anul 2010 a fost unul în care s-a înregistrat o spectaculoasă revenire a economiei. PIB-ul a crescut în termeni reali cu 6,9 la sută, astfel încât economia naţională s-a apropriat de nivelul său potenţial de dezvoltare. Descreşterile înregistrate în anul 2009 au fost recuperate în toate sectoarele, cu excepţia producţiei industriale, construcţiilor şi a transporturilor. Exporturile au crescut cu 12,8 la sută, iar importurile – cu 13,7 la sută. Consumul intern a crescut cu 9,0 la sută, iar deficitul bugetar a fost redus la 2,5 la sută din PIB. Rata anuală a inflaţiei a constituit 8,1 la sută, peste obiectivul BNM pe termen mediu de 5,0 la sută ±1,5 puncte procentuale, dar mult mai mică decât media anuală de 12,0 la sută înregistrată în anii dinaintea crizei.
Se vorbeşte şi de data aceasta despre o refacere cât de cât îmbucurătoare a economiei, lucru care se poate întâmpla în anul 2021, dacă desigur soluţiile de natură medicală aplicate în confruntarea cu virusul sunt cele corecte.
Pentru anul următor se anunţă o creştere de aproape 4 la sută în plan mondial, iar în zona Euro creşterea poate fi chiar mai mare.
Cât priveşte perspectivele economiei naţionale, experţii, inclusiv Banca Mondială, sunt de părere că dacă problemele care au generat criza aici şi în restul lumii sunt aproape identice, este normal ca şi soluţiile pe care mizăm să fie aceleaşi. Evident, cu mici diferenţe, numite de noi ca fiind specifice acestei ţări.
Constantin Olteanu
