În perioada 17-18 octombrie, Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) a luat parte la sesiunea de toamnă a Iniţiativei pentru Supravegherea Asigurărilor din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est (CESEE-ISI), fiind reprezentată de vicepreşedintele Adrian Gheorghita.
Conferinţa a reunit reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare şi supraveghere din peste 15 state europene, oferind o platformă esenţială de dialog şi cooperare pe marginea tendinţelor şi provocărilor actuale ale pieţelor de asigurări.
Printre temele principale abordate s-au regăsit: protecţia consumatorilor de servicii de asigurare, cerinţele de calificare şi etică profesională în domeniu, prevenirea şi gestionarea conflictelor de interese, precum şi provocările din segmentul asigurărilor auto – RCA şi CASCO.
Iniţiativa CESEE-ISI, lansată în 2011 la iniţiativa autorităţilor de supraveghere din Austria şi Ungaria, are ca obiectiv consolidarea cooperării transfrontaliere între autorităţile de supraveghere din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, prin schimbul de bune practici, experienţă şi armonizarea standardelor de reglementare.
Participarea CNPF la această platformă regională contribuie la alinierea cadrului naţional de supraveghere la bunele practici europene, precum şi la întărirea capacităţilor instituţionale în domenii cheie, cum ar fi protecţia consumatorilor şi supravegherea bazată pe risc.